sâmbătă, 6 iulie 2013

Globalizarea


http://www.infocon.ro/wp-content/uploads/2011/08/ObamaStalin.jpg
 infowars.com:
Aşa-numitul plafon de criză a datoriilor nu are nimic de-a face cu epuizarea fondului monetar al guvernului. Este vorba despre crearea unui super-comitet, un consiliu de treisprezece oameni, conceput pentru a înșela Congresul şi a ignora voinţa poporului american.
Planul elitei conducătoare este de a pune America la pământ. Planul de doborâre are un calendar, un program şi a fost întrerupt şi restabilit de către Congres. În ciuda faptului că, de obicei, Congresul face cam tot ce dictează globaliștii, unii membri își expun agenda la zi prin organizarea de audieri şi introducerea unor rezoluţii pe orice temă, de la Federal Reserve și până la războaiele globaliste din Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi mai nou, Africa.
Aleșii din „super-comitet”, şase membri din partea Senatului și şase de la Casa Albă care împreună cu președintele formează o grupare de 13, vor înainta prin ordinea de zi a elitei, în spatele uşilor închise, în încălcarea directă a Constituţiei.
Ca şi Sovietul Suprem, Consiliul celor 13 va duce mai departe capcanele democraţiei – deoarece comisia a fost propusă de oficialii aleşi, şi anume liderul minoritar al Senatului, Mitch McConnell şi omologul său, liderul majoritar Harry Reid , cu acordul purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, John Boehner – dar va fi acţionată ca și dictatură de către comisie. În caz de opoziție, Statele Unite ale Americii va avea propriul Comitet Central, la fel ca fosta Uniune Sovietică.
Constituţia permite fiecărei case a Congresului să-și stabilească propriile reguli. La început, au fost adăugate la norme diferite dezbateri și obstrucții. Cu toate acestea, Comitetul celor 13 va nimici Congresul de puterea sa de a prelungi discuțiile parlamentare. Acesta va împiedica Vorbitorul de la oprirea vreunui vot în Cameră. Se va urmări rapid cuprinderea întregii agende globaliste – de la taxele pe carbon la distrugerea totală a celui de-al doilea Amendament. Aceasta va pune capăt amendamentelor, legilor şi va permite doar un singur vot, în sus sau în jos, privind legislaţia. Congresul se va transforma într-o ştampilă de cauciuc și mai mult decât este deja.
În înţelepciunea lor, cei care au înscenat asta, și-au imaginat Casa Albă ca un loc de dezbateri aprinse şi Senatul ca loc mai aşezat în cazul în care retorica să se mai răcească. Aceasta îşi are originea în conceptul de parte integrantă a sistemului nostru politic, conform căruia drepturile minorităţii trebuie să fie protejate prin vigoarea majorităţii. Ideea şi punerea în practică a unui super-Congres, un comitet de 13 persoane, pun capăt acestei tradiţii.
Votând proiectul de lege aşa-zis plafon de creanţă, ambele camere ale Congresului votează de fapt legitimizarea super-comisiei în stil sovietic, condusă de 13 clerici globaliști. Acesta este un alt pas al elitei de a arunca în aer Constituția.
Ca prim pas, gruparea celor 13 va impune impozitarea ca o soluţie la datoriile astronomice introduse pe cârca poporului american de către bancherii internaționali care dețin Federal Reserve privat.
Va fi astfel necesară o super-comisie pentru a menţine datoriile şi pentru a duce mai departe înşelătoria și sclavia.  Ar trebui acum ca un număr tot mai mare de americani să înţeleagă că Fed nu este altceva decât o mașinărie de imprimat bani destinată să devalorizeze moneda curentă (dolarul) sub masca de stimulare a economiei şi promisiunea mereu neîmplinită de a crea locuri de muncă şi prosperitate.
Este vorba de dispreţul pentru Constituţie şi de lenea intelectuală si spirituală a așa-zișilor reprezentanţi de stat; acestea au permis existența unor asemenea atrocități sub pretextul unei confruntări cu o datorie pe care poporul american nu o datorează.
Pentru a pune capăt acestor planuri și acțiuni monstruoase, este nevoie de o intervenție politică directă, deoarece ne putem aștepta oricând la un nou pumnal în inima libertății globale de vreme ce elita globală continuă sa consolideze pas cu pas structura de control autoritar concepută pentru a transforma pământul într-o plantație de sclavi.http://www.infocon.ro/wp-content/uploads/2011/03/prisonplanet-283x300.jpg

Planul de interzicere a maşinilor în centrele europene este tot o parte a agendei globaliste! Controversa generată de anunțul Comisiei Europene care intenţionează să interzică toate mașinile în marile capitale până în 2050, a scos la iveală adevărata tiranie pe care ne-au pregătit-o globaliștii, ca parte din marea lor agendă planificată la zi, ceea ce reprezintă un hibrid al măsurilor de control de tip comunist şi fascist, care va subjuga complet populaţia, lipsind-o de toate urmele de libertate, mobilitate şi independenţă.

„Mașinile vor fi interzise în Londra şi în toate celelalte oraşe din Europa, printr-un plan draconian al Uniunii Europene de reducere a emisiilor de CO2 cu 60 la sută în următorii 40 de ani”, a raportat London Telegraph.
Reacţiile la propunere au fost unele de furie, începând cu Asociaţia de Șoferi Britanici ce a etichetat acest plan „nebun”, avertizând că această treabă ar arunca Europa într-o „nouă eră de întuneric”. Purtătorul de cuvânt al acestei asociații, Hugh Bladon, i-a sugerat arhitectului acestui plan, Siim Kallas, vice-preşedinte al Comisiei Europene, să meargă şi să-și găsească „un loc la azilul de nebuni”.
Ministrul Transporturilor din Marea Britanie, Norman Baker a fost forţat, de asemenea, să abordeze această controversă, declarând că UE nu ar trebui să se amestece în politicile individuale de transport urban.
Cu toate acestea, faptul că globaliștii plănuiesc interzicerea maşinilor, ca parte a efortului lor de a distruge nivelul de trai al occidentalilor sub pretextul de a opri încălzirea globală, nu este nici măcar jumătate din problemă.
Aşa cum s-a subliniat în luna ianuarie, finanţat de către corporaţii monolitice şi marile bănci, precum Bank of America, Time Warner şi Royal Dutch Shell, Forumul pentru Viitor al ONG-urilor a lansat un videoclip sfidător în care este expus modul în care elita nu numai că are în plan să interzică mașina, ca drept de proprietate personală și asta pentru toată lumea, mai puțin cei extrem de bogați, ei caută, de asemenea, să îi alunge în ghetouri pe nemulţumiții care nu sunt în conformitate cu noul sistem Eco-fascist, în timp ce aceia care se supun vor avea fiecare aspect al vieţii controlat de super calculatoare şi de o dădacă pe steroizi.
Aceste lucruri reprezintă oare un „progres”? Elita are idei și planuri pentru un viitor luminos şi prosper? Sau este doar fantezia bolnavă a unui cârd de gâşte de cleptocrați care doresc să întoarcă omenirea la Evul Mediu și să transforme oamenii în sclavi şi stăpâni de sclavi?
Agenda globală, de reducere a populației planetei și de încarcerare a populației în interiorul orașelor, lipsirea de libertate și planificare totală a vieților, sunt explicate pe larg în documentarul ENDGAME:

 Planurile Pentru Înrobire Globală

https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc1/1004629_655697701126117_54063594_n.jpg
In conformitate  cu Patriot Act , autoritatile americane pot sa faca fara mandat perchezitii secrete la domiciliu, arestari secrete tot fara mandat, sa tina secret in detentie pe cineva fara sa-i fie aduse oficial vreo acuzatie.
Ba chiar exista deja si legi secrete, adica al caror continut este secret publicului. De ex. legea care zice ca atunci cand vrei sa cumperi un bilet de avion, trebuie sa arati un document de identitate (vezi articol)
Autoritatile pot decide in mod unilateral cine este terorist si cine nu, fara sa produca vreo dovada in acest sens, fara argumente legale, si pot sa inchida respectiva persoana fara a-i da dreptul la un avocat sau posibilitatea de a-si contacta familia, si fara un proces judiciar. Ba chiar se pare ca ii transporta in alte tari pentru a-i tortura, nevrand s-o faca pe teritoriu american, un scandal mediatic de care pot sa spun ca am auzit si eu (vezi articol)
Ce parere aveti ?
Lectura suplimentara: A Guide to the Patriot Act, sau mai scurt: Patriot Act Fact Sheet.
Toate acestea, coroborate cu multe alte date, ne duc cu gandul la faptul ca in ciuda aparentelor intretinute de Illuminati ( vezi articolele, click link), USA sunt deja un Stat Poliţienesc.
In acest context,documentarele “Teoria Conspiratiei” cu Jesse Ventura sunt difuzate pe TruTv online de ceva vreme si cuprind subiecte de mare interes, fiecare episod axandu-se pe deconspirarea unui subiect clasat sau secret de catre guvern. Jesse Ventura este fost guvernator al statului Minnesota, fost Navy Seal si veteran, iar actualmente om de televiziune si radio pe subiecte fierbinti, sustinand libertatile umane si dreptul la adevar. Intre cele mai vizionate episoade sunt: HAARP, 2012, 9/11, Area 51… Desi le-am vizionat pe toate si cateva mi s-au parut remarcabile prin informatiile furnizate, nu le-am pus pe blog deoarece nu sunt titrate si nu doresc sa supar cititorii cu prea multe filmulete pe engleza, desi nu am indoiala ca majoritatea nu au probleme cu asta. Totusi m-am oprit la ultimul episod proaspat aparut din cea de-a 2-a serie, asta din mai multe motive.  Era un episod asteptat si cu risc major de nedifuzare deoarece atinge un subiect foarte sensibil. Voi incerca sa fac o scurta sinteza inainte (pe post de titrare).
E vorba de aparitia numeroasa a unor tabere imense FEMA *(vezi linkul, citeste si nota de subsol) care pot fi depistate si prin Google Earth, ce au atasate o infrastructura uriasa, cutii negre pe post de sicrie si utilitare care odata mobilizate pot transporta un numar semnificativ de oameni. De exemplu, sunt zone in America in care sunt stationate dubite guvernamentale pe suprafete cat niste insule, dubite albe ce stau nefolosite asteptand parca ceva. Si eu am cautat in vara prin google earth o astfel de zona impresionanta in statul Florida, unde stateau masinile ca niste furnici, aliniate pe siruri imense, intr-o zona imprejmuita de padure. Despre toate aceste pregatiri multi au facut valva cat si despre faptul ca se pregateste ceva in spatele usilor deschise. Si este realmente un subiect serios de luat in calcul in aceste timpuri in care libertatile sunt tot mai taiate, iar America devine pe zi ce trece un stat politienesc. Cand fortele de ordine sunt axate sa supravegheze si sa intimideze mai degraba protestatari si “conspirationisti” in loc de teroristi incep sa apara imaginile realitatii necenzurate. Cand intimitatea ta este violata si se colecteaza tot felul de date despre tine de la ce mananci si cand te culci, iar acestea se analizeaza cu intentia sa fii pus sub supravecghere la cea mai mica suspiciune atunci incepi sa nu mai ai dreptul la o viata personala. Intre activitatile suspecte care te pot vara direct pe o lista de supraveghere se afla: fotografierea, filmarea, desenarea de diagrame, diferite masuratori, exprimarea unor viziuni extreme … Si toate astea nu se intampla in filme, se intampla astazi in realitate. Pe urma sunt programe prin care se pun casete cu evenimente gen 9/11 in comunitati si se spune: “tu poti preveni asta daca-ti raportezi vecinul …”. Exista si reclame pe aceasta tema despre care am si postat anterior. Exista peste 70 de Fusion Centers astazi in State care se ocupa de aceste activitati de filaj si nu numai, iar daca iei parte la un protest sau orice fel de meeting organizat vei avea numele trecut si verificat printr-o baza de date. Toti cei care sunt prea activi, sau iau parte la orice fel de manifestare sunt verificati. Este drumul catre legea martiala, mai ales ca armata este implicata in aceste Fusion Centers. In episod veti vedea unul din cele mai mari centre, cel din Colorado. “Intamplator” acesta este localizat inafara Denver-ului, oras care adaposteste controversatul aeroport cu imagini apocaliptice, inscriptii illuminati si constructii masive subterane camuflate in pretul enorm al aeroportului (Denver Airport). Socant este ca aceste centre Fusion sunt conduse individual, pe state si nu au un control unic de nicaieri, ceea ce le face extrem de periculoase si fara limite. Fiecare centru poate aplica reguli proprii, de exemplu se axeaza predominant pe negri, musulmani sau oameni cu viziuni potrivnice Izraelului … dar nu exista o limita si nici un control. Dar care este tinta finala ? Se pare ca aceste centre sunt de fapt centre de comanda pentru taberele de concentrare construite peste tot in America sub egida FEMA, centre ce pot fi activate odata cu legea martiala. Acestea sunt uneori atasate de inchisori, precum in Texas, insa cuprind hectare intregi construite si functionale care asteapta gata ceva, nefiind ocupate de detinuti. Ele sunt ca niste lagare de concentrare destinate pentru familii camuflate sub denumirea de Centre Rezidentiale (ce gluma buna), dar care seamana foarte mult cu lagarele naziste sau lagarele familiale construite pentru japonezi in cel de-al doilea razboi mondial. Pentru a intari asemanarea la intrarea acestor centre bine pazite si inconjurate de sarma ghimpata se afla cai ferate, exact ca pe vremea lui Hitler. Desi guvernul poate musamaliza problema spunand ca acestea sunt doar pentru imigrantii ilegali, acestea sunt imense si apar incet peste tot in America implicand bani si resurse uriase nejustificate doar pentru cativa amarati imigranti. Un expert constitutional din documentar explica cum presedintele poate sa retraga orice drept de la cetateni oricand doreste, deoarece legea ii permite asta prin niste ordine executorii pe care le poate emite fara nici un proces. El exemplifica din istorie situatii cand aceste ordine au fost folosite si aplicate. Cei care cred insa ca astfel de ordine nu se vor mai aplica se inseala. Ultimul ordin de acest gen a fost emis de Obama in 11 ianuarie 2010 prin care infiinteaza un Consiliu al Guvernantilor. Sunt inclusi 9 guvernanti si unul din Puerto Rico care in caz de urgenta nationala pot sa puna cele 10 sectoare in carantina si sa preia controlul pentru restul statelor. Astfel ca daca Obama vrea sa bage armata in America poate sa o faca cu ajutorul celor 10 alesi. Tot acest mecanism macabru ar putea fi declansat din laboratoare, printr-o asa zisa frica provocata de o pandemie care sa se afle la baza instituirii legii martiale prin care populatia poate fi dusa in tabere si respectiv executata daca este cazul, dat fiind numarul imens de sicrie de plastic grupate in diferite colturi ale tarii sub egida FEMA si a statelor care intamplator se afla in Consiliul Guvernantilor, sicrie care duc din nou spre compania Halliburton, un nume care apare din nou si din nou atasat de tot felul de proiecte secrete guvernamentale si respectiv de celebrul Homeland Security. Acestea fiind sintetizate cred ca v-am captat atentia asupra documentarului si a importantei subiectului.
Lagarele FEMA
Ce este FEMA? Pe scurt, un guvern secret. Aceasta Agentie are putere si autoritate cu mult peste orice alt Departament din SUA. Ce poate face FEMA? Poate anula legi. Poate muta comunitati intregi. Poate aresta pe oricine fara un mandat si ii poate retine fara sentinta judecatoreasca. Poate confisca proprietati, alimente, mijloace de transport sau alte bunuri. Si poate anula chiar Constitutia SUA. Cand a fost vorba sa se infiinteze o asemenea Agentie s-a avut in vedere protejarea Guvernului american, in cazul unui atac nuclear. O functie secundara a fost aceea de a coordona activitatile, in caz de dezastre naturale. O serie de Legi care au trecut fara dezbatere reglementeaza activitatea acestei organizatii:
10990 – perminte Guvernului sa preia controlul oricarui mijloc de transport, autostrazilor si porturilor
10995 – permite Guvernului sa opreasca si sa controleze comunicatiile media
10997 – permite Guvernului sa intre in posesia oricarei resurse energetice
10998 – permite Guvernului sa intre in posesia oricarei resurse alimentare
11000 – permite Guvernului sa organizeze sub supravegherea si conducerea sa brigazi de munca alcatuite din civili
11001 – permite Guvernului sa preia controlul sistemelor de sanatate si educatie
11002 – numeste Posta sa efectueze un recensamant
11003 – permite Guvernului sa-si insueasca orice aeroport sau avion, chiar si cele comerciale
11004 – permite Autoritati pentru Locuinte si Finante sa mute comunitati intregi, sa construiasca noi case in noi locuri si sa hotarasca ce locuri vor fi abandonate
11005 – permite Guvernului sa-si insuseasca orice depozit public si orice nava sau tren
11051 – specifica responsabilitatile Oficiului pentru Planificari in Situatii de Urgenta si autorizeaza sa execute ordinele in situatii de criza
11310 – ofera autoritate Departamentului de Justitie pentru a intari planurile hotarate de Oficul Pentru Planificari in Situatii de Urgenta, de a controla absolut totul si de a asista si sfatui Presedintele
11049 – pregateste Departamentele Federale pentru implementarea a 21 de ordine executive eliberate pe o perioada de 15 ani
11921 – se prevede controlul mecanismelor de productie si distributie, a surselor energetice, a salariilor, a creditelor financiare, in orice situatie de urgenta nationala. De asemenea, cand Presedintele declara Situatie de Urgenta, Congresul este suspendat pe o perioada de 6 luni.
Presedintele Regan a semnat un Decret Prezidential in 1984 un exercitiu cu numele REX84 prin care se testa capabilitatea FEMA de a-si asuma deplin un rol militar. Exercitiul presupunea: predarea FEMA controlul Guvernului, numirea de comandanti militari in conducerea unor state si guverne locale, declararea Legii Martiale.
In ultimul an numarul taberelor FEMA a crescut pana la 800 (in SUA). Sunt ingradite si bine pazite, desi nelocuite. Inca. Ele au fost create in cazul declararii Legii Martiale. Majoritatea taberelor pot gazdui 20000 de locuitori si infrastructura lor cuprinde cai ferate si chiar aeroporturi. Una dintre cele mai mari tabere FEMA se afla in Fairbanks, Alaska. Aceasta tabara este un urias sanatoriu pentru cei cu boli mentale si poate gazdui
2 000 000 oameni.
Aceste tabere vor gazdui pe cei ce impotrivesc Noii Ordini Mondiale, pe cei etichetati ca “teroristi”. Prizonierilor li se va nega orice drept intenational, singur Presedintele SUA hotarand ce pedepse sunt considerate tortura. Americanii vor simti si ei ce inseamna comunismul.http://www.infocon.ro/wp-content/uploads/2011/08/cliplsdkfsdfs.jpg

Marile corporații dețin, într-adevăr, controlul asupra finanţelor din lume !
Topologie de reţea cu accentuarea unor mari corporații transnaționale din sectorul financiar. Imagini de la arXiv: 1107.5728v1 [q fin.GN].
Abstract: Structura reţelei de control a corporaţiilor transnaţionale afectează concurenţa pe piaţa globală şi stabilitatea financiară. Până în prezent, au fost studiate doar mici mostre naţionale şi nu există nici o metodologie de control adecvată pentru a evalua la nivel global. Va prezentăm prima anchetă a arhitecturii reţelei de proprietate internaţională, împreună cu calculul de control deţinut de fiecare jucător global.
(PhysOrg.com) Timp de mulţi ani, înţelepciunea convenţională a spus că toată lumea este controlată de elita cu bani, sau, mai recent, de către corporaţii uriaşe multinaționale care, uneori, par să controleze chiar și aerul pe care îl respirăm. Acum, noile cercetări întreprinse de o echipă cu sediul la ETH Zurich, Elveţia, au demonstrat că ceea ce se suspecta de mult este, în esență, adevărat. Echipa a încărcat rezultatele cercetărilor pe serverul arXiv, în ediție preliminară.
Folosind datele obţinute (circa 2007) din baza de date Orbis (o bază de date globală care conţine informaţii financiare privind societăţile publice şi private) această echipă, vestită ca fiind prima de acest fel, a analizat datele de la peste 43000 corporaţii, examinând conexiunile existente între ele, atât la nivel amonte cât și cele în aval şi a constatat că, atunci când sunt reprezentate grafic, datele au reprezentat o înlănțuire de soiuri, cu nodul sau nucleul, format din doar 147 entități, care controlează aproape 40 la sută din întreaga valoare monetară a corporaţiilor transnaţionale (TNC). Acest nucleu poate fi văzut ca o „super-entitate” economică ce ridică probleme noi şi importante atât cercetătorilor cât și factorilor de decizie politică.
În această analiză, accentul a fost pus pe corporaţiile care au dreptul de proprietate în propriile active, precum şi pe cele ale altor instituţii, care exercită o influenţă prin posesiuni în cea de-a doua, a treia, a patra etc. categorii de entități active care deţin o influenţă asupra altora prin web, numită și reţea de interconectare a TNC; acestea alcătuiesc gruparea celor mai mari corporaţii din lume. Prin analizarea datelor obținute şi, mai apoi, în construirea hărţilor de reţea, autorii raportului au căutat să descopere structura și mecanismele de control care alcătuiesc întunecata lume a finanțelor corporative și de proprietate.
Pornind de la zero, în privința corporaţiilor importante de control, echipa a început cu o listă de 43,060 TNC (corporații transnaționale) luate dintr-un eşantion de 30 de milioane de „actori” economici din baza de date Orbis. Ei au aplicat apoi un algoritm recursiv proiectat pentru a găsi şi a clarifica toate căile și legăturile de proprietate dintre aceștia. Reţeaua TNC rezultată a produs un grafic cu 600508 noduri şi 1006987 conexiuni de proprietate. Apoi, echipa a expus grafic rezultatele în mai multe moduri diferite pentru a evidenția modurile variate în care este deținut dreptul de proprietate corporativ; tema principală din fiecare dintre ele arătând că doar foarte puţine corporaţii, prin proprietate directă şi indirectă (prin acțiuni, obligațiuni etc.) exercită o influenţă extraordinară asupra acţiunilor acestor corporații, care, la rândul lor, exercită un impact imens asupra restului dintre noi.
Autorii și-au concluzionat raportul printr-o întrebare, poate retorică și anume, care sunt implicaţiile de a avea o exercitare atât de slabă și, în același timp, o influenţă atât de mare; poate că și mai important,din punct de vedere economic, este ceea ce reprezintă implicaţiile unei astfel de structuri asupra competitivității de pe piaţă.
Mai multe informații: http://arxiv.org/abs/1107.5728
Surse:

blackjack 

Kurt Nemo, InfoWars.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu