Sfaturi pentru soţ

Sfaturi pentru soţ

Priveşte câtă slujbă aduce casei femeia: îngrijeşte de casă şi de toate ale casei, se îngrijeşte de slugi, îmbracă pe toţi cu mâinile ei, ea face ca pruncii tăi să-ţi zică tată, ea te scuteşte de desfrâu, ea te ajută ca să păşeşti pe calea prudenţei, ea, în fine, este cea care îţi conteneşte aţâţarea cea furioasă a naturii tale omeneşti. Ei bine, ajut-o şi tu şi-i răsplăteşte binele ce-ţi face. Cum? Întinde-i mâna de ajutor în cele duhovniceşti. Când tu ai auzit ceva folositor şi bun, aceea, ca şi rândunelele, purtând-o în gura ta, du-o acasă, şi o pune în gura mamei şi a puilor ei. Şi cum nu este absurd ca în toate celelalte să pretinzi întâietatea şi să fii stăpân asupra ei, iar în cele duhovniceşti să te dai la o parte? Stăpânitorul nu în cinste trebuie a covârşi pe cel stăpânit, ci în virtuţi. Aceasta este datoria celui ce stăpâneşte, şi acesta este succesul lui, pe când al celor stăpâniţi este de a asculta.

Eşti cap femeii; prin urmare, pune în bună rânduială, tu capul, pe întregul corp. Nu vezi cum capul nu atâta întrece pe celelalte mădulare ale trupului prin locul ce-l ocupă, pe cât prin îngrijirea ce o are de întregul trup, ca şi un cârmaci de corabie, care îngrijeşte de totul? În cap sunt şi ochii trupului, dar şi ochii sufletului; (...) toate simţurile de acolo îşi au începutul şi sorgintea; organele vocii de acolo se trimit, prevederea, adică perspicacitatea de acolo purcede, mirosul şi simţul în genere de acolo, căci obârşia nervilor şi a oaselor de acolo îşi are fiinţa. Acum ai văzut că capul covârşeşte pe trup mai mult prin pronia lui, decât prin cinste? Tot aşa şi noi să stăpânim pe femei; să le covârşim nu prin aceea ca să căutăm mai multă cinste din partea lor, ci prin aceea de a li se face mai mult bine de către noi. (din "Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni", 1905)

De aceea te-a făcut Dumnezeu cap femeii, de aceea Pavel ţi-a poruncit: Dacă femeile voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbatul lor (1 Cor., 14, 35), ca să le aduci, ca dascăl, tutore şi apărător, la credinţă. Noi însă, când timpul slujbei ne cheamă la biserică, nu le sculăm dacă ele trândăvesc. Iar când le cheamă diavolul la trâmbiţe, nu le opriţi dacă ascultă grabnic glasul lui! (din "Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei", 2007)

Nu o nedreptăţi în cele mai mari lucruri, nici nu-i da prilej de rănire. Dacă pe ea o dispreţuieşti, măcar teme-te de Dumnezeu, răzbunătorul unor asemenea fapte, Cel Ce pierde cu pedepse de nesuferit astfel de păcate. Căci celor ce îndrăznesc unele ca acestea, le zice: viermele nu încetează şi focul nu se stinge (Mc., 9, 48). Dacă nu te muşcă cu putere cele din veacul viitor, să te înfricoşeze cele de aici. (La cuvintele apostoleşti: <>, din "Cateheze maritale")

Aşadar aşa cum Domnul îngrijeşte, cu blândeţe de Biserică, adică de noi toţi, pentru că suntem mădulare ale Lui, trup al Lui şi oase ale Lui – şi asta o cunoaştem bine noi, cei ce participăm la Sfintele Taine – , la fel şi bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţia lui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui. (Din "Problemele vieţii", 2006)

Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia, de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun, s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia, adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogătaşii, şi-au petrecut viaţa în foame şi sete. Arată-i că nici un necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim, lui Dumnezeu şi voii Sale. (Din "Problemele vieţii", 2006)

Mai presus de toate acest lucru să-1 dezrădăcinezi din sufletul ei, pe al meu şi al tău. Şi dacă-ţi va spune vreodată ale mele, să-i răspunzi: Care sunt ale tale? Căci eu nu le ştiu. Eu n-am nimic al meu. Aşadar cum pui <>, de vreme ce toate sunt ale tale? Dăruieşte-i-le pe toate. Nu facem aşa şi cu copiii? Când iau ceva pe care-l ţinem în mâini şi apoi vor să mai ia şi altceva, le spunem cu îngăduinţă: Da, şi ăsta e tot al tău, şi ăla e tot al tău. Aşa să faci şi în cazul femeii căci are minte copilăroasă. Ţi-a spus ale mele? Spune-i: Toate ale tale sunt, şi eu sunt al tău. Nu sunt cuvinte linguşitoare, ci cuvinte înţelepte. În felul acesta vei putea să-i potoleşti mânia şi să stingi ţinerea de minte a răului. Spune-i deci: Şi eu al tău sunt! De altfel aceasta este şi porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: Bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia (I Corinteni 7, 4).

Dacă eu nu sunt stăpân pe trupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Spunând aceasta ai liniştit-o, ai făcut-o sluga ta, ai legat-o strâns, dar şi pe diavol 1-ai ruşinat. Şi niciodată să nu-i vorbeşti urâcios şi cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire şi cu multă dragoste. Dacă o cinsteşti tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toţi, s-o iei cu binişorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimă frica de Dumnezeu, şi toate celelalte vor curge cu îmbelşugare ca din izvor. Casa se va umple de bunătăţi nenumărate. Când le cereţi pe cele nestricăcioase, vă vor veni şi cele stricăcioase. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga (Matei 6, 33). Dacă trăiţi în felul acesta, şi copii mulţi veţi dobândi, şi plăcuţi lui Dumnezeu vă veţi face, şi bunătăţile veşnice le veţi moşteni, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru.(Din "Problemele vieţii", 2006)

Cât de uşor va putea bărbatul abuza de superioritatea sa şi de forţa sa. El se va afla poate în trei împrejurări deosebite. Sau el are această mare fericire între toţi de a avea o femeie înţeleaptă, bună, blândă, prevenitoare: atunci ce nedreptate şi ce cruzime va fi de a o trata fără bunăvoinţă şi fără politeţe! Sau soţia lui lasă sub cele mai multe raporturi de dorit. Oh! Atunci el să cheme la sine sentimentele de evlavie creştină şi de credinţă şi ca să nu le uite niciodată nici în injurii, nici în tratările rele. De obicei soţia lui va fi bună, însă fără experienţă; el a luat-o ca pe o copilă, cum va putea el aştepta de la ea o înţelepciune consumată? În mod blând, puţin câte puţin, prin învăţături, unde iubirea îşi va arăta delicateţea şi pretenţia ei delicată, el va înlătura de la ea defectele pe care le-a observat şi o va forma pentru virtuţi de soţie, de mamă, de stăpână a casei.