Controlul mintii cu sunete tacute

Laboratoarele serviciilor secrete – Controlul mintii cu sunete tacute si supercalculatoare. Noi, ca tara, am avut si avem unii dintre cei mai buni spioni telepatici, oameni care au stat sub acoperire zeci de ani…

Mecanismul de modificare a mintii umane se bazeaza pe tehnologia purtatorului subliminal: Spectral de Dfuzare a Sunetelor Tacute (SDST) – in engleza SSSS, uneori numit S-quad sau Squad. El a fost dezvoltat de Dr Oliver Lowery din Norcross, Georgia (SUA) si este descris in Patentul SUA nr. 5159703, numit “Sistem de Prezentare Subliminala Tacuta”, din 27 octombrie 1992. in introducerea scrisa pentru acest patent, gasim:

“Un sistem de comunicare silentios in care purtatori non-aurali (care nu se pot auzi – nn), din spectral foarte jos sau foarte inalt al frecventelor audio sau din spectral ultrasonor adiacent (ultrasunete) sunt modulati in amplitudine sau in frecventa cu informatiile dorite si propagati acustic sau vibratoriu, pentru a ajunge la creier, in mod traditional prin folosirea difuzoarelor, castilor audio sau traductorilor piezoelectrici. Purtatorii modulati pot fi transmisi direct, in timp real, sau pot fi inregistrati si depozitati pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii programate si repetate catre ascultator.”
Conform celor sustinute de Silent Sounds Inc., acum este posibil, folosind supercalculatoare, sa se analizeze modelul emotional regasit in electro-encefalograma umana (EEG) si sa se replice (sa se “cloneze”) aceste modele, adevarate “semnaturi emotionale”, pe alt calculator, si, la vointa, “sa se induca sau sa se modifice starea emotionala a fiintei umane, in mod silentios”.
Compania Silent Sounds Inc. declara ca este interesata numai in emotii pozitive, dar cartelul militar american nu este atat de limitat in scopuri. Este deci evident ca acesta este un proiect al Departamentului Apararii al SUA.
Edward Tilton, presedintele companiei Silent Sounds, declara chiar el aceste lucruri despre S-quad intr-o scrisoare din 13 decembrie 1996:
“Toate semnaturile si schemele (referitoare la starile emotionale – nn) au fost declarate secrete de stat de catre Guvernul SUA si nu avem permisiunea de a revela detaliile exacte… Facem casete inregistrate si CD-uri pentru Guvernul German si chiar pentru tarile fostei Uniuni Sovietice! Totul se face, evident, cu permisiunea Departamentului de Stat al SUA… Sistemul a fost folosit pe tot parcursul operatiunii Furtuna in Desert (Iraq) cu un deplin succes.”
Ilustratia grafica ce apare in patent, numita “Evolutia semnaturii emotionale prin inducerea undelor alfa – theta” este identificata cu AB 116-394-95 UNCLASSIFIED si este obtinuta de la “cel mai sensibil si versatil electro-encefalograf din lume”. Are un raport de amplificare de 200000, fata de celelalte EEG-uri obisnuite care au numai 50000. Este controlat prin program de “cele mai rapide calculatoare” folosind o tehnologie de anulare a zgomotului similara celei folosite de submarinele nucleare la detectia obiectelor foarte mici din apa, la distante foarte mari.
Scopul acestei intregi “creme” de tehnologii avansate este obtinerea unei “harti” a semnaturilor emotionale umane si modificarea lor prin semnale catre creier. Ilustratia arata ecranul EEG-ului de la un subiect uman, atat emisfera stanga cat si cea dreapta, simultan.
Clonarea emotiilor
Folosind aceste EEG-uri asistate de calculator, oamenii de stiinta pot identifica si izola “semnaturile emotionale” electrice de foarte mica amplitudine ale creierului, le pot sintetiza si stoca pe alt calculator. Cu alte cuvinte, studiind modelele subtile ale undelor cerebrale care apar atunci cand un subiect uman experimenteaza o anumita emotie, oamenii de stiinta au identificat aceste modele ale undelor cerebrale si acum le pot duplica, oricand, la vointa. “Aceste semnaturi sunt apoi transmise folosind frecvente purtatoare de tip Silent Sound si ele vor determina exact acelasi tip de emotie in orice alt subiect uman care le primeste!”
Sistemul si aplicatiile
Aici este vorba de mai mult decat un simplu sistem de control prin semnale subliminale. Exista extrem de multe tehnologii patentate care se pot adauga in acest sistem de frecvente purtatoare, in scopul de a obtine toate tipurile de efecte.
Exista doua metode de transmisie cu acest sistem. Una este inductia directa de microunde in creierul subiectului, fiind limitata la operatiuni in imediata apropiere. Cealalta, asa cum a fost descrisa mai sus, foloseste frecventele purtatoare ale radioului si televiziunii, care sunt prezente peste tot.
Nu credem ca sistemul este folosit pentru a controla o singura persoana, insa el poate avea numeroase aplicatii pozitive. Totusi, faptul ca informatiile sunt transmise subliminal, le face virtual imposibil de detectat si, deci, periculoase pentru public.
intr-o utilizare conventionala, S-quad poate folosi comenzi vocale, ca ajutor in sistemele de siguranta. Dar, in spatele placutei melodii pe care o auziti in magazine si in supermarket-uri poate fi un mesaj secret, absolut nedetectabil in mod obisnuit, care va interzice sa furati de pe rafturi, sau va indeamna sa cumparati cat mai multa marfa. Si chiar daca simpla comanda vocala este destul de eficienta, atunci cind sistemul de prezentare subliminal transmite semnaturi emotionale, rezultatul este cu mult mai puternic.
Pe piata libera se foloseste acesta tehnologie pentru casetele audio de auto-educare prin afirmatii pozitive, relaxare si meditatie, precum si metode de crestere a disponibilitatilor de invatare (mai ales pentru studenti si elevi).
in context medical, aceste sisteme pot fi folosite pentru a rezolva multe probleme grave de natura psihiatrica si psihosomatica. Se spune ca este cel mai eficient mod de a trata surzenia. Dar acestea sunt numai promisiuni, pentru ca surzii ramin tot surzi desi metoda se foloseste de 30 ani. in schimb, cartelul militar si elita mondiala au acum o arma pe care o folosesc impotriva omului obisnuit care aude normal.

Oficialii nu recunosc nimic

De fapt, Guvernul SUA nu recunoaste nimic si a refuzat sa comenteze pe marginea existentei armelor de control mental, de ani de zile. Numai anul trecut, revista US News & World Report a publicat un articol intitulat “Arme miraculoase”, care este doar o simpla trecere in revista a asa- numitelor arme “care nu ucid”. Nici-un cuvant insa despre S-quad, desi tehnologia era folosita de sase ani.
Extrase din articol:
“Charles Bernard, fost director de proiecte pentru cercetarea armelor din Marina americana: Nu am vazut inca o astfel de arma care sa si functioneze.”
“DARPA (Agentia pentru Proiecte de Cercetare Avansata pentru Aparare) a venit la noi anual pentru a vedea daca sunt cai de a suspenda functionarea sistemului nervos central de la distanta, spune Dr F. Terry Hambrecht, seful Programului de Proteze Neurale, dar nu a aparut nimic pana acum. Totul pare prea Science-Fiction.”
Poate parea ca este de domeniu SF, dar nu este deloc asa. Oricum, asta nu este decat ceea ce ei vor sa credem, ca sa-i lasam in pace sa-si urmeze planul…
Ideea care sta la baza acestor arme “care nu ucid” este de a determina ca inamicul sa-si piarda capacitatea de a rationa fara a-l ucide, pentru a-i lua ostateci, pentru a zadarnici orice forma de rezistenta fara a-i rani (fizic), de preferat chiar fara sa-si dea seama. Toate tehnologiile de modificare a starilor mentale pe cale electromagnetica sunt toate in aceasta categorie, dar din moment ce nu sunt recunoscute oficial ele pot fi folosite oriunde si oricand, dupa bunul plac al celor care hotarasc acest lucru.
Si de ce anumite companii din industria divertismentului au recunoscut ca au acces la aceste tehnologii cand chiar existenta acestora este negata fata de marele public?
Chiar in februarie 1998, abordarea de tip “monolit” in negarea existetei acestor tehnologii si totala tacere in ce priveste acest subiect s-a mentinut chiar si in fata comitetelor Congresului american!
Comitetul Economic Unit, condus de Jim Saxton, s-a reunit pe 25 februarie pe tema “Audierea despre Armele de Radio Frecventa si proliferarea lor: impactul asupra economiei”. Ca martori au fost invitati numeroase personalitati militare:
Dr Alan Kehs, de la Laboratoarele Militare SUA, a vorbit despre amenintarea Radio- Frecventelor, in general.
James O’Bryon, director de Testari Operationale si director de Testari Incendii de la Biroul Secretarului Apararii la Pentagon, a discutat rolul testelor la incendiu ii implicatiile acestor teste in cazul armelor de radio-frecventa.
David Schriner, inginer principal la Studii de Energie Directionala al companiei Electronic Warfare Associates si recent pensionat ca inginer pentru testarea armelor navale, a vorbit despre dificultatea construirii armelor de radio-frecventa si despre amenintarea terorista.
Dr Ira Meritt, seful Diviziei de Identificarea Conceptelor si Analiza a Aplicatiilor, al Directoratului de Tehnologie Avansata, de la Centrul de Rachete Defensive si Tehnologie Spatiala din Huntsville, Alabama (SUA), a vorbit despre proliferarea armelor de radio-frecventa venind mai ales dinspre fosta Uniune Sovietica.
Desi aceste informatii de interes tehnic sunt importante, mult mai importanta este lipsa oricaror informatii despre existenta armelor de radio-frecventa care afecteaza in mod direct creierul si sistemul nervos uman.
Psihotrinica de la KGB
Aceste tehnologii nu au aparut peste noapte. Exista o lunga istorie de dezvoltare si ascundere a acestora de catre Guvernul SUA si probabil ca inca jumatate din celelalte guverne ale lumii.
Noi stim ca fosta Uniune Sovietica era activ angajata in acest tip de cercetari. in timpul anilor 1970 KGB-ul sovietic a dezvoltat un Sistem de Influenta Psihotronic care era folosit pentru a transforma soldatii in adevarati “roboti umani” programabili. Sistemul se baza pe o combinatie de hipnoza si radio-frecventa. Proiectul a fost inceput ca raspuns la o schema de antrenament similara lansata in SUA de presedintele Jimmy Carter, a afirmat Iuri Malin, fost consilier de securitate al presedintelui URSS, MIhail Gorbaciov.
in cartea “Istoria Armelor Electromagnetice” s-a aratat ca timp de peste 60 ani s-au realizat numeroase cercetari in acest domeniu, iar in articolul despre telepatia sintetica am aratat ca primele cercetari in cadrul programului “vocea din creier” s-au realizat in 1961, folosind referinte din literatura stiintifica publica.
Puterea complexului militar-industrial (sau elita mondiala)
Jan Wiesemann a scris o notabila descriere a situatiei care exista acum in SUA, despre “fortele de drept” si cum s-a ajuns la aceasta situatie: “in timpul razboiului rece, Statele Unite nu numai ca s-au angajat intr-o cursa deschisa de inarmare cu tehnica nucleara impotriva Uniunii Sovietice, dar si intr-o cursa secreta de dezvoltare de arme neconventionale. Pe masura ce agentiile de spionaj au continuat sa-si mareasca puterea de influenta si control – de unde pana la al doilea razboi mondial au avut doar un rol de sustinere si de servire a guvernelor – la fel au fost suplimentate si fondurile cheltuite pentru dezvoltarea tehnicilor proiectate pentru surclasarea celorlalti competitori.”
“Si pe masura ce grupul american de spionaj avea sa creasca, o cultura secreta s-a raspandit, ceea ce a permis celor din spionaj sa aplice numeroasele tehnici dezvoltate de ei pentru a ocoli in mod perfid procesele si institutiile democratice…”
“Ca multe alte democratii, Guvernul SUA este compus din doua mari parti: cei care au fost votati, adica guvernatorii, judecatorii, cei din Congres si Presedintele, si, a doua parte – birocratia perpetuata de-a lungul timpului, cei care sunt in numeroasele agetii federale.”
“intr-o democratie bine echilibrata si care functioneaza corect, partea votata de public controleaza partea birocratica, asigurand poporului o reprezentare reala in cadrul planului guvernamental.”
“in timp ce o parte semnificativa din guvernul SUA urmeaza fara indoiala acest principiu, o alta parte opereaza intr-un deplin secret si urmeaza propriul plan ascuns, fara stirea celor multi, plan care este de cele mai multe ori complet diferit de cel public.”
in mesajul sau de adio adresat natiunii americane in 1961, presedintele Eisenhower a spus: “…am fost obligati sa construim o industrie de armament permanenta, care a atins proportii vaste. in plus, trei milioane si jumatate de oameni sunt direct implicati in stabilimentul apararii. Anual cheltuim pe securitate militara mai mult decat profitul net al tuturor corporatiilor americane.”
“Aceasta reunire a imensului stabiliment militar cu marea industrie de armament este noua pentru americani. Influenta totala (economica, politica, chiar spirituala) este simtita in fiecare oras, in fiecare casa, in fiecare birou al guvernului federal. Recunoastem nevoia imperativa pentru aceasta dezvoltare. Totusi nu trebuie sa trecem cu vederea gravele sale implicatii. Munca, resursele si chiar viata noastra sunt deplin implicate; la fel si chiar structura societatii noastre.”
“in cadrul consiliilor guvernamentale, trebuie sa veghem impotriva influentelor nedorite, voite sau nu, ale complexului militar-industrial. Potentialul unei cresteri dezastruoase a puterii acestuia deja exista si va persista. Nu trebuie sa lasam ca presiunile acestuia sa puna in pericol libertatile sau procesele noastre democratice.”
Nelinisti internationale in legatura cu noile arme
Natiunile Unite a fost infiintata in 1945 cu scopul de a “salva generatiile viitoare de la pericolul razboiului”. in 1975 Adunarea generala a ONU a luat in considerare o prima propunere de proiect a Uniunii Sovietice: “Interzicerea dezvoltarii si producerii de noi tipuri de arme de distrugere in masa si de noi sisteme de acest fel”.
in 1979 URSS a adaugat la lista acestor sisteme de distrugere in masa:
1.    Armele radiologice (cu materiale radioactive) care ar putea produce efecte similare cu cele ale unei explozii nucleare;
2.    Armele cu raze de particule subatomice (neutrino, pozitroni, etc) care afecteaza tinte
biologice;
3.    Arme cu radiatie acustica infrasonora
4.    Arme electromagnetice care opereaza prin anumite radiatii de radio-frecventa care au efecte negative asupra functionarii organelor din corpul uman.
Ca raspuns, SUA si celelalte guverne occidentale au ignorat demersul.
in articolul “Armele non-letale nu respecta tratatele”, autorul noteaza ca asa-numita Conventie a Armelor Conventionale acopera multe din armele ne-conventionale; “cele care folosesc infrasunete sau energie electromagnetica (inclusiv lasere, microunde, sau radio-frecventa, sau lumina vizibila pulsand la frecvente proprii creierului – unde cerebrale)”.
Harlan Gerard, Director executiv al Comitetului International impotriva Armelor cu microunde, mi-a spus ca strategia guvernului care sta in spatele promovarii armelor non-letale este un subterfugiu. Acum se incearca un scrutin pentru aprobarea publica a acestor arme. Tehnologiile de control mental nu sunt deloc mentionale, dar ele vor fi aduse “la lumina” mai tarziu, si integrate sub generoasa umbrela a “armelor non-letale”.
Aceste arme au fost recent transferate de la Departamentul Apararii la Departamentul de Justitie. De ce? Pentru ca exista numeroase tratate internationale care limiteaza in mod specific sau chiar exclud folosirea armelor de acesta natura in razboi.
Cu alte cuvinte, arme care sunt interzise intr-un razboi impotriva inamicilor natiunii americane (desi ele au fost folosite in razboiul din Iraq!) acum pot fi folosite impotriva propriilor cetateni de catre politia locala, impotriva unor grupuri de protestanti pasnici la adresa politicii nucleare americane.
Spre un control mental la scara planetara
Secretul in dezvoltarea tehnologiei de control mental reflecta uriasa putere care sta in ea. Ca sa o spunem direct, cine controleaza aceasta tehnologie, controleaza populatia. Toata populatia.
Exista dovezi ca Guvernul SUA are planuri de a extinde aplicatiile acestei tehnologii de control mental, pentru a ingloba pe toti oamenii, din toate tarile. Aceasta este posibil si chiar se realizeaza in aceste momente folosind celebrul proiect HAARP pentru zonele externe si reteaua GWEN pentru zonele interne ale SUA. Guvernul SUA nu recunoaste nimic. (Mai stim noi si altii care nu recunosteau nimic… – nn)
Dr Michael Persinger este profesor de psihologie si Stiinte Neuronale la Universitatea Laurentiana din Ontario, Canada. El a mai vorbit despre efectele profund nocive ale radiatiilor electromagnetice asupra creierului uman.
“Stimularea lobului temporal al creierului poate evoca in pacient sentimental unei prezente stranii, dezorientare si dereglari de perceptie. Poate activa imagini din memoria subiectului, inclusiv cosmaruri si monstri, care in mod normal sunt ascunsi in subconstient.”
Dr Persinger a scris un articol in urma cu cativa ani, intitulat “Despre posibilitatea accesului direct la creierul fiecarui om prin inductia electromagnetica a algoritmilor fundamentali”. Citam din articol:
“Stiinta neronala contemporana sugereaza existenta unor algoritmi fundamentali prin care toate semnalele senzoriale sunt traduse intr-un fel de cod specific creierului. Stimularea (sinteza) directa a acestor coduri in lobii temporali sau corticali prin aplicarea modelelor electromagnetice necesita nivele energetice care sunt deja prezente in mediul inconjurator: activitatea geomagnetica naturala a planetei si retelele de comunicatie contemporana (radio, televiziune, telefonie mobila, etc).”
“in ultimile doua decenii s-au realizat multe care in trecut erau doar la stadiul de posibilitate. Este vorba despre posibilitatea tehnica de a influenta direct cele aprox. sase miliarde de creiere umane, fara intermediere, prin generarea informatiei neuronale in mediu fizic atotcuprinzator (planeta Pamant – nn)”.
“Aparitia si dezvoltarea istorica a acestor posibilitati, incepand cu praful de pusca si continuand cu fisiunea nucleara, au determinat schimbari majore in evolutia sociala care a urmat extraordinar de repede dupa inceperea folosirii lor. Reducerea riscului folosirii gresite a acestor tehnologii necesita discutii deschise in ceea ce priveste implicatiile lor atat pe taram stiintific, cat si in plan public.”
Nu poate fi mai clar de atat! insa nu poate fi vorba de discutii deschise atata timp cat Guvernul SUA nu recunoaste existenta acestei tehnologii.

surse

andreivocila.wordpress.com via deveghepatriei

NEW AGE-sincretism satanic

 

 

 

 

MANIPULAREA CREDINCIOSILOR,- NEW AGE

 New Age, - sincretism satanic

New Age este un curent spiritual, rǎspândit mai ales în Vest. Adepții acestui curent pretind o apropiere mai mare de spiritualitate, ei susținând cǎ acest lucru este necesar pentru ca omenirea sǎ poatǎ intra intr-o „nouǎ vârstǎ”, în care va domni armonia universalǎ. Alții vǎd în New Age o reînviere a gnosticismului.

New Age își are începuturile prin anii 1920-1930. Atunci Alice Bailey, discipolǎ a teosofiei, publicǎ mai multe lucrǎri, în unele dintre ele ea proclamǎ întoarcerea lui Cristos, și lanseazǎ ideea necesitǎții unor grupǎri, pe care ea le denumește 'a bunǎvoinței mondiale'. Nu este vorba despre niște comunitǎți organizate, ci mai degrabǎ despre reuniuni periodice ale unor persoane, având scopul de a pregǎti sosirea unei noi ere. În 1937 Paul le Cour definește conceptul de 'noua erǎ a Vǎrsǎtorului, care va însemna o profundǎ transformare a valorilor umane, cu ajutorul unor mijloace spirituale.

Elementul cheie al curentului New Age este trecerea omenirii din constelația Peștilor în aceea a Vǎrsǎtorului, care va însemna un mare progres spiritual. În anii 1970 au apǎrut mai multe texte care interpreteazǎ aceastǎ trecere ca fiind începutul unei ere a pǎcii universale și a unei armonii regǎsite. Peștele fiind simbolul primilor creștini, unii apreciazǎ cǎ noul semn Vǎrsǎtor va include spiritualitatea creștinǎ, care va cǎpǎta însǎ noi puteri, devenind plenarǎ abia sub acest nou semn. Problema anului intrǎrii în noul semn al Vǎrsǎtorului a cǎpǎtat interpretǎri diferite în diferitele școli New Age. Pentru unii aceastǎ intrare s-a întâmplat deja în anul 1962. Anul 2012 este din ce în ce mai mult interpretat ca fiind anul de început al ascensiunii omenirii. Pentru Rudolf Steiner era Vǎrsǎtorului va începe abia în anul 3573.

Astǎzi adepții New Age susțin pǎrerea cǎ fiecare individ, având origini divine, este chemat sǎ-și construiascǎ propriul drum spiritual, folosindu-se pentru aceasta de un patrimoniu care cuprinde orice tradiție misticǎ sau religioasǎ, aici incluzându-se și șamanismul, neopǎgânismul, cabala, ocultismul, dar mai ales folosindu-se de propria experiențǎ interioarǎ și de propriul discernǎmânt. În aceastǎ intreprindere, el poate fi ajutat de ghizi, îngeri, guru, etc.

Una din "virtutile" de care se prevaleaza atât post modernismul cât si New Age este anti-dogmatismul. Suntem întru totul de acord, numai ca new agerii confunda dogmatismul cu dogmele, combatându-le iresponsabil în egala masura. Prin dogmatism se întelege cu adevarat o atitudine condamnabila, în vreme ce dogmele sunt garantia statorniciei si adevarului învataturii crestine. În ce ne priveste vom considera ca mai plauzibila datarea post-belica, fara ca aceasta sa fie un element în afara oricarei discutii. Urmatorul moment ar fi analizarea contextului religios si social în care a aparut miscarea. Aici lucrurile sunt deja binecunoscute si nu necesita lamuriri suplimentare. Este vorba de "noul imperiu roman", SUA, un imperiu fara împarat, cu forma republicana federativa, dar un imperiu de facto. Din punct de vedere istoric sunt la îndemâna paralelele cu imperiul roman pagân. Ambitia de stapânire a lumii s-a conturat pe deplin dupa victoria repurtata în 1945 asupra celor doua imperii pagâne rivale: al treilea reich si imperiul soarelui rasare. Totodata a fost întrecut si imperiul aliat, cel britanic a carei stea începe sa decada treptat. Va ramâne un singur rival redutabil, si el în mod conjunctural fost aliat, imperiul pagân sovietic. Începe razboiul rece. Din punct de vedere confesional SUA se prezinta ca un mozaic în care putem totusi desprinde cu ajutorul datelor statistice furnizate de enciclopedia CD Rom Encarta 98 urmatoarea structura: "La jumatatea secolului trecut populatia SUA era predominant protestanta; ea includea relativ putini romano-catolici si evrei, si aproape nici un aderent al religiilor ne-crestine cum ar fi islamul sau budismul Printre noile fenomene religioase ale secolului trecut se numara fondarea mai multor denominatiuni americane genuine printre care Biserica lui Isus Cristos a sfintilor din ultimele zile, cunoscuta popular ca Mormonii; Biserica lui Cristos, Scientista; Biserica adventista de ziua a 7-a si Martorii lui Jehova.
Dupa anuarul statistic din 1998, cel mai mare grup religios american este cel romano-catolic, aproximativ 25% din populatie. Printre grupurile majore protestante baptistii (19,4%), metodistii (8%), presbiterienii (2,8%), penticostalii (1,8%) si episcopalienii (1,7%). Biserica ortodoxa are un numar însemnat (n.n. nu este indicat în procentaj!). Cea mai raspândita religie ne-crestina din SUA este iudaismul (2%), dar si islamul, budismul si hinduismul au adepti numerosi."
Conform fostului consilier de stat american Zbygniev Brzezinski (actualmente membru al Trilateralei Bilderberg, grup ce este creditat a fi un super guvern mondial), ,,Trebuie (a avea) o religie personala." Ca urmare a acestor directive ideologice si a aplicarii lor în practica potrivit unui sondaj Gallup în februarie 1978, 10 milioane de americani, tineri de toate categoriile erau adeptii unor religii orientale; 9 milioane erau angrenati în ceea ce se cheama ,,spiritual healing" (vindecare spirituala - o forma tipica a practicilor terapeutice de tip New Age inspirata din religiile orientale si practicile samanilor nord americani). În anul urmator, 1979, 500 000 de catolici americani erau practicanti ai healing-ului carismatic de influenta penticostala. Aici este cazul sa mentionam apriga concurenta dintre new ageri si carismatici, conflictul si contradictia lor datorându-se mijloacelor lor diferite folosite în acelasi scop: bunastarea pamânteasca aici si acum.

Numai ce ne-am revenit din spaima apocalipsei digitale programată pentru anul 2000, că iarăşi se preconizează un nou sfârşit al lumii. De data aceasta este sigur: mayaşii, ghicitorii în stele, numerologii, new age-iştii şi mulţi, (prea) mulţi alţii încearcă să ne convingă de asta. Nu contează ce spun astronomii, geofizicienii ori specialiştii de orice fel care au ceva de zis în problema aceasta şi nici măcar ce spune Biserica: data e si-gu-ră. Un meteorit, o gaură neagră, o aliniere de planete, un tsunami devastator, inversarea polilor Pământului ori cine ştie ce hecatombă neimaginată va încheia socotelile noastre cu lumea şi ale planetei Terra (aşa cum o ştim noi) cu Universul. Alţii - care probabil deja şi-au făcut planul de marketing pentru anul 2013 - sunt ceva mai rezervaţi: va fi sfârşitul omului „vechi“, căci umanitatea va trece printr-o schimbare a conştiinţei şi va intra în „Noua Eră“ (New Age). În ciuda acestor ambiguităţi care distonează cu exactitatea datei propuse - 21 decembrie -, cert este că subiectul are priză la public şi se vinde ca pâinea caldă. Nu mai departe de luna trecută, o producţie hollywoodiană, cu titlu omonim - 2012 - şi care încearcă să ilustreze cât mai plastic şi, pe alocuri, siropos cum ar fi un sfârşit al lumii, aduce producătorilor încasări record şi le asigură rapid recuperarea investiţiei în efecte speciale. Autorii de literatură apocaliptică depăşesc şi ei mai uşor criza financiară mondială cu vânzări de mii de exemplare. Tot la fel, profeţii contemporani care primesc permanent mesaje de la regi sau preoţi mayaşi aflaţi în altă dimensiune sau planetă, dar preocupaţi de binele umanităţii, mesaje pe care cu acribie le consemnează în scris sau pe suporturi digitale şi le pun la dispoziţia publicului larg în schimbul unei simbolice donaţii. Acestora li se adaugă comerţul înfloritor, considerând multitudinea ofertelor, de la haine şi accesorii la postere, stickere, căni ş.a., inscripţionate ca atare. Televiziunile îşi asigură cu acest subiect audienţe profitabile, site-urile dedicate au un număr record de vizitatori, iar pe forumuri se dezbate cu pasiune subiectul.

Calendarul mayaş şi anul 2012

Principalul argument pentru precizia datei de 21 decembrie 2012 îl constituie vechiul calendar mayaş, potrivit căruia solstiţiul de iarnă din emisfera nordică al anului 2012 va marca sfârşitul unei ere de 5.126 de ani. Coroborată cu alte profeţii mayaşe din cărţile Chilam Balam - o colecţie de texte pre şi post-coloniale -, această dată este considerată ca marcând fie sfârşitul lumii şi al vieţii pe Pământ, fie o schimbare de conştiinţă la nivel global. Însă, conform opiniei specialiştilor în cultura mayaşă, mai puţin fascinaţi de tot felul de corelaţii curajoase, această interpretare şi conexiunile care o fundamentează sunt mai mult decât forţate. În primul rând, calendarul la care se face referire a fost folosit de mayaşi doar pentru o perioadă relativ scurtă de timp (250-900 d.Hr.), astfel încât, la venirea spaniolilor, această manieră de calculare a timpului nu mai era de mult timp în uz. Prin urmare, „calendarul lung“, cum mai este numit, era departe de a fi un element definitoriu al civilizaţiei Maya, încât se pare că e mai important pentru unii contemporani ai noştri decât era pentru un mayaş din Chichen Itza. În al doilea rând, data de 21 decembrie 2012 marchează în respectivul calendar pur şi simplu ultima zi a unui ciclu de 144.000 de zile (bâakâtun). Într-adevăr, acesta este ultimul ciclu al unei ere calendaristice mai extinse, ce a debutat la 11 august 3114 î.Hr. şi va dura 1.872.000 de zile, însă nu există nici un indiciu că sfârşitul acestei ere marca pentru vechii mayaşi şi un sfârşit al istoriei. Căci, la rândul ei, era la care facem referire reprezintă o componentă minoră a unei alte perioade cronologice şi mai extinse, în cadrul unui sistem complex de calculare a timpului alcătuit din cicluri care cresc exponenţial, teoretic la infinit. În fine, aşa-numitele profeţii din Chilam Balam, invocate ca argumente, sunt, de fapt, paragrafe rupte din context, care oricum nu fac referire la sfârşitul actualului ciclu (b’ak’tun), ci la cele anterioare, multe dintre ele fiind, de fapt, profeţii post factum.

Pentru ca mayaşii să însemne mai mult decât o apusă civilizaţie mezoamericană, iar calendarul şi profeţiile să dobândească autoritate universală, în paralel cu „savantele“ exegeze ale textelor se află în desfăşurare şi un proces de mitizare şi de încărcare cu o aură de mister a acestui popor. Astfel, ni se spune fie că mayaşii, în timpuri imemoriale, erau răspândiţi în India, Egipt, Atlantida (sic!) şi au fost creatorii marilor civilizaţii ale lumii, fie, şi mai fantezist, că au fost fiinţe care au venit din ceruri (adică extratereştri), iar acum câteva sute de ani, în mod inexplicabil, au părăsit Pământul, dar continuă totuşi să se preocupe de destinele acestuia, comunicându-şi mesajele către omenire prin intermediul unor profeţi contemporani. Dincolo de aceste teorii care pierd simţul penibilului, Robert Sitler remarcă faptul că niciodată nu vom şti dacă pentru mayaşi data de 21 decembrie 2012 avea vreo semnificaţie, însă ceea ce ştim cu siguranţă este că aceasta a început să capteze imaginaţia multor contemporani ai noştri, transformându-se într-un adevărat fenomen pe care nici o dovadă ştiinţifică nu îl mai poate stăpâni. Toate aceste eforturi de fundamentare a datei „precise“ pe calendarul, profeţiile ori semnele încifrate ale unei civilizaţii apuse sunt pe deplin răsplătite, căci nu fac decât să crească şansele de succes ale promotorilor „douămiidoisprezecismului“ în vastul supermarket spiritual-religios al societăţii contemporane. Mai mult, mediatizarea subiectului conferă acestor fantasmagorii credibilitate în ochii unui reprezentativ segment de public mai interesat de senzaţional decât de adevăr.

Apocalipsa fără Hristos

Dincolo de afacerea pe care o reprezintă, de faptul că umple paginile tabloidelor şi oferă subiect de dezbatere la discuţiile de salon ori la întâlnirile cu prietenii, fenomenul 2012 readuce în discuţie palpitantul subiect al sfârşitului lumii. Preconizatul 12.21.12 (simetrie a cifrelor care dă o pâine unui număr suficient de mare de numerologi) se propune, pe de o parte, ca un sfârşit desacralizat şi conform spiritualităţii omului contemporan, un breaking news de urmărit relaxat la televizor şi de comentat împreună cu familia; el nu stârneşte panică, ci interes, nu îndeamnă la vreo pregătire pentru iminenţa sfârşitului, ci la „Distrează-te astăzi ca şi cum mâine ar fi 2012“, după cum propune o inscripţie de pe un tricou de 20 de dolari; nu oferă recomandări, ci doar atrage atenţia că, în 2012, printre altele, va avea loc şi un sfârşit al lumii. Probabil că acest, să-i spunem, „apocalipticism“ contemporan este primul din istoria Occidentului care, deşi preia tema din creştinism, îl exclude pe Hristos din ecuaţie şi uită că evenimentul central al sfârşitului, atunci când va fi acesta, nu este o gaură neagră ce va înghiţi Pământul, un val ucigaş, un meteorit călător ori schimbarea globală de conştiinţă, ci a doua venire a lui Hristos, urmată de învierea morţilor şi judecata universală. Pe de altă parte, mesajul nu este doar decreştinat, ci evident anticreştin. Indiferent că este imaginată ca o catastrofă globală sau ca o schimbare de conştiinţă, creştinismul nu poate ocupa nici un loc în această apocalipsă privată. Dimpotrivă, promotorii fenomenului 2012 ar prefera ca religia creştină să dispară, după cum foarte plastic o sugerează scena prăbuşirii şi rostogolirii cupolei catedralei romane a Sfântului Petru din filmul la care am făcut referire mai sus.

Rămâne de văzut dacă în 21 decembrie 2012 chiar va fi sfârşitul omenirii sau doar o zi friguroasă de vineri, dar parcă mai multă încredere avem în cuvintele Mântuitorului, potrivit cărora „de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Mt. 24, 36). Aşa că există aceeaşi probabilitate ca a doua venire să se petreacă pe 21 decembrie 2012, pe 21 decembrie 3012 sau tocmai mâine. Întrebarea fundamentală în acest context nu este când, ci cum aşteptăm sfârşitul. Hristos ne spune: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului“ (Mt. 25, 13). O diferenţă substanţială faţă de inscripţia textilă menţionată anterior. Şi tocmai urmarea acestui îndemn produce şi necesara schimbare de conştiinţă, numai că o conştiinţă creştină, de care desacralizata societate contemporană are mare nevoie.

CATEVA INSTITUTII CE AU LEGATURA CU MISCAREA NEW-AGE

AUCM = Asociatia Unirii Crestinismului Mondial este o miscare de rasunet mondial si cu veleitati ecumenice, purtand netagaduita pecete francmasonica care pretinde a fi crestina, dar de fapt exclude ideea de Biserica si de Hristos. (...) Se considera aconfesionala, iar in doctrina ei mentine cateva precepte morale, fara insa a pomeni nimic despre nici o Sfanta Taina. Aceasta miscare a fost initiata de coreeanul Sun Myung Moon, profetul erei cosmice al noului Ev. (...) Printr-o diabolica incercare de mistificare, aceasta miscare cauta sa determine o unificare a crestinismului mondial, golindu-l insa de orice continut si de orice sens hristic.

CEB = Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cu ajutorul celor ce fac parte din el, tinde sa devina o biserica in afara Bisericii, o noua biserica supraconfesionala ce urmareste scufundarea in stihia protestantismului , adunarea celor ce viclenesc pentru a omori insusi Trupul Bisericii, transformand formatiile bisericesti catolice si ortodoxe in elementele unui soi de colectivizare, care se autoorganiozeaza liber in "denominatiuni".

ILUMINISM = un curent ideologic venit in sprijinul miscarilor antifeudale-deviza fiind egalitate, fraternitate, libertate- ciontribuind astfel la pregatirea si desfasurarearevolutiilor din sec. XVII-XX, din tarile Europei si ale Americii, avand drept scop creearea unei societati rationale, lipsite de divinitate. Aceasta conceptie raspandita in mase da nastere unei psihoze exacerbate a rationalitatii, vecina cu patologicul, deoarece gandurile mintii izbucnesc dintr-o inima rece si impietrita, in care nu mai este lumina ci intuneric.

MASONERIE = "Ea avea tot interesul sa lase sa se creada ca era o continuare normala a unor asociatiuni deja existente din timpuri imemorabile (Bord), preotejata totdeauna de sefii statelor". (Nicolae Trofin). Ea este o organizatie secreta raspandita in diverse tari a carei membrii, organizati in loji, sunt adepti ai principiilor iluministe si se recunosc intre ei prin embleme. Masoneria se infiltreaza indeosebi in toate functiile cheie la nivel de state si organisme internationale (NATO, UE, FMI, Banca Mondiala, Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului, etc.) create chiar de ei special ca prin intermediul acestora sa conduca popoarele. Vasile Trifu (1932) spunea in Parlament : " consideram Francmasoneria ca asociatie criminala cu atat mai mult cu cat aceasta asociatie isi ingaduie ca unelte de lupta mijloace pe care legile tuturor tarilor le pedepsesc cu drept cuvant: mita, minciuna si mai ales asasinatul...tinta fiind domnia lui Israel. Pentru atingerea acestui scop se lucreaza mai mult sau mai putin evident, in absolut toate lojile masonice".

NEW-AGE = este o "religie" moderna formata dintr-un amestec de religii si culte ce au la baza credinta intr-o guvernare cetralizata a planetei noastre de catre o ierarhie numita "stapanii intelepciunii" (adica conducatorii lojelor masonice, adeptii invataturilor si practicilor sintetizate in "protocoalele Sionului"), care in realitate sunt fiinte posedate demonic. Astfel se explica cresterea fenomenelor de ocultism- ghicirea, astrologia, hipnoza, fenomenul OZN, practicile Yoga, credinta in reincarnare, mitologia, panteismul, vrajitoria. Mult dorita Noua Ordine Mondiala nu cauta pe Dumnezeul crestinilor, ci urmareste intronarea lui Lucifer drept forta conducatoare spre a lua de la oameni slava ce se cuvine lui Dumnezeu.

OMRU = Organizatia Mondiala a Religiilor Unite este o miscare diversionista de mare amploare, care cauta sa inmanuncheze, sub o falsa dogma de credinta si sub o falsa conceptie de dragoste si fratietate, pe toti oamenii, de orice convingere religioasa, contestand ideea de revelatiela toate religiile, pentru a le discredita pe toate, in frunte cu Crestinismul, de a carui nume se foloseste numai ca momeala

 

 

 

Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia!

Citez integral articolul de pe DoarOrtodox

Conservatori? Dacă vreţi, conservatori! Fundamentalişti? Bine, dacă vreţi, fundamentalişti!

“(…) Care este moştenirea pe care ne-o lasă ei (Sfinţii Mărturisitori Ardeleni n.n.) nouă? Să ne păstrăm credinţa părinţilor şi strămoşilor noştri, fără să dispreţuim celelalte credinţe… Noi ne-am adunat de curând, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei şi am dezbătut şi această problemă: ce se întamplă cu ecumenismul? Mulţi cred că ecumenismul înseamnă pur şi simplu să ridici mâinile şi să te predai! Că este tot un Dumnezeu pentru toţi, că adevarul este parţial, că fiecare biserică are o parte din adevăr, dar nici una nu are adevărul întreg…

Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! Toate celelalte biserici au adăugat ceva sau au ştirbit ceva. Noi l-am păstrat întreg! Conservatori? Dacă vreţi, conservatori! Fundamentalişti? Bine, dacă vreţi, fundamentalişti! Păi Iisus Hristos a fost primul fundamentalist. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi. Scurt pe doi! Nu încape discuţie! Şi noi la fel. Nu avem certitudinea că cei de alte confesiuni se mântuiesc. Dar noi o avem pe a noastră şi ne este de ajuns. Că suntem în Biserica cea Adevarată, că suntem în interiorul Adevărului lui Hristos, că dragostea dintre fraţi nu este completă şi adevărata decât în interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Mergem pe Calea Adevărului, trăim întru Adevăr şi aşteptăm Viaţa veşnică, tot în interiorul acestui Adevăr.

Îndemnul martirilor pe care îi sărbătorim astazi este acela de a ne păstra credinţa noastră. Ştiti din ce porneşte admiraţia mea personală cel puţin pentru Atanasie Todoran, dar şi pentru oricare [martir]? Eu când mă uit la un altul care este de alta religie, care nu este creştina, mă întreb dacă el în credinţa lui religioasa este şi de bună -credinţa. Dacă crede cu adevarat în credinţa lui, chiar dacă nu este a mea, şi dacă va fi gata să moară pentru ea. Noi, în Transilvania, avem modele de urmat în cei care au fost gata să moară pentru credinţa ortodoxă şi întru credinţa ortodoxă. S-au mântuit, se roagă acolo pentru noi, şi ne rugăm şi noi ca ei să mijlocească pentru noi şi aceasta ne dă şi garanţia că şi noi ne vom mântui dacă vom rămâne până la sfârşit şi fără de clintire în Adevărul lui Hristos care se numeşte Ortodoxia, Amin!”

[Predica despre ecumenism a Mitropolitului Bartolomeu Anania la Sfintii Marturisitori Ardeleni. Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia!]

Conferinta despre ereziile Orientului - Parintele Ioan Vladuca

Parintele Ioan Vladuca – Conferinta despre ereziile Orientului





Citate din cartea marii initiati ai indiei si parintele paisie de Dyonysios Farasiotis:




ALLAHABAD: A DOUA ÎNTÂLNIRE CU BABAJI



“Toti yoghinii din Mongyr ai lui Satyananda erau impresionati de faptul că-l întâlnisem pe Babaji în ashramul său din Himalaya. Veneau asadar să-mi ceară diverse amănunte. Voiau, de pildă, să afle locatia exactă, ceea ce era însă destul de greu de determinat. în orice caz, păreau extrem de dornici să aibă o întâlnire cu Babaji. Pentru ei, acesta reprezenta aproape un mit.



Eu stiam asadar că, în ziua cutare a lunii, Babaji va coborî pentru câteva zile în Allahabad, unul dintre orasele sfinte ale Indiei, situat pe valea Gangelui.. La fiecare doisprezece ani avea loc în Allahabad o mare sărbătoare religioasă la care se adunau yoghini si gurusi din toată India. Sărbătoarea dura trei zile si era închinată întregului panteon hindus. As fi avut, prin urmare, nespusa „cinste“ si „binecuvântare“ să mă aflu printre marii yoghini, si în felul acesta să fiu „ajutat“ de energia si de vibratiile lor.

M-am alăturat unui grup oarecare. Yoghinul din mijloc purta rasa portocalie. Era slab, cu părul si barba albe si lungi. Avea un chip linistit si frumos. Sedea în pozitia lotusului. în fata unei cărti deschise, cânta cu mâna dreaptă la un instrument care semăna cu o muzicută minusculă. Avea si un glas melodios. Pentru mine, constituia tipul cel mai reprezentativ al yoghinului. Corespundea întru totul imaginii pe care mi-o construisem despre ceea ce înseamnă un „yoghin“. Acesta părea să fie si motivul pentru care mă oprisem în fata lui, asa încât m-am apucat să-l cercetez cu atentie.



Brusc, am luat seama la mine însumi, constientizând că mi se întâmplă ceva bizar: capul îmi juca încoace si încolo, ca si când as fi încercat să alung ceva care voia să se aseze deasupra mea; cu amândouă mâinile îmi frecam ochii, de parcă m-as fi străduit să mă trezesc, în timp ce lumea se îndepărta din jurul meu uimită si înfricosată. Unii dintre ei părăseau chiar definitiv adunarea. în sfârsit, mi-am revenit! L-am privit impasibil pe yoghin. „Las-o mai usor cu măruntisurile astea ieftine!“, i-am zis în sinea mea. Nu mă supărasem pe el, ci pur si simplu îmi pierdusem orice interes. Am plecat indiferent fată de „puterile“ lui, pe care tocmai mi le dovedise.



Reflectând mai târziu asupra întâmplării, am constatat că nu-mi putusem da seama când anume mi-am pierdut controlul si constiinta de sine. Nu realizasem când a început exact, nici cât a durat acea stare ce mă cuprinsese, nici ce am făcut în tot acel răstimp. Devenisem constient abia din momentul în care am început să mă lupt pentru a scăpa. Dar acela fusese oare începutul, sau sfârsitul fenomenului? Nu cumva yoghinul nu izbutise să mă hipnotizeze? Nu cumva îi esuase tentativa de a mă supune? Nu cumva se străduise numai, fără succes? Ori poate se petrecuse tocmai contrariul? Adică, începusem să mă împotrivesc abia la sfârsit, după ce m-a „lăsat“ el, când am început să mă trezesc? Câte minute durase această „luare în stăpânire“? Probabil că n-am să o aflu niciodată. Problema cea mai serioasă era că si el intervenise asupra mea tot fără permisiunea sau consimtământul meu. O făcuse pe ascuns, inopinat, cu viclenie, fără ca măcar să-1 invit sau să-l provoc. Maniera în care actionase m-a edificat asupra intentiilor sale perfide.



Este demnă de remarcat si spaima oamenilor care fugeau. Ea dovedeste că experienta le spunea că se întâmplă ceva rău, ceva care justifică teama. Dacă ar fi avut experiente benefice de pe urma unor astfel de întâmplări, atunci cu sigurantă nu s-ar fi înfricosat, ci dimpotrivă, s-ar fi bucurat, si în nici un caz n-ar fi fugit, ci s-ar fi apropiat si ar fi sezut.



Eu mă „obisnuisem“ deja să fiu expus unor astfel de tehnici, fapt pentru care nu mi-a fost frică. Dimpotrivă, îl socotisem pe yoghin un diletant. Desigur, nu cunosteam exact modul în care procedase. Ceea ce-mi provoca însă curiozitatea era acel „lucru“ care avusese tendinta clară de a se aseza pe capul meu. Nu fusese ceva vizibil, audibil sau palpabil, dar îl simtisem învârtindu-se împrejurul capului meu, asezându-mi-se pe crestet si apoi îndepărtându-se, iar aceasta de mai multe ori. Mi se păruse a fi o anumită energie sau un spirit. Era ca un norisor care se învârtea în jurul meu. în tot cazul, nu mi-l doream prin preajmă; era apăsător, sumbru, agasant, malefic, agresiv, într-un cuvânt – respingător.[UN DEMON]



Preot Matei Vulcanescu Ispita spiritualitatii orientale:







Iar toate acestea le simtisem ca atare exact atunci, asadar într-o perioadă când încă mă zbăteam în ignorantă si confuzie, nestiind ce se întâmplă cu mine. Astăzi pot spune cu certitudine că acel individ îndreptase asupra mea “un spirit rău, un demon care se străduia să-mi pătrundă în suflet si să mă aducă sub stăpânirea sa, supunându-mă poruncilor yoghinului. în acea împrejurare am reusit să evit un asemenea deznodământ, însă din nefericire aveam să o pătesc mai târziu.



In dimineata următoare am pornit în căutarea lui Babaji.



…………………………………………………………..

Iesind afară ametit, am pătruns în curtea interioară a vilei. De jur-împrejur erau clădiri tetragonale. Se aflau aici cam trei sute de persoane, între care si destui europeni. Am zărit o tânără blondă, îmbrăcată în haine traditionale indiene, pe care o cunoscusem în New Delhi. Sărmana, se credea femeia lui Babaji si se străduia să se comporte ca atare. Mi-a fost milă de ea, căci o găseam absolut ridicolă. Nimeni n-o jignea, după cum nici nu-i dădea vreo atentie. Părea să fi luat-o putin razna. Stătea de ani de zile în India si trăia o himeră. Mă întrebam: n-a putut nimeni să o facă să-si revină? N-a încercat nimeni să o aducă la realitate? Care era atitudinea gurului? Mai degrabă îi hrănea închipuirea, după cum concluzionasem din povestirile unei prietene de-a ei din Delhi. încă un element semnificativ în cartea de vizită a lui Babaji. Nu cumva avea relatii cu ea? Toti indienii manifestau o fascinatie aparte fată de albii blonzi, semintia vechilor lor stăpâni, fascinatie amestecată cu ură si invidie. Să constituie oare Babaji o exceptie? Mi-am reamintit o suită întreagă de istorii relatate de tinere care o pătiseră în felul acesta cu gurusii lor…



Intre timp, toti cei prezenti treceau prin fata lui Babaji si i se închinau, după care îi sărutau picioarele. Fată de unii se purta foarte sever, fată de altii era blând si binevoitor.



L-am reîntâlnit pe tânărul care mă adusese pe bicicletă. Insista să merg si eu înaintea lui Babaji. Cuprins de temeri, am încercat să tergiversez. S-a simtit foarte prost, fapt pentru care, nevoind să-l pun într-o situatie dificilă, m-am dus. Indată ce am ajuns înaintea lui Babaji, acesta a devenit iarăsi sever. Eu am simtit din nou o frică teribilă, aproape paralizantă. Abia am izbutit să soptesc în minte: „Ajutor!“. Exact în acea clipă, gurul s-a mai domolit.



A făcut un semn si m-am îndepărtat usurat de presiunea si angoasa pe care le simteam în fata acestei creaturi bizare. Ce anume mă înfricosa atât de tare? Ochii săi neobisnuiti? Marea sa putere? Dar si părintele Paisie avea o foarte mare putere, după cum si ochii săi deveneau neobisnuiti, mai presus de fire, însă nu mă speriasem niciodată alături de el, ci dimpotrivă. De ce mă stăpânea totdeauna această apăsare si fobie în fata lui Babaji? – mă întrebam eu pe atunci…



A sosit si ora mesei. Ne-am asezat pe pământ, în siruri. I s-a împărtit fiecăruia câte o frunză mare pe care urma să fie pusă mâncarea: cartofi, verdeată, orez fiert si condimente din belsug. Tânărul care stătea lângă mine mi-a povestit că devenise de curând patronul unei fabrici. Era asadar un indian bogat, urmând să devină si mai bogat, de vreme ce se afla abia la început. îsi datora întreaga situatie lui Babaji, despre care spunea că le „împarte bogătie“ unora dintre discipolii săi. Printre acestia se număra si editorul proprietar al vilei. într-adevăr, costurile găzduirii erau imense, mai ales că yoghinii aveau să rămână patru-cinci zile în casa editorului, după care urmau să-si schimbe locatia. Iar toată această lume trebuia să mănânce si să doarmă. Familia eliberase camerele si le cedase integral gurului si ucenicilor săi. Mărturiseau cu totii că prosperitatea materială le era asigurată prin intermediul „capacitătilor“ lui Babaji. „Desigur, pe toate acestea le-am realizat prin puterea lui“, era leit-motivul tuturor.



Jertfa



După masă a început jertfa. în curte fusese amenajat un altar special, unde aprindeau focul si jertfeau. S-au adus niste tipsii cu materii unsuroase. Babaji aducea jertfa, ajutat de stăpânul casei si de cei mai apropiati ucenici, care erau masati în jurul său. Luau din când în când grăsime cu o lingură mare si o aruncau în foc, în timp ce cântau diferite imnuri către zei. Se răspândea un pregnant miros de carne arsă. Toti ceilalti urmăreau cu evlavie. Această slujbă a durat aproximativ două ore. La sfârsit, din lingura înnegrită pe care o folosiseră la slujbă, unul dintre discipoli (era tocmai „amicul“ meu olandez) lua cu degetul funingine si atingea fruntile celor prezenti, desenându-le astfel câte o bulină între sprâncene. M-am apropiat si eu, beneficiind de acelasi tratament. Fusesem impresionat de slujbă. N-am realizat însă pe moment cui îi era adresată acea jertfa. Bineînteles că nu lui Hristos. Oamenii erau politeisti, idolatri. La început am sesizat mai greu consecintele acestui aspect, deoarece, sub influenta crestinismului, îmi era complet străin modul lor de perceptie a realitătii. Ei însă aduceau cu adevărat jertfe idolilor, întocmai precum vechii elini, oricât de neverosimil mi se părea pe atunci!



Yoga si hinduismul sunt lucruri inseparabile. îsi asumă exact aceeasi filosofie, aceeasi credintă, izvorăsc una din cealaltă. Hinduismul nu poate fi imaginat fără zeitătile sale diforme si monstruoase. Yoghinii acestia erau pur si simplu fideli traditiei, slujeau si se închinau idolilor lor. Iată că si în secolul XX există idolatri! Mi-am făcut astfel o idee despre cum va fi arătat Grecia înainte de crestinism, când oamenii se închinau celor doisprezece zei ai Olimpului. Desigur, indienii îi întrec cu mult pe vechii elini. Ei venerează mii de zeităti, dintre care o mare parte au aspect si însusiri de animale, iar nu de oameni – precum aveau zeii antici ai grecilor.



Inchinarea



Gurul se plimba nestingherit prin mijlocul oamenilor, fără ca cineva să cuteze a se apropia de el sau a-i atine calea. Apoi a dispărut înspre aripa sudică a clădirilor. Multimea a format o coadă. „Se duc să treacă iarăsi prin fata lui, ca de obicei“, m-am gândit eu. Fiindcă intentionam să părăsesc vila, am intrat si eu în rând. Nu pentru a mă închina lui Babaji, asa cum mă îndemnau ei, ci doar în semn de salut. Era un simplu gest de politete. „In definitiv, mi-au oferit ospitalitate!“, îmi spuneam în gând.



Sirul era lung si nu-1 vedeam pe Babaji. Il ascundeau câtiva copaci. După un timp, apropiindu-mă mai mult, l-am văzut iesind din spatele copacilor. Până să apuc să mă mai întreb cui se închinau atunci oamenii dacă nu lui Babaji, m-am pomenit în fata unui templu cu vreo douăzeci de statuete de câte jumătate de metru înăltime. Alături se postaseră grupuri de brahmani care supravegheau sirul cu severitate. Babaji se cătărase pe creanga unui copac si mă privea. In fata mea mai erau trei persoane. Se închinau, lăsau bani si plecau. M-am jenat să ies din rând. Ar fi fost un gest jignitor fată de toti ceilalti. Nu aveam nici posibilitatea de a pleca discret. M-am apropiat asadar si m-am închinat idolilor, făcând în aceeasi clipă si rugăciune către Hristos.



Astfel am călcat porunca lui Dumnezeu pe care o auzisem într-un chip atât de minunat în minte atunci când am urcat pentru prima dată treptele ashramului Heracan si am făcut cunostintă cu idolii.



Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alti dumnezei în afară de Mine. Să nu te închini la idoli, nici să le slujesti lor. Ce făcusem eu în acea zi? Nu participasem la o slujire? Nu mă alăturasem unei jertfe? Nu erau ele adresate în mod evident idolilor hindusi? Nu spune prorocul David în Psalmi că Toti idolii neamurilor sunt demoni (Ps. 95,5)? Nu sfârsisem prin a mă închina idolilor?



Oare nu pentru că refuzau să arunce un pumn de tămâie în foc spre cinstirea idolilor îsi pierdeau martirii crestini avutia lor, îsi pierdeau persoanele iubite, îsi pierdeau însăsi viata în grozave torturi suferite din partea idolatrilor?



Asa refuzau ei să se supună minciunii si tatălui minciunii, Satanei. Asa se luptau pentru adevăr. Iar acest adevăr este cel mai însemnat dintre toate. El nu vizează cine stie ce constructie abstractă sau teorie cu termen limitat, ci priveste întreaga viată a omului, anume risipirea ei în minciună, în rătăcire, sau valorificarea ei autentică prin contact nemijlocit cu realitatea, care este Dumnezeu.



Martirii crestini se luptau cu iubire pentru adevăr, pentru Dumnezeu, pentru semenii lor, arătându-le calea adevărată care duce la viata vesnică, străduindu-se să-i elibereze din non-existenta propriilor himere, din moarte.



Desigur, ei însisi au dobândit viata vesnică prin moartea trupului. Au schimbat cele vremelnice cu cele vesnice, cele ieftine cu cele de pret. Au primit darul iubirii si al curajului de la Dumnezeu, Care a făgăduit întregii lumi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, si Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu (Luca 12, 8).



Hristos ne îndeamnă să nu ne temem de vrăjmasii Săi, care au puterea să ucidă doar trupul nostru, dar n-au nici o stăpânire si nici o putere asupra sufletului nostru vesnic, si deci nu ne pot aduce vătămări substantiale. Trebuie să ne temem mai degrabă de despărtirea de Adevăr si de Iubire, adică de Adevăratul Dumnezeu, despărtire care ne conduce la pierderea fericirii vesnice.



Cum m-am demonizat



După acest ultim act, lumea a început să se împrăstie în grupuri. Babaji se retrăsese. Mă hotărâsem să plec. Zărindu-1 pe yoghinul olandez, m-am dus să-mi iau rămas bun. M-am asezat lângă el pe gazon si am schimbat câteva cuvinte. „Ne vom revedea“, i-am spus si l-am lovit prieteneste peste coapsă. Atunci am simtit ceva iesind din corpul său si intrând în al meu. O putere mi-a inundat tot trupul.



M-a privit cu uimire! S-a ridicat si a plecat precipitat, fără să mai spună un cuvânt. M-am mirat si eu de ceea ce simtisem, dar si de reactia olandezului gol-golut. N-am înteles ce mi se întâmplase.



Am pornit apoi pe jos spre hotel, unde am ajuns abia la miezul noptii, după opt ore de mers. Pe tot parcursul acestui drum, am simtit în mine o uriasă energie. Mă simteam foarte puternic. Păseam cu mândrie si arogantă, netemându-mă de nimeni si de nimic. Niciodată în viata mea nu mă simtisem atât de puternic. Mi se părea că-i am pe toti oamenii în mână si că mă pot impune în fata oricui fără nici un efort. Eram stăpânul stăpânilor. „Niciodată în viata mea nu am păsit atât de liber pe pământ“, m-am gândit atunci. Acest sentiment de libertate izvora din lipsa oricărei frici sau nesigurante. Eram convins că pot controla absolut orice situatie neprevăzută… iar neprevăzutul n-a întârziat să se ivească.



Se înnoptase si intrasem pe un drum secundar, îngust si întunecat. La 50 de metri în fata mea am văzut vreo zece bărbati care puneau ceva la cale, arătând către mine. Le păream o victimă sigură. Am înaintat drept spre ei, ignorându-i cu desăvârsire. Când ne mai despărteau 10 metri, s-au adunat buluc si au pornit către mine într-un iures mut si sălbatic. Nu m-am temut nici o clipă, ba chiar zâmbeam arogant continuând să păsesc în acelasi ritm. De îndată ce au ajuns lângă mine si m-au înconjurat, au înlemnit. Le-a dispărut orice urmă de îndrăzneală. S-au repliat înspăimântati. M-am oprit si i-am privit. Cineva din lateral mi-a strigat ceva pe un ton amenintător si injurios. M-am întors, l-am privit si s-a oprit brusc. Apoi mi-am făcut drum exact printre ei, împingându-i usor dar ferm, si m-am îndepărtat fără să le mai dau nici o atentie.



I n mod normal acestia s-ar fi năpustit asupra mea, mi-ar fi smuls pretioasa borsetă cu banii si pasaportul, m-ar fi trântit la pământ, m-ar fi scuipat si m-ar fi lovit cu picioarele, cu pumnii si cu orice altceva le-ar fi dictat sălbăticia si ura lor. în sărăcia si disperarea din India, astfel de incidente erau la ordinea zilei.



Ce se întâmplase însă? Ce văzuseră pe chipul meu, determinându-i să cedeze terifiati? Fetele lor îi recomandau ca pe niste oameni lipsiti de scrupule. Nu se jucau. Mai făcuseră astfel de lucruri, aveau experientă. Cu sigurantă că rămăseseră deodată extrem de intrigati în privinta mea. Cât despre mine, stiam negresit că posed „puterea“[DEMONICA] lui Babaji, pe care o dobândisem mai degrabă de la „prietenul“ meu olandez, la plecare.



Ispita puterii



Mi-am continuat drumul. Se înnoptase bine si am intrat într-un parc imens, unde existau vechi constructii de mari dimensiuni. Era un templu oarecare. Stiam că asemenea locuri sunt frecventate de hoti, dar nici măcar nu-i luam în calcul. Nu mi-am luat nici un fel de măsuri de precautie pentru a evita să fiu văzut si urmărit de virtualii tâlhari. Mă preocupa intens un cu totul alt aspect: dispuneam de o mare putere! Trăiam cu adevărat puterea.



- Putere… putere! Ce-i rău în asta? mă întrebam în sinea mea.



- Bine, dar tu ce cauti de fapt în viată? îmi replicam într-un dialog lăuntric.



- Este rău să păsesti ca un stăpân, ca un suveran pe pământ? Să nu te temi de nimeni si de nimic? Să-ti fie toate la îndemână si să obtii cu usurintă tot ceea ce doresti? De ce să fie rău? mă întrebam provocator pe mine însumi.



Diversi indivizi se apropiau de mine, unii târându-se, altii păsind pe lângă mine cu indiferentă. Numai ce-mi întorceam fata către ei, si se îndepărtau instantaneu. Mi-am adus aminte de germanul în costum pe care îl întâlnisem la întoarcerea mea din ashramul Heracan, discipol si el al lui Babaji. Se revărsa din el puterea. O putere stranie. Eram convins că inspiram si eu acum acelasi sentiment.



Nu stiu cât timp am zăcut polemizând cu mine însumi. Conflictul interior îmbrăca forma unui dialog de felul acesta:



- Bine, tu ai renuntat la putere. Nu te mai preocupa în mod special să stăpânesti; acum te-ai reîntors la vechile deprinderi?



- Da, însă de data asta dimensiunile sunt colosale. Ce-ti va mai putea sta împotrivă? Pe care femeie o vei dori si n-o vei avea? Ce confort economic îti va mai lipsi vreodată? Ce cunoastere vei căuta si n-o vei dobândi?



Diavolul îmi indusese senzatia că ar avea putere nelimitată de a-mi oferi toate acestea.



- Da, dar n-am să găsesc prin asta iubire! m-am împotrivit eu din nou.



- Vei avea cele mai mari satisfactii din lume, gândeste-te!



- Da, dar pe mine mă interesează adevărul, ce importantă au toate celelalte? Si dacă le ai, si dacă nu le ai, ce-i cu asta? Sunt toate desarte, stupide si ridicole… Nu, nu mă interesează puterea, nicidecum!



In această stare m-am dus la hotel, unde am dormit aproape până în după-amiaza următoare.



A doua zi am petrecut-o reflectând îndelung. Ce se întâmplase cu mine? Ce concluzie puteam desprinde? De partea cui erau yoghinii, a lui Dumnezeu sau a Diavolului? Constituia hinduismul un drum alternativ către Dumnezeu, sau era o cursă a Diavolului, o perfidă rătăcire care îi făcea pe oameni să-si irosească viata fără scop, fără sens?

Intr-una din serile următoare l-am văzut în vis pe Babaji. M-a luat de mână, m-a învătat să zbor si să cânt în acelasi timp o mantră care se referea la zeul Shiva: „Hare Om Namah Shivaya“. Această mantră mi se întipărise puternic în minte. M-am trezit cântând-o. Eram animat de dorinta arzătoare de a merge la gară, căci „stiam“ pur si simplu că la acea oră Babaji va pleca. Am coborât scările în toiul noptii, dar am aflat usa hotelului încuiată. Am strigat insistent, însă nu s-a găsit nimeni să-mi deschidă. M-am suit pe terasa hotelului si am auzit în depărtare o multime de oameni care scandau înflăcărat: „Sfinte părinte biruitor!“… Discipolii îsi luau rămas bun de la gurul lor. Au strigat mai mult de o oră.



Mantra se lipise de mintea mea: „Hare Om Namah Shivayam“. Era efectul unei interventii nemijlocite a lui Babaji. Din nou, nu,mi se ceruse consimtământul sau aprobarea… M-am gândit iarăsi la cât de diferit se purta cu mine bătrânul Paisie! Mă respecta desăvârsit. Nu făcea niciodată ceva fără încuviintarea mea.



In zori m-am dus la culcare, în timp ce mantra mi se tot învârtea prin minte. Exista în melodia ei ceva care mă atrăgea. Eram însă iritat de faptul că-mi fusese implantată în minte din exterior.



………………………………………………………………………..



…………..Atunci Babaji si-a atintit ochii asupra lui cu putere. Omul si-a strâns mâinile la piept si si-a lipit picioarele, devenind ca un stâlp. în acelasi timp a început să tremure si să topăie pe loc într-un mod cu totul suprafiresc, lăsând impresia că ar avea arcuri sub picioarele imobile. Mai mult, începuse să scoată niste mugete năprasnice, asurzitoare, de vacă rănită si înfuriată. Babaji l-a tinut cam un minut în această stare. Apoi l-a lăsat pentru un scurt răstimp, după care, înainte ca omul să-si revină, l-a dezlăntuit din nou, mai tare de această dată. Se misca în fata mea ca un compresor si mugea înfiorător. Toti rămăseseră fără glas si priveau uluiti. Mie însumi îmi era greu să-mi cred ochilor în fata acestui spectacol. Apoi individul s-a potolit cu desăvârsire, iar lumea a continuat să treacă prin fata lui Babaji, care si-a reluat obisnuita pozitie de relaxare, pe jumătate întins. O tânără de lângă mine s-a adresat multimii explicând că Babaji tocmai îi dăruise „iluminare“ acelui om! Eu însă mă confruntam cu o dilemă. Potrivit conceptiei hinduse, pentru ajungerea la „iluminare“ – samadhi, cum mai e numită – sunt necesare eforturi îndelungate, precum si parcurgerea mai multor vieti ca yoghin. Babaji i-o „dăruise“ acestui om în câteva minute. îi scurtase evolutia spirituală cu multe cicluri de reîncarnări.

Conform punctului de vedere crestin, gurul poseda într-adevăr însusiri supranaturale, întrucât era demonizat. Altfel spus, le îngăduise spiritelor demonice să locuiască în sufletul său. Puterea care se manifesta prin el era puterea spirituală a demonilor.



Omul care îl venera deci pe Babaji, îi venera practic pe demonii ce locuiau înlăuntrul lui, si astfel le dădea dreptul de a intra si în sufletul său. Asadar, evenimentul căruia îi fusesem martor era fenomenul cotropirii sufletului său de către demoni. Ceilalti care i se închinau primeau doar o anumită influentă demonică, a cărei intensitate varia în functie de fiecare individ în parte, însă nu erau supusi demonizării, posedării propriu zise a sufletului de către diavoli.



CE AM DESCOPERIT IN BIBLIOTECA LOR



Ashramul din Mongyr dispunea de o bibliotecă pentru uzul membrilor săi. Majoritatea cărtilor din dotare erau cele ale gurului, traduse în diverse limbi. Existau foarte putini alti autori în afara celor din cercul restrâns al gurului. Una dintre exceptii era swami Vivekananda. Nu stiu dacă îl numărau printre înaintasii lor spirituali sau îi apreciau pur si simplu scrierile.



Asadar, acest swami Vivekananda a devenit celebru în Occident, cu precădere în Anglia si America, la începutul secolului XX. Si-a petrecut viata conferentiind despre hinduism oriunde era solicitat. S-a străduit să întemeieze si câteva centre hinduse, bucurându-se de ceva mai mult succes în America. Această misiune i-a fost încredintată ca si datorie a vietii sale de către maestrul său, gurul Rama Krishna, un mare „sfânt“ al hinduismului. A murit în jurul anului 1930.



Citisem câteva din cărtile sale, fapt pentru care mi-a stârnit un viu interes testamentul lui, pe care l-am găsit într-unui din rafturile bibliotecii. O carte cu putine pagini, pe care însă n-o mai văzusem, si nici nu mai auzisem vreodată despre ea. De altfel, n-am mai întâlnit-o până astăzi nicăieri altundeva. Am început deci să o citesc. Foarte curând, am rămas stupefiat de continutul ei!



Era mărturisirea existentei unui efort sistematic, concertat cu precizie de-a lungul mai multor etape, cu scopul schimbării politice si, în cele din urmă, a cotropirii lumii occidentale crestine de către conceptiile orientale. Punctul terminus al acestui plan era distrugerea definitivă a crestinismului.



Vivekananda vorbea de o riguroasă strategie care fusese initiată cu câteva generatii înainte de el si care se afla deja în curs de aplicare. în stadiul actual, se urmărea pregătirea mentalitătii occidentale pentru asumarea conceptiilor orientale despre lume si Dumnezeu. Planul în sine era conceput de niste fiinte spirituale superioare, în orice caz nu de către oameni, din câte lăsa să se înteleagă textul. Vivekananda se socotea un umil slujitor al acestui plan, si se plasa pe sine într-o serie de nume apartinând altor oameni care îsi puseseră în trecut viata în slujba aceluiasi scop. Era satisfăcut de felul în care se achitase de partea sa de datorie, si părăsea această viată „împlinit“.



M-a impresionat, pe de o parte, mărturisirea fătisă a faptului că există o veritabilă strategie de cotropire religioasă a lumii occidentale, iar pe de altă parte, caracterul atât de pervers al acestui plan.



Cine ar fi bănuit, de exemplu, că stiinta psihiatrică a fost utilizată în acest scop? Părintele psihiatriei contemporane, Karl Jung, nu face nici o descoperire novatoare, asa cum ar fi multă lume tentată să creadă. El colectează pur si simplu toate „revelatiile“ hinduismului despre sufletul omenesc, despre structura si functionarea lui, converteste definitiile sanscrite într-un limbaj personal, simplu si accesibil, le cosmetizează cu o terminologie stiintifică si le prezintă societătii occidentale ca pe niste noi descoperiri. Pe măsură ce ele sunt receptate cu entuziasm în medii tot mai largi, Jung elaborează lucrări al căror caracter metafizic devine din ce în ce mai explicit, pentru ca la sfârsitul vietii să-si mărturisească public atasamentul fată de hinduism. Câtă lume a fost avizată asupra farsei jucate de Jung? Un cititor pasionat al cărtilor sale este deja influentat, acomodat cu o întreagă suită de conceptii hinduse. Este un exemplu tipic de infiltrare ocultă a unor anumite tipuri de idei…



Demersul acesta continuă cu succes în zilele noastre. Imbrăcarea hinduismului într-o haină „stiintifică“ îl face mai usor digerabil. Nu sunt prea multi oamenii care se întreabă serios ce poate avea stiintific în ea o conceptie incontrolabilă prin ratiune si experientă. Cât de stiintific poate fi un sistem care se bazează pe teoria karmei, sau pe teoria reîncarnării? Este nimic altceva decât metafizică pură, credintă pură, adică religie.



Totusi, atractia occidentalilor fată de spiritualitatea hindusă este astăzi o realitate, în contextul în care catolicismul si protestantismul, aceste devastatoare erezii, au reusit să distrugă în Apus autentica traditie spirituală crestină. însetând după ceva mai profund, oamenii descoperă întâi yoga, iar apoi sfârsesc prin a deveni hindusi. Există regiuni, precum nordul Americii, în care yoghinii din ashramuri au fost dusi chiar si la mănăstiri catolice cu scopul de a-si propovădui „stiinta“. I-au invitat însisi călugării catolici, care au pus la dispozitie spatiul monastic si toată logistica necesară, au adresat invitatii publicului larg si au sustinut inclusiv financiar „cursurile“ de yoga! De vreme ce L-au pierdut pe Hristos, fireste că se hrănesc acum cu roscove…



Al doilea lucru care m-a impresionat a fost legat de ceea ce am descoperit într-un alt periodic pe care îl tipărea asezământul. Existau aici relatări despre diverse evenimente din viata gurului. Iată ce povestea la un moment dat el însusi:



„Când eram mai tânăr, călătoream prin satele Indiei. într-un sat oarecare, un om pe care îl ajutasem foarte mult s-a oferit să mă învete cum să chem spiritele din lumea de jos. [...] Am mers apoi într-o seară la cimitir cu câtiva ucenici de-ai mei, si am aplicat cele pe care le învătasem. Dar când au venit spiritele, nu le-am putut tine piept, asa încât le-am îndreptat asupra uneia dintre discipolele mele, pe care au luat-o în stăpânire. A fost chinuită foarte tare si în cele din urmă a murit. Pentru a mă purifica de această faptă, am stat trei zile si trei nopti în apele Gangelui“.



Ce ar trebui să mire pe cineva mai întâi în această relatare? Vizita nocturnă la cimitir? Invocarea spiritelor?[DEMONII] Dirijarea lor împotriva tinerei fete? Cum se cheamă aceasta: spiritism, magie, satanism? Oricum ar sta lucrurile, în nici un caz stiintă! Iar în ce priveste spiritele din lumea de jos, ce altceva puteau fi ele, dacă nu demonii despre care ne previne Evanghelia?



La fel de socantă este si calitatea morală a gurului, care pentru a se salva pe sine îsi sacrifică discipola care îi încredintase trupul, sufletul, mintea si întreaga ei viată! Apoi individul îsi „spală“ calm si imperturbabil crima morală în… apele Gangelui! Apropo, calitatea apei unui râu de a spăla constiintele înnegrite si vinovate este un fapt dovedit stiintific, sau o conceptie pe de-a-ntregul religioasă? Din câte cunosc, râul Gange este considerat sfânt numai de către hindusi. Nici musulmanii, nici buddhistii, nici taoistii, nici crestinii nu împărtăsesc o asemenea credintă. Cu atât mai putin oamenii de stiintă. Orice practicant al „stiintei“ yoga se comportă în realitate ca un credincios, ca un hindus.



Ne putem întreba de ce aceste cercuri de oameni de factura lui Vivekananda încearcă să ne submineze credinta în mod indirect si ocult, de ce îsi prezintă oferta sub o aparentă stiintifică si de ce nu se încumetă să ne propună deschis si onest credinta lor, dându-ne posibilitatea de a o supune în cunostintă de cauză comparatiei cu credinta crestină. Evident că oamenii vicleni nu înteleg să folosească decât mijloace de actiune pe măsură. Rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi, vor merge din rău în mai rău…, spune Scriptura (II Tim. 3, 13).





INFLUENTA PRACTICII YOGA ASUPRA TRUPULUI SI A MINTII



In epoca noastră, sistemul yoga este prezentat ca un panaceu pentru cvasitotalitatea problemelor cu care se confruntă omenirea. Pot fi auzite adesea lozinci promotionale de genul „Faceti yoga pentru sănătate si frumusete!“. La început, cineva poate simti într-adevăr o stare de bună dispozitie si revigorare. Este imediat sfătuit să atribuie această îmbunătătire unor anumite „puteri ascunse“ activate prin intermediul asanelor yoghine. La fel de bine însă, această bună dispozitie si revitalizare pot fi atribuite miscării, punerii în activitate a corpului care se „trezeste“ din sedentaritatea aproape cronică impusă de organizarea socială contemporană. De altfel, exact aceleasi simptome le are orice persoană care începe să practice cu oarecare regularitate jogging, înot, fotbal sau orice tip de gimnastică. Cu atât mai mult dacă acea persoană renuntă la anumite obiceiuri nocive precum fumatul, pierderea noptilor, supraalimentatia, alcoolul s.a.m.d.



De asemenea, trebuie subliniat că acest sentiment reconfortant însoteste prima etapă a practicării exercitiilor yoga. Ulterior, apar în general probleme serioase, traduse prin dureri ale bazinului, ale coloanei vertebrale, ale genunchilor, ale articulatiilor. Asanele, aceste pozitii yoghine ciudate, sunt absolut nefiresti pentru corpul uman, ele imitând de obicei diverse pozitii ale animalelor. însesi denumirile lor sunt ilustrative în acest sens: Shalabasana = pozitia lăcustei, Bhujangasana = pozitia cobrei, Kukondasana = pozitia cocorului, Utthan pristasana = pozitia sopârlei, etc. Unele dintre ele sunt mai accesibile, altele mai dificile. Oricum, rămânerea prelungită în aceste pozitii necesită exercitiu îndelungat. Cu timpul, articulatiile corpului se vor destinde, permitând anumite contorsionări nefiresti. Sunt totusi foarte multi cei care se aleg astfel cu traumatisme mai usoare sau mai grave. Faptul este adeverit, de altminteri, si de textele „sfinte“. Upanishadele, spre exemplu, proclamă că cel care se plânge sau se revoltă din pricina problemelor pe care le provoacă yoga, acela nu este vrednic pentru yoga.



In perioada în care practicam cu asiduitate aceste exercitii, s-a întâmplat să urmăresc în Tesalonic conferinta unui yoghin indian. Vrând să se arate cu orice pret superior celorlalti „concurenti spirituali“ care îsi încep „vânătoarea“ cu afirmatii de genul „yoga = sănătate = frumusete“, el a rostit un adevăr: „Cine face yoga numai pentru a dobândi sănătate si frumusete, e mai bine să facă înot. Nu are nici un motiv să se apuce de yoga. Yoga este pentru cei interesati să evolueze spiritual“. Să vedem în continuare care sunt natura si mijloacele de realizare prin yoga a acestui progres spiritual.



Tinta principală a gimnasticii yoghine, scopul asanelor nu este dezvoltarea sistemului muscular, nici dobândirea mobilitătii fizice. Obiectivul lor este modificarea echilibrului biochimic al organismului uman.



Prin practicarea acestor asane, se exercită o presiune constantă asupra organelor interne ale corpului (inimă, ficat, plămâni, intestine), dar mai ales asupra glandelor endocrine (chakrele, asa cum sunt cunoscute în jargonul yoghin). Această presiune produce hiperexcitarea glandelor, ceea ce determină de obicei o suprafunctionare a lor si, în consecintă, o secretie mai mare de hormoni în corp. Alteori, însă mult mai rar, se întâmplă exact contrariul.



Fiecare grup de asane exercită presiune asupra anumitor glande. Un set de pozitii excită, spre exemplu, glanda tiroidă, provocând o hipersecretie a hormonului tiroxină care se varsă în sânge si modifică întregul metabolism de bază al corpului. Persoana respectivă devine hiperkinetică, lucru pe care îl socoteste însă rezultatul unei „absorbtii de energie din centrele superioare ale universului“ ca urmare a tehnicilor yoghine. în acelasi fel, există asane menite să excite glandele suprarenalele, pancreasul, inclusiv hipofiza – care reglează functionarea tuturor celorlalte glande. Medicina demonstrează că o asemenea stare de tulburare hormonală generalizată determină dereglări majore de perceptie la nivelul tuturor simturilor. Efectele sunt mai intense decât cele produse în urma consumului de alcool sau narcotice.



In ashramul din India al lui Satyananda, amicul meu englez Tony îmi spunea: „Exercitiile de Kriya Yoga mă fac să mă simt de parcă as lua continuu L.S.D.“. Simtea în el o energie debordantă, care se cerea consumată printr-o activitate permanentă si prin efort fizic sustinut. Bietul om nu mai putea sta niciodată locului, fapt ce i-a atras multe neplăceri.



De asemenea, exercitiile yoga axate pe reprimarea prelungită a respiratiei se soldează în majoritatea cazurilor cu cresterea cantitătii de bioxid de carbon din sânge, fenomen pe care cele mai recente descoperiri medicale îl conexează cu producerea unor halucinatii vizuale si auditive, între care senzatia de decorporalizare, de comunicare cu entităti din alte lumi, de materializare spontană a unor corpuri luminoase s.a.m.d.



Este foarte usor pentru cineva neexperimentat duhovniceste să se rătăcească, în lipsa unui criteriu pe seama căruia să discearnă natura evenimentului pe care îl trăieste. Este de provenientă fiziologică? Este o festă jucată de simturi? Este de sorginte psihică, precum halucinatiile psihopatilor care „aud“ voci si au „viziuni“? Sau este un eveniment spiritual? Iar dacă este un eveniment spiritual, de la cine provine? De la Hristos, sau de la Diavol (care are capacitatea de a lua chip de animal, de lumină sau chiar de înger, asa cum arată Scriptura, scrierile patristice si experienta ascetică a Bisericii)?



Iată ce declara Satyananda, vorbind despre tehnicile yoghine: „împreună cu această sansă a eliberării de îngrădiri si neplăceri, există pe de altă parte posibilitatea ca cineva să înnebunească si să-si petreacă restul zilelor într-un ospiciu psihiatric. Din nefericire, aceasta s-a întâmplat unor oameni care au urmat practicile yoghine fără povătuire sau n-au ascultat sfaturile profesorului lor“ (extras din periodicul grecesc „Yoga“, nr. 15/1981, pp. 41-42). Dincolo de încercarea evidentă de transfer a întregii responsabilităti asupra discipolilor, această afirmatie naste întrebarea: de vreme ce aceste exercitii sunt atât de primejdioase, de ce sunt promovate abundent, fără nici un fel de precizări si avertismente, în periodice, cărti si brosuri ilustrate care nu scot în evidentă decât pretinsele lor rezultate binefăcătoare?



Eu însumi, influentat de elogiile cu care o asemenea revistă prezenta aceste exercitii, am început să execut Suria Namaskar (salutul soarelui). Se spunea că este o metodă care redă rapid mobilitatea tuturor articulatiilor si masează extrem de eficient toate organele interne si toti muschii corpului. Dacă se simte cineva obosit, în orice ceas al zilei îsi poate redobândi vitalitatea fizică si mentală executând acest exercitiu. Citind că yoghinii îl practică în 12 cicluri pe zi, am făcut si eu întocmai. După câteva zile am început să simt că pieptul îmi „fierbe“ si „hârâie“! De asemenea, temperatura corpului îmi crestea constant. „S-au deschis focurile spirituale“, m-am gândit eu în naivitatea celor 22 de ani ai mei, profund impregnat de mentalitatea si terminologia yoghină. Am început să mă simt însă tot mai rău si, din fericire, m-am oprit. Ce se întâmplase? Simptomele mele nu erau decât efectul unei supra-activări hormonale; nimic spiritual, cum îmi imaginam pe atunci. Am discutat mai târziu despre aceasta cu o swami care mă simpatiza. S-a arătat foarte îngrijorată si m-a sfătuit să renunt definitiv la astfel de practici, fără să-mi ofere alte explicatii.



Dar să revenim la gurul Satyananda, pentru a vedea cum justifică traumele fizice si psihice pe care le poate contracta cineva prin yoga. în continuarea textului prezentat mai sus, el spune: „Nu lăsati să vi se întâmple asa ceva. Dacă doriti să urmati calea către adevărata cunoastere, trebuie să aveti un guru care să fie complet familiarizat cu această dimensiune aparte a constiintei. Profesorul trebuie să o cunoască pe dinafară, trebuie ca el însusi să fi ajuns acolo. Un astfel de guru se numeste satguru. De ce să vă multumiti cu ceva mai putin?“. în fata „concurentei“ spirituale a celorlalti gurusi, Satyananda se autopropune indirect ca initiat în tainele yoga, apt să-i călăuzească fără riscuri pe cei interesati. Realitatea atestă însă destule cazuri de ucenici care l-au părăsit înfricosati, dezamăgiti si dezechilibrati psihic. Când întâlneam anumiti swami si profesori de yoga trădând foarte grave probleme psihice si solicitam explicatii asupra acestei stări de fapt, mi se spunea cu naturalete că gurul le luase pur si simplu mintea întrucât aceasta le era piedică în evolutia spirituală. Iată până unde poate merge strădania de a oculta adevărul si de a justifica moral crima sufletească.



Acelasi guru Satyananda relatează: „Multi discipoli vin si îmi mărturisesc că au foarte multe probleme sexuale de când fac Kundalini Yoga. Se simt foarte vinovati pentru aceasta. Dacă nu eram eu acolo, ar fi înnebunit. Le spun: Uitati, aceasta este o chestiune pur fiziologică. Lăsati-o să se întâmple!“ (extras din cartea editată în Grecia „învătături ale lui Paramhamsa Satyananda“, voi. VI, Ed. Septembrie 1989, p. 397). Cu alte cuvinte, disfunctionalităti grave ale organismului, al căror impact se răsfrânge dramatic si la nivel psihic, trebuie ignorate ca niste evenimente „pur fiziologice“! Desi un asemenea punct de vedere frizează dementa, el nu trebuie neapărat să socheze. Este reflexul mentalitătii religioase hinduse, care consideră nebunia ca fiind „sfântă“. Am cunoscut în India un brahman care se mândrea că sotia lui este nebună! Comentariile sunt de prisos.



Satyananda declară mai departe: „De multe ori, persoanele care primesc aceste unde din Kundalini vor să mănânce si iar să mănânce, ca niste epicurei. Eu le spun că acest lucru este absolut în regulă; altfel, vor avea multe complexe“.



Intr-un alt context, Satyananda afirma: „Totusi, oamenii spun că trezirea lui Kundalini este primejdioasă. De ce? Bineînteles, se pot întâmpla si accidente, este posibil să sfârsiti la psihiatrie pentru un timp. Dar totul pe lumea aceasta este un risc. Viata reprezintă un mare risc, si omul trebuie să fie un luptător îndrăznet, gata oricând să riste… Ce se va întâmpla dacă eu exersez Kundalini Yoga si înnebunesc? Atunci veti începe voi să exersati si, dacă înnebuniti, va începe altul. în cele din urmă, vom îmblânzi Kundalini…“ („Yoga“, nr. 5/1981, p. 8). Prin urmare, Satyananda nu numai că le propune dezinvolt tuturor yoghinilor asumarea statutului de simpli cobai într-un experiment incontrolabil, ci recunoaste în plus că el însusi, marele guru, marele iluminat, marele initiat, este expus exact acelorasi riscuri!



Dincolo de faptul că existenta lui Kundalini („sarpele sfânt care doarme la baza coloanei vertebrale a fiecărui om“) este iarăsi o convingere eminamente religioasă, trebuie retinută din nou pledoaria pentru caracterul util si onorant al nebuniei, cel putin când ea survine în urma practicării yoga. Mesajul nu lasă loc nici unui echivoc: „Vom continua până ce vom îmblânzi Kundalini, indiferent dacă aceasta ar însemna înnebunirea a milioane de oameni“.



Lipsa de orice scrupul a unei atari atitudini nu este nici ea decât expresia conceptiei generale despre lume a hinduismului, care „educă“ sistematic astfel de personalităti. Este relevantă în acest sens si mărturia Teodorei Katelouzou, publicată de către ziarul „Orthodoxos Typos“ în 1976:



„Intrucât am aplicat intensiv timp de mai bine de doi ani metoda lui Maharishi, pot afirma cu toată sinceritatea si răspunderea că relaxarea prin meditatie este o pasivitate în stil indian care paralizează orice putere de reactie si de luptă în viată; este foarte îndepărtată de adevărata liniste si împlinire sufletească. Prin tehnica lui Maharishi, si prin toate celelalte tehnici hinduse sau buddhiste, omul se autohipnotizează si pierde orice urmă de vointă si de initiativă. Este o spălare a creierului care se impune treptat si care are drept rezultat final pierderea completă a personalitătii. Mi-a adus si mie serioase prejudicii sub aspect mental, căci nu mai puteam să mă concentrez în nici o împrejurare, si îmi pierdusem toată energia. Din clipa în care am încetat să meditez, mi-am putut continua fără probleme studiile… Metoda lui Maharishi făcea destule victime. Un tânăr care practica meditatia transcendentală s-a sinucis în timp ce urmărea un seminar al lui Maharishi. Un altul si-a pierdut definitiv vocea. Un căpitan grec a început să prezinte tulburări psihice din ce în ce mai grave, până când l-au închis la psihiatrie. Multi tineri pe care i-am văzut cu ochii mei începeau să schiteze miscări spasmodice, gesturi din cele mai bizare, si numeroase alte reflexe pe care nu le puteau controla“.



Să încheiem acest tablou reamintind si faptul că, de obicei, executantul exercitiilor yoga este instruit să-si concentreze mintea în anumite puncte concrete ale corpului, care diferă în functie de exercitiu. Concomitent, el trebuie să repete în gând sau chiar si cu voce tare o anumită mantră, care am văzut deja că nu este altceva decât o formulă de invocare sau adorare a uneia dintre miile de zeităti hinduse: Shiva, Krishna, Kali, Vishnu, s.a.m.d. Este o altă probă peremptorie a caracterului profund religios al yogăi, si un avertisment asupra implicatiilor duhovnicesti ale practicării acestor exercitii. Pentru un crestin, consecintele sunt similare cu cele ale apostaziei.



…………………………………..

S-au spus în cadrul cursurilor încă multe alte lucruri din a căror analiză se pot desprinde concluzii cel putin interesante. Eu îmi voi concentra însă atentia asupra a trei chestiuni.



a) Această practică se bazează pe cultivarea metodică si exploatarea neîngrădită a imaginatiei. Dacă se are în vedere cazul unei persoane care exersează zilnic, pe parcursul mai multor ani, această metodă, este lesne de înteles ce amploare va dobândi capacitatea sa imaginativă, pe de o parte, dar si cât de mult timp din viata sa si-l va petrece în tărâmul imaginatiei sau sub influenta ei directă, pe de altă parte.



b) O asemenea tehnică îl educă pe practicant în spiritul unui pasivism si al unei obediente totale. Să ne reîntoarcem asupra modului în care a fost executată metoda Mind Control. Stăm asadar lejer pe scaun si ne relaxăm, închidem ochii si pierdem contactul cu mediul înconjurător; emitem monoton pentru câteva minute sunetul „sfânt“, OM, si ne golim treptat mintea de orice gânduri. Auzim apoi vocea temperată dar autoritară a unui profesor de yoga, care ne dictează riguros ce să facem. Ne supunem continuu, ordinele succedându-se fără încetare. Ne conformăm automat, mecanic, fără nici o cenzură ratională, între altele si pentru că nu dispunem de timpul fizic pentru a rationa; orice efort rational presupune întreruperea exercitiului. Ii permitem să facă uz de mintea noastră după bunul său plac, fără să fi fost preveniti despre ceea ce urmează să ni se întâmple. Nu ni s-a dat ocazia si timpul de a ne gândi, de a discerne si de a alege liber. Am fost efectiv pusi în fata faptului împlinit. S-a exercitat asupra noastră o stăpânire totală, vreme de aproximativ douăzeci de minute. Când ni se spune să ne „trezim“, atunci ne „trezim“, si ne simtim capul îngreuiat ca si când ne-am scula din somn.



Este scenariul unei sedinte tipice de hipnoză în masă, condusă de un yoghin experimentat, cu scopul de a „sparge“ barierele mentale care îl împiedică pe individ să progreseze în autohipnoză. Pentru că obiectivul ultim al acestui seminar îl constituie predarea unei tehnici de autohipnoză.



Ni s-a înmânat la sfârsit câte o casetă audio, cu ajutorul căreia să exersăm la domiciliu. Indicatiile sunau astfel: „Izolati-vă într-o cameră linistită din casa voastră si rugati să nu fiti deranjati sub nici un motiv. Trageti obloanele si stingeti toate luminile, asa încât să fie întuneric si liniste. Asezati-vă în pozitia lotusului sau în orice altă pozitie de meditatie; dacă vă e greu, atunci întindeti-vă pur si simplu pe podea. Relaxati-vă si porniti casetofonul“.



Când caseta începe să ruleze, se aude pentru câteva minute un zumzet continuu, asemănător cu zgomotul unui motor care functionează monoton. Acest zumzet „pregăteste“ mintea (întocmai ca si sunetul prelungit OM) pentru a executa comandamentele ulterioare „fără gânduri“ si reactii lăuntrice de împotrivire. Zumzetul continuu „goleste“ mintea de gândurile deja existente, si împiedică totodată nasterea unor gânduri noi.



La capătul câtorva luni de practică intensă, puteam deja aplica singuri metoda, fără profesor si fără casetă. Ajunsesem la stadiul în care eram capabili să ne „autocufundăm“.



Instructorii preferau să utilizeze termenul „autocufundare“, evitându-l cu obstinatie pe cel de „autohipnoză“, întrucât termenul „hipnoză“ provoacă adesea rezerve si chiar teamă, iar pe de altă parte este un termen deja consacrat care nu poate fi prezentat ca o descoperire nouă. Din exact acelasi motiv era evitat, cel putin într-un prim stadiu, si termenul „meditatie“.



c) Marile promisiuni pe care le vehiculează învătătorii acestei tehnici sunt instrumentul cu ajutorul căruia îi tin pe oameni în stăpânirea lor.



Prima promisiune care ni se face decurge din chiar numele organizatiei: vom învăta să ne controlăm mintea si să-i valorificăm puterile ascunse. Apogeul acestei promisiuni este atins atunci când profesorul ne spune că „Mintea Universală“ care guvernează întreaga lume va face ca dorinta noastră să devină realitate; cu alte cuvinte, orice imagine autoprogramată am derula pe ecranul mintii noastre prin tehnica pe care am învătat-o va fi transpusă în realitate de către „Mintea Universală“. Ni se făgăduieste că putem deveni în felul acesta bogati, frumosi, puternici, sănătosi, celebri, ba chiar putem ajunge la „progres spiritual“, „cunoastere spirituală“ si, mai mult, „sfintenie“.



In continuare, suntem invitati să ne înscriem în asociatia absolventilor seminarului. Vom păstra astfel un contact permanent si vom fi tinuti mereu la curent cu noile „descoperiri“. în acelasi timp, devenim membrii unui grup de oameni care se sprijină social, dobândim noi prieteni, noi cunostinte, noi posibilităti… Pe de altă parte, desigur, conducătorii grupului îsi sporesc influenta socială, pot introduce mai usor în circulatie anumite stiri si idei, si pot modela mai eficient perceptia despre lume a adeptilor lor.



In ceea ce priveste marile făgăduinte cu care publicul este atras către seminariile de Mind Control, una din problemele majore care se cer rezolvate vizează identificarea continutului notiunii de „Minte Universală“. Dacă prin acest termen este subînteles Dumnezeu, atunci avem de-a face cu o religie care îsi revendică putinta de a-i aduce pe adeptii săi în contact cu Divinitatea si, în felul acesta, se năruie toate pretentiile stiintifice ale metodei. Insă Hristos ne avertizează că există două feluri de puteri spirituale: Dumnezeu si îngerii Săi, pe de o parte, si Diavolul împreună cu demonii lui, de cealaltă parte. Si, de vreme ce această asa-numită „Minte Universală“ nu este Hristos, ci, dimpotrivă, subminează si maimutăreste învătătura si Biserica lui Hristos, atunci este cât se poate de evident cine se ascunde în spatele acestei titulaturi!



Cât priveste măsura în care se concretizează promisiunile pe care organizatia le agită atât de strident, majoritatea membrilor pe care i-am cunoscut nu si-au îmbunătătit radical nici situatia economică, nici starea de sănătate, după cum nici n-au devenit celebri sau super-inteligenti. Ceea ce s-a schimbat însă substantial în viata lor este conceptia despre om, despre lume si despre Dumnezeu. De asemenea, au suferit notabile transformări de comportament si personalitate, devenind în general mai pasivi, si în special dependenti de instructorii Mind Control. Se poate vorbi într-adevăr de un control al mintii, însă numai în sensul că mintea le este dirijată de către conducătorii grupului. Printre acestia din urmă, am constatat că există unii care îsi exercită realmente puteri suprafiresti. Sunt puteri spirituale care sustin si dirijează organizatia. Liderii cei mai „evoluati“ întretin un contact nemijlocit cu „fiintele spirituale“, în spetă cu demonii.



Al doilea exemplu



Să ne oprim, în cele ce urmează, asupra seminarului organizat de „Centrul OM“ al gurului Shri Chinmoy. Cel care predă este un discipol apropiat al gurului. Afisul care ne invita la conferintă purta titlul „Cum veti atinge prin yoga tintele dumneavoastră spirituale“.



Iată procedeul prin care am fost învătati să medităm: ne asezăm într-o pozitie cât mai relaxată, închidem ochii si ne concentrăm mintea asupra unui punct concret (locul inimii, spre exemplu). Profesorul ne propune: „Imaginati-vă că inspirati si expirati nu prin nări, ci prin inimă. Simtiti aerul trecând prin inima voastră“. Asadar, pret de aproximativ zece minute ne imaginăm că aerul intră si iese prin inimă. Se presupune că astfel ni se deschide „inima spirituală“ si dobândim iubire. Urmează apoi o pauză în care profesorul ne vorbeste despre yoga, reîncarnare, karma si despre gurul său. La capătul peroratiei, închidem ochii si ne concentrăm din nou asupra locului inimii. Profesorul ne indică acum să ne imaginăm că în locul inimii există o floare deosebit de frumoasă. Ne cere apoi să ne identificăm cu aceasta. După ce ne lasă câteva minute să ne autostimulăm imaginatia, ne îndrumă să ne cufundăm în „inima“ florii, unde ar exista, spune el, un soare minuscul. „Cufundati-vă în soare… Simtiti soarele cum creste si devine una cu voi…“. După această cufundare a mintii în imaginar, începe lent revenirea în lumea reală. „Simtiti că iesiti din soare… Sunteti iarăsi în floare; ridicati-vă deasupra florii… Auziti sunetele din jurul vostru… Deschideti ochii putin câte putin“.



O dată cu finalul exercitiului, profesorul îsi reia expunerea: „Aceste exercitii sunt foarte simple, dar foarte eficiente, mai ales dacă le practicati zilnic, la ore bine stabilite… Veti putea pătrunde astfel în realitatea spirituală si veti accede la un plan spiritual superior“, ne asigură el cu convingere. In sfârsit, ne permite să-i adresăm câteva întrebări. Mă grăbesc să-l interpelez:



- Domnule profesor, pe de o parte vorbiti despre o anumită „realitate“ pe care meditatia ne va ajuta să o descoperim, iar pe de altă parte în toate exercitiile pe care le-am făcut ne-ati comandat să ne imaginăm această realitate. Cum stim că ea există cu adevărat si că nu este o simplă născocire a imaginatiei noastre?



- Meditatia vă va convinge de aceasta. Cu cât veti exersa mai temeinic, cu atât veti fi mai edificati si veti dobândi experiente despre această realitate.



- Dar dacă fac în fiecare zi exact ceea ce-mi spuneti, adică mă scol dimineata si meditez asupra inimii spirituale, îmi imaginez că respir prin inima spirituală, că schimb energie cu cosmosul – si tin să subliniez cuvântul „imaginez“ – nu înseamnă aceasta pur si simplu că mă autosugestionez? Nu voi ajunge în final, după ani de zile de practică, să creditez propria mea imaginatie, luând-o drept realitate? Nu cumva mă transpun într-o lume fantastică? Mai mult, nu cumva voi ajunge să confund în general realul cu imaginarul? Vreau să spun că nu există în realitate nici floarea, nici soarele în inimă, nu-i asa?



- Da, nici floarea si nici soarele nu există. însă dumneavoastră, prin exercitiul meditatiei, ajungeti să încorporati calitătile acestor imagini – adică frumusetea florii, luminozitatea soarelui – si astfel sunteti ajutati să le realizati în viata dumneavoastră.



- Asadar, este vorba de autosugestie, de autoprogramare sau programare din exterior, mai ales că dumneavoastră sunteti cel care alege aceste simboluri, în timp ce noi vă executăm riguros instructiunile. Practic, dumneavoastră ne programati mintile, iar noi ne conformăm programului…



- Uitati ce se întâmplă, întreaga societate umană functionează pe baza unor programe; noi nu facem decât să schimbăm un program cu altul mai bun.



- Sunt de acord că societatea începe să programeze mintile oamenilor din chiar clipa nasterii lor, imprimându- le adesea valori negative – precum egoismul, agresivitatea, goana după bani si putere, hedonismul în toate formele lui, s.a.m.d…. Este suficient să evocăm programele actuale de televiziune, care promovează constant sexul si violenta, întrebarea mea este alta: De unde stim că noul program pe care ni-1 propuneti este expresia adevărului?



- Cunoasteti dumneavoastră cumva adevărul?



- Nu, dar păstrez multe dubii legate de ceea ce ne propuneti, si vreau să le discutăm. Ce garantii există că programul pe care vreti să-l impuneti mintii noastre este furnizor de adevăr? Dacă el este gresit, atunci îmi voi petrece tot restul vietii luând greseala drept adevăr? Nu e oare extrem de riscant? In cel mai fericit caz, îmi voi irosi multi ani de zile în zadar… Iar apoi, voi mai găsi oare vreodată resursele spirituale pentru a înlătura acest program? Voi putea măcar constientiza că acest program este gresit, de vreme ce m-am supus ani în sir unei actiuni sistematice de anihilare a capacitătii critice a mintii?



Subit, atmosfera dintre noi a devenit glacială si profesorul a sugerat că nu mai este dispus la o prelungire a discutiei.



Intrucât am participat la nenumărate sedinte de hipnoză si am auzit gurusi celebri vorbind despre hipnoză si meditatie, întrucât am văzut cu ochii mei maestrii yoghini precum Babaji si Satyananda hipnotizând oameni în câteva secunde – ba chiar am fost eu însumi „beneficiarul“ unui asemenea tratament de cinci-sase ori în India, am toate temeiurile să afirm că asa-numita „meditatie“ yoghină este o formă de autohipnoză. De altfel, am întâlnit gurusi care admiteau implicit această echivalentă.



Desigur, cei care meditează sunt de obicei dirijati în prealabil de către un guru, astfel încât temele sunt atent selectate dinainte. Asa se face că discipolii sunt dirijati uneori spre a-si „reaminti“ vietile anterioare, ca în felul acesta să îmbrătiseze credinta în reîncarnare. Alteori sunt dirijati să mediteze asupra figurii gurului, sub pretextul însusirii valorilor spirituale pe care acesta le întrupează; în realitate, însă, pe aceste căi ocolite vor fi condusi spre a-l admira, adora si zeifica pe guru, devenind în final uneltele lipsite de vointă ale acestuia.



Prin meditatie, adică în cea mai mare măsură prin autohipnoză si autosugestie, persoana este determinată să-si împletească singură lanturile spirituale cu care se va lăsa târâtă în înselare si sclavie. Gurusii utilizează însăsi puterea mentală a persoanei pentru a o supune. Este ca si cum ar convinge-o să-si scoată ochii cu propriile ei mâini.



Iar oamenii răi si amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe altii si rătăciti fiind ei însisi (II Tim. 3, 13), spune Apostolul Pavel. Dar cine i-a înselat pe toti acestia, pe gurusi si pe discipolii lor? Cine i-a deturnat la o asemenea distantă de realitate? Există în spatele lor o traditie spirituală multimilenară, în care se nasc si pe care o respiră: vechea idolatrie rezistă până în zilele noastre, întretinută de anumite entităti spirituale care produc valuri de evenimente si experiente suprafiresti, alimentându-le oamenilor atasamentul fată de această traditie. Evanghelia nu face nici un secret din identitatea autorului si catalizatorului acestei rătăciri: este balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheamă Diavol si Satana, cel care înseală toată lumea (Apoc. 12, 9).



Al treilea exemplu



Mă voi referi succint la continutul a două conferinte-lectii sustinute de miscarea gurului Satyananda.



Prima lectie este predată de însăsi Shivamurti, conducătoarea filialei grecesti a miscării. Suntem înjur de 20 de persoane, cu vârste situate până la 25 de ani. Ni se indică mai întâi să facem câteva asane, pentru ca în final să ne asezăm în pozitia lotusului.



- Acum închideti ochii! Dobânditi cunoasterea tărâmului spiritual care se află în fata persoanei voastre.



Un întuneric se întinde în fata mea. Mă străduiesc să-l pipăi, să-i aflu marginile.



- Imaginati-vă în mijloc o lumânare arzând.



Facem eforturi serioase în acest sens.



- Deschideti ochii si priviti intens flacăra lumânării care arde în fata voastră.



Intr-adevăr, în acest timp cineva aprinsese o lumânare de dimensiuni mari si o postase în fata noastră. După ce o privim concentrati vreme de câteva minute, ne porunceste din nou:



- Inchideti pleoapele si păstrati imaginea lumânării în fata ochilor.



Acum detaliile sunt mai „palpabile“, exact ca atunci când, după ce privim soarele un anumit timp si închidem ochii, păstrăm în continuare imaginea soarelui pe retină, ca urmare a excitării nervului optic. Acelasi gen de „perceptie“ se manifestă si acum. Imaginea lumânării persistă în fata noastră, fără să facă necesar un efort de imaginatie.



- Străduiti-vă să păstrati imaginea clar si constant în fata voastră cu ochii închisi, ne spune din nou Shivamurti.



Intr-adevăr, reusesc.



- Acum străduiti-vă să vedeti un frumos trandafir rosu… îl vedeti cât se poate de viu, cu picăturile de rouă pe el…



De aici începe deja să lucreze imaginatia. Continuăm apoi cu succesiuni întregi de imagini, la capătul cărora ni se comunică ritos:



- Tărâmul prezent acum în fata voastră se numeste Tsitakas si este locul vederii spirituale. Se poate dezvolta acest tărâm, precum si capacitatea de a primi si a trimite imagini.



In concluzie, ni se adresează din partea conducătorului miscării propunerea explicită de a ne cultiva paroxistic imaginatia.



Cea de-a doua lectie se desfăsoară în vasta sală a unui ashram din India. Profesoară este o swami europeană, veche discipolă a gurului. Poartă rasa portocalie. Printre elevi se numără în special vizitatori ocazionali ai ashramului, de la copii până la oameni de vârstă medie. Nidra Yoga sau „yoga relaxării“ se adresează prin excelentă societătii contemporane.



Profesoara ne invită să ne întindem pe podea, fără să ne atingem unul pe altul, si să ne găsim o pozitie cât mai comodă.



- Inchideti ochii si linistiti-vă, relaxati-vă…



Ritmul indicatiilor este lent, pentru a ne asigura tot timpul necesar executiei. în sală domneste o liniste deplină, întreruptă numai de glasul yoghinei.



- Simtiti-vă corpul devenind greu, din ce în ce mai greu… Este cu neputintă să-l miscati… Simtiti punctele de contact cu podeaua…



Urmează o pauză de câteva minute.



- Acum simtiti-vă corpul foarte usor, gata să-si ia zborul… Uitati acum corpul, si priviti cu mintea un minunat apus de soare… Acum o floare galbenă… O cascadă frumoasă… Un soare strălucitor…



Imaginile se însiruie ca la un cinematograf. Glasul profesoarei este domol si ritmat. întregul exercitiu durează în jur de o oră.



- Acum dobânditi din nou constiinta propriului corp… Miscati-vă încet-încet membrele…



Intr-adevăr, îmi simt corpul îndeajuns de greu cât să nu pot schita miscări rapide.



- Deschideti-vă ochii putin câte putin si luati act de amănuntele camerei…



Mă ridic alene, ca după un somn profund. Privind în jur, constat că majoritatea cursantilor par a fi proaspăt treziti din somn… Unii rămân însă întinsi pe podea. Au adormit într-adevăr de-a binelea!



- Treziti-i, ne spune zâmbind profesoara…



Acesta a fost continutul lectiei de Nidra Yoga, pe parcursul căreia ne-am predat controlul mintii si întreaga vointă în mâinile swamitei, devenind subiectii unei proceduri tipice de hipnoză în masă. Hiperstimularea imaginatiei a constituit din nou activitatea noastră principală.



Am evocat cele trei cazuri de mai sus pentru a ilustra si sub acest aspect imensa diferentă dintre yoga si ascetismul ortodox. Acesta din urmă adoptă o pozitie refractară fată de imaginatie, concentrându-se asupra unei ancorări cât mai intense în realitate. Consideră imaginatia un teren extrem de primejdios, folosit prin excelentă de către Diavol. Părintii asceti desemnează frecvent imaginatia ca fiind „puntea demonilor“, iar pe Diavol îl numesc „mare scenograf, „regizor“ sau „născocitor“. Prin intermediul imaginatiei, Diavolul se străduieste să influenteze decisiv mintea umană. Părintii disting net lucrarea imaginatiei de adevărata lucrare a harului dumnezeiesc. Această lucrare a Duhului Sfânt este percepută în stare de trezvie, în deplină cunostintă, si totdeauna în afara tărâmului imaginatiei.



Să consultăm însă chiar scrierile patristice. Textul ce urmează apartine Sfântului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Războiul nevăzut. Sfântul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Părintilor crestini si le-a reunit în monumentalele culegeri intitulate „Filocalia“ si „Everghetinos“, care au devenit cele mai citite cărti în mediile monahale ortodoxe. îmbrătisând el însusi acelasi mod de viată pe care si-l asumaseră Părintii isihasti si rezumând experienta patristică a Bisericii lui Hristos, Sfântul Nicodim scrie:



„După ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmează a vorbi aici si despre felul cum să corectăm imaginatia si memoria noastră; căci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decât impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am văzut, auzit, mirosit, gustat si pipăit. Am putea asemăna întrucâtva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. [...]



Să stii că, după cum Dumnezeu este în afară de toate simturile si lucrurile ce se simt, în afară de orice formă, culoare, distantă si loc, ca o fiintă fără formă si neînchipuită, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. Prin urmare, să stii că imaginatia este o putere sufletească incapabilă a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei.



Să stii că Lucifer, cel ce fusese întâiul între îngeri, aflându-se la început mai presus de imaginatie si afară de orice formă, culoare si perceptie, ca minte ratională, imaterială, fără formă si fără trup, mai apoi râvnind în mintea sa să devină întru totul egal cu Dumnezeu, a căzut în această mult divizată, grosolană si multiformă imaginatie. Astfel, din înger fără formă, nematerial si nepătimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si pătimas.



De aceea este numit de către dumnezeiestii Părinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mâncător al pământului patimilor, nălucire, si alte nume de acest fel. [...]



Deci, învată din acestea, iubite, că diferitele forme ale imaginatiei, după cum sunt inventii si născociri ale diavolului, tot asa îi sunt lui si foarte pe plac. Pentru că, după unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigători si se amestecă în suflet, fâcându-l sălas al gândurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti. [...]



O! Dar diavolul cel ucigător de oameni a făcut ca, întocmai precum el a căzut prin imaginatie, tot asa si Adam să-si închipuie că poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin această închipuire să cadă. Astfel, din acea viată cugetătoare, îngerească, indisolubilă si statornică, a fost aruncat de diavol în imaginatia robită simturilor, multiformă si nestatornică, si în starea animalelor irationale. [...]



Omul, o dată căzut într-o astfel de stare, cine poate spune în câte patimi, răutăti si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie?



A umplut filosofia morală cu felurite amăgiri, fizica cu multe opinii neadevărate, iar teologia cu dogme false.



Căci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind să vorbească despre Dumnezeu si să se ocupe îndeosebi de adevărurile înalte si neînchipuite ale lui Dumnezeu, chiar înainte de a-si curati mintea de formele pătimase si de feluritele închipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, în locul adevărului au aflat minciuna. Răul cel mare este că au îmbrătisat această minciună drept adevăr. în loc de teologi, ei se arată a fi niste amăgitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul.



Deci, frate, dacă doresti să te eliberezi degrabă de aceste patimi si răutăti, dacă voiesti să te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si dacă iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobândi dumnezeiasca luminare, atunci luptă-te din răsputeri a-ti goli mintea de orice formă, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru că toate acestea sunt plăgi, umbre si neguri care întunecă puritatea, nobletea si strălucirea mintii. Nici o patimă trupească sau sufletească nu poate pătrunde în minte pe altă cale decât prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele înselăciunii vrăjmasului, dar mai cu seamă imaginatia: într-însa este rădăcina oricărui păcat.



Sârguieste-te, deci, a-ti păstra mintea curată de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.“



Asadar, în vreme ce crestinii se feresc de imaginatie în timpul rugăciunii, toti gurusii si new age-istii, dimpotrivă, o stimulează si o dezvoltă prin diversele mijloace de „meditatie“, considerând-o „vehicul“ si mod de a se apropia de „Dumnezeu“. Bineînteles, „Dumnezeul“ lor este cu totul altul decât Hristos.



In zilele noastre asistăm la o veritabilă explozie de organizatii new age-iste care cultivă sistematic imaginatia în mintile adeptilor lor. în acest fel, Diavolul găseste terenul cel mai prielnic pentru a-i „duce la cinema“, cum obisnuia să spună bătrânul Paisie. Acest teren extrem de fertil va fi valorificat si de către Antihrist, în scopul plăsmuirii falselor sale minuni. Sfântul Apostol Pavel scrie în cea de-a doua sa epistolă către tesaloniceni că arătarea lui Antihrist va fi însotită de false minuni care se vor săvârsi prin lucrarea Diavolului: Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însotită de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului (II Tes. 2,9-10).



Asadar, analiza acestor aspecte legate de meditatia orientală si rugăciunea crestină revelează o dată în plus antiteza fundamentală dintre cele două religii. Pe cât diferă lumina de întuneric si Dumnezeu de Diavol, pe atât diferă Biserica lui Hristos de păgânismul hindus si de sectele new age-iste.”



http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-initiati-india-parintele-paisie/