MAI DORIM LIBERTATEA

  

Una din cele mai cunoscute “ziceri” ale lui Richard Dawkins, celebrul ateu din Marea Britanie, care încearcă să-i convingă pe toţi să îşi piardă şi ultima urmă de credinţă, dacă o mai au, este următoarea: “Sîntem cu toţii la cheremul ADN-ului nostru.” Cu alte cuvinte, trupul este cel care ne determină să facem o alegere ori alta. Sau: nu avem libertate de alegere, ci sîntem simple maşini programate să funcţioneze într-un anumit fel.

Cei care îl combat încearcă să-i demonstreze că nu spune adevărul. Însă el şi cei ca el spun adevărul. Au simţit lucrul acesta pe propria lor piele, de nenumărate ori. Cum poţi să le zici că nu au dreptate şi să-i convingi de lucrul acesta, cînd ei de fapt au dreptate!…

Iată care este dreptatea lui Dawkins:

Omul are trup şi suflet. Psihicul poate fi considerat puntea de legătură între cele două – instanţa care arbitrează, decide între ele. Rupîndu-se de Dumnezeu, Dawkins s-a rupt de suflet, aşa că psihicul lui admiră, contemplă şi se bucură de ceea ce i-a rămas, adică de trup. Se supune trupului, legilor lui şi condiţionărilor lui. Cu alte cuvinte, Dawkins şi cei asemenea lui se supun propriului lor ADN.

Deci raportat la el însuşi şi la cei asemenea lui, Dawkins are dreptate. El cu adevărat este sclavul exclusiv al trupului în care se află. Trupul îi ia aşadar libertatea de a alege. Iar acest lucru reflectă un mare adevăr teologic, pe care Sfinţii Părinţi l-au afirmat mereu şi mereu, şi pe care acum Dawkins însuşi îl scoate la iveală: omul care este robul trupului este lipsit de libertate.

În concepţia lui Dawkins nu există libertate. Dar dacă el a avut libertatea să spună aceste lucruri şi o are în continuare neîngrădit, înseamnă că totuşi, libertatea lui există, dar ea izvorăşte din afara ADN-ului lui, ADN despre care el afirmă că ar fi singura sursă posibilă a libertăţii.

Aşadar, în ciuda a ceea ce afirmă Dawkins, libertatea totuşi există. Care ar putea fi sursa sau canalul de manifestare a acestei libertăţi? Un exemplu ar fi oamenii care îi îngăduie lui să scrie asemenea lucruri şi să le promoveze agresiv, chiar dacă ei înşişi nu sînt de acord cu cele spuse de el – oameni care nu se consideră sclavii ADN-ului, adică ai trupului, pentru că ştiu că pot să lupte şi să-l învingă, ştiu că nu sînt numai trup, instincte, condiţionări, răni etc, ci mai sînt sau pot fi, dacă aleg lucrul acesta, libertate, adevăr, speranţă, iubire, jertfă, lumină ş.a.m.d.

Deci, atîta vreme cît Dawkins are libertatea de a spune ceea ce spune, înseamnă că afirmaţia lui potrivit căreia omul nu are niciun fel de libertate, ci este total condiţionat de ADN, este falsă la nivel global (sau absolut), şi este adevărată doar la nivelul lui şi al celor asemenea lui. Dar nici acolo nu este cu totul adevărată, atîta vreme cît el are încă libertatea să spună asemenea lucruri. În momentul în care sufletul i se va despărţi de preţiosul lui trup, căruia îi atribuie valoare absolută, o să-şi piardă şi această urmă de libertate, tocmai pentru că e o libertate exterioară de care pur şi simplu profită, nu una care izvorăşte din fiinţa lui.

Nu ştiu de ce, dar Dawkins şi hoardele de atei îmi amintesc de soarta cîrtiţei. Cîrtiţa este condiţionată strict de ADN-ul ei. Nu are libertatea de a ieşi din condiţia în care se află. Nu va putea niciodată să iubească lumina şi să se bucure de ea. La fel e şi soarta porcului. Acesta niciodată nu va avea libertatea de a se abţine de la rîmat sau de la a iubi cu ardoare lăturile.

Să ne imaginăm acum pe cîrtiţă spunînd: „Sînt la cheremul ADN-ului meu. Nu voi putea niciodată iubi lumina”. Sau pe porc: „Sînt la cheremul ADN-ului meu. Nu voi renunţa niciodată la rîmat. Iar lăturile vor fi mereu preferatele mele.” Putem spune că porcul sau cîrtiţa sau Dawkins nu au dreptate? În niciun caz. Ei vor fi mereu aşa cum le spune ADN-ul lor să fie: fără putere de alegere şi fără libertate. Dawkins, din păcate, nu sesizează, însă, că este măcar cu puţin deasupra fraţilor lui de suferinţă, din care tot susţine că se trage. Asta cu toate că nici porcul şi nici cîrtiţa şi nici urmaşii lor din neam în neam nu vor fi în stare vreodată, spre deosebire de el, să scrie o carte despre faptul că nu au libertate.

Dawkins şi ateii lui îmi mai amintesc şi de soarta oii. Ea ştie să facă meeee şi să asculte tot ce se spune la televizor, fără gîndire, fără discernămînt. Dar ce nevoie au oile de discernămînt, atîta vreme cît berbecul şef Richard Dawkins le asigură plin de înţelepciune că nu există libertate? Sau poate Dawkins o fi de fapt lup

Daniela Filioreanu

ISPITE CONTEMPORANE.