PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA ÎMPOTRIVA PARINTILOR

PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA ÎMPOTRIVA PARINTILOR
Vine o femeie de la Falticeni, din comuna Petia, si-mi spune: "La noi o fata a murit nemaritata, moarta de mai mult timp; au dezgropat-o de trei ori din zece în zece ani. Au gasit-o putreda, dar amândoua mâinile, de aici din umar, nu sunt putrede, negre ca pacura si miroase groaznic; iar unghiile au crescut ca secera. Ce sa aiba?"

Zic: "Aceea ori a lovit-o pe mama-sa sau pe tatal ei". "Dar de unde sa stim? Tata-su mort, mama sa moarta, n-are neamuri". "Mai cautati, poate dati de vreo ruda de-a ei!"

A gasit o matusa undeva departe, Marta, sora cu mama ei, vaduva, la Liteni, de 94 de ani.

- Matusa Marta - aceea n-auzea -, dar de unde esti?

- De la Petia - un sat mare, unde este nepotul Parintelui Argatu paroh.

- Dar n-ai avut o sora Maria?

- Am avut o nepoata, Mariuta!

- Dar Mariuta nu cumva a lovit pe tata?

- Nu pe tata, pe mama a batut-o!

Mama ei era bolnava de pelagra; se strica la minte. Cu boala asta de pelagra, nu-i omul nebun totdeauna. Este periodic asa, câteva ore, pe urma iar îsi revine. Mariuta lua funia de la vaca si unde o gasea, o lega si, batând-o, o aducea pâna acasa.

Mama-sa, când se trezea, vedea ca-i vânata si o blestema pe Mariuta: "Mariuta, dragul mamei, sa nu mai putrezeasca mâinile tale! Tare rau m-ai batut! Dragul mamei, de ce ma bati, ca nici eu nu sunt bucuroasa de boala asta? Nici eu nu stiu ce fac. M-a pedepsit Dumnezeu, mi-a dat boala asta si tu ma bati? Parca eu stiu ce fac? Eu nu-mi dau seama".

Dar Mariuta, în loc sa-si ceara iertare cu lacrimi si cu durere, râdea.

Si a murit mama si dupa un an a murit si Mariuta, tânara. Dar ea nu s-a dus la un duhovnic s-o dezlege, nici de la mama-sa n-a cerut iertare. Si acum Mariuta sta de treizeci de ani în groapa si mâinile stau neputrede si sufletul ei arde în focul cel vesnic, în cuptoarele iadului, cum zice Mântuitorul - unde focul lor nu se stinge.

Ai auzit ce înseamna blestemul de mama? Ea daca se ducea sa ceara iertare la mama, se ducea la un duhovnic si se spovedea, atunci o dezlega duhovnicul când era vie, dar acum cine s-o dezlege? Mama n-a iertat-o, duhovnicul n-a dezlegat-o si ea a murit asa blestemata. Si acum sta sufletul ei în iad în vecii vecilor si trupul a ramas ca marturie si pentru altii.

Si m-a întrebat pe mine ce sa faca, caci a murit nedezlegata. "Duceti-va la un arhiereu sa-i faca dezlegare la crucea ei, pentru ca un duhovnic nu o poate dezlega, din cauza ca acesta-i un pacat foarte mare". Ea sta în iad pâna putrezesc mâinile ei.

Daca a lovit pe tata sau pe mama cu piciorul, piciorul nu putrezeste, daca a lovit cu mâna, mâna nu putrezeste. Eu am scris despre cele opt pricini pentru care nu putrezesc mortii. Am aratat care-i blestemat de dumnezeiestile pravile, care-i blestemat de arhierei, care-i blestemat de parinti, care nu putrezesc din cauza pamântului, care nu putrezesc din cauza firii; toate sunt puse.

Iar cei care au lovit pe tatal sau pe mama lor, cu care madular au lovit, acela nu putrezeste. Voi n-ati auzit la nunta cum cânta Biserica? Binecuvântarea parintilor întareste casa fiilor, iar blestemul maicii zdruncina si temeliile (Isus Sirah 3, 9). Fereasca Dumnezeu! Nimeni n-are drept mai mare asupra copilului pe fata pamântului decât mama! Nici macar tata.

Biata mama crestina! Ea este cea care a purtat copilasul în pântece noua luni; mama l-a nascut cu atâta durere. Numai Dumnezeu stie si ea! Nu stiti? Ca sunteti mame. L-a purtat în brate doi ani si i-a supt pieptul. Si l-a curatit, si l-a spalat, si l-a îmbracat. Aduceti-va aminte când barbatul venea de la lucru mort de oboseala si se culca, si când plângea copilul, zicea sotul: "Scoala, femeie, plânge fata, plânge copilul!" Tot mama.

Câte nopti n-a dormit! "Scoala, mama!" Daca scutecele-s murdare, schimba-l, înfasa-l, da-i tâta din nou, pune-l în leagan, leagana-l încet sa adoarma, pazeste-l de foc, de apa; si când a auzit ca tipa copilul, i-a sarit inima din loc: "Vai de mine, copilul n-a patit ceva?" Stiti cu câta greutate i-ati crescut! Câta dragoste are mama de copilas! Fiinta cea mai sfânta în familie pentru copii este mama. Ce sa va spun eu? Ca doar stiti.

De aceea ati auzit la nunta cum cânta Biserica? Binecuvântarea parintilor, întareste casa fiilor, iar blestemul maicii zdruncina si temeliile. Mama, care-i cea mai de jertfa la cresterea copiilor, are cea mai mare trecere la Dumnezeu. Fiindca mama este aceea care sufera, saraca.

Si când un copil crescut de mama cu atâta jertfa, cu atâta dragoste si cu atâta mila, nu asculta de ea, este pacat strigator la cer. Sa fereasca Dumnezeu! Cât veti trai voi, sa iubiti pe mama, s-o ajutati la batrânete, la boala, la chin, ca mare binecuvântare primiti de la Dumnezeu.

Ati vazut ca din cele zece porunci, numai una este cu fagaduinta; porunca a cincea: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamânt.

Când o vezi pe mama ta batrâna si bolnava si zice "Dragul mamei, nu ma lasa!", cum poti s-o treci cu vederea, când stii ca ai fost în pântecele ei si când stii cât s-a jertfit ea pentru tine atâtia ani de zile si acum îti cere ajutorul tau? Poti sa treci peste cuvântul mamei? Si tata are mare drept, dar el e mai departe de copil. El este cu treburile dinafara. Cu alte griji. Dar mama, nu vezi? Îl tine în brate, îi da tâta, îl înfasa, îl pazeste. Pai ea este leaganul omenirii. Asa a facut-o Dumnezeu pe mama, ca sa se poata creste generatiile lumii întregi.

O inima de mama adevarata, nimeni n-o poate pretui, cât este de scumpa. De aceea, fiindca vorbim oleaca, va rog sa fiti foarte atenti cu tata si cu mama când au slabit. Cât traiesc parintii, trebuie ascultati. Totdeauna, dar mai cu seama când vezi ca s-au îmbolnavit, ca au mare nevoie de ajutorul vostru. Sa nu cumva sa-i treceti cu vederea!

Fericiti si de trei ori fericiti copiii aceia, care asculta de tata si de mama, mai ales daca parintii lor sunt credinciosi. Au mare fericire si în veacul de acum si în cel viitor. Ca, daca nu asculta, fereasca Dumnezeu!

Ia gânditi-va voi, cine iubeste mai mult pe copii ca parintii? Si în special mama. Mama daca ar avea cinci-sase copii, si unul ar fi rau, chiar de ar fi ocarât-o sau ar fi înjurat-o, daca îl vede ca a cazut în foc sau în apa si striga: "Mama, nu ma lasa!", ea sare în foc dupa dânsul ca sa-l scoata. Uita toate. Asa-i mama pentru copii, dar tot asa trebuie sa fie si copiii pentru mama.

De aceea, în casa, când esti amarâta, ca mama, si ai zis un blestem - ca omul când este suparat, mai scapa câte un blestem -, nu-i o crima ca ai zis. Dar când te duci la spovedanie sa spui: "Parinte, când eram necajita, am blestemat copiii". Te-a dezlegat duhovnicul, dezlegata esti. Dar tu sa spui la spo-vedanie. Dar daca moare mama si a blestemat copiii, nici copiii nu putrezesc, si ea se duce în fundul iadului. Ca blestemul de mama este mai puternic decât al preotului, pentru ca ea are cea mai mare autoritate de la Dumnezeu asupra copilului. Nimeni nu se jertfeste mai mult pentru copil în lumea asta ca mama.

Mai degraba sa iei varga sa-l bati de o suta de ori, decât sa-l blestemi. Auzi ce spune Solomon: Varga si nuiaua dau întelepciune copilului, iar copilul lasat de capul lui, va aduce mare scârba si mare rusine parintilor sai.

Ca sa va dati seama cât de mult iubeste o mama pe fiii sai, am sa va spun o întâmplare care s-a petrecut în China. În anul 1921, într-o toamna, a luat foc o padure din Muntii Himalaia; muntii cei mai mari din lume. Sigur, a concentrat China mii si zeci de mii de oameni, ca sa izoleze focul. Dar ce s-a întâmplat?

S-au dus oamenii si taiau padurea înainte de a ajunge focul. Voi nu stiti cât de înfricosat este focul când arde padurea! Mie mi s-a întâmplat odata de am vazut. Huieste ca tunetul, mai ales daca bate vântul. Ati auzit si în Psaltire: …ca focul care arde padurea, ca vapaia care arde muntii. Este ceva înfricosator.

Deci asa s-a întâmplat si acolo. Lumea a alergat cu topoare, cu joagare, cu ferastraie; fiecare cu ce avea, ca sa izoleze padurea ca sa nu arda.

Dar s-a întâmplat ca, taind ei copacii cu zeci de kilometri înainte de-a ajunge focul, focul venea cu o rapiditate nemaipomenita, au vazut în vârful unui copac un cuib de pasare; o pasare de marimea porumbelului. Când au vazut ca are cuib în copac, nu au mai avut timp sa se suie si sa scape puii, caci focul se apropia. Si s-au uitat sa vada ce se întâmpla.

Amândoua pasarile, si mama si tata, când au simtit fumul si au vazut primejdia ca ajunge la pui, zburau amândoi roata si tot tipau; tipau si faceau semn la pui. Dar puii erau mici, plapânzi, nu aveau aripi tari sa zboare.

Când a ajuns focul la o suta de metri, pasarea tata a parasit puii; a fugit ca sa scape de foc, ca simtise fierbinteala focului ca vine din urma. Iar pasarea mama, când a vazut ca vine focul, tot tipa si zbura roata, roata; roata pe lânga cuib, roata, ca si cum ar fi zis: "Dragul mamei, vine moartea, fugiti!"

Si când a vazut ca copacul în care-i cuibul a luat foc, nemaiavând alta masura sa ajute puii ei, ce-a facut? Ultima ei miscare a fost jertfa aceasta: Când a vazut ca si cuibul a luat foc, ea s-a pus cu aripile pe pui. Si într-o clipeala a mistuit-o focul cu tot cu cuib, cu tot cu pui.

Iata ce înseamna mama! A vrut mai bine sa se jertfeasca de o mie de ori si sa nu paraseasca puii ei, când erau în primejdie de moarte.

Asa trebuie sa fie inima de mama si inima noastra fata de toti crestinii si mai ales fata de parintii care ne-au crescut.



Parintele Cleopa