Codex Alimentarius – frontul alimentar al războiul împotriva populaţiei

„Controlaţi hrana şi veţi controla populaţia.”

(Henry Kissinger)

Aproape întreaga istorie politică şi socială a Occidentului, de la Renaştere până în zilele noastre, s-a desfăşurat sub semnul aşa-zisei emancipări a omului de orice constrângere. Iată că acum, când nu mai există nici una dintre „opreliştile” vechii societăţi, hulită pentru aşa-zisa ei rigurozitate şi încorsetare, aceeaşi exponenţi ai liberalizării vin să ne impună, „spre binele nostru”, o limitare a libertăţii ce ajunge până la anularea ei. Astfel, organisme internaţionale de tipul O.N.U., UNESCO, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii etc., sub pretextul unor „scopuri nobile” – pacea şi dreptatea universală, justiţia socială, combaterea epidemiilor, a sărăciei, războaielor – ne somează să urmăm o serie de reguli şi standarde universale de comportament care nu fac altceva decât să suspende atât libertatea statelor naţionale, cât şi libertatea personală a oamenilor.
Ni se spune că, pentru o mai mare siguranţă personală şi pentru combaterea terorismului, va trebui să acceptăm să fim urmăriţi permanent prin intermediul cipului biometric. Refuzul nu este îngăduit. De asemenea, pentru asigurarea sănătăţii, ni se impune vaccinarea obligatorie; faptul că vaccinul se dovedeşte adesea ineficace sau chiar ne poate îmbolnăvi grav ori omorî nu poate fi un motiv îndeajuns de serios pentru a ne da dreptul de a refuza această asistenţă medicală obligatorie.
Aceste două măsuri nu puteau însă asigura complet individul de „manifestarea nocivă a propriei libertăţi”. A mai fost născocit, aşadar, un nou „drept obligatoriu” pentru întreaga populaţie a lumii. Este vorba de „libertatea” de a consuma produse modificate genetic, despre care numai cercetătorii marginali îşi îngăduie să afirme că sunt nocive pentru sănătatea umană şi, pe termen lung, pot îmbolnăvi grav populaţia.
Ne vom îngădui să abordăm, începând cu acest număr, un front mai puţin cunoscut opiniei publice de la noi: cel al normelor, standardelor şi regulilor de producere şi comercializare a alimentaţiei – adică al codului de reguli şi standarde cunoscut sub numele de Codex Alimentarius, precum şi al directivelor europene care introduc, printr-un adevărat dictat al Comisiei Europene, prevederile şi scopurile urmărite de Codex.

Controlul producţiei şi comercializării alimentelor

Ce este Codex Alimentarius? Un organism internaţional, creat în 1963 sub egida O.N.U., a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură. Formal, scopul său este de a stabili acele reguli, standarde alimentare şi coduri de practică ce se referă la producerea, siguranţa şi igiena alimentelor, precum şi condiţiile comercializării lor. Tot formal, aceste reguli sunt adoptate de o serie de comitete şi organizaţii, pe baza unor studii ştiinţifice. În realitate, deciziile sunt luate în spatele uşilor închise, iar „studiile ştiinţifice” sunt realizate de marile companii internaţionale care deţin poziţii de oligopol şi vor să îşi impună agenda pe plan mondial.
Treptele impunerii organismelor modificate genetic

Un exemplu concret privind modul în care se realizează funcţia pan-reglementării împotriva populaţiei este cazul organismelor modificate genetic (sau, pe scurt, O.M.G.). O.M.G. sunt alimente ce provin din organisme al căror ADN e modificat prin inginerie genetică. Soia, porumbul, zahărul, orezul şi grâul sunt doar câteva plante clasice asupra cărora s-a intervenit genetic. Faptul că sunt modificate genetic pune probleme nu numai etice, ci şi medicale. Numeroase studii ştiinţifice au arătat efectele adverse ale alimentelor provenite din O.M.G., zonele de risc fiind toxicitatea lor, producerea de alergii, slăbirea imunităţii, infertilitatea, precum şi afectarea metabolismului şi chiar a condiţiei genetice (date preluate de la Academia Americană de Medicină Naturistă).
Dar, mai întâi, să facem un mic excurs asupra scurtei şi recentei istorii a impunerii pe piaţă a O.M.G.

1. S.U.A., calul troian al industriei O.M.G.
O.M.G. au început să intre pe piaţă începând cu anii 1990, mai ales în S.U.A. De altfel, este extrem de grăitor felul în care ele s-au impus pe piaţa americană. S-a descoperit că decizia legalizării comerţului cu O.M.G. s-a luat după o rundă de întâlniri secrete între preşedintele de atunci, George Bush Sr., şi şefii companiei Monsanto, cel mai mare producător de O.M.G. din lume. În mod şocant, executivul american a impus comercializarea O.M.G.-urilor fără să solicite realizarea vreunui test asupra riscurilor de sănătate ale produselor, asupra siguranţei lor şi, de asemenea, fără să ceară menţionarea pe eticheta produselor a faptului că alimentele sunt modificate genetic! Doctrina ce stă la baza unei astfel de practici se numeşte a „echivalării substanţiale”, ceea ce înseamnă că, practic, O.M.G. sunt considerate în Statele Unite identice cu cele naturale – de aici reiese că nu au nevoie de teste şi nici de etichetare specială. Drept urmare, cetăţenii americani nu pot şti dacă ceea ce consumă este natural sau modificat genetic. Această doctrină a fost urmată de toţi preşedinţii americani, inclusiv de Barack Obama, ducând la proliferarea afacerilor cu O.M.G. ale giganţilor Monsanto, Dow Chemicals şi DuPont (potrivit Global Research, 2009).
Pe lângă dezvoltarea agresivă din interiorul S.U.A., industria O.M.G. a profitat de poziţia super-puterii mondiale pentru a îşi impune interesele în întreaga lume – evident, sub masca „comerţului liber” şi a „ajutorului umanitar”. Astfel, sub pretextul „ajutorului umanitar”, industria O.M.G. din S.U.A. a găsit o piaţă de desfacere în ţările sărace ale lumii prin intermediul „Programului Alimentar Mondial” al O.N.U. Cu alte cuvinte, surplusul producţiei de organisme modificate genetic, care nu mai putea fi comercializat în S.U.A., a fost cumpărat de O.N.U. pentru a fi trimis în ţările africane. O adevărată tragedie a rezultat în momentul în care una din aceste ţări, Zambia, a refuzat să mai primească porumb modificat genetic, marca Monsanto, de la O.N.U. Drept pedeapsă, „programul de ajutorare” a încetat şi ţara s-a afundat într-o foamete cumplită! După doi ani de foamete (2003-2004), oficialii Zambiei s-au văzut nevoiţi să cedeze şantajului O.N.U./S.U.A., acceptând „ajutorul” reprezentat de alimentele modificate genetic (cf. wikipedia.org).
Sub masca comerţului liber, industria O.M.G. a determinat S.U.A. să conteste, pe lângă Organizaţia Mondială a Comerţului, interdicţiile pe care ţările din Europa (a nu fi confundate cu instituţiile Uniunii Europene!) le-au aplicat comerţului cu O.M.G. Într-adevăr, dacă opinia publică americană pare a fi una complet manipulată asupra naturii şi efectelor O.M.G. (în S.U.A., după cum am văzut, O.M.G. se comercializează fără o atenţionare pe etichetă asupra naturii produsului), în ţările europene s-a întâlnit o rezistenţă nebănuită la industria modificărilor genetice, poate şi datorită curentelor ecologiste, naturiste şi orientate către culturile tradiţionale sau medicina alternativă.
În orice caz, în Austria, Franţa, Luxemburg, Germania, Grecia şi chiar şi Ungaria au existat interdicţii aplicate cultivării şi comercializării O.M.G. aplicate de oficialii guvernelor naţionale. Nici în celelalte ţări cultivarea O.M.G. şi comerţul cu ele nu au înregistrat un progres semnificativ. Din păcate, excepţie de la acest scepticism european face tocmai ţara noastră. La sfârşitul lunii mai 2009, legislativul român a votat, cu o largă majoritate, legalizarea cultivării şi introducerii pe piaţă a organismelor modificate genetic. Nu a existat, ca de obicei, nicio dezbatere publică, nicio avertizare, măcar similară cu cele existente în celelalte ţări europene asupra efectelor dăunătoare ale O.M.G.
Oficialii americani cumpăraţi de industria O.M.G. au protestat agresiv faţă de interdicţiile puse de ţările europene. Robert Zoelick, actualul şef al Băncii Mondiale şi, pe atunci (2003), reprezentantul S.U.A. la Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) a afirmat că ţările europene sunt „imorale” datorită interdicţiilor aplicate O.M.G., dând un exemplu negativ ţărilor sărace confruntate cu foametea… E mai moral, pentru Zoelick şi alţi lideri mondiali, să şantajeze ţările sărace pentru a primi organismele lor modificate genetic. „Represaliile” S.U.A. faţă de ţările europene s-au manifestat printr-o plângere depusă împotriva lor la Organizaţia Mondială a Comerţului. În decizia O.M.C. s-a declarat că interdicţiile practicate de ţările europene sunt incorecte, iar statele care le practică sunt supuse amenzilor (imense, de cele mai multe ori) (cf .wikipedia.org).
Ce trebuie reţinut din toată această poveste este decizia O.M.C. Cum am precizat anterior, Codex Alimentarius este standardul de referinţă la care se raportează OMC în confictele de tip comercial. Ori conflictul între S.U.A. şi ţările europene este comercial şi se referă la produse de tip alimentar.
În concluzie, Codexul reprezintă o pârghie instituţională de justificare a unor măsuri punitive faţă de ţările care îndrăznesc să interzică produsele alimentare modificate genetic.
2. Cazul european
Care este situaţia în Uniunea Europeană? Este oare refuzul guvernelor naţionale de a comercializa şi cultiva O.M.G. sprijinit de Comisia Europeană? Să vedem ce spun faptele.
Comisia Europeană a încercat, în mod repetat, să determine statele naţionale să renunţe la restricţiile puse asupra O.M.G.. Atât în anul 2006, când O.M.C. a luat decizia în favoarea S.U.A., cât şi în mai 2009, oficialii europeni au căutat să înlăture stavila pusă de guvernele naţionale în calea O.M.G. Interdicţiile nu pot fi ridicate decât dacă se obţine un vot favorabil din partea reprezentanţilor guvernelor naţionale (în Consiliul de Miniştri), ceea ce C.E. nu a obţinut, cu toate presiunile făcute. Cel mai recent caz este al Germaniei, care a refuzat să acorde dreptul de folosire pe teritoriul său a seminţelor de porumb modificate genetic, creaţie a aceluiaşi gigant Monstanto. Majoritatea deciziilor de interdicţie au survenit în urma demonstraţiilor fermierilor şi a asociaţiilor ce militează pentru hrană naturală, şi au fost luate de miniştrii agriculturii sau ai mediiului din respectivele state naţionale. Elitele mondiale nu au stat nici ele cu mâinile în sân, cum vom vedea în continuare…
Octombrie 2008, Marea Britanie. Publicaţia The Independent on Sunday intră în posesia unor documente explozive care arată că liderii statelor europene, împreună cu cei ai Comisiei Europene, organizau întâlniri secrete în care se discuta modalitatea de urgentare a implementării culturilor de O.M.G. în Europa şi de „docilizare” a opiniei publice europene, mult prea reţinută faţă de produsele modificate genetic.
Documentele relatau discuţiile şi concluziile a două serii de întâlniri avute de însuşi J. M. Barroso (preşedintele Comisiei Europene), Gordon Brown (primul ministru al Marii Britanii) şi trimişii altor 27 ţări europene, dintre care nu lipseau apropiaţi ai preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi ai cancelarului german Angela Merkel. Participanţii la întrunirile secrete cereau, de asemenea, giganţilor industriali implicaţi în producţia de alimente modificate genetic – dintre care cei mai însemnaţi sunt cei de la Monsanto –, să depună un efort mărit pentru contracararea campaniilor duse de ecologişti şi naturişti.
De asemenea, J. M. Barroso le-a cerut şefilor de cabinet din ţările membre să impună miniştrilor de agricultură şi mediu aprobarea culturilor de O.M.G. În ceea ce priveşte opinia publică, „docilizarea” ei era prevăzută să se realizeze printr-o propagandă care să pună accent pe „înaltele standarde practicate de legislaţia europeană în materie de O.M.G.”. Cu alte cuvinte, instituţiile europene sunt folosite ca reper normativ absolut, opinia publică fiind îndemnată să creadă pe cuvânt Bruxelles-ul atunci când acesta afirmă că un aliment modificat genetic nu este dăunător pentru sănătate.
Dar care este rolul Comisiei Europene în tot acest angrenaj de instituţii şi reguli supra-naţionale?
Comisia Europeană, sub pretextul protejării populaţiei de alimentele „nesigure”, a elaborat o serie de directive europene care, de fapt, legalizează folosirea culturilor O.M.G. Directivele sunt mai restrictive faţă de produsele alimentare O.M.G. decât cele din S.U.A., un exemplu fiind dat de faptul că producătorii de alimente modificate genetic sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă felul produsului: natural sau modificat. Chiar şi aşa, măsura se aplică doar când proporţia modificărilor genetice depăşeşte un anume procent.
Aceste standarde nu fac altceva decât să repete, pe plan european, jocul Codex ce se desfăşoară pe plan mondial. Comisia Europeană devine o instituţie tutelară care, pentru a impune culturile O.M.G., pretinde că le va garanta calitatea şi siguranţa medicală. Suntem siliţi, aşadar, să dăm un gir necondiţionat instituţiilor europene, care ne învaţă ce este sănătos să mâncăm şi ce avem voie să cumpărăm.
Logica legitimării unor produse sau tehnici extrem de periculoase pentru om introduse prin intermediul directivelor europene de standardizare se regăseşte şi în alte cazuri, cum este cel al cipurilor RFID. În ciuda numeroaselor puncte de vedere critice venite din spaţiul european, Comisia Europeană a „recuperat” tehnica RFID prin reglementarea ei la nivel de directive şi regulamente europene. Printr-o astfel de tactică se încearcă adormirea opiniei publice, care trebuie să accepte că ce spune „Big Brother-ul” european este o garanţie suficientă pentru a considera o tehnică periculoasă, fie ea RFID sau O.M.G., drept inofensivă şi chiar necesară bunăstării omenirii.
Concluzii

Alimentele modificate genetic sunt adevărate bombe alimentare cu efecte adverse asupra oamenilor încă neştiute (având în vedere că sunt folosite doar de circa 15 ani). Ele sunt justificate de elitele mondialiste (conducătorii O.M.C., Codex Alimentarius, Comisia Europeană, şefii statelor europene) prin „combaterea foametei”, fiind descrise ca o soluţie miraculoasă la „pericolul suprapopulării planetei”. Acesta este un fals pericol, ce ţine de propaganda malthusiană care vede în sporul demografic o catastrofă şi consideră reducerea numărului de oameni de pe planetă un obiectiv necesar. Recent, un consilier al reprezentantului S.U.A. pe plan exterior, Hillary Clinton, declara: „Trebuie să facem ceva pentru micşorarea ratei natalităţii. Pământul nu mai poate suporta atât de mulţi oameni. În prezent, există aproximativ 6,5 miliarde de oameni pe întreg globul, iar populaţia este în continuă creştere. Trebuie să inventăm modalităţi noi de a raţionaliza apa şi de a multiplica sursele de hrană” (Nina Fedoroff, în Cotidianul). „Multiplicarea surselor de hrană” este tocmai industria O.M.G.!
Iată, aşadar, rolul lui Codex Alimentarius şi al directivelor europene legate de hrană: raţionalizarea apei şi a mâncării, înlocuirea alimentelor naturale cu cele modificate genetic. Despre filosofia malthusiană aflată în spatele acestor măsuri şi despre cum se încearcă eliminarea medicinei şi tratamentelor naturiste prin intermediul Codexului şi al U.E., vom scrie în numărul viitor al revistei.
Ioan Bucur

Publicat in Al optulea veac, Cauzele bolilor.

De catre FAMILIA ORTODOXA