Uniunea Europei Centrale – Intermarium

Uniunea Europei Centrale – Intermarium

 

„Intermarium”, tradus prin „Între Mări” (Międzymorze în poloneză), se referă la un potenţial proiect geopolitic în zona Europei de Est. După cum îi spune şi numele, Federaţia Intermarium s-ar întinde de la ţărmul Mării Baltice până la cel al Mării Negre. Într-o variantă extinsă, ar ajunge şi până la ţărmul Mării Adriatice.
Ideea unei federaţii în zona Europei Centrale şi de Est aparţine polonezilor care, după cum a dovedit şi istoria, au motive serioase în a fi prudenţi şi a căuta noi soluţii pentru a-şi asigura integritatea teritorială, cât şi suveranitatea naţională faţă de eventualele ameninţări venite din partea celor doi duşmani tradiţionali: Rusia şi Germania. Principalul promotor al acestui proiect geopolitic a fost Józef Piłsudski, om politic polonez din perioada interbelică.
Trebuie amintit faptul că în decursul ultimilor 300 de ani, Polonia a fost împărţită în repetate rânduri de către cei doi vecini, fie că ei s-au numit Imperiul Ţarist sau Uniunea Sovietică, pe de o parte, Prusia, Austria sau Germania pe de altă parte. De aceea, Józef Piłsudski vedea în proiectul Federaţiei Intermarium o contrapondere la imperialismul german şi rusesc ce viza state precum Polonia şi România, în special. În contextul istoric de atunci (perioada interbelică), un asemenea motiv era justificat, însă considerăm că în prezent atât Germania, cât şi Rusia, au renunţat la ideea păguboasă a imperialismului. Sperăm că s-au convins că a rusifica sau germaniza popoare mari şi vechi precum polonezii ori românii e un demers nociv în primul rând pentru ei (germani şi ruşi), căci îşi atrag antipatia acestor naţiuni pentru pentru multă vreme, fapt ce va fi un permanent impediment în crearea stabilităţii şi păcii în zonă.
Pornind de la premisa că momentul imperialismul (german şi rusesc) de secol 19 a fost depăşit, ideea un federaţii în zona istmului ponto-baltic rămâne totuşi un proiect interesant din alte puncte de vedere, izolate de cel care, în perioada interbelică, accentua ideea unui front comun de apărare. Ce anume ar justifica existenţa unui asemenea proiect geopolitic? În primul rând, anumite afiniţăţile culturale pe care le au popoarele din această zonă. Dincolo de diferenţele lingvistice ori religioase, există un fond genetic şi cultural comun traco-scito-sarmat. Bine, e dificil şi poate hazardat să porneşti de la nişte date destul de inexacte ce merg până în Antichitate, însă e îndreptăţită afirmaţia conform căreia toată această zonă (a istmului ponto-baltic) prezintă anumite caracteristici culturale şi psihologice similare şi dinstinctive faţă de Occident ori de Răsăritul rusesc eurasiatic. Apoi, un alt argument în favoarea acestui proiect ar fi de ordin economic. Intermarium ar putea funcţiona ca un areal autarhic, dezvoltând totodată anumite ramuri ale economiei necesare proiectului geopolitic mai amplu al Europei unite.
Cât de fazabil ar fi un astfel de demers? E greu de evaluat. Deşi între naţiunile din zona istmului ponto-baltic există anumite puncte de intersecţie în plan cultural, diferenţele religioase, care impun şi diferenţe civilizaţionale, ar putea constitui un real factor destabilizator: polonezii, ungurii, cehii şi parţial slovacii sunt catolici, în timp ce românii, ucrainienii, sârbii şi bulgarii sunt ortodocşi. Apoi, numeroasele suspiciuni şi tensiuni dintre români şi unguri, dintre sârbi şi unguri etc. generate de neînţelegerile ivite de a lungul istoriei crează dificultăţi în reconcilierea acestor popoare.
În fine, din proiectul lui Józef Piłsudski, singurul lucru care s-a concretizat în perioada interbelică a fost o alianţă între români şi polonezi. Poate e un plan prea ambiţios o federaţie multietnică care să cuprindă popoare din Estonia şi până în Grecia. Diferenţele de orice fel destul de vizibile şi interesele nu întotdeauna comune între baltici, de exemplu, şi albanezi sau greci, sunt motive care ar face nefuncţională o astfel de federaţie.
Poate mai realist ar fi ca acest Intermarium să cuprindă două uniuni separte, dar în strânsă colaborare. O uniune în nord (un fel de Grupul de la Visegrád), care să cuprindă Polonia, ţările baltice, Cehia, Slovacia şi Ungaria, şi o uniune balcanică în sud în componeţa căreia ar intra România (+Basarabia), Serbia, Bulgaria şi toate ţările din Peninsula Balcanică, cu excepţia Croaţiei şi Sloveniei. În acest context, România şi Polonia, ca cele mai mari şi puternice naţiuni din cadrul celor două uniuni ar urma să colaboreze intens pentru realizarea unor obiective sociale, economice şi culturale comune