vineri, 25 noiembrie 2011

Scenariul analistului militar Douglas Herman despre Iran

Război in Iran. Ziua unu.



Punct ochit, punct lovit!
Războiul a început cum era planificat. Piloţii israelieni au decolat înainte de ivirea zorilor şi au traversat Libanul şi Irakul de nord, deasupra zonei Kirkuk. Pilotând aparate F-15 şi F-16, israelienii s-au separat peste munţii din vestul Iranului, piloţii făcând semnul încrederii in victorie, înainte sa intre in tăcerea radio.
Chiar înainte de răsăritul soarelui la Teheran, înainte de apelul musulman la rugăciune, rachetele si-au lovit obiectivele. In timp ce avioanele AWACS ale USAF zburau in cerc deasupra țintei – ascultând, filmând, înregistrând – bombardierele grele americane au urmat câteva minute mai târziu. Bombele distrugătoare de buncăre şi mini-bombele nucleare au lovit zeci de obiective, în timp ce rachete anti-aeriene iraniene au accelerat spre cer.
Centrala nucleara, ironic numita Bushehr, a fost spulberata. Tehnicienii ruși şi cetăţenii străini au fugit sa se salveze. Cei mai mulți n-au reușit.
Ţinte în Saghand şi Yazd, toate alese cu grija, cu mai multe luni înainte, de planificatorii de la Pentagon, au fost distruse. Uzina de îmbogățire a uraniului de la Natanz, o uzină de apă grea şi de radioizotopi din Arak, Unitatea de Combustibil Nuclear Ardekan; uzina de conversie a uraniului şi Centrul de Tehnologie Nucleară din Isfahan: toate au fost lovite simultan, de către grupuri de bombardiere USAF şi israeliene.
In Teheran, au fost distruse Centrul de Cercetare Nucleara, Uzina de producție a radioizotopilor de molibden, iod şi xenon, Laboratoarele Jabr Ibn Hayan, si compania Kalaye Electric din suburbiile Teheranului.
Avioanele de vânătoare iraniene au decolat în grupuri dispersate. Doar acele avioane de luptă iraniene, care nu au fost distruse la sol de atacul rapid şi sistematic al rachetelor americane şi israeliene. Câțiva luptători iranieni au lansat chiar rachete si au reușit sa doboare ocazional cate un atacator, dar armele americane de înalta tehnologie i-au eliminat rapid.
Aviația si Marina iraniana nici n-au știut vreodată ce le-a lovit. La fel ca marinarii somnoroși de la Pearl Harbor, atacul preventiv a spulberat peste jumătate din forţele iraniene de apărare în doar câteva ore.
Nota: scenariul de mai sus aparține analistului militar Douglas Herman, veteran al US Air Force. Herman a prevăzut corect desfășurarea războiului din Irak si strategia aliaților, in cadrul operațiunii “Soc si Groaza”.
Iranul are Bomba!
Agenția Internaționala de Energie Atomica a anunțat săptămâna trecuta, clar si fără rezerve, ca Iranul fabrica bomba atomica. Niciodată pana acum nu a mai fost făcut un asemenea anunț. NATO nu mai are de ales. E cu spatele la zid: sau pornește războiul, sau pierde controlul asupra armelor atomice.
Iranul nu e India, nu e Pakistanul: Iranul a spus de mai multe ori ca in clipa in care va avea bomba, o va si folosi, iar liderii lui religioși au dovedit de nenumărate ori ca negocierea cu ei este imposibila.
România, baza de lansare a atacurilor. După aia, pa si pusi!
De mai mulți ani, americanii sunt interesați militar de România. De ce? din cauza Iranului. Războiul cu Iranul era pe agenda Pentagonului de multa vreme, pentru ca e inevitabil (la fel de inevitabil ca si criza economica si prăbușirea statelor sociale). Fără amenințarea Iranului, fără perspectiva războiului, România n-ar fi fost așa de amabil tratata de către NATO, UE si FMI.
Asta înseamnă ca după război, atitudinea fata de România o sa se schimbe. Pentru ca nu vom mai fi la fel de utili pentru SUA. Sigur, mai exista si Rusia, mai exista si Ucraina, dar pentru NATO nu reprezintă amenințări de gradul unu. Iar cat privește Moscova, oricum in linia întâi a frontului sunt tarile baltice, nu România.
După războiul cu Iranul, SUA își va pierde o mare parte din amabilitatea fata de aliații români.
Pro si contra
Argumente pro război:
  1. Iranul a început sa fabrice bomba atomica. In 2012, o va avea si a zis ca imediat o s-o si folosească. Pai cum sa-i lași?
  2. Iranul are petrol. Prețul petrolului a crescut, iar rezervele de petrol au scăzut. Pai cum sa le lași petrolul? E o grămada de bani!
  3. Economia americana (economia globala de fapt), are nevoie urgenta de un război care sa le impulsioneze.
  4. Populația Pământului e prea mare. Oricum or sa trebuiască omorați vreo 4 miliarde oameni (iar asta o sa fie o mare bătaie de cap in următorii ani): așa ca mai bine mor ei, decât eu.
  5. Daca plătești niște soldați, trebuie sa-i trimiți sa lupte in mod regulat. Doar n-o sa-i plătești ca sa scrie rapoarte. Altfel ajung bugetari, plângăcioși, ba te pomenești ca fac si sindicat! Războiul real e cel mai bun exercițiu pentru menținerea in forma a NATO. Ar trebui sa fie cate un război in permanenta.
Argumente anti-război:
  1. SUA nu o duce bine cu banii in clipa asta.
  2. Războiul îl câștigi tu fără probleme, dar ce faci după aia? Menținerea ordinii in Iranul cucerit si exploatarea petrolului, o sa te cam coste.
După cum se vede, argumentele anti-război țin de costurile operațiunilor, dar mai ales de greutatea menținerii ordinii după victorie. Dar costurile sunt infime fata de rezervele de petrol ale Iranului, care pot fi după aceea jefuite in liniște. Eu n-as sta pe gânduri! Chiar si fără bomba atomica, fără argumente militare, argumentele economice sunt după părerea mea arhisuficiente pentru declanșarea unei invazii.
Cat despre menținerea ordinii: americanii au fost pana acum mult prea amabili. Nu a existat niciodată in istorie vreo armata invadatoare atât de blânda. In mod normal, daca iranienii, afghanii sau irakienii fac probleme, trebuie pur si simplu masacrați. Ce-i aia negocieri cu niște loseri?

Cea mai buna negociere este când adversarul tău zace la pământ, intr-o balta de sânge


sursa http://capitalismpepaine.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu