vineri, 8 aprilie 2011

CONTROLUL MINTII

CONTROLUL MINTII

 
Printre metodele psihologice de transformare, în sensul de ameliorare, putem enumera mai multe, printre care yoga, bioenergia, terapiile complementare, meditaţia transcendentală, controlul minţii, hipnoza, auto-hipnoza, programarea neuro-lingvistică etc… Toate aceste metode, deşi eficace, au totuşi un inconvenient major: trebuie să le consacri timp şi eforturi personale.
Totuşi, există o metodă care nu cere niciun efort, iar timp, doar puţin, sau aproape deloc. Această metodă este metoda subliminală. Ea poate fi folosită pentru modificarea unor stări anxioase, a blocajelor negative sau a obiceiurilor proaste. Cu metoda subliminală, dispunem de un instrument remarcabil. El nu necesită nici concentrare, nici voinţă. Aceasta figurează printre cele mai importante descoperiri în domeniul psihologiei.
Definiţia subliminalului
Subliminal înseamnă „sub pragul conştiinţei”. De exemplu, imaginea subliminală este o imagine care nu poate fi văzută cu ochiul liber, dar pe care creierul nostru o percepe. Trebuie precizat faptul că majoritatea legislaţiilor actuale interzic acest gen de imagine în publicitate.
Un mesaj subliminal este un stimul (adică un agent susceptibil de a provoca o schimbare de comportament la subiectul observat) care nu este perceput în mod conştient decât de persoana care îl primeşte; el se află dincolo de nivelul conştient, dar excită foarte bine simţurile. Nu se cunosc încă în totalitate mecanismele puse în joc, dar se pare că, deşi efectuează fără încetare o triere a informaţiilor pe care le primeşte, creierul nu aplică acelaşi filtru la toate nivelurile de conştiinţă, astfel încât unele informaţii pot influenţa emoţiile fără ca organul cognitiv, creierul să aibă vreun acces.
Motivul pentru care mesajele trebuie să fie „subliminale” este că, de vreme ce spiritul conştient nu îşi dă seama de mesaj, el nu poate să îl respingă, să-l critice sau să-l analizeze. Spiritul poate urma sugestia în mod natural.
Sugestiile subliminale acţionează la fel ca şi sugestiile hipnotice. Capacitatea de a ocoli partea critică a spiritului conştient este esenţială pentru a implanta noile sugestii pentru schimbări. De fapt, de fiecare dată când ne confruntăm cu o alegere, putem decide în mod conştient ce decizie să luăm, în funcţie de voinţa şi de dorinţele noastre. Totuşi, spiritul nostru inconştient nu are aceeaşi capacitate de analiză a informaţiei şi el acţionează în funcţie de datele pe care le-a primit ca şi cum ele ar fi adevărate. Este un fapt psihologic admis că suntem conduşi şi influenţaţi de toate impulsurile noastre inconştiente. Astfel, influenţând spiritul nostru inconştient prin sugestie, se pot manifesta schimbări puternice într-un mod foarte natural.
Subliminalul vizual
Într-un film, se poate înlocui, în fiecare secundă, una din imagini cu o imagine care nu are nici o legătură cu filmul (dat fiind faptul că există 24 de imagini pe secundă, aceasta nu va fi deci afişată decât 417/10.000 miimi de secundă). Astfel, unii realizatori de filme horror au folosit imagini ascunse, încorporate în imaginile reale, pentru a întări efectul de nelinişte (de exemplu în versiunea prelungită a filmului „Exorcistul” de William Friedkin).
Imaginile subliminale sunt deci invizibile la o viteză normală. Ochiul nu le va putea vedea şi spectatorul nu se va întreba ce a fost acel lucru de pe ecran pe care l-a văzut pentru foarte puţin timp decât dacă ştie că există o imagine subliminală pe care să o caute şi asupra căreia să se concentreze. Numai atunci va putea să o întrezărească şi, chiar dacă nu a văzut-o înainte, acum, când ştie unde este, va putea să o vizualizeze.
Iată un singur exemplu, printre multe altele, de folosire a subliminalului vizual: în timpul alegerilor americane din anul 2000, s-a descoperit din întâmplare o imagine subliminală strecurată în spotul publicitar al lui George W. Bush. Această imagine subliminală conţinea o insultă „rat” (şobolan, gunoi) atunci când spotul făcea referire la concurentul său, Al Gore. După spusele celor care au creat spotul ar fi fost vorba de o greşeală tehnică… Oricum ar fi, conform unui studiu condus de Joel Weinberger, de la Universitatea Adelphi din Statele Unite, acest spot putea creşte părerile negative ale alegătorilor împotriva candidatului vizat.
http://www.youtube.com/watch?v=4-uPwpmkOms
http://www.youtube.com/watch?v=r3efjkRSU50 
 http://www.youtube.com/watch?v=1WFMIS0MyOg
Subliminalul auditiv
Există unele cercetări serioase care au dovedit, de mulţi ani deja, că percepţia subliminală este o realitate. Dixon în mod special, dar şi Mykel şi Daves, Ayres şi Clarck, cercetătorii Fundaţiei pentru cercetarea impresiilor subliminale (FRIS), au demonstrat acest lucru într-un mod foarte amplu. Teoria, simplă, a fost verificată. Dixon, într-un studiu referitor la acest subiect, distinge 4 zone de percepţie, în funcţie de intensitatea stimulului.
Subliminalul sonor nu se bazează pe durată, ca subliminalul vizual, ci pe intensitate. O frază, de exemplu, este difuzată la un nivel prea scăzut pentru a fi percepută în mod conştient. Totuşi creierul o înregistrează şi o decodează. Atunci când ascultăm o melodie care conţine mesaje subliminale, în general nu auzim decât melodia. Melodiile alese sunt la bază sintetizatori care formează pânze sonore fără rupturi evidente. Mesajul subliminal este pur şi simplu prezent la un nivel inferior celui de 20 sau 30 de decibeli, folosind efectul de mască bine cunoscut de la munca de cercetare a lui Wegel, Lane şi Fletcher. Acest procedeu interzice recunoaşterea conştientă a mesajului ascuns în spatele muzicii. O altă metodă este ca mesajele subliminale să fie înregistrate în zona de frecvenţă situată la limita percepţiei umane a auzului (între 14000 şi 20000 Hertzi). O altă tehnică este codarea mesajelor subliminale pe un zgomot alb.
În 1951, doctorul Hal Becker, şi-a început cercetările asupra efectelor sugestiei subliminale. Unul din studiile sale implica folosirea sugestiilor subliminale încorporate în sistemul audio al centrului medical Mc Donagh din Missouri. Testul său, care a durat şapte luni, a produs rezultate spectaculoase. Leşinurile datorate injecţiilor au scăzut la zero, numărul persoanelor care fumau în locaţiile personalului a scăzut cu 79%, iar accesele de stări proaste din sala de aşteptare suprapopulată au fost reduse cu aproape 60%. Aceste probleme au revenit la nivelurile anterioare atunci când mesajele subliminale au fost oprite, la sfârşitul studiului.
Pe 10 septembrie 1979 revista „Times” relata: „cincizeci de magazine din Statele Unite şi Canada instalaseră un sistem subliminal pentru a evita furturile din raioane. Inventatorul său, doctorul Hal Becker, a suprapus pe muzica difuzată în magazine mesaje subliminale care sugerau să nu furi : „Eu sunt cinstit. Dacă fur voi fi prins şi trimis la închisoare.” Furturile s-au redus cu 37%, economisindu-se 600 000 de dolari pe parcursul a nouă luni de folosire a sistemului.”
de Gabriela Velours
Mesaje subliminale in muzica


La o mica cercetare am gasit o multime de mesaje ascunse in melodii foarte populare, pe care le auzim peste tot. Aceste mesaje sunt ascunse (sau nu) in versiunea inversa a melodiei sau efectiv in melodia normala. De obicei “vinovati” sunt compozitorii, care sunt evident constienti de mesaj. Unii artisti habar nu au ce canta, altii sunt perfect constienti si chiar promoveaza astfel de lucuri.
La vizualizarea unui mini documentar, un fost satanist spunea ca ei credeau ca lucifer era un inger, care a fost trimis de Dumnezeu in iad. Pana aici, adevarat. Insa ei considerau ca a fost nedpreptatit, ca el si ceilalti draci sunt la fel de frumos ca si ingerii, prin urmare, il/ii venerau. Erau adepti ai iluminismului, grupare ce doreste manipularea masei populatiei.
simbolul explicat: http://img48.imageshack.us/img48/718…r20struqg7.jpg
Din aceasta grupare fac parte acesti cantareti constienti de mesajele lor, cat si anumiti compozitori. Dupa efectuarea unor studii s-a demonstrat ca daca o melodie are un inteles data invers, creierul nostru este atat de destept incat in subconstient il poate descifra si intelege. Sunt o multime de melodii care invers se aud ca “I want some weed” (vreau niste iarba) si atunci cand asculta acele melodii oamenii vor sa se simta bine trupeste.
Sa dau exemple concrete.
Cel mai cunoscut adept al acestei grupari este rapperul Jay-Z.

Este evident, insa va voi lasa pe voi sa decideti. Va rog sa va uitati la aceste video-uri:
http://www.youtube.com/watch?v=qOH1wWRML44
Pe langa faptul o melodie de-a sa intoarsa invers suna cam asa: “6 6 6, murder murder Jesus, 6 6 6″ – “6 6 6, omorati-l omorati-l pe Iisus, 6 6 6″ acesta are si melodii in care mesajul nu este DELOC asuns:
Una dintre ele este “Lucifer”:
Lucifer, dawn of de morning! I’m gonna, chase you out of Earth
Lucifer Lucifer, dawn of de morning…
(I’m from the murder capital, where we murder for capital)
Lucifer, in zorii diminetii! Te voi urmari pana in afara Pamantului
Lucifer Lucifer, in zorii diminetii…
sau
o alta melodie, D’evils:
“Dear God I wonder he can save me,
Illuminati on my mind, soul and my body”
“Draga Dumnezeule, ma intreb daca ma poate salva,
Illuminati in minte, sufletul si trupul meu”
Mai trebuie exemple? Mai sunt O GROAZA!
Rihanna

In afara faptului ca in videoclipul “Umbrella” foloseste o piramida in care ea se fataie dezbracata, melodia si inseamna ceva:
http://www.youtube.com/watch?v=ZUhYWo7iMjM
S-au folosit de ebraica si araba (limba Bibliei si a Coranului) pentru a ascunde mesajul:
in ebraica, Ellah = Dumnezeu
in araba, Allah = Dumnezeu
in ebraica si araba, la = nu
Daca stii aceste lucruri, observi clar:
“Under my umbre-la Allah, Ellah, eh eh eh” adica “nu Dumnezeu, nu Dumnezeu”.
Inca un exemplu cu o melodie de-a Rihannei: http://www.youtube.com/watch?v=oMw3iESGbyM
se aude CLAR: “yes, he’s under and he can’t get out” – “da, el este dedesupt si nu poate iesi”
“Satan forever” – “Satana pentru totdeauna”
“Evil lives in me” – “Raul traieste in mine”
Kayne West, de asemenea cu o multime de intelesuri…
Ce se intampla cand acesti trei se unesc?
Jay-Z ft. Kanye West & Rihanna – Run This Town
priviti aici: http://www.youtube.com/watch?v=atl2YCpYbDA
“I’ll be back, so will Satan” – “Ma voi intoarce, asa va face si Satana”
” Us, Us, Forever ” – ” Noi, Noi, pe vecie”
“Illuminati crew” – “Brigada Illuminati”
etc.
Chris Brown
http://www.youtube.com/watch?v=zl-wBh35cio
(si asta trebuie privit)
Jay-Z, Rihanna, Chris Brown-aceeasi casa de discuri.
Beyonce

Beyonce, iubita lui Jay-Z este de asemenea controlata. In ultima vreme, manusile, ochelarii, accesoriile, costumele sale nu sunt doar simple costume. Sunt pline de semnificatii ale lui Baphomet/Lucifer.
Britney Spears
Piece of me, invers -> “I love Satan only”
http://www.youtube.com/watch?v=qVMzFgmwN2Y
De asemenea, Britney are o noua melodie, “3″
Fara nici un mesaj ascuns spune:
“1, 2, 3
Peter, Paul & Mary
Gettin’ down with 3P
Everybody loves “uhh”
Countin’”
“1, 2, 3
Petru, Paul si Maria
Au un ménage à trois
Toata lumea iubeste “uhh”
Numar”
3P in limajul american de zi cu zi inseamna threesome = ménage à trois
As putea continua la nesfarsit cu aceste exemple, daca mai vreti spuneti…
Inchei prin a va arata ceva si mai si…Barack Obama.
Sloganul sau este “Yes we can!” care spus de el, dat invers, inseamna “Thank you satan!”
http://www.youtube.com/watch?v=jqALdkTArqs
http://www.youtube.com/watch?v=IFZInXscfYw
http://www.youtube.com/watch?v=CVjXYeAgbE8
Este peste tot!

Sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor.

Sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor

 
1. Încercaţi să jucaţi cu dumneavoastră înşivă, din când în când, rolul de “avocat al diavolului”, combătându-vă propria imagine, concepţiile pe care le consideraţi de nezdruncinat, prejudecăţile, comportamentul, sentimentele. Veţi ajunge astfel să vă cunoaşteţi mai bine, să vă descoperiţi punctele slabe ori rigidităţile, dar poate şi calităţi pe care nu vi le-aţi pus în valoare. Încercaţi să vă priviţi cu alţi ochi, mereu din alte perspective, pentru a înţelege mai bine care este părerea celorlalţi despre dumneavoastră.
2. Exersaţi rostirea unor expresii precum: “Am greşit”, “Îmi pare rău”, “E vina mea”, “Am învăţat ceva din greşeala asta”.
3. Fiţi atenţi la perspectiva din care alţii încearcă să prezinte, să încadreze o problemă, o situaţie, o anume opinie. Acceptând necondiţionat premisele lor, le oferiţi din start un avantaj substan­ţial. Fiţi pregătiţi pentru eventualitatea de a respinge de la bun început, în întregime, punctul lor de vedere şi de a veni cu varianta dumneavoastră. Feriţi-vă să treceţi la discutarea detaliilor înainte de a vedea dacă problema, în totalitatea ei, nu este cumva greşit pusă. De multe ori agenţii de influenţă îşi atrag inter­locutorul în discuţii pe marginea unei probleme, pentru ca abia când e prea târziu acesta să-şi dea seama că întreaga problemă era artificial creată. Spre exemplu, după revoluţia din 1989, regimul de la Bucureşti a făcut nenumărate presiuni asupra zia­riştilor pentru discutarea articolelor pe care ar fi trebuit să le cuprindă legea presei. Ziarele independente însă au pus problema cu totul altfel: era într-adevăr necesară legea presei sau apariţia ei ar fi putut justifica un nou val de cenzură informaţională?
4. Acceptaţi pierderile pe termen scurt (în bani, timp, efort, sau chiar respect faţă de propria dumneavoastră persoană) pentru a vă păstra independenţa. Lăsându-vă atraşi cu uşurinţă de mirajul unor avantaje imediate, puteţi cădea în capcane foarte pericu­loase, iar suferinţa produsă de apariţia disonanţei cognitive va fi incomparabil mai mare decât cea provocată de nemulţumiri sau de necazuri trecătoare. Acceptaţi micile pierderi şi gândiţi-vă că ele vă sunt învăţătură de minte pentru a nu mai greşi în viitor.
5. Puneţi imediat piciorul în prag atunci când sunteţi ne­mulţumit, agasat, sau când suferiţi din cauza comportamentului unei persoane apropiate. Exersaţi-vă în a spune:,,Pot trăi şi fără dragostea (prietenia) ta, chiar dacă la început îmi va fi greu. Dacă vrei să mai fim împreună (prieteni), încetează să mai faci lucrul ăsta şi obişnuieşte-te să faci asta”, sau: “Pot supravieţui fără favorurile dumneavoastră, dacă vreţi să rămânem în relaţii bune, gândiţi-vă să mă trataţi cu mai mult respect” ş.a.m.d. În caz că nu sunteţi luat(ă) în serios, chiar după avertismente repetate, pregătiţi-vă să vă detaşaţi (despărţiţi) total de persoana respectivă.
6. Evitaţi întotdeauna să luaţi hotărâri pripite, mai ales în situaţii care vă sunt neclare. Mulţi agenţi de influenţă exagerează graba cu care trebuie să răspundeţi, presându-vă, pentru a nu vă da timp de gândire. Judecaţi problema la rece, luaţi-vă un răgaz suficient, căutaţi surse suplimentare de informaţii asupra subiec­tului şi abia apoi puneţi-vă semnătura.
7. Întotdeauna când ceva vi se pare neclar, insistaţi cu între­bările până ce vă lămuriţi complet. Nu-i lăsaţi pe agenţii de in­fluenţă să vă facă să vă simţiţi prost şi astfel să vă reducă la tăcere, în foarte multe cazuri, explicaţiile superficiale sunt semne ale unor tentative de manipulare, dar şi ale superficialităţii şi incom­petenţei celui chipurile atotştiutor.
8. Exersaţi-vă în descifrarea sensurilor ascunse ale lucrurilor sau situaţiilor întâlnite la fiecare pas, indiferent cât de banale ar părea: rolul uniformelor, substratul diverselor relaţii interper-sonale, intenţiile reale ale diverşilor vorbitori, rolul nescris al unor legi şi regulamente. Încercaţi să vă explicaţi ce s-a urmărit prin promovarea unor anumite concepţii arhitectonice, care sunt tentativele de manipulare prin afişarea diverselor simboluri sau sigle, ce interese se ascund sub unele alianţe de circumstanţă, prin ce mijloace este obţinut acceptul sau ataşamentul unora sau al altora faţă de anumite idei, organizaţii sau lideri, cum acţionează asupra individului presiunea grupului social din care face parte, ce se poate citi printre rânduri în articolele din ziare ş.a.m.d. Poate fi un joc interesant, dar şi foarte util.
 
9. Fiţi atent(ă) la regulile impuse de gazde, atunci când sunteţi în rolul oaspetelui. Uneori respectarea instinctivă a acestora (pentru a nu da dovadă de impoliteţe) vă poate limita drastic libertatea de exprimare, de acţiune şi chiar de alegere. Priviţi cu detaşare regulile de protocol, respectaţi-le, dar nu într-o asemenea măsură, încât să renunţaţi la a vă mai expune deschis părerile. Încercaţi din când în când să jucaţi rolul nonconfor-mistului. Reacţiile celor din jur vă vor putea demonstra dacă au sau nu intenţii ascunse.
10. Nu acordaţi credit soluţiilor simple în cazul unor pro­bleme personale, sociale sau politice complexe.
11. Amintiţi-vă că nu există dragoste sau prietenie totala, necondiţionată, din partea unui străin, la prima vedere. Fiţi foarte atenţi la cei care încearcă să vi se “bage sub piele” şi încercaţi să aflaţi ce anume urmăresc să obţină de la dumneavoastră. Însă chiar şi în cadrul relaţiilor obişnuite de prietenie sau de iubire, reţineţi că acestea pot fi verificate numai în timp. De asemenea, este imposibil ca ele să reziste dacă unul numai dă, iar celălalt doar primeşte. Încrederea, adevărata dragoste sau prietenie au la bază reciprocitatea şi respectul faţă de celălalt.
12. Dacă ajungeţi într-o situaţie socială nouă, într-un anturaj nou, într-o companie nefamiliară, încercaţi imediat să aflaţi de pe ce poziţie puteţi intra în contact cu cei din jur şi care sunt principalii agenţi de influenţă ai grupului. Intraţi pe “lungimea de undă” a acestora, aflaţi cât mai multe amănunte despre ei, “citiţi-le” preferinţele, orgoliile, preocupările, flataţi-i dacă e cazul, încercaţi să descifraţi ce urmăresc şi apoi căutaţi soluţiile cele mai bune pentru a rezolva problemele ce se pot ivi.
13. Evitaţi situaţiile total nefamiliare, în care nu vă puteţi manifesta libertatea de acţiune sau de exprimare. Dacă totuşi vă aflaţi într-o asemenea situaţie, începeţi cu testarea limitelor ce vă sunt impuse. Acceptaţi un preţ mai mic pentru a vă elibera, în loc să vă supuneţi unor suferinţe greu de suportat pe care vi le-ar putea provoca rămânerea într-o astfel de situaţie.
14. Nu vă dezvăluiţi sentimentele, dorinţele ascunse, slăbiciunile sau limitele în faţa oricui. Amintiţi-vă că, uneori, chiar şi cel mai bun prieten vă poate trăda sau vă poate exploata cu ajutorul acestor destăinuiri.
15. Obişnuiţi-vă cu momentele de detaşare emoţionaă, mai ales atunci când doriţi să analizaţi cu atenţie ă anumită problemă. Exersaţi-vă în păstrarea calmului şi a sângelui rece, în confrun­tările cu cei care încearcă să va manipuleze. De foarte multe ori ei urmăresc să vă enerveze special pentru a vă crea momente de vulnerabilitate de care să se folosească în a vă îngenunchea.
16. Nu vă lăsaţi la cheremul lăcomiei şi al satisfacerii orgo­liului personal. Agenţii de influenţă ştiu foarte bine cum să vă exploateze aceste slăbiciuni pentru a profita de pe urma dumnea­voastră sau chiar pentru a vă supune în cele din urmă. Rezistaţi ademenirilor, linguşelilor, bârfelor, iar dacă vă simţiţi nesigur(ă) şi nu ştiţi cum să procedaţi, gândiţi-vă la persoana pe care o consideraţi un exemplu de onestitate şi stăpânire de sine şi imaginaţi-vă cum ar proceda aceasta în locul dumneavoastră.
17. Acceptaţi schimbul de idei, analizaţi la rece opiniile sau concepţiile ce nu coincid cu ale dumneavoastră, mai ales când sunt susţinute de argumente concrete, încercaţi să vă puneţi în locul celor cu care vă confruntaţi ideile, pentru a vedea mai bine unde greşesc ei sau unde greşiţi dumneavoastră.
18. Identificaţi momentele în care simţiţi un sentiment de vină şi încercaţi să-i aflaţi originea. Vedeţi dacă nu vă este indus în mod artificial pentru a vă determina să acţionaţi într-un anume fel. În general, nu luaţi decizii pentru a scăpa de sentimentul de vină. Acceptaţi-l ca pe o componentă inevitabilă a firii umane, dar nu acţionaţi sub imperiul său.
19. Acţionaţi pe deplin conştient în toate situaţiile. Nu luaţi decizii doar pentru că “aşa trebuie” sau pentru că aşa v-a intrat în reflex. Încercaţi să vedeţi care anume reflexe corespund con­vingerilor dumneavoastră intime şi care v-au fost impuse prin diverse tehnici de manipulare.
20. Gândiţi-vă că, uneori, consecvenţa poate conduce la rigi­ditate. Dacă în urma unei analize detaşate vă daţi seama că aţi greşit, nu persistaţi în greşeală doar de dragul consecvenţei.
 
21. Autorităţile legitime trebuie respectate, dar cei care se erijează în autorităţi fără a avea legitimitate trebuie supuşi unei analize atente pentru a vedea care sunt interesele ascunse ce îi animă şi pentru a găsi calea de a-i respinge.
 
22. Vociferările sau reacţiile emoţionale nu sunt suficiente pentru contracararea actelor de inechitate sau de injustiţie. Pentru a lupta împotriva oricăror abuzuri trebuie să vă asumaţi deschis opţiunea şi să le înfruntaţi până la capăt, indiferent de consecinţe. Bogdan Ficeac,,Tehnici de manipulare”

Efectele televiziunii asupra mintii umane.

Pazeste-ti mintea!

Televizorul pare a fi o prezenta indispensabila din casele oamenilor. Primul lucru care este achizitionat intr-o familie este un televizor. Argumentele sunt diverse: contactul cu “lumea” cu ultimile stiri din tara si de pe mapamond, relaxare sau destindere, o modalitate placuta de a petrece timpul, un mijloc de educare. Aici sunt tot felul de emisiuni (sau programe) cu un important impact educativ, afli ultimile noutati din stiinta, cultura, societate, politica, economie, educatie, etc. -; ce mai, esti in rand cu lumea !, expresie pe care am auzit-o de foarte multe ori. (retine-ti expresia -; esti in rand cu lumea !!!) v5t11tp
In plus, ce poate fi asa de rau la televizor ? Am telecomanda si, in concluzie, detin controlul. Daca este ceva ce nu-mi place -; clic, apas pe butonul telecomenzii, schimb canalul. Daca si pe acest nou canal (emisiune) este ceva ce cred ca nu este in ordine -; clic, si am schimbat iar. Pana gasesc o emisiune sau un program in acord cu principiile mele de viata. Atunci pot sa urmaresc impreuna cu toata familia in liniste. Lucrurile sunt rezolvate. Ce poate fi asa de rau ? Si in plus este si o forma de a ma verifica, de a-mi pune la proba controlul de sine. Ce, este asa de greu sa rezisti televizorului ?
De ce nu mi-as cumpara televizor :
- nu pot sa ma incred niciodata intr-un mijloc de manipulare a mintilor oamenilor ;
- este un drog ; creeaza dependenta ; este o otrava lenta ;
- nu ma consider destul de puternic sa rezist tentatiei de a-l deschide ;
- emisiunile TV ma pot distrage de la datoriile si responsabilitatile pe care le am ;
- timpul fiecarui om (si al meu deci) este prea pretios pentru a fi petrecut in fata televizorului ;
- chiar daca am telecomanda si pot sa schimb cand vreau pe alt post, de fapt nu am nici un control, este o falsa impresie – tot el este seful ;
- televizorul este doar un emitator ; el nu comunica cu mine ci imi comunica; este ca un stapan care imi transmite doar informatii si nu asculta ce as avea sa-i spun; primesc informatii fara a avea posibilitatea sa le verific ;
- ritmul de transmitere a informatiilor este asa de mare incat imi bombardez creierul in permanenta ; cu timpul nu voi mai avea puterea de a selecta si aranja toate informatiile pe care le-am primit ;
- slabeste puterile mintii ; mintea este afectata de calitatea hranei intelectuale pe care o primeste ; mintea isi pierde din puterea de a mai medita la marile teme ale vietii si destinului ; isi pierde din capacitatile spirituale ;
- reclamele sunt un mijloc de inducere a poftelor si a falselor nevoi, a gandurile murdare si senzuale ;
- predispune la comoditate si lene ;
- spiritul lumesc este promovat 99% din timp, pe orice canal ;
- este un mijloc de distrugere a principiilor corecte de viata ;
- este o fabrica de iluzii ; ne indeparteaza de la datoriile elementare ale vietii ;
- in marea majoritate a timpului sunt promovate falsele valorile : cel mai…, cea mai…, (banii, puterea, inteligenta, frumusetea );
- cultiva gustul pentru senzational, pentru iesit din comun
- distruge placerea pentru lectura ; conduce la comoditate in gandire (informatia vizuala are un impact urias asupra mintii umane -; printr-un mesaj transmis pe cale vizuala si auditiva este retinut peste 50% din continut, pe cand prin citit, oamenii retin doar 10 %) ;
- are un efect devastator asupra educatiei copiilor ; le poate corupe inima si deforma caracterul ; starneste pasiunile ; parintii nu pot selecta informatiile transmise pe aceasta cale ; o emisiune poate distruge in cateva secunde munca de un an a unui parinte ;
- sa nu uitam ca suntem influentati si schimbati de ceea ce privim ;
- TELEVIZORUL DISTRUGE PUTERILE INTELECTUALE, MORALE SI FIZICE.
- NU VA LASATI INSELATI DE EL


 Mărturiile oamenilor care se plâng că sunt iradiaţi de la distanţă prin pereţii casei sau apartamentului lor. Prima tendinţă a ne-cunoscătorilor fenomenului este de a bagateliza alegaţiile, punându-şi semne de întrebare asupra sănătăţii mentale a celor care se plâng. Prea e bizară activitatea asta susţinută asupra unor oameni care nu au omorât o muscă, ‘ba nici politică n-au făcut, dar totuşi, să analizăm un pic inainte de a le răspunde “dar cine eşti tu ca să ti se facă asa ceva?”…
Dacă ce spun ei e adevărat, nu-i aşa că merită să conştientizăm măcar că un pericol de moarte ne paşte pe noi toţi, la bunul plac al unor ofiţeri corupţi ai serviciilor secrete, aflaţi în goană după o proprietate dezirabilă, sau pentru a preveni un adevăr incomod de la ieşi la lumină ? Sau poate chiar mai rău, pentru controlul total al populaţiei…
Oricât de credibile sunt mărturiile victimelor, e bine să avem şi un fundament tehnic în sprijinul celor afirmate. E uimitor să aflăm cât de veche e cercetarea şi rezultatele practice ale iradierii cu microunde. Spre şi mai marea noastră surpriză, ca ţară UE/NATO, România este şi ea inclusă într-un program de controlare a minţii cetăţenilor, prin tehnicile descrise concret mai jos.
Aveţi zile în care vă simţiţi letargici, ne-în stare de a duce la îndeplinire până şi lucruri simple? Dar dureri de cap frecvente pe care nu vi le puteţi explica şi de care nu vă amintiţi să fi suferit în trecut? Vă este somnul bun şi odihnitor, sau o întoarcere prelungită de pe o parte pe alta, urmată de vise neplăcute şi o trezire în stare de buimăceală?
Există explicaţii concrete pentru toate astea, să le aflăm.
Nu este necesar să fiţi vizaţi la modul particular ca şi cei care mi-au scris, ci doar aşa, la modul general, pentru a vă ţine placizi şi bolnăvicioşi, deci incapabili de acţiune susţinută pentru o schimbare reală în bine a ţării. Deasemenea, atenţie la vecini- cine ştie cărui mahăr de prin serviciile secrete i s-a pus pata pe proprietatea sau de ce nu, pe soţia Dvs.! 
Control mental prin “sunete tacute”
Mecanismul de modificare a mintii umane se bazeaza pe tehnologia purtatorului subliminal: Spectrul de Difuzare a Sunetelor Tacute (SDST) – în engleza SSSS, uneori numit S-quad sau Squad. El a fost dezvoltat de Dr Oliver Lowery din Norcross, Georgia (SUA) si este descris în Patentul SUA nr. 5159703, numit “Sistem de Prezentare Subliminala Tacuta”, din 27 octombrie 1992. În introducerea scrisa pentru acest patent, gasim:
“Un sistem de comunicare silentios în care purtatori non-aurali (care nu se pot auzi – nn), din spectrul foarte jos sau foarte înalt al frecventelor audio sau din spectrul ultrasonor adiacent (ultrasunete) sunt modulati în amplitudine sau în frecventa cu informatiile dorite si propagati acustic sau vibratoriu, pentru a ajunge la creier, în mod traditional prin folosirea difuzoarelor, castilor audio sau traductorilor piezoelectrici. Purtatorii modulati pot fi transmisi direct, în timp real, sau pot fi înregistrati si depozitati pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii programate si repetate catre ascultator.”
Conform celor sustinute de Silent Sounds Inc., acum este posibil, folosind calculatoare, sa se analizeze modelul emotional regasit în electro-encefalograma umana (EEG) si sa se replice (sa se “cloneze”) aceste modele, adevarate “semnaturi emotionale”, pe alt calculator, si, la vointa, “sa se induca sau sa se modifice starea emotionala a fiintei umane, în mod silentios”.

Compania Silent Sounds Inc. declara ca este interesata numai în emotii pozitive, dar cartelul militar american nu este atât de limitat în scopuri. Este deci evident ca acesta este un proiect al Departamentului Apararii al SUA.
Edward Tilton, presedintele companiei Silent Sounds, declara chiar el aceste lucruri despre S-quad într-o scrisoare din 13 decembrie 1996:
“Toate semnaturile si schemele (referitoare la starile emotionale – nn) au fost declarate secrete de stat de catre Guvernul SUA si nu avem permisiunea de a revela detaliile exacte… Facem casete înregistrate si CD-uri pentru Guvernul German si chiar pentru tarile fostei Uniuni Sovietice! Totul se face, evident, cu permisiunea Departamentului de Stat al SUA… Sistemul a fost folosit pe tot parcursul operatiunii Furtuna în Desert (Iraq) cu un deplin succes.”
  
Ilustratia grafica ce apare în patent, numita “Evolutia semnaturii emotionale prin inducerea undelor alfa – theta” este identificata cu AB 116-394-95 UNCLASSIFIED si este obtinuta de la “cel mai sensibil si versatil electro-encefalograf din lume”. Are un raport de amplificare de 200000, fata de celelalte EEG-uri obisnuite care au numai 50000. Este controlat prin program de “cele mai rapide calculatoare” folosind o tehnologie de anulare a zgomotului similara celei folosite de submarinele nucleare la detectia obiectelor foarte mici din apa, la distante foarte mari.
Scopul acestei întregi “creme” de tehnologii avansate este obtinerea unei “harti” a semnaturilor emotionale umane si modificarea lor prin semnale catre creier. Ilustratia arata ecranul EEG-ului de la un subiect uman, atât emisfera stânga cât si cea dreapta, simultan.

Clonarea emotiilor
Folosind aceste EEG-uri asistate de calculator, oamenii de stiinta pot identifica si izola “semnaturile emotionale” electrice de foarte mica amplitudine ale creierului, le pot sintetiza si stoca pe alt calculator. Cu alte cuvinte, studiind modelele subtile ale undelor cerebrale care apar atunci când un subiect uman experimenteaza o anumita emotie, oamenii de stiinta au identificat aceste modele ale undelor cerebrale si acum le pot duplica, oricând, la vointa. “Aceste semnaturi sunt apoi transmise folosind frecvente purtatoare de tip Silent Sound si ele vor determina exact acelasi tip de emotie în orice alt subiect uman care le primeste!”
Sistemul si aplicatiile
Aici este vorba de mai mult decât un simplu sistem de control prin semnale subliminale. Exista extrem de multe tehnologii patentate care se pot adauga în acest sistem de frecvente purtatoare, în scopul de a obtine toate tipurile de efecte.
Exista doua metode de transmisie cu acest sistem. Una este inductia directa de microunde în creierul subiectului, fiind limitata la operatiuni în imediata apropiere. Cealalta, asa cum a fost descrisa mai sus, foloseste frecventele purtatoare ale radioului si televiziunii, care sunt prezente peste tot.

   
Sistemul este folosit pentru a controla fie o singura persoana, fie mai multe. Faptul ca informatiile sunt transmise subliminal, le face virtual imposibil de detectat si, deci, periculoase pentru public.
Într-o utilizare conventionala, S-quad poate folosi comenzi vocale, ca ajutor în sistemele de siguranta. Dar, în spatele placutei melodii pe care o auziti în magazine si în supermarket-uri poate fi un mesaj secret, absolut nedetectabil în mod obisnuit, care va interzice sa furati de pe rafturi, sau va îndeamna sa cumparati cât mai multa marfa. Si chiar daca simpla comanda vocala este destul de eficienta, atunci cînd sistemul de prezentare subliminal transmite semnaturi emotionale, rezultatul este cu mult mai puternic.
Pe piata libera se foloseste acesta tehnologie pentru casetele audio de auto-educare prin afirmatii pozitive, relaxare si meditatie, precum si metode de crestere a disponibilitatilor de învatare (mai ales pentru studenti si elevi).
În context medical, aceste sisteme pot fi folosite pentru a rezolva multe probleme grave de natura psihiatrica si psihosomatica.
Se spune ca este cel mai eficient mod de a trata surzenia. Dar acestea sunt numai promisiuni, pentru ca surzii ramîn tot surzi desi metoda se foloseste de 30 ani. În schimb, cartelul militar si elita mondiala au acum o arma pe care o folosesc împotriva omului obisnuit care aude normal.
  
Arma cu microunde portabila  
Oficialii nu recunosc nimic
De fapt, Guvernul SUA nu recunoaste nimic si a refuzat sa comenteze pe marginea existentei armelor de control mental, de ani de zile. Numai anul trecut, revista US News & World Report a publicat un articol intitulat “Arme miraculoase”, care este doar o simpla trecere în revista a asa-numitelor arme “care nu ucid”. Nici-un cuvânt însa despre S-quad, desi tehnologia era folosita de sase ani.
Extrase din articol:
“Charles Bernard, fost director de proiecte pentru cercetarea armelor din Marina americana: Nu am vazut înca o astfel de arma care sa si functioneze.”
“DARPA (Agentia pentru Proiecte de Cercetare Avansata pentru Aparare) a venit la noi anual pentru a vedea daca sunt cai de a suspenda functionarea sistemului nervos central de la distanta, spune Dr F. Terry Hambrecht, seful Programului de Proteze Neurale, dar nu a aparut nimic pâna acum. Totul pare prea Science-Fiction.”
Poate parea ca este de domeniu SF, dar nu este deloc asa. Oricum, asta nu este decât ceea ce ei vor sa credem, ca sa-i lasam în pace sa-si urmeze planul…

Ideea care sta la baza acestor arme “care nu ucid” este de a determina ca inamicul sa-si piarda capacitatea de a rationa fara a-l ucide, pentru a-i lua ostateci, pentru a zadarnici orice forma de rezistenta fara a-i rani (fizic), de preferat chiar fara sa-si dea seama. Toate tehnologiile de modificare a starilor mentale pe cale electromagnetica sunt toate în aceasta categorie, dar din moment ce nu sunt recunoscute oficial ele pot fi folosite oriunde si oricând, dupa bunul plac al celor care hotarasc acest lucru.
Si de ce anumite companii din industria divertismentului au recunoscut ca au acces la aceste tehnologii când chiar existenta acestora este negata fata de marele public? 
Chiar în februarie 1998, abordarea de tip “monolit” în negarea existetei acestor tehnologii si totala tacere în ce priveste acest subiect s-a mentinut chiar si în fata comitetelor Congresului american! 
Comitetul Economic Unit, condus de Jim Saxton, s-a reunit pe 25 februarie pe tema “Audierea despre Armele de Radio Frecventa si proliferarea lor: impactul asupra economiei”. Ca martori au fost invitati numeroase personalitati militare:
Dr Alan Kehs, de la Laboratoarele Militare SUA, a vorbit despre amenintarea Radio-Frecventelor, în general.
James O’Bryon, director de Testari Operationale si director de Testari Incendii de la Biroul Secretarului Apararii la Pentagon, a discutat rolul testelor la incendiu si implicatiile acestor teste în cazul armelor de radio-frecventa. (se pot creea incendii de la distanta cu ajutorul laserelor). 

Dr. Ira Meritt, seful Diviziei de Identificarea Conceptelor si Analiza a Aplicatiilor, al Directoratului de Tehnologie Avansata, de la Centrul de Rachete Defensive si Tehnologie Spatiala din Huntsville, Alabama (SUA), a vorbit despre proliferarea armelor de radio-frecventa venind mai ales dinspre fosta Uniune Sovietica. 
Desi aceste informatii de interes tehnic sunt importante, mult mai importanta este lipsa oricaror informatii despre existenta armelor de radio-frecventa care afecteaza în mod direct creierul si sistemul nervos uman. 
Psihotronica de la KGB 
Aceste tehnologii nu au aparut peste noapte. Exista o lunga istorie de dezvoltare si ascundere a acestora de catre Guvernul SUA si probabil ca înca jumatate din celelalte guverne ale lumii. 
Noi stim ca fosta Uniune Sovietica era activ angajata în acest tip de cercetari. În timpul anilor 1970 KGB-ul sovietic a dezvoltat un Sistem de Influenta Psihotronic care era folosit pentru a transforma soldatii în adevarati “roboti umani” programabili. Sistemul se baza pe o combinatie de hipnoza si radio-frecventa. Proiectul a fost început ca raspuns la o schema de antrenament similara lansata în SUA de presedintele Jimmy Carter, a afirmat Iuri Malin, fost consilier de securitate al presedintelui URSS, MIhail Gorbaciov. 
În cartea “Istoria Armelor Electromagnetice” s-a aratat ca timp de peste 60 ani s-au realizat numeroase cercetari în acest domeniu, iar în articolul despre telepatia sintetica am aratat ca primele cercetari în cadrul programului “vocea din creier” s-au realizat în 1961, folosind referinte din literatura stiintifica publica. 
Ar fi deasemenea posibil sa creeam convorbiri transmise cu inalta fidelitate in corpul uman, marind posibilitatea sugestiilor ascunse si a manipularii psihologice… Astfel ar fi posibil sa vorbim unor adversari selectati, intr-o maniera cat se poate de deranjanta pentru ei
Secretarul Apararii al USA, William S. Cohen, Defense Viewpoint, December 1, 1998
Dr._Lin_auzind_microundele  Puterea complexului militar-industrial (sau elita mondiala)
  Jan Wiesemann a scris o notabila descriere a situatiei care exista acum în SUA, despre “fortele de drept” si cum s-a ajuns la aceasta situatie: “În timpul razboiului rece, Statele Unite nu numai ca s-au angajat într-o cursa deschisa de înarmare cu tehnica nucleara împotriva Uniunii Sovietice, dar si într-o cursa secreta de dezvoltare de arme neconventionale. Pe masura ce agentiile de spionaj au continuat sa-si mareasca puterea de influenta si control – de unde pâna la al doilea razboi mondial au avut doar un rol de sustinere si de servire a guvernelor – la fel au fost suplimentate si fondurile cheltuite pentru dezvoltarea tehnicilor proiectate pentru surclasarea celorlalti competitori.
 “Si pe masura ce grupul american de spionaj avea sa creasca, o cultura secreta s-a raspândit, ceea ce a permis celor din spionaj sa aplice numeroasele tehnici dezvoltate de ei pentru a ocoli în mod perfid procesele si institutiile democratice…” “Ca multe alte democratii, Guvernul SUA este compus din doua mari parti: cei care au fost votati, adica guvernatorii, judecatorii, cei din Congres si Presedintele, si, a doua parte – birocratia perpetuata de-a lungul timpului, cei care sunt în numeroasele agentii federale.”
“într-o democratie bine echilibrata si care functioneaza corect, partea votata de public controleaza partea birocratica, asigurând poporului o reprezentare reala în cadrul planului guvernamental.”
 “În timp ce o parte semnificativa din guvernul SUA urmeaza fara îndoiala acest principiu, o alta parte opereaza într-un deplin secret si urmeaza propriul plan ascuns, fara stirea celor multi, plan care este de cele mai multe ori complet diferit de cel public.”
În mesajul sau de adio adresat natiunii americane în 1961, presedintele Eisenhower a spus: “…am fost obligati sa construim o industrie de armament permanenta, care a atins proportii vaste. În plus, trei milioane si jumatate de oameni sunt direct implicati în stabilimentul apararii. Anual cheltuim pe securitate militara mai mult decât profitul net al tuturor corporatiilor americane.”
 “Aceasta reunire a imensului stabiliment militar cu marea industrie de armament este noua pentru americani. Influenta totala (economica, politica, chiar spirituala) este simtita în fiecare oras, în fiecare casa, în fiecare birou al guvernului federal. Recunoastem nevoia imperativa pentru aceasta dezvoltare. Totusi nu trebuie sa trecem cu vederea gravele sale implicatii. Munca, resursele si chiar viata noastra sunt deplin implicate; la fel si chiar structura societatii noastre.”

“În cadrul consiliilor guvernamentale, trebuie sa veghem împotriva influentelor nedorite, voite sau nu, ale complexului militar-industrial. Potentialul unei cresteri dezastruoase a puterii acestuia deja exista si va persista. Nu trebuie sa lasam ca presiunile acestuia sa puna în pericol libertatile sau procesele noastre democratice.” Nelinisti internationale în legatura cu noile arme
Natiunile Unite a fost infiintata în 1945 cu scopul de a “salva generatiile viitoare de la pericolul razboiului”. În 1975 Adunarea generala a ONU a luat în considerare o prima propunere de proiect a Uniunii Sovietice: “Interzicerea dezvoltarii si producerii de noi tipuri de arme de distrugere în masa si de noi sisteme de acest fel”. 
În 1979 URSS a adaugat la lista acestor sisteme de distrugere în masa:
1. Armele radiologice (cu materiale radioactive) care ar putea produce efecte similare cu cele ale unei explozii nucleare;
2. Armele cu raze de particule subatomice (neutrino, pozitroni, etc) care afecteaza tinte biologice;
3. Arme cu radiatie acustica infrasonora
4. Arme electromagnetice care opereaza prin anumite radiatii de radio-frecventa care au efecte negative asupra functionarii organelor din corpul uman. 

Ca raspuns, SUA si celelalte guverne occidentale au ignorat demersul.
În articolul “Armele non-letale nu respecta tratatele”, autorul noteaza ca asa-numita Conventie a Armelor Conventionale acopera multe din armele ne-conventionale; “cele care folosesc infrasunete sau energie electromagnetica (inclusiv lasere, microunde, sau radio-frecventa, sau lumina vizibila pulsând la frecvente proprii creierului – unde cerebrale)”. 
Harlan Girard, Director executiv al Comitetului International Împotriva Armelor cu microunde, mi-a spus ca strategia guvernului care sta în spatele promovarii armelor non-letale este un subterfugiu. Acum se încearca un scrutin pentru aprobarea publica a acestor arme. Tehnologiile de control mental nu sunt deloc mentionale, dar ele vor fi aduse “la lumina” mai târziu, si integrate sub generoasa umbrela a “armelor non-letale”. 
Aceste arme au fost recent transferate de la Departamentul Apararii la Departamentul de Justitie. De ce? Pentru ca exista numeroase tratate internationale care limiteaza în mod specific sau chiar exclud folosirea armelor de acesta natura în razboi. 
Cu alte cuvinte, arme care sunt interzise într-un razboi împotriva inamicilor natiunii americane (desi ele au fost folosite în razboiul din Iraq!) acum pot fi folosite împotriva propriilor cetateni de catre politia locala, împotriva unor grupuri de protestanti pasnici la adresa politicii nucleare americane. (de fapt ele se alfa in mainile bandelor infractionale civile, cu care unii agenti corupti din sistem, coopereaza)  
Spre un control mental la scara planetara
Secretul în dezvoltarea tehnologiei de control mental reflecta uriasa putere care sta în ea. Ca sa o spunem direct, cine controleaza aceasta tehnologie, controleaza populatia. Toata populatia. 
Exista dovezi ca Guvernul SUA are planuri de a extinde aplicatiile acestei tehnologii de control mental, pentru a îngloba pe toti oamenii, din toate tarile. Aceasta este posibil si chiar se realizeaza în aceste momente folosind celebrul proiect HAARP pentru zonele externe si reteaua GWEN pentru zonele interne ale SUA. Guvernul SUA nu recunoaste nimic.   Dr Michael Persinger este profesor de psihologie si Stiinte Neuronale la Universitatea Laurentiana din Ontario, Canada. El a mai vorbit despre efectele profund nocive ale radiatiilor electromagnetice asupra creierului uman. “Stimularea lobului temporal al creierului poate evoca în pacient sentimentul unei prezente stranii, dezorientare si dereglari de perceptie.
 Poate activa imagini din memoria subiectului, inclusiv cosmaruri si monstri, care în mod normal sunt ascunsi în subconstient.”   
Dr Persinger a scris un articol în urma cu câtiva ani, intitulat “Despre posibilitatea accesului direct la creierul fiecarui om prin inductia electromagnetica a algoritmilor fundamentali”. Citam din articol: “Stiinta neronala contemporana sugereaza existenta unor algoritmi fundamentali prin care toate semnalele senzoriale sunt traduse într-un fel de cod specific creierului. Stimularea (sinteza) directa a acestor coduri în lobii temporali sau corticali prin aplicarea modelelor electromagnetice necesita nivele energetice care sunt deja prezente în mediul înconjurator: activitatea geomagnetica naturala a planetei si retelele de comunicatie contemporana (radio, televiziune, telefonie mobila, etc).”
 “Aparitia si dezvoltarea istorica a acestor posibilitati, începând cu praful de pusca si continuând cu fisiunea nucleara, au determinat schimbari majore în evolutia sociala care a urmat extraordinar de repede dupa începerea folosirii lor. Reducerea riscului folosirii gresite a acestor tehnologii necesita discutii deschise în ceea ce priveste implicatiile lor atât pe tarâm stiintific, cât si în plan public.”
Nu poate fi mai clar de atât! Însa nu poate fi vorba de discutii deschise atâta timp cât Guvernul SUA nu recunoaste existenta acestei tehnologii.
==============================================

Armata rusa isi transforma inamicii in zombie

//
Armata rusa isi transforma inamicii in zombie
Generalul rus in rezerva Boris Ratnikov a declarat recent jurnalistilor publicatiei Pravda, atat Rusia cat si alte state ale lumii detin arme psihotronice performante care pot transforma soldatii trupelor inamice intr-o adunatura de zombie usor manipulabili.
Conform afirmatiilor generalului Ratnikov, Rusia lucreaza la arma psihotronica inca din anii 1920-1930, iar pana la mijlocul anilor ’80 in toate marile orase ale defunctei URSS existau centre secrete detinute de fostul KGB si destinate experimentarii impactului generatoarelor psihotronice asupra populatiei. Desi in mod oficial aceste laboratoare secrete au fost inchise dupa destramarea URSS, miile de cercetatori au ramas sa lucreze in continuare la dezvoltarea noilor prototipuri de arme care actioneaza asupra psihicului uman. Potrivit acelorasi surse, este cunoscut si acceptat faptul ca multi cercetatori precum academicienii Viktor Kandyba si fiul sau continua cercetarile in acesta directie in cadrul unor centre din Sankt Petersburg, iar academicianul Vlail Kaznacheyev lucreaza la poiecte similare in orasul Novosibirsk.
Generalul Ratnikov este de parere ca in cel mult 10 ani de acum incolo, armele psihotronice vor fi mai eficiente si mai periculoase decat cele atomice sau nucleare, fiind capabile sa distruga moralul si psihicul unor tari intregi, transformandu-le cetatenii in personaje fara vointa sau discernamant de tip “zombie”. Astfel de arme sunt capabile sa controleze comportamentul populatiei, sa le altereze serios functiile psihicului si chiar sa convinga oamenii sa comite sinucideri in masa.
 Astel de arme neconventionale sunt detinute si imbunatatite permanent si de catre fortele armate ale altor state. Raportul generalului rus mentioneaza ca americanii se folosesc indeosebi de sistemele psihofizice de inspiratie orientala, carora li se adauga metode din hipnoza si tehnologii ultramoderne de stimulare psihica. Israelienii, in schimb, ar apela la metodele matematice si formulele magice continute in universul ezoteric al Kabbalei. Japonezii s-ar baza pe metodele parapsihologice, in timp ce fortele nord-coreene si pakistaneze apeleaza la metode care cauzeaza disfunctii ale organelor interne sau provoaca moartea de la distanta a inamicului.

Dar daca este adevarat…?


Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare in masa, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale. Inductia este realizata printr-o forma de influenta subtila si nu este deloc usor de perceput de majoritatea oamenilor care nu-si observa gandurile zilnic. La nivel de tara, efectele lor sunt destul de puternice, si afecteaza multimile de oameni atat pe plan subtil, cat si in plan direct: mass-media (TV, stiri etc) si reviste, ziare… Cu totii suntem familiarizati cu stirile de la ora 5 de pe PRO TV si nu numai acelea. Toate sunt pline de lucruri odioase, crime, violuri, atacuri, batai, accidente, toate menite sa seteze mintea umana pe un nivel de vibratie foarte jos, incapabil sa observe armonia din lumea asta. Nedreptatile, furturile si justitia corupta sunt titlurile cele mai des vehiculate in mass-media, scandalurile de proportii fiind o alta sursa de manipulare.
Si totusi, toate aceste lucruri, ce vor a realiza din Romania ? Romanii sunt supusi chimicalelor de pe piata alimentara, sunt intoxicati zilnic fizic si mental, emotional si verbal, si pe deasupra, la conducerea tarii sunt doar oameni ce vor sa se imbogateasca fara sa conduca poporul undeva. De ce acest haos total ? Pentru ca omul nu este stapan pe fiinta sa. Pentru ca romanul este foarte influentabil si se lasa dus de conflicte si agitatie, de lucruri ce-i starnesc curiozitatea si care-l tin treaz cu actiune, fara sa fie ceva mai profund in spatele lor. Romanul se lasa condus de oameni cu o putere mai mare de convingere. Si toate astea pentru ca nu vrea sa fie mai atent la gandurile sale.
Oameni precum liderii politici din Romania, guvernatorul bancii romanesti, prim ministri, si politicienii inutili, sunt cei care sunt lasati la putere pentru ca romanul este indiferent, si manipulat zilnic sa fie indiferent. I se starneste indiferenta cu orice ocazie, este stimulat zilnic sa plece capul, crezandu-se incapabil sa faca ceva. Dar ce poate face romanul ??? MULTE. Poate sa creada ca el poate schimba ceva. Schimba unul, schimba doi, si asa se aduna tot mai multi. Schimba modul sau de a gandi si de a aborda viata. Schimba nepasarea din actiunile sale, schimba gandirea care-l face sa fie incapabil sa modifice ceva prin jur. Toate astea, vor schimba tot mai mult Romania. Si este valabil nu doar pentru tara asta, ci pentru toata lumea.
Armele psihotronice amplifica toata neputinta asta a omului. Si nu este pentru ca omul nu ar putea face ceva. Armele astea exista pentru ca omul poate face atat de multe, incat i-ar arunca pe impostorii de la conducere direct in mizerie si inchisoare sufleteasca. Omul este capabil de multe, doar sa creada in asta, sa creada ca EL SINGUR poate face multe. Ca, odata ce se aduna mai multi, puterea va creste enorm. Nu va mai luati dupa ideea ca “sunt singur, ce pot face eu… ?”. Ce puteti face ? Ganditi diferit ! Coordonati-va viata altfel si schimbati ceea ce faceti cu propria voastra viata si fiinta. Atunci se vor schimba tot mai multe in jur. Credeti in puterea voastra de influentare si veti modela viata voastra mai mult decat ati crede ca puteti. Nu-i lasati pe altii sa decida in locul vostru, nu lasati sa fiti tratati ca sclavi, pentru ca PUTETI SA VA SCHIMBATI VIATA.
Din dorina de a informa lumea cat mai bine despre ceea ce se intampla in Romania, si nu numai, am sa postez o lista cu orasele in care sunt montate instrumente psihotronice sau care sunt influentate puternic de astfel de dispozitive, orele la care se fac emisii, si mesajul lor. Cei care veti citi acest post, aveti grija cat mai mare la mentalul vostru. Fara frica oameni buni. Doar fiti atenti la gandurile voastre si verificati de doua ori inainte de a accepta ca un anumit gand este al vostru. Multe dintre ele sunt puse acolo, pentru ca majoritatea dintre voi sunteti foarte neatenti la ceea ce ganditi.
Orasele principale afectate de astfel de instrumente:
1. Bucuresti
2. Brasov
3. Cluj Napoca
4. Iasi
5. Galati
6. Constanta
7. Arad
8. Timisoara
9. Craiova
10. Focsani
Orele de emisie: 00, 04, 09, 12, 15, 18 si 21
Mesaje: de natura sexuala, carnala, mesaje de tip propagandist la adresa politicii, mesaje de tip revoltator la adresa comportamentului oamenilor, mesaje cu ura si furie, crime si atacuri fizice.
Deci, multa atentie la gandurile voastre si emotiile pe care le emiteti. De cele mai multe ori nu sunt generate de voi. Influentele acestor instrumente se face simtita zilnic si afunda omul si mai mult in superficialitate, ura, furie, lipsa de armonie si separare.
Asta nu va scuteste insa de disciplina. Fiecare e responsabil pentru faptele sale. Astfel, faceti ce puteti pentru a evita sa fiti influentati subtil, si nu puneti vina pe nimeni altcineva. Voi puteti sa fiti vulnerabili sau puteti sa fiti stapani pe gandurile voastre. Este o decizie ce trebuie sa o luati personal.

3 comentarii:

  1. Slujitorii bisericii noastre pot sa ajute tara tocmai pentru ca multi dintre romani nu sunt constienti de ce se intampla- asa a fost todeauna- Biserica a avut viziunea situatiei la dimensiunea ei reala!
    Acum crestinatatea este in pericol pentru ca se pun in functie planurile masoneriei sioniste ,rezumate in mod cinic, arogant , de Henry Kissinger acum cativa ani care spunea in plin public cu nerusinarea caracteristica evreilor askenazi :" Trebuie sa distrugem cultura crestina!". Nu ma mir ca se spunea de evrei ca sunt antinatura- uite unde ne duc! Soros , Rotchild, Rockefeller si toata evreimea s-a pus cu chibzuinta sa distruga, asa cum l-au ucis pe Isus cu mana altuia, vor sa distruga prin islamici tot ce poarta Sfanta Credinta - o Europa marcata de biserici si catedrale inaltate spre gloria lui Dumnezeu!
    Facem apel la slujitorii bisericii sa faca molitfele SFANTULUI VASILE CEL MARE impotriva masoneriei sioniste in frunte cu Soros, Rotchild, etc, impotriva tradatorilor din structurile de stat si parlamentare si hoardelor de invadatori islamici.Nu exista forta in acesta lume care sa poata sa se impotrivesca uraganului molitfelor sfinte - si acum a sosit ceasul sa fie salvata tara de catre cei care compun Sfanta Biserica - pentru ca altceva nu mai poate salva Romania!
    Personal spun ceea ce in familia mea este marcat ca un eveniment aparte - cand cu aceste rugaciuni un sat intreg in care locuia bunica mea a fost martorul acestei Forte in care cred cu toata fiinta eu si toti din familie!Bunicii mele , vaduva a unui preot cu 5 copii - i s-au furat doi saci cu porumb. Preotul satului cu care a vorbit, a chemat duminica tot satul, a atentionat ce se intampla daca hotii nu inapoiaza porumbul vaduvei si - s-a dus in fundul gradinii bisericii unde cresteau 2 piersici superbi. A tinut molitfele Sfantului Vasile la 10 metri de oameni si tot satul a vazut cum cei doi piersici se usca si crapa de sus pana jos.In dimineata urmatoare cei doi saci cu porumb erau la usa bunicii.
    In numele acestei Invataturi lasate de Dumnezeu prin credinciosul sau slujitor SFANTUL VASILE CEL MARE , este momentul ca Biserica sa treaca de la indemnurile ce nu gasesc ecou la o actiune care va convinge pe toti ,. si cei mai putin credinciosi, ca numai prin credinta se poate razbi!
    DOMNUL SA VA AJUTE SI SA VA DEA SFANTUL DUH SPRE OCROTIRE IN CEEA CE VETI FACE! AMIN!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere