Luaţi aminte la cuvintele mele, primiţi-le cu bucurie, ca pe un îndemn făcut pentru binele vostru şi al meu. Că numai aşa sporim şi ne desăvîrşim în Hristos; puţin cîte puţin şi cu măsuri neînsemnate la vedere. Iată ce vreau să vă spun: După ce ieşiţi de la biserică, nu vă risipiţi în lucruri zadarnice şi nefolositoare, ca nu cumva, venind diavolul şi găsindu-vă robiţi de ele, să facă asemenea corbului care răpeşte de pe ogor sămînţa neacoperită cu pămînt; adică să nu facă şi el la fel, răpindu-vă din inimă cuvintele acestei învăţături şi voi să rămîneţi goi şi jefuiţi de cunoştinţa cea mîntuitoare. Ci fiecare să meargă acolo unde este rînduit, la lucrul cu mîinile sau altă ascultare, cu capul plecat şi luînd aminte numai la sine. Iar cînd lucrează sau îşi împlineşte slujba sa, să zică în sine: „O! Ticălosul de mine, cîte zile şi cîţi ani i-am petrecut în răspîndire şi desfătare! O, cum mi-am irosit vremea pînă acum, auzind Dumnezeieştile Scripturi şi neluînd aminte la glasul lor. La ce mi-a folosit această viaţă şi cine ştie de voi mai ajunge ziua de mîine?! Ani întregi numai am mîncat şi mi-am umplut pîntecele cu carne şi cu vin, cu cea mai grozavă lăcomie. M-am îmbrăcat cu haine strălucite, m-am desfătat, am rîs, m-am îmbogăţit cu mulţime de bani pe care i-am cheltuit şi i-am risipit pe nimicuri şi apoi am început să adun alţii. M-am îmbrăcat, m-am parfumat pînă la saţiu, am călărit pe cai şi pe catîri, m-am îndulcit din multe mese bogate, am zavistuit pe aproapele, l-am ocărît, l-am defăimat, am furat, am minţit. Am vizitat şi m-am împrietenit cu oamenii slăviţi şi bogaţi şi am locuit cu cei mari. Mi-am făcut nume vestit, m-am tolănit pe paturi moi, mi-am odihnit acest trup de tină şi l-am îndestulat de somn. Toate acestea la ce mi-au folosit pînă acum, sau ce-mi vor ajuta ele mie, dacă mîine Cel ce ţine toată suflarea va porunci să fiu răpit din această lume? Cu adevărat nimic.”
De aceea, de acum înainte, măcar zilele care mi-au mai rămas nu le voi mai cheltui zadarnic, ci chiar de acum mă lepăd de toate, ca să trăiesc aşa cum au trăit Sfinţii Părinţi. De voi posti ca să repar lăcomia trecută, voi posti încît nici limba din gură să n-o mai pot mişca, ca măcar aşa să potolesc această nepotolire, chiar dacă din această cauză voi fi posomorît, palid şi trist. Însă dintr-o dată şi fără osteneală, mă voi slobozi de bîntuielile gîndurilor şi voi curma răspîndirea, desfătarea şi rîsul. Mă voi îmbrăca în haine sărăcăcioase, iar pe cele scumpe le voi da celor necăjiţi şi toţi banii agonisiţi îi voi împărţi celor lipsiţi. De ce să mă îngrijesc de acestea, cînd m-am lăsat cu totul în purtarea de grijă a Celui ce hrăneşte toată suflarea? Pe cai şi pe catîri nu voi mai încăleca şi mă voi lepăda de toţi: de părinţi, de prieteni, de tovarăşi, fiindcă oricît de puţin ai iubi pe cineva mai mult decît pe Dumnezeu, nu mai eşti vrednic de El, precum El Însuşi a spus-o. De baie nu mă voi mai apropia, nici pe pat nu mă voi mai culca, ci pe pămînt şi pe loc tare. Iată aşternutul pe care mă voi culca de voie, pentru ca vrînd-nevrînd vîrtoşenia lui să mă supere şi să mă împiedice să dorm prea mult. Ei şi ce dacă voi muri? Dar mai sînt eu oare vrednic să mai trăiesc? Apoi mă voi scula la miezul nopţii, voi îngenunchea şi în întristarea ticălosului meu suflet voi plînge şi mă voi tîngui cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu, astfel: „Doamne, Dumnezeule al Cerului şi al pămîntului ştiu că am păcătuit mai mult decît tot omul, mai mult decît toate dobitoacele necuvîntătoare şi decît tîrîtoarele înaintea Ta, Dumnezeule, Cel înfricoşat şi neajuns, şi nu mai sînt vrednic de mila Ta. Nici n-aş fi îndrăznit să mă apropii şi să cad la Tine, Iubitorule de oameni, Împărate, dacă n-aş fi auzit Sfîntul Tău glas: Cu voia nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Şi iarăşi: Bucurie se face în Cer pentru un păcătos care se pocăieşte! (Luca 15, 7). Mi-am adus aminte de pilda fiului risipitor, pe care ai spus-o Tu, Stăpîne, cum Tu, Prea Milostive Doamne, chiar înainte de a fi ajuns la Tine, ai alergat înaintea lui, L-ai îmbrăţişat, L-ai acoperit cu sărutări. Încrezător în noianul milostivirii Tale, am venit la Tine, cu durere, cu întristare şi cu inimă zdrobită, aşa împietrit şi sfărîmat cum sînt, zăcînd cu ticăloşie în adîncul iadului fărădelegilor mele. Îţi făgăduiesc, Doamne, că de acum înainte nu te voi mai părăsi în toate zilele cîte îmi vei mai dărui, nu mă voi mai întoarce la răutăţi nici nu mă voi mai alipi de ele. Doamne, Tu ştii neputinţa şi ticăloşia mea, Tu ştii slăbiciunea şi vechea mea aplecare spre rele, care mă tiranizează şi mă munceşte. Vino în ajutorul meu! Cad la picioarele Tale, nu mă părăsi, nici nu mă lăsa de istov să fiu batjocura şi rîsul vrăjmaşului, pe mine care de acum sînt sluga Ta, Prea Bunule Doamne.”
Iată, fraţilor, care trebuie să fie de-a pururi cugetele şi frământarea sufletească a celui ce a fugit de lume şi s-a hotărît să înveţe arta artelor, adică viaţa de luptă şi de nevoinţă şi aşa să intre în stadionul luptei. Pe un astfel de om îl îndemn, dacă se va fi aflînd cumva în mijlocul nostru, dacă e însetat după cuvîntul de întărire şi dacă rîvneşte să înceapă de îndată pocăinţa cea adevărată. Pe lîngă acestea, prea iubite, pînă seara nu te apropia de mîncare. Seara intră în chilie, şezi pe pat şi reamintindu-ţi de toate cîte ţi-am spus, mulţumeşte în primul rînd lui Dumnezeu că te-a învrednicit să ajungi la sfîrşitul zilei şi la începutul nopţii. Cercetează-te apoi şi cugetă la toate păcatele care le-ai făcut împotriva lui Dumnezeu şi Făcătorului tău. Cugetă la toţi anii de cînd te rabdă El şi te lasă să trăieşti şi-ţi dăruieşte toate cele de trebuinţă trupului, adică: hrană, băutură, îmbrăcăminte, aşternut, chilia în care stai, fără să Se mînie, fără să-Şi întoarcă Faţa de la tine din pricina păcatelor tale şi fără să te fi dat morţii sau dracilor, ca să te piardă. Adu-ţi aminte, deci, după cuviinţă, de toate acestea. Apoi ridică-te, aşterne-ţi rogojina pe pămînt, drept pernă pune o piatră şi-ţi pregăteşte astfel aşternutul pentru culcare.
Dar mai ascultă ceva. Vreau să-ţi pun înainte şi o altă metodă pentru o adevărată şi deplină pocăinţă, metodă care degrabă îţi va aduce lacrimi şi umilinţă, chiar dacă ai inima de piatră, zăbavnică la întristare şi neputincioasă la umilinţă. Însă să nu ţi se pară nemaiauzit şi neobişnuit printre credincioşi lucrul la care eu te îndemn, mai înainte de a-l încerca tu însuţi. Este adevărat că cine s-a păzit după Sfîntul Botez pentru Dumnezeu fără pată şi nu şi-a întinat Chipul Celui ce l-a făcut, acela n-are nevoie de nimic pentru a-şi recăpăta starea cea dintîi, pentru că el deja se află în Dumnezeu. Dar cel ce s-a întinat în fapte nesocotite şi cu fărădelegi; cel ce prin desfrînări a făcut din templul trupului său, adică din lăcaşul lui Dumnezeu, sălaş al poftelor, al patimilor şi al dracilor, acela zic, pentru pocăinţă are nevoie nu numai de metoda pe care ţi-o spun şi la care te îndemn, ci de multe alte mijloace şi metode de pocăinţă, ca să îmblînzească pe Dumnezeu şi să-şi recapete vrednicia dumnezeiască pierdută prin viaţa sa de păcat. În această privinţă găseşti multe lucruri în Cuvîntul despre pocăinţă, din Scara dumnezeiescului nostru Părinte Ioan Scărarul.
Deci care e metoda de pocăinţă la care eu te îndemn părinteşte? Ascultă, frate, cu luare aminte şi fără să te sminteşti: După ce ţi-ai pregătit rogojina pentru culcare, (cum ţi-am spus), stai la rugăciune în picioare, ca un osîndit. Zi: Sfînte Dumnezeule, Tatăl Nostru… şi celelalte rugăciuni, şi cînd le rosteşti cugetă cine eşti tu şi cine Tatăl, pe Care tu îl chemi. Cînd vrei să zici: Doamne miluieşte, ridică-ţi mîinile spre cer, uită-te în sus la ele, înalţă-ţi mintea aţintind-o la mîini, adu-ţi aminte de faptele tale cele rele şi de toate păcatele pe care le-ai făcut cu mîinile, de faptele ruşinoase la care ele ţi-au slujit, cutremură-te şi spune-ţi întru sine-ţi: „Vai de mine, necuratul şi spurcatul! Oare văzîndu-mă Dumnezeu că-mi întind cu neruşinare mîinile către Dînsul, nu-Şi va aduce aminte de nelegiuirile pe care le-am săvîrşit cu ele şi nu va trimite foc asupră-mi să mă piardă? Du-ţi dar mîinile la spate, ca şi cum ai fi osîndit la moarte, şi suspinînd din adîncul inimii, zi cu glas jalnic: „Mîntuitorule, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi nevrednicul de viaţă şi vrednicul cu adevărat de toată osînda” şi tot ce harul lui Dumnezeu îţi va mai da să zici. Aducîndu-ţi aminte de păcatele tale, loveşte-te cu putere şi fără milă, zicînd: „Cum de ai făcut unele ca acestea, răule şi ticălosule?” Pune-ţi apoi iarăşi mîinile la spate, stai în picioare şi roagă-te lui Dumnezeu. După acestea dă-ţi palme peste obraz, trage-te de cap, smulge-ţi părul, aşa cum ai face unui duşman de moarte, care a năvălit asupra-ţi şi zi: „De ce ai făcut aceasta şi aceea?” După ce ai făcut aceasta îndeajuns, pune-ţi mîinile la piept, stai în picioare şi rosteşte cu sufletul plin de bucurie doi sau trei psalmi, fă şi metanii cîte vei putea. Apoi, tot în picioare, adu-ţi aminte de toate cele ce ţi-am spus şi dacă Dumnezeu îţi va dărui lacrimi şi umilinţă, nu slăbi pînă ce ele vor înceta. Dacă însă n-ai lacrimi, nu te tulbura, ci spune-ţi în sine: „Căinţă şi lacrimi au numai cei vrednici şi cei ce s-au pregătit pentru ele, dar tu cîţi ani te-ai rugat lui Dumnezeu sau L-ai ascultat? Cu ce fapte bune te-ai pregătit ca să primeşti aceste daruri? Nu-ţi este destul că trăieşti?” Zicînd acestea, şi după ce ai dat slavă lui Dumnezeu, înseamnă-ţi fruntea cu Preacinstita Cruce, pieptul şi tot trupul, apoi aşază-te pe rogojină şi te culcă. Iar dacă te-ai trezit, nu te întoarce pe cealaltă parte, ci scoală-te îndată şi începe din nou rugăciunea, aşa cum ţi-am spus mai sus şi stai la rugăciune şi citire fără să te mai culci pînă ce bate toaca; atunci mergi cu ceilalţi la Utrenie. În Biserică, stai drept ca şi cum ai fi în Cer împreună cu Îngerii, cu cutremur şi socotindu-te nevrednic a fi împreună cu fraţii. Stînd aşa, ia aminte numai de tine şi nu te uita încoace şi încolo, nu te uita nici la fraţi, cum stau sau cum cîntă fiecare. Fii atent numai la tine, la cîntare şi la păcatele tale, adu-ţi aminte şi de rugăciunea din chilie. Nu vorbi absolut nimic în timpul slujbei cu nimeni, nici măcar un cuvînt în şoaptă şi nu ieşi din Biserică înainte de rugăciunea cea din urmă. Dacă este cu putinţă, nu te aşeza jos în timpul cititului, ci stai în picioare într-un loc ferit, ascultînd ca şi cum Însuşi Dumnezeu, Care este deasupra tuturor, Ţi-a vorbit prin gura celui ce citeşte. [...] În sfîrşit, ieşind din Biserică după otpust, adu-ţi aminte cum ai petrecut ziua trecută şi dacă ai făcut vreo greşeală, îndreptîndu-te.
Dacă vei stărui în această osteneală, Domnul nu va zăbovi să-Şi reverse mila Sa peste tine. Garant mă fac eu pentru Cel Preamilostiv, mă fac eu răspunzător pentru Iubitorul de oameni, oricît de îndrăzneţ ar părea acest cuvînt. Dacă El te va trece cu vederea, să mor eu; dacă te va părăsi, să fiu eu aruncat în focul veşnic! Numai ascultîndu-mă fă cum îţi spun eu, fără să te îndoieşti cu inima şi fără să fii cu sufletul împărţit. Dar ce înseamnă a fi cu inima îndoielnică şi împărţită? Ia aminte, iubitule! Ai inima îndoielnică dacă socoţi sau cugeţi întru sine-ţi astfel: „Oare Se va milostivi Dumnezeu spre mine sau nu?” Acest cuvînt: „oare” vine din necredinţă. Dacă tu nu crezi că voieşte să Se milostivească spre tine mai mult decît îţi închipui tu, de ce mai vii şi te mai rogi către Dînsul? Şi ai inima împărţită cînd, în loc să mergi pînă la moarte pentru Împărăţia Cerurilor, tu te îngrijeşti de ea mai puţin decît pentru viaţa trupească. Un lucru să ştii: cel ce se pocăieşte cu adevărat trebuie să se păzească cu tot dinadinsul să nu facă ceva care să-l ducă la moarte şi astfel să se facă propriul său ucigaş, fie aruncîndu-se într-o prăpastie, fie spînzurîndu-se, fie făcînd altceva de acest fel. Cît despre cele trebuitoare trupului, precum hrana şi îmbrăcămintea sa, să nu poarte nici o grijă de ele, potrivit cuvîntului: Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte (adică cele necesare trupului) se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Cel ce duce o viaţă de luptă şi trăieşte după Evanghelie, se poate hrăni zilnic şi numai cu pîine şi apă şi să fie sănătos. Ba un astfel de om e mai sănătos decît cel ce se îndestulează cu mese alese. De aceea şi Pavel, ştiind acestea, zicea: Avînd hrană şi îmbrăcăminte să ne îndestulăm cu acestea (1 Timotei 6, 8). Şi iarăşi: Avînd în noi hotărîrea morţii, să nu ne punem încrederea în noi înşine, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază morţii.
Iată că ţi-am spus, preaiubite frate, cum să te apropii de Dumnezeu şi ce pocăinţă să faci înaintea Lui. N-o părăsi pînă la cea din urmă suflare şi nu uita sfatul bun pe care ţi-l dau eu, păcătosul. Eu n-am ajuns la această măsură şi nici nu-ţi vorbesc din experienţă, ci Harul lui Dumnezeu m-a luminat să-ţi grăiesc pentru tine şi pentru mîntuirea ta. Dacă cu ajutorul lui Dumnezeu vei face aşa, pe măsură ce vei împlini această osteneală de pocăinţă şi fiind povăţuit de dumnezeiescul Har, încet-încet vei cunoaşte alte taine şi mai mari şi ţi se va da nu numai izvor de lacrimi, ci şi izbăvirea de toate patimile. A căuta neîntrerupt pocăinţa şi umilinţa şi toate cele prielnice întristării, a plînge şi a ne umili, stăruind cu rîvnă în ele, fără a da întîietate şi nici o ascultare voii trupului, acestea-s mijloacele care degrabă îl duc pe om la sporire, la curăţie şi la nepătimire, îl fac părtaş Duhului Sfînt şi, mai mult, deopotrivă cu slăviţii Părinţi: Antonie, Sava şi Eftimie. Aceasta însă numai dacă mă asculţi şi dacă iubeşti pocăinţa şi umilinţa
SURSA de deveghepatriei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu