Fapta bună cu scop rău

Fapta bună cu scop rău (Împărăția Minciunii – mecanismele intime ale răului)

Revelația ne descoperă că faptele bune au drept capătcunoașterea Lui Dumnezeu iar faptele rele au drept capătînstrăinarea de Dumnezeu.  

Întreținerea unui orfelinat este o faptă bună, ajutorul acordat unei familii nevoiașe este o faptă bună, protejarea unei rezervații naturale este o faptă bună. Faptele bune înstrăinează însă de Dumnezeu atunci când sunt făcute cu un scop rău. Astfel, se poate întreține un orfelinat cu scopul de a se spăla baniproveniți din infracțiuni. Poate fi ajutată o familie nevoiașă de cineva pentru a-și construi o imagine publică favorabilă. Companiile multinaționale care folosesc tehnologii ultra-poluante fac adeseori cheltuieli cu investiții în protecția mediului și campanii „verzi” de imagine publică doar pentru a evita presiunea opiniei publice care i-ar determina să cheltuiască exponențial mai mult în schimbarea tehnologiilor uzitate sau interzicerea folosirii acelor tehnologii. Observăm deci mai multe categorii de scopuri care pot fi urmărite prin printr-una sau mai multe categorii de fapte bune.

Scopurile rele sunt legate patimi: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de avuție, iubirea de sine, întristarea, mânia, plictiseala, invidia, slava deșartă, mândria. Pentru oricare din aceste patimi, pot fi făcute fapte bune.  Poți ajuta un coleg de serviciu pentru a-i câștiga încrederea ca apoi să-i faci rău mai ușor pentru a ajunge pe o anume funcție. Poți face fapte caritabile fie din plictiseală, fie pentru a fi lăudat de oameni, fie pentru a scăpa de întristare sau chiar pentru a te simți puternic. Invidia este nu de puține ori un promotor al faptelor bune. Poți ierta pe cineva sau poți arăta o milă prefăcută doar pentru a urmări un folos material sau a-l subordona unui mod de gândire. Cei mai criminali conducători din istoria omenirii și cele mai distrugătoare regimuri politice au afișat public mari desfășurări de fapte bune.  Lucrătorii structurilor specializate în culegerea de informații pentru diverși beneficiari (stat, companii multinaționale, persoane private) sunt de asemenea angrenați în meseria de a face orice fel de fapte, fie și foarte bune, pentru obținerea informațiilor de care sunt interesați.

Majoritatea oamenilor, unii mai mult, alții mai puțin fac și fapte bune cu scop rău. Nefiind o „clasă” specială de humanoizi gata despătimiți și predestinați la mântuire, creștinii nu sunt nici ei străini de cele mai rafinate fapte bune cu scop rău cu toate că mass-media are tendința de a le prezenta doar pe acelea și într-un mod denaturat.

Evident, nici oamenii care fac parte din clerul bisericesc nu sunt o excepție de la această stare de fapt. Avem astfel de a face cu persoane care afișează fapte de virtute fie pentru că urmăresc o funcție bisericească, fie favorurile unei imagini publice de sfinți, fie pentru că sunt interesați în plămădirea vreunei erezii: „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit.” (I Ioan 2, 19) S-a ajuns în ultima mie de ani chiar la dezvoltarea unei „biserici” catolice formată din sute de ordine și ordinulețe fără nici o legătura cu învățătura creștinismului primar, ci mai degrabă cu strategii de imagine publică, de geopolitică și interese ale unor servicii de informații.

Din altă perspectivă, oricine poate deveni beneficiarul de moment al unei fapte bune și potențiala victimă a scopului rău pentru care este făcută. Unii oameni au suferit atât de des de pe urma ajutorului „dezinteresat” încât ajung să devină neîncrezători și circumspecți la orice inițiativă de susținere din partea aproapelui. Aceștia ajung să vadă în orice faptă bună un posibil „dedesupt” pervers și să împovăreze orice prietenie sinceră cu suspiciuni nemăsurate.

Minciuna cu privire la intenția faptei bune este procedeul prin care se dorește atingerea scopului rău. Fapta bună oferă în mod natural prezumția intenției bune. Beneficiarul faptei bune nu bănuiește că este folosit și în interesul altor scopuri decât propri-ai bunăstare și adeseori nici nu-l interesează. Important este că o nevoie a sa de moment a fost satisfăcută: foamea, setea, frigul, singurătatea, nevoia de a fi apreciat, lăudat, încurajat, satisfacerea unor patimi ș.a.m.d.

Adeseori, prin fapte bune se amână momentul când o comunitate întreagă de oameni va pricepe că a fost grav victimizată. Asemenea situații sunt acelea în care pe de o parte se oferă unei comunități locuri de muncă, iar pe de alta i se otrăvește iremediabil ecosistemul, situații în care pe de o parte i se oferă mirajul accesului liber la credite bancare iar pe de alta este înrobit pe toată viață la plata unor dobânzi uriașe,  situații în care pe de o parte se poate discuta liber, critic și democratic despre orice iar pe de alta sunt distruse toate mecanismele instituționale de a putea face ceva constructiv pe subiectele discutate. Prin sinceritatea și deschiderea cu privire la situația în care se află, să spunem, o anumită persoană se poate urmări de fapt descurajarea intenției de a o ajuta într-o problemă. Prezentarea deschisă a unor probleme administrative ale Bisericii în perioada postcomunistă, poate urmării nu implicarea credincioșilor în rezolvarea acestora, ci depărtarea lor prin prezentarea aspectelor pur umane, banale și derizorii ale părții pământești, „instituționale”.

Până la despătimire, deci până nu ajungem luminați de Duhul Sfânt, nu avem darul discernământului pentru a vedea dincolo actul material. Oare întâmplător ne avertizează Sfânta Scriptură despre „cele ascunse ale oamenilor” ? „Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” (Romani 2, 16), de aceea „nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor.” (I Cor. 4, 5) „Căci niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de linguşire, după cum ştiţi, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor.” (I Tes. 2, 5)

Faptele bune pot fi folosite și în scopuri de un rafinament îngeresc demonic, pentru câștigarea încrederii oamenilor cu scopul de a-i deturna permanent de la rostul și împlinirea faptelor bune care este cunoașterea Lui Dumnezeu, Făcătorul Binelui și Binele Suprem. Și aici descoperim o adevărată industrie a faptelor bune cu scop rău. Cărți cu explicații la textele Noului Testament scrise de oameni pătimași, căzuți din har. Păcatul depărtează harul Duhului Sfânt de la om, iar acela începe să scrie cu scopul de a „populariza” creștinismul, în realitate slăvindu-se pe el ochii oamenilor, depărtându-i de lucrarea duhovnicească, de izvorul Sfintelor Taine, inoculându-le gânduri înalte și trufașe despre ei înșiși, inoculând credincioșilor o stare de nemulțumire și revoltă împotriva „clerului” și „instituției” Bisericii. Asemenea „scriitori bisericești” câștigă treptat încrederea oamenilor, evident, prin pretexte de „bună credință”, afișându-se ca apărător al credinței, „creator moral”, intelectual creștin și chiar apărător al „adevăratei” biserici.

Toate virtuțile, deci toate faptele bune pot fi dobândite de om pe fondul stimulării mândriei. Când faptele bune sunt făcut din mândrie, ca și când omul ar fi sursa binelui, Binefăcătorul Însuși, atunci intrăm în cele mai rafinate înțelesuri și mișcări sufletești ale stării de cădere luciferică. Privind dincolo de aspectele de suprafață, diavolul însuși ajută pe mulți să facă fapte bune atunci când aceste fapte bune au scopul slăvirii de sine a omului, închinarea la demoni, cinstirea irațională a creaturii în locul Creatorului. În esență, rostul faptelor bune este lucrarea iubirii dintre oameni, despătimirea și dobândirea smereniei – cununa îndumnezeirii prin har.

Un exemplu tipic de lucrare anti-hristică vedem astăzi în la mulți simpatici și blânzi „păstori” (ex. Oreste Scarlat Teodorescu, Pavel Coruț) specialiști în comunicare și relații publice, deci în manipulare. Aceștia au drept scop al oricărei discuții dizolvarea Revelației creștine în păgânism sub pretextul promovării iubirii și al păcii lumii. Ei par să nu înțeleagă ceea ce scriitorii și strategii geopoliticii internaționale au înțeles deja de multă vreme: cât timp domnesc în om patima și egoismul, pacea lumii nu este posibilă și nu creștinismul ortodox este vinovat pentru asta, din contră, el promovează pacea lumii de două mii de ani. „Blânzii Păstori” ai mass-mediei de astăzi își pun sufletul pentru „oile” lor înadunările esoterice (ex. Vama Veche), ei „cred” în orice: zâne, sirene, gnomi, șamanism, budism, hinduism, islam, magie „albă”, demoni buni etc. Domnul Dumnezeu și Mântuitorul lumii Iisus Hristos este un alt „maestru” alături de Mahomed, Buda, Krishna și alți întemeitori de „religii”. Neștiința maselor de oameni cu privire la istoria și filozofia religiilor lumii este speculată pentru dizolvarea unui popor creștin într-o populație ușor manipulabilă pentru interesele globalizante și dizolvante ale elitelor. Toți sunt buni și prietenoși: musulmanii, iezuiții, societățile inițiatice, cu toții lucrează la pacea mondială pe un pământ pe care să regească stomacul și patima curviei – de s-ar putea măcar să regească fărărăzboi... Viziunea utopică are și aici ca scop atragerea „populației” neînduhovnicite și adeseori inculte într-o stare irațională de visare, de patologie a imaginației și a cunoașterii, pentru a-i deturna de la probleme reale ale vieții comunitare.Orice factor de coeziune între oameni trebuie distrus. Omul nu trebuie să meargă la Biserică, el trebuie să se roage numai acasă. Omul nu are nevoie de preot, nu are nevoie de Sfinte Taine, nu are nevoie de viață duhovnicească, nu are nevoie de mistică și ascetică, nu are nevoie de comunitatea creștină. Jocurile cu mintea „populației” insuficient pregătite spiritual merg până la a opune irațional pe sfinții Bisericii „clerului” portretizat în cele mai decandente moduri. Sfinți nu au trăit în Trupul Lui Hristos – Biserica și nu s-au sfințit și ei tot pe acest pământ stricăcios și supus morții, în această „instituție” divino-umană, ci au venit direct din cer (de pe Planeta Sfințeniei pe o navă extraterestră dingalaxia Nibiru).

Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul Întrupat, ne învață că diavolul nu trebuie ascultat nici măcar atunci când spune adevărul: „Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene ? Ai venit ca să ne pierzi ? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Şi Iisus l-a certat, zicând:Taci şi ieşi din el.”  (Marcu 1, 24-25; Luca 4, 35) Nici slujitorii diavolului nu trebuiesc ascultați: „Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: «Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit.»” (Fapte 16, 16-18)

Anti-hriștii vremurilor moderne vorbesc bine în limbajul Bisericii. Lumea nu reușeste să înțeleagă tocmai că scopul lor este de a păcăli, de a părea buni, de a fi iubiți, de a arătă că știu multe, și că pentru asta sunt dispuși să folosească orice mijloace, de la îmbrăcăminte, atitudine, gesturi și până la limbaj. Oare degeaba ne-a avertizat în nenumărate rânduri și chipuri Domnul Nostru Iisus Hristos ? „Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte.”(Matei 24, 24) „Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.” (II Corinteni 11, 13-1)

În fața faptei bune care ni se face cu scop rău, suntem cu toții vulnerabili. Nu poți să arăți suspiciuni pentru că riști să jignești un om cu intenții bune, nu poți să refuzi ajutorul pentru că adeseori chiar ai nevoie de el și chiar și când nu ai nevoie de vreun ajutor, prin natura faptului că trăim în societate, „omul bun cu intenții rele” este aproape imposibil de evitat.

Singura noastră nădejde și singura noastră apărare de „cel viclean” (Ioan 17, 15) este rugăciunea care atrage asupra omului puterea harului Duhului Sfânt: „În sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi, și ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturora dar credincios este Domnul, Care vă va întări şi vă va păzi de cel viclean.” (II Tes. 3, 1-3)

Sfântul Apostol Ioan scria în primul secol după Întruparea Domnului: „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean. V-am scris, copiilor, pentru că aţi cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean.

Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (I Ioan 2, 12-18)

Să luăm aminte la Apostolul Pavel, cel răpit până la al treilea cer „în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie” (II Cor. 12, 2) care spune: „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.” (II Cor. 11, 14-15)

 scris de parintele iacob ionescu 


sursa articol

www.hristosainviat.ro.