RAZBOIUL “LA BAIONETA” AL DIAVOLULUI CU FEMEIA SI CU FAMILIA CRESTINA

RAZBOIUL “LA BAIONETA” AL DIAVOLULUI CU FEMEIA SI CU FAMILIA CRESTINA: “Vrea sa fure mirul din casa fiecarui crestin”. Predica importanta la Duminica Mironositelor a Pr. Horia Nicolae Prioteasa (audio).

  

Predica de la Putna la Duminica Mironositelor, 2012, a pr. Horia Nicolae Prioteasa (Biserica Spitalului Fundeni, Bucuresti):

 

“[...] Cum pot femeile de astazi sa devina asadar femei mironosite, purtatoare de mir? Este o lucrare foarte mare, este o lucrare ampla, unde trebuie sa participe atat femeile in varsta, credincioase, pana la copilele de 12 ani, sa zicem. Si o sa vedeti de ce. Biserica ne cuprinde pe noi toti, Biserica suntem noi, mireasa lui Hristos. Si in biserica, iata, sunt mai multe femei decat barbati, ceea ce inseamna ca puterea rugaciunii se afla, iata, in aceasta latura a femeii. Si aici trebuie sa fie lucrarea familiei, ieslea formarii duhovnicesti. Daca in familie exista o comunicare si o comuniune, o pace, copilul va creste in credinta in Hristos. Daca copilul vede o bunica sau la bunic ca se inchina la masa, si el se va inchina, daca vede pe tatal sau si pe mama sa rugandu-se, si el se va ruga, va creste in credinta, va creste cu post, mai putin la inceput si mai mult mai tarziu. Dar stalpul este femeia, care il educa. Ea este cea care-l naste, dar nu se opreste aici, ci creste si il educa duhovniceste.

Lucrarea vrajmasului este mai mult impotriva femeii decat impotriva barbatului, pentru ca femeia este cea care da viata, este purtatoare de viata. Continuare

Declaratie surpriza asupra alegerii Papei Francisc I.

Papa Francisc, ales in urma unor semne venite de la Dumnezeu?

   

 

Unul dintre cei mai importanti cardinali ai Bisericii catolice a facut o declaratie surpriza asupra alegerii Papei Francisc I. Desemnarea acestuia s-ar fi produs in urma aparitiei unor semne divine, din timpul conclavului desfasurat la Vatican.
Cardinalul Christoph Schonborn, arhiepiscop de Viena, care a fost creditat cu sanse ca un posibil succesor al Papei Benedict al XVI-lea, a afirmat ca a avut personal doua "semne puternice" ca Jorge Mario Begoglio era "cel ales", inaintea votului, potrivit The Telegraph.

El a spus ca doar interventia divina ar putea explica viteza cu care cardinalul argentinian a fost ales, desi nu era pe listele de candidati intocmite de expertii de la Vatican.

Vorbind la o conferinta anglicana desfasurata la Londra, el a precizat ca si arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby a avut o pozitie similara in legatura cu alegerea noului Papa

El a spus ca alegerea a constituit "un mic miracol" si "un semn de la Dumnezeu" si ca cele doua biserici ar trebui sa lucreze impreuna pentru unitatea lor.

Schonborn s-a adresat unui public de 5.000 de persoane la Royal Albert Hall, la o conferinta organizata de proeminenta biserica Holy Trinity Brompton din vestul Londrei.

Cardinalul sustine ca era sigur ca in seara zilei de 12 martie, la inceputul conclavului, niciunul dintre cardinalii cunoscuti nu va fi ales.

Duhul Sfant l-a povatuit despre "cel ales"

"A fost o experienta extraordinara. Am fost condus de Duhul Sfant catre acest om, el a fost asezat in ultimul colt al Capelei Sixtine. Acest om a fost cel ales.

Am primit cel putin doua semne puternice: unul pe care vi-l pot spune, celalalt a fost in conclav si nu se poate vorbi despre asta, dar semnele reale de la Dumnezeu mi-au dat indicatia 'el este cel ales'", a declarat Schonborn.

Cardinalul a spus ca imediat dupa o masa speciala, de dinainte de conclav, a .

"I-am intalnit in afara basilicii si i-am intrebat: 'Ai Duhul Sfant, poti sa-mi dai un sfat pentru conclavul care va incepe in cateva ore?' Si femeia i-a soptit la ureche: 'Bergoglio', care era o indicatie a Duhului Sfant.

Si eu sunt sigur ca multi dintre noi au primit semne similare in timpul conclavului, altfel nu ar fi fost posibil sa terminam aceste alegeri atat de repede", a povestit arhiepiscopul.


SURSA
http://www.ziare.com/international/papa/papa-francisc-ales-in-urma-unor-semne-venite-de-la-dumnezeu-1235427

Ankara avertizează Siria

ATENTATE ÎN TURCIA. Ankara avertizează Siria: Nu încercați să testați puterea Turciei

  Scris de: Luciana Pop

Turcia a anunțat că va lua măsuri, pentru a se apăra, după atentatele comise sâmbătă, la frontiera cu Siria, soldate cu peste 40 de morți. Regimul de la Ankara susține că în spatele atacurilor ar fi serviciile secrete din Siria, în subordinea președintelui Bashar al-Assad.

UPDATE. 17.54 Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Siria că încearcă să antreneze Turcia într-un "scenariu catastrofal", cu atentate de genul celui comis sâmbătă.

UPDATE. 15.31 Nouă suspecţi au fost arestaţi în Turcia, în ancheta privind atentatele de sâmbătă, relatează AFP. "Au fost arestaţi nouă suspecţi", a declarat vicepremierul turc Besir Atalay, precizând că unii dintre ei şi-au recunoscut vina.

Turcia, stat membru NATO, a acuzat regimul de la Damasc că ar fi organizat cele două atentate, însă Siria a negat, transmite BBC. "Nimeni nu trebuie să încerce să testeze puterea Turciei. Forțele noastre de securitate vor lua măsurile necesare", a afirmat ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu.

Două vehicule-capcană au explodat sâmbătă la prânz în faţa primăriei şi poştei din Reyhanli (provincia Hatay), o localitate situată la opt kilometri de frontiera Turciei cu Siria. Cel puţin 43 de oameni au murit în atentate, iar peste 100 au fost răniţi.

”Persoanele şi organizaţiile care au comis atacurile au fost identificate. Au legături cu organizaţii care susţin regimul sirian şi cu servicii secrete siriene", susţine ministrul turc de Interne, Muammer Güler, admiţând însă că presupuşii autori locuiau în Turcia. "Potrivit informaţiilor noastre, autorii locuiesc în Turcia", a insistat ministrul.

Vicepremierul Bülent Arinç a explicat că regimul condus de Bashar al-Assad este principalul suspect. "Cu serviciile de informaţii pe care le au şi cu grupurile armate, sunt principalii suspecţi în comiterea sau inspirarea acestui plan demonic", a nuanţat Arinç.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a condamnat "atentatele oribile" comise în Turcia, țară care și-a manifestat sprijinul pentru rebelii sirieni.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele militare ale opoziţiei. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 70.000 de morţi. Regimul Bashar al-Assad atribuie violenţele unor "forţe externe" care ar încerca să destabilizeze Siria.

La un pas de război, în 2012

Tensiunile dintre Siria și Turcia au atins punctul culminant în vara lui 2012, când Ankara a amenințat Damascul cu represalii, după ce Siria a recunoscut că a doborât un avion de luptă turc. Turcia avertiza că ar putea invoca articolul 5 al tratatului NATO, care prevede o acţiune a tuturor membrilor Alianţei Atlantice în vederea protejării graniţei cu Siria, după tirurile trase de forţele siriene în direcţia teritoriului turc. NATO a anunţat însă că nu se gândeşte să intervină în Siria

 

 

http://www.ziuanews.ro/stiri/atentate-in-turcia-ankara-avertizeaza-siria-nu-incercati-sa-testati-puterea-turciei-93517

 

PROFETIE

 

  ΑΠΟΚΑΛΥΨΗ: “...όταν αρχίσει το κακό από την Συρία…”

“M-am intors de putina vreme de la parintele meu duhovnic [Ioan], fiu duhovnicesc al cuviosului Antonios [Antonie], Mitropolitul de Sisaniou & Siatistis, pe care multa lume il considera un Sfant al zilelor noastre.

Parintele, care este interesat de mantuirea sufletului, evita referirile la ceea ce ne asteapta in viitor, dar, discutand despre fericitul episcop, mi-a dezvaluit cateva lucruri la care a fost martor el insusi si care demonstreaza ca, fericitul, pe langa alte harisme pe care le avea, primise mari descoperiri de la Dumnezeu.  
Ne spunea mereu si de multe ori cu tristete (…) „ o mare foamete va fi in Grecia, copilul meu, mare foamete….” , si noua ne era greu sa il credem…
In timpul in care era in spital, dupa ultima operatie pe care a facut-o, imediat ce l-au adus in sala, a privit la icoana lui Hristos Rastignit si a plans ca un copil mic spunand cu smerenie “cum m-ai invrednicit, Hristoase al meu, si mi-ai descoperit aceste lucuri!”, desigur ceva foarte important vazuse cu putin timp inainte…
Cand l-am intrebat: “Ce ai vazut, stapane?”, cu greutate ne-a raspuns, deoarece avea probleme cu vocea: “Atunci cand va incepe raul din Siria, sa incepeti sa va rugati!” si a repetat-o de multe ori “acolo, din Siria cand va incepe…” vrand sa spuna ca dupa aceea ne va prinde si pe noi furtuna… L-am intrebat din nou: “ce altceva ai mai vazut stapane?” si ne-a spus “ o sa va spun dupa aceea”, dar dupa aceea a adormit

 

 

AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA

 

Vezi si:

• Parintele grec ELPIDIE: “Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii… Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi”
• Un arhimandrit grec vorbea acum 3 luni de “ALUNGAREA” PAPEI BENEDICT SI INLOCUIREA LUI CU UN PAPA ANTIHRISTIC. Parintele Elpidie din Rodos: “Urmatorul Papa va fi profetul mincinos si multi arhierei ortodocsi vor fi marionetele lui” (AUDIO)
• MISIUNEA EXCEPTIONALA A PARINTELUI ELPIDIE: Un preot grec harismatic a devenit “mama” orfanilor din Africa

***

“Copii, imi cereti sa va spun despre cel de-al treilea razboi mondial, imi cereti sa va spun despre tara noastra, ce se va intampla, unde se va opri aceasta cumplita situatie cu Troica.
Vreau sa stiti ceva: traim vremuri apocaliptice. Cine nu a inteles acest lucru, doarme un somn adanc. Cine nu vede ceea ce se intampla azi ca facand parte din timpul Apocalipsei nu a inteles nici ce este Apocalipsa, nici ce inseamna Antihrist.
Continuare»

Pr. Serafim Rose -"Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape"

Ieromonah Damaschin,

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de urmă. <> – aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat ‘ „

2. „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’ „

3.„Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”

„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.” “

4. „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”

„Părintele Serafim credea că fără străpungerea inimii şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, examinând tot ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice.”

5. „Antihrist trebuie înţeles ca fenomen duhovnicesc”

„De ce vor dori toţi cei din lumea întreaga să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea să semene a creştinism, de vreme ce antihrist înseamnă cel ce este în loc de Hristos, sau seamănă cu Hristos.”

6. „Evoluţionismul este filozofia lui antihrist”

„Evoluţia este unul din cele mai primejdioase concepte cu care se confruntă creştinul ortodox de astăzi, fiind poate adevărata cheie a asaltului asupra Bisericii, a însăşi filozofiei (căci există aşa ceva!) viitorului antihrist.”

7. „Să fim pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră înaintea celor fără credinţă”

„Dintr-un cuvânt rostit în faţa seminariştilor şi fraţilor de la Jordanville: „Văd aici viitori păstori, călugări, creştini ortodocşi râvnitori şi închinători. Cine sunteţi voi? Care este identitatea voastră? Voi ar trebui să fiţi cei care îsi dau seama ce este creştinismul ortodox şi ce înseamnă să fii creştin ortodox. Nimeni nu vă va sili să ajungeţi la această înţelegere – trebuie să o faceţi voi singuri. Este bine să ne gândim la aceasta din când în când. Sunteţi oare pregătiţi să faceţi ceea ce spune Sf. Petru, adică să daţi socoteală de credinţa voastră înaintea celor fără credinţă?” “

8. „Astăzi în Rusia, mâine în America”

„Părintele Serafim avea mereu în vedere prorocia Stareţului Ignatie de Harbin (Manciuria), un părinte văzător cu duhul, care încă din anii `30 spunea: „Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”.

Părintele Serafim Rose: „Nu vreau să vă sperii, însă este mai bine să conştientizăm faptul că ceea ce suferă ei acum, sau ceva asemănător, va veni probabil şi aici, şi cât de curând. Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece în Rusia şi în alte ţări asemenea ei reprezintă experienţa normală a vremurilor noastre. Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim – nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi.” „

9. „Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple”

„ În anul 1979, în timpul unei discuţii de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraţilor şi surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înţelepţilor chinezi precreştini care, prin observarea şi prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înţeles că simplitatea şi smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” şi auzise chemarea: De nu vă veţi întoarce şi să fiţi precum pruncii, nu veţi intre în împărăţia cerurilor (Mt. 18,3).

„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Ţî”, le spunea Părintele Serafim fraţilor şi surorilor, „învăţa că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Şi avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari şi nu se îndoaie, mereu sunt culcaţi la pământ, iar ramurile lor se frâng şi cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.

Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Acelaşi lucru se poate vedea şi în viaţa omenească. Cel care crede în ceva în aşa fel încât ar fi în stare să-ţi taie capul dacă nu eşti de acord cu el, nu face decât să-şi arate slăbiciunea, fiind aşa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuşi crede”. „

10. „O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate fată de atracţiile lumeşti”

„Într-un rând m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am şi făcut. Altădată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunoştea foarte bine aceste opere şi chiar mi-a dat indicaţii ce lecţii se pot învăţa din ele, ca să le împărtăşesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunţit despre cum a reacţionat Theofil (sau alţii), daca au prins esenţialul.

Îmi amintesc şi cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citeasca Platon şi alţi filozofi, discutând totul cu el în amănunt, pe măsură ce Michael îşi croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina. Părintele Serafim îi arăta cum toate acestea se legau de ortodoxie şi de patristică.”

Românilor, mai știți cine este Hristos?

Romanilor le este rusine cu Hristos?

 

Suntem o țară majoritar creștin-ortodoxă dar abia câteva procente din totalul populației își mărturisește credința în Dumnezeu prin fapte, restul calcă pragul bisericilor doar la botez, cununie, înmormântare și la Îniverea Domnului.

La nivel oficial în România nu se mai vorbește despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, Domnul nostru. Numele lui Hristos este pomenit doar în slujbele Bisericii, în predicile de la amvon și în întâlniri sporadice. În rest, liniște, deplină.

În Parlamentul României, în instituțuia Președintelui României, în Guvern, în primării, în prefecturi, în tribunale, în judecătorii, la Curtea de Apel, la Curtea Constituțională, și în toate instituțiilr statului român nu se mai vorbește de Iisus Hristos. Politicienii nu se mai raportează în ceea ce fac la poruncile lui Dumnezeu, la Evanghelia Mântuitorului Hristos, ci urmează orbește ”valorile europene”.

Nici Sfântul Sinod nu se mai raportează la Iisus Hristos ca la modelul suprem pe care trebuie să-L urmeze în faptă, în cuget, în smerenie și jertfă, ci îl percepe doar ca un Dumnezeu ce stă departe, un Dumnezeu ce a dat în mâna lor toată conducerea Bisericii.

Nici Sinodul nu mai are curaj să vorbească public, în fața românilor, despre mizeria valorilor europene, despre puzderia de păcate și nelegiuri pe care ni le împropriem aderând la o cultură păgână.Europa, astăzi, deși botezată, l-a lepădat pe Hristos în mod oficial. Europa este mai păgână decât înainte de a fi creștinată, căci deși a primit atâta mulțime de daruri de la Hristos, s-a întors iarăși în păcatul ei, fiind căderea cea de pe urmă mai rea decât cea dintâi, cum spune Sfânta Scriptură.

„Mint fraților, cei ce zic că au credință și prețuiesc credința, dar nici nu respiră, nici nu scriu, nici nu cugetă, nici nu vorbesc, nici nu lucrează, nici nu simt întru Dumnezeu. În această epocă europeană a istoriei, Dumnezeu este la muzeu. Nu se găsește în viață, nici în natură, nici în societate, nici la curțile ocârmuitorilor, nici în Biserici, nici în istorie, ci la muzeu, numai la muzeu. Dar Dumnezeu nu vrea să fie lăsat la muzeu, ca un exponat. De aceea El lovește. Nu lovește des, ci rar. Dar și când lovește, atunci mii și mii de oameni cad în mormânt precum frunzele galbene pe pământ.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, 1945).

Astăzi mass-mediat și oamenii politici flutură înaintea poporului ”valorile europene” și visul unui trai occidental, dar nu ne spun care este prețul asimilării acestora.

Unde sunt conducătorii României care veneau în fața poporului și spuneau cu curaj că singura izbăvire a neamului nostru este Iisus Hristos, singurul dătător de Viață, singurul Doctor al bolilor omenești, singurul care poate rezolva toată problemele lui, singurul care poate scoate diavolii răutății din oameni!?

Traiul greu al românilor se datorează zgârceniei lor, hoției lor, lăcomiei după bani și putere… România are resurse naturale destule încât să trăim mai bine decât cel mai bogat popor al lumii.

România l-a avut pe Hristos. Unii români îl mai ai pe Hristos.

Dar la nivel oficial, România l-a exclus pe Dumnezeu din ecuație viitorului ei. De ce? Vă dau un singur argument:

Copiii Românei creștin-ortodoxe, cu mii de biserici și mănăstiri care-L slăvesc pe Hristos, învață în școli despre omul care se trage din maimuță, despre Universul care s-a creat singur, despre o natură fascinantă care a ajuns la acest stadiu prin evoluție, prin selecție naturală… și multe alte „neghiobii”, așa cum le numește Cuviosul Paisie Aghioritul. Școala din România, în afară de firava oră de religie, l-a dat pe Dumnezeu la o parte din educația copiilor ei, deși paradoxal încă Îl propovăduiește pe Dumnezeu în biserici.

România, la nivel oficial este un stat care-și dorește ca viitorii ei cetățeni, copiii de astăzi, să nu știe nimic despre Dumnezeu, creatorul Munților Carpați, Făcătorul Câmpiei Bărăganului, a Dunării, a Deltei, a minunatelor peisaje pitoreștei, a peșterilor și a întregului cadru natural românesc. România își dorește să fie un stat păgân, așa cum Europa este astăzi.

Dumnezeu este un subiect incomod pentru toți, căci ne cere să ne lepădăm păcatele.

Deciziile politice privind viitorul României nu se mai iau în funcție de credința și tradițiile poporului nostru, ci în funcție de interesele economice, chiar dacă acestea ne otrăvesc apele, ne poluează aerul, ne infectează copiii cu pornografie, ne robesc oamenii în fața monitoarelor la birouri, ne spală pe creier cu o propagandă păgână, ne distrug conștiința națională, și ne reduc la tăcere, cerșind doar cele ale trupului.

România Ortodoxă se leapădă de Hristos la nivel oficial, și aderă la valorile unei Europe care și-a pus pe piedestalul valorilor ei: banul și cultura.

România, cea care fascinează inimile și ochii occidentalilor prin mănăstirile ctitorite de voievozii care s-au închinat sincer lui Hristos, nu-și mai recunoaște valoarea ei fundamentală.

România este a lui Hristos. România este creștină. Și dacă noi românii ne vom îndepărta de Hristos, Mântuitorul lumii, vom suporta toate consecințele, iar Dumnezeu își va întoarce fața de la noi, și vom ajunge sclavi păcatelor noastre și sclavi ai Europei.

Românilor, mai știți cine este Hristos?

Este Cel care vă botează copiii și vi-i redă plini de har și de darurile Duhului Sfânt!

Este Cel care vă cunună tinerii, și vi-i unește strâns în familii pentru a-i ajuta să meargă pe drumul greu și strâmt al mântuirii!

Este Cel în care nădăjduiți ca morții voștri să dobândească Împărăția Cerurilor!

Este Cel care vă sfințește casele și mașinile, pentru a vă feri de tot răul!

Este Cel în care nădăjduiți atunci când sunteți bolnavi și cădeți în mari necazuri!

Este Cel care împodobește toate bisericile parohiilor și ale mănăstirilor cu sfinți și cu chipul preacurat al Său și al Maicii Sale!

Este inspirația țăranului român care ne-a lăsat o moștenire atât de frumoasă!

Hristos este totul pentru România! Dar România l-a lepădat oficial pe Hristos!

Mai marii României nu se mai sfătuiesc în deciziile lor cu Cel PreaÎnalt, cu Domnul Domnilor, ci merg duși de nas de bani și interese.

O, românilor treziți-vă! Citiți istoria lumii, și vedeți că toți câți au nădăjduit în marile imperii, în marii conducători, în oameni politici, filozofi, ingineri, economiști, în mass-media sau mari corporații., și în final au ajuns să le pară rău și să-și blesteme zilele.

Nădăjduiți în Hristos în tot ceea ce faceți! Cereți ajutorul lui Hristos pentru toate probleme voastre!

Nu mai așteptați ajutor de la Europa, căci Europa vrea să vă jefuiască beciurile, cămările și tot ce aveți mai bun în casele și în mințile voastre.

Europa nu-L mai recunoaște pe Dumnezeu și nu mai crede că omul are suflet veșnic. Pentru Europa, omul are doar trup. Pentru Europa nu mai există Înviere din morți și Judecata lui Hristos, pentru Europa există doar bani, bani, bani, bani și iar bani… îmbrăcați în diferite valori europene.

Românilor, treziți-vă! Europa vă jefuiește sufletul!

„Nu vă ajută nici împăratul, nici regele, nici cneazul, nici despotul, nici voievodul, ci numai Eu, care în mâini țin toate marginile pământului, zice Domnul Dumnezeu, Ziditorul tău. Recunoașteți-Mă pe Mine și Eu vă voi recunoaște pe voi. Proslăviți-Mă pe Mine și Eu vă voi proslăvi pe voi. Fiți oamenii Mei, și eu vă voi fi Dumnezeu. Acum și în vecii vecilor. Amin.” (cuvinte ale Sfântului Nicolae Velimirovici, scrise în lagărul de la Dachau în anul 1945. Prin Fereastra Temniței, Editura Predania, pagina 163).

Preluat de pe ortodoxiatinerilor.ro

Cum judecăm pe nedrept

Despre pielea altuia sau cum judecăm pe nedrept

În ultimii ani, în fiecare perioadă a Postului Mare îmi amintesc același incident, care a avut loc opt sau nouă ani în urmă. Aveam în acel moment puţin peste douăzeci de ani, eram studentă la fără frecvenţă în anul doi şi locuiam la o mănăstire mică.

Eram în mijlocul Postului Mare. Postul de la mănăstire privit de o începătoare. Timpul unei fericiri aproape absolute şi senine. Slujba de dimineață, la care nu sunt mai mult de o duzină de închinători. Pe iconostas se strecoară o rază de soare de primăvară, iar cei de la cor au reuşit puţin să îngheţe şi maicile cu grijă îi încălzesc pe cei tineri cu șaluri de puf. Poți să stai şi să citeşti catisme frumoase și calde care-ţi încălzesc inima, atunci când limba în care sunt scrise devine clară şi pentru incepatori, dar sensul nu este "pierdut " de la repetările frecvente.

Apoi prescurele, masa mai târzie și spălarea vaselor, care deasemenea aduce bucurie, de la lucrul întru Slava lui Dumnezeu. Și slujba de seară, când corul pare un cocon confortabil de lumină în biserica de semiîntuneric, luminată doar de lumânări. Apoi seara într-o gospodărie de la sat cu lectura cărților, pregătirea pentru Împărtășanie, şi un ceai "cu nimic."

Și într-o singură clipă, acest "paradis pe pământ" se distruge de preotul din centrul raional.

– Părinte, mi s-a îmbolnăvit paraclisierul. Nu aş putea ruga una dintre surorile de la mănăstire să mă ajute o săptămână? Poate ar putea să o ajute puţin şi pe soţia mea pe lângă casă? – Tânărul părinte, parohul bisericii orăşeneşti, a intrat în finalul slujbei ca un val energic îmbrăcat într-o scurtă cu miros de benzină.

- Într-un aşa un timp, pe cineva din surori ... Înțelegi şi singur nu e prea folositor. Aici avem o studentă, Elena, este o persoană care nu s-a decis încă, iată şi lasă să vadă şi viața de familie. Să cânte cei drept nu prea ştie, dar slujba a învăţat-o şi poate citi ...

Și iată că deja plec "în lume", în centru raional, unde din primăvara Postului Mare cu tânărul soare și pârâiaşele de la topirea zăpezii, ne întâlneşte doar urba cu murdăria zăpezii adunate pe ici şi colo, scurtele bețivilor din stațiile de autobuz, și melodiile ce nu au nimic cu perioada postului.

Pe teritoriul bisericii: lemne de foc, sfoare pentru haine, biciclete pentru copii. Dar cel puţin nu se aud melodiile ce m-au întâlnit în oraş şi m-au şi cazat separat, în clădirea școlii de duminică. Îmi examinez noua mea "chilie" imensă, luminoasă, îmi arunc în cană fierbătorul electric şi mă instalez mai confortabil pentru a putea citi până la slijba de seară.

Dar nu a reuşit să fiarbă apa, când s-a auzit o bătaie insistentă în uşă.

- Tanti Lena! Sunteţi tanti Lena, nu-i aşa? Bună ziua! Dar aţi venit pentru mult timp la noi? Sunteţi călugăriță? Nu? Dar de ce nu?

"Copii. Mici. Un dezastru ... "- închipuirea mea despre copiii cu vârsta mai mică de cea a claselor primare era destul de vagă, adâugândui-se un amestec de panică. Unele închipuiri le aveam din cărţi, inclusiv despre educaţia religioasă, dar dacă era ea implimentată aici, încă nu era prea clar.

Până meditam eu, copiii în număr de trei fete, care dacă şi au trecut pragul şcolii, erau abea în şcoala primară, neîncetând să vorbească fără a se asculta una pe alta îmi examinau puţinele lucruri. Mergeam în urma lor şi mă simţeam de parcă în mâinile mele era o bombă, și nu era clar când va exploada.

– Tanti Lena, mama v-a chemat! Haideţi să mâncăm!

Din păcate, fetiţele erau complet inaccesibile pentru scuzele mele politicoase, şi în curând mă conduceau spre casă, iar eu mă simţeam prizonier de război, mângâindu-mă numai cu faptul că slujba e în curând. În casă ne-au întâlnit doi gemeni de vreo doi ani și jumătate și un copilaş care încă nu era în stare să meargă. "Șase" - am numărat eu cu tristeţe și m-am salutat cu mama lor, o femeie, care părea să nu trecut de treizeci de ani.

Atent trec după gazdă la bucătărie, încercând să-mi păstrez calmul. Iar în interiorul meu începe o luptă foarte inconfortabilă, o luptă cu păcatul judecării, şi judecarea deja a învins. Judec modul de a duce gospodăria preotesei "scutecele căzute pe podea - trebuie să ajungi la aşa o stare! Iar la baie? Dezastru total! La bucătărie nici nu poţi intra ... ". Condamn educaţia din familie : "Ce copii sălbatici? Și toate deja poartă cercei, cât de vulgar ... ". Trec şi la judecarea bucatelor: "supă cu hrişcă? Mda, ce mai bucate! Şi în sfârşit condamn aranjamentul existent în familie, atunci când capul familiei întreabă ce să gătească pentru cină. "A găsit matuşca ocupaţie demnă de un preot, ce să mai spun ... "

Cu jumătate de oră înainte de slujbă părintele m-a rugat să calc nişte hăinuţe pentru copii, şi mă apuc de ele cu un murmur interior: "Iată că ai şi post, și rugăciune – doar o împrăștiere și lucruri lumeşti." Peste jumătate de oră, matuşca intră în cameră și vede tabloul : pe podea un munte de albituri curate șifonate, și alături de mine cinci, maxim - șase hainuţe pentru bebeluşi călcate, iar eu inspirată și după "toate regulile" o calc pe a şaptea . Mi-a mulţumit şi m-a condus la slujbă.

În dimineața următoare deja o judec pe matuşcă, că ea soţia unui preot, nu merge la slujbe "nici chiar în post", nu se roagă, nu cântă în cor, nu aduce nici copiii. Aşa trece o săptămână: slujbe, casa preotului, unde ajut lent şi fără tragere de inimă, condamnând și evitând copiii, și cu prima ocazie evadând în "chilia"mea, unde pot să mă rog în linişte și citi cărţile iubite. În sfârşit pot să mă reîntorc la mănăstire, unde mă pot afunda fericită în "viața normală a Bisericii", dar încă mult timp în minte judec viaţa întâlnită în familia preotului şi îmi imaginez în minte - cum ar trebui să fie ...

Ei bine, au trecut doar câţiva ani și Dumnezeu mi-a dat posibilitatea de a realiza „piesajele” în viață: -m-am căsătorit, iar soțul meu a devenit preot. Aveam doar un singur copil, atunci când uneori pe podea se întâmpla că puteai găsi scutece, iar să nu intru la bucătărie s-a întâmplat deja în timpul sarcinii. Și atunci la acea bucătărie a început a găti soțul - din cauza toxicozei nu prea mai eram în stare să meditez la ce e vrednic să facă un preot şi ce nu ... Acum avem trei copii și încep să mă obișnuiesc. Uneori, pentru câteva ore reuşesc să fac în casă o ordine perfectă care se întâmplă că ţine până seara. Uneori mă predau și domnește haosul. În cazul dacă aveam șase copii, haosul, cred că ar fi mult mai mare ...

Iar încercarea de a merge la slujbă într-o de zi de lucru cu copiii - aceasta este cum s-a dovedit, un act de sadism față de cei ce se adună: într-o biserică goală orice strigăt al copilului este ca sunetul unei sirene. Iar să merg la biserică fără copii –ar însemna să-i las în grija soțului, privându-l de unica zi liberă. Şi de fapt sunt încă multe ce nu-mi reuşesc....

Acum văd că judecarea - este un păcat în primul rând împotriva ta însuţi. Noi suntem creaţi după asemănarea lui Dumnezeu şi prin descoperirea binevoitoare a aproapelui, ar trebui să reuşim să ne apropiem şi de atotcunoaşterea dumnezeiască. În schimb, noi suntem mulțumiți cu propria cunoaştere la tot şi la toate. Încercând să reducem toate la propria experienţă, făcând „speculații" asupra cum ar trebui să fie, și nedorind nici să încercăm să cunoaştem - cum şi de ce se întâmplă ...

Dar să implimentez în practică înţelegerea la care am ajuns oricum este încă dificil: acum sunt căsătorită, am propria familie, şi am început să-i judec pe locuitorii mănăstirilor. Oare încă cât ...

traducere şi adaptare Lozan Natalia

site sursă http://foma.ru/