Cîtă poliţie e în ţara asta
Aseară i-am ajuns din urmă pe manifestanţii împotriva gazelor de şist şi pentru solidarizarea cu cei din Pungeşti abia la Arcul de Triumf. Pînă acolo am depăşit sediul PSD, protestatarii trecuseră deja, dar jandarmii apărau în număr important această instituţie esenţială a statului.
La Arcul de Triumf deja erau mult mai puţin prezenţi, reapărînd doar la Televiziune, dar cred că nu e suficientă concluzia că jandarmii apără instituţii vitale cum ar fi guvernul, televiziunea sau PSD-ul. Sau că apără în general ce trebe apărat. Pînă la urmă, oameni şi locuinţe care să fie protejate există şi de la PSD pînă la Arcul de Triumf şi de acolo la televiziune, dacă asta ar fi funcţia jandarmilor.
Dar evident că nu asta e funcţia lor, ci minimizarea impactului protestelor, care e cu atît mai mare cu cît zona în care au ele loc e mai populată şi mai centrală. Tocmai de aia alegerea acelui traseu cam prin cîmp a fost puţin ciudată. Sau s-a cedat ispitei de a vizita cu orice preţ Arcul de Triumf, sau a fost o chestie negociată mai formal sau mai informal cu jandarmii, care au reuşit astfel să scoată protestele din centru.
Şi, bineînţeles, dincolo de funcţia asta pur „mediatică” a jandarmieriei, funcţia lor de bază e de limitare şi suprimare a manifestaţiilor. Protestele din 2012 au creat un precedent foarte greu, pentru că au stabilit un standard dezastruos. Atunci, zeci de jandarmi care au rupt în bătaie, fără nici o motivaţie posibilă de nici un fel, manifestanţi paşnici sau chiar trecători paşnici ar fi trebuit să primească, în mod normal, sentinţe penale serioase.
Cum asta nu s-a întîmplat, există riscul ca abuzurile de acum să pară mai mici decît sînt în realitate, în comparaţie cu abuzurile de atunci, şi să rămînă nesancţionate. După cum se vede şi în Bucureşti şi în Pungeşti, jandarmii nu au nici o ezitare să îmbrîncească şi să agreseze manifestanţi. În Pungeşti, jandarmii şi poliţia au blocat accesul unora din cei care voiau pătrundă în zona cu protestele, acţiune evident ilegală.
Şi trebuie conştientizat cît mai clar faptul că ilegalitatea unei instituţii a statului este infinit mai gravă decît ilegaliatea unui cetăţean. Cetăţeanul îşi asumă consecinţele încălcării legii, care de obicei vin destul de sistematic, pentru că cetăţeanul este lipsit de putere, mai ales la noi, unde mecanismele de protejare a lui sînt foarte slabe. Instituţia de ordine poate abuza legea oricum vrea fără ca ea, conducătorii sau angajaţii ei, să păţească ceva, şi poate constitui astfel precedente care să împuţineze şi mai mult puţina libertate care mai există acum.
În ziua de azi parcă a ajuns să sune cumva desuet sintagma de „stat poliţienesc”, dar merită să ne ocupăm şi de aspectul ăsta, dincolo de temele protestelor în sine. Vedem forţe de ordine foarte brutale, total dedicate statului şi puterii momentului, fără nici o dedicare măcar indirectă faţă de cetăţean. Ştim deja din celebrul articol din Ziarul Financiar de acum cîţiva ani că statul cheltuie pentru salariile din instituţiile de ordine 40% din fondul de salarii publice, ceea ce este aberant şi obscen.
Simplul lor număr este îngrijorător, cred că la multe manifestaţii raportul e de un jandarm la cîţiva manifestanţi, poate chiar 1 la 2. Şi nu doar la manifestaţii. Aşa cum ţara s-a umplut de agenţi de pază complet inutili, forţele de ordine păzesc chiar şi ceea ce te-ai aştepta mai puţin. Acum vreo 2 săptămîni am trecut pe lîngă un Oktoberfest din parcarea unui mall, păzit de cel puţin 50 de poliţişti şi agenţi de pază privaţi. Cum era încă devreme, cred că erau mai mulţi decît cetăţenii aflaţi în vizită, care oricum nu păreau că vor să facă vreo revoluţie. Absolut ridicol.
Sau uitaţi-vă la clipul ăsta pentru abuzul ne mai fardat cu nimic care apare atunci cînd civilii sînt foarte puţini şi jandarmii deţin puterea. Aşa e şi la protestele de duminică pentru Roşia Montană (şi la protestetele din Piaţa Universităţii dintotdeauna), pe măsură ce numărul protestatarilor scade, jandarmii devin tot mai agresivi, împing tot mai brutal şi se răstesc tot mai tare.a
Dar asta este şi vestea bună, că succesul este absolut posibil prin numărul celor care manifestă şi prin impactul mesajului pe care ei îl transmit, cele două lucruri de care statul şi forţele lui de ordine se tem atît de tare. Cedarea anunţată de Chevron măcar pe moment, măcar în cazul acela, o demonstrează. În acelaşi timp, acest succes extraordinar a fost posibil tocmai pentru că, dată fiind zona mică din care proveneau protestatarii, mobilizarea lor a fost totală.
Ar fi frumos dacă succesul ăsta ar fi continuat. Pe lîngă toată tema Roşia Montană şi a gazelor de şist în general, demiterea directorului Institutului Geologic este extrem de gravă pentru că e o sancţionare pe faţă a unui funcţionar public care îşi face treaba corect, chiar dacă asta îl face să intre în conflict cu puterea. Dacă un astfel de abuz este lăsat să treacă, în mod evident rezistenţa administraţiei la abuzurile puterii va fi şi mai mică decît acum. Chiar dacă s-au aglomerat multe cauze în momentul ăsta, cred că şi cauza omului acesta ar merita apărată şi chiar e una care ar putea ralia sprijin divers şi nu ar fi greu de realizat. Mai multe succese ar fi mai frumoase decît unul singur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu