Critica religioasa in miscarea Zeitgeist

Elemente de critica religioasa in miscarea Zeitgeist

 

Miscarea Zeitgeist este unul din fenomenele care suscita puternic spiritele in prezent, grefandu-se pe fondul crizei economice mondiale si al vulnerabilitatii crescute a populatiei in asemenea cirumstante. Cunoscuta mai ales prin cele doua filme documentare, Zeitgeist. The Movie si Zeitgeist. Addendum, amandoua purtand semnatura lui Peter Joseph, miscarea se constituie ca un atac la adresa formelor de organizare politica, sociala si financiara ale lumii de astazi, lansat in numele unei dezvoltari naturale a umanului, lipsite de restrictii, in solidaritate cu mediul inconjurator.

Interesul pe care miscarea il starneste asupra teologului este dat mai ales de introducerea religiei in categoria factorilor opresivi, a fenomenelor care trebuie depasite pentru ca umanitatea sa ajunga la implinirea postulata. Mai mult decat atat, filmul Zeitgeist. The Movie, purtand subtitlul What does Christianity, 911 and The Federal Reserve all have in common?, pune sub semnul intrebarii fundamentele hristologice ale crestinismului, negand originalitatea si istoricitatea lui Iisus Hristos.
Documentul principal al miscarii il reprezinta “Ghidul activistului”, intitulat The Zeitgeist Movement. Observations and Responses. Activist Orientation Guide, redactat si semnat de Peter Joseph, Roxanne Mea-dows si Jacque Fresco in februarie 2009. Deja in prefata, documentul il anunta pe initiatorul si creierul miscarii, proiectantul industrial si ingi nerul social Jacque Fresco. Despre acesta aflam din Zeitgeist. Addendum, ca si din terte surse, ca este preocupat de “proiectarea holistica a unor orase ergonomice, de eficienta energetica, managementul resurselor naturale si automatica avansata, concentrandu-se pe beneficiile pe care acestea le vor aduce societatii”.
In Ghidul activistului, autorii se delimiteaza cu superficialitate de formele religioase explicite. Acestea sunt expediate in sfera “explicatiilor inventate pentru fenomene”, generate de nevoia umana de coerenta. Numai “atasamentul emotional” il impiedica pe om sa se detaseze de “credintele traditionale”, astazi depasite.
Ceea ce propune miscarea Zeitgeist reprezinta o forma de materialism utopic, asemanatoare formulei marxiste. Aceasta observatie este intarita si de viziunea asupra naturii umane, asa cum se desprinde ea din documentul citat. Natura umana e inteleasa a fi buna prin sine, in absenta oricarei raportari de tip religios.
Religia pe care o combate miscarea este de fapt o ideologie, un model explicativ pentru lume si societate, un model static si rigid, care imparte oamenii in buni si rai si introduce, in scop manipulator, separatii inadmisbile. Reductia este operata sistemului de gandire crestin, inteles in termenii formulei “crede si nu cerceta”: “Cand intelegem ca parerile noastre si intreaga cunoastere evolueaza continuu, realizam ca orice sistem de idei care sustine ca stie ceva, fara a permite dezbateri, este gresit. Religia, bazata pe credinta, este campioana acestei deformari, pretinzand ca stie ceva indiscutabil despre originile complexe si greu de descifrat ale speciei umane, lucru imposibil intr-un univers intr-o continua schimbare”.
Cele trei parti principale ale filmului Zeitgeist. The Movie trateaza pe rand problema crestinismului, a atacurilor de la 11 septembrie si a sistemului financiar ce guverneaza azi SUA si intreaga lume.
Atentia noastra se va concentra, in cele ce urmeaza, asupra Partii I, cea dedicata religiei si in special crestinismului. Aici sunt elaborate urmatoarele idei:
Soarele a fost venerat din cele mai vechi timpuri si impreuna cu celelalte corpuri ceresti a fost in foarte multe culturi obiectul personificarii si al mitizarii cu scop religios. Un exemplu de zeu solar este Horus, din mitologia egipteana, despre care aflam din film ca ar fi fost zeul solar al Egiptului in jurul anilor 3000 i.Hr. Personalitatea sa este descrisa in amanunt: “Horus s-a nascut in 25 decembrie din fecioara Isis-Meri. Nasterea lui a fost insotita de aparitia unei stele in rasarit, pe care au urmat-o trei regi, dorind sa il adore pe salvatorul nou-nascut. La varsta de 12 ani, Horus a fost un dascal prodigios, la 30 de ani a fost botezat de Anup si apoi si-a inceput activitatea publica. El umbla insotit de 12 discipoli, savarsind minuni, vindecand bolnavi si mergand pe apa. Horus e cunoscut sub multe nume, cum ar fi Adevarul, Lumina, Fiul uns al lui Dumnezeu, bunul Pastor, Mielul lui Dumnezeu si multe altele. Dupa ce a fost tradat de Tifon, Horus a fost crucificat, ingropat pentru trei zile si apoi a inviat”.
In schema lui Horus sunt apoi incadrate multe alte zeitati, fiecare preluand unele din caracteristicile acestuia. Sunt descrisi pe scurt Attis din Frigia, Krisna din India, Dionisos din Grecia si Mithra din Persia. Apoi sunt pur si simplu enumerati alti 40 de asemenea “mesia solari”, printre care si un anumit “Xamolxis din Tracia”, sau “Invatatorul divin al lui Platon” sau “Monarhul universal al sibilelor”. In final e prezentat “cel mai recent dintre ei”, Iisus Hristos, si anume prin notarea acelorasi trasaturi care au fost evidentiate si in cazul personalitatii lui Horus.

Urmeaza explicarea acestor uluitoare paralelisme identificate intre diferitii “zei solari”, iar aceasta se face in grila astrologica. Nasterea personalitatii solare e asociata solstitiului de iarna si evenimentelor stelare care au loc in aceasta perioada. Momentul invierii e relationat echinoctiului de primavara. Cei 12 discipoli sunt cele 12 constelatii pe care le strabate soarele in cursul unui an. Precesiunea echinoctiilor face ca, o data la 2150 de ani, sa se schimbe constelatia sub semnul careia rasare soarele in ziua echinoctiului de primavara. 2150 de ani reprezinta astfel “o era”. “Intre 4300 si 2150 i.Hr. a fost era taurului, intre 2150 i.Hr. si 1 d.Hr. a fost era berbecului, iar din 1 d.Hr. si pana in 2150 d.Hr. ne aflam in era pestilor. In jurul anului 2150 vom intra intr-o noua era: cea a varsatorului”.

Iisus e interpretat a fi personalitatea solara specifica erei pestilor, si care isi va inceta asadar eficienta o data cu inaugurarea erei varsatorului. Caracterul Iisus e privit ca “un hibrid literar si astrologic”, “un plagiat al zeului solar egiptean Horus”. Si alte istorisiri biblice, precum cele legate de potop sau de Moise, legiuitorul, sunt vazute la randul lor a fi forme de plagiat. Biblia este “un hibrid astro-teologic si literar, la fel ca si aproape toate miturile religioase dinaintea ei”. Lipsa marturiilor istorice despre Iisus Hristos ii conduc pe autorii filmului la concluzia ca Acesta nici nu ar fi existat. “Realitatea este ca Iisus era zeitatea solara a sectei gnostice crestine, si, la fel ca toti ceilalti zei pagani, era o figura mitica. Stapanirea politica a incercat sa Il istoricizeze pe Iisus, pentru a obtine mai usor controlul social”, se afirma in documentar. Aceasta stare de fapt a inceput odata cu decretele lui Constantin cel Mare si a continuat cu politica Vaticanului, pana in ziua de astazi.

Zeitgeist lanseaza cateva teze care par a fi revolutionare. Sunt insa fundamentate ideile expuse mai sus?

Asa cum precizam, materialul textual este insotit de un aparat critic intocmit in conformitate cu rigorile muncii stiintifice. Si totusi, o scurta privire aruncata asupra surselor din care provin ideile redate este deja concludenta pentru veridicitatea informatiilor. Frapeaza faptul ca in lista nu apare nici un istoric al religiilor consacrat29. Numele intalnite cel mai frecvent sunt cele ale lui Gerald Massey, Edward Carpenter, Tho-mas Doane, Manly P. Hall si S. Acharya. Primii patru dintre ei au activat la finalul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Lucrarile citate ale acestora au fost publicate in primele decenii ale secolului al XX-lea. Nu e de mirare ca ele au ecou abia acum?
Descrierea personalitatii lui Horus se fundamenteaza pe textele lui Gerald Massey (1828-1907). Paralelismul propus de acesta intre Horus si Iisus este amendat chiar in populara enciclopedie Wikipedia. In articolul dedicat lui Massey se poate citi: “Opera sa, care schiteaza comparatii intre religia iudeo-crestina si cea egipteana, este desconsiderata pe scara larga in domeniul egiptologiei moderne si nu este mentionata in Enciclopedia Oxford a Egiptului Antic sau in alte lucrari moderne de egiptologie. (…)
Unii scriitori au schitat paralele intre Iisus si Horus, in special Gerald Massey la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Totusi, Massey nu a fost un egiptolog calificat si opera sa nu a fost niciodata recunoscuta in domeniul egiptologiei, iar ideile sale au fost vazute ca teorii extremiste carora le lipsea suportul critic. Massey a fost de asemenea teozof, teoriile lui sustinand de multe ori concepte si idei teozofice.
Exista, intr-adevar, unele valente soteriologice ale activitatii lui Horus, dar caracterul lui este departe de a fi mesianic. Cat despre nasterea feciorelnica, invierea dupa trei zile si celelalte aspecte ale vietii lui Horus numite de Massey, nu gasim nici o referinta in sursele citate. In aceeasi linie se inscriu si articolele din enciclopediile Britannica si Encarta, sau din Dictionarul de mitologie generala al lui Victor Kernbach. Izvorul textual principal din care avem informatii despre mitul horusian il reprezinta tratatul lui Plutarh, Despre Isis si Osiris. Nici aici nu reusim sa identificam informatiile pe care le vehiculeaza Massey despre Horus.
Se vede asadar ca nu este vorba de imprumuturi, ci de proiectii cu sens invers: aspura lui Horus sunt proiectate caracteristici preluate de la Iisus Hristos. Gerald Massey il lectureaza pe Horus in cheie hristica, introducand in caracterul lui multe elemente de provenienta biblica, pentru ca ulterior sa acuze crestinismul ca l-ar fi plagiat pe Horus. Nici ceilalti zei nu se inscriu decat fortat in tiparul horusian. Exista, e drept, unele elemente comune lui Iisus Hristos si zeilor din alte culturi. Cand afirmam ca Iisus Hristos a recapitulat in Sine intreaga natura umana, avem desigur in vedere si toate valorile autentice ale tuturor spatiilor cultural-religioase. Iisus Hristos le-a cuprins, le-a adunat in Sine pe toate acestea, si totusi, El e mult mai mult decat simpla insumare a lor. Numai concentrarea asupra intregului, ca un tot viu si organic, ofera cheia de acces spre originalitatea mesajului crestin.
Stabilirea de conexiuni se face de multe ori chiar cu pretul veridicitatii informatiilor, si nu in cea a studiului comparatistic riguros al religiilor. Aceleasi lucruri le putem afirma si despre interpretarea astrologica. Si ea reprezinta o reinterpretare a lui Iisus Hristos, si anume una naturalist-materialista, care postuleaza ca sistem de referinta absolut circuitul corpurilor ceresti. Sunt, intr-adevar, sugestive unele din denumirile astrelor sau constelatiilor care jaloneaza mersul soarelui in momente precise. Sa nu uitam insa ca ziua de 25 decembrie a fost stabilita ulterior in mod conventional ca zi de nastere a lui Iisus. De ce tocmai 25 decembrie? Alegand aceasta zi, Parintii Bisericii au dat dovada unei capacitati speculative si integrative remarcabile. Iisus Hristos nu este un zeu solar, insa prin unele din epitetele atribuite Lui si prin fixarea potrivita a datei sarbatorilor, Parintii primelor veacuri au inlesnit tuturor adoratorilor de zei solari accesul la Hristosul crestin, pe care l-au prezentat a fi adevaratul Soare, “Lumina lumii”, “Soarele dreptatii”. Nasterea a fost ulterior fixata la data de 25 decembrie, pentru a da un nou sens unei sarbatori solare precrestine, pentru a o ridica pe aceasta din urma de la un inteles simplu, de tip naturist, la unul spiritual. Misionarii crestini ai primelor secole au operat astfel un proces de interpretatio christiana, propunandu-le noilor credinciosi nu inlocuirea, ci desavarsirea sensului sarbatorilor lor. Autorii citati mai sus parcurg traseul invers: ei redescopera sensul primar naturist din spatele unei sarbatori crestine complexe si presupun ca aceasta s-ar reduce la ceea ce au descoperit ei.

Problema categoriilor de adevar aplicate in cazul gandirii mitice este si ea una care are nevoie de o elaborare mai ampla. Miturile au intr-adevar si o functie sociala, dar ele nu se reduc la atat. Adevarul lor trebuie cautat la alt nivel decat cel al lecturii primare. E vorba despre naratiuni beneficiind de mai multe nivele semantice, asadar de mai multe staturi ale interpretarii. Mitul este o povestire referitoare la evenimentele esentiale ale fiintei, el surprinde intr-o forma narationala un adevar fundamental. Gandirea mitica este complementara gandirii filozofice si nu opusa acesteia, si nici falsa prin raportare la “adevarul” de tip speculativ.

O critica sustinuta este adusa sistemelor religioase teiste. Aceasta se articuleaza pe doua directii. Este vizat nivelul institutional al acestora, si asa cum am vazut, ideologii Zeitgeist aseaza un semn de egalitate intre institutie si manipulare sau minciuna. In al doilea rand, teismul este inteles ca introducand “nevoia de a fi pe placul unor principii divine”. Teismul este asadar redus la o simpla morala. Zeii sau Dumnezeul teist sunt vazuti ca simple instante exterioare, care propun un set de reguli ce raman in fond straine vietii launtrice. Critica sistemelor non-teiste este aceasta: Dumnezeu ca instanta exterioara il indeparteaza pe om de el insusi, de bogatia experientei sale interioare, il tine prizonier in derizoriu si efemer. Un sistem religios non-teist se defineste pe sine accentuand primatul trarii interioare – adancimile sufletului sunt topo-sul in care omul face experienta divinului.
Observam asadar ca nu teismul e criticat, ci exclusiva exterioritate a actului religios. Trebuie insa precizat ca nici sistemele teiste nu isi propun sa instituie o simpla morala exterioara, ci un nivel al vietii si al trairii care sa se rasfranga spre exterior, printre altele si sub forma moralei. Religiosul are intotdeauna o dimensiune a experientei interioare, si atunci cand aceasta lipseste, avem de a face cu un religios denaturat. Istoria a cunoscut multe cazuri de instrumentalizare a religiosului, de folosire abuziva a lui in scopul obtinerii unor avantaje de tip material. Dar respectivele pervertiri ale religiosului au fost catalogate ca atare si din interiorul sistemului respectiv. Ele se intalnesc de altfel in toate spatiile religioase: flagelul instrumentalizarii a pandit mereu orice ideal religios.
Comparatia introdusa in prologul filmului de Chogyam Trungpa Rinpoche se realizeaza asadar de la bun inceput pe baze gresite. Avem pe de o parte, idealul propus de sistemele non-teiste, pe de cealalta o transpunere in real mai putin reusita din spatiul teismului. Comparatia este eronata pentru ca nu se foloseste de aceeasi unitate de masura: idealul trebuie comparat cu un alt ideal, trairea religioasa superlativa cu superlativele experientiale ale celuilalt spatiu, doctrina cu o alta doctrina, iar practica, la randul ei, cu aspectele practice dintr-un alt univers religios.
Intotdeauna insa, critica poate fi valorizata si in mod pozitiv. Critica adusa de miscarea Zeitgeist crestinismului ar trebui sa aiba menirea de a-i atentiona o data in plus pe crestini ca este necesar ca ei sa isi traiasca idealurile religioase, si nu doar sa le proclame; iar in al doilea rand sa le afirme in forma lor autentica, si nu doar in cea denaturata, intalnita pe buzele unora din liderii politici si religiosi. In acelasi timp, ea arata cata nevoie avem astazi de a realiza o comparatistica religioasa corecta si riguroasa. Cunoasterea solida a istoriei religiilor reprezinta un element esential in structura formativa a viitorului teolog.

Extras din “Elemente de critica religioasa in miscarea Zeitgeist” de Lect. Dr. Alina PATRU

http://www.crestinortodox.