Reîntorcerea la Ortodoxie

ŞI EU AM FOST ÎN IADUL DEZINTOXICĂRII… ( scurt fragment autobiografic)
L-am cunoscut pe Iisus pe fundul gropii mele. Pe care o săpasem, involuntar; doar, pur şi simplu, trăind ca toţi ceilalţi…
Cred că deja cădeau primele lopeţi de ţărână. Eram pătruns deja de amorţeala sfârşitului. Când cineva a aruncat un Nou Testament. Şi-n timp ce cioclii lucrau, eu citeam. Când am sfârşit Evangheliile, nu mai eram în mormânt; umblam, teafăr, prin lumea care mă băgase în el…
” Rabi, Învăţătorule, unde locuieşti?” L-am întrebat pe Iisus, ca ucenicul lui Ioan Botezătorul altădată. N-am înţeles limpede răspunsul. Aveam încă ţărână în urechi şi pe pleoape. Nu I-am descifrat nici măcar mişcarea buzelor. Aşa că am început să umblu din casă în casă ( de rugăciune). Am început cu cea ortodoxă, cea în care mă născusem. Dar aici am nimerit în mecanismul unui orologiu măreţ. Figuri de lemn care îşi fac ritualul la ora exactă apoi dispar. Am nimerit o banchiză din Antarctica formalismului. Iar Hristosul Evangheliilor era atât de cald şi de viu! Am luat-o la fugă…
Dar nu I-am găsit casa. Oriunde intram, şi El era doar în trecere. Stătea cu mine cât să mă lămuresc că trebuie să merg mai departe….
După câţiva ani m-am reîntors la Ortodoxie. Am dat de un preot “în Viaţă”. El mi-a deschis o uşă în peretele de ghiaţă al bisericii. M-a primit în Ortodoxie ca în propriul suflet; în Biserică, precum în familia lui….
Dar asta după ce vreme îndelungată frecventasem Liturghia şi atât. În timpul slujbei aveam dureri sufleteşti şi trupeşti îngrozitoare; spaime atroce, simţeam cum mi se rupe carnea şi mi se crapă oasele. Ieşeam afară şi mă opream cu spatele lipit de zidul bisericii. Scoteam Evanghelia din buzunar şi citeam. Îmi încălzeam credinţa şi intram din nou. Apoi durerea iarăşi mă împingea afară; şi Evanghelia iar mă aducea înăuntru. Evanghelia mă scosese din mormânt; suferinţa, groaza, mă trimeteau înapoi în el… Căci ştiam că lumea e doar un topogan spre cimitir….
Stăteam la Liturghie şi curgeau râuri de sudori pe mine. Eram în sevraj duhovnicesc. Mă dezintoxicam de viaţa mea. Durerile erau atroce, frizau nebunia. Dar suferinţa, paradoxal, îmi întărea credinţa că dacă plecam acasă, voi trece doar dintre colţii Fiarei, în pântecul ei. Că astfel mă va înghiţi. Când predica durerii dădea să mă convingă, deschideam Evanghelia şi citeam cuvintele lui Iisus. Şi luam din ele puterea de a răbda. Nu sensuri, idei: ci doar puterea de a rămâne pe cruce….
În clipele cele mai grele, când simţeam că mor, îmi spuneam că prefer să mor în Biserică, acum, decât, în lume peste câţiva ani… Preferam să mor în braţele lui Dumnezeu, chiar dacă îmi părea că mă zdrobeau, decât în liniştea goală, abisală, de afară, linişte de sedativ, fericire de drogat în braţele moi, de curvă bătrână, ale lumii… În Biserică era suferinţă, dar era şi nădejde; luminiţa de la capătul tunelului ei nu era umbrită nici de ameninţarea morţii… Pe când lumina de afară, era lipsită de orice căldură, lumina nimicul ca instalaţia de efecte speciale a unui spectacol, făcându-l să pară ceva, deşi nu e decât lumina rece a deznădejdii luminându-ne, halucinant, închipuirea…
Cu vremea durerile au început să scadă… Deşi nu aveam duhovnic, nu mă spovedeam, nu mă împărtăşeam… Mi-am trăit dezintoxicarea fără aceste ajutoare vitale, doar citind Evanghelia şi strigând la Maica Domnului şi la Sf. Gheorghe… Am fost operat pe viu, cum s-ar spune…. Poate de aceea, nu mă mai satur acum să scriu despre Sfintele Taine…. Pentru că ştiu, pe pielea mea, pe oasele şi pe sufletul meu, ce e Ortodoxia fără Sfânta Împărtăşanie…. Ştiu ce înseamnă ca fiul risipitor din parabola lui Hristos să fie întâmpinat nu de Tatăl, ci de fratele său… Care nu se grăbeşte să taie viţelul îngrăşat, să te îmbrace şi să-ţi dea inel, ci să te bage între argaţi şi să te pună la muncă, flămând, până vei plăti toată paguba pe care, de altfel, Tatăl ţi-a iertat-o… Care îl întâmpină pe cel fugit din închisoarea porcească a lumii, cu o condamnare de 7, 10, 20 de ani, după canoane…
Am cunoscut ortodoxia pusă la congelator, sub geam protector, din teama de a nu se strica sau de a nu fi maculată… “Hristosul” acestei ortodoxii e temător şi precaut: nu umblă printre demonizaţi, curve, leproşi şi vameşi, nu se lasă atins de ei: trăieşte doar în mediul aseptic al cultului. Acolo unde eşti primit doar cu halat ( ca în unele mănăstiri) şi respectând eticheta: faci cruce, pupi icoanele, asculţi liniştit slujba. Apoi, la ieşire, predai halatul. Şi pleci tot demonizat, tot curvă, tot lepros şi tot vameş. Cu o îndreptăţire sau o dezamăgire în plus…
Nimeni să-ţi alerge în întâmpinare, să te îmbrăţişeze şi să taie pentru tine viţelul cel gras! Doar priviri care îţi spun: Nu vezi cât de murdar eşti, cât de jegos, cât de nevrednic de locul ăsta! Golanule! Ţi-ai mâncat averea tinereţii cu curvele şi acum vii să ceri pâinea Bisericii! Asta s-o crezi tu! La muncă cu tine! Noi ţinem posturi aspre ca să ne împărtăşim, trudim cu metanii şi rugăciuni, iar golanul ăsta dă buzna cerând pâine!!! Se vede că nu cunoaşte rânduiala…
Şi totuşi, din mila Domnului, cu rugăciunile Maicii Sale şi din puterea Evangheliei am rămas. Căci mai bine să fii ultima slugă din Casa Tatălui, decât să fii oaspetele de seamă al oricărei alte case…. Diferenţa practică dintre Ortodoxie şi celelate confesiuni, este că Ortodoxia e singura care scoate toţi dracii, toată minciuna şi toată moartea din noi… Doare pentru că vindecarea e reală şi desăvârşită….
Abia după 20 de ani de la întoarcerea mea în Biserică am cunoscut un preot care m-a primit ca tatăl fiului risipitor din Evanghelie…
Am scris aceste rânduri pentru cei care se află în tratamentul Bisericii şi suferă mult şi sunt ispitiţi să renunţe. Ispitiţi deopotrivă de dureri, de împotrivirea rudelor şi de răceala credincioşilor… Ispitiţi să se spovedească şi să se împărtăşească mai rar… Ispitiţi să se smerească… Acestora le spun din inimă că vindecare fără Taine nu există! Precum nu există credinţă vie, caldă, fără Evanghelie! Precum nu există credinţă reală, ortodoxă, în Evanghelie, în întruparea lui Dumnezeu şi în Jertfa Lui, fără a se naşte din ea foamea de spovedanie şi Împărtăşanie!
Hristos ne strigă “în lume necazuri veţi avea dar, Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! nu doar de la amvon, ci mai ales, din Potir.
Să ne spovedim şi să ne împărtăşim tot mai des, cu îndârjire, înaintând, prin puterea Sfintelor Taine şi după “harta” Evangheliei, tot mai în adâncul braţelor deschise ale Tatălui ceresc…. Când ne vom întoarce cu totul în dragostea Lui, chinul se va sfârşi…
Pentru totdeauna!
sursa articol
http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/2012/11/si-eu-am-fost-in-iadul-dezintoxicarii.html

About these ads

De ce politica romaneasca neokominternista este populata aproape exclusiv cu degenerati, curve si avortoni?

De ce politica romaneasca neokominternista este populata aproape exclusiv cu degenerati, curve si avortoni? O posibila explicatie neexhaustiva…

VN:F [1.9.6_1107]

 

Marius Serban
Ne intrebam cu totii din ce in ce mai des cum functioneaza mecanismul, matricea care aduce la putere, invariabil, rebuturi umane, indiferent de partid, si, mai ales, de ce ne este asa de greu sa ne identificam cu clasa politica aflata la putere prin rotatie in Romania?! De ce Romania nu a putut produce in 20 de ani nici macar un politician care sa coaguleze in jurul sau energiile sanatoase si creative ale poporului roman si care, in ultima instanta, sa ne transforme dintr-o populatie intr-un popor?! Exista una, cel mult doua tinere “sperante” (luati-o literal). Niciunul dintre politicienii care au iesit in fata dupa Revolutia din 1989 nu s-a bucurat cu adevarat de sustinerea si increderea maselor, si, implicit nu a putut pretinde ca politicile duse de el au, intr-adevar vreo legitimitate.
Din pacate, nu am avut in ultimii 20 de ani, niciun politician care sa aprinda “flacara” din sufletul romanilor. Si asta are o mare valoare diagnostica in ceea ce priveste clasa politica din Romania. Am asistat doar la o perpetua inertie calduta si un exercitiu continuu al votului negativ…
Dar, de unde provine aceasta lipsa de empatie a clasei politice fata de nevoile si sperantele poporului roman (ala care a mai ramas)?
Sa incercam sa analizam, in context mai larg, evolutia politica din ultimii 20 de ani, fara pretentia ca am putea epuiza problema. Sa vedem cine au fost presedintii Romaniei in ultimii 20 de ani, care au fost filierele prin care au ajuns la putere, care au fost oamenii care alcatuiesc partidele care i-au sustinut.
Fara nicio exceptie, toti cei trei presedinti pe care i-a dat clasa politica din Romania in ultimii 20 de ani au ceva in comun – au provenit din randurile partidului comunist. Si mai au ceva in comun: in mod ciudat, toti s-au vazut mari reformatori si democrati.
Piramida kominternist-deomcrat-kapitalista
Dupa cum se stie, Partidul Comunist Roman, mai ales acea aripa care se revendica direct de la kominternismul bolsevic (care avea sa ni-l dea pe primul presedinte al Romaniei democratice, domnul Ion Iliescu) a avut o organizare piramidala foarte stricta, cultivand niste stereotipii de gandire si de actiune “stimulate” constant de frica indusa de sistemul represiv coordonat de Securitate. O alta trasatura a comunismului, subiacenta mentinerii acestei structuri piramidale, a fost cultivarea instinctelor si sensibilitatilor primare, legate de supravietuirea imediata in acest mediu ostil si suprimarea constanta a celor secundare si tertiare, precum preocuparile legate de autorealizare sau cele legate de “relatia” cu Dumnezeu.
Explicatia este simpla – trebuintele de autorealizare se cereau a fi satisfacute in cadrul sistemului rigid impus de Partidul Comunist iar relatia cu Dumnezeu era vazuta ca fiind foarte periculoasa pentru ca facea concurenta directa instantei supreme, reprezentata de Partidul Comunist si de Conducatorul Suprem. Nu mai era loc si de Dumnezeu.
In aceasta mlastina care a baltit in Romania timp de 50 de ani nu puteau supravietui decat batracieni cu inclinatii naturale pentru acest mediu. Asa se face ca romanii adevarati, crestinii din Romania profunda “nu au avut ficat” pentru Partidul Comunist si au stat deoparte, asta daca nu s-au revoltat impotriva suistemului, sfarsind in puscarii sau la Canal. In schimb, Partidul Muncitoresc Roman, devenit ulterior Partidul Comunist Roman, a fost populat cu broaste raioase, straine complet de Romania, care au avut timp sa se formeze in mlastina si mai fetida care era URSS-ul, avand un avans de vreo 20 de ani fata de noi in materie de comunism, timp suficient pentru perfectionarea “abilitatilor”.
Evident, acestor alogeni, liber-cugetatori sau practicanti ai unor religii originale, le lipsea filonul crestin care s-a pastrat, totusi, mai mult sau mai putin alterat in sufletul romanilor din Romania profunda. In aceste conditii nu este de mirare ca ii vedem pe politicienii neokominternisti de astazi ca se inchina cu gesturi stangace sau teatral-demonstrative cu o mina afectata dar foarte falsa.
Din aceasta cloaca au iesit Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman si toti kominternistii care s-au aflat la putere multi ani dupa Revolutie. Intransigenta stalinista, indelung exersata, a fost inlocuita cu bonomia impaciuitoare, de parada, Iliescu style. Pe de alta parte, toate relele din sufletul kominternist si-au luat zborul catre toate colturile tarii odata cu “eliminarea restrictiilor” impuse de comunismul lui Ceausescu.
Dupa Revolutie piramida kominternista nu a suferit deloc, a ramas intacta, numai ca locul directivelor stricte venite de sus in jos a fost luat de un joc mai subtil al intereselor convergente (evident, orientate catre spolierea Romaniei).
Cele doua Romanii
Din pacate, aceste stereotipii de gandire ateist-primare au fost perpetuate de urmasii kominternistilor care au preluat puterea la Revolutie, acestia consolidandu-si puterea in ultimii 20 de ani de spoliere continua si sistematica a resurselor tarii. Asa se face ca in prezent avem de-a face cu doua Romanii – una a gerontocratiei kominterniste, care numara cateva sute de mii de membri, prospera si lipsita de griji si alta Romanie, profunda, profund anomizata, anxioasa, marcata de griji, de lipsa de perspective. Nu exista nicio punte de legatura intre aceste doua Romanii – sunt precum apa si uleiul.
De aici lipsa de empatie si falsitatea clasei politice – cei care au condus tara de 20 de ani, au un suflet osificat in kominternism asa incat le este absolut imposibil sa scape de reflexele atat de mult exersate, inscrise deja in AND-ul lor, precum minciuna, hotia, lenea, nepotismul, inclinatia catre manipulare, mimarea credintei. Coruptia li se citeste pe fata iar ochii vicleni le fug in cap cautand in permanenta feed-back din mediu pentru a nu fi prinsi pe picior gresit, lucru grav, chiar fatal in comunism.
Nu este de mirare ca aceasta increngatura kominternist-atee a penetrat toate esaloanele politice si economice ale tarii, aruncand in derizoriu concepte precum “conducere politica” sau de “oameni de afaceri”. Nu este de mirare ca romanii sunt alergici la conceptele de leader politic si la cel de om de afaceri. Primul este asimilat cu coruptia, cu nepotismul, cu mafia institutionalizata in vreme ce, al doliea este pus in relatie cu afacerile oneroase cu statul si cu marile tunuri si tepe finaciare.
In acest conditii, aparitia unui Emil Constantinescu (prima mare dezamagire si trezire la realitate pentru romani), om slab, cu voce de scapete, crestin caldut cu un trecut comunist, in postura de “Salavator al Natiunii” era din start sortita esecului. Slabiciunea lui atat ca om cat si ca om politic a fost speculate de clica din jurul sau si de cea din afara acestui cerc, care aveau, in fond, acelasi AND politic kominternist.
Nu este de mirare ca, dupa mica degringolada dintre 1996 si 2000, romanii au preferat sa “schimbe schimbarea” tanjind, in disperare de cauza dupa clica rosie a PSD, autoritara si, hoata si corupta pana in maduva oaselor, care, insa, le putea oferi putina stabilitate. Votul negativ a fost exersat cu succes din nou.
Dupa slabutul Constantinescu a venit marinarul “de lume” Basescu, care, spre deosebire de primul, macar mimeaza decent autoritarismul, intransigenta, vigoarea fizica si claritatea gandirii dupa care tanjesc romanii. In plus, romanii, satui de atatia ideologi patrunsi de rolul lor mesianic, au alergat acum catre un baiat de viata, popular, care vindea, in tineretea sa, blugi, Kent si carpete cu “Rapirea de Serai” luate de la Salonic.
Chiar daca e tot un comunist, marcat de aceleasi stereotipii de gandire, Basescu este macar un communist mai putin patruns de ideologie. Si mai are o calitate – are constiinta propriei limitari si se chinuie, macar pentru camerele de luat vederi, sa faca ceva in sensul asta.
Versiunile Komintern 1.0, Komintern 2.0, Komintern 3.0, Komintern 4.0…and counting…
Din pacate, toti acesti Baieti Rosii de Aur pe care i-a avut clasa politica din Romania “la varf” au tras dupa ei (cum altfel!) personaje alcatuite dupa chipul si asemanarea lor, asa ca, in prezent, suntem pe cale sa ne uprgadam la Versiunea Kominetrn 3.0 dupa ce tocmai vom fi depasit cu succes Versiunea Kominetrn 2.0 (de sacrificiu, pentru ca lumea a evoluat mai repede decat si-ar fi dorit ei!).
Versiunea Komintern 2.0 formata din maldite kominterniste, fii si fiice ale camarazilor de arme ai lui Ion Iliescu (Versiunea Komintern 1.0 – grobieni de genul Viorel Hrebenciuc, Miki Spaga) a cuprins politicieni “marcanti”, bravi fii de securisti ilustri, precum Adrian Nastase, Mircea Geoana, Sorin Oprescu, Ludovic Orban, Crin Antonescu, Dan Voiculescu, etc…(lista este extreme de lunga!)
Spre deosebire de Versiunea Komintern 1.0, formata din personaje primitive, cu ceafa si burta mare (Voicu este una dintre ultimele reminiscente, ridicat in furci in public) Versiunea Komintern 2.0 a simtit nevoia unei reforme, pentru ca, nu-i asa, masa votantilor se mai schimbase intre timp si incepusera sa strambe din nas la kominternismul rosu, primar, diform, cu damf de vodca.
Asa a aparut noua generatie de copii de comunisti si securisti, mai cu staif, pe care statea mai bine costumul Armani. Acestia, chiar daca au stat cu capul la cutie pe vremea comunismului lui Ceausescu si Dej, cand parintii lor erau vioara intai, s-au dovedit bravi urmasi ai parintilor lor, fiind, de aemenea, grav harsiti in spaga, coruptie, lene, nepotism, anchiloza ideatica si mediocritate.
Din pacate pentru ei, baietii din Versiunea Komintern 2.0 au avut o viata mai scurta decat parintii lor din Versiunea Komintern 1.0 pentru ca, nu-i asa, poporul nerecunoscator a avut impertinenta de a evolua mai repede decat s-au asteptat ei (ce sa-i faci, a aparut internetul, nu mai e ca la Revolutie in direct la TVR).
Asa ca a fost scoasa la incalzire Versiunea Komintern 3.0, formata din fii sau discipolii fideli ai kominternistilor din versiunile 1.0 si 2.0, ochelaristi cu fete de sobolan care se vor intelectuali de mare avengura si reformatori, nefiind in fond, decat acelasi gunoi alogen, fixat insa, intr-o stare de agregare putin diferita.
Acestia manaca o paine alba si ne reprezinta pe noi de la inaltimea functiilor lor; ne traseaza viitorul si sunt lideri de opinie. Evident, ca si parintii si bunicii lor, nu prea au nimic in comun cu spiritul profund al poprului roman….Si toti simtim asta!!!
Ganditi-va cam ce va spun fetze precum cele ale domnilor Mihai Razavan Ungureanu (viitor presedinte, succesorul lui Traian Basescu ), Victor Ponta (succesorul lui Adrian Nastase ), impreuna cu nevasta-sa – a doua, care ne reprezinta cu cinste la Bruxelles), Theodor Baconski, succesorul kominternistului sau parinte, George Maior, seful SRI (idem), personaje-cheie in guvernarea democrata a ”reformatorului” Traian Basescu, etc, etc… Toti acestia sunt adevarate repere intelectuale si morale (Ok, daca nu credeti, mai cercetati!)…
Pe langa aceestia, sefii de cadre din partidele parlamentare neokominterniste ne pregatesc o noua generatie Komintern 4.0, scoasa acum la incalzire, care promite sa fie “mai buna” decat cele de pana acum. Ganditi-va numai la EBA, Syda, Prigoana JR…Acestia, spre deosebire de versiunea anterioara Pesudointelectual-Ochelarist-Astenica este mai “degajata”, mai boema in spiritul Facebook si Tweeter. Ce sa-i faci, vremurile se schimba!
Amantele politice
Toata acesta clica are nevoi primare si de autorealizare (autoflatare) asa ca au aparut, grefata pe inclinatia lor naturala pentru nepotism si satisfacerea unor nevoi rpimare, personaje cu calitati intelectuale incontestabile precum Elena Udrea (filiera Basescu), Corina Cretu (filiera Iliescu), Lavinia Sandru (Cozmin Gusa) care intr-un final, pentru merite deosebite, au ajuns sa ne reprezinte dintr-un post caldut de ministru, europarlamentar, parlamentar, etc….Am dat doar cateva exemple dintr-o lista nesfarsita…din pacate, nici macar o femeie politician nu a reusit sa intre in sistem decat pe filiera amantlacului Kominternist (da, este trist!). Asta, daca nu era fiica lui tata cel kominternist…
Game over?!
Din pacate, sau din fericire pentru noi, toata acesta increngatura stufoasa a evoluat in 20 de ani dupa propria ei lege interna care, a ajuns, pana la urma chiar frana sistemului incapabil sa vada dincolo de granitele lui, foarte bine si precis trase.
Singurele reforme facute dupa aceeasi logica neokominternista au fost de fatada, pentru camerele de luat vederi si dintr-o observatie la rece, facuta odata la 4 ani, a miscarilor electorale, din acest motiv fiind putin credibile. Toate au avut un caracter reactiv, pentru ca neokominternistii sunt buni la urmarirea feed-back-ului.
Oricat de multi ochelaristi cu fete de sobolan si cu aer mesianic o sa ni se perinde pe ecranele televizoarelor nu vor avea cum sa ne faca sa nu le simtim duhoarea kominetrernista, adanc inscrisa in AND-ul lor. Niciunul dintre acestia nu va ajunge la sufletul nostru si nu va guverna legitim Romania. de, ce sa-i faci, relatiile “nefiresti” intre membrii aceleiasi familii politice (indiferent de nuanta), lasa urme grele si dau nastere la avortoni politici. De-aia este nevoie de sanga proaspat dinafara.
Avand in vedere schimbarile de generatii care au produs mici “incidente” pe scena politica in ultimii ani, avem motive sa credem ca viitorul va fi mai interesant decat trecutul si ca esafodajul kominternist se va prabusi intr-un final in groapa de gunoi a istoriei, asa cum am sperat, in naivitatea noastra, acum 20 de ani…

de accidutzzu

Sursa foto: MediafaxFoto

sursa www.badpolitics.ro