Cine nu a auzit de odioasa „vânătoare de vrăjitoare” din „întunecatul ev mediu”? Partidul comunist şi literatura masonică liber-cugetătoare au avut grijă să ne inoculeze repulsia faţă de prigoana exercitată de „biserică” împotriva acelor biete femei „nevinovate” (sau uneori eretici: catari, evrei etc., la fel de „nevinovaţi”) ce aveau neşansa să cadă în mâinile inchiziţiei, şi de acolo, în urma unor cumplite torturi, să-şi termine zilele fie pe rug, fie înecaţi. De aici vine şi dreapta mânie împotriva cruzimii inumane a „bisericii”.
Această „spălare a creierelor”, care are de fapt efectul contrar, adică întinarea lor cu idei anticreştine, a realizat în mulţi dintre noi o serie de stâlciri ale minţii cum ar fi: confuzia dintre adevărata Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă ce nu cunoaşte asemenea represalii, şi aşa-zisa „biserică catolică” dimpreună cu odioasa sa instituţie inchiziţia, sau cu ordinul – la fel de odios – al iezuiţilor. Cei naivi şi cu omenie umanistă sunt oricând astfel gata să ia partea bieţilor eretici şi vrăjitoare şi să trimită la stâlpul infamiei ruşinoasa instituţie a bisericii. Şi asta nu numai în anii comunismului, ci, ca o remanenţă, şi în anii de acum.
Desigur, evul mediu, fie el întunecat sau nu, a ieşit de pe scena istoriei. „Întunericul” său a fost atacat de „luminile” francmasonice ale iluminismului scientist. După câteva secole de activitate a acestor „lumini”, vrăjitoarele au intrat în desuetudine şi în cărţile de poveşti. Numai că, luminile respective au uscat toate spiritele şi vrăjile, lăsând în urmă pustiul ştiinţei atee materialiste, marxiste sau nu.
Nici această perioadă nu putut dura la infinit, luminile în cauză se cam sting după o vreme, şi atunci văgăunile masonice au socotit necesară „revrăjirea” universului, după anii 1960-70, adică pe scurt, new age-ul.
Astfel, după această dată, vrăjitoria şi neo păgânismul apar izvorând din spaţiul euro-atlantic, deghizate sub ambalajul ştiinţific, necesar noului om îndoctrinat a da suprema crezare omului în halat alb, noul „preot” al cunoaşterii, ce oficiază în „altarul” său: laboratorul de cercetare şi experienţe ştiinţifice.
În acest fel au văzut lumina zilei şi s-au răspândit în ultimii ani o serie de „ştiinţe cognitive şi parapsihologice”, propovăduite pe canale căutate de cei avizi, cum ar fi Tv Discovery, sau diverse „facultăţi şi academii” particulare, mai mult sau mai puţin acreditate.
Ne vom opri la una dintre aceste „paraştiinţe” promovate cu oarece succes la noi după 1990: radiestezia. Deoarece s-ar putea invoca incompetenţa „popilor” de a se pronunţa în acest domeniu quasi-necunoscut, am recurs la consultarea unei lucrări de specialitate în domeniu: Manual de Radiestezie, autor fiind Aliodor Manolea, ca bază de plecare. Manualul a apărut în mai multe ediţii (ultima în 1998) la editura Aldomar Extrasenzorial, şi este prefaţat în 1995 de către „prof. univ. dr. ing. Alexandru Măruţă, laureat al premiilor Academiei Române, decan al Facultăţii de ştiinţe cognitive şi parapsihologice – Bucureşti”
Limbajul se doreşte a fi unul doct, distingându-se atât de cel al fraţilor Grimm cât şi de cel al recentului Harry Potter. Avem chiar şi câteva definiţii: „Radiestezia este arta de a utiliza şi interpreta unele fenomene psihice născute în noi prin intermediul unor influenţe exterioare.”[1] „Radiestezia este arta de a utiliza indicatoarele radiestezice făcând să intervină voluntar activitatea inconştientă pentru a ajuta la descoperirea a tot ce este ascuns facultăţilor normale ale individului, dar a cărui existenţă este reală.”[2] Radiestezistul se serveşte în acest scop de instrumente ajutătoare ca pendulul şi bagheta divinatorie sau ansa, raportorul.
Pentru început, domeniul pare destul de nevinovat şi chiar folositor: de ex. găsirea surselor de apă. Ba chiar, întrucât ne aflăm în spaţiul românesc unde a avut loc după 1989 un adevărat „boom” religios, autorul dă următoarea indicaţie: „Începeţi întotdeauna orice investigaţie cu o rugăciune către Dumnezeu. Astfel vă protejaţi spiritul pentru îndeplinirea a ceea ce v-aţi propus prin ridicarea nivelului vostru vibratoriu, numai astfel puteţi urca spiritual pentru a avea acces la aşa numita „bancă de date universală”… Orice reuşită nu trebuie să ne facă să uităm să mulţumim pentru aceasta Puterilor Cereşti, lui Dumnezeu.”[3] În acest fel dibaci, publicul ţintă tipic al acestor cursuri, femeile cititoare fidele ale revistelor „Paranormal” şi „Formula As”, care îşi fac scrupule legate de compatibilitatea preocupărilor lor spirituale dubioase cu învăţătura Bisericii, sânt liniştite şi se pot îndeletnici cu cugetul împăcat cu radiestezia, „împăcându-L” fără să ştie pe Hristos cu Veliar!
Acea „bancă de date universală” este aşa numita „cronică Akasha” a ocultiştilor spiritişti, teosofi şi antroposofi, în care se presupune fără nici un temei scripturistic şi patristic cum că ar fi depozitul tuturor informaţiilor, şi la care se poate intra folosind-se „parola” (password) iniţiatului, aşa cum se intră azi pe internet de exemplu.
Cât despre „Puterile Cereşti” cărora este dator a le mulţumi radiestezistul, acelea, potrivit Sf. Apostol Pavel, sunt într-adevăr localizate acolo, numai că sunt diavoli! „Şi pre voi care eraţi morţi cu greşalele, şi cu păcatele voastre, întru care oarecând aţi umblat, dupre veacul lumii acesteia, dupre domnul stăpâniei văzduhului, a duhului celui ce acum lucrează întru fii neascultării (Efeseni II, 1-2); „Căci nu este nouă lupta împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, şi a domniilor, şi a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutăţii întru cele cereşti.” (Efeseni VI, 12).
În acest punct se pot deja ridica obiecţii ca: „Nu sunteţi prea aspru Părinte?” Vom arăta că nu este doar atât, folosind în continuare citate din sus-amintita lucrare. La Capitolul IX citim: „Desenele teleinfluente sunt acele desene realizate cu ajutorul tehnicii radiestezice prin intermediul cărora pot fi influenţate benefic persoane aflate la distanţă faţă de operatorul radiestezist.”[4] Iată deja un capitol în care dispare nevinovăţia, deoarece se descriu tehnici de „teleinfluenţare benefică”. Termenii folosiţi, „benefic”, „vibraţii” etc. sunt specifici arsenalului de noţiuni new age, ce lipsesc cu desăvârşire din limbajul şi practica Bisericii. Odată asimilată tehnica de natură hipnotică, cine garantează că nu se va cădea în ispita „teleinfluenţării negative”? Cumva vreo lege cu amenzi usturătoare contra acesteia?
Un pas mai departe în jungla new age, astrologia: „În continuare sunt prezentate cele douăsprezece tipuri de caractere după I. Chartier combinate cu elemente definitorii ale astrologiei europene şi asiatice.”[5]
Consecvent, se trece la un punct forte, de succes sigur, terapii alternative: 1. acetoterapia; 2 acupunctura; 3. apiterapia; 4. argiloterapia; 5. aromoterapia; 6. auriculoterapia; 7. bioenergoterapia; 8. chiroterapia; 9. cristaloterapia; 10. crenoterapia; 11. cromoterapia; 12. cura termală; 13. dieta alimentară; 14. electroterapia; 15. euritmia; 16. fitoterapia; 17. helioterapia; 18. homeopatia; 19. masoterapia; 20. magnetoterapia; 21. meloterapia; 22. metaloterapia; 23. medicina alopată; 24. osteopatia; 25. post alimentar; 26. presopunctura; 27. psihanaliza; 28. radioterapia; 29. reflexologia; 30. sacroterapia isihastă; 31 sophorologia; 32. talasoterapia; 33. urinoterapia.[6] Dacă eliminăm numerele 23 şi 27, vom găsi toate tehnicile de mai sus în orice ghid de terapii neconvenţionale new age, radiesteziştii făcând casă bună (deşi la concurenţă…) cu medicina ayur(istică)-veda lui Bivolaru…
Şi cum e vorba, să nu uităm, de inţiative private, finanţarea nu trebuie neglijată. Aşa că, aici trebuie lăsate momentan femeile new age şi apelat la bărbaţii cu putere de cumpărare mai serioasă: „Cap. XIV: Determinarea pronosticurilor sportive, a câştigătorilor curselor de cai, a numerelor câştigătoare la loto, a zilelor favorabile pentru tragerile lozurilor câştigătoare.”[7]
Manualul se opreşte aici, dar, din păcate, nu şi rătăcirile radiesteziştilor. Înşelaţi cu totul fiind de satana şi de mesagerii lui pe pământ, aşa cum a fost figura „comandorului”, încrezându-se orbeşte în capacitatea tehnicii lor, ei au ajuns să măsoare chiar şi „aura” de sfinţenie a unor personalităţi bisericeşti, sau chiar „câmpul de har” al icoanelor, sfinţenia aghiasmei, etc.
Destule ne sânt aceste exemple, nu încercăm să adâncim în vreun fel ridiculizarea celor care au căzut în această eroare, ci doar să atragem creştineşte atenţia asupra uneia din rătăcirile contemporane, ce pot face mult rău atât celor căzuţi cât şi celor din jurul lor. Este desigur o maladie duhovnicească, dar harul lui Dumnezeu poate să o vindece, de ar exista şi voinţa de îndreptare (pocăinţă) din partea celui bolnav.
Noi am căutat să lămurim, în scurte cuvinte, pe cei ce mai au urechi de auzit, şi ne rugăm ca ei să vină la cunoştinţa adevărului. În rest, harul Domnului, rugăciunile duhovnicului ar putea plini această lucrare de mântuire a sufletelor rătăcite. Şi nu trebuie uitată nici osânda cu care se canonisesc cei de acest fel: ghicitorii, vrăjitorii…
Pr. Dan Bădulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu