sâmbătă, 6 iulie 2013

„Când diavolul pune gheara pe sufletul omului, îi întunecă mintea şi se petrece ceea ce se petrece”

ÎPS Pimen: „Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietică, ne va salva, credem, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene”

de
ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, aflat pe 1 şi 2 iulie la Mănăstirea Putna, pentru a-l cinsti pe Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a criticat în termeni duri politica din zilele noastre, „politica Uniunii Europene”. În cuvântul de învăţătură rostit de Arhiepiscopul Sucevei în seara de 1 iulie, după Slujba de Priveghere, la Mănăstirea Putna, acesta a spus că „Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietică, ne va salva, credem, dacă ne vom ruga cu toată smerenia, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene”, explicând că „rău era în timpul regimului comunist ateu. Mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană”.

„Sub pretextul că se caută resurse de energie verde - un plan economic diabolic”
„Ne aflăm aici, la Putna, lângă Ştefan cel Mare.Momente de bucurie pentru cântările de la strană, şi unele au fost rostite, cântate şi de fraţii noştri întru neam şi credinţă de dincolo de frontiera de astăzi, din Ucraina. Frumos. Cine credea, în timpul regimului comunist, că vom trăi vremuri să vedem mănăstirile pline de călugări, cântările bisericeşti frumoase, ca în vremurile de demult, meşteri iconari, cei care brodează, şi aşa mai departe? Sunt momente de bucurie, de înălţare”, a spus ÎPS Pimen, după ce a vorbit în termeni elogioşi despre Voievodului Ştefan cel Mare, care a ţinut piept vrăjmaşilor cu credinţă, vitejie şi diplomaţie. Pe lângă aceste momente de bucurie pe care creştinii le trăiesc de fiecare dată la Putna Sfântului Ştefan ce Mare, a mai spus ÎPS Pimen, „sunt şi momente de întristare. Există acest plan diabolic... Sub pretextul că se caută resurse de energie verde (gaze - n.r) şi nu mai ştiu ce..., trebuie să sfredelească pământul, dar nu oricum, la adâncimi mari, otrăvind apele, izvoarele lăsate de Dumnezeu, pentru totdeauna. O crimă. O crimă! Un plan economic diabolic. Rugăciune la Dumnezeu ca să-i oprească din răutatea lor”.

„Copiii sunt ameninţaţi. Li se distrug simţămintele morale”
Arhiepiscopul Sucevei s-a arătat îngrijorat şi de soarta copiilor. „Copiii sunt ameninţaţi. Li se distrug simţămintele morale. Mintea se distruge prin aparatele la care privesc şi citesc, cum ştiţi prea bine, mai bine decât mine. Toate fapte... care sunt crime. Cuvintele mele sunt foarte aspre şi mulţi vor spune: Sunt dure pentru că faptele lor sunt diabolice”.

„Când diavolul pune gheara pe sufletul omului, îi întunecă mintea şi se petrece ceea ce se petrece”
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a comentat şi faptul că în aceste zile s-a anunţat scumpirea energiei electrice şi în Parlamentul României au avut loc discuţii despre căsătoriile între homosexuali. „Cum să-i credem pe ei că vor aduce binele? Numai răul! Totul se otrăveşte, şi apa, și alimentele, şi, mai ales, sufletele noastre. Sub protecţia legii parlamentare... păcatul pe care Dumnezeu l-a pedepsit cu foc şi pucioasă în Sodoma, păcatul sodomiei. Lumea se înmulţeşte prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Aşa a rânduit Dumnezeu. Citim în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, că Dumnezeu, văzând că nu e bine ca omul să fie singur,i-a făcut un tovarăș de viaţă: o femeie! Nu i-a făcut un bărbat! Dar când diavolul pune gheara pe sufletul omului, îi întunecă mintea şi se petrece ceea ce se petrece. Să avem credinţa neclintită că ei se vor risipi, și noi trebuie să rămânem tari în credinţa noastră, fără să-i urâm. Fără să-i urâm! Nu, nu-i urâm, ci le urăm şi le dorim întoarcere la calea cea adevărată, la credinţa în Dumnezeu”.


Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-07-06/IPS-Pimen-Dumnezeu-ne-a-salvat-de-pericolele-aduse-de-Uniunea-Sovietica-ne-va-salva-credem-de-pericolele-aduse-de-politica-Uniunii-Europene#ixzz2YGrwyhTZ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu