SCURT GHID DE MANTUIRE

1. Nu uita niciodata ca scopul acestei vieti este dobandirea Duhului Sfant (Sf Serafim de Sarov)
2. Cautati mai inainte Imparatia lui Dumnezu si tote celelelte se vor adauga voua
3. Imparatia lui Dumnezeu este inauntru nostru, sa incercam prin Rugaciunea lui Iisus sa coboram mintea in inima
4. Noi ca si oameni al nostru avem doar vointa si putinul timp care ne este dat de Dumnezeu. Restul calitatilor sunt dar de la Dumnezeu nu sunt meritul nostru, nici ca suntem frumosi, nici ca suntem destepti.
5. Crestinul trebuie sa fie curajos: indrazniti Eu am biruit lumea
6. Bunurile lumesti iti vor aduce doar o fericire de moment dar niciodata implinirea, multi miliardari in euro se sinucid desi din punctul nostru de vedere ni se pare ca au totul
7. Cei mai mari oameni in vesnicie vor fi calugarii si preotii vrednici si mirenii ce se mantuiesc
8. Nici premiile Nobel, nici casele, nici masinile, nici functiile, nici orice lucru material nu vor mai valora nimic de la moarte incolo, aici traim poate 70 de ani dar in acesti ani putem castiga fericirea vesnica sau osanda vesnica. Multi miliardari in euro sau vedete vor vrea in viata viitoare sa schimbe locul cu baba leana dar degeaba
9. Nu uita niciodata ca trebuie sa mori si ca bunurile ce le avem in aceasta viata le avem doar in folosinta, nu sunt ale noastre si nu le ducem cu noi. Nici un lucru din viata nu e mai sigur si fara scapare ca si moartea
10. Nu uita ca vei avea cu tine in vesniciie nu ceea ce aduni aici ci ceea ce daruiesti la altii: milostenie, ajutor, fapte bune, vorbe folositoare, etc
11. In viata duhovniceasca nu cere de la tine mai mult decat poti in acel moment pentru ca vei cadea in deznadejde. Daca simti ca o povara canonul zilnic, trebuie sa il modifici, sa il faci mai usor. Asta in cazul in care zi de zi simti acest lucru. Canonul creste pe masura ce vine si te intareste Harul lui Dumnezeu.
12. Prin rugaciunea de cantitate se ajunge la cea de calitate dar este mai important decat sa citesti ore intregi rugaciuni sa citesti mai putine dar cu o atentie maxima, fara a lasa mintea sa se imprastie. Daca iti fuge mintea de exemplu la rugaciunea de dimineata sau seara, reciteste acea parte din rugaciune de cate ori e nevoie
13. Multe fapte duc in cer dar nu suntem doi oameni la fel si de aceea este mai important ca fiecare sa isi faca un program de mantuire dupa firea lui. Unul posteste mai usor, altul nu poate deloc. Altul lucrand in spital ajuta bolnavii, altul lucreaza in alta parte unde nu are tangenta cu oamenii.
14. Primul lucru pe care il faci dimineata cum te dai jos din pat e sa te intorci spre rasarit, iti faci semnul Sfintei Cruci , te ichini si zici: Slava Tie Dumnezeul nostru Slava Tie, pentru ca asa dai lui Dumnezeu primul tau gand din zi
15. Sa citesti rugaciunea de dimineata din ceaslov
16. Dupa masa sa citesti unul din Paraclisele Maicii Domnului
17. Dupa ora 16:00 poti citi rugaciunea de seara din ceaslov, nu o lasa pana tarziu caci nu vei mai avea putere
18. CIteste zilnic un capitol din Noul Testament si Sinaxarul acelei zile, acest lucru nu va lasa ca inima sa se raceasca.
19. Spune rugaciunea lui Iisus cate de des poti, toata viata ta
20. Seara sa adormi cu rugaciunea lui Iisus in gand
21. Sa te spovedesti si daca nu esti oprit sa te impartasesti macar odata pe an, dar bine este sa fie de 4 ori pe an iar daca ai cazut in pacat greu de moarte, cat de repede. In orice pacat cat de greu ar fi ai cazut nu uita ca Dumnezeu nu ne va pedepsi vesnic pentru ca am cazut ci pentru ca nu am pus inceput bun sa nu mai facem pacatul si sa ne intoarcem la El.
22. Este de o importanta capitala azi sa pastrezi dreapta credinta, fereste-te de preotii ecumenisti si cei care spun ca actele biometrice si cipul implantat nu sunt nici o problema ca de diavoli. Cei ce le vor refuza si vor muri din acest motiv vor deveni mucenici.
23. Citeste zilnic macar putin din cartile duhovnicesti. La fel cum un sportiv de performanta trebuie sa se antreneze zilnic pentru a ramane pregatit, la fel trebuie mentinuta legatura cu Dumnezeu
24. Nu uita ca lupta noastra cu : trupul, lumea si diavolii dureaza pana in minutul mortii
25. Foarte importanta este paza gandului, orice fapta rea a fost inainte gand pe care noi l-am primit

Afla dacă te mântuiești

Test pentru a afla dacă te mântuiești

Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, nu de la mine. Aș vrea să discutăm împreună o problemă pe care poate fiecare din noi ne-am pus-o: Mă mântuiesc oare? Mă va primi Dumnezeu în Împărăția Cerurilor?

Eu personal vă pot spune că uneori, în momentele de lâncezeală duhovnicească, mi se pare că-s bun și Dumnezeu mă va mântui, iar alteori când îmi dau seama câte păcate am, sau când mai aud câte un cuvânt de la Sfinții Părinți, realizez că sunt departe de starea omului înduhovnicit, care poate intra în împărăția cerurilor. Aceste două stări alternează și bineînțeles că până la urmă în mintea noastră va avea întâietate gândul că ne vom mântui... iar asta pentru că ne iubim pe noi înșine dar și pentru că avem nădejde în mila lui Dumnezeu.

Aș zice că mintea noastră e confuză, și ne este greu să ne stabilim pe un drum și să zicem clar: „Da! Doamne, sunt un mare păcătos” sau “Cred că mă voi mântui pentru că nu fac păcate mari, și Tu Doamne, vei avea milă de mine!”

Confuzia vine din patru direcții:

1. Un creștin adevărat caută mereu smerenia. Tradiția Bisericii Ortodoxe pune o presiune „sfântă” pe noi, amintindu-ne mereu de smerenia vameșului care-și vedea păcatele sale mai mult decât calitățile sale. Tot Sfânta Tradiție ne amintește mereu prin slujitorii Bisericii că smerenia este cea mai mare virtute. Dar ce este smerenia? Conștientizarea permanentă a faptului că sunt un om slab și păcătos, iar fără Dumnezeu nu pot face nimic. Prin urmare „a te considera om slab și păcătos” este cea mai mare virtute... dar nu în sensul de a te lamenta tot timpul ci pentru a merge mereu pe calea ce duce spre Împărăție. Ce a spus Mântuitorul despre vameșul care se bătea cu pumnul în piept pentru păcatele sale? „Acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa”... Deci conștientizarea permanentă a păcatului te ajută se te îndreptezi, să te mobilizezi mai bine în fața păcatului și să știi clar că fără Dumnezeu nu-ți poți învinge slăbiciunile. În concluzie, fiecare creștin trebuie să se vadă pe sine un om păcătos și să iubească mai mult smerenia. Un creștin adevărat nădăjduiește în Dumnezeu că se va mântui dar conștientizează că starea lui actuală e încă una departe de sfințenie.

2. Aproapele meu este mai bun decât mine. Când vine vorba de ceilalți oameni, și nu de noi înșine, Biserica ne învață să nu-i privim așa cum ne privim pe noi (ca pe cei mai mari păcătoși) ci cu multă îngăduință și iubire. Eu nu trebuie să-l judec pe aproapele meu când văd că greșește ci să-mi fie milă de el, ajutându-l să se îndrepteze. Judecăm păcatul și nu păcătosul. Iar Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să avem acest gând: „toți cei din jurul meu sunt mai buni ca mine, iar eu sunt mai păcătos ca ei” și asta pentru că dacă vreau să schimb ceva în lumea asta trebuie să mă schimb mai întâi pe mine, dând exemplu celorlalți. Pe ceilalți nu-i pot schimba și gândul acesta mă smerește. În concluzie, cred mai degrabă că aproapele meu se va mântui, pentru că-l văd mai bun ca mine.

3. Răsturnările de situații și convertirile spectaculoase. Fiecare din noi am văzut, sau vom vedea oameni foarte păcătoși care deodată s-au întors cu fața către Dumnezeu, schimbându-se în bine. Pe de altă parte există și persoane care se apropie de Dumnezeu și apoi după câțiva ani revin iarăși la obiceiurile lor păcătoase, ajungând mai răi ca înainte. Aceste răsturnări de situații, de la rău la bine și de la bine la rău ne sunt nouă exemple puternice de a nu mai judeca oamenii.

4. Judecata lui Dumnezeu este mereu altfel decat a oamenilor. În Tradiția Bisericii Ortodoxe există tot felul de întâmplări adevărate cu persoane care au ajuns în rai deși oamenii credeau că vor ajunge în iad (nebunii pentru Hristos) dar și invers: persoane care aparent păreau că-s buni și blânzi dar până la urmă au ajuns în iad. Noi judecăm oamenii fără să știm ce este în sufletul lor și din acest motiv, la Judecata Universală, vom avea mari surprize. Chiar Mântuitorul Iisus Hristos a zis că cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dânti pe urmă.

Așa stând lucrurile, se vede din cele patru direcții că uneori noi creștinii putem fi duși grav în eroare în privința persoanelor care se mântuiesc și a celor care ajung în iad.

Tot din aceste patru motive putem uneori ne punem întrebări și asupra mântuirii noastre, zicând:„Eu nu sunt un om bun, n-am așa o viața sfântă, dar cine știe ce judecăți o avea Dumnezeu? Cine știe ce surprize voi avea la judecată?”

Văzând judecățile paradoxale ale lui Dumnezeu cu alți oameni, care ne-au surprins, tragem eronat concluzia că pot exista surprize mari și în privința mânturii noastre personale, indiferent de ceea ce noi credem sau gândim acum. Dar uităm un lucru esențial: nu știm ce simt, ce gândesc și ce sentimente au ceilalți, și acesta e motivul suprizei la judecată. Dar știm foarte bine ce simțim noi!

Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog:

“Cine n-a vazut pe Dumnezeu în viața asta nu-L va vedea nici în cealaltă!”

Deci cine nu L-a simțit pe Dumnezeu real în sufletul lui aici în viața aceasta, nu-L va simți nici dincolo! Cine nu L-a cunoscut pe Dumnezeu aici pe pământ nu-L va cunoaște nici dincolo.

Nu va fi nicio surpriză! Fiecare din noi își poate da seama acum dacă până în acest punct al vieții L-a cunoscut personal pe Dumnezeu. Ba mai mult, iată ce spune Domnul:

„Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14, 21)

Hristos, Dumnezeul nostru, se va arăta încă din viața această celor care-i păzesc poruncile. Ți s-a arătat Hristos până acum?

Eu stau și mă gândesc uneori: De zece ani de zile mă rog în fața icoanei lui Hristos, și cred că între noi este o relație familiară. Mi se pare că ne cunoaștem unul pe altul... De fapt mi se pare că-L cunosc cât de cât pe Hristos, dar dacă mi s-ar arăta în față în mod real, mă gândesc că aș avea suprize și Persoana pe care mie mi se pare că o cunosc să fie defapt altfel.

Părintel Rafail Noica spune că moartea păcatului este de fapt moartea necunoașterii de Dumnezeu. Păcatul îmi strâmbă mie percepția despre Dumnezeu ca Treime de Persoane. Cu cât ești mai păcătos cu atât percepi pe Dumnezeu mai greșit, și nu înțelegi nimic din ceea ce face. De aici și frica mea că Iisus Hristos va fi altfel decât eu l-am perceput în viața mea.

Un lucru e sigur: cine nu a gustat din Harul lui Dumnezeu în această viață, nu va gusta din el nici în viața viitoare.

Dacă nu L-ai simțit pe Dumnezeu în tine cum lucreză, cum îți dă acea liniște și mulțumire netrecătoare, imcomparabilă cu tot ceea ce ne oferă lumea materială, atunci la judecată nu vor fi suprize.

Este ca iubirea între doi tineri care la un moment dat ajunge înaintea lui Dumnezeu în Biserică, la Taina Sfintei Cununii. Dacă tinerii n-au crescut în iubire de la zi la zi ei nu vor ajunge nici să se căsătorească. Căsătoria nu e nicio surpriză pentru cei doi, ci este o urmare firească a maturizării iubirii lor.

La fel și trecerea din această viață (moartea), nu va fi o surpriză ci o trecere firească de la o etapă la alta. Domnul explică frumos acest lucru: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.”

Cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu trece din moarte la viață... de fapt de la viața de aici la viața din Împărăție. De fapt viața continuă de aici dincolo. Împărăția cerurilor este înlăuntrul nostru și o putem simți din timpul vieții...iar moartea nu va aduce mari surprize ci va confirma starea în care sufletul se găsește. „In ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca”

Dacă după 75 de ani de viață nu ai învățat să fii blând, iertător, milostiv, rugător către Dumnezeu, evlavios și ești încă ranchiunos, desfrânat, lacom și necredincios, atunci cum crezi că la judecată vei avea suprize?

Analizează-ți puțin sufletul și îți vei da seama singur dacă te vei mântui sau nu!

(Claudiu)

sursa

http://ortodoxiatinerilor.ro

Conceptia de mantuire ortodoxa

Conceptia de mantuire ortodoxa versus protestanta

Deseori ortodocsii si neoprotestantii discută despre mântuire si despre cum se ajunge la ea plecând de la premiza că ei înteleg acelasi lucru prin termenul “mântuire”.
De-a lungul timpului, în urma numeroaselor întrebări puse de neoprotestanti, mi s-a întărit convingerea că mântuirea este înteleasă diferit de ortodocsi si de neoprotestanti.

Când vorbesc despre “mântuire”, (neo)protestantii înteleg prin aceasta exclusiv iertarea păcatelor. Astfel, a fi mântuit înseamnă a avea păcatele iertate si a fi gata pentru Împărătia Cerurilor (potrivit învătăturii protestante). Pe de altă parte, ortodocsii înteleg prin “mântuire” ceva mult mai complex, aparte de iertarea păcatelor.
Din punct de vedere etimologic, termenul “mântuire” înseamnă izbăvire, eliberare. Se pune problema – izbăvire din ce? Biserica Ortodoxă foloseste termenul “mântuire” cu referire la izbăvirea sau eliberarea de sub puterea păcatului. Această eliberare nu este una abstractă, declarată în mod juridic ca în învătătura protestantă, ci efectivă (“Fiti sfinti pentru că si Eu sunt sfânt”).
Există două mântuiri: cea generală, a întregii omeniri (mântuirea obiectivă), săvârsită pe Cruce când Mântuitorul a biruit păcatul, si cea personală, care este o intrare sau o însusire de către om a mântuirii (mântuirea subiectivă).
Mântuirea generală sau obiectivă este prin Har; mântuirea personală sau subiectivă este tot prin Har, în sensul că Dumnezeu în mila Sa dă tot ajutorul pentru ca omul să intre în această mântuire. Această intrare nu este nici abstractă si nici instantanee – unele păcate dispar mai repede, altele mai greu. Este un proces pe care Sf. Apostol Pavel îl compară cu o alergare sportivă. Cununa care stă înaintea alergătorului crestin este mântuirea deplină.
Ortodocsii si protestantii, întelegând lucruri diferite prin acest termen, se dispută cu privire la lucrurile care contribuie la obtinerea mântuirii. Dacă e să întelegem prin “mântuire” iertarea păcatelor, atunci aceasta se obtine într-adevăr prin credinta în Iisus Hristos, asa cum afirmă si protestantii. Păcatele mărturisite si lăsate sunt iertate.
Un subiect de dispută pentru protestanti este rolul faptelor bune. Protestantii, întelegând prin “mântuire” iertarea păcatelor si declararea instantanee, de tip juridic, din partea lui Dumnezeu a neprihănirii omului, afirmă că faptele bune nu au nici un rol în obtinerea iertării. Acest lucru este adevărat pentru iertarea păcatelor, pentru că aceasta nu se obtine pentru merite ale noastre, ci prin Harul si mila lui Dumnezeu.
Ortodocsii, pentru care mântuirea este curătirea reală de păcate, afirmă rolul faptelor bune în acest proces. În vindecarea si părăsirea deprinderilor rele, faptele bune au un rol terapeutic pentru păcătos. Ele sunt mântuitoare si îl ajută pe om la această mântuire în sensul că îl eliberează si vindecă pe păcătos de deprinderile păcătoase. Se stie faptul că inima omului se modelează după actele exterioare lucrate prin vointa sa. Lucrarea faptelor bune si hotărârea de a nu mai repeta păcatele sunt mântuitoare, adică ajută la mântuirea omului. De aceea învătătura crestină ortodoxă afirmă mântuirea prin credintă si prin fapte.
În acest context, expresia protestantilor “Sunt mântuit” nu are sens. Un om este mântuit abia atunci când s-a eliberat de orice păcat din viata lui. Ori, acest lucru nu se poate afirma cu certitudine într-o viată de om.
Iată câteva versete din Noul Testament; toate indică spre lucrarea faptelor bune ca parte a parcurgerii si atingerii mântuirii.
În Iope era o ucenită, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune si de milosteniile pe care le făcea. (Fapte 9:36)
[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui… Dar acum, izbăviti fiind de păcat si robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveti roada voastră spre sfintire, iar sfârsitul, viată vesnică… Dacă vietuiti după trup, veti muri, iar dacă ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii… Aceasta, fiindcă stiti în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziti din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârsite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului si să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospete si în betii, nu în desfrânări si în fapte de rusine, nu în ceartă si în pizmă. Ci îmbrăcati-vă în Domnul Iisus Hristos si grija de trup să nu o faceti spre pofte. (Rom. 2:6; 6:22; 8:13; 13:11-14)
Dacă, într-adevăr, L-ati ascultat si ati fost învătati întru El, asa cum este adevărul întru Iisus, să vă dezbrăcati de vietuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare si să vă înnoiti în duhul mintii voastre si să vă îmbrăcati în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate si în sfintenia adevărului. (Efes. 4:21-24)
Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea si urmează dreptatea, evlavia, credinta, dragostea, răbdarea, blândetea. Luptă-te lupta cea bună a credintei, cucereste viata vesnicã la care ai fost chemat si pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori… Să facă ce e bine, să se înavutească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-si bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viata vesnică. (1 Tim. 6:11, 12, 18, 19)
Vrednic de crezare este cuvântul, si voiesc să adeveresti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune si de folos oamenilor. (Tit 3:8)
Părtăsia ta la credintă să se facă lucrătoare în deplina cunostintă a oricărei fapte bune, pe care o faceti pentru Hristos Iisus. (Filim. 6)
Asa si cu credinta: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăsi. Dar va zice cineva: Tu ai credintă, iar eu am fapte; arată-mi credinta ta fără fapte si eu ît voi arăta, din faptele mele, credinta mea. Tu crezi cã unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si demonii cred si se cutremură. Vrei însă să întelegi, omule nesocotit, că credinta fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că, credinta lucra împreună cu faptele lui si din fapte credinta s-a desăvârsit? (Iacov 2:17-22)
Pentru aceasta, puneti si din partea voastră toată sârguinta si adăugati la credinta voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunostinta. (2 Pet. 1:5)
Stiu faptele tale si osteneala ta si răbdarea ta… Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vietii, care este în raiul lui Dumnezeu… Nu te teme de cele ce ai să pătimesti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temnită, ca să fiti ispititi, si veti avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte si îti voi da cununa vietii… Am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiti cei morti, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieste Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei… Am văzut pe morti, pe cei mari si pe cei mici, stând înaintea tronului si cărtile au fost deschise; si o altă carte a fost deschisă, care este cartea vietii; si mortii au fost judecati din cele scrise în cărti, potrivit cu faptele lor. (Apoc. 2:2, 7, 10; 14:13, 20:12)
În mod particular, întâia Epistolă a Sf. Ap. Ioan atrage atentia asupra necesitătii unirii credintei cu lucrarea faptelor bune; simpla credintă cu mintea (asa cum cred si dracii) nu este suficientă pentru mântuire.
Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeste, mincinos este si întru el adevărul nu se află. Cine păzeste cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârsită. Prin aceasta cunoastem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, si el asa să umble… Oricine si-a pus în El nădejdea, acesta se curăteste pe sine, asa cum Acela curat este… Oricine rămâne întru El nu păcătuieste; oricine păcătuieste nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut… Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârseste păcat, pentru că sământa lui Dumnezeu rămâne în acesta; si nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 In. 2:4, 5, 6; 3:3, 6, 9)
În concluzie, omul are iertarea păcatelor prin credinta în Iisus Hristos si prin mărturisirea si părăsirea păcatelor. Măsura în care s-a mântuit poate fi apreciată însă numai la Judecata de Apoi, în functie de faptele sale bune si de nevointa sa spre o viată sfântă. Trebuie mentionat aici că Judecata nu se va desfăsura cu Iisus Hristos prezidând un juriu de o manieră lumească si trimitând oamenii în Iad. Faptele bune sau rele ale oamenilor (structura lor sufletească) – “cum te voi găsi, asa te voi judeca” – sunt cele care îi vor duce pe acestia în Rai sau Iad. Faptele tuturor vor fi revelate în fata dreptului Judecător si a puterilor ceresti. Temelia pentru schimbarea acestei structuri sufletesti (“mântuire”) este credinta în Iisus Hristos, iar transformarea efectivă se realizează cu vrerea omului si cu ajutorul lui Dumnezeu.
Bogdan Mateciuc
http://www.odaiadesus.ro/cuvinte.html

Sursa: LUPTA PENTRU

"Tu eşti Cela ce ai zis: De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui"

De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui

"Tu eşti Cela ce ai zis: De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui"

Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieştete decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţa

“Am primit, fiul meu, scrisoarea ta si am vazut in ea nelinistea ta.

Nu te intrista, fiule. Nu te nelinisti atata! Daca ai cazut iarasi, iarasi ridica-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine sa se impiedice cei care alearga, dar daca se impiedica sa se ridice si sa continue alergarea. Este nevoie de multa rabdare si de pocainta in fiecare clipa.

Asadar, fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul! Deoarece cu cat intarzii sa ceri iertare, cu atat mai mult dai timp celui rau sa-si intinda radacinile inlauntrul tau. Nu-l lasa sa prinda radacini!

Nu deznadajdui daca ai cazut, ci ridicandu-te degraba,fa metanie si spune: “Iarta-ma, Doamne Hristoase, sunt om si sunt slab”. Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos ca sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad. Sa nu mai judeci pe frati atunci cand cad, ci sa le sari in ajutor. Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare!

Nu ascunde intristarea in inima ta, deoarece bucuria celui rau este intristarea, deznadejdea, din care se nasc multe si din care se umple de amaraciune sufletul. Cei care are puterea caintei imediat spune: “Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!” Si astfel alunga intristarea. “Sunt om slab – spune – ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj!

Numai atunci cand vine harul lui Dumnezeu poate omul sa stea pe picioarele sale. Altfel, fara har, mereu se clatina si cade. Curaj si nu te teme deloc!

Ai vazut cat a rabdat in ispita fratele despre care imi scrii? La fel sa faci si tu. Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine.Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Lasa deoparte sfaturile nepurtarii de grija si ale lenevirii tale. Nu te teme de ele. Cum au trecut cele de pana acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asa vor trece si acestea, dupa ce isi implinesc misiunea. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile ceie vazute si ranile noastre cele nevazute.

Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.

Sa mai stii si aceasta: mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata cu premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si in nepurtare de grija. Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi.

Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor”.

Gheron Iosif, Marturii din viata monahala

Sa ne unim!

Editorial Mugur Vasiliu: Sa ne unim!

O problemă fetiş pentru România post decembristă – ca şi pentru România din perioada sovietică – este aceea a „unirii”, cu diverse variante. Am tot auzit – într-o ultimă rundă de „unităţi” şi „uniri” – din 90 şi până astăzi că: „trebuie să fim uniţi, toţi românii, pentru a putea… şamd”, „interesele de grup trebuie să dispară, iar noi, românii trebuie să fim una”, fiindcă „interesul ţării este cel mai important” şi că „a venit vremea ca interesele personale sau de grup să dispară, în faţa intereselor naţionale”; aşa că cel mai important este „să ne unim”. Şi astfel s-a înfiinţat CPUN-ul, adică Consiliul Politic de Uniune Naţională, care punea la aceiaşi masă criminali de drept comun ca Dan Iosif, cu criminali de drept politic ca Saul Brukner – cunoscut între prieteni şi cu numele de scenă Silviu Brucan – escroci mari şi mici – la vremea aceea, apoi au devenit cu toţii foarte mari, prin talentul lor congenital -, persoane străine de neamul nostru dar revendicând anumite drepturi politice, anumite moşteniri politice istorice, de deosebit de tristă amintire – despre care românii nici acum nu prea ştiu, atunci însă chiar nu înţelegeau decât că „e de bine”, deşi era de chiar „foarte rău” – şi … foşti deţinuţi politici – care, la rândul lor şi într-un mod bizar, nu au înţeles că a sta la aceiaşi masă cu cei pe care i-am enumerat mai sus nu putea intra în nici un vis, oricât de coşmar ar fi fost el, şi că prin această „uniune naţională”, condusă desigur de cel mai mare „salvator”, Ion Iliescu, nu fac decât un rău major întregii Ţări. Dar, trebuia „să ne unim!”. Cu alte cuvinte s-a creat ad-hoc o monstruozitate eterogenă, utilă pentru legitimarea celor care au dat lovitura de stat din decembrie 89, şi pentru ca aceştia să mai tragă de timpul nou democratic, în aşteptarea recunoaşterii internaţionale şi a omologării crimei sub numele de „revoluţie”. Şi au reuşit: fiindcă comunitatea internaţională este aceiaşi pe care o cunoaştem în istoria modernă din experienţele triste ale României; şi, ca urmare, genocidul din decembrie a fost numit la unison – vine tot de la „unire” – „revoluţie”; după care au apărut puzderie şi revoluţionarii, tocmai pentru a legitima această „revoluţie” – revoluţionari care mai continuă să apară şi în zilele noastre, chiar dacă atunci trăiau acea frumoasă şi inocentă vârstă a fragedei copilării. Aşadar, iată cum, cu mare efort, s-a făcut dovada unei prime „uniri” după decembrie – „unire” care fusese precedată de „unirea” complotiştilor. Dar, lucrurile nu au curs aşa cum şi-au dorit uniriştii frontisto salvatori. Şi, de ce? Ei bine, „fiindcă, aşa suntem noi românii nu ne putem uni”, şi „nu putem lăsa la o parte orgoliile personale şi să ne unim” – după cum spuneam mai sus, cu multe şi nebănuite variante.

Dar boala aceasta a „unirii” nu importă cu cine, nu importă în ce condiţii, nu importă în ce scop, dar „unire să fie” – această boală a rămas. Şi are nenumărate false argumente pentru a se travesti într-o stare de normalitate: sunt şi ei „aproapele nostru”, „trebuie să fim smeriţi” şi „să nu judecăm pe fratele nostru” şcl – când în adevăr nu este vorba despre fratele ci despre nefratele nostru, cu care nu trebuie în nici un chip să ne unim. De fapt, înşelarea şi-a continuat evoluţia, contaminând minţi care, în mod normal, ar fi trebuit să fie imune la astfel de pandemii ideologico metodiste.
Varianta asupra căreia ne vom opri, şi care ne priveşte în mod precumpănitor, este următoarea: „dacă nu lăsăm mândria la o parte şi nu ne unim, ei ne vor învinge!”, plus bonus: „din cauza dezbinării am avut noi, românii, de suferit în toată istoria noastră” – trebuie observat că şi aici sunt diferite variante şi cu „ei” şi cu „noi”. E neapărat să mai facem o precizare, înainte să trecem mai departe: această boală a unirii împotriva firii nu a contaminat doar pe cei care au propagat-o şi pe cei care aveau neapărată nevoie de ea, ci pe toţi cei implicaţi mai mult sau mai puţin în luptele politice şi nu numai – am spune că e vorba de întreaga societate românească. De la stânga – la, pe cât de posibila şi necesara, pe atât de eşuata dreaptă, pe care de altfel, chiar din pricina acestei boli nu am mai văzut-o, fiindcă nu a mai existat nici de această dată. Dar să nu anticipăm.
În realitate, românii au avut de suferit în istorie exact din pricina lipsei de discernământ şi a „unirilor” defectuoase. În politica externă „ne-am unit” cu cine nu trebuia – mai corect ar fi să spunem că „am fost uniţi” sau „alipiţi” – formulă specifică, în perioada modernă, de colaborare cu diferite uniuni sovietice sau europene şi cine ştie cum se vor mai numi în viitor. În viaţa internă, unirea a însemnat – şi mai înseamnă încă – o asociere complice şi aberantă de interese, pe termen lung – fără nici cea mai mică legătură cu fiinţa organică a poporului român; iar pe termen scurt, această asociere se face în baza unor interese personale, particulare care, aţi ghicit!, sunt materiale. În ambele cazuri aceste interese au fost numite ilicit: „interese politice naţionale”.
Simpla idee a „unirii” a făcut şi continuă să facă carieră la români; pare că lucrurile cele mai importante „s-au fost uitate” – dac-or fi fost vreodată ştiute – şi că nu am putut învăţa nimic din propriile noastre suferinţe, care par astăzi că nici nu au fost ale noastre, când de fapt, noi nu mai suntem cei care trebuie să răspundă „noi” în dreptul românilor. Ce poate fi mai otrăvit decât minciuna cu iz de adevăr?
Problema unirii trebuie văzută cu mare atenţie şi înţeleasă corect. În primul rând, pentru a te uni cu cineva, trebuie să ştii foarte bine cine este acel cineva, de unde provine, ce a făcut până acum în istorie. Mai precis să cunoşti cu cine te însoţeşti, fiindcă la un moment dat, în timpul luptei, vei constata că acel cineva nu poate, nu vrea sau nici nu şi-a propus să ajungă unde urmăreşti tu să ajungi. În acest caz se cheamă, în cel mai fericit caz, că eşti în faţa unei dezamăgiri şi desigur a unei inevitabile înfrângeri.
Apoi, dacă te gândeşti să te uneşti cu cineva, trebuie să răspunzi la întrebarea „ca să ce?” – sau, mai explicit: „în ce scop ne unim?”. Şi, de aici, porneşte o altă poveste, care are la bază compararea şi înţelegerea scopurilor – al tău cu al celui cu care te gândeşti să te uneşti. Ceea ce contează, în mod esenţial, este scopul final, capătul a ceea ce ţi-ai propus tu să faci, faţă în faţă cu capătul celuilalt. Dacă acestea două nu se identifică, atunci în nici un caz nu trebuie „să te uneşti”. Nu contează scopurile imediate sau apropiate; fiindcă această unire sau asociere care înseamnă alipire pentru o perioadă scurtă de timp, pentru o parte scurtă de drum, are viciul de a te debusola şi pe tine şi pe celălalt la sfârşitul asocierii – şi poate chiar să te deturneze din drumul tău. După care urmează, din nou, dezamăgirea – adică nimic altceva decât consecinţa autoamăgirii – şi, la colţ, deja începe să pândească deznădejdea cea ucigătoare de suflete. Expresia plenară şi elocventă a sensului în care se foloseşte această „unire” este „unirea cu catolicii” – cu varianta „biserica unită”, „uniaţie” şcl. Ce poate fi mai păgubitor de suflete decât această „unire”? Au fost ucise milioane de suflete şi nici astăzi nu s-au oprit efectele devastatoare ale aceste „uniri”. Aceasta a fost o „unire”? Da. Fără îndoială, dar o unire cu diavolul; despre acest lucru, despre această posibilitate de „unire” – cu „celălalt”, adică cu „nefratele” -, despre această de-a dreptul „înfrăţire”, s-ar părea că nimeni nu mai ştie, sau poate nimeni nu mai crede că ar putea exista, deşi ne întâlnim cu ea la fiecare pas.
Nu în ultimul rând, trebuie cântărit caracterul scopului final. În România contemporană – cum am spune: aici şi acum, de cam multă vreme – tot ce se petrece în plan politic şi cultural are caracter de reacţie negativă sau/şi mimetică. Cu alte cuvinte, noi practicăm de o bună perioadă de timp, asocierea (sau unirea) împotriva a ceva sau a cuiva, după modele străine sau, într-un mod creativ, din inspiraţie autohtonă. Ne-am asociat împotriva lui Ceauşescu, apoi împotriva lui Iliescu, apoi împotriva…; acum suntem împotriva lui Băsescu. Fără să înţelegem nimic din ceea ce am făcut până acum – adică fără să învăţăm nimic din această lecţie care ne costă atât de scump, de atâta timp. Aceasta este cea mai mare eroare cu putinţă, care nici nu ne stă nouă, românilor în fire, dar pe care ne-am apropriat-o. Asocierea împotrivă ca apărare este un alt caz, despre care nu discutăm în rândurile de faţă. Despre această asociere spunem doar că este deosebit de delicată, fiindcă, spre deosebire de adversarul pe care îl ai în faţă – despre care nu trebuie să ştii decât că îţi este într-adevăr adversar şi faţă de care nu trebuie în nici un chip să-ţi laşi garda jos – aliatul sau cel de lângă tine sau cel cu care te-ai unit are acces mult mai uşor la vulnerabilităţile tale – te poate lovi decisiv oricând dacă nu ai cântărit bine „unirea”. Dar, noi ne referim la unirea împotriva a ceva, ca asociere cu caracter negativ ofensiv. Or, aceasta este cea mai sterilă şi risipitoare de energie modalitate de asociere şi totodată cel mai păgubos fel de a vedea lucrurile.
Trebuie spus că, pentru noi este caracteristic împreunălucrarea întru ceva. Pentru cei care Îl mărturisesc pe Hristos în dreapta credinţă, lucrarea trebuie neapărat să fie întru şi împreună. Aceasta nu este nici unire, nici asociere şi are un caracter fundamental ziditor. Scopul final, aici, este foarte clar definit şi se numeşte mântuire. Şi – încă o dată – este un scop care nu dărâmă, ci construieşte. Iată de unde se vede că ortodoxia noastră are probleme chiar prin noi înşine şi prin faptul că nu înţelegem aceste lucruri: astăzi am devenit un amalgam de dărâmători, care – pentru ca să nu mai se înţeleagă chiar nimic din nimic – avem ca problemă principală lipsa „de unitate” împotriva. Sau, în cel mai bun caz suntem o adunătură eterogenă, care nu are nici un principiu real – sau nu are scopul final în comun, care este Acela. Sigur că avem aceiaşi problemă şi în acest caz: lipsa de „unire”, cu varianta „unitate”- după cum am spus-o deja: nu contează întru ce şi, ca urmare, nici cu cine.
Şi mai este încă ceva. La Taina Sfântului Botez se tranşează această problemă a unirii, atunci când Părintele întreabă de trei ori: „Te uneşti cu Hristos?”, iar pruncul, care vorbeşte prin gura naşilor lui, răspunde, la rândul său, tot de atâtea ori: „Mă unesc cu Hristos!”. Odată cu această unire ne-am câştigat libertatea de a face împreunălucrarea cu alţi oameni liberi şi doar întru Hristos.
Deşi este relativ bine ascunsă, aberaţia devine vizibilă.

Sursa: Saccsiv’s Weblog

PATIMILE MANTUITORULUI IISUS HRISTOS

PATIMILE Domnului Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos

Patimile sunt, prin Ingerul lui Dumnezeu, aratate celui dintru sfinti, Parintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, in care arata si plangerea Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru ca sa inteleaga tot crestinul cat a suferit Mantuitorul pentru noi si cum ca noi Il rastignim iarasi si pe Maica Domnului o intristam pana la plangere cu fiecare pacat pe care il facem.
 Sfantul Prooroc Ieremia, mai inainte de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 de ani inainte, a spus despre vanzarea Mantuitorului, zicand: "Si au luat treizeci de arginti, pretul Celui Nepretuit, care s-au pretuit de Fiul lui Israil, si i-au dat pe ei pe Tarina Olarului, precum mi-a spus mie Domnul", si nu numai pentru vinderea, ci si pentru toata petrecerea Mantuitorului pe Pamant, si pentru toate minunile ce a facut, si patimile ce a rabdat, pe toate cu amanuntul le-au spus mai inainte, insuflati de Dumnezeu, Proorocii.
Ati auzit drept slavitorilor crestini, in Sambata trecuta, despre Lazar cel mort de patru zile si inviat prin singura strigare a Mantuitorului: "Lazare, vino afara!". Pentru care, preaslavita minune, multime de noroade jidovesti au crezut in Dansul. Ati auzit si despre intrarea cea minunata in Ierusalim, ce cinste si cantare I-au dat noroadele si mai vartos pruncii jidovesti, indemnati flind de Duhul cel Sfant, din care pricina s-a cutremurat toata cetatea, zicand: "Cine este acesta?"
Unele ca acestea vazand (zice Dumnezeiescul Matei), arhiereii si carturarii s-au maniat, cu toate ca ei si mai inainte erau maniosi si crapau de zavistie, de cand i-a izgonit cu biciul, de streang, din Biserica, si mesele le-a rastumat si le-a imprastiat banii lor, zicand: "Casa Mea, casa de rugaciune este, iar voi ati facut-o Pestera Talharilor".
Asemenea si de minunile cele multe si peste fire ce s-au facut de Domnul nostru Iisus Hristos, pe care ei singuri le auzisera si le vazusera; Nedumerindu-se ziceau: "Vedeti ca nimic nu folositi, iata, lumea toata merge dupa Dansul, si vor veni alte neamuri si vor strica Biserica si Cetatea noastra si locul acesta sfant ni-l vor lua, si noi vom ramane robi si de batjocura tuturor".
Unele ca acestea cugetand ei si zicand, si mai vartos vazand ca nici intr-un chip nu pot ei a-si implini voile lor, fiindca Mantuitorul inaintea tuturor ii infrunta si ii certa foarte pe arhierei si pe carturari, ca pe cei ce se abatusera de la Legea Moiseasca.
Deci din unele ca acestea si din cele mai sus zise minuni, umplandu-se de rautate inveninata si nevindecata intru inimile lor, si mai vartos, ca chiar acum venise vremea ca Rascumparatorul nostru Domnul, sa se dea in mainile oamenilor pacatosi sa-L rastigneasca, au inceput a se sfatui si a cauta vreme cu prilej ca numaidecat sa-L omoare pe El, pentru ca sa nu traga la Dansul toate noroadele, si pentru ca sa nu-i mai certe pe ei pentru faptele lor cele rele.
"O, neam jidovesc, blestemat si indaratnic, cum va sfatuiti cele desarte! Unde trebuia ca voi sa va veseliti si sa va bucurati ca s-a nascut din neamul vostru un facator de bine si doctor ca acesta, facator de minuni, care in neamul omenesc nu s-a mai dat niciodata ca sa faca cineva asa preaslavite minuni, minuni ca acestea, adica: surzii sa auda, mutii sa graiasca, leprosii sa se curateasca, bolile cele nevindecate si de multi ani sa se vindece, dracii din oameni sa se izgoneasca si mortii de pe paturi si chiar din mormant, ba inca de patru zile morti si imputiti, ca din somn sa se scoale numai prin singur glasul Lui, cu adevarat neam neintelegator si fiii uraciunii sunteti voi jidovilor".
Ati auzit, iubitilor frati, pentru ce s-au intaratat neamurile, si noroadele Evreiesti au cugetat cele desarte, si pentru ce au stat de fata imparati, arhierei, carturari si boieri? Ati auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului si asupra Unsului Lui?
Sa rupem dar, iubitilor frati, legaturile lor, si sa lepadam de la noi jugul lor, pentru ca Cel ce locuieste in Ceruri va rade de dansii, si intru mania Sa ii va tulbura pe ei.
Asadar, ticalosii jidovi adunandu-se de multe ori la sfatui lor, ziceau: "De nu Il vom ucide noi pe acest Iisus, fiul Mariei, sa stiti cu buna seama ca va pieri legea noastra si acest loc sfant, si vom ramane sa fim defaimati de toate neamurile".
Deci s-au unit cu batranii si cu carturarii, si cu arhiereii cei mai mari, care erau indreptatori ai anului aceluia, si au zis: "Mai bine este sa moara Unul, decat sa piara tot norodul". Iata, aceasta nu de la sine au zis-o, ci Arhiereu fiind al anului, a proorocit ca Hristos avea sa moara pentru norod, si a zis: "Sa-L ucidem, dar nu in Biserica, nici intre norod, caci vedem ca sunt multi din cei ce cred intr-Insul".
Deci s-au invoit intre ei ca sa dea arginti multi ca sa insele pe vreunul din prieteni sau ucenic al Lui, ca sa le arate unde s-ar afla El noaptea, intr-un loc deosebit, si prinzandu-L sa-L dea lui Pilat, prin marturie mincinoasa, ca sa-L rastigneasca pe Cruce, ca vazand noroadele, cele ce crezusera intr-Insul, ca a murit cu o moarte de ocara ca aceea, se vor lepada de Dansul si de invatatura Lui, si cu acest ticalos scop, gandeau ei, c-or sa stinga cu totul pomenirea Mantuitorului si a invataturii Lui, si a preaslavitelor minuni pe care porunceau norodului ca sa nu le spuna (minunile cele mari) nimanui, nevoind ei in tot chipul ca noroadele sa creada cum ca El este inselator, si nu pazeste Sambata, si ca voieste sa strice Biserica lui Solomon ce au zidit-o in patruzeci si sapte de ani, si cum ca numai cu Bcelzebul scoate dracii, si alte multe minciuni de acest fel ziceau cei mai mart din carturari, catre norodul cel prostit.
Acestea vazand si preaticalosul diavol Satana, si socotind ca este doar omul gol si nu Dumnezeu si Om, s-a bucurat foarte cu toate slugile lui si a zis: "Acum este vremea ca sa izbandesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptatile ce mi-a facut mie, deci ma voi duce degraba pe la prietenii si apostolii Lui, ca sa gasesc pe vreunul care sa ma asculte, si sa fie robit cu iubirea banilor, si asa prin vreunul din apostolii Lui lesne l-as da pe El in mainile jidovilor".
Si venind Satana in ceata apostolilor si vazandu-i pe dansii cu postul si cu rugaciunea intramati si de lumea aceasta cu torul neglijandu-se, ci numai stapanului Iisus Hristos slujindu-I, nu s-a putut atinge de unuii ca aceia, dar mai pe urma vazandu-l pe Iuda Iscarioteanul, nu multa osteneala a pus, si indata l-a aflat pe el gata la toate, fiindu-i inima ranita dupa averi.
Deci, Iuda miercuri de dimineata, fara sa stie cineva din apostoli, s-a dus in Ierusalim, pentru ca Mantuitorul se afla in Betania, dupa cum spune Evanghelistul Matei: "Ca dupa ce L-au intampinat noroadele cu stalpari, si dupa lauda cea din gura pruncilor, lasand pe ei au iesit afara din cetate la Betania si s-au salasluit acolo".
Asadar, precum s-a zis, mergand Iuda in Ierusalim, a inteles el ca batranii si arhiereii atunci erau adunati iar la sfat asupra Invatatorului lor, si luand Iuda intru sine obraznicie, a inceput asa a se invata pe sine: "Sa-L dau pe Acesta, si voi castiga bani".
Si a mers degraba unde era adunat sfatul jidovilor, si batu in usa, iar ei au poruncit sa-i deschida, ca-l vazusera pe fereastra venind si l-au cunoscut ca este Iuda, ucenicul lui Hristos. Si intrand el la dansii, i-au zis unii din cei mari: "Ce trebuinta ai la noi, prietene?" Iar el le-a raspuns fara nici o sfiala: "Eu am auzit ca va sfatuiti pentru Nazarineanul, ca sa-L prindeti in mainile voastre, si nu puteti din pricina ca El umbia pe furis din loc in loc. De este asa precum eu am auzit si am inteles, apoi de-mi veti da mie, si eu Il voi da pe El voua, pentru ca El la nici un om nu S-a incredintat fara numai noua, ucenicilor Lui, ba inca pe mine ma are cel mai aproape, ca si punga Sa mi-a incredintat-o mie si oriunde merge si unde doarme, numai noi stim, si de veti voi sa facem tocmeala, ca eu iscodind pe Dansul cu amanuntul negresit Il voi da pe El in mainile voastre".
Unele ca acestea auzind jidovii din ticaloasa gura a ucenicului, foarte s-au bucurat, si indata i-au dat lui loc ca sa stea intre dansii, si el putin sezand au inceput a-i da pricina sa se savarseasca tocmeala mai in graba, grabindu-se ca sa se intoarca mai in graba, sa nu fie intrebat de ceilaiti apostoli unde a fost, si se grabea caci acum Satana prinsese inima lui.
Jidovii vazand si cunoscand ca cu osardia ce arata nu se va scumpi la pret, au zis unii cam in saga: "Iti vom da treizeci de arginti daca Il vei da pe El in mainile noastre", macar ca el cugeta ca si pana la o tocitoare (un fel de masura) de bani sa-I dea, numai sa-L vada cum voiau ei, caci pentru multimea norodului nu cugetau doar sa-L prinda.
Si noaptea nu stiau unde petrece, si se hotarasera ca sa nu scape neomorat de Pastile acelea, in orice chip ar fi.
Iuda socotindu-se putin intru sine si temandu-se ca nu cumva socotindu-se ei sa mai scada din pretul cel hotarat intai, a zis lor: "Eu de la voi nu poftesc mai mult, dati-mi treizeci de arginti numai, si sa nu cumva sa ma amagiti, si eu la aceasta foarte ma voi sili". Atunci ei au inceput toti a-l incredinta si a-I zice: "Fa tu dupa cum ai fagaduit noua, si noi iti vom da inca mai mult si totdeauna iti vom fi cu dragoste si prieteni, si la ori ce nevoie a ta sa vii la noi, si te vom ajuta".
Intru acest chip savarsind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degraba, cum ca are a face Pastile in casa lui Zevedeu, iar ei incepura a-l ruga cu dinadinsul pentru ca mai inainte de Pasti sa Il dea lor.
El indata s-a fagaduit ca va face dupa cererea lor si le-a zis: "Voi sa fiti pregatiti, sa alegeti ostasi viteji, care noaptea cu indrazneala, si fara nici o temere sa-L prinda. Iar eu cand voi socoti vreme cu prilej bun, degraba voi alerga la voi si va voi da stire, si banii atuncea imi veti da, cand voi vesti voua, si cand ostasii venind Il voi da in mainile lor". Si asa au savarsit tocmeala si mainile si-au dat intre dansii pe pretui hotarat, treizeci de arginti, si alte fagaduinte ce-i mai dadusera lui.
Inchizand casa unde s-a facut sfatul, s-au imprastiat toti jidovii la casele lor, iar Iuda grabnic s-a intors la Invatatorul sau, socotind ca Domnul nu stie nimic de cele ce s-au savarsit de Dansul.
Insa Domnul le si stia toate, insa nu i-a zis nimic, nici nu l-a aratat catre ceilaiti apostoli, vrand sa fie pace intre dansii pana ce se va savarsi Cina cea de Taina.
Deci Domnul aflandu-se cu totii in casa lui Simon, tatal lui Lazar, si al surorilor lui, Marta si Maria, si sosind vremea ca sa faca cei mai de pe urma pasi spre Sfintele si Mantuitoarele Patimi pentru noi, nu voia a se departa de la Preacurata si Iubita Sa Maica, ci pe cat putea o mangaia, si spunea acoperit pentru Sfintele Sale Patimi, cu cuvinte ca acestea: "Acum zice, Fiul Omului va fi vandut in mainile oamenilor pacatosi si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor omori, dar a treia zi va invia".
Atunci Preacurata Fecioara, din cuvintele Preadulcelui sau Fiu a cunoscut ca a venit vremea Sfintelor Lui Patimi, stiind acestea mai dinainte din scripturile Sfintilor Prooroci, care adesea le citea, ca se cade lui Hristos a patimi si a se da pe Sine pentru mantuirea multora, si a veni la Slava Sa.
Deci Preacurata, precum s-a zis, cunoscand, si mai vartos vazand pe Fiul sau foarte mahnit, L-a intrebat zicand: "Fiul men Preadulce si Dumnezeul meu, spune-mi ma rog, pentru ce Te vad eu asa de mahnit, ca niciodata nu Te-am vazut asa de intristat? Am auzit ca vrei sa te duci de la mine in Ierusalim, la jidovi, dar nu stii, Fiul meu, de cate ori s-au adunat ei sa Te omoare? Si Tu iarasi Te duci la dansii si vrei sa faci Pastile acolo? Ca eu am auzit ca ai trimis doi apostoli ai Tai sa-Ti gateasca Pastile".
Acestea zicand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, si apropiindu-se de Fiul ei, i-a zis in taina: "Fiul meu, am ceva sa-ti spun, insa nu aici intre norod".
Atunci Domnul S-a tras la un loc deosebit si a zis: "Ce ai sa-mi spui, iubita Maica a Mea?"
Iar ea cazu la pamant plina de plangere si de amare lacrimi, si Domnul degraba o sprijini si o ridica, si a zis catre Dansa: "Ah! Maica Mca, pentru ce ai facut aceasta? Spune-mi, Maica Mea, ce ai, si pentru ce atata intristare te-a cuprins?"
Atunci a raspuns Nascatoarea de Dumnezeu si a zis: "Ah, Fiul meu! nu ai poruncit Tu in lege a cinsti pe tatal, si pe maica ta si intru toate a fi ascultatori fii catre parinti?"
Si acestea zicand, iarasi a cazut la Preacuratele Picioare ale Fiului sau, cu lacrimi udandu-le, si Domnul ridicand-o, a zis: "Ce este, Maica Mea, atata tanguire? Ce faci si Mie nu voiesti sa-mi spui? Spune cu indrazneala Fiului tau orice cerere ai".
Atunci Preacurata a zis: "Eu, Fiul meu Preaduice, Iti voi spune numai ca o plecata roaba a Ta si Maica, cu lacrimi Te rog sa nu fiu neascultata de Tine, Fiul meu. Eu, Fiule, Iti zic si Te rog ca sa nu mergi in Ierusalim, ci aici eu noi in Betania, impreuna, sa faci Pastile".
Iar Domnul a zis catre Dansa: "Dar pentru ce, Maica Mea, sa nu merg in Ierusalim"?
Iar ea a zis: "Preadulcele meu Fiu, mie acum mi-a spus Maria, sora lui Lazar, cum ca au venit niste prieteni ai sai din Ierusalim si i-au spus cum ca cu buna seama s-au sfatuit jidovii ca la aceasta zi mare numaidecat sa Te omoare pe Tine, ca si iscoade au trimis aici la Tine si acolo ostasi inarmati au gatit ca sa Te prinda si eu n-as crede, dar vad ca sufletul meu s-a mahnit foarte intru mine, si inima mea se taie, si lacrimile, precum singur vezi, se varsa din ochii met ca dintr-un izvor. Acestea, Fiul meu, socotesc, nu in zadar m-au impresurat; Pentru aceea Fiule Preadulce, renunta mai bine de aceasta cale si nu mai merge la Ierusalim, ca si Tu singur ne inveti ca sa ne dam in laturi de oamenii cei rai dand locul maniei".
Aceste cuvinte auzindu-le Mantuitorul nostru a slobozit lacrimi si a grait catre Preacurata Sa Maica: "Fiindca pana acum nu venise vremea randuita pentru patima Mea, pentru aceea de multe ori am scapat din mainile celor ce voiau sa Ma prinda acoperindu-Ma cu Dumnezeirea Mea, precum cand M-au suit in munte vrand sa Ma arunce jos de acolo, ca sa Ma piarda, Eu prin mijlocul lor am trecut, si ei toti au stat amortiti neputand a se apropia de Mine (a se atinge de Mine). Si in alte randuri sfatuindu-se ei sa Ma omoare, nimic nu au putut sa-Mi faca pana acum, cand a sosit ceasul cel mai inainte randuit ca sa-Mi dau sufletul Meu rascumparare pentru tot neamul omenesc, si sa-l scot din tirania diavolului, ca pentru aceasta M-a trimis Tatal in lume izbavire".
Aceste cuvinte auzind Preanevinovata Fecioara, si luand adevarata incredintare acum, ca avea sa se instraineze de Preaiubitul sau Fiu, multa si mare intristare si plangere avea, a cazut la Pamant ca o moarta, foarte lovindu-se, plangand si zicand: "O, despartire amara! O, lumina ochilor mei! Ce vrei sa ma fac? Vai mie, cea straina si sarmana, cum Fiul meu uitand milostivirea cea de Maica, singura acum ma lasa in lume!"
Iara Domnul sprijimnd-o cu mainile Sale, foarte o mangaia cu cuvinte dulci, si zicea catre Dansa: "Pentru ce, Maica Mea cea iubita, atat te sfarami cu intristare? Si pe Mine Ma intristezi, si zici ca te las singura? Eu niciodata nu te voi lasa singura, macar de si voi patimi, insa toate de buna voie am a le rabda ca sa fac ascultare Dumnezeului si Parintelui Meu".
Acestea facandu-se, degrab au prins de veste sfintele femei, care totdeauna erau pe langa Nascatoarea de Dumnezeu, si alergand au apucat-o in mainile lor din mainile Domnului, si au zis catre Dansa: "Vai noua, Doamna noastra! ce ti s-a intamplat de atat ai plans si te vedem cu totul slabita?" Iar Preacurata abia putand a grai, a inceput a le spune, zicand: "Ah! iubitele mele, de ati sti voi pentru ce plang eu, ati plange si voi ca mine, ca iata, Fiul meu si Dumnezeul meu se desparte de noi astazi, si merge la Ierusalim sa se dea in mainile jidovilor ca sa-L omoare".
Atunci au zis Marta si Maria: "Doamna noastra, Stapana, nu te intrista asa de mult, ca aceasta tulburare a jidovilor nu s-a intamplat numai o data, ci de multe ori si nu au putut sa faca nimic, si acum noi suntem incredintate ca precum pe fratele nostru L-a sculat din morti cu puterea Dumnezeirii Lui, au doar nu va putea si acum sa se apere pe Sine de tulburatorii jidovi?"
Atunci raspunzand Nascatoarea de Dumnezeu a zis: "Drept graiesc, o, Marto! Puternic este ca niciodata sa poata pune mainile pe El jidovii, dar iata ca acum, dupa cum Insusi Fiul meu mi-a zis, ca a sosit ceasul ca sa se dea pe Sine la patimi si la moarte, ca sa slobozeasca neamul omenesc de tirania diavolului!"
Aceste cuvinte cu incredintare auzindu-le sfintele femei de la Nascatoarea de Dumnezeu, au inceput si ele a boci cu mare plangere si strigare, impreuna cu Preacurata Fecioara tanguindu-se pentru despar- tirea cea cu durere de Domnul nostru.
Deci Domnul nostru vazand si auzind plangerea cea mare si tanguirea lor, s-a intristat foarte, si a inceput a se pregati de cale, fiindca acum trecuse de amiaza zilei de joi, si cale era a merge ca trei mile de loc de la Betania pana la Ierusalim. Si poruncind apostolilor sa se gateasca de cale, au chemat indeosebi pe Marta si pe Maria, surorile lui Lazar, si pe Maria Magdalena, si a inceput a le invata ca sa aiba mare purtare de grija pentru Preacurata Sa Maica si sa nu se departeze de la Dansa nicidecum, "ci sa o mangaiati pe cat veti putea, si daca va trece vinerea, sa veniti impreuna la Ierusalim toate, ca trebuie sa fiti si voi acolo".
Si intelegand de la oarecine, cum ca Iuda Iscarioteanul in ziua trecuta a fost la Ierusalim, dar nu stia ca a fost pentru vanzarea Fiului sau, si chemandu-l i-a zis lui: "Prietene Iudo, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare asa este cu buna seama cum am auzit prin altii, ca jidovii sunt pregatiti ca sa-L ucida pe Fiul meu? Trebuie sa fi auzit tu una ca aceasta".
Iar ticalosul Iuda a raspuns: "Nu Doamna, nimic rau nu am auzit de Dansul, eu am si prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, si aceia negresit mi-ar fi spus mie si cum nu ti-as fi spus eu tie, Doamna noastra?"
Atunci a zis Nascatoarea de Dumnezeu catre Iuda: "O! prietene Iudo, de ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog sa ai purtare de grija pentru Fiul meu, si de cumva vei simti vreo tulburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dansii, sileste si o potoleste, sau macar sa vii degraba si sa-mi dai de stire, ca mergand, sa mor si eu langa Fiul meu, asa te rog prietene Iudo, sa fii panditor sanatatii Lui, ca unul ce esti mai de aproape precum singur cunosti, ca si punga nu a incredintat-o la nimeni altul in afara de tine, deci tie ti-L incredintez".
Iar Iuda a zis: "Nu Doamna, nicidecum nu te mahni, ca foarte mare purtare de grija si silinta voi avea eu pentru invatatorul nostru".
O! Preasfintita Maica Mielului celui fara de rautate, cum ai incredintat unui talhar comoara nepretuita? Lupului pe Mielusel, si celui rau pe Cel bun si iubitor de oameni.
O! ticaloase Iudo: nu-ti ajunge ca pe Fiul Maicii L-ai vandut la moarte, ci inca si pe Maica o inseli cu minciunile tale! Cu adevarat, cuvintele tale Iudo, s-au muiat mai mult decat untdelemnul, si acelea din urma s-au aflat sageti.
Asadar voind Domnul sa nu lase pe Preaiubita Sa Maica nemangaiata, a chemat-o la un loc deosebit unde se aflau si celelalte sfinte femei, si cuprinzand-o cu mainile, cu ochii plini de lacrimi a sarutat-o si a zis catre Dansa: "O, Preacurata si Preaiubita Mea Maica! Iti multumesc foarte pentru dragostea ta cea mare si pentru osteneala ce ai aratat-o intru anii Mei cei putini; Multumesc tie, Maica Mea cea iubita pentru ascultarea ta cea cinstita si cu durere spre Mine, Fiul tau, ca M-ai hranit cu tatele tale cele sfinte, si M-ai imbracat, si M-ai incalzit, si intru toate ai avut mare purtare de grija cat am fost cu tine pe pamant, ca o adevarata Maica a Mea, ca pentru trupul si pentru silinta ta, si ascultarea cea cu osardie acum nu-ti pot rasplati, iar cu Dumnezeirea Mea cu adevarat iti voi rasplati; si mai mult decat pe toate maicile te voi proslavi. Deci acum Preaiubita Maica Mea, te dau pe tine in mainile lui Dumnezeu si Tatal Meu, iar Eu merg de voie sa patimesc si pe Cruce rastignindu-Ma sa-Mi dau sufletul pentru mantuirea lumii, insa nu te intrista prea peste masura, ca a treia zi Ma voi scula, si Ma vei vedea, si mult te vei bucura".
Aceste cuvinte auzindu-le Preanevinovata Fecioara, a pomit spre tanguire si amara plangere, smulgandu-si parul cel fmmos, si cazand la pamant zacea ca o moarta.
Degraba sfintele femei au inceput a o spala cu apa rece, pana si-a mai venit in fire, si se nevoiau ele cat puteau a o mangaia, de-a pururea petrecand langa Dansa, dupa porunca ce o aveau de la Fiul ei.
Deci chemand Domnul pe Sfintii Apostoli intru acel ceas, au si pomit la Ierusalim, si venind au intrat in casa lui Zevedeu inaintea cetatii, unde era gatita pentru Sfintia Sa foisorul mai dinainte astemut, si toate gatite fripte si pe masa puse, dupa obiceiul jidovilor, iar Iuda mai inainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedeu, s-a despartit de apostoli, si alergand in cetate unde erau jidovii adunati, le-a spus in scuer zicand: "Iata, Nazarineanul a sosit acum in casa lui Zevedeu, precum v-am spus voua de ieri", iar ei auzind foarte s-au bucurat, si au voit ca sa-l opreasca pe Iuda ca dupa ce va insera bine, sa-i dea ostasi care erau pregatiti sa mearga sa-L prinda.
Dar Iuda a zis lor: "Nu stiti voi nimic, nu stiti ca El este Omul cu multe mestesuguri, si sezand eu aici pana va insera, de unde stim noi ce face El, si in care loc se duce, dar voi fiti gata si stati aici cu ostasii, si eu ma duc iarasi la dansii, si daca se va aseza la masa cu ucenicii mai tarziu, cand voi socoti eu, indata voi alerga la voi, si luand ostasi lesne Il voi prinde".
Asa, jidovii foarte impacandu-se cu sfatul lui Iuda, l-au si indemnat ca degraba sa mearga la Iisus, si grabindu-se s-a dus si l-au intrebat pe el unii din apostoli unde a fost?
Iar el a zis ca a incercat sa cumpere oarece, ce stia el ca se potriveste, ca sa nu-l invinuiasca. Si sezand Domnul au facut Pastile dupa lege, precum zice Dumnezeiescul Gura de Aur, intai in picioare stand si incinsi si incaltati, ce incaltaminte rezemandu-se in toiege, si altele cate pomnceste legea facand.
Dupa aceea cele mai desavarsite aratand ucenicilor, au asezat si Taina Pastilor noastre in foisor, noapte fiind, ca zice: "Seara facandu-se, a sezut cu cei doisprezece apostoli", si vezi ca n-a fost acea pasca a legii, pentru ca cina si sedere si paine a fost, iar acolo toate fripte pe foc si nedospite.
Si mai inainte de a incepe cina s-a sculat de la cina si si-a pus hainele Sale jos, si a tumat apa in spalatoare, El Insusi facandu-le toate, inca impreuna si pe Iuda infruntandu-l, iar pe ceilaiti ucenici invatandu-i sa nu caute sa fie mai intai.
Dupa spalare i-a invatat zicand: "Cel ce vrea sa fie mai mare, sa fie mai mic decat toti", Insusi pe Sine punandu-Se pilda. Si mai intai decat pe toti pe Iuda a spalat Hristos, care statuse intai mai curand si mai fara de rusine; iar cel mai de pe urma venind Petru. Iar acesta mai fierbinte fiind decat ceilaiti, nu lasa, pe Domnul zicand: "Doamne, Tu vrei sa-mi speli picioarele? Nu vei spala picioarele mele in veac". Si indata a auzit de la Invatator: "De nu te voi spala pe tine, Petru, nu vei avea parte de Mine". Atunci Petru a raspuns zicand: "Doamne, nu numai picioarele, ci si mainile si capul, numai sa fiu partas cu Tine". Deci a zis Domnul: "Nu trebuie sa te spal, ca sunteti curati, dar nu toti".
Si aratandu-le Inaltare Preaslavita, prin smerenie si-a luat iarasi hainele Sale si a sezut si a zis: "Voi pe Mine Ma numiti Domn si Invatatorul vostru, si Eu v-am spalat picioarele voastre. Si voi datori sunteti a avea dragoste si a spala picioarele unul altuia. Ca pilda am dat voua, ca precum Eu am facut voua, si voi sa faceti, ca sa cunoasca toti ca ucenicii Mei sunteti. Amin, amin zic voua, nu este sluga mai mare decat stapanul, nici solul decat cel care l-a trimis pe el. De stiti acestea, fericiti veti fi de le veti face".
Si alte multe invataturi tainice i-a invatat si le-a dat lor in acel ceas. Si mancand ei a spus de vinderea Sa care urma sa se savarseasca de Iuda: "Aratat va spun voua ca Fiul Omului in aceasta noapte va fi dat la moarte de unul dintre voi, si Fiul Omului va merge precum este scris pentru Dansul, dar vai omului prin care Fiul Omului se da, mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut omul acela".
Tulburandu-se ucenicii pentru cuvantul acela, au inceput a zice fiecare unul cate unul: "Au doara eu sunt Doamne?" Atunci a zis Iisus numai lui Ioan in taina: "Caruia Eu intinzand paine ii voi da, acela este cel ce M-a vandut" (ca de ar fi stiut Petru cuvantul acesta, ca cel care era mai fierbinte si mai ravnitor decat ceilalti, ar fi ucis pe Iuda).
Si luand Iisus paine si blagoslovind a frant si a dat ucenicilor zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu", asemenea si paharul zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al Legii celei noi. Acestea sa faceti intru pomenirea Mea". Si vezi ca "paine" zice cand o numeste Trupul Sau, iar nu azima. Sa se rusineze deci cei care aduc azima drept jertfa.
Iar dupa savarsirea Dumnezeiestilor taine, indata a intrat Satana in Iuda, ca ispitindu-l pe el mai inainte, atunci s-a salasluit intru el cu totul, si se scarbea foarte vazand ca se face dovada la masa.
Deci sculandu-se cu ucenicii Sai de la masa, s-a pornit a se pogori in Getsimani si pe cale venind a zis lor: "Voi toti aveti sa va smintiti pentru Mine in noaptea aceasta, ca scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei". Iar Petru a zis: "Macar si toti, dar eu nu ma voi lepada de Tine". Si era tarziu, adica noapte adanca, si El a zis lui Petru: "Mai inainte pana ce va canta cocosul de doua ori te vei lepada de Mine de trei ori", care a si fost: "Ca fiind Petru cuprins de mare frica, aratand Dumnezeu neputinta firii omenesti, si pentru ca incredintase Lui lumea ca sa cunoasca Petru de la sine slabiciunea firii, si sa fie milostiv spre cei pacatosi".
Si ajungand la Getsimani nu a intrat in sat, ci s-a salasluit in oarecare gradina, stiind ca de acolo au sa-L prinda. Atunci Iuda cunoscand bine cum ca acolo are sa ramana Domnul, a alergat indarat cat putea la adunarea jidovilor, dand de veste unde se afla. Deci luand de la dansii cei treizeci de arginti si ostasii care erau pregatiti cu felinare si cu lumini, s-a pornit cu mare grabire spre gradina de la Getsimani, dar Iuda inca pe cale fiind, le-a dat un semn zicand: -"Sa luati seama foarte bine, nu cumva gresind sa prindeti pe vreunul din apostoli in loc de Hristos, ci sa cautati la mine, pe care Il voi cuprinde si-L voi saruta, pe acela deodata sa navaliti si sa-L prindeti si sa-L loviti bine cu cateva baltage, ca sa-I mai lipseasca puterea, si sa nu cumva sa-L scapati".
Asa Iuda invatand pe ostasi se apropia, iar Domnul se afla in gradina de acea parte de paraul Cedrilor, atata nevoindu-se intru rugaciune, ca se facuse sudoarea Lui ca picaturile de sange ce pica pe pamant, si zicea: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte"; si ingerul din cer I s-a aratat intarindu-L pe El, cand si apostolilor Le-a zis, gasindu-i a treia oara dormind: "Dormiti de acum si va odihniti, iata s-a apropiat ceasul, si Fiul Omului se da in mainile pacatosilor, sculati-va sa mergem, iata s-a apropiat cel ce M-a vandut!"
Si inca graind El, iata Iuda, unul din cei doisprezece, a venit, si impreuna cu el norod mult si ostasi cu sabiile goale, iar Domnul vazandu-l de departe a iesit afara din gradina intru intampinarea lor, si le-a zis: "Pe cine cautati?" Iar ei au raspuns: "Pe Iisus Nazarineanu". Si El a zis: "Eu sunt!"; si indata auzind ei acest cuvant, au cazut toti pe spate ametiti, si felinarele li s-au stins.
Dupa aceasta venindu-si in fire, iar au aprins felinarele si au intrat in gradina. Iar Domnul si-n al doilea rand le-a zis: "Pe cine cautati?" Ca si intaia data iarasi au cazut la pamant (cu fetele in sus). Dupa aceea iarasi indreptandu-se, s-au sculat si a zis Iuda catre ostasi: "Eu ma mir de voi ca sunteti asa de fricosi si becisnici, atata de multi fiind, voi nu puteti sa prindeti un om". Atunci au zis ostasii catre dansul: "Dar tu pentru ce cazi pe spate ca si noi? Noi stim ca tu ne esti povatuitor si ne-ai zis ca tu intai Il vei cuprinde si-L vei saruta, si acum vedem ca nici tu nu te poti apropia". Si iarasi a zis Iuda: "Ce trebuie sarutare, nu vedeti ca El singur aici inaintea voastra este, dar voi sunteti cu totul neputinciosi".
Si aceasta a facut Domnul, ca sa arate sa cunoastem noi, ca nu cand au vrut ei, ci cand a voit El s-a dat a se prinde.
Deci vrand sa se dea in mainile lor, iar s-a infatisat inaintea lor a treia oara si a zis: "Bine Iuda, prietene, pentru ce ai venit? Iata vremea este buna, fa ce voiesti". Atunci Iuda apropiindu-se indata L-a cuprins si L-a sarutat, iar ostasii vazand ca S-a lasat de L-a cuprins Iuda, indata sarind cu totii L-au prins pe El, iar Petru scotand sabia a lovit pe sluga Arhiereului si i-a taiat urechea dreapta. Atunci a zis Iisus lui: Intoarce sabia ta in locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri, sau ti se pare ca nu as putea Eu singur sa Ma apar". Si a zis lui Malhus sa puna urechea sa la loc si indata s-a vindecat.
Atunci apucandu-L ostasii, cu nemilostivire au inceput a-L bate cu sabiile si cu ciomegile si fiecare cu ce avea in maini, si legandu-I mainile la spate, I-au pus la grumaz un streang si-L trageau la deal cu grabire, cu mare batjocura si cu strigari mari si fara de oranduiala, cat sa suie la vazduh glasurile lor, incat toata cetatea s-a speriat si toti s-au desteptat din somn, si tragandu-L asa cu mare batjocura, au ajuns la curtea lui Anna Arhiereul, care era indreptator jidovilor, unde era adunata toata multimea asteptand cu mare bucurie aducerea Domnului nostru Iisus Hristos, cea cu necinste.
Atunci Sfintii Apostoli, de frica, toti s-au ascuns pe unde puteau, numai Sfantii Ioan si Petru mergeau dupa Iisus, si fiind Ioan cunoscut Arhiereului, a intrat impreuna cu Iisus in casa adunarii, iar Petru sedea afara cu slugile, ca sa vada sfarsitul, unde si lepadarile de Hristos a facut.
Dupa aceea mai apropiindu-se Petru de usa casei unde era Domnul cu mainile legate, a cautat Domnul spre Petru, si cu acea cautatura a Domnului indata si-a cunoscut Petru greseala, atunci si cocosul a doua oara a cantat; si iesind el din curte s-a ascuns intr-o pestera plangand cu amar, si nu a iesit din acea pestera pana in ceasul acela cand a inviat Hristos din morti.
Iar Domnul a stat legat in curtea lui Anna si multimea ostasilor celor peste o mie nu inceta batandu-L cumplit si inoindu-I feluri de dureri, pana ce jidovii incepura a trimite cu batjocura cu mainile legate si cu batai de la unul la altul, adica: Anna L-a trimis la Caiafa, apoi Caiafa iarasi L-a trimis la Anna, dupa aceea L-a trimis la Pilat; apoi Pilat la intaia cercetare ce a facut a cunoscut ca nici o vina nu are si L-a trimis la Irod, fiindca se intamplase sa fie si Irod in Ierusalim in acele zile. Si Irod la intrebarile ce i-a pus, negasind nici un raspuns pe care el il astepta ca si vreo minune sa vada de la Domnul, desi batjocorindu-L si el de ajuns, L-a trimis iarasi la Anna.
In aceeasi umblare de la unii la altii, a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipari, palme, pumni, bice si tot felul de rani care de oameni nu s-ar fi putut sti, nicidecum multimii muncilor, daca nu prin ingeri nu s-ar fi aratat celui dintre sfmti, Parintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Deci Anna Arhiereul iarasi L-a intrebat cu tot dinadinsul de ucenicii si de invatatura Lui, atunci Domnul i-a raspuns: "Eu totdeauna am invatat in Sinagoga si in Biserica unde toti iudeii se aduna si intru ascuns nu am grait nimic ce Ma intrebi. Intreaba pe cei ce au auzit ce am grait lor".
Aceasta zicand Iisus, una din slugile ce sta inainte, anume Malhus cel vindecat la ureche de Domnul, asa de tare L-a lovit peste gura cu inarmata mana de fier, incat s-a auzit in toata curtea, si dintii din gura I se stramutara, si indata Domnul a cazut la pamant si s-au inchipuit toate degetele acelei inveninate maini pe fata Domnului, si mult sange din gura si din nas I-a curs. Atunci a zis Domnul: "De am grait rau, marturisesc de rau, iar de am grait bine, de ce ma bati?" Iar el indata a raspuns zicand: "Dar pentru ce asa raspunzi Arhiereului?" In afara de acea palma de fier a mai primit inca o suta doua lovituri cu palmele peste Sfantul Lui obraz.
Deci cand era Vineri in faptul zilei L-a trimis Anna legat iarasi la Pilat, dregator roman, unde s-a adunat toata multimea jidovilor, si toti cei mai mari, cu feluri de marturii mincinoase, silindu-se mai degraba sa-L dea mortii, fiindca trecuse vremea sa manance ei Pastile, ca in noaptea aceea li se cadea lor sa manance Pastile. Dar pentru uciderea lui Hristos le-a mutat, precum spune si Sfantul Ioan Gura de Aur.
Acolo insa, la Pilat aflandu-se Domnul, multe intrebari I s-au facut, si intr-o temnita la putin ceas L-a varat in butuci de piatra, pana s-au adunat marturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost legat asa tare la stalpul de piatra cu spatele, incat a despicat Dumnezeiescul Lui piept.
Tot la acel stalp atata a fost strujit cu maracini clenciurosi si inghimposi, incat cand L-a dezlegat de la stalp a cazut pe pamant, neputand sa stea pe picioare nicidecum, ci se tavalea in sange sub stalpi, si chiar in ceasul acela ar fi urmat nevoie sa moara, daca nu Dumnezeirea ar fi sprijinit pe omenire, ca dupa toate infricosatele munci, pe Cruce sa-Si dea Preasfantul Sau suflet.
Deci Pilat dupa toate cruntele batai ce I-au randuit (nu numai doar ca ar potoli mania cea salbatica a jidovilor), voia sa-L sloboada, vazand ca nu are intr-Insul vina, aducandu-Si inca aminte si de obiceiul pe care il au ca sa sloboade la tot praznicul cate un vinovat, socotind ca-L vor ierta pe El, macar pentru hatarul si cinstea praznicului.
Si ei mai cumplit intaratandu-se strigau: "Nu pe acesta, nu, ci pe Baraba! De vei slobozi tu pe acesta nu esti prieten Cezarului. Noi asupra ta vom da para la imparatul, ca noi L-am adus la tine, ca pe cel vrednic de moarte, si tu voiesti a-L slobozi? Noi de acum cu tine ne vom judeca la imparatul Cezarul, ca pe El, impotrivnic, tu voiesti a-L acoperi, de nu ar fi fost Acesta tulburator sfatului nostru Si arhiereii nu L-ar fi dat tie prin marturii dovedite ca este dator sa moara".
De aceste atitudini Pilat se temu foarte, si macar ca-L stia pe Dansul cu totul nevinovat, insa spalandu-Si mainile si impreuna cu spalarea mainilor, spalandu-si si inima de toata milostivirea a zis: "Nevinovat sunt de sangele Dreptului Acestuia, voi veti vedea". Atuncea au zis toti strigand: "Sangele Lui asupra noastra, si asupra feciorilor nostri"; si indata Pilat facand pe voia lor, a slobozit pe Baraba talharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotararea mortii Lui intru acest chip: "Eu, Pilat din Pont, stapanitor pe imparatia romanilor in divanul cel mare al domniei mele, judec si hotarasc si osandesc pe Cruce pe Iisus ce se cheama de norod Hristos Nazarineanul, Om razvratitor impotriva legii lui Moise, si a mare incuviintat imparat al romanilor, Tiberiu Cezarul, numindu-se pe Sine Fiul lui Dumnezeu si Imparat al lui Israel, amenintand cu stricarea Ierusalimului si Sfintei Biserici, nevrand sa stie de frica Cezarului, avand inca indrazneala a intra cu multime de norod in orasul Ierusalimului si in Sfanta Biserica, ca un Imparat biruitor, cu ramuri de finic".
"De aceea oranduim pe intaiul sutasul nostru Corneliu sa-L treca pe El in public prin orasul Ierusalim, legat, biciuit si imbracat in Porfira, incununat cu o cununa de spini, ducandu-Si Insusi Crucea Sa pe umeri, ca sa fie pilda tuturor facatorilor de rele".
"Catre acestea poruncim sa-L treaca dimpreuna cu doi talhari ucigasi, si sa-L scoata prin poarta ce se zice Antonina, si sa-L duca tot prin public la Muntele facatorilor de rele, numit Golgota, si acolo sa-L rastigneasca pe Cruce, pironit cu piroane de fier, dupa obiceiul osanditilor, in obsteasca privire a tuturor, si poruncim: ca nimeni, de orice treapta sau numire va fi, sa nu indrazncasca a opri aceasta hotarare de mine data, povatuita si savarsita cu toata buna cuviinta spre osanda abaterii Acestui Evreu, fiind pe temeiul legiuirilor si a pravilelor imparatiei Romanilor. Catre acestea va pune deasupra Crucii si scrisoarea aceasta a vinovatiei Lui in trei limbi: elineste, romaneste si evreieste, adica: "Iisus Nazarineanul Imparatul Iudeilor..."
In anul de la zidirea lumii 5504, Martie in 23, deci dupa ce a savarsit Pilat hotararea mortii lui Iisus si L-a dat ostasjlor ca sa-L rastigneasca, le-a zis si aceasta: "Iata, vi-L dau ca sa-L munciti cum stiti, numai aceasta sa stiti, ca El este dator ca pe Cruce sa moara, iar nu in alt loc, caci apoi veti fi foarte rau pedepsiti".
Cu aceasta a mai imblanzit cruzimea ostasilor; ca de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar fi mai prins ei pe Simon Chirineul ca sa duca Crucea cea foarte grea; ci ar fi batut pe Domnul pana la moarte, cand nu mai putea sa-Si duca Crucea, slabit fiind cu totul si insangerat de multele si cumplitele batai.
Iar pentru toata multimea Sfintelor Lui Patimi sa se scrie, ca numai suspinuri umilite din inima, mai inainte de moarte pe Cruce, a slobozit de 109 ori; asemenea picaturi de lacrimi in toata vremea patimirii Sale a varsat din ochi 67200, iar picaturi sangerate din ochi si din tot trupul au fost de 11 ori cate 108 mii si 225, care fac 1188225, adica un milion una suta optzeci si opt de mii doua sute douazeci si cinci.
De parul capului si de barba, tras si tarat a fost de 78 de ori, poticnindu-se si cazand la pamant, incepand de la gradina unde L-au prins, pana la Anna Arhicreul, de 7 ori.
Cand Il impingeau pana la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare si la fluiere 173; ridicat fiind de la pamant de par si de funia ce I-a fost in grumazii Lui, de 23 ori.
Tifle peste obraz si peste gura, si intre ochi, a primit 28.
Peste grumazi s-a lovit de 25 ori.
Peste cap si peste piept a primit lovituri 28.
De stalpi a fost izbit o data de moarte.
De pamant iarasi, a fost trantit de 3 ori.
La stalp a fost batut cu toiege de spini clenciurosi, cu biciuri noduroase rau inceninate si cu lanturi de fier, in muchii.
A primit lovituri 6666; iar deosebite rani au fost 5000, si inca peste acelea I s-au mai adaugat altele mai cumplite, incat de multe ori dupa fire ar fi urmat sa moara precum s-a mai zis, dar cu Dumnezeirea sa intareasca omenirea, ca dupa aceea prea multe si grele patimiri pe Cruce sa aiba.
Deosebite rani si vanatai au fost pe Trupul Domnului 1199, pe cap au fost impunsaturi de cumplita cununa de spini 1000, fiindca cununa s-a pus si s-a luat de pe cap de peste 50 de ori.
Lovit a fost peste cap si peste cununa de spini, cu trestia si cu toiegile din toata puterea, de 40 de ori, dintru care lovituri au trecut ghimpii unii mai adanc decat altii in capul Domnului, 5 pana la creieri.
Si dupa invierea Domnului au ramas in cap trei ghimpi.
Scuipari in Sfanta fata a primit 100, tras fiind incoace si incolo cu batjocura de nas de 20 ori, de urechi asisderea a fost scuturat de 30 de ori. A mai cazut foarte rau cand isi ducea Crucea la deal la Golgota, de 5 ori, si a primit lovituri de moarte de 19 ori, cand si luandu-I Crucea de deasupra Lui, a silit pe Simon Chirineanul sa o duca.
Acestea asa savarsindu-se, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Maria nimic nu stia de infricosatele munci ale Fiului sau, fiindca ea se afla in Betania in casa lui Lazar impreuna cu surorile lui si cu alte femei care neincetat o mangaiau, si o pazeau de aproape cum le poruncise Domnul, si macar ca nu stia nimic de Fiul ei Cel iubit, insa de plangere nu inceta nicidecum, cunoscand cu duhul ca Fiul ei patimeste.
Iar vineri de dimineata au venit oarecare prieteni ai Martei si ai Mariei din Ierusalim la Betania, si le-au spus in taina toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mantuitorului si cum ca L-au osandit ostasii ca sa-L rastigneasca pe Cruce; iar Preacurata Fecioara intelegand din casa de unde se afla singura intru mahnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, incepu a-i intreba cu tot dinadinsul cu mare durere zicand: "O! prieteni iubiti, spuneti-mi adevarul, va rog, ce s-a intamplat cu Fiul meu, si cum se afla?"
Iar ei dupa cum erau invatati de Marta, vrand sa tainuiasca, au zis: "Nimic, Doamna, rau nu am auzit de Dansul". Acestea ei zicand si stiind ce s-a facut Lui, indata au inceput a plange mai intai, si asa nevoindu-se ei au aratat adevarul.
Atunci Preacurata cunoscand adevarul, indata cunoscand ca Fiul ei patimeste cumplit, si cu mare plangere sarind, a inceput a alerga pe drumul Ierusalimului, si degraba si celelalte sfinte femei au inceput a alerga in urma ei temandu-se sa nu ucida de intristarea cea multa, si ajungand ele cu grabire la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat, si n-au apucat pe Domnul aici, caci Il pornise la deal pe ulita, la Golgota.
Iar ele mai cu grabire mergeau ca sa-L afle, si apucand pe alt drum au ajuns intai ele la Golgota si neaflandu-L acolo, s-au intors degraba la vale pe alt drum; si iata ca L-au intampinat, tocmai cand cazuse sub Cruce, si ostasii Il bateau cumplit si Il trageau cu funia ce o avea de grumaz; si nu se putea scula de greutatea Crucii, fiindca slabise acum foarte, si era aproape de moarte, tavalindu-Se in sange, si nemaiputand din acel loc sa duca Crucea, au dat-o lui Simon Chirineanul.
In aceasta jalnica stare afland Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub Cruce cu totul istovit de batai, incruntat peste tot in sange in cat urmele pe care venise, si locurile pe care cazuse cu Crucea, erau toate inrosite cu Scumpul Sange.
Cine poate sa spuna cu amanuntul lovirile in piept ale Nascatoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului si frumosului par din cap, ruperea obrazului cu unghiile, incat de n-ar fi fost celelalte sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis.
Si ce era mai rau, ca nici nu o lasau ticalosii ostasi ca sa se apropie la Fiul sau, ci numai in urma mergand si tanguindu-se, unele ca acestea zicea: "Ah! Preaiubite Fiul meu! nu ai voit sa ma asculti pe mine, Maica Ta, ca sa ramai in Betania, ci ai venit la Ierusalim ca sa faci Pastile; iata ce-Ti rasplatesc cei care s-au indestulat la facerile Tale de bine! Vai mie, Fiul meu! Vai mie, Fiul meu! caci ai facut aceasta! Ah! ce rau ai facut jidovilor pentru care acestea Ti-au rasplatit? Vai mie, Fiul meu! Mangaierea mea si Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum vad urmele Tale pline de sange, si nu ma pot apropia ca sa Te sterg pe fata! Vai mie, Fiul meu si Dumnezeul meu! Trimite mai intai la mine moartea, caci nu pot suferi sa vad acestea care nu nadajduiam".
Cu aceste cuvinte si cu alte asemenea petrecea Preacurata Fecioara pe Fiul sau impreuna cu celelalte femei, pana ce au ajuns in deal la Golgota, si ajungand la locul cel de osanda indata ostasii L-au dezbracat de haine, si L-au lasat cu tot Sfantul Trup gol spre mai multa batjocura, dupa aceea L-au intins jos pe Cruce si L-au tintuit, intai la amandoua mainile, apoi picioarele unul langa altul.
Si atata L-au intins pe uscatul lemn al Crucii, incat dupa Proorocie, puteai numara oasele Lui, si indata dupa ce L-au pironit au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigari si ocari ridicandu-o au infipt-o in piatra, in gaura cea facuta inadins pentru aceasta.
Acestea privindu-le Nascatoarea de Dumnezeu s-a patruns la cele din launtru si zacand la pamant a lesinat, si a stat mult asa nemiscata in mainile sfintelor femei care nici ele nu se pricepeau la cine vor cauta mai intai, pe Domnul pe care L-au vazut rastignit, si tot Trupul Lui scaldat in Sangele care curgea din ranile mainilor si picioarelor, sau pe Maica Lui ce acum lesinase. Si mai vartos femeile fiind si ele slabe de fire, intru acel ceas Sfantul Ioan a fost de mare trebuinta, ca unul ce la toate a fost de fata.
Dupa ce au rastignit pe Domnul, au rastignit impreuna si pe acei doi talhari, insa nu cu piroane, ci cu funii au legat mainile si picioarele lor, dupa cum erau invatati de cei fara de lege, ca numai pe Hristos sa-L rastigneasca cu piroane, pentru zavistia si uraciunea cea mare ce aveau asupra Lui; apoi dupa ce au rastignit si pe talhari au aruncat sorti pentru camasa Domnului si hainele le-au impartit lor. Si s-au intors ostasii la ale lor, ramanand numai unul pentru paza.
Dupa plecarea ostasilor, Preacurata Fecioara a putut sa se apropie de Dulcele sau Fiu, si a acoperit Preacinstitele Sale coapse cu marama capului sau, socotind de mare mangaiere ca este sloboda a-si plange pe Fiul ei cum voieste totdeauna, cu celelalte femei si cu Sfantul Ioan.
Deci asa aflandu-se Domnul spanzurat pe Cruce, adunarea cea ticaloasa ce era acolo, L-a mai scuipat peste tot trupul gol de 73 de ori, cand a primit feluri de ocari si luari in ras, si adapare cu otet si cu fiere, si hule de la talharul cel necredincios, precum ne arata si Sfintii Evanghelisti despre acestea mai cu de-amanuntul.
Stand Nascatoarea de Dumnezeu langa Crucea Fiului sau si stergandu-L de sange, Ii spala picioarele Lui cu lacrimi si le saruta si mult Il ruga ca sa-i zica ei cel mai de pe urma cuvant, si sa nu o lase cu totul nemangaiata.
Si zicea: "Ah Fiul meu! ce rau ai vazut Tu la mine, ca iata cu talharul vorbesti si Raiul ii fagaduiesti, iar cu mine nu vorbesti nici un cuvant, dar intru a cui casa ma lasi Fiul meu, si pe cine mangaiere voi avea in locul Tau? Vai mie, Fiul meu, nu ma trece tacand, ca iata, sunt aproape de moarte, si pentru ce nu poruncesti mortii sa ma ia pe mine mai inainte, ca ce mai sunt eu fara de Tine?! Vai mie, Fiul meu, cum Ti s-a inchis milostivirea cea spre mine, Maica Ta."
Atunci Domnul a zis catre Ioan care sta sub Cruce plangand: ? Ioane, iubitul Meu! Iata Maica Mea sa-ti fie tie maica si sa o pazesti ca pe lumina ochilor tai".
Si a zis catre Maica Sa: "Inceteaza o, Maica Mea, de atata tanguire, ca mai multa durere imi pricinuiesc lacrimile si durerile tale, decat piroanele ce Mi-au strabatut mainile si picioarele Mele. Iata pe Ioan sa-l ai fiu in locul Meu."
Aceste cuvinte auzindu-le Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, a luat putina mangaiere, si Ii multumea tare ca nici in grelele Sale munci nu a trecut-o cu vederea.
Apropiindu-se ceasul al noualea, dupa ce L-au adapat cu otet si cu fiere de multe ori, cu strigare mare plecandu-si capul si-a dat duhul cand si infricosate semne s-au facut in cer si pe pamant adica, intunecarea soarelui, ruperea catapetesmei, cutremurul pamantului, despicarea pietrelor si altele ce ne arata si Evanghelistii mai lamurit.
Dupa aceea la putin timp au venit ostasii trimisi de sfatul jidovesc, ca osanditilor sa le zdrobeasca fluierele picioarelor cu ciomegile, ca mai curand sa moara si sa-i ridice de pe cruce ca sa nu ramana pana a doua zi, pentru ca era Sambata.
Deci venind ostasii zdrobira mai intai fluierele talharilor, apoi venind la Hristos si vazand ca murise deja, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostasi, care se afla cu sulita in mana s-a repezit la Sfanta Coasta cea dreapta de unde indata a iesit sange si apa.
Acestea vazand Ioan, a marturisit ca adevarata este marturisirea lui, ca acestea au fost toate si ce a vazut a scris.
Tot in acea vreme si Nicodim a strigat: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta", si crezand, nu s-a mai intors la sfatul jidovilor, si a ramas drept credincios pana la sfarsit.
Aceasta asa savarsindu-se mai presus de fire, caci cu adevarat spaima era a vedea pe Facatorul cerului si al pamantului spanzurat pe Cruce atatea ceasuri!
Catre seara fiind, a venit un barbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip si boier fiind a indraznit si a intrat la Pilat, si a zis: "Pilate, o mica cerere am catre stapanirea ta: da-mi Trupul strainului acestuia Nazarinean care este pironit pe Cruce. Nu-ti cer un lucru mare, ci un Trup mort, ci desi tu necunoscandu-L L-ai osandit mai cu asprime decat pe talhari, insa eu Il cunosc cine este El, si pentru ce a patimit, iata acum s-au potolit toate tulburarile si strigatele jidovilor, nu te vatama pe tine cu nimic daca mi-L vei darui mie sa-L ingrop dupa lege. Si s-a mirat Pilat ca a murit asa curand, om tanar fiind, si intelegand ca a murit, umilindu-se si de cuvintele lui Iosif, a ramas intru mare mahnire si lui Iosif i-a poruncit ca fara nici o temere sa-L coboare de pe Cruce si sa-L dea obisnuitei ingropari.
Deci Iosif (dobandind) primind acest mare dar, adica sloboda voie de la Pilat pentru ingroparea Domnului, fara zabava s-a dus sa-L coboare de pe Cruce, unde indata a venit si Nicodin cu smirna si cu amestecaturi de aloe, care erau mai inainte pregatite.
Si asa Iosif si cu Nicodim si cu Sfantul Ioan cu multe lacrimi, mai intai inchinandu-se, L-au dezlegat de pe Cruce. Mai intai a dezlegat Sfantul palmele care erau foarte rau spintecate si ranite, pentru ca toata greutatea trupului a spanzurat numai intru acele doua maini si piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca Dumnezeiestilor palme.
Asemenea a dezlegat si preacuratele picioare si L-a coborat de pe Cruce.
Deci acestea asa facandu-se, cine poate sa povesteasca sau sa spuna amarele lacrimi si tanguiri ale Nascatoarei de Dumnezeu si a celor impreuna cu Dansa.
Vazand infricosatele rani si pe Fiul sau mort, fara suflare, purtandu-L pe mainile lor, Ii spala ranile cu lacrimi si adesea le saruta cu mangaietoare si jalnice cuvinte intru atata incat pleca spre plangere si pe cele neinsufletite stihii.
Ar fi voit Preacurata Fecioara, macar putin timp a petrece pe Fiul sau cu lacrimi si cu cuvinte cuviincioase ca unei Maice, dar nu i-a fost cu putinta, fiind acum noapte, si porunca era ca toti sa se linisteasca pentru ziua Pastilor, si asa degraba spalandu-I Sfantul Trup cu aloe, si infasurandu-L cu panza subtire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaima cuprins fiind, cu frica slujea la ingroparea Domnului Hristos si cu lacrimi graia unele ca acestea: "Vai mie, Preadulcele meu Iisus, cum ma voi atinge de Trupul Tau cel nestricacios, sau cu ce panza Te voi infasura? Sau cu ce maini Te voi pune in groapa? Sau ce cantari voi canta la ingroparea Ta? Stiu si pricep ce minunate cuvinte ar trebui sa se cante Dumnezeirii Tale, pe care mintea noastra nu le cuprinde, insa impreuna cu Nicodin vom canta asa: "Fiule, Unul Nascut, Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Acela ce esti fara de moarte, care ai venit pentru mantuirea noastra a Te intrupa din Sfanta de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, neschimbat Te-ai facut Om, rastignindu-Te-ai Dumnezeule, si cu moartea pe moarte ai calcat, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna proslavit cu Tatal si cu Sfantul Duh, miluieste-ne pe noi".
Si asa L-au pus intr-o groapa a lui Iosif in gradina sa, care era sapata in stanca, unde nimeni mai inainte nu zacuse, ca inviind Hristos sa nu socoteasca ca a fi invierea altcuiva.
Iar amestecarea de aloe si de smirna a fost lipicioasa, ca daca vor vedea panza si marama capului ramasa in groapa, ca sa nu li se para ca L-au furat, ca in ce chip nefiind slobozenie, ci mai vartos ostasi erau pusi pentru paza mormantului, ar fi putut cineva sa-L fure, sau sa rupa acele ce erau lipite de Trup?
Deci cu unele ca aceste cuvinte si tanguiri, a fost ingropat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos de Sfintii barbati Iosif cel cu bun chip, si de Nicodim, si de Ioan cuvantatorul de Dumnezeu, impreuna si cu Preacurata Fecioara Maica Sa, si de sfintele femei mironosite, iar altul vreunul din ucenici n-a fost, fiind toti risipiti si ascunsi de frica, si punand pe usa gropii o piatra foarte mare, s-au dus de acolo si s-au odihnit dupa Porunca.
A patimit Izbavitorul nostru cu tot sufletul Sau si cu tot Trupul Sau, izbavind pe om din moartea cea sufleteasca si trupeasca; cu sufletul a patimit: scarba, tanguire si temere de moarte.
Peste toate puterile sufletesti, adica peste minte, peste intelegere si peste voie.
Iar cu Trupul gol a patimit batai, rani si dureri peste toate madularele si simtirile trupesti. Peste cap imboldiri, pe maini si pe picioare pironire, pe coasta si pe inima impungere, peste obraz si tample lovituri si scuipaturi.
La pipairea a tot Trupului batut, la gustare adapare cu otet si cu fiere.
Spre mirosire intru puturoasa inchisoare, si spre Golgota de catre trupuri rabdarea putorilor, la auzire ocari si huiduiri, la vedere acoperirea ochilor, si varsarea lacrimilor, a celor ce stateau si plangeau sub Crucea Lui, si la privirea dezgolirii Trupului Sau, cand Preacinstita Maica Sa I-a acoperit coapsele cu marama capului sau.
Insa trei mai iuti dureri au fost la Sfintele Patimi ale Domnului, cea mai intai cand Domnul nu multe suflete a vazut pocaindu-se cu multumire pentru patimirea Sa, pentru care in zadar Sangele Lui a fost varsat.
Al doilea, cand Domnul a vazut sufletul Maicii Sale sub Cruce gemand, si cu arma patimirii patrunsa.
Al treilea, cand Trupul Lui pe Cruce L-au pironit, atat de maini si de picioare L-au intins, incat s-au desfacut toate alcatuirile Lui, in ceasul acela s-a implinit proorocirea psalmistului: "Numarau toate oasele Mele".
Toate patimirile Domnului au fost 100146.
Daca cineva, suferind din inima pentru atatea rani ale Domnului Iisus Hristos si peste toata ziua va face rugaciune Dumnezeiasca: "Tatal nostru" de 15 ori, acela intr-un an de zile cate o rugaciune in cinstea fiecarei rani Ii va aduce Domnului, sau cate 15 matanii intr-un an, in fiecare zi, in cinstea Patimilor Domnului facand, acela va aduce cate o metanie la fiecare rana a Domnului.
Iar ce fel de folos este omului, din cugetarile Patimilor Domnului Iisus Hristos unul din dascali a scris: "Daca cu adevarata cugetare si cu desavarsita sfaramare a inimii vei cugeta pentru patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea, decat cand cineva care peste tot anul va posti de paine si de apa, sau de s-ar omori pe toata ziua trupul sau pana la varsare de sange chinuindu-se, sau de-ar citi Psaltirea pe toata ziua".
Cand pe Cruce, fara vina,
Iisus Hristos atarna,
Maica Domnului de mila,
Izvor de lacrimi varsa.

Amin!       sursa RAZBOIUL NEVAZUT Site