Starea de haos generalizat este, precum criza, imposibil de cuantificat în

Dacă deznodământul actualei revolte românești este încă greu de configurat, la fel de dificil este să stabilim similitudini între ceea ce îndeobște se cheamă Revoluția din 1989 și demonstrațiile atipice din 2012. În primul rând, în ambele cazuri evenimentele n-au început de la București. Capitala a fost mai ales o stație de amplificare. În acest moment România este țara cu un singur oraș, devenit monopolist, destul de mulțumit și deținând o concentrare a puterii economice și decizionale fără precedent. Centru al structurilor mafiote și totodată locul în care salariile sunt mai mari decât cele din țară. Descentralizarea a fost dintotdeauna o vorbă goală în România. Zona de Vest a țării aduce aproape un sfert de PIB. Prea puțini bani se întorc însă acolo unde se produc. Este unul din motivele pentru care în teritoriu au apărut mișcările de protest. Ciudat, pretextele celor din Timișoara anului 1989 și Târgu Mureș 2012 au pornit de la pastorul maghiar Tokes Laszlo și medicul palestinian Raed Arafat. În acest moment însă nu există uriașa pondere muncitorească, energiile care s-au adunat atunci spontan și unitar. Treptat, cele două decenii de decădere au destrucurat societatea, au disipat-o în așa fel încât a devenit prizoniera haosului administrativ. Promisiunile de tot felul au acționat distructiv, speranțele s-au destrămat în clipa implementării lor, românii s-au hrănit cu iluzii și nu-și găsesc o modalitate coerentă de a ieși dintr-o situație ce pare predestinare. Diversele crize externe sunt folosite ca pretext pe plan intern pentru a motiva o putere lipsită de calități și deconectată de la orice proiect, fără doctrină, gata să se abandoneze unor interese străine, într-un sistem colonial în care să nu mai răspundă pentru consecințele lipsei de vlagă a statului. Potențialul economic rămâne un deziderat, precum în toată istoria modernă a țării. În capitală, singurul oraș care contează, se joacă opereta tragi-comică a neputinței trufașe. Este o mască tradițională în acest colț de Europă, în care tupeul clasei parveniților sfidează lipsa de organizare și neputința celor ce doresc o schimbare. Lipsește consensul, obiectul acestei revolte stradale, lipsesc actorii, personalitățile charismatice. S-ar putea spune că, în timp, a funcționat un complot al puterii, care a dispersat potențiala energie capabilă de schimbări. Cred că nu a fost nici măcar atâta, reprezentanții dela vârf având prea multe interese divergente și egoiste pentru a avea viziuni și strategii sociale. Starea de haos generalizat este, precum criza, imposibil de cuantificat în timp. La fel revoltele, oricât ar fi de incisive sau de neoprit, nu au șanse să modifice sensul unic al falimentului, lent, inerent.


surse

 http://bureriu.wordpress.com/   via  18/02/2012 de deveghepatriei