luni, 6 februarie 2012

Planul Illuminati pentru Romania


Planul Illuminati pentru Romania, Bulgaria si fosta Iugoslavie

Permiteţi-mi să ma exprim destul de clar pentru toata lumea :  de 57 de ani, oficialii americani ştiau că trupele terestre americane urmau să fie staţionate în Iugoslavia, Balcani, Albania, România şi Grecia! Cu alte cuvinte, preşedintele Eisenhower ştia că, la o zi, după ce Noua Ordine Mondială a fost stabilita, trupele americane vor fi pe teren în această regiune. Acesta este planul, iar războiul din Kosovo ( 1999) a fost siretlicul conceput pentru a-i aduce acolo, in teren. Haideţi, acum, sa luam în considerare faptele.
 PLANUL NOII ORDINI MONDIALE DE A CONTROLA LUMEA
 În 1952, la Londra, Illuminati au sponsorizat o reuniune de a re-atragere a  lumii în regiuni militare dupa ce  Guvernul Unic al Lumii va intra in functiune. La începutul anilor 1920, liderii comunişti  ai Rusiei au învăţat o lecţie foarte valoroasă: au învăţat că trupele etnice s-ar putea sa nu poata fi deprinse de a fi brutale cu propriul popor. Prin urmare, comuniştii ruşi au conceput un plan prin care trupele ruse musulmane ar putea fi staţionate în teritoriile non-musulmane, şi invers. Deci, trupele nu ar avea nici o dificultate in asuprirea, incarcerarea şi uciderea oamenilor care nu sunt de ai lor. După cum veţi vedea în scurt timp, acest plan  va aplica aceste lecţii la nivel mondial. Avem de ce sa ne temem mult, după cum veţi vedea în doar câteva momente.
În 1952, Asociaţia Mondială a Parlamentarilor pentru Guvernul Mondial a decis care zone ale lumii vor fi ocupate şi ce trupe le vor patrula. Aceste forţe din întreaga lume vor fi comandate de un Director al Lumii, care va avea o organizaţie formata din 8 directori zonali şi 51 de directori regionali . Nici un director regional nu va fi vreodată responsabil pentru propria sa ţară şi nici trupele militare nu vor fi vreodată stationate în propria lor ţară. [Aceasta informaţie a fost preluat de la Consiliul Naţional Economic din New York, in 1962].
 Trupelor americane le-au fost atribuite şase regiuni ale lumii, după cum sunt enumerate mai jos.
 Regiunea 12 – Australia
Regiunea 32 – Uruguay, Argentina
Regiunea 75 – India, Nepal, Turkmekistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan, SSR( Statele Sovietului Rusesc)
Regiunea 58 – Austria, Ungaria, Cehoslovacia
Regiunea 55 – Iugoslavia, Grecia, Albania, România, şi Bulgaria - Regiunea Balcani [NOTA: Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Macedonia au fost iniţial parte din fosta Iugoslavie, a se vedea harta CIA din prezenta Regiune centrala a Balcanilor, la http: / / www.odci.gov/cia/publications/factbook/figures/802587.jpg asemenea, puteaţi vizualiza harta generală a Europei de la http://www.odci.gov/cia/publications/factbook/figures/802586.jpg- Din pacate la ora actuala imaginile nu mai sunt disponibile si probabil, in curand, nici site-ul-mucenicul ]
Astfel, trupele americane vor fi responsabile pentru o bucată mare din Europa, din Cehoslovacia pana în Grecia, şi mai departe în Est, frontiera din Ucraina si Turcia!
În 1952, trupele americane au fost planificate pentru a fi staţionate pe teren în regiunea 55, tocmai regiunea în care  ele au atacat în 1999! Prin urmare, ştim cu certitudine că trupele terestre americane se aflau în marş spre Serbia. Acest război a fost siretlicul prin care s-au adus Trupele America in teren, în regiunea 55.
Acum ştiti sigur că preşedintii Clinton, Bush si mai actualul Obama, au acţionat în acord perfect cu Planul lluminati pentru a insera trupele americane în Balcani, exact cum dictează acest plan din 1952 .
 Acum ştiti gradul în care sunteţi minţit în fiecare conferinţă de presă şi în fiecare discurs.
Acum, ştiţi că  Congresul American şi Casa Albă urmăresc acest plan secret. 
Acum, ştiţi că fiecare eveniment major în această  “criză” este planificat.
 Acum ştiti că nimic de importanţă majoră  nu se datoreaza şansei sau întâmplării.
Acum, ştiţi că personajele importante în această  “criză “( economica, politica, teritoriala,etc.)  urmăresc toate acest plan din 1952:
 1. Preşedintele Obama şi tot Cabinetul lui
 2. Toate Cadrele de Conducere , precum şi întregul corp de ofiţeri al Pentagonului. Amintiţi-vă, ca nici un lider militar nu va primi vreodată promovarea cu excepţia cazului în care el este de deplin acord cu privire la Planul  Noii Ordini Mondiale şi este pentru susţinerea acesteia. Acum ştiţi de ce Dwight D. Eisenhower a fost promovat peste capetele mai multor bărbaţi superiori să conducă toate forţele aliate din cel de-al Doilea Război Mondial. Acum ştiţi de ce General Powell a fost în mod similar, promovat peste mulţi bărbaţi superiori, in postul pe care l-a avut în timpul războiului din Golf.
3. Congresul – intreaga conducere a ambelor partide face parte din Planul general al Noii Ordini Mondiale şi al acestui plan regional, în mod special. Această conducere nu este pe cale să se opună preşedintelui Obama în nici un fel sustantial, chiar dacă aceasta il poate critica din cand in cand cu scopul de a face mai plauzibila întreaga situaţie.
4. Liderii din interiorul Europei, din Marea Britanie pana în Franţa si în Germania şi nu numai.
5. Preşedintele rus Medvedev si Boris Yeltsin stiu de acest plan şi nu vor acţiona pentru a-l perturba. Acestia ar putea ameninţa că intervin, şi pot trimite unităţi navale în regiune, dar ei nu vor acţiona pentru a-i opri pe americani.
6. Fostul Preşedinte sârb Slobodon Milosevic a fost parte a acestui plan şi isi ştia rolul. Nimic din ce a facut el nu a fost facut din proprie iniţiativă. Înainte ca preşedintele Clinton sa faca o mutare, Milosevic a fost conştient de acest lucru, şi înainte ca Milosevic  sa faca o miscare in sens opus, Clinton a fost conştient de ea. Fiecare detaliu este scris cu  grija ca intr-un scenariu, fiecare om fiind un actor.
 Trupele care vor staţiona în Statele Unite, Canada, Mexic
Haideţi, acum, să examinam trupele care vor fi staţionate în America de Nord în conformitate cu acest plan din 1952.
1. Nord-Est – trupe columbiene şi venezuelene
2. America de SUD si tot drumul inspre California – trupele ruse. Linia începe din Virginia şi se duce direct la Vest la frontiera Californiei.
3. Vestul Mijlociu- belgieni
4. Nord-Vest, inclusiv California – trupe irlandeze
5. Canada – trupe mongole [chineze] şi ruse
6. Mexic – trupe mongole [chineze]. Mi se pare foarte interesant faptul că porţiunea Mexic in care chinezii isi vor exercita controlul include San Diego, California! Guvernul american le-a dat tocmai comuniştilor chinezi controlul asupra unei “abandonate”  Baze Navale US, în Long Beach.
 Acum ştiti, chiar mai concludent că Clinton, Bush, Obama şi Congresul American sunt parti ale acestui plan din 1952, şi ca ei acţionează în întregime sub controlul Illuminati pentru a pune capăt suveranităţii americane şi ca sa unească întreaga lume sub steagul Antihrist-ului care va veni.
Trupele străine, vor avea controlul total al întregului continent Nord-American. Nici o trupa americana apreciabila ca marime nu va fi permisă în această ţară. Dar ce se va întâmpla cu cele 2.475.967  de soldati  din trupele americane staţionate în această ţară? Ele ar trebui să fie desfiinţate sau dislocate peste mări. Ceea ce s-a si intamplat si continua sa se intample, Obama trimitand tot mai multe trupe in Afganistan si deschizand noi fronturi in Pakistan si Yemen, pe motivul luptei impotriva terorii. Alt steag fals. De asemenea el a dat mana libera Interpolului in America si a cerut Canadei 1.000.000 de soldati pentru aceasta primavara, pe motivul ca se teme de o revolta sociala. Trupe chineze au fost vazute pe strazile Canadei, desi nimeni nu stie de ce. Soldati francezi au fost adusi pentru exercitii in America. In mai multe orase din nordul Americii, au aparut peste noapte trupe militare in uniforme necunoscute, a caror apartenenta nu se cunoaste, care au preluat conducerea oraselor, serifii nestiind si neputand face nimic. Cei care ati urmarit imaginile de la  Conferinta pe teme climatice de la Copenhaga, ati putut vedea politisti imbracati in uniforme atipice si avand pe spatele jachetelor un ecuson total necunoscut. Acum incepe totul sa se contureze clar si are un inteles. La fel si acea delegare  a functiilor de presedinte facuta de Obama.   http://mucenicul.wordpress.com/2009/10/31/obama-si-a-delegat-functiile-de-presedinte/
 După ce crizele simultane planificate s-au produs, oamenii vor fi atât de speriati incat, pierzandu-si minţile, ei vor accepta cu entuziasm apariţia bruscă şi dramatică a unui supraom spiritual, pe care adeptii New-Age il numesc Maitreya Hristos. El va fi Antihristul. În conformitate cu Scriptura, acest om va impresiona complet popoarele lumii, cu abilitatile sale supranaturale si mai ales cu capacitatea sa de a produce “miracole”.
Toţi liderii lumii isi vor afirma sprijinul lor total fata de el şi de “planul sau global de pace”. Când Hristos va explica  “Planul său de pace”, acesta va include planul din 1952 de a împărţi lumea în diferite regiuni asa cum este el enunţat în respectivul plan.
În acel moment, doar trupele americane vor fi staţionate în Balcani, Iugoslavia [care include Bosnia şi Serbia], Grecia, România, şi Bulgaria. Este foarte interesant pentru ca acest scenariu, de eliminare a trupelor NATO nationale din această regiune şi înlocuirea lor în totalitate, cu trupe americane, a si inceput, prin cererea  facuta de NATO tuturor tarilor membre de a-si suplimenta numarul de soldati in Afganistan, si pe urma Pakistan si Yemen. Evident, numărul de trupe americane va trebui să crească în mod dramatic în această regiune, o situaţie care din punct de vedere politic,  parea imposibil de susţinut de catre alegătorii americani in timpul lui Clinton si Bush, in prezent insa parerea acestora ne mai contand pentru presedintele Obama. Un alt pas important a fost facut, tot de Obama, prin stabilirea unei baze permanente la Constanta. Vezi articolul :http://mucenicul.wordpress.com/2009/10/25/1089/ . Daca insa Turcia ataca Grecia mutarea soldatilor americani in Europa devine imediat posibila, deoarece  nu se poate cere celorlate tari membre NATO, care sunt si membre UE si crestine, sa nu fie partinitoare fata de Grecia, ambele tari beligerante fiind membre NATO. Americanii vor asigura solutionarea razboiului iar celorlate state li se va cere sa nu se amestece, cu atat mai mult cu cat nici una nu va avea trupe suficiente cantonate acasa.
Va reamintesc ca Romania a aderat, la cererea ei, la Fortele politiei militare internationale ale UE. Va rog sa cititi competentele acestei forte. http://mucenicul.wordpress.com/2009/09/19/fortele-politiei-militare-internationale-ale-ue-egf-pot-reprima-nesupunerea-publica/
Pentru a avea o imagine de ansamblu a acestui plan si cum s-a conturat el din 1952 pana in zilele noastre, va mai ofer cateva date:
Cronologie
• Aprilie 1949 – ministrii de Externe din 12 state (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, Canada si Statele Unite) au semnat la Washington Tratatul Atlanticului de Nord, care instituia o alianta de cooperare colectiva.
• Februarie 1952 – Grecia si Turcia au devenit membri NATO.
• Mai 1955 – Republica Federala Germania (RFG) a devenit membru NATO.
• Mai 1955 – a aparut Pactul de la Varsovia, ca reactie la aderarea RFG la NATO.
• Martie 1966 – Franta a anuntat prin vocea presedintelui Charles de Gaulle intentia de a se retrage din structura militara a Aliantei.
• Mai 1982 – numarul membrilor NATO a crescut, ca urmare a aderarii Spaniei.
• Noiembrie 1990 – membrii NATO si cei ai Pactului de la Varsovia au semnat la Paris Tratatul CFE (Fortele Conventionale in Europa). Prin acest tratat, cele doua parti s-au angajat sa nu desfasoare actiuni agresive una impotriva celeilalte.
• Iulie 1991 – Pactul de la Varsovia a fost dizolvat, din acest moment au aparut primele intrebari referitoare la rolul Aliantei in perioada post-Razboi Rece.
• Noiembrie 1991 – Alianta a adoptat primul Concept Strategic public. NATO nu a mai fost considerat un inamic al blocului comunist.
• Decembrie 1991 – Rusia s-a alaturat Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, care a functionat ca forum de consultare intre membrii NATO si statele din Europa Centrala si de Est.
• Iunie 1994 – NATO a lansat Parteneriatul pentru Pace, care permite cooperarea bilaterala dintre Alianta si statele partenere. In perioada 1994-1996, in Parteneriatul pentru Pace au fost incluse 33 de state, printre care si Federatia Rusa.
• Ianuarie 1994 – membrii Aliantei au semnat Declaratia de la Bruxelles, care a stabilit deschiderea NATO pentru aderarea altor state europene din Parteneriatul pentru Pace.
• Decembrie 1995, NATO a bombardat Bosnia-Hertegovina pentru a proteja “zonele libere” ale ONU (Organizatia Natiunilor Unite) din Bosnia de atacurile armatei sarbo-bosniace a Republicii Srpska.
• Mai 1997 – Rusia si NATO au semnat Actul Fondator NATO-Rusia si au stabilit un cadru de cooperare prin Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia.
• Iulie 1997 – la Summit-ul de la Madrid, Alianta a lansat prima invitatie de aderare pentru state foste comuniste (Ungaria, Cehia si Polonia).
• Martie 1999 – Ungaria, Cehia si Polonia au devenit in mod formal membri ai Aliantei Nord-Atlantice.
• Martie-iunie 1999 – Alianta a bombardat Kosovo pentru a pune capat actiunilor de purificare etnica declansate de sarbi impotriva albanezilor kosovari. In semn de protest, Rusia si-a suspendat temporar participarea la Consiliul Permanent Comun NATO-Rusia.
• Septembrie 2001 – dupa atacurile teroriste impotriva SUA, George Robertson, secretarul general al NATO, a invocat pentru prima data articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Washingtonul a refuzat insa activarea prevederilor acestui articol.
• Mai 2002 – la Summit-ul de la Roma, Rusia si NATO au creat Consiliul NATO-Rusia.
• Noiembrie 2002 – la Summit-ul de la Praga, Alianta a lansat invitatia de aderare pentru Romania, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia si Estonia.
• Noiembrie 2002 – a fost adoptat Planul de Actiuni pentru Ucraina, care a deschis perspectiva unei cooperari intensificate si extinse intre Alianta si statul est- european.
• August 2003 – NATO a inceput prima operatiune majora in afara Europei, prin preluarea comenzii ISAF (Forta de Securitate si Asistenta) in Afganistan.
• Martie 2004 – Romania, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia si Estonia au devenit membri de facto ai Aliantei.
• Octombrie 2004 – Georgia a inceput procesul de cooperare cu NATO in cadrul IPAP (Planul Individual de Actiune cu Partenerii).
• Mai 2005 – NATO si Armenia au semnat acordul pentru IPAP.
• Decembrie 2005 – Alianta a incheiat acordul pentru IPAP cu Azerbaidjanul.
• Aprilie 2005 – Alianta a lansat Dialogul Intensificat cu Ucraina.
• Septembrie 2006 – pentru a raspunde aspiratiilor Georgiei la statutul de membru, NATO a initiat cu acesta un Dialog Intensificat.
• Noiembrie 2006 – la Summit-ul de la Riga, sefii de stat si de guvern ai membrilor NATO au declarat ca Albania, Macedonia si Croatia ar putea primi invitatia de aderare la Summit-ul de la Bucuresti din 2008. Albania si Macedonia au primit MAP in 1999, iar Croatia in 2002.
La 1 aprilie 2009 au aderat la NATO Albania şi Croaţia. Franţa s-a retras din comanda militară în 1966, dar a revenit în 2009. Islanda, singura ţară membră NATO care nu are o forţă militară proprie, s-a alăturat organizaţiei cu condiţia de a nu fi obligată să participe la război. In 3 decembrie 2009 “Muntenegru a primit un răspuns pozitiv la cererea sa de obţinerea a unui Plan de Acţiune în vederea Aderării (MAP, Membership Action Plan), a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.
Aceasta este ultima etapă înainte ca o ţară parteneră să-şi poată depune candidatura oficială pentru aderarea la NATO. http://www.romania-actualitati.ro/muntenegru_a_fost_primit_in_planul_de_actiune_al_nato-7014. Bosnia mai are putin de asteptat iar Serbia, tot la sfarsitul lui decembrie 2009 si-a depus cererea pentru aderarea la UE. DDupa intrarea Muntenegrului si Bosniei in NATO, Serbia are doua optiuni: ori adera si ea ori ramane singura si izolata. Acum redau in intregime un articol care mi s-a parut extrem de important si relevant si care contureaza foarte bine rolul Balcanilor , facand si mai credibil si real acest plan din 1952:
MAREA NEAGRA POARTA DE ACCES A PENTAGONULUI CATRE TREI CONTINENTE SI SPRE ORIENTUL MIJLOCIU
Dat fiind pozitia sa strategica, intre Europa si Asia, regiunea Marii Negre a fost revendicata timp de milenii de mai multe puteri, printre care Imperiul persan si roman, grecii, hititii, bizantinii, hunii, Turcia Otomana si Rusia Tarista, dar si de Franta lui Napoleon si Germania hitlerista.
Într-o analiza, Center for Research on Globalization, cu sediul in Canada, subliniaza, printre altele, importanta geostrategica a României si Bulgariei, pentru pretentiile Washingtonului la Marea Neagra, in conditiile in care, inainte de incetarea Tratatului de la Varsovia, in 1989, si de descompunerea Uniunii Sovietice, doi ani mai târziu, Marea Neagra nu era accesibila Occidentului in general si Pentagonului si Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) in special.
 
Pâna in 1991, doar 4 state aveau iesire la Marea Neagra: Bulgaria, România, Turcia si Uniunea Sovietica. Turcia, in calitate de stat membru-cheie al NATO, era singura poarta de acces a Occidentului in regiune, in timp ce Bulgaria si România, a doua mai mult oficial decât in fapt, erau membre ale blocului estic si ale Tratatului de la Varsovia.
În cei 18 ani care au urmat, situatia in regiune, asemenea multor altora, s-a transformat conturându-se o noua disputa pentru controlul regiunii, in conditiile in care au aparut doua noi state cu iesire la Marea Neagra, Georgia si Ucraina, cu Abhazia adaugata in luna august.
 
În plus, fiecare tara membra a fostului Tratat de la Varsovia din afara fostei Uniuni Sovietice este in prezent membra a NATO si a UE, alaturi de trei foste republici sovietice de la Marea Baltica, Estonia, Lituania si Letonia. SUA au semnat acorduri pentru parteneriate strategice cu Georgia si Ucraina in ultimele doua luni, cele doua state reprezentând punctele-cheie ale incercarii Washingtonului de a obtine controlul asupra Marii Negre si a fostei Uniuni Sovietice.
 
Potrivit Center for Research on Globalization, in momentul de fata principalul accent al campaniei Pentagonului de a cuceri regiunea Marii Negre, si principalul punct major in mutarea interesului sau de la Est la Sud, priveste Bulgaria si România. Ambele tari, aminteste analiza, au aderat oficial la NATO la summitul de la Istanbul, in 2004 si, de atunci, au devenit ultimele – in ambele sensuri ale cuvântului – membre ale UE, se arata in analiza.
 
În decembrie 2004, secretarul de stat al SUA la acea data, Condoleezza Rice, a calatorit la Bucuresti pentru a semna un acord de folosire si de preluare a controlului asupra a patru baze militare: Mihail Kogalniceanu, Babadag, Cincu si Smârdan. La acel moment, explicatia SUA a fost ca Washingtonul se va folosi de respectivele patru baze pentru antrenamente, inclusiv pentru exercitii comune si multilaterale, pentru furnizarea de provizii si ca statie de tranzit pentru razboaiele din Afganistan si Irak.
 
În luna aprilie a lui 2006, SUA au semnat un acord similar cu tara vecina României, Bulgaria, pentru folosirea a trei dintre bazele sale militare importante, baza aeriana de la Bezmer, cea de antrenament de la Novo Selo si cea de la Graf Ignatievo, atât acordul cu Bucurestiul cât si cel cu Sofia fiind facute pentru o perioada de 10 ani. În conformitate cu acestea, Statelor Unite li s-au permis sa stationeze trupe intr-un numar care varia de la 5.000 la 10.000, prin rotatie sau permanent in ambele tari.
 
Dupa cum mentiona in 2006 publicatia americana Star and Stripes, acordurile prevad ca Washingtonul sa se poata folosi de bazele românesti si bulgare pentru pre-pozitionarea echipamentului si pentru trimiterea trupelor americane si echipamentului in zonele de conflict, daca este necesar. În cazul Bulgariei, a fost prima data când trupele straine au stationat pe teritoriul sau, de când fortele Wehrmachtului nazist au fost alungate in 1944, in timp ce in cazul României, prima data când aceasta permite acelasi lucru trupelor straine de la retragerea trupelor sovietice din 1958.
 
Cele sapte baze din cele doua tari sunt astfel primele baze militare americane pe teritoriul fostului Tratat de la Varsovia, subliniaza Center for Research on Globalization, relevând ca baza aeriana de la Bezmer, Bulgaria, este o baza similara ca importanta celei de la Mihail Kogalniceanu, in România. Baza Mihail Kogalniceanu a primit primele trupe americane deplasate in România in 2007 si a gazduit nou formata „Joint Task Force East”, fosta „Eastern Europe Task Force”.
Cu referire la bazele din România, Stars and Stripes nota ca este posibil ca trupele altor tari sa se foloseasca de bazele respective pentru antrenament si ca trupele americane stationate acolo sa se deplaseze, ca parte a turului lor de 6 luni, in tari din apropiere, Georgia si Ucraina, pentru scurte misiuni de antrenament.
 
Tot Star and Stripes mentiona, citând un oficial american, la 27 iulie 2008, construirea, in desfasurare, a unei baze permanente americane in România, care ar urma sa gazduiasca 1.700 de militari, si de un proiect similar in Bulgaria, cu capacitatea de a gazdui pâna la 2.500 de militari, care ar urma sa inceapa in iarna aceluiasi an. Analiza aminteste totodata ca Bulgaria si România, in momentul de fata membre ale NATO cu drepturi depline de aproximativ cinci ani, au deplasat contingente militare in Balcani, Afganistan si Irak si au pierdut militari in aceste doua din urma zone de conflict.
 
Desi niciuna dintre cele doua tari nu a gazduit forte sovietice sau baze ale Tratatului de la Varsovia in timpul Razboiului Rece, ambele sunt in prima linie a unor viitoare razboaie in zona Marii Negre, cum a fost cel din luna august a anului trecut dintre Rusia si Georgia, un conflict care ar fi putut foarte usor sa fie importat in Ucraina, se mai arata in analiza. Asa cum remarca presedintele român Traian Basescu, in luna august a anului trecut, „România este responsabila pentru protejarea frontierelor UE si NATO”, iar flota româna este responsabila in numele UE si al statelor aliate.
 
România si Bulgaria vor fi ambele facute sa isi respecte aceasta promisiune, acesta fiind unul dintre motivele cruciale pentru care cele doua tari au fost absorbite in structurile NATO, sustine analiza. De asemenea, potrivit Center for Research on Globalization, ambelor li se va ordona sa intervina in fosta Iugoslavie – Kosovo si Bosnia – daca Washingtonul si Bruxelles-ul, o vor cere. Totodata, ambele tari sunt implicate in circuitul trupelor pentru razboiul din Afganistan si pentru ocuparea Irakului.
 
Timp de doi ani, s-a mentionat in mod repetat ca bazele bulgare, acum bulgaro-americane, pot fi folosite pentru atacuri impotriva Iranului, cea mai recenta referire la aceasta fiind facuta de catre ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, in luna septembrie a anului trecut. Dupa cum remarca, Vakhtang Maisaia, presedintele Asociatiei pentru Politica Externa din Georgia, „zona Marii Negre este o zona geostrategica vitala pentru Alianta, alaturi de misiunea sa ISAF in Afganistan, de operatiunile logistice in Darfur, de misiunile de antrenament ale NATO din Irak si de operatiunile de mentinere a pacii din Kosovo.
 
În prezent, sublinia acesta, unele din semnele clare ale noului interes al NATO in regiunea Marii Negre, incluzând Caucazul de Sud si sub-regiunile Europei de Sud-Est, dar si Marea Neagra insasi, pot fi remarcate având in vedere geo-economia, aici intrând si rezervele de energie ale Marii Caspice. Odata cu includerea României si Bulgariei in Alianta Nord-Atlantica, Marea Neagra a fost incorporata in zona vizata de articolul 5 al Tratatului de constituire al NATO (cel privind apararea colectiva), zona unde este posibila activarea Combined Joint Task Force, se mai arata in analiza.
Din pacate acest plan din 1952 nu este doar o profetie. El este un fapt real care se implineste cu fiecare zi ce trece. Trebuie sa ai orbul gainii ca sa nu vezi aceasta realitate, pe care, din pacate, noi suntem cei care o traim. Legat de faptul ca Romania va fi ferita de un razboi, dupa cum se contureaza planul, sincer va spun ca ma indoiesc de acest lucru.
Acum avem niste repere mult mai precise si mai palpabile pentru a intelege cat de aproape sau departe suntem de vremurile de pe urma. Din nefericire pentru noi suntem foarte-foarte aproape iar timpul se scurge in defavoarea noastra.
 
sursa
 

7 comentarii:

  1. MARE DREPTATE AVETI DAR MULTI NU STIU,NU CITESC DESI AU INTERNET ALTE AIURELI LE CAPTEAZA ATENTIA!TRAIM INTR-O TOTALA IGNORANTA,VAI DE NOI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asai ai dreptate
      inloc sa citeasca ce e important si interesant ei sitesc numai tampeni

      Ștergere
    2. eu imi ocup tot timpul incercand sa aflu mai multe despre illuminati si planurile lor!

      Ștergere
  2. Articolul acopera o foarte mica parte a acestui plan, totusi este bine si ma bucur ca cineva a avut initiativa sa scrie despre asta. Sunt foarte multe de spus despre aceasta elita, "illuminati" cum isi spun ei, din pacate sunt prea putini care vor sa afle si prea putini care vor sa accepte aceasta idee si teorie. Primul impuls este respinga aceasta teorie, ceea ce aceasta elita isi si doreste, astfel putand sa-si urmeze planul! Am observat totusi ca in 2012 numarul persoanelor care incep sa-si "deschida mintea" este in crestere, sper ca anul urmator sa fie din ce in ce mai multi! Cum spunea si David Icke "Daca ai degetul bagat intr-o oala cu apa fiarta, evident cauti o solutie, poti sa opresti gazul, dar nu ajuta prea mult...asa ca cel mai bine este sa scoti degetul din apa" sper ca din ce in ce mai multi oameni sa-si deschida mintea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anti-hristul= SUA!! de acolo pleaca totul.
    "illuminati" au in vedere doar 3 lucruri:
    1 Promovarea rasismului(nu va ganditi numai la culoarea pieli,ci la ura dintre toti oamenii in general,vor sa sfideze citatul urmator: iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. si deja au reusit dar cel mai importat este faptul ca KKK adik "klu klus klan" se ocupa deja de promovarea rasismului si au reusit in mare parte!
    2 Satanismul ( a face lumea sa se lapede de dumnezeu aratandui ca daca ii alegi pe ei traiesti bine, ei sunt cu Lucifer ceea ce inseamna ca daca ii alegi pe ei devi satanist)
    3 Stapanirea lumii din umbra ( asta inseamna ca vom fi dominati si condusi nu o sa mai putem face nimic.. defapt nu mai putem nimic sa incetam aceasta forta a lumii pentru ca ei detin deja puterea )
    Acum o sa va spun o teorie de a mea : illuminatilor le place foarte mult numerologia asa ca iata ce am descoperit numarul 666 nu este numarul necuratului defapt este doar o poarta spre a afla numarul asa ca luam 6+6+6=18 ceea ce rezulta ca 2018 fa vi un an in care cu siguranta isi vor duce planul la sfarsit deuarece 2+0+1+8=11 ... 11 este numarul necuratului,numarul pe care il venereaza atat de mult citici despre nenorocirea din 11 septembie 2001 si o sa va lamuriti. si acum sa revin la ceea ce am spus prima data Anti-hristul=SUA deuarece acolo a inceput stapanirea lumii si ea va detine puterea! IN ACEA ZI APOCALIPSA VA VENII CU SIGURANTA as vrea sa pot face ceva dar din pacate sunt doar un simplu om daca mai este cineva cu mine va rog luati-mi adresa de contact cristy_x96 si vorbim poate ajungem sa formam o comunitate !

    RăspundețiȘtergere
  4. am o problema.. dc oare acest blog contine masoneri? prima imagine aceea cu isus este o blasfemie.. exemplifica defapt al 3-lea ochi cunoscut sub numele de ochiul lui orus si ce sunt chestiilea alea cu aripi idn poza mai exact demonul din acea poza mai exact in partea stanga jos este clar Bahomet deuarece are acel cap de capra cu coarne.. acela este simbolul satanistilor ce cauta in acea imagine care am mai spus defapt este ochiul lui orus priviti cu atentie la fundalul negru si apoi la interiorul pozei sa vedeti adevarul spus de mine!

    RăspundețiȘtergere