Vin ani grei. Vom avea încercări mari.

 

     

Unde am ajuns! In ce hal a ajuns lumea! Proorocul Isaia spune că va veni vremea când oamenii vor găsi pe unul ce are haină şi-i vor spune: ‘Vino să te facem impărat’ . Dumnezeu sa se milostivească de noi!

Când citesc Psalmul 28, care este pentru cei ce se primejduiesc pe mare’, spun: Dumnezeul meu, şi pământul, lumea toată, s-a făcut mai rǎu ca marea deoarece ineacǎ lumea duhovniceşte’. Şi când vine lume deznădăjduită, le citesc psalmii 93 şi 36: Dumnezeul izbândirilor, Domnul Dumnezeul izbandirilor cu îndrăzneala a grăit, inalţǎ-te, Cel ce judeci pământul răsplăteşte răsplătirea celor mândri… Pe poporul Tău, Doamne, l-au impilat şi moştenirea Ta au asuprit-o… Dar Domnul mi-a fost mie scapare şi Dumnezeul meu ajutorul nădejdii mele’. Aceşti psalmi aduc o mare mângâiere. Chiar şi numai o singură privire de-ar arunca spre cer, s-ar schimba lucrurile. Dar, vezi, astăzi oamenii nu se gândesc la Dumnezeu. De aceea nu afli legătură, nu te poti intelege.

Neîncetat il rog pe Dumnezeu să ridice adevăraţi creştini şi să le dea ani îndelungaţi, ca să ajute lumea. Să facem rugăciune ca Dumnezeu să lumineze şi să iasă alţii, oameni tineri, curaţi, să iasă macabei, pentru că cei de azi distrug lumea. Cei mai tineri se poate să nu aibă experienţă, dar nu sunt falşi, vicleni. Să rugăm pe Dumnezeu să lumineze nu numai pe oamenii din biserică, ci şi pe cei ce guvernează, sǎ aibă frică de Dumnezeu, ca să poată spune ceva. Puţin, un cuvânt luminat de ar spune, şi iatǎ, se schimbă o situaţie. Dar dacǎ spun o neghiobie, pot ca întregul stat sǎ-l mototolească. O hotărâre bună e o facere de bine pentru lume. O hotărâre rea este catastrofă. nu numai la nefericirea materială de care suferă oamenii mă refer, cǎ flămânzesc; nefericirea duhovnicească este mai mare. Rugăciunea va ajuta mult ca Hristos sǎ-i lumineze întrucâtva. Hristos ia şurubelniţa, o răsucire micǎ, o mişcare înapoi… e în regulă, toate se reglează. Când Dumnezeu luminează pe unii oameni, atunci încet-incet rǎul se degradează singur. Pentru cǎrǎul singur se distruge pe sine, nu îl distruge Dumnezeu. în cele din urmă lucrurile vor reveni la starea lor firească. Văd cǎ mulţi care au funcţii înalte înţeleg, ii doare şi se străduiesc şi mă bucur in mod deosebit de aceasta.

-Părinte, de ce Sfântul Chirii al Ierusalimului spune că mucenicii vremurilor de pe urmă vor fi “mai presus decât toţi mucenicii” ?

- Pentru că mai demult aveam oameni de talie mare. în vremea noastră lipsesc pildele – vorbesc în general de Biserică şi de monahism. Acum s-au înmulţit cuvintele şi cărţile şi s-au împuţinat faptele. Doar îi admirăm pe Sfinţii atleţi ai Bisericii noastre, fără să înţelegem cât s-au ostenit, pentru că nu ne-am nevoit ca să le putem înţelege osteneala şi astfel sǎ-i iubim şi să ne silim cu mărime de suflet ca sǎ-i urmăm. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea în vedere vremea şi condiţiile în care trăim şi va cere potrivit lor. Dar dacă ne-am nevoi puţin, ne vom încununa mai mult decât cei de demult.

Odinioară, când exista duhul de nevointǎ şi fiecare încerca să urmeze pe celălalt, rǎul şi nepăsarea nu puteau sta. Pe atunci pildele de virtute erau multe şi exista şi duh de nevointǎ, de aceea cel nepăsător nu putea rămâne printre cei buni, căci era luat târâş de aceştia. îmi aduc aminte că odată, în Tesalonic, aşteptam la semafor să trecem de pe un trotuar pe altul, la un moment dat am simţit ca un val ce mă împingea înspre înainte, pentru că toti mergeau în acea direcţie. Cum am ridicat piciorul, am şi înaintat. Adică vreau sa spun ca atunci cand toţi merg intr-o parte unul deşi nu ar vrea sa meargă nu poate sa nu meargă, caci il duc ceilalţi. Astăzi daca cineva vrea sa traiască cinstit si duhovniceşte nu mai încape în lume, ii vine greu. Şi daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagaşul lumesc. Odinioară binele era mult, multa şi virtutea, la fel şi pildele iar răul se îneca în multul bine şi putina neorânduială ce exista in lume sau in mănăstiri nu se vedea şi nici nu atârna, insa acum ce se intâmplǎ? Exemplul rǎu este mult şi puţinul bine care există este dispreţuit. Se fac adica cele dimpotrivă: se ineaca puţinul bine in multul rǎu şi astfel stăpâneşte rǎul.

Când un om sau un colectiv de oameni au duh de nevoinţa, aceasta ajută mult. Pentru că, atunci când unul sporeşte duhovniceşte, nu se foloseşte numai pe sine ci ajută şi pe cel care il vede. Iar unul care este căldicel la fel face; influenţează şi pe ceilalţi. Dacǎ slăbeşte unul, slăbeşte altul, in cele din urmă fără sa-şi dea seama nu rămâne nimic. De aceea duhul de nevotnţǎ va ajuta mult in moleşeala ce există. Va trebui sǎ luăm aminte bine la aceasta, pentru cǎ oamenii contemporani au ajuns, din păcate, la un asemenea punct încât fac şi legi moleşite şi le impun şi nevoitorilor sa le respecte. De aceea cei nevoitori nu numai cǎ nu trebuie sa fie influenţaţi de duhul lumesc, ci nici sǎ nu se compare pe ei înşişi cu cei lumeşti şi sǎ creadă că sunt sfinţi, caci dupa aceea se vor moleşi şi vor deveni mai răi decât cei mai lumeşti. în viata duhovnicească nimeni sa nu pună pe cei lumeşti ca prototipuri ci pe sfinţi. Este bine sa iei o virtute şi sǎ afli pe sfanţul care a avut-o. să cercetezi viata lui şi atunci să vezi ca n-ai făcut nimic şi vei merge înainte cu smerenie. Cei ce aleargă in stadion sa nu priveasca înapoi să vadă unde sunt ultimii, pentru ca dacă vor face aceasta vor rămâne ei ultimii. Atunci când incerc sa-i urmez pe cei sporiţi, conştiinţa se subţiaza. Dar când privesc la cei dinapoi, mă îndreptăţesc pe mine însumi şi spun că greşelile mele nu sunt aşa de mari in comparaţie cu ale lor. Mă odihnesc la gândul că e şi unul mai jos decât mine. Astfel îmi inec conştiinţa sau in cel mai bun caz, sfârşesc prin a avea o inima împietrită, nesimţitoare.

***

-Părinte, de ce in vreme ce facem atât de greu binele, alunecăm atât de uşor spre rǎu?

-Deoarece pentru bine trebuie mai întâi sa ajute omul însuşi, să se nevoiască, in timp ce la rău ajuta diavolul. Pe lângă aceasta, oamenii nu vor sa urmeze binele, nici nu au gânduri bune. De multe ori spun mirenilor următoarea pildă; Să spunem că am o maşină şi zic in mintea mea: Ce să fac cu ea? Eu ma pot ajuta şi cu vreun cunoscut de al meu sau cu un taxi, la nevoie. Să o dau cutărui familist care are multi copii, sǎ-i scoată puţin afară, sǎ-i duca la vreo mănăstire, să răsufle puţin, ca astfel sa fie ajutaţi ei sărmanii. Dacă procedez astfel nimeni nu mă va imita in aceasta. Dar dacă am o maşină de aceeaşi marca cu a ta şi o schimb şi voi lua alta de o marca mai buna vei vedea că nici nu vei dormi toata noaptea ca să afli un chip să schimbi maşina şi sǎ iei una mai bună, la fel cu a mea, chiar dacǎ cea pe care o ai este bunǎ. în cazul acesta vei spune: -Voi vinde, mă voi împrumuta, numai s-o schimb-, in timp ce in cazul de mai înainte nimeni nu mă va imita, spunându-şi: -nici eu nu am nevoie de maşină, hai sǎ o dau şi eu», ci poate chiar să spună cǎ nu sunt sănătos”.

Oamenii uşor se influenţează in rǎu. In timp ce în profunzime recunosc şi primesc binele, totuşi mai uşor se influenţează şi sunt atraşi de rǎu, pentru că acolo dictează aghiuţă. Coborâşul cel lin uşor îl află oricine, pentru că ispititorul nu are alt tipic, ci numai sǎ îmbrâncească făpturile lui Dumnezeu pe panta cea dulce, insă Hristos procedează cu nobleţe. Iţi spune: Acesta e binele”; Dacă vrea cineva sǎ vină după Mine’, nu spune: ‘Vino la Mine cu sila”. Diavolul are viclenie, il îmboldeşte pe om şi dintr-o parte şi din alta, ca sǎ-l ducă acolo unde vrea. Dumnezeu respectă libertatea omului, pentru cǎ El nu a creat robi, ci fii. Şi cu toate cǎ ştia cǎ va urma căderea, nu i-a făcut robi. A preferat să vină El însuşi, să Se întrupeze, să Se răstignească şi sǎ-l câştige in felul acesta pe om. Insă prin această libertate pe care a dat-o Dumnezeu – cu toate că diavolul poate face mult rău prin ea – s-a dat şi un prilej pentru cernere. Iar în felul acesta se vede ce face fiecare cu inima sa; se vede lămurit cine are mărime de suflet.

***

In situaţia în care sunt oamenii astăzi, fac orice le spune gândul. Unii iau hapuri (medicamente), alţii iau droguri… Alti trei-patru pornesc sǎ facǎ o nouǎ religie. Cu toate acestea insă se întâmplă puţine rele precum crime, nenorociri etc. Ajută Dumnezeu. A venit unul la Colibă şi m-a întrebat: ‘Ai o chitară?’, la haşiş, are poftă de vorbă – nu te întreabă dacă şi tu ai poftă – mai vrea şi o chitară!! Alţii s-au săturat de viată şi vor sǎ se sinucidă sau sǎ facă vreun rǎu ca sǎ pricinuiască tărăboi. Şi nu numai că le trec acestea prin minte ca nişte gânduri de hulă şi apoi le alungă, ci într-adevăr s-au săturat de viată şi nu ştiu ce să mai facă. Mi-a spus unul: ‘Vreau să scrie ziarele că sunt erou”. Unii se folosesc de unii ca aceştia şi îşi fac treaba lor. Şi totuşi este bine, căci în comparaţie cu starea lor morală puţine se întâmplă.

Binele este că nu ne părăseşte Dumnezeu. Bunul Dumnezeu păzeşte cu amândouă mâinile Sale lumea contemporană; mai demult o ocrotea numai cu una. Astăzi insă, în mijlocul atâtor primejdii în care trăieşte omul Dumnezeu îl păzeşte precum mama pe pruncul ei atunci când începe să păşească. Astăzi mai mult decât odinioară ne ajută Hristos, Maica Domnului, Sfinţii, dar noi nu înţelegem. Unde ar fi fost lumea dacă ei n-ar fi ajutat!… Cea mai mare parte a oamenilor ia medicamente şi sunt intr-o stare… Unul este beat, altul deznădăjduit, altul ameţit, iar altul nedormit de dureri. Şi îi vezi pe toti aceştia cum conduc maşini, motociclete, fac munci periculoase, manuiesc utilaje primejdioase. Dar oare toti aceştia sunt in stare sǎ conducă? Lumea de mult ar fi putut fi distrusă de unii ca aceştia. Cum ne păzeşte Dumnezeu şi noi nu pricepem!

Odinioară, mi-aduc aminte, părinţii noştri mergeau la ţarini şi de multe ori ne lăsau la vecina, ca împreună cu copiii ei sǎ aibǎ grijă şi de noi. Dar atunci copiii erau echilibraţi. Doar o privire ne arunca vecina şi îşi făcea treburile ei, iar noi ne jucam liniştiţi. Tot astfel şi Hristos, Maica Domnului, Sfinţii, mai demult, doar cu o privire supravegheau lumea. Astăzi şi Hristos şi Maica Domnului şi Sfinţii pe unul îl ţin de aici, pe altul de dincolo, pentru cǎ oamenii nu sunt echilibraţi. Acum este o situaţie… Doamne fereşte! Ca o mamă ce are doi-trei copii problematici: unul puţin gurǎ-cascǎ, altul puţin încrucişat, iar celălalt puţin anapoda, şi încă doi-trei ai vecinei de care sǎ aibǎ grijă ca unul să nu se caţăre la înălţime şi sǎ se primejduiască sǎ cadă, altul să nu ia cuţitul sǎ-şi taie gâtul, celălalt sǎ nu meargă sǎ facǎ rău altuia, şi din pricina aceasta să fie mereu atentă şi sǎ-i supravegheze, iar aceia sǎ nu priceapă neliniştea ei. Tot astfel şi lumea nu pricepe ajutorul lui Dumnezeu. Cu atâtea mijloace primejdioase ce există azi, lumea s-ar fi nenorocit de n-ar fi ajutat Dumnezeu. Dar avem de Tată pe Dumnezeu, mamă pe Maica Domnului şi fraţi pe sfinţi şi îngeri care ne păzesc.

Cât de mult urăşte diavolul neamul omenesc, pe care vrea sǎ-l facă să dispară! Iar noi uităm cu cine ne luptăm. Dacă aţi şti de câte ori diavolul a înfăşurat pământul cu coada sa ca sǎ-l distrugă! insă nu-l lasă Dumnezeu, ci îi strică planurile. Răul pe care merge sǎ-l facă aghiuţă, Dumnezeu îl pune in valoare şi din el scoate un mare bine. Diavolul ară acum, dar Hristos este Cel ce va secera la urmă.

Şi întotdeauna vedem că Bunul Dumnezeu nu îngăduie ca marile încercări sǎ tină mai mult de trei generaţii ca să rămână aluat. Înainte de robia babilonică israilitenii au aruncat într-un put foc de la ultima jertfă pe care au fǎcut-o, pentru ca după aceea să afle acelaşi foc şi să-şi înceapă iarăşi jertfele lor. Şi într-adevăr, după şaptezeci de ani când s-au întors, au aflat focul acela şi au început jertfele, in orice perioadă grea nu toti sunt atraşi de rău, ci Dumnezeu păstrează aluat pentru generaţiile următoare. Comuniştii au lucrat şaptezeci şi cinci de ani şi au stăpânit toti atâţia; iarăşi trei generaţii. Sioniştii câţi ani au de când lucrează, dar nici şapte ani nu vor stăpâni.

***

Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduiturǎ puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili sǎ lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit sǎ trăiască în vremea noastră ca sǎ se nevoiascǎ. Eu ma bucur că unii mă ameninţă că mă vor curaţa, fiindcă vorbesc şi le stric planurile. Noaptea târziu cand aud din chilie pe careva sărind gardul, inima îmi bate dulce. Dar când strigă: “A venit telegramă, să faci rugăciune pentru cutare bolnav”, îmi spun: Acesta a fost? s-a dus şi această ocazie!…”. Nu pentru cǎ m-am îngreuiat de viată, ci mă bucur de moarte. Să ne bucurăm că ni se dă această ocazie astăzi. Are o răsplată foarte mare.

Mai demult, când se pornea vreun război, chiar şi cel care era in apărare mergea să se lupte pentru apărarea Patriei, a neamului său. Astăzi nu mai mergem să ne apărăm Patria sau sǎ ne luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele sau să ne ia sora şi s-o necinstească, nici nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. în timpul ocupaţiei germane deveneai erou dacă nu salutai un german. Acum devii erou dacă nu saluţi pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevointa are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească.

Fie ca Bunul Dumnezeu să pună in valoare răul prefăcându-l in bine. Amin.

 

Paisie Aghioritul