Conferinta despre ereziile Orientului - Parintele Ioan Vladuca

Parintele Ioan Vladuca – Conferinta despre ereziile Orientului





Citate din cartea marii initiati ai indiei si parintele paisie de Dyonysios Farasiotis:




ALLAHABAD: A DOUA ÎNTÂLNIRE CU BABAJI



“Toti yoghinii din Mongyr ai lui Satyananda erau impresionati de faptul că-l întâlnisem pe Babaji în ashramul său din Himalaya. Veneau asadar să-mi ceară diverse amănunte. Voiau, de pildă, să afle locatia exactă, ceea ce era însă destul de greu de determinat. în orice caz, păreau extrem de dornici să aibă o întâlnire cu Babaji. Pentru ei, acesta reprezenta aproape un mit.



Eu stiam asadar că, în ziua cutare a lunii, Babaji va coborî pentru câteva zile în Allahabad, unul dintre orasele sfinte ale Indiei, situat pe valea Gangelui.. La fiecare doisprezece ani avea loc în Allahabad o mare sărbătoare religioasă la care se adunau yoghini si gurusi din toată India. Sărbătoarea dura trei zile si era închinată întregului panteon hindus. As fi avut, prin urmare, nespusa „cinste“ si „binecuvântare“ să mă aflu printre marii yoghini, si în felul acesta să fiu „ajutat“ de energia si de vibratiile lor.

M-am alăturat unui grup oarecare. Yoghinul din mijloc purta rasa portocalie. Era slab, cu părul si barba albe si lungi. Avea un chip linistit si frumos. Sedea în pozitia lotusului. în fata unei cărti deschise, cânta cu mâna dreaptă la un instrument care semăna cu o muzicută minusculă. Avea si un glas melodios. Pentru mine, constituia tipul cel mai reprezentativ al yoghinului. Corespundea întru totul imaginii pe care mi-o construisem despre ceea ce înseamnă un „yoghin“. Acesta părea să fie si motivul pentru care mă oprisem în fata lui, asa încât m-am apucat să-l cercetez cu atentie.



Brusc, am luat seama la mine însumi, constientizând că mi se întâmplă ceva bizar: capul îmi juca încoace si încolo, ca si când as fi încercat să alung ceva care voia să se aseze deasupra mea; cu amândouă mâinile îmi frecam ochii, de parcă m-as fi străduit să mă trezesc, în timp ce lumea se îndepărta din jurul meu uimită si înfricosată. Unii dintre ei părăseau chiar definitiv adunarea. în sfârsit, mi-am revenit! L-am privit impasibil pe yoghin. „Las-o mai usor cu măruntisurile astea ieftine!“, i-am zis în sinea mea. Nu mă supărasem pe el, ci pur si simplu îmi pierdusem orice interes. Am plecat indiferent fată de „puterile“ lui, pe care tocmai mi le dovedise.



Reflectând mai târziu asupra întâmplării, am constatat că nu-mi putusem da seama când anume mi-am pierdut controlul si constiinta de sine. Nu realizasem când a început exact, nici cât a durat acea stare ce mă cuprinsese, nici ce am făcut în tot acel răstimp. Devenisem constient abia din momentul în care am început să mă lupt pentru a scăpa. Dar acela fusese oare începutul, sau sfârsitul fenomenului? Nu cumva yoghinul nu izbutise să mă hipnotizeze? Nu cumva îi esuase tentativa de a mă supune? Nu cumva se străduise numai, fără succes? Ori poate se petrecuse tocmai contrariul? Adică, începusem să mă împotrivesc abia la sfârsit, după ce m-a „lăsat“ el, când am început să mă trezesc? Câte minute durase această „luare în stăpânire“? Probabil că n-am să o aflu niciodată. Problema cea mai serioasă era că si el intervenise asupra mea tot fără permisiunea sau consimtământul meu. O făcuse pe ascuns, inopinat, cu viclenie, fără ca măcar să-1 invit sau să-l provoc. Maniera în care actionase m-a edificat asupra intentiilor sale perfide.



Este demnă de remarcat si spaima oamenilor care fugeau. Ea dovedeste că experienta le spunea că se întâmplă ceva rău, ceva care justifică teama. Dacă ar fi avut experiente benefice de pe urma unor astfel de întâmplări, atunci cu sigurantă nu s-ar fi înfricosat, ci dimpotrivă, s-ar fi bucurat, si în nici un caz n-ar fi fugit, ci s-ar fi apropiat si ar fi sezut.



Eu mă „obisnuisem“ deja să fiu expus unor astfel de tehnici, fapt pentru care nu mi-a fost frică. Dimpotrivă, îl socotisem pe yoghin un diletant. Desigur, nu cunosteam exact modul în care procedase. Ceea ce-mi provoca însă curiozitatea era acel „lucru“ care avusese tendinta clară de a se aseza pe capul meu. Nu fusese ceva vizibil, audibil sau palpabil, dar îl simtisem învârtindu-se împrejurul capului meu, asezându-mi-se pe crestet si apoi îndepărtându-se, iar aceasta de mai multe ori. Mi se păruse a fi o anumită energie sau un spirit. Era ca un norisor care se învârtea în jurul meu. în tot cazul, nu mi-l doream prin preajmă; era apăsător, sumbru, agasant, malefic, agresiv, într-un cuvânt – respingător.[UN DEMON]



Preot Matei Vulcanescu Ispita spiritualitatii orientale:







Iar toate acestea le simtisem ca atare exact atunci, asadar într-o perioadă când încă mă zbăteam în ignorantă si confuzie, nestiind ce se întâmplă cu mine. Astăzi pot spune cu certitudine că acel individ îndreptase asupra mea “un spirit rău, un demon care se străduia să-mi pătrundă în suflet si să mă aducă sub stăpânirea sa, supunându-mă poruncilor yoghinului. în acea împrejurare am reusit să evit un asemenea deznodământ, însă din nefericire aveam să o pătesc mai târziu.



In dimineata următoare am pornit în căutarea lui Babaji.



…………………………………………………………..

Iesind afară ametit, am pătruns în curtea interioară a vilei. De jur-împrejur erau clădiri tetragonale. Se aflau aici cam trei sute de persoane, între care si destui europeni. Am zărit o tânără blondă, îmbrăcată în haine traditionale indiene, pe care o cunoscusem în New Delhi. Sărmana, se credea femeia lui Babaji si se străduia să se comporte ca atare. Mi-a fost milă de ea, căci o găseam absolut ridicolă. Nimeni n-o jignea, după cum nici nu-i dădea vreo atentie. Părea să fi luat-o putin razna. Stătea de ani de zile în India si trăia o himeră. Mă întrebam: n-a putut nimeni să o facă să-si revină? N-a încercat nimeni să o aducă la realitate? Care era atitudinea gurului? Mai degrabă îi hrănea închipuirea, după cum concluzionasem din povestirile unei prietene de-a ei din Delhi. încă un element semnificativ în cartea de vizită a lui Babaji. Nu cumva avea relatii cu ea? Toti indienii manifestau o fascinatie aparte fată de albii blonzi, semintia vechilor lor stăpâni, fascinatie amestecată cu ură si invidie. Să constituie oare Babaji o exceptie? Mi-am reamintit o suită întreagă de istorii relatate de tinere care o pătiseră în felul acesta cu gurusii lor…



Intre timp, toti cei prezenti treceau prin fata lui Babaji si i se închinau, după care îi sărutau picioarele. Fată de unii se purta foarte sever, fată de altii era blând si binevoitor.



L-am reîntâlnit pe tânărul care mă adusese pe bicicletă. Insista să merg si eu înaintea lui Babaji. Cuprins de temeri, am încercat să tergiversez. S-a simtit foarte prost, fapt pentru care, nevoind să-l pun într-o situatie dificilă, m-am dus. Indată ce am ajuns înaintea lui Babaji, acesta a devenit iarăsi sever. Eu am simtit din nou o frică teribilă, aproape paralizantă. Abia am izbutit să soptesc în minte: „Ajutor!“. Exact în acea clipă, gurul s-a mai domolit.



A făcut un semn si m-am îndepărtat usurat de presiunea si angoasa pe care le simteam în fata acestei creaturi bizare. Ce anume mă înfricosa atât de tare? Ochii săi neobisnuiti? Marea sa putere? Dar si părintele Paisie avea o foarte mare putere, după cum si ochii săi deveneau neobisnuiti, mai presus de fire, însă nu mă speriasem niciodată alături de el, ci dimpotrivă. De ce mă stăpânea totdeauna această apăsare si fobie în fata lui Babaji? – mă întrebam eu pe atunci…



A sosit si ora mesei. Ne-am asezat pe pământ, în siruri. I s-a împărtit fiecăruia câte o frunză mare pe care urma să fie pusă mâncarea: cartofi, verdeată, orez fiert si condimente din belsug. Tânărul care stătea lângă mine mi-a povestit că devenise de curând patronul unei fabrici. Era asadar un indian bogat, urmând să devină si mai bogat, de vreme ce se afla abia la început. îsi datora întreaga situatie lui Babaji, despre care spunea că le „împarte bogătie“ unora dintre discipolii săi. Printre acestia se număra si editorul proprietar al vilei. într-adevăr, costurile găzduirii erau imense, mai ales că yoghinii aveau să rămână patru-cinci zile în casa editorului, după care urmau să-si schimbe locatia. Iar toată această lume trebuia să mănânce si să doarmă. Familia eliberase camerele si le cedase integral gurului si ucenicilor săi. Mărturiseau cu totii că prosperitatea materială le era asigurată prin intermediul „capacitătilor“ lui Babaji. „Desigur, pe toate acestea le-am realizat prin puterea lui“, era leit-motivul tuturor.



Jertfa



După masă a început jertfa. în curte fusese amenajat un altar special, unde aprindeau focul si jertfeau. S-au adus niste tipsii cu materii unsuroase. Babaji aducea jertfa, ajutat de stăpânul casei si de cei mai apropiati ucenici, care erau masati în jurul său. Luau din când în când grăsime cu o lingură mare si o aruncau în foc, în timp ce cântau diferite imnuri către zei. Se răspândea un pregnant miros de carne arsă. Toti ceilalti urmăreau cu evlavie. Această slujbă a durat aproximativ două ore. La sfârsit, din lingura înnegrită pe care o folosiseră la slujbă, unul dintre discipoli (era tocmai „amicul“ meu olandez) lua cu degetul funingine si atingea fruntile celor prezenti, desenându-le astfel câte o bulină între sprâncene. M-am apropiat si eu, beneficiind de acelasi tratament. Fusesem impresionat de slujbă. N-am realizat însă pe moment cui îi era adresată acea jertfa. Bineînteles că nu lui Hristos. Oamenii erau politeisti, idolatri. La început am sesizat mai greu consecintele acestui aspect, deoarece, sub influenta crestinismului, îmi era complet străin modul lor de perceptie a realitătii. Ei însă aduceau cu adevărat jertfe idolilor, întocmai precum vechii elini, oricât de neverosimil mi se părea pe atunci!



Yoga si hinduismul sunt lucruri inseparabile. îsi asumă exact aceeasi filosofie, aceeasi credintă, izvorăsc una din cealaltă. Hinduismul nu poate fi imaginat fără zeitătile sale diforme si monstruoase. Yoghinii acestia erau pur si simplu fideli traditiei, slujeau si se închinau idolilor lor. Iată că si în secolul XX există idolatri! Mi-am făcut astfel o idee despre cum va fi arătat Grecia înainte de crestinism, când oamenii se închinau celor doisprezece zei ai Olimpului. Desigur, indienii îi întrec cu mult pe vechii elini. Ei venerează mii de zeităti, dintre care o mare parte au aspect si însusiri de animale, iar nu de oameni – precum aveau zeii antici ai grecilor.



Inchinarea



Gurul se plimba nestingherit prin mijlocul oamenilor, fără ca cineva să cuteze a se apropia de el sau a-i atine calea. Apoi a dispărut înspre aripa sudică a clădirilor. Multimea a format o coadă. „Se duc să treacă iarăsi prin fata lui, ca de obicei“, m-am gândit eu. Fiindcă intentionam să părăsesc vila, am intrat si eu în rând. Nu pentru a mă închina lui Babaji, asa cum mă îndemnau ei, ci doar în semn de salut. Era un simplu gest de politete. „In definitiv, mi-au oferit ospitalitate!“, îmi spuneam în gând.



Sirul era lung si nu-1 vedeam pe Babaji. Il ascundeau câtiva copaci. După un timp, apropiindu-mă mai mult, l-am văzut iesind din spatele copacilor. Până să apuc să mă mai întreb cui se închinau atunci oamenii dacă nu lui Babaji, m-am pomenit în fata unui templu cu vreo douăzeci de statuete de câte jumătate de metru înăltime. Alături se postaseră grupuri de brahmani care supravegheau sirul cu severitate. Babaji se cătărase pe creanga unui copac si mă privea. In fata mea mai erau trei persoane. Se închinau, lăsau bani si plecau. M-am jenat să ies din rând. Ar fi fost un gest jignitor fată de toti ceilalti. Nu aveam nici posibilitatea de a pleca discret. M-am apropiat asadar si m-am închinat idolilor, făcând în aceeasi clipă si rugăciune către Hristos.



Astfel am călcat porunca lui Dumnezeu pe care o auzisem într-un chip atât de minunat în minte atunci când am urcat pentru prima dată treptele ashramului Heracan si am făcut cunostintă cu idolii.



Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alti dumnezei în afară de Mine. Să nu te închini la idoli, nici să le slujesti lor. Ce făcusem eu în acea zi? Nu participasem la o slujire? Nu mă alăturasem unei jertfe? Nu erau ele adresate în mod evident idolilor hindusi? Nu spune prorocul David în Psalmi că Toti idolii neamurilor sunt demoni (Ps. 95,5)? Nu sfârsisem prin a mă închina idolilor?



Oare nu pentru că refuzau să arunce un pumn de tămâie în foc spre cinstirea idolilor îsi pierdeau martirii crestini avutia lor, îsi pierdeau persoanele iubite, îsi pierdeau însăsi viata în grozave torturi suferite din partea idolatrilor?



Asa refuzau ei să se supună minciunii si tatălui minciunii, Satanei. Asa se luptau pentru adevăr. Iar acest adevăr este cel mai însemnat dintre toate. El nu vizează cine stie ce constructie abstractă sau teorie cu termen limitat, ci priveste întreaga viată a omului, anume risipirea ei în minciună, în rătăcire, sau valorificarea ei autentică prin contact nemijlocit cu realitatea, care este Dumnezeu.



Martirii crestini se luptau cu iubire pentru adevăr, pentru Dumnezeu, pentru semenii lor, arătându-le calea adevărată care duce la viata vesnică, străduindu-se să-i elibereze din non-existenta propriilor himere, din moarte.



Desigur, ei însisi au dobândit viata vesnică prin moartea trupului. Au schimbat cele vremelnice cu cele vesnice, cele ieftine cu cele de pret. Au primit darul iubirii si al curajului de la Dumnezeu, Care a făgăduit întregii lumi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, si Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu (Luca 12, 8).



Hristos ne îndeamnă să nu ne temem de vrăjmasii Săi, care au puterea să ucidă doar trupul nostru, dar n-au nici o stăpânire si nici o putere asupra sufletului nostru vesnic, si deci nu ne pot aduce vătămări substantiale. Trebuie să ne temem mai degrabă de despărtirea de Adevăr si de Iubire, adică de Adevăratul Dumnezeu, despărtire care ne conduce la pierderea fericirii vesnice.



Cum m-am demonizat



După acest ultim act, lumea a început să se împrăstie în grupuri. Babaji se retrăsese. Mă hotărâsem să plec. Zărindu-1 pe yoghinul olandez, m-am dus să-mi iau rămas bun. M-am asezat lângă el pe gazon si am schimbat câteva cuvinte. „Ne vom revedea“, i-am spus si l-am lovit prieteneste peste coapsă. Atunci am simtit ceva iesind din corpul său si intrând în al meu. O putere mi-a inundat tot trupul.



M-a privit cu uimire! S-a ridicat si a plecat precipitat, fără să mai spună un cuvânt. M-am mirat si eu de ceea ce simtisem, dar si de reactia olandezului gol-golut. N-am înteles ce mi se întâmplase.



Am pornit apoi pe jos spre hotel, unde am ajuns abia la miezul noptii, după opt ore de mers. Pe tot parcursul acestui drum, am simtit în mine o uriasă energie. Mă simteam foarte puternic. Păseam cu mândrie si arogantă, netemându-mă de nimeni si de nimic. Niciodată în viata mea nu mă simtisem atât de puternic. Mi se părea că-i am pe toti oamenii în mână si că mă pot impune în fata oricui fără nici un efort. Eram stăpânul stăpânilor. „Niciodată în viata mea nu am păsit atât de liber pe pământ“, m-am gândit atunci. Acest sentiment de libertate izvora din lipsa oricărei frici sau nesigurante. Eram convins că pot controla absolut orice situatie neprevăzută… iar neprevăzutul n-a întârziat să se ivească.



Se înnoptase si intrasem pe un drum secundar, îngust si întunecat. La 50 de metri în fata mea am văzut vreo zece bărbati care puneau ceva la cale, arătând către mine. Le păream o victimă sigură. Am înaintat drept spre ei, ignorându-i cu desăvârsire. Când ne mai despărteau 10 metri, s-au adunat buluc si au pornit către mine într-un iures mut si sălbatic. Nu m-am temut nici o clipă, ba chiar zâmbeam arogant continuând să păsesc în acelasi ritm. De îndată ce au ajuns lângă mine si m-au înconjurat, au înlemnit. Le-a dispărut orice urmă de îndrăzneală. S-au repliat înspăimântati. M-am oprit si i-am privit. Cineva din lateral mi-a strigat ceva pe un ton amenintător si injurios. M-am întors, l-am privit si s-a oprit brusc. Apoi mi-am făcut drum exact printre ei, împingându-i usor dar ferm, si m-am îndepărtat fără să le mai dau nici o atentie.



I n mod normal acestia s-ar fi năpustit asupra mea, mi-ar fi smuls pretioasa borsetă cu banii si pasaportul, m-ar fi trântit la pământ, m-ar fi scuipat si m-ar fi lovit cu picioarele, cu pumnii si cu orice altceva le-ar fi dictat sălbăticia si ura lor. în sărăcia si disperarea din India, astfel de incidente erau la ordinea zilei.



Ce se întâmplase însă? Ce văzuseră pe chipul meu, determinându-i să cedeze terifiati? Fetele lor îi recomandau ca pe niste oameni lipsiti de scrupule. Nu se jucau. Mai făcuseră astfel de lucruri, aveau experientă. Cu sigurantă că rămăseseră deodată extrem de intrigati în privinta mea. Cât despre mine, stiam negresit că posed „puterea“[DEMONICA] lui Babaji, pe care o dobândisem mai degrabă de la „prietenul“ meu olandez, la plecare.



Ispita puterii



Mi-am continuat drumul. Se înnoptase bine si am intrat într-un parc imens, unde existau vechi constructii de mari dimensiuni. Era un templu oarecare. Stiam că asemenea locuri sunt frecventate de hoti, dar nici măcar nu-i luam în calcul. Nu mi-am luat nici un fel de măsuri de precautie pentru a evita să fiu văzut si urmărit de virtualii tâlhari. Mă preocupa intens un cu totul alt aspect: dispuneam de o mare putere! Trăiam cu adevărat puterea.



- Putere… putere! Ce-i rău în asta? mă întrebam în sinea mea.



- Bine, dar tu ce cauti de fapt în viată? îmi replicam într-un dialog lăuntric.



- Este rău să păsesti ca un stăpân, ca un suveran pe pământ? Să nu te temi de nimeni si de nimic? Să-ti fie toate la îndemână si să obtii cu usurintă tot ceea ce doresti? De ce să fie rău? mă întrebam provocator pe mine însumi.



Diversi indivizi se apropiau de mine, unii târându-se, altii păsind pe lângă mine cu indiferentă. Numai ce-mi întorceam fata către ei, si se îndepărtau instantaneu. Mi-am adus aminte de germanul în costum pe care îl întâlnisem la întoarcerea mea din ashramul Heracan, discipol si el al lui Babaji. Se revărsa din el puterea. O putere stranie. Eram convins că inspiram si eu acum acelasi sentiment.



Nu stiu cât timp am zăcut polemizând cu mine însumi. Conflictul interior îmbrăca forma unui dialog de felul acesta:



- Bine, tu ai renuntat la putere. Nu te mai preocupa în mod special să stăpânesti; acum te-ai reîntors la vechile deprinderi?



- Da, însă de data asta dimensiunile sunt colosale. Ce-ti va mai putea sta împotrivă? Pe care femeie o vei dori si n-o vei avea? Ce confort economic îti va mai lipsi vreodată? Ce cunoastere vei căuta si n-o vei dobândi?



Diavolul îmi indusese senzatia că ar avea putere nelimitată de a-mi oferi toate acestea.



- Da, dar n-am să găsesc prin asta iubire! m-am împotrivit eu din nou.



- Vei avea cele mai mari satisfactii din lume, gândeste-te!



- Da, dar pe mine mă interesează adevărul, ce importantă au toate celelalte? Si dacă le ai, si dacă nu le ai, ce-i cu asta? Sunt toate desarte, stupide si ridicole… Nu, nu mă interesează puterea, nicidecum!



In această stare m-am dus la hotel, unde am dormit aproape până în după-amiaza următoare.



A doua zi am petrecut-o reflectând îndelung. Ce se întâmplase cu mine? Ce concluzie puteam desprinde? De partea cui erau yoghinii, a lui Dumnezeu sau a Diavolului? Constituia hinduismul un drum alternativ către Dumnezeu, sau era o cursă a Diavolului, o perfidă rătăcire care îi făcea pe oameni să-si irosească viata fără scop, fără sens?

Intr-una din serile următoare l-am văzut în vis pe Babaji. M-a luat de mână, m-a învătat să zbor si să cânt în acelasi timp o mantră care se referea la zeul Shiva: „Hare Om Namah Shivaya“. Această mantră mi se întipărise puternic în minte. M-am trezit cântând-o. Eram animat de dorinta arzătoare de a merge la gară, căci „stiam“ pur si simplu că la acea oră Babaji va pleca. Am coborât scările în toiul noptii, dar am aflat usa hotelului încuiată. Am strigat insistent, însă nu s-a găsit nimeni să-mi deschidă. M-am suit pe terasa hotelului si am auzit în depărtare o multime de oameni care scandau înflăcărat: „Sfinte părinte biruitor!“… Discipolii îsi luau rămas bun de la gurul lor. Au strigat mai mult de o oră.



Mantra se lipise de mintea mea: „Hare Om Namah Shivayam“. Era efectul unei interventii nemijlocite a lui Babaji. Din nou, nu,mi se ceruse consimtământul sau aprobarea… M-am gândit iarăsi la cât de diferit se purta cu mine bătrânul Paisie! Mă respecta desăvârsit. Nu făcea niciodată ceva fără încuviintarea mea.



In zori m-am dus la culcare, în timp ce mantra mi se tot învârtea prin minte. Exista în melodia ei ceva care mă atrăgea. Eram însă iritat de faptul că-mi fusese implantată în minte din exterior.



………………………………………………………………………..



…………..Atunci Babaji si-a atintit ochii asupra lui cu putere. Omul si-a strâns mâinile la piept si si-a lipit picioarele, devenind ca un stâlp. în acelasi timp a început să tremure si să topăie pe loc într-un mod cu totul suprafiresc, lăsând impresia că ar avea arcuri sub picioarele imobile. Mai mult, începuse să scoată niste mugete năprasnice, asurzitoare, de vacă rănită si înfuriată. Babaji l-a tinut cam un minut în această stare. Apoi l-a lăsat pentru un scurt răstimp, după care, înainte ca omul să-si revină, l-a dezlăntuit din nou, mai tare de această dată. Se misca în fata mea ca un compresor si mugea înfiorător. Toti rămăseseră fără glas si priveau uluiti. Mie însumi îmi era greu să-mi cred ochilor în fata acestui spectacol. Apoi individul s-a potolit cu desăvârsire, iar lumea a continuat să treacă prin fata lui Babaji, care si-a reluat obisnuita pozitie de relaxare, pe jumătate întins. O tânără de lângă mine s-a adresat multimii explicând că Babaji tocmai îi dăruise „iluminare“ acelui om! Eu însă mă confruntam cu o dilemă. Potrivit conceptiei hinduse, pentru ajungerea la „iluminare“ – samadhi, cum mai e numită – sunt necesare eforturi îndelungate, precum si parcurgerea mai multor vieti ca yoghin. Babaji i-o „dăruise“ acestui om în câteva minute. îi scurtase evolutia spirituală cu multe cicluri de reîncarnări.

Conform punctului de vedere crestin, gurul poseda într-adevăr însusiri supranaturale, întrucât era demonizat. Altfel spus, le îngăduise spiritelor demonice să locuiască în sufletul său. Puterea care se manifesta prin el era puterea spirituală a demonilor.



Omul care îl venera deci pe Babaji, îi venera practic pe demonii ce locuiau înlăuntrul lui, si astfel le dădea dreptul de a intra si în sufletul său. Asadar, evenimentul căruia îi fusesem martor era fenomenul cotropirii sufletului său de către demoni. Ceilalti care i se închinau primeau doar o anumită influentă demonică, a cărei intensitate varia în functie de fiecare individ în parte, însă nu erau supusi demonizării, posedării propriu zise a sufletului de către diavoli.



CE AM DESCOPERIT IN BIBLIOTECA LOR



Ashramul din Mongyr dispunea de o bibliotecă pentru uzul membrilor săi. Majoritatea cărtilor din dotare erau cele ale gurului, traduse în diverse limbi. Existau foarte putini alti autori în afara celor din cercul restrâns al gurului. Una dintre exceptii era swami Vivekananda. Nu stiu dacă îl numărau printre înaintasii lor spirituali sau îi apreciau pur si simplu scrierile.



Asadar, acest swami Vivekananda a devenit celebru în Occident, cu precădere în Anglia si America, la începutul secolului XX. Si-a petrecut viata conferentiind despre hinduism oriunde era solicitat. S-a străduit să întemeieze si câteva centre hinduse, bucurându-se de ceva mai mult succes în America. Această misiune i-a fost încredintată ca si datorie a vietii sale de către maestrul său, gurul Rama Krishna, un mare „sfânt“ al hinduismului. A murit în jurul anului 1930.



Citisem câteva din cărtile sale, fapt pentru care mi-a stârnit un viu interes testamentul lui, pe care l-am găsit într-unui din rafturile bibliotecii. O carte cu putine pagini, pe care însă n-o mai văzusem, si nici nu mai auzisem vreodată despre ea. De altfel, n-am mai întâlnit-o până astăzi nicăieri altundeva. Am început deci să o citesc. Foarte curând, am rămas stupefiat de continutul ei!



Era mărturisirea existentei unui efort sistematic, concertat cu precizie de-a lungul mai multor etape, cu scopul schimbării politice si, în cele din urmă, a cotropirii lumii occidentale crestine de către conceptiile orientale. Punctul terminus al acestui plan era distrugerea definitivă a crestinismului.



Vivekananda vorbea de o riguroasă strategie care fusese initiată cu câteva generatii înainte de el si care se afla deja în curs de aplicare. în stadiul actual, se urmărea pregătirea mentalitătii occidentale pentru asumarea conceptiilor orientale despre lume si Dumnezeu. Planul în sine era conceput de niste fiinte spirituale superioare, în orice caz nu de către oameni, din câte lăsa să se înteleagă textul. Vivekananda se socotea un umil slujitor al acestui plan, si se plasa pe sine într-o serie de nume apartinând altor oameni care îsi puseseră în trecut viata în slujba aceluiasi scop. Era satisfăcut de felul în care se achitase de partea sa de datorie, si părăsea această viată „împlinit“.



M-a impresionat, pe de o parte, mărturisirea fătisă a faptului că există o veritabilă strategie de cotropire religioasă a lumii occidentale, iar pe de altă parte, caracterul atât de pervers al acestui plan.



Cine ar fi bănuit, de exemplu, că stiinta psihiatrică a fost utilizată în acest scop? Părintele psihiatriei contemporane, Karl Jung, nu face nici o descoperire novatoare, asa cum ar fi multă lume tentată să creadă. El colectează pur si simplu toate „revelatiile“ hinduismului despre sufletul omenesc, despre structura si functionarea lui, converteste definitiile sanscrite într-un limbaj personal, simplu si accesibil, le cosmetizează cu o terminologie stiintifică si le prezintă societătii occidentale ca pe niste noi descoperiri. Pe măsură ce ele sunt receptate cu entuziasm în medii tot mai largi, Jung elaborează lucrări al căror caracter metafizic devine din ce în ce mai explicit, pentru ca la sfârsitul vietii să-si mărturisească public atasamentul fată de hinduism. Câtă lume a fost avizată asupra farsei jucate de Jung? Un cititor pasionat al cărtilor sale este deja influentat, acomodat cu o întreagă suită de conceptii hinduse. Este un exemplu tipic de infiltrare ocultă a unor anumite tipuri de idei…



Demersul acesta continuă cu succes în zilele noastre. Imbrăcarea hinduismului într-o haină „stiintifică“ îl face mai usor digerabil. Nu sunt prea multi oamenii care se întreabă serios ce poate avea stiintific în ea o conceptie incontrolabilă prin ratiune si experientă. Cât de stiintific poate fi un sistem care se bazează pe teoria karmei, sau pe teoria reîncarnării? Este nimic altceva decât metafizică pură, credintă pură, adică religie.



Totusi, atractia occidentalilor fată de spiritualitatea hindusă este astăzi o realitate, în contextul în care catolicismul si protestantismul, aceste devastatoare erezii, au reusit să distrugă în Apus autentica traditie spirituală crestină. însetând după ceva mai profund, oamenii descoperă întâi yoga, iar apoi sfârsesc prin a deveni hindusi. Există regiuni, precum nordul Americii, în care yoghinii din ashramuri au fost dusi chiar si la mănăstiri catolice cu scopul de a-si propovădui „stiinta“. I-au invitat însisi călugării catolici, care au pus la dispozitie spatiul monastic si toată logistica necesară, au adresat invitatii publicului larg si au sustinut inclusiv financiar „cursurile“ de yoga! De vreme ce L-au pierdut pe Hristos, fireste că se hrănesc acum cu roscove…



Al doilea lucru care m-a impresionat a fost legat de ceea ce am descoperit într-un alt periodic pe care îl tipărea asezământul. Existau aici relatări despre diverse evenimente din viata gurului. Iată ce povestea la un moment dat el însusi:



„Când eram mai tânăr, călătoream prin satele Indiei. într-un sat oarecare, un om pe care îl ajutasem foarte mult s-a oferit să mă învete cum să chem spiritele din lumea de jos. [...] Am mers apoi într-o seară la cimitir cu câtiva ucenici de-ai mei, si am aplicat cele pe care le învătasem. Dar când au venit spiritele, nu le-am putut tine piept, asa încât le-am îndreptat asupra uneia dintre discipolele mele, pe care au luat-o în stăpânire. A fost chinuită foarte tare si în cele din urmă a murit. Pentru a mă purifica de această faptă, am stat trei zile si trei nopti în apele Gangelui“.



Ce ar trebui să mire pe cineva mai întâi în această relatare? Vizita nocturnă la cimitir? Invocarea spiritelor?[DEMONII] Dirijarea lor împotriva tinerei fete? Cum se cheamă aceasta: spiritism, magie, satanism? Oricum ar sta lucrurile, în nici un caz stiintă! Iar în ce priveste spiritele din lumea de jos, ce altceva puteau fi ele, dacă nu demonii despre care ne previne Evanghelia?



La fel de socantă este si calitatea morală a gurului, care pentru a se salva pe sine îsi sacrifică discipola care îi încredintase trupul, sufletul, mintea si întreaga ei viată! Apoi individul îsi „spală“ calm si imperturbabil crima morală în… apele Gangelui! Apropo, calitatea apei unui râu de a spăla constiintele înnegrite si vinovate este un fapt dovedit stiintific, sau o conceptie pe de-a-ntregul religioasă? Din câte cunosc, râul Gange este considerat sfânt numai de către hindusi. Nici musulmanii, nici buddhistii, nici taoistii, nici crestinii nu împărtăsesc o asemenea credintă. Cu atât mai putin oamenii de stiintă. Orice practicant al „stiintei“ yoga se comportă în realitate ca un credincios, ca un hindus.



Ne putem întreba de ce aceste cercuri de oameni de factura lui Vivekananda încearcă să ne submineze credinta în mod indirect si ocult, de ce îsi prezintă oferta sub o aparentă stiintifică si de ce nu se încumetă să ne propună deschis si onest credinta lor, dându-ne posibilitatea de a o supune în cunostintă de cauză comparatiei cu credinta crestină. Evident că oamenii vicleni nu înteleg să folosească decât mijloace de actiune pe măsură. Rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi, vor merge din rău în mai rău…, spune Scriptura (II Tim. 3, 13).





INFLUENTA PRACTICII YOGA ASUPRA TRUPULUI SI A MINTII



In epoca noastră, sistemul yoga este prezentat ca un panaceu pentru cvasitotalitatea problemelor cu care se confruntă omenirea. Pot fi auzite adesea lozinci promotionale de genul „Faceti yoga pentru sănătate si frumusete!“. La început, cineva poate simti într-adevăr o stare de bună dispozitie si revigorare. Este imediat sfătuit să atribuie această îmbunătătire unor anumite „puteri ascunse“ activate prin intermediul asanelor yoghine. La fel de bine însă, această bună dispozitie si revitalizare pot fi atribuite miscării, punerii în activitate a corpului care se „trezeste“ din sedentaritatea aproape cronică impusă de organizarea socială contemporană. De altfel, exact aceleasi simptome le are orice persoană care începe să practice cu oarecare regularitate jogging, înot, fotbal sau orice tip de gimnastică. Cu atât mai mult dacă acea persoană renuntă la anumite obiceiuri nocive precum fumatul, pierderea noptilor, supraalimentatia, alcoolul s.a.m.d.



De asemenea, trebuie subliniat că acest sentiment reconfortant însoteste prima etapă a practicării exercitiilor yoga. Ulterior, apar în general probleme serioase, traduse prin dureri ale bazinului, ale coloanei vertebrale, ale genunchilor, ale articulatiilor. Asanele, aceste pozitii yoghine ciudate, sunt absolut nefiresti pentru corpul uman, ele imitând de obicei diverse pozitii ale animalelor. însesi denumirile lor sunt ilustrative în acest sens: Shalabasana = pozitia lăcustei, Bhujangasana = pozitia cobrei, Kukondasana = pozitia cocorului, Utthan pristasana = pozitia sopârlei, etc. Unele dintre ele sunt mai accesibile, altele mai dificile. Oricum, rămânerea prelungită în aceste pozitii necesită exercitiu îndelungat. Cu timpul, articulatiile corpului se vor destinde, permitând anumite contorsionări nefiresti. Sunt totusi foarte multi cei care se aleg astfel cu traumatisme mai usoare sau mai grave. Faptul este adeverit, de altminteri, si de textele „sfinte“. Upanishadele, spre exemplu, proclamă că cel care se plânge sau se revoltă din pricina problemelor pe care le provoacă yoga, acela nu este vrednic pentru yoga.



In perioada în care practicam cu asiduitate aceste exercitii, s-a întâmplat să urmăresc în Tesalonic conferinta unui yoghin indian. Vrând să se arate cu orice pret superior celorlalti „concurenti spirituali“ care îsi încep „vânătoarea“ cu afirmatii de genul „yoga = sănătate = frumusete“, el a rostit un adevăr: „Cine face yoga numai pentru a dobândi sănătate si frumusete, e mai bine să facă înot. Nu are nici un motiv să se apuce de yoga. Yoga este pentru cei interesati să evolueze spiritual“. Să vedem în continuare care sunt natura si mijloacele de realizare prin yoga a acestui progres spiritual.



Tinta principală a gimnasticii yoghine, scopul asanelor nu este dezvoltarea sistemului muscular, nici dobândirea mobilitătii fizice. Obiectivul lor este modificarea echilibrului biochimic al organismului uman.



Prin practicarea acestor asane, se exercită o presiune constantă asupra organelor interne ale corpului (inimă, ficat, plămâni, intestine), dar mai ales asupra glandelor endocrine (chakrele, asa cum sunt cunoscute în jargonul yoghin). Această presiune produce hiperexcitarea glandelor, ceea ce determină de obicei o suprafunctionare a lor si, în consecintă, o secretie mai mare de hormoni în corp. Alteori, însă mult mai rar, se întâmplă exact contrariul.



Fiecare grup de asane exercită presiune asupra anumitor glande. Un set de pozitii excită, spre exemplu, glanda tiroidă, provocând o hipersecretie a hormonului tiroxină care se varsă în sânge si modifică întregul metabolism de bază al corpului. Persoana respectivă devine hiperkinetică, lucru pe care îl socoteste însă rezultatul unei „absorbtii de energie din centrele superioare ale universului“ ca urmare a tehnicilor yoghine. în acelasi fel, există asane menite să excite glandele suprarenalele, pancreasul, inclusiv hipofiza – care reglează functionarea tuturor celorlalte glande. Medicina demonstrează că o asemenea stare de tulburare hormonală generalizată determină dereglări majore de perceptie la nivelul tuturor simturilor. Efectele sunt mai intense decât cele produse în urma consumului de alcool sau narcotice.



In ashramul din India al lui Satyananda, amicul meu englez Tony îmi spunea: „Exercitiile de Kriya Yoga mă fac să mă simt de parcă as lua continuu L.S.D.“. Simtea în el o energie debordantă, care se cerea consumată printr-o activitate permanentă si prin efort fizic sustinut. Bietul om nu mai putea sta niciodată locului, fapt ce i-a atras multe neplăceri.



De asemenea, exercitiile yoga axate pe reprimarea prelungită a respiratiei se soldează în majoritatea cazurilor cu cresterea cantitătii de bioxid de carbon din sânge, fenomen pe care cele mai recente descoperiri medicale îl conexează cu producerea unor halucinatii vizuale si auditive, între care senzatia de decorporalizare, de comunicare cu entităti din alte lumi, de materializare spontană a unor corpuri luminoase s.a.m.d.



Este foarte usor pentru cineva neexperimentat duhovniceste să se rătăcească, în lipsa unui criteriu pe seama căruia să discearnă natura evenimentului pe care îl trăieste. Este de provenientă fiziologică? Este o festă jucată de simturi? Este de sorginte psihică, precum halucinatiile psihopatilor care „aud“ voci si au „viziuni“? Sau este un eveniment spiritual? Iar dacă este un eveniment spiritual, de la cine provine? De la Hristos, sau de la Diavol (care are capacitatea de a lua chip de animal, de lumină sau chiar de înger, asa cum arată Scriptura, scrierile patristice si experienta ascetică a Bisericii)?



Iată ce declara Satyananda, vorbind despre tehnicile yoghine: „împreună cu această sansă a eliberării de îngrădiri si neplăceri, există pe de altă parte posibilitatea ca cineva să înnebunească si să-si petreacă restul zilelor într-un ospiciu psihiatric. Din nefericire, aceasta s-a întâmplat unor oameni care au urmat practicile yoghine fără povătuire sau n-au ascultat sfaturile profesorului lor“ (extras din periodicul grecesc „Yoga“, nr. 15/1981, pp. 41-42). Dincolo de încercarea evidentă de transfer a întregii responsabilităti asupra discipolilor, această afirmatie naste întrebarea: de vreme ce aceste exercitii sunt atât de primejdioase, de ce sunt promovate abundent, fără nici un fel de precizări si avertismente, în periodice, cărti si brosuri ilustrate care nu scot în evidentă decât pretinsele lor rezultate binefăcătoare?



Eu însumi, influentat de elogiile cu care o asemenea revistă prezenta aceste exercitii, am început să execut Suria Namaskar (salutul soarelui). Se spunea că este o metodă care redă rapid mobilitatea tuturor articulatiilor si masează extrem de eficient toate organele interne si toti muschii corpului. Dacă se simte cineva obosit, în orice ceas al zilei îsi poate redobândi vitalitatea fizică si mentală executând acest exercitiu. Citind că yoghinii îl practică în 12 cicluri pe zi, am făcut si eu întocmai. După câteva zile am început să simt că pieptul îmi „fierbe“ si „hârâie“! De asemenea, temperatura corpului îmi crestea constant. „S-au deschis focurile spirituale“, m-am gândit eu în naivitatea celor 22 de ani ai mei, profund impregnat de mentalitatea si terminologia yoghină. Am început să mă simt însă tot mai rău si, din fericire, m-am oprit. Ce se întâmplase? Simptomele mele nu erau decât efectul unei supra-activări hormonale; nimic spiritual, cum îmi imaginam pe atunci. Am discutat mai târziu despre aceasta cu o swami care mă simpatiza. S-a arătat foarte îngrijorată si m-a sfătuit să renunt definitiv la astfel de practici, fără să-mi ofere alte explicatii.



Dar să revenim la gurul Satyananda, pentru a vedea cum justifică traumele fizice si psihice pe care le poate contracta cineva prin yoga. în continuarea textului prezentat mai sus, el spune: „Nu lăsati să vi se întâmple asa ceva. Dacă doriti să urmati calea către adevărata cunoastere, trebuie să aveti un guru care să fie complet familiarizat cu această dimensiune aparte a constiintei. Profesorul trebuie să o cunoască pe dinafară, trebuie ca el însusi să fi ajuns acolo. Un astfel de guru se numeste satguru. De ce să vă multumiti cu ceva mai putin?“. în fata „concurentei“ spirituale a celorlalti gurusi, Satyananda se autopropune indirect ca initiat în tainele yoga, apt să-i călăuzească fără riscuri pe cei interesati. Realitatea atestă însă destule cazuri de ucenici care l-au părăsit înfricosati, dezamăgiti si dezechilibrati psihic. Când întâlneam anumiti swami si profesori de yoga trădând foarte grave probleme psihice si solicitam explicatii asupra acestei stări de fapt, mi se spunea cu naturalete că gurul le luase pur si simplu mintea întrucât aceasta le era piedică în evolutia spirituală. Iată până unde poate merge strădania de a oculta adevărul si de a justifica moral crima sufletească.



Acelasi guru Satyananda relatează: „Multi discipoli vin si îmi mărturisesc că au foarte multe probleme sexuale de când fac Kundalini Yoga. Se simt foarte vinovati pentru aceasta. Dacă nu eram eu acolo, ar fi înnebunit. Le spun: Uitati, aceasta este o chestiune pur fiziologică. Lăsati-o să se întâmple!“ (extras din cartea editată în Grecia „învătături ale lui Paramhamsa Satyananda“, voi. VI, Ed. Septembrie 1989, p. 397). Cu alte cuvinte, disfunctionalităti grave ale organismului, al căror impact se răsfrânge dramatic si la nivel psihic, trebuie ignorate ca niste evenimente „pur fiziologice“! Desi un asemenea punct de vedere frizează dementa, el nu trebuie neapărat să socheze. Este reflexul mentalitătii religioase hinduse, care consideră nebunia ca fiind „sfântă“. Am cunoscut în India un brahman care se mândrea că sotia lui este nebună! Comentariile sunt de prisos.



Satyananda declară mai departe: „De multe ori, persoanele care primesc aceste unde din Kundalini vor să mănânce si iar să mănânce, ca niste epicurei. Eu le spun că acest lucru este absolut în regulă; altfel, vor avea multe complexe“.



Intr-un alt context, Satyananda afirma: „Totusi, oamenii spun că trezirea lui Kundalini este primejdioasă. De ce? Bineînteles, se pot întâmpla si accidente, este posibil să sfârsiti la psihiatrie pentru un timp. Dar totul pe lumea aceasta este un risc. Viata reprezintă un mare risc, si omul trebuie să fie un luptător îndrăznet, gata oricând să riste… Ce se va întâmpla dacă eu exersez Kundalini Yoga si înnebunesc? Atunci veti începe voi să exersati si, dacă înnebuniti, va începe altul. în cele din urmă, vom îmblânzi Kundalini…“ („Yoga“, nr. 5/1981, p. 8). Prin urmare, Satyananda nu numai că le propune dezinvolt tuturor yoghinilor asumarea statutului de simpli cobai într-un experiment incontrolabil, ci recunoaste în plus că el însusi, marele guru, marele iluminat, marele initiat, este expus exact acelorasi riscuri!



Dincolo de faptul că existenta lui Kundalini („sarpele sfânt care doarme la baza coloanei vertebrale a fiecărui om“) este iarăsi o convingere eminamente religioasă, trebuie retinută din nou pledoaria pentru caracterul util si onorant al nebuniei, cel putin când ea survine în urma practicării yoga. Mesajul nu lasă loc nici unui echivoc: „Vom continua până ce vom îmblânzi Kundalini, indiferent dacă aceasta ar însemna înnebunirea a milioane de oameni“.



Lipsa de orice scrupul a unei atari atitudini nu este nici ea decât expresia conceptiei generale despre lume a hinduismului, care „educă“ sistematic astfel de personalităti. Este relevantă în acest sens si mărturia Teodorei Katelouzou, publicată de către ziarul „Orthodoxos Typos“ în 1976:



„Intrucât am aplicat intensiv timp de mai bine de doi ani metoda lui Maharishi, pot afirma cu toată sinceritatea si răspunderea că relaxarea prin meditatie este o pasivitate în stil indian care paralizează orice putere de reactie si de luptă în viată; este foarte îndepărtată de adevărata liniste si împlinire sufletească. Prin tehnica lui Maharishi, si prin toate celelalte tehnici hinduse sau buddhiste, omul se autohipnotizează si pierde orice urmă de vointă si de initiativă. Este o spălare a creierului care se impune treptat si care are drept rezultat final pierderea completă a personalitătii. Mi-a adus si mie serioase prejudicii sub aspect mental, căci nu mai puteam să mă concentrez în nici o împrejurare, si îmi pierdusem toată energia. Din clipa în care am încetat să meditez, mi-am putut continua fără probleme studiile… Metoda lui Maharishi făcea destule victime. Un tânăr care practica meditatia transcendentală s-a sinucis în timp ce urmărea un seminar al lui Maharishi. Un altul si-a pierdut definitiv vocea. Un căpitan grec a început să prezinte tulburări psihice din ce în ce mai grave, până când l-au închis la psihiatrie. Multi tineri pe care i-am văzut cu ochii mei începeau să schiteze miscări spasmodice, gesturi din cele mai bizare, si numeroase alte reflexe pe care nu le puteau controla“.



Să încheiem acest tablou reamintind si faptul că, de obicei, executantul exercitiilor yoga este instruit să-si concentreze mintea în anumite puncte concrete ale corpului, care diferă în functie de exercitiu. Concomitent, el trebuie să repete în gând sau chiar si cu voce tare o anumită mantră, care am văzut deja că nu este altceva decât o formulă de invocare sau adorare a uneia dintre miile de zeităti hinduse: Shiva, Krishna, Kali, Vishnu, s.a.m.d. Este o altă probă peremptorie a caracterului profund religios al yogăi, si un avertisment asupra implicatiilor duhovnicesti ale practicării acestor exercitii. Pentru un crestin, consecintele sunt similare cu cele ale apostaziei.



…………………………………..

S-au spus în cadrul cursurilor încă multe alte lucruri din a căror analiză se pot desprinde concluzii cel putin interesante. Eu îmi voi concentra însă atentia asupra a trei chestiuni.



a) Această practică se bazează pe cultivarea metodică si exploatarea neîngrădită a imaginatiei. Dacă se are în vedere cazul unei persoane care exersează zilnic, pe parcursul mai multor ani, această metodă, este lesne de înteles ce amploare va dobândi capacitatea sa imaginativă, pe de o parte, dar si cât de mult timp din viata sa si-l va petrece în tărâmul imaginatiei sau sub influenta ei directă, pe de altă parte.



b) O asemenea tehnică îl educă pe practicant în spiritul unui pasivism si al unei obediente totale. Să ne reîntoarcem asupra modului în care a fost executată metoda Mind Control. Stăm asadar lejer pe scaun si ne relaxăm, închidem ochii si pierdem contactul cu mediul înconjurător; emitem monoton pentru câteva minute sunetul „sfânt“, OM, si ne golim treptat mintea de orice gânduri. Auzim apoi vocea temperată dar autoritară a unui profesor de yoga, care ne dictează riguros ce să facem. Ne supunem continuu, ordinele succedându-se fără încetare. Ne conformăm automat, mecanic, fără nici o cenzură ratională, între altele si pentru că nu dispunem de timpul fizic pentru a rationa; orice efort rational presupune întreruperea exercitiului. Ii permitem să facă uz de mintea noastră după bunul său plac, fără să fi fost preveniti despre ceea ce urmează să ni se întâmple. Nu ni s-a dat ocazia si timpul de a ne gândi, de a discerne si de a alege liber. Am fost efectiv pusi în fata faptului împlinit. S-a exercitat asupra noastră o stăpânire totală, vreme de aproximativ douăzeci de minute. Când ni se spune să ne „trezim“, atunci ne „trezim“, si ne simtim capul îngreuiat ca si când ne-am scula din somn.



Este scenariul unei sedinte tipice de hipnoză în masă, condusă de un yoghin experimentat, cu scopul de a „sparge“ barierele mentale care îl împiedică pe individ să progreseze în autohipnoză. Pentru că obiectivul ultim al acestui seminar îl constituie predarea unei tehnici de autohipnoză.



Ni s-a înmânat la sfârsit câte o casetă audio, cu ajutorul căreia să exersăm la domiciliu. Indicatiile sunau astfel: „Izolati-vă într-o cameră linistită din casa voastră si rugati să nu fiti deranjati sub nici un motiv. Trageti obloanele si stingeti toate luminile, asa încât să fie întuneric si liniste. Asezati-vă în pozitia lotusului sau în orice altă pozitie de meditatie; dacă vă e greu, atunci întindeti-vă pur si simplu pe podea. Relaxati-vă si porniti casetofonul“.



Când caseta începe să ruleze, se aude pentru câteva minute un zumzet continuu, asemănător cu zgomotul unui motor care functionează monoton. Acest zumzet „pregăteste“ mintea (întocmai ca si sunetul prelungit OM) pentru a executa comandamentele ulterioare „fără gânduri“ si reactii lăuntrice de împotrivire. Zumzetul continuu „goleste“ mintea de gândurile deja existente, si împiedică totodată nasterea unor gânduri noi.



La capătul câtorva luni de practică intensă, puteam deja aplica singuri metoda, fără profesor si fără casetă. Ajunsesem la stadiul în care eram capabili să ne „autocufundăm“.



Instructorii preferau să utilizeze termenul „autocufundare“, evitându-l cu obstinatie pe cel de „autohipnoză“, întrucât termenul „hipnoză“ provoacă adesea rezerve si chiar teamă, iar pe de altă parte este un termen deja consacrat care nu poate fi prezentat ca o descoperire nouă. Din exact acelasi motiv era evitat, cel putin într-un prim stadiu, si termenul „meditatie“.



c) Marile promisiuni pe care le vehiculează învătătorii acestei tehnici sunt instrumentul cu ajutorul căruia îi tin pe oameni în stăpânirea lor.



Prima promisiune care ni se face decurge din chiar numele organizatiei: vom învăta să ne controlăm mintea si să-i valorificăm puterile ascunse. Apogeul acestei promisiuni este atins atunci când profesorul ne spune că „Mintea Universală“ care guvernează întreaga lume va face ca dorinta noastră să devină realitate; cu alte cuvinte, orice imagine autoprogramată am derula pe ecranul mintii noastre prin tehnica pe care am învătat-o va fi transpusă în realitate de către „Mintea Universală“. Ni se făgăduieste că putem deveni în felul acesta bogati, frumosi, puternici, sănătosi, celebri, ba chiar putem ajunge la „progres spiritual“, „cunoastere spirituală“ si, mai mult, „sfintenie“.



In continuare, suntem invitati să ne înscriem în asociatia absolventilor seminarului. Vom păstra astfel un contact permanent si vom fi tinuti mereu la curent cu noile „descoperiri“. în acelasi timp, devenim membrii unui grup de oameni care se sprijină social, dobândim noi prieteni, noi cunostinte, noi posibilităti… Pe de altă parte, desigur, conducătorii grupului îsi sporesc influenta socială, pot introduce mai usor în circulatie anumite stiri si idei, si pot modela mai eficient perceptia despre lume a adeptilor lor.



In ceea ce priveste marile făgăduinte cu care publicul este atras către seminariile de Mind Control, una din problemele majore care se cer rezolvate vizează identificarea continutului notiunii de „Minte Universală“. Dacă prin acest termen este subînteles Dumnezeu, atunci avem de-a face cu o religie care îsi revendică putinta de a-i aduce pe adeptii săi în contact cu Divinitatea si, în felul acesta, se năruie toate pretentiile stiintifice ale metodei. Insă Hristos ne avertizează că există două feluri de puteri spirituale: Dumnezeu si îngerii Săi, pe de o parte, si Diavolul împreună cu demonii lui, de cealaltă parte. Si, de vreme ce această asa-numită „Minte Universală“ nu este Hristos, ci, dimpotrivă, subminează si maimutăreste învătătura si Biserica lui Hristos, atunci este cât se poate de evident cine se ascunde în spatele acestei titulaturi!



Cât priveste măsura în care se concretizează promisiunile pe care organizatia le agită atât de strident, majoritatea membrilor pe care i-am cunoscut nu si-au îmbunătătit radical nici situatia economică, nici starea de sănătate, după cum nici n-au devenit celebri sau super-inteligenti. Ceea ce s-a schimbat însă substantial în viata lor este conceptia despre om, despre lume si despre Dumnezeu. De asemenea, au suferit notabile transformări de comportament si personalitate, devenind în general mai pasivi, si în special dependenti de instructorii Mind Control. Se poate vorbi într-adevăr de un control al mintii, însă numai în sensul că mintea le este dirijată de către conducătorii grupului. Printre acestia din urmă, am constatat că există unii care îsi exercită realmente puteri suprafiresti. Sunt puteri spirituale care sustin si dirijează organizatia. Liderii cei mai „evoluati“ întretin un contact nemijlocit cu „fiintele spirituale“, în spetă cu demonii.



Al doilea exemplu



Să ne oprim, în cele ce urmează, asupra seminarului organizat de „Centrul OM“ al gurului Shri Chinmoy. Cel care predă este un discipol apropiat al gurului. Afisul care ne invita la conferintă purta titlul „Cum veti atinge prin yoga tintele dumneavoastră spirituale“.



Iată procedeul prin care am fost învătati să medităm: ne asezăm într-o pozitie cât mai relaxată, închidem ochii si ne concentrăm mintea asupra unui punct concret (locul inimii, spre exemplu). Profesorul ne propune: „Imaginati-vă că inspirati si expirati nu prin nări, ci prin inimă. Simtiti aerul trecând prin inima voastră“. Asadar, pret de aproximativ zece minute ne imaginăm că aerul intră si iese prin inimă. Se presupune că astfel ni se deschide „inima spirituală“ si dobândim iubire. Urmează apoi o pauză în care profesorul ne vorbeste despre yoga, reîncarnare, karma si despre gurul său. La capătul peroratiei, închidem ochii si ne concentrăm din nou asupra locului inimii. Profesorul ne indică acum să ne imaginăm că în locul inimii există o floare deosebit de frumoasă. Ne cere apoi să ne identificăm cu aceasta. După ce ne lasă câteva minute să ne autostimulăm imaginatia, ne îndrumă să ne cufundăm în „inima“ florii, unde ar exista, spune el, un soare minuscul. „Cufundati-vă în soare… Simtiti soarele cum creste si devine una cu voi…“. După această cufundare a mintii în imaginar, începe lent revenirea în lumea reală. „Simtiti că iesiti din soare… Sunteti iarăsi în floare; ridicati-vă deasupra florii… Auziti sunetele din jurul vostru… Deschideti ochii putin câte putin“.



O dată cu finalul exercitiului, profesorul îsi reia expunerea: „Aceste exercitii sunt foarte simple, dar foarte eficiente, mai ales dacă le practicati zilnic, la ore bine stabilite… Veti putea pătrunde astfel în realitatea spirituală si veti accede la un plan spiritual superior“, ne asigură el cu convingere. In sfârsit, ne permite să-i adresăm câteva întrebări. Mă grăbesc să-l interpelez:



- Domnule profesor, pe de o parte vorbiti despre o anumită „realitate“ pe care meditatia ne va ajuta să o descoperim, iar pe de altă parte în toate exercitiile pe care le-am făcut ne-ati comandat să ne imaginăm această realitate. Cum stim că ea există cu adevărat si că nu este o simplă născocire a imaginatiei noastre?



- Meditatia vă va convinge de aceasta. Cu cât veti exersa mai temeinic, cu atât veti fi mai edificati si veti dobândi experiente despre această realitate.



- Dar dacă fac în fiecare zi exact ceea ce-mi spuneti, adică mă scol dimineata si meditez asupra inimii spirituale, îmi imaginez că respir prin inima spirituală, că schimb energie cu cosmosul – si tin să subliniez cuvântul „imaginez“ – nu înseamnă aceasta pur si simplu că mă autosugestionez? Nu voi ajunge în final, după ani de zile de practică, să creditez propria mea imaginatie, luând-o drept realitate? Nu cumva mă transpun într-o lume fantastică? Mai mult, nu cumva voi ajunge să confund în general realul cu imaginarul? Vreau să spun că nu există în realitate nici floarea, nici soarele în inimă, nu-i asa?



- Da, nici floarea si nici soarele nu există. însă dumneavoastră, prin exercitiul meditatiei, ajungeti să încorporati calitătile acestor imagini – adică frumusetea florii, luminozitatea soarelui – si astfel sunteti ajutati să le realizati în viata dumneavoastră.



- Asadar, este vorba de autosugestie, de autoprogramare sau programare din exterior, mai ales că dumneavoastră sunteti cel care alege aceste simboluri, în timp ce noi vă executăm riguros instructiunile. Practic, dumneavoastră ne programati mintile, iar noi ne conformăm programului…



- Uitati ce se întâmplă, întreaga societate umană functionează pe baza unor programe; noi nu facem decât să schimbăm un program cu altul mai bun.



- Sunt de acord că societatea începe să programeze mintile oamenilor din chiar clipa nasterii lor, imprimându- le adesea valori negative – precum egoismul, agresivitatea, goana după bani si putere, hedonismul în toate formele lui, s.a.m.d…. Este suficient să evocăm programele actuale de televiziune, care promovează constant sexul si violenta, întrebarea mea este alta: De unde stim că noul program pe care ni-1 propuneti este expresia adevărului?



- Cunoasteti dumneavoastră cumva adevărul?



- Nu, dar păstrez multe dubii legate de ceea ce ne propuneti, si vreau să le discutăm. Ce garantii există că programul pe care vreti să-l impuneti mintii noastre este furnizor de adevăr? Dacă el este gresit, atunci îmi voi petrece tot restul vietii luând greseala drept adevăr? Nu e oare extrem de riscant? In cel mai fericit caz, îmi voi irosi multi ani de zile în zadar… Iar apoi, voi mai găsi oare vreodată resursele spirituale pentru a înlătura acest program? Voi putea măcar constientiza că acest program este gresit, de vreme ce m-am supus ani în sir unei actiuni sistematice de anihilare a capacitătii critice a mintii?



Subit, atmosfera dintre noi a devenit glacială si profesorul a sugerat că nu mai este dispus la o prelungire a discutiei.



Intrucât am participat la nenumărate sedinte de hipnoză si am auzit gurusi celebri vorbind despre hipnoză si meditatie, întrucât am văzut cu ochii mei maestrii yoghini precum Babaji si Satyananda hipnotizând oameni în câteva secunde – ba chiar am fost eu însumi „beneficiarul“ unui asemenea tratament de cinci-sase ori în India, am toate temeiurile să afirm că asa-numita „meditatie“ yoghină este o formă de autohipnoză. De altfel, am întâlnit gurusi care admiteau implicit această echivalentă.



Desigur, cei care meditează sunt de obicei dirijati în prealabil de către un guru, astfel încât temele sunt atent selectate dinainte. Asa se face că discipolii sunt dirijati uneori spre a-si „reaminti“ vietile anterioare, ca în felul acesta să îmbrătiseze credinta în reîncarnare. Alteori sunt dirijati să mediteze asupra figurii gurului, sub pretextul însusirii valorilor spirituale pe care acesta le întrupează; în realitate, însă, pe aceste căi ocolite vor fi condusi spre a-l admira, adora si zeifica pe guru, devenind în final uneltele lipsite de vointă ale acestuia.



Prin meditatie, adică în cea mai mare măsură prin autohipnoză si autosugestie, persoana este determinată să-si împletească singură lanturile spirituale cu care se va lăsa târâtă în înselare si sclavie. Gurusii utilizează însăsi puterea mentală a persoanei pentru a o supune. Este ca si cum ar convinge-o să-si scoată ochii cu propriile ei mâini.



Iar oamenii răi si amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi (II Tim. 3, 13), spune Apostolul Pavel. Dar cine i-a înselat pe toti acestia, pe gurusi si pe discipolii lor? Cine i-a deturnat la o asemenea distantă de realitate? Există în spatele lor o traditie spirituală multimilenară, în care se nasc si pe care o respiră: vechea idolatrie rezistă până în zilele noastre, întretinută de anumite entităti spirituale care produc valuri de evenimente si experiente suprafiresti, alimentându-le oamenilor atasamentul fată de această traditie. Evanghelia nu face nici un secret din identitatea autorului si catalizatorului acestei rătăciri: este balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheamă Diavol si Satana, cel care înseală toată lumea (Apoc. 12, 9).



Al treilea exemplu



Mă voi referi succint la continutul a două conferinte-lectii sustinute de miscarea gurului Satyananda.



Prima lectie este predată de însăsi Shivamurti, conducătoarea filialei grecesti a miscării. Suntem înjur de 20 de persoane, cu vârste situate până la 25 de ani. Ni se indică mai întâi să facem câteva asane, pentru ca în final să ne asezăm în pozitia lotusului.



- Acum închideti ochii! Dobânditi cunoasterea tărâmului spiritual care se află în fata persoanei voastre.



Un întuneric se întinde în fata mea. Mă străduiesc să-l pipăi, să-i aflu marginile.



- Imaginati-vă în mijloc o lumânare arzând.



Facem eforturi serioase în acest sens.



- Deschideti ochii si priviti intens flacăra lumânării care arde în fata voastră.



Intr-adevăr, în acest timp cineva aprinsese o lumânare de dimensiuni mari si o postase în fata noastră. După ce o privim concentrati vreme de câteva minute, ne porunceste din nou:



- Inchideti pleoapele si păstrati imaginea lumânării în fata ochilor.



Acum detaliile sunt mai „palpabile“, exact ca atunci când, după ce privim soarele un anumit timp si închidem ochii, păstrăm în continuare imaginea soarelui pe retină, ca urmare a excitării nervului optic. Acelasi gen de „perceptie“ se manifestă si acum. Imaginea lumânării persistă în fata noastră, fără să facă necesar un efort de imaginatie.



- Străduiti-vă să păstrati imaginea clar si constant în fata voastră cu ochii închisi, ne spune din nou Shivamurti.



Intr-adevăr, reusesc.



- Acum străduiti-vă să vedeti un frumos trandafir rosu… îl vedeti cât se poate de viu, cu picăturile de rouă pe el…



De aici începe deja să lucreze imaginatia. Continuăm apoi cu succesiuni întregi de imagini, la capătul cărora ni se comunică ritos:



- Tărâmul prezent acum în fata voastră se numeste Tsitakas si este locul vederii spirituale. Se poate dezvolta acest tărâm, precum si capacitatea de a primi si a trimite imagini.



In concluzie, ni se adresează din partea conducătorului miscării propunerea explicită de a ne cultiva paroxistic imaginatia.



Cea de-a doua lectie se desfăsoară în vasta sală a unui ashram din India. Profesoară este o swami europeană, veche discipolă a gurului. Poartă rasa portocalie. Printre elevi se numără în special vizitatori ocazionali ai ashramului, de la copii până la oameni de vârstă medie. Nidra Yoga sau „yoga relaxării“ se adresează prin excelentă societătii contemporane.



Profesoara ne invită să ne întindem pe podea, fără să ne atingem unul pe altul, si să ne găsim o pozitie cât mai comodă.



- Inchideti ochii si linistiti-vă, relaxati-vă…



Ritmul indicatiilor este lent, pentru a ne asigura tot timpul necesar executiei. în sală domneste o liniste deplină, întreruptă numai de glasul yoghinei.



- Simtiti-vă corpul devenind greu, din ce în ce mai greu… Este cu neputintă să-l miscati… Simtiti punctele de contact cu podeaua…



Urmează o pauză de câteva minute.



- Acum simtiti-vă corpul foarte usor, gata să-si ia zborul… Uitati acum corpul, si priviti cu mintea un minunat apus de soare… Acum o floare galbenă… O cascadă frumoasă… Un soare strălucitor…



Imaginile se însiruie ca la un cinematograf. Glasul profesoarei este domol si ritmat. întregul exercitiu durează în jur de o oră.



- Acum dobânditi din nou constiinta propriului corp… Miscati-vă încet-încet membrele…



Intr-adevăr, îmi simt corpul îndeajuns de greu cât să nu pot schita miscări rapide.



- Deschideti-vă ochii putin câte putin si luati act de amănuntele camerei…



Mă ridic alene, ca după un somn profund. Privind în jur, constat că majoritatea cursantilor par a fi proaspăt treziti din somn… Unii rămân însă întinsi pe podea. Au adormit într-adevăr de-a binelea!



- Treziti-i, ne spune zâmbind profesoara…



Acesta a fost continutul lectiei de Nidra Yoga, pe parcursul căreia ne-am predat controlul mintii si întreaga vointă în mâinile swamitei, devenind subiectii unei proceduri tipice de hipnoză în masă. Hiperstimularea imaginatiei a constituit din nou activitatea noastră principală.



Am evocat cele trei cazuri de mai sus pentru a ilustra si sub acest aspect imensa diferentă dintre yoga si ascetismul ortodox. Acesta din urmă adoptă o pozitie refractară fată de imaginatie, concentrându-se asupra unei ancorări cât mai intense în realitate. Consideră imaginatia un teren extrem de primejdios, folosit prin excelentă de către Diavol. Părintii asceti desemnează frecvent imaginatia ca fiind „puntea demonilor“, iar pe Diavol îl numesc „mare scenograf, „regizor“ sau „născocitor“. Prin intermediul imaginatiei, Diavolul se străduieste să influenteze decisiv mintea umană. Părintii disting net lucrarea imaginatiei de adevărata lucrare a harului dumnezeiesc. Această lucrare a Duhului Sfânt este percepută în stare de trezvie, în deplină cunostintă, si totdeauna în afara tărâmului imaginatiei.



Să consultăm însă chiar scrierile patristice. Textul ce urmează apartine Sfântului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Războiul nevăzut. Sfântul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Părintilor crestini si le-a reunit în monumentalele culegeri intitulate „Filocalia“ si „Everghetinos“, care au devenit cele mai citite cărti în mediile monahale ortodoxe. îmbrătisând el însusi acelasi mod de viată pe care si-l asumaseră Părintii isihasti si rezumând experienta patristică a Bisericii lui Hristos, Sfântul Nicodim scrie:



„După ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmează a vorbi aici si despre felul cum să corectăm imaginatia si memoria noastră; căci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decât impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am văzut, auzit, mirosit, gustat si pipăit. Am putea asemăna întrucâtva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. [...]



Să stii că, după cum Dumnezeu este în afară de toate simturile si lucrurile ce se simt, în afară de orice formă, culoare, distantă si loc, ca o fiintă fără formă si neînchipuită, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. Prin urmare, să stii că imaginatia este o putere sufletească incapabilă a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei.



Să stii că Lucifer, cel ce fusese întâiul între îngeri, aflându-se la început mai presus de imaginatie si afară de orice formă, culoare si perceptie, ca minte ratională, imaterială, fără formă si fără trup, mai apoi râvnind în mintea sa să devină întru totul egal cu Dumnezeu, a căzut în această mult divizată, grosolană si multiformă imaginatie. Astfel, din înger fără formă, nematerial si nepătimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si pătimas.



De aceea este numit de către dumnezeiestii Părinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mâncător al pământului patimilor, nălucire, si alte nume de acest fel. [...]



Deci, învată din acestea, iubite, că diferitele forme ale imaginatiei, după cum sunt inventii si născociri ale diavolului, tot asa îi sunt lui si foarte pe plac. Pentru că, după unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigători si se amestecă în suflet, fâcându-l sălas al gândurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti. [...]



O! Dar diavolul cel ucigător de oameni a făcut ca, întocmai precum el a căzut prin imaginatie, tot asa si Adam să-si închipuie că poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin această închipuire să cadă. Astfel, din acea viată cugetătoare, îngerească, indisolubilă si statornică, a fost aruncat de diavol în imaginatia robită simturilor, multiformă si nestatornică, si în starea animalelor irationale. [...]



Omul, o dată căzut într-o astfel de stare, cine poate spune în câte patimi, răutăti si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie?



A umplut filosofia morală cu felurite amăgiri, fizica cu multe opinii neadevărate, iar teologia cu dogme false.



Căci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind să vorbească despre Dumnezeu si să se ocupe îndeosebi de adevărurile înalte si neînchipuite ale lui Dumnezeu, chiar înainte de a-si curati mintea de formele pătimase si de feluritele închipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, în locul adevărului au aflat minciuna. Răul cel mare este că au îmbrătisat această minciună drept adevăr. în loc de teologi, ei se arată a fi niste amăgitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul.



Deci, frate, dacă doresti să te eliberezi degrabă de aceste patimi si răutăti, dacă voiesti să te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si dacă iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobândi dumnezeiasca luminare, atunci luptă-te din răsputeri a-ti goli mintea de orice formă, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru că toate acestea sunt plăgi, umbre si neguri care întunecă puritatea, nobletea si strălucirea mintii. Nici o patimă trupească sau sufletească nu poate pătrunde în minte pe altă cale decât prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele înselăciunii vrăjmasului, dar mai cu seamă imaginatia: într-însa este rădăcina oricărui păcat.



Sârguieste-te, deci, a-ti păstra mintea curată de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.“



Asadar, în vreme ce crestinii se feresc de imaginatie în timpul rugăciunii, toti gurusii si new age-istii, dimpotrivă, o stimulează si o dezvoltă prin diversele mijloace de „meditatie“, considerând-o „vehicul“ si mod de a se apropia de „Dumnezeu“. Bineînteles, „Dumnezeul“ lor este cu totul altul decât Hristos.



In zilele noastre asistăm la o veritabilă explozie de organizatii new age-iste care cultivă sistematic imaginatia în mintile adeptilor lor. în acest fel, Diavolul găseste terenul cel mai prielnic pentru a-i „duce la cinema“, cum obisnuia să spună bătrânul Paisie. Acest teren extrem de fertil va fi valorificat si de către Antihrist, în scopul plăsmuirii falselor sale minuni. Sfântul Apostol Pavel scrie în cea de-a doua sa epistolă către tesaloniceni că arătarea lui Antihrist va fi însotită de false minuni care se vor săvârsi prin lucrarea Diavolului: Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însotită de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului (II Tes. 2,9-10).



Asadar, analiza acestor aspecte legate de meditatia orientală si rugăciunea crestină revelează o dată în plus antiteza fundamentală dintre cele două religii. Pe cât diferă lumina de întuneric si Dumnezeu de Diavol, pe atât diferă Biserica lui Hristos de păgânismul hindus si de sectele new age-iste.”



http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/