Constatarea cã „lumea a cãzut în mâinile mass-media”, lansatã cândva ca sumbrã profeţie a devenit azi un angoasant adevãr obştesc, îngrijorãtor, fireşte, prin consecinţe. „Masa planetarã” amintea e o evidentã realitate; prin convergenţa pieţelor şi „eroziunea electronicã” a planetei asistãm la instalarea unui perfid totalitarism media, încurajând ofensiva subculturii. Invitaţia de a vizita spaţiul cibernetic blocheazã, s-a observat, energiile revoluţionare şi fragmentarizeazã corpul societal. Între realitatea durkheimistã şi cea virtualã, sociologia are obligaţia de a nu uita cã obsesiv – invocata „libertate de consum” înseamnã un flux nelimitat şi nedigerat de imagini, favorizând prin electrobricolaj alterarea şi manipularea informaţiei / imaginii digitale. Si cã, deseori, ceea ce considerãm schimbare se vãdeşte a fi doar o schimbare de imagine, o cosmetizare imagologicã; în schimb rafinarea „controlului cultural” şi abstractizarea (superficializarea) raporturilor interumane sunt evidenţe care nu mai pot fi trecute sub tãcere. În plus, ca „mediu cultural înşelãtor”, cultura media, acoperind câmpul social) a provocat, prin depreciere, o mutaţie mentalã. Ea propune noi valori şi mitologii, acapareazã un public întins şi divers, supus – prin starizare şi frivolizare – unei deculturalizãri freatice şi insidiosului conformism social. Într-o societate „condamnatã” la divertisment, uitând vechiul îndemn ciceronian al „îngrijirii spiritului” (travaliul spiritului asupra lui însuşi), producţia de obiecte ne sufocã. În absenţa alfabetizãrii media, a pedagogiei civice, a protecţiei educaţionale riscãm sã recãdem în „barbarie”. Mai ales cã fiecare nou medium conduce la reconfigurarea lumii (mass-media fiind un „actor organizaţional”); şi dacã new media au provocat o veritabilã revoluţie comunicaţionalã, platformele social media, invitând la interacţiune, promovând idei, împãrtãşind opinii etc., funcţioneazã ca reţele de socializare, conturând „o hartã a relaţiilor reale”.Dependenţa de media încurajeazã, sub presiunea pieţei, animatã de vectorul publicitar, şi o erodare a identitãţii. Paradoxal, omul-masã, supus unor standarde fluctuante are libertatea de a se re-crea, de a-şi defini multiplicitatea, subjugat de noii idoli propuşi frenetic şi înlocuiţi rapid de star-system (imagine, stil). Bineînţeles, în acest caz, autodefinirea identitarã este doar sclava aparenţelor; rata de atracţie nu vizeazã o structurã stabilã ci un construct mediatic, supus – dincolo de stereotipurile de gen – capriciilor modei, ştergând periculos distincţia dintre realitate şi imaginea mediaticã, alimentând frustrãri şi o culturã a sinelui eşuând în egoism şi pasivism. Întrebarea e dacã în faţa expansiunii câmpului publicitar (lumea on-line spulberând barierele geografice şi asigurând recepţionarea instantanee) mulţimea consumatorilor blazaţi are forţa de a se opune cumva, folosind „scutul anti-reclamã”. Doar telecomanda şi, de dorit, educaţia publicitarã sunt argumentele „de putere” în relaţia cu media. Sub invazia calupurilor publicitare (publicitatea „funcţionând” ca afrodisiac, flatând clientela), ştiind cã viitorul advertising-ului (costuri, timp de expunere, segmente de piaţã) este pe Internet şi, astfel, asaltul mediatic pare de nestãvilit, numai gândirea criticã poate împiedica „violul maselor”. Este ea activã, vigilentã, eficientã? Autoapãrarea presupune a rezista cu luciditate demersului „de inoculare”, deopotrivã logic şi emoţional, convocând şi resursele de ambiguitate. Manipularea exploateazã lipsa de informare, foloseşte din plin arta de a convinge lãsând impresia libertãţii de acţiune şi influenţând, de fapt, opinii, atitudini, comportamente. Este vorba, aşadar, de un discurs empatic, credibil, coerent şi consecvent care mizeazã, în cazul publicitãţii, pe seducţie, adresatã şi zonei subliminalului. Chiar putem vorbi, îndreptãţit, de o nouã îndoctrinare, modelând pulsiunile consumiste. Consumul a devenit o forţã productivã iar publicitatea, odatã cu explozia necesitãţilor de consum, un „mediu manipulativ”, întreţinând apatia socialã. „Omul sãtul” se adapteazã prin aplatizare, cultivând „eul minimal”, alegând soluţia conformismului, încântat de locul şi rolul sãu în status-quo. Standardizarea şi integrarea blocheazã exersarea gândirii critice. Vulnerabil în faţa persuasiunii reclamelor, cu efect cumulativ, consumatorul zombi (un individ-ţintã) e incapabil de o analizã criticã şi de o reacţie de rezistenţã, cultivând un scepticism sãnãtos, fãrã a cãdea pradã presiunilor emoţionale. Asta ar presupune „absorbţia” mesajului printr-o evaluare informatã, folosind filtrul experienţei personale şi analizând, desigur, cu ochi critic, circumstanţele sociale, în prefacere.
Existenţa mediaticã este, aşadar, noul mod de viaţã. Expunerea la mass-media a devenit o necesitate, fiecare dintre noi asigurându-şi, astfel, porţia cotidianã de informaţie. Alertã, superficialã, totalizantã, cronofagã, aceastã culturã a imaginii ne remodeleazã. De un recunoscut impact, cu certe sau bãnuite efecte manipulatorii, ea s-a instituit ca o nouã forma mentis. O putem refuza? Complexul mediatic (devenit „religie”) impune dogma imediatului. Reactivã şi emotivã, aceastã culturã naşte dependenţã („puternic contradictorie”), cu indiscutabile câştiguri şi grave pierderi. Ne raportãm la real prin intermediul imaginii; „efectul de real”, s-a observat, este o descriere cu rol prescriptiv. Dependenţa întreţinutã prin aceastã invazie mediaticã nu înseamnã o existenţã plenarã dupã cum, plonjând în lumea ficţionalã (noua „realitate”), acuzãm stressul de adaptare, un deficit de viaţã care, în spaţiul public, se manifestã prin dezinteres. O astfel de culturã încurajeazã consumismul şi conformismul, nu civismul. Accelerarea istoriei, bombardamentul informaţional, tirania fantasmelor publicitare, ritmul epuizant şi comportamentul inerţial atenteazã asupra sistemului „imunitar” al individului, „branşat” la sistemul mediatic, sedus de atotprezenta şi sufocanta publiculturã.
*titlu original al articolului: “Societatea mediaticã şi publicultura”
articol dupa Adrian Dinu Rachieru
sursa: Revista Tribuna Cluj
By Remus Tanasa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu