Noțiuni generale despre „evangheliile” Noii Ere
Astăzi Noua Eră, ca mișcare religioasă[1], a fost introdusă în vocabular. Începând din anii 1970, mișcările care au apărut brusc au început să dobândească o recunoaștere publică și mulți oameni au căutat în ele o împlinire spirituală. Renașterea spiritismului și preocuparea cu spiritualitățile orientale desigur nu este ceva nou. Noua Eră, în anii 1960-70, în lepădarea valorilor morale tradiționale, în societatea materialistă, în reexaminarea modelelor occidentale de gândire și anumite evenimente războinice, cum a fost războiul din Vietnam, au constituit motivele de bază care au contribuit la începerea unei schimbări și a unei alte evanghelii. Această „evanghelie”, vestea cea „bună”, susține că desăvârșita și veșnica fericire depinde de legătura mistică cu divinul care se află înlăuntrul omului. Experiența corectă a acestei legături și posibilități, îl conduce pe om să afle identitatea sau principiul divin care guvernează universul. Iar consecința acestei teorii este faptul că omul este parte a ordinii cosmice universale.
Învățătura „evangheliei” Noii Ere constă în faptul că Dumnezeu a fost dat deoparte, Hristos este mărginit și pune accent pe dorința omului de a fi centrul realității universale. Mișcările Noii Ere în general sunt religioase și nu se concentrează în Dumnezeu, ci în om, prin dorințele și simțămintele sale. De fapt „evanghelia” se referă la concepția păgâna a omului. Se referă la crearea autoaprecierii sau a unei anumite autoaprecieri, auto-iubire, auto-realizare ș. a.
„Evanghelia” Noii Ere este un nou front de luptă pentru creștin ortodocși și Biserica lui Hristos, care trebuie să-l înfrunte. Noua Eră, ca o nouă mișcare religioasă, depășește toate hotarele religioase, politice, sociale și nu are nici un șef principal, care s-o reprezinte, precum și nici un oraș concret ca reședință. Această situație este haotică pe internet, prin existența a mii de organizații, grupări și asociații care proclamă și au drept stindard Noua Eră. În această căutare mulți filozofi care aparțin ei includ și Sfânta Scriptură, precum și învățăturile lui Hristos. Aceasta desigur constituie un element fin de răstălmăcire al adevărului și a Credinței Ortodoxe. Această răstălmăcire și încercare de a folosi elemente ale lui Hristos este considerată de unii teologi creștini drept „referință spirituală la Sida”[2], adică boală mortală.
Astfel a trebuit să se formuleze noul mesaj sincretist și interreligios sub forma „evangheliilor”, pentru că acestea sunt mai accesibile omului. Deci, așa cum există Evangheliile canonice, tot astfel există și contemporane, cele ale Noii Ere. Scopul acestor evanghelii este exaltarea căutării mistice și răstălmăcirea mai ales a vieții lui Hristos. Diferitele subiecte pe care cititorul le citește în ele, sunt istorisiri luate din Vechiul Testament, precum și din cel Nou, referitoare uneori la anii lui Hristos, despre care nu se spune clar în Sfânta Scriptură. De asemenea, folosirea cuvântului „evanghelie” are o raportare vădit orientală, așa cum este ”evanghelia lui Avraam”. Și alte evanghelii, pe care le folosește Noua Eră, au o proveniență și elemente din vechile evanghelii gnostice și din cele care provin, imitând pe evangheliști și începând de la dascălii hinduși și budiști. În sfârșit, toate „evangheliile” au de-a face și cu constelațiile, cum ar fi „evanghelia Vărsătorului”, prin excelență, sau „Cealaltă evanghelie”[3].
Metodologia „evangheliei”
Două caracteristici de bază constituie modul prin care se prezintă în lume „evangheliile” newage-iștilor. Primul se referă la faptul că fiecare învățătură are propria ei abordare. Deși oamenii nu sunt la fel, pot însă să aplice „evanghelia” în același mod. Astfel caracteristicile de bază ale fiecărei grupări politice, sociale, religioase, economice au nevoie de o singură metodă specifică de aplicare. Însemnătatea fundamentală este combinația caracteristicilor psihosociale care intră în Noua Eră. Motivația este analogia dintre ceea ce caută fiecare om pentru a-l satisface. Nevoile, teama, dorințele și nădejdile sunt aceleași în toate vremurile. În baza referirii Apostolului Pavel încearcă să ofere mesajul lor[4]. Însă pentru scriitorii „evangheliilor” Noii Ere, Apostolul Pavel a folosit un element comun privind deosebirea dintre evrei și păgâni pentru a arăta superioritatea Evangheliei și ecumenicitatea mesajului creștin. Tocmai în acest mod prin care Apostolul Pavel îi caracterizează pe evrei și pe elini, discipolii Noii Ere se străduiesc să prezinte pseudo-evanghelia. În societatea de astăzi distincția Apostolului este prezentată de către Noua Eră în două tipuri diferite de personalități. Primul este a celor care urmează obișnuința evreiască de a fi nemulțumiți de felul de viața de zi cu zi și au intenția de a fugi de mentalitatea comună a oamenilor din jurul lor. De aceea vor să descopere o nouă lume și să încerce ceva metafizic. Astfel de oameni ai Noii Ere sunt dispuși să participe la astfel de experiențe. Al doilea grup sunt cei nemulțumiți de religia tradițională a Occidentului, adică de Creștinism. Acești oameni au o orientare filozofică și se află în căutarea unei filozofii care să răspundă la întrebări și să dea explicații despre soarta omenirii. Această căutare a „înțelepciunii”, așa cum făceau și vechii elini, în Noua Eră se află într-o combinație sincretistă din toate credințele religioase și date științifice, din fizica modernă. Iar dintre acești oameni mulți sunt politicieni, alții au o conștiință ecologică, iar alții sunt susținători ai rasismului.
Trei principii generale ale „pseudo-evangheliilor”
Tematologia pseudo-evangheliei newage-istă
Evanghelia Vărsătorului lui Iisus Hristos: baza filozofică și practică a religiei Noii Ere a lumii Vărsătorului și a Bisericii Universale[1], așa cum este titlul complet, menționat în cartea lui Levi H. Dowling[2], care a fost publicată pentru prima dată în 1908. În editarea Evangheliei Vărsătorului se menționează într-un mod ciudat și ascuns numele de „Levi”. În prolog se menționează că „Levi” este cel care a descoperit această evanghelie. Însă despre personalitatea sa nu se îngăduie să se scrie multe, așa cum menționează scriitorul[3]. Descoperirea „Evangheliei Vărsătorului” a fost profețită de acum 2.000 de ani, înainte de Elihu, care a fondat o școală de profeți Zoan în Egipt[4].
Levi H. Dowling este considerat discipol al lui Hristos, care de la vârsta de șaisprezece ani slujește ca și capelan în armată. Este medic de homeopatie, absolvent a două facultăți de medicină, a unei școli de mistică și a unei de teosofie, un lider al Mișcării Noii Ere, a Erei Vărsătorului. Levi H. Dowling a publicat această „evanghelie” sub pseudonumele de „Levi” și susține că i s-a descoperit fiind numai în stare de extaz, lucrarea fiind o căutare spirituală de o viață. „Levi” a fost consfințit ca „hierofant național” al „Comunității Aquarius”, o Societate ocultă socialistă nou formată.
În această Evanghelie, prin descoperirile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial a Manuscriselor de la Marea Moartă și din Biblioteca Nag Hammadi, experiența spirituală este o compoziție – evanghelia sa personală -, prin care vrea să prezinte publicului propria sa înțelegere, mesajul adevărat și real al lui Hristos. Însă acest mesaj, așa cum el însuși susține, este dincolo de denaturarea care s-a făcut de către Biserică.
Scrierea pseudo-evangheliilor nu este un fenomen nou în istoria Bisericii, ci a existat de foarte devreme. Acesta este un aspect al Noii Ere, însă nu nou. Ci este o veche tactică cu un conținut nou, care combină noile cunoștințe științifice ale astrologiei cu vechea înțelepciune religioasă. Tocmai acest este motivul pentru care este considerată drept evanghelie nouă de către discipolii ei. Femeia lui Levi explică în introducere că noua astronomie presupune existența unui soare central, în jurul căruia se rotesc toate planetele. Aici se află și ciudatul amestec al noii științe cu vechea religie. Adam s-a născut în era Taurului, Avraam în era Berbecului și Iisus în era Peștilor. Deși femeia lui accentuează Era Peștilor, însă se referă la intrarea în Era Vărsătorului. Însuși „Levi” menționează că textul provine din textele Akasha, un pseudo-compendiu al cunoașterii mistice. Titlul său provine din practica astrologiei, cu împărțirile în ere din poziția constelațiilor. În baza acestei practici se apropie Era Vărsătorului. Este o pseudo-evanghelie cu compoziție idolatră și sincretistă. Este considerată drept evanghelia spirituală și se ocupă cu amănuntele vieții lui Hristos, care nu sunt cuprinse în Evangheliile din Noul Testament. De asemenea, el Îl prezintă pe Iisus ca o persoană care a călătorit mult în diferite țări, cum ar fi Egipt, Tibet, India, Persia și Ellada.
De la această pseudo-evanghelie a primit denumirea și așa-numita „Biserica Creștină Universală a Vărsătorului”. Membrii ei se numesc simplu vărsători. Numele de „Creștină” se folosește în denumirea acestei biserici pentru a arăta că Biserica este Mireasa lui Hristos. Această „biserică” a fost întemeiată în 2006 și nu are o preoție. Învățătura „evangheliei Vărsătorului” este un amestec de teosofie, Nouă Eră, religii orientale și gnosticism. „Pseudo-evanghelia” poartă titlul de „Sfânta Evanghelie a Vărsătorului”, căreia i se face publicitate de către însăși biserica lor și cuprinde subiecte ca: „evanghelia nașterii Mariei, potrivit Apostolului și Evanghelistului Matei” și „viața Sfântului Issa”, un personaj misterios din spiritualitatea ocultă budistă. Unii consideră, de asemenea, că „evanghelia Vărsătorului” provine din Evanghelia lui Iacov.
Astăzi Noua Eră, ca mișcare religioasă[1], a fost introdusă în vocabular. Începând din anii 1970, mișcările care au apărut brusc au început să dobândească o recunoaștere publică și mulți oameni au căutat în ele o împlinire spirituală. Renașterea spiritismului și preocuparea cu spiritualitățile orientale desigur nu este ceva nou. Noua Eră, în anii 1960-70, în lepădarea valorilor morale tradiționale, în societatea materialistă, în reexaminarea modelelor occidentale de gândire și anumite evenimente războinice, cum a fost războiul din Vietnam, au constituit motivele de bază care au contribuit la începerea unei schimbări și a unei alte evanghelii. Această „evanghelie”, vestea cea „bună”, susține că desăvârșita și veșnica fericire depinde de legătura mistică cu divinul care se află înlăuntrul omului. Experiența corectă a acestei legături și posibilități, îl conduce pe om să afle identitatea sau principiul divin care guvernează universul. Iar consecința acestei teorii este faptul că omul este parte a ordinii cosmice universale.
Învățătura „evangheliei” Noii Ere constă în faptul că Dumnezeu a fost dat deoparte, Hristos este mărginit și pune accent pe dorința omului de a fi centrul realității universale. Mișcările Noii Ere în general sunt religioase și nu se concentrează în Dumnezeu, ci în om, prin dorințele și simțămintele sale. De fapt „evanghelia” se referă la concepția păgâna a omului. Se referă la crearea autoaprecierii sau a unei anumite autoaprecieri, auto-iubire, auto-realizare ș. a.
„Evanghelia” Noii Ere este un nou front de luptă pentru creștin ortodocși și Biserica lui Hristos, care trebuie să-l înfrunte. Noua Eră, ca o nouă mișcare religioasă, depășește toate hotarele religioase, politice, sociale și nu are nici un șef principal, care s-o reprezinte, precum și nici un oraș concret ca reședință. Această situație este haotică pe internet, prin existența a mii de organizații, grupări și asociații care proclamă și au drept stindard Noua Eră. În această căutare mulți filozofi care aparțin ei includ și Sfânta Scriptură, precum și învățăturile lui Hristos. Aceasta desigur constituie un element fin de răstălmăcire al adevărului și a Credinței Ortodoxe. Această răstălmăcire și încercare de a folosi elemente ale lui Hristos este considerată de unii teologi creștini drept „referință spirituală la Sida”[2], adică boală mortală.
Astfel a trebuit să se formuleze noul mesaj sincretist și interreligios sub forma „evangheliilor”, pentru că acestea sunt mai accesibile omului. Deci, așa cum există Evangheliile canonice, tot astfel există și contemporane, cele ale Noii Ere. Scopul acestor evanghelii este exaltarea căutării mistice și răstălmăcirea mai ales a vieții lui Hristos. Diferitele subiecte pe care cititorul le citește în ele, sunt istorisiri luate din Vechiul Testament, precum și din cel Nou, referitoare uneori la anii lui Hristos, despre care nu se spune clar în Sfânta Scriptură. De asemenea, folosirea cuvântului „evanghelie” are o raportare vădit orientală, așa cum este ”evanghelia lui Avraam”. Și alte evanghelii, pe care le folosește Noua Eră, au o proveniență și elemente din vechile evanghelii gnostice și din cele care provin, imitând pe evangheliști și începând de la dascălii hinduși și budiști. În sfârșit, toate „evangheliile” au de-a face și cu constelațiile, cum ar fi „evanghelia Vărsătorului”, prin excelență, sau „Cealaltă evanghelie”[3].
Metodologia „evangheliei”
Două caracteristici de bază constituie modul prin care se prezintă în lume „evangheliile” newage-iștilor. Primul se referă la faptul că fiecare învățătură are propria ei abordare. Deși oamenii nu sunt la fel, pot însă să aplice „evanghelia” în același mod. Astfel caracteristicile de bază ale fiecărei grupări politice, sociale, religioase, economice au nevoie de o singură metodă specifică de aplicare. Însemnătatea fundamentală este combinația caracteristicilor psihosociale care intră în Noua Eră. Motivația este analogia dintre ceea ce caută fiecare om pentru a-l satisface. Nevoile, teama, dorințele și nădejdile sunt aceleași în toate vremurile. În baza referirii Apostolului Pavel încearcă să ofere mesajul lor[4]. Însă pentru scriitorii „evangheliilor” Noii Ere, Apostolul Pavel a folosit un element comun privind deosebirea dintre evrei și păgâni pentru a arăta superioritatea Evangheliei și ecumenicitatea mesajului creștin. Tocmai în acest mod prin care Apostolul Pavel îi caracterizează pe evrei și pe elini, discipolii Noii Ere se străduiesc să prezinte pseudo-evanghelia. În societatea de astăzi distincția Apostolului este prezentată de către Noua Eră în două tipuri diferite de personalități. Primul este a celor care urmează obișnuința evreiască de a fi nemulțumiți de felul de viața de zi cu zi și au intenția de a fugi de mentalitatea comună a oamenilor din jurul lor. De aceea vor să descopere o nouă lume și să încerce ceva metafizic. Astfel de oameni ai Noii Ere sunt dispuși să participe la astfel de experiențe. Al doilea grup sunt cei nemulțumiți de religia tradițională a Occidentului, adică de Creștinism. Acești oameni au o orientare filozofică și se află în căutarea unei filozofii care să răspundă la întrebări și să dea explicații despre soarta omenirii. Această căutare a „înțelepciunii”, așa cum făceau și vechii elini, în Noua Eră se află într-o combinație sincretistă din toate credințele religioase și date științifice, din fizica modernă. Iar dintre acești oameni mulți sunt politicieni, alții au o conștiință ecologică, iar alții sunt susținători ai rasismului.
Trei principii generale ale „pseudo-evangheliilor”
- Se străduiesc să descopere caracterul vieții lui Hristos în viața oamenilor. Newage-iștii au o profundă îngrijorare privind descoperirea lui Dumnezeu în lume. De aceea asprimea, cuvinte dure, priviri de gheață sau o demonstrație de educație academică vor închide ușile oamenilor. Pentru ca misiunea lor să fie eficientă în atingerea scopurilor lor prin prezentarea Persoanei lui Hristos, arată o afecțiune și o dragoste față de fiecare creștin. Newage-iștii au ca aliat străduința de a trăi în înțelepciune, fără însă să pricinuiască înrâurire.
- Respect și evitarea confruntărilor cu martori, fie particulare, fie publice. Conferințele publice împietresc inimile creștinilor. Singurul mod prin care oamenii vor conștientiza nevoile lor este numai atunci când unul este împreună cu altul, o întâlnire a lui Hristos pe Golgota.
- Evitarea discuțiilor ideologice. Amenințări, acuze și critica trebuie evitate, deoarece creștinii se vor întări în credință și nu vor fi receptivi.
Tematologia pseudo-evangheliei newage-istă
- Scriitorul „evangheliei Vărsătorului”
Evanghelia Vărsătorului lui Iisus Hristos: baza filozofică și practică a religiei Noii Ere a lumii Vărsătorului și a Bisericii Universale[1], așa cum este titlul complet, menționat în cartea lui Levi H. Dowling[2], care a fost publicată pentru prima dată în 1908. În editarea Evangheliei Vărsătorului se menționează într-un mod ciudat și ascuns numele de „Levi”. În prolog se menționează că „Levi” este cel care a descoperit această evanghelie. Însă despre personalitatea sa nu se îngăduie să se scrie multe, așa cum menționează scriitorul[3]. Descoperirea „Evangheliei Vărsătorului” a fost profețită de acum 2.000 de ani, înainte de Elihu, care a fondat o școală de profeți Zoan în Egipt[4].
Levi H. Dowling este considerat discipol al lui Hristos, care de la vârsta de șaisprezece ani slujește ca și capelan în armată. Este medic de homeopatie, absolvent a două facultăți de medicină, a unei școli de mistică și a unei de teosofie, un lider al Mișcării Noii Ere, a Erei Vărsătorului. Levi H. Dowling a publicat această „evanghelie” sub pseudonumele de „Levi” și susține că i s-a descoperit fiind numai în stare de extaz, lucrarea fiind o căutare spirituală de o viață. „Levi” a fost consfințit ca „hierofant național” al „Comunității Aquarius”, o Societate ocultă socialistă nou formată.
În această Evanghelie, prin descoperirile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial a Manuscriselor de la Marea Moartă și din Biblioteca Nag Hammadi, experiența spirituală este o compoziție – evanghelia sa personală -, prin care vrea să prezinte publicului propria sa înțelegere, mesajul adevărat și real al lui Hristos. Însă acest mesaj, așa cum el însuși susține, este dincolo de denaturarea care s-a făcut de către Biserică.
Scrierea pseudo-evangheliilor nu este un fenomen nou în istoria Bisericii, ci a existat de foarte devreme. Acesta este un aspect al Noii Ere, însă nu nou. Ci este o veche tactică cu un conținut nou, care combină noile cunoștințe științifice ale astrologiei cu vechea înțelepciune religioasă. Tocmai acest este motivul pentru care este considerată drept evanghelie nouă de către discipolii ei. Femeia lui Levi explică în introducere că noua astronomie presupune existența unui soare central, în jurul căruia se rotesc toate planetele. Aici se află și ciudatul amestec al noii științe cu vechea religie. Adam s-a născut în era Taurului, Avraam în era Berbecului și Iisus în era Peștilor. Deși femeia lui accentuează Era Peștilor, însă se referă la intrarea în Era Vărsătorului. Însuși „Levi” menționează că textul provine din textele Akasha, un pseudo-compendiu al cunoașterii mistice. Titlul său provine din practica astrologiei, cu împărțirile în ere din poziția constelațiilor. În baza acestei practici se apropie Era Vărsătorului. Este o pseudo-evanghelie cu compoziție idolatră și sincretistă. Este considerată drept evanghelia spirituală și se ocupă cu amănuntele vieții lui Hristos, care nu sunt cuprinse în Evangheliile din Noul Testament. De asemenea, el Îl prezintă pe Iisus ca o persoană care a călătorit mult în diferite țări, cum ar fi Egipt, Tibet, India, Persia și Ellada.
De la această pseudo-evanghelie a primit denumirea și așa-numita „Biserica Creștină Universală a Vărsătorului”. Membrii ei se numesc simplu vărsători. Numele de „Creștină” se folosește în denumirea acestei biserici pentru a arăta că Biserica este Mireasa lui Hristos. Această „biserică” a fost întemeiată în 2006 și nu are o preoție. Învățătura „evangheliei Vărsătorului” este un amestec de teosofie, Nouă Eră, religii orientale și gnosticism. „Pseudo-evanghelia” poartă titlul de „Sfânta Evanghelie a Vărsătorului”, căreia i se face publicitate de către însăși biserica lor și cuprinde subiecte ca: „evanghelia nașterii Mariei, potrivit Apostolului și Evanghelistului Matei” și „viața Sfântului Issa”, un personaj misterios din spiritualitatea ocultă budistă. Unii consideră, de asemenea, că „evanghelia Vărsătorului” provine din Evanghelia lui Iacov.
Arhim. Grigorie Konstantinou,
Doctor în Teologie
Doctor în Teologie
sursa
http://www.marturieathonita.ro/evangheliile-noii-ere-ii/
chat veghetorul
RăspundețiȘtergere