“Atunci când cerem pocăinţă de la Dumnezeu pen­tru lume, să ne punem şi pe noi înşine printre aceia care au greşit şi să nu spunem: “Ajută lumea care este păcătoasă“. Cei trei tineri s-au născut în robie şi cu toate acestea n-au spus: “Cu ce suntem noi vinovaţi?”, ci au spus: “Pe dreptate suferim, trebuia şi mai multe să suferim“. Vorbeau ca şi cum ar fi fost şi ei printre cei ce au călcat poruncile lui Dumnezeu mai înainte de robia babilonică, ca şi cum ar fi fost şi ei părtaşi la păcat, în timp ce erau nevinovaţi, căci încă nu se născuseră. Cât mă mişcă rugăciunea ce au făcut-o atunci când se aflau în mijlocul văpăii cuptorului!Drept eşti, Doamne, în tot ce ai făcut cu noi… că am păcătuit şi am făcut fărădelege… şi acum nu suntem vrednici să deschidem gura noastră. Nu ne părăsi pe noi până în sfârşit… şi nu întoarce mila Ta de Ia noi, pentru Avraam cei iubit al Tău”.


continuare pe

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/02/04/cuviosul-paisie-aghioritul-toata-cheia-aici-este-sa-se-pocaiasca-lumea/