FOAMETEA AMENINTA ROMANIA!
România se numără printre ţările în care există un risc mare de producere a unei crize alimentare. Aceasta este concluzia unui studiu japonez, confirmat de Organizaţia Naţiunilor Unite, studiu care a luat în calcul 24 de ţări. Între acestea, România se află pe primul loc în Europa şi pe penultimul în lume în ceea ce priveşte ameninţarea cu foametea.
Creşterea preţurilor şi scăderea producţiei agricole au generat o astfel de situaţie, care ne-a adus aproape de una dintre cele mai sărace ţări africane, Angola. În Europa, foametea ar mai putea lovi ţări precum Bulgaria, Ucraina şi Letonia, dar nu la dimensiunile dramatice pe care le-ar cunoaşte România. Preţurile alimentelor nu numai că nu au scăzut o dată cu venirea crizei financiare, dar ele au luat-o, pur şi simplu, razna. Este imposibil de explicat cum o ţară ca a noastră, care dispune de o suprafaţă agricolă de circa 15 milioane hectare, să ajungă într-o asemenea situaţie. Importăm totul de afară. Niciodată, în Istoria modernă a României, n-a mai fost consemnată o asemenea situaţie. Marii bogătaşi români au provenit din rîndul moşierilor, care-şi trimiteau cea mai mare parte a producţiei agricole în străinătate. România era în măsură să asigure cereale pentru aproape întreg continentul european. Lucrurile n-au stat rău nici înainte de decembrie 1989, cînd s-a reuşit plata datoriilor externe pe seama agriculturii şi a industriei alimentare. Explicaţiile nu sînt greu de dat. În perioada lui Nicolae Ceauşescu, în România erau irigate 3 milioane de hectare, din care n-au mai rămas astăzi decît cca. 100.000. Străinii au pus mîna pe întinse suprafeţe agricole de pe teritoriul României, fără ca acest lucru să ducă la o ameliorare pentru populaţie. Tot ce produc străinii este vîndut în afară. Ţăranii care au mai rămas cu pămînt n-au nici un fel de mijloace să-l lucreze, lăsîndu-l în paragină. Probabil că în viitorul apropiat vor fi nevoiţi să-l dea pe degeaba, pentru că deja îl vînd acum la preţuri de nimic. Mafia terenurilor agricole pîndeşte la colţ, pentru a pune mîna pe ultima sursă de subzistenţă a ţăranului român. Ar fi cumplit să ajungem în situaţia unor ţări care se confruntă deja cu această mare criză a alimentelor. În Ciad, de exemplu, numărul celor care nu au ce mînca depăşeşte 2 milioane de suflete. În Niger, peste 7 milioane de oameni trec printr-o foamete de nedescris.
Revenind la România, este condamnabil faptul că preţurile alimentelor nu au scăzut deloc, iar în unele privinţe sînt mai mari decît în urmă cu 2-3 ani. Valoarea importurilor a ajuns de ordinul miliardelor de dolari, fiind, în 2010, cu 15% mai mare decît anul trecut. Lucrurile sînt şi mai grave, în condiţiile în care România nu mai produce nimic şi, în consecinţă, nu mai are ce oferi la export. (urmeaza)
Creşterea preţurilor şi scăderea producţiei agricole au generat o astfel de situaţie, care ne-a adus aproape de una dintre cele mai sărace ţări africane, Angola. În Europa, foametea ar mai putea lovi ţări precum Bulgaria, Ucraina şi Letonia, dar nu la dimensiunile dramatice pe care le-ar cunoaşte România. Preţurile alimentelor nu numai că nu au scăzut o dată cu venirea crizei financiare, dar ele au luat-o, pur şi simplu, razna. Este imposibil de explicat cum o ţară ca a noastră, care dispune de o suprafaţă agricolă de circa 15 milioane hectare, să ajungă într-o asemenea situaţie. Importăm totul de afară. Niciodată, în Istoria modernă a României, n-a mai fost consemnată o asemenea situaţie. Marii bogătaşi români au provenit din rîndul moşierilor, care-şi trimiteau cea mai mare parte a producţiei agricole în străinătate. România era în măsură să asigure cereale pentru aproape întreg continentul european. Lucrurile n-au stat rău nici înainte de decembrie 1989, cînd s-a reuşit plata datoriilor externe pe seama agriculturii şi a industriei alimentare. Explicaţiile nu sînt greu de dat. În perioada lui Nicolae Ceauşescu, în România erau irigate 3 milioane de hectare, din care n-au mai rămas astăzi decît cca. 100.000. Străinii au pus mîna pe întinse suprafeţe agricole de pe teritoriul României, fără ca acest lucru să ducă la o ameliorare pentru populaţie. Tot ce produc străinii este vîndut în afară. Ţăranii care au mai rămas cu pămînt n-au nici un fel de mijloace să-l lucreze, lăsîndu-l în paragină. Probabil că în viitorul apropiat vor fi nevoiţi să-l dea pe degeaba, pentru că deja îl vînd acum la preţuri de nimic. Mafia terenurilor agricole pîndeşte la colţ, pentru a pune mîna pe ultima sursă de subzistenţă a ţăranului român. Ar fi cumplit să ajungem în situaţia unor ţări care se confruntă deja cu această mare criză a alimentelor. În Ciad, de exemplu, numărul celor care nu au ce mînca depăşeşte 2 milioane de suflete. În Niger, peste 7 milioane de oameni trec printr-o foamete de nedescris.
Revenind la România, este condamnabil faptul că preţurile alimentelor nu au scăzut deloc, iar în unele privinţe sînt mai mari decît în urmă cu 2-3 ani. Valoarea importurilor a ajuns de ordinul miliardelor de dolari, fiind, în 2010, cu 15% mai mare decît anul trecut. Lucrurile sînt şi mai grave, în condiţiile în care România nu mai produce nimic şi, în consecinţă, nu mai are ce oferi la export. (urmeaza)
Foametea ameninţă România! (2)
Dialogul cu lumea este aproape inexistent, din moment ce singurul înalt demnitar care a trecut, de o bună bucată de vreme, pragul Palatului Victoria a fost cancelarul german Angela Merkel, care a venit mai mult să ne tragă de urechi decît să propună o relansare a colaborării bilaterale. Grăitoare pentru poziţia înjositoare în care se află astăzi România este scena de la Lisabona, în care preşedintele francez a refuzat să discute cu şeful Statului Român. Poate zice, oricine, ce-o vrea să zică, dar Nicolae Ceauşescu n-a fost pus niciodată într-o asemenea situaţie. Dimpotrivă, întîlnirile lui cu marii conducătorii de stat francezi – Charles de Gaulle, Georges Pompidou, Valéry Giscard d’Estaing, François Mitterrand sau Jacques Chirac – sînt consemnate ca evenimente memorabile. Despre dialogul neîntrerupt pe care l-a purtat România, înainte de decembrie ‘89, cu toate statele lumii nu se poate vorbi decît în termeni superlativi. Ceea ce se întîmplă în prezent era greu de imaginat atunci. Dacă n-ar fi reuniunile de la nivelul Uniunii Europene şi al NATO, România ar fi ca şi inexistentă pe harta diplomatică a lumii. Nu o spunem numai noi, o spune şi o prestigioasă publicaţie, cum este “The Economist”, care, vorbind despre România, îşi avertizează cititorii asupra felului în care nu trebuie să guvernezi o ţară. Cei care continuă să se scalde într-o stare de euforie sînt nişte inconştienţi. Obedienţa şi slugărnicia faţă de cei aflaţi acum, vremelnic, la Putere nu pot ţine loc de hrană pentru majoritatea românilor. Este posibil ca unora să nu le vină să creadă că românii au ajuns atît de rău. Nici Nicolae Ceauşescu nu putea accepta că, după căderea Zidului Berlinului, avea să-i vină şi lui rîndul. A rămas, însă, demn pînă în ultima clipă, nefiindu-i teamă să vorbească, şi în acel decembrie blestemat, chiar la Moscova, despre Basarabia şi despre Tezaur…
WikiLeaks.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu