Scrisoare deschisa adresata Guvernului, Parlamentului, cadrelor didactice, parintilor in legatura cu promovarea homosexualitatii in scoli
Scrisoare deschisă a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România adresată ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, Guvernului României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, inspectorilor şcolari, cadrelor didactice, directorilor de şcoli, educatorilor, părinţilor şi tuturor reprezentanţilor societăţii civile
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România îşi exprimă dezacordul faţă de organizarea, în mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti, a unor acţiuni de familiarizare a tinerilor cu istoria minorităţilor sexuale (LGBT Lesbiene-Gay-Bisexuali-Trans). Desfăşurate pe tot parcursul lunii februarie 2012 de către organizaţia non-guvernamentală ACCEPT, manifestările sunt găzduite, printre altele, de „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”, „Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din capitală.
Considerăm că organizarea, în şcolile din România, a unor astfel de activităţi reprezintă un precedent deosebit de grav, cu atât mai mult cu cât învăţământul de stat este finanţat din banii tuturor părinţilor care nu doresc să-şi expună copiii propagandei homosexualilor.
Astăzi, fenomenul homosexualităţii se răspândeşte din ce în ce mai repede în rândul tinerilor, fie prin organizare unor manifestaţii publice care susţin că acest păcat strigător la cer este un „drept” al omului ce nu trebuie să fie încălcat, fie prin presiunile unor organizaţii de tipul „ACCEPT” care solicită legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiilor în vederea întemeierii unei „familii”. Ce se întâmplă, însă, cu adevărata familie, cea creştină, celula Bisericii? Aceasta este grav afectată, căci scopurile căsătoriei sunt total denaturate.
În Vechiul Testament stă scris „să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane (Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).
De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, avem precizată clar pedeapsa pentru acest păcat: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”
Conform doctrinei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum și impiedicarea cu știință a zămislirii de prunci și lepădarea lor” constituie păcate de moarte (strigătoare la cer, v. Învățătură de credință creștin ortodoxă, 110; http://www.patriarh.ro/Index/invatatura.php?capitol=306)
Într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă, păcatul homosexualităţii a ajuns prilej de sărbătoare şi dezbateri publice, şi nu oriunde, ci în şcoli şi licee, sub ochii copiilor, părinţilor şi dascălilor noştri. Şi, deşi se duc lupte grele pentru eliminarea orelor de religie din curricula şcolară (pe cine oare deranjează acestea?), păcatul sodomiei este privit cu indulgenţă, de teama acuzaţiilor de discriminare.
Ce informaţii li se inoculează tinerilor noştri studenţi, aflaţi la vârsta când îşi pot întemeia o familie? Pentru ilustrare, iată cum se intitulează una dintre activităţile susţinute pe data de 11 februarie, sub titulatura „Spiritualitate şi sexualitate”, avându-i ca protagonişti pe Maria Irod şi Florin Buhuceanu: „Relaţia cu Dumnezeu e o piedică pentru identitatea ta ca gay, lesbiană, bisexual/ă sau persoană trangender? Este o oportunitate? E irelevant?”, în timp ce o altă activitate programată pentru data de 23 februarie, la Facultatea de Sociologie, are ca temă „Cine (ne) defineşte familia?”. De asemenea, ziua de 27 februarie este rezervată unei discuţii libere, cu tema Reflectarea persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane trans) în presa românească – „întâlnire la care sunt invitaţi să participe jurnalişti din presa scrisă, online, radioul şi televiziunea publice.” (http://accept-romania.ro/luna-lgbt/)
De asemenea, Legea nr. 272/2004 prevede obligaţii concertate pe care le au instituţiile publice ale statului, împreună cu părinţii, privind dezvoltarea sănătoasă mentală şi fizică a copilului. Aceste instituţii, definite de lege, sunt: Administraţia publică locală, Servicii judeţene de protecţia copilului, Biserica, Poliţia, Servicii Medicale. Acceptarea încălcării din partea acestor instituţii a normelor care trebuie să garanteze în primul rând sănătatea fizică a copiilor noştri constituie infracţiuni grave de perversiune sexuală (art. 201 Cod penal în vigoare în prezent) şi corupţie sexuală (art. 202 Cod penal).
Totodată, Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 7, alin. 1 că “în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.”
Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm tuturor factorilor de răspundere respectarea atentă a legilației în vigoare și interzicerea imediată a susţinerii acestor activităţi în spaţiile publice, mai cu seamă în unităţile de învăţământ care sunt destinate formării caracterelor morale şi nu experimentelor de pervertire satanică a tinerilor!
Sursa: Saccsiv’s Weblog
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România îşi exprimă dezacordul faţă de organizarea, în mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti, a unor acţiuni de familiarizare a tinerilor cu istoria minorităţilor sexuale (LGBT Lesbiene-Gay-Bisexuali-Trans). Desfăşurate pe tot parcursul lunii februarie 2012 de către organizaţia non-guvernamentală ACCEPT, manifestările sunt găzduite, printre altele, de „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”, „Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din capitală.
Considerăm că organizarea, în şcolile din România, a unor astfel de activităţi reprezintă un precedent deosebit de grav, cu atât mai mult cu cât învăţământul de stat este finanţat din banii tuturor părinţilor care nu doresc să-şi expună copiii propagandei homosexualilor.
Astăzi, fenomenul homosexualităţii se răspândeşte din ce în ce mai repede în rândul tinerilor, fie prin organizare unor manifestaţii publice care susţin că acest păcat strigător la cer este un „drept” al omului ce nu trebuie să fie încălcat, fie prin presiunile unor organizaţii de tipul „ACCEPT” care solicită legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiilor în vederea întemeierii unei „familii”. Ce se întâmplă, însă, cu adevărata familie, cea creştină, celula Bisericii? Aceasta este grav afectată, căci scopurile căsătoriei sunt total denaturate.
În Vechiul Testament stă scris „să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane (Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).
De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, avem precizată clar pedeapsa pentru acest păcat: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”
Conform doctrinei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum și impiedicarea cu știință a zămislirii de prunci și lepădarea lor” constituie păcate de moarte (strigătoare la cer, v. Învățătură de credință creștin ortodoxă, 110; http://www.patriarh.ro/Index/invatatura.php?capitol=306)
Într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă, păcatul homosexualităţii a ajuns prilej de sărbătoare şi dezbateri publice, şi nu oriunde, ci în şcoli şi licee, sub ochii copiilor, părinţilor şi dascălilor noştri. Şi, deşi se duc lupte grele pentru eliminarea orelor de religie din curricula şcolară (pe cine oare deranjează acestea?), păcatul sodomiei este privit cu indulgenţă, de teama acuzaţiilor de discriminare.
Ce informaţii li se inoculează tinerilor noştri studenţi, aflaţi la vârsta când îşi pot întemeia o familie? Pentru ilustrare, iată cum se intitulează una dintre activităţile susţinute pe data de 11 februarie, sub titulatura „Spiritualitate şi sexualitate”, avându-i ca protagonişti pe Maria Irod şi Florin Buhuceanu: „Relaţia cu Dumnezeu e o piedică pentru identitatea ta ca gay, lesbiană, bisexual/ă sau persoană trangender? Este o oportunitate? E irelevant?”, în timp ce o altă activitate programată pentru data de 23 februarie, la Facultatea de Sociologie, are ca temă „Cine (ne) defineşte familia?”. De asemenea, ziua de 27 februarie este rezervată unei discuţii libere, cu tema Reflectarea persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane trans) în presa românească – „întâlnire la care sunt invitaţi să participe jurnalişti din presa scrisă, online, radioul şi televiziunea publice.” (http://accept-romania.ro/luna-lgbt/)
Încălcări ale prevederilor legale
Art. 4, alin. 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene impune promovarea valorilor unui stat membru drept componentă a identităţii naţionale. Astfel, minorităţilor sexuale nu le este permis să încalce principiile educaţiei copiilor şi tinerilor, consfinţite în dispoziţiile art. 43 şi 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept” (art. 43). „Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială” (art. 44).De asemenea, Legea nr. 272/2004 prevede obligaţii concertate pe care le au instituţiile publice ale statului, împreună cu părinţii, privind dezvoltarea sănătoasă mentală şi fizică a copilului. Aceste instituţii, definite de lege, sunt: Administraţia publică locală, Servicii judeţene de protecţia copilului, Biserica, Poliţia, Servicii Medicale. Acceptarea încălcării din partea acestor instituţii a normelor care trebuie să garanteze în primul rând sănătatea fizică a copiilor noştri constituie infracţiuni grave de perversiune sexuală (art. 201 Cod penal în vigoare în prezent) şi corupţie sexuală (art. 202 Cod penal).
Totodată, Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 7, alin. 1 că “în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.”
Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm tuturor factorilor de răspundere respectarea atentă a legilației în vigoare și interzicerea imediată a susţinerii acestor activităţi în spaţiile publice, mai cu seamă în unităţile de învăţământ care sunt destinate formării caracterelor morale şi nu experimentelor de pervertire satanică a tinerilor!
Sursa: Saccsiv’s Weblog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu