“Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că
anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această
talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor
bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot
atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o
repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au
încrezut în bănci au devenit cerşetori într-o singură zi. Au agonisit cu anii,
care în contul burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o
viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj. Acum va fi mult mai rău. Va avea de
suferit întreaga lume. Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor
bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi
zălogul neacceptării codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci şi credite,
toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei
controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e
simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de faţă are un bot de fiară cu un
rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul
de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor fi adunaţi toţi în acelaşi staul.
Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le este
numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă”. (Staretul Antonie)
SISTEMUL SATANIC AL CIVILIZATIEI CREATE DE OM SE VA AUTODISTRUGE
Vreau sa mai spun cateva cuvinte, ci despre creatie, ca sa poata fi mai bine
intelese cele ce vor urma. Dumnezeu creeaza tot ceea ce este viu intr-un sistem
unitar, foarte dur. Tot universul este absolut legat, prin fiece actiune, pana
in cele mai mici amanunte, de cea mai umila parte a sa, iar pentru o fiinta
rationala cum este omul, chiar si printr-o actiune ce nu face parte din lumea
materiala – gandul. Faptele fapturilor inferioare nu pot aduce nici o dauna
universului. Ele sunt limitate la propriile instincte si acelor asemenea lor, la
fel si prin proprietatile de autoreglare a naturii insasi. Altceva e omul. El
este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si oricat am polemiza despre
ce este chip si ce este asemanare, despre ce se sterge si ce nu, cu ce este
inzestrat omul de la nastere si ce e chemat sa agoniseasca pe parcursul intregii
sale vieti, in cazul de fata important este altceva – faptele sale, atat in
lumea materiala, cat si in cea nevazuta, cum se reflecta ele asupra mediului
inconjurator, asupra mediului in care traieste, cat si asupra intregului
univers. Nu Dumnezeu a sters de pe fata pamantului Sodoma si Gomora, ci oamenii
care s-au dezis de pronia Creatorului. Spun despre aceasta pentru ca toate
nenorocirile ce au sa se intample cu natura si cu omul nu sunt o urmare a maniei
lui Dumnezeu, pentru ca El este Atotiubitor si Atotmilostiv, ci sunt urmare a
actiunilor atotdistrugatoare a omenirii insasi. Iar acum vreau sa vorbesc
propriu zis despre ceea ce ii asteapta pe toti, din pacate, intr-un viitor nu
prea indepartat, iar unele lucruri se si intampla chiar in momentul de fata.
Asadar, iata ce am vazut eu despre viitor.
Intai de toate, tot felul de catastrofe tehnologice. Sistemul de viata creat
de om este, in esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu
legile lui Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga. Vor cadea
avioane, se vor ineca corabii, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Si
toate acestea pe fundalul unor fenomene naturale, care se vor intampla pe tot
pamantul, dar mai ales in America. Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de
pamant, secete nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. Va
fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma contemporana- New York-ul. Nu va ramane
fara rasplata nici Gomora- Los Angeles-ul.
Se pare ca greu va fi de gasit pe pamant un loc unde omul se va simti
linistit, in deplina siguranta. Omul isi va gasi linistea numai nadajduind in
Dumnezeu, pamantul nu il va mai putea ocroti. Cele mai grele urmari ale
dezlantuirilor naturii le vor avea de suportat orasele, pentru ca ele s-au rupt
cel mai mult de ea. Un singur turn babilonian distrus, o casa contemporana, un
bloc si iata – sute de morti fara pocainta, fara impartasanie, sute de suflete
pierdute. Aceste case construite pe pari, care sunt, in esenta, niste sageti ce
au strapuns pamantul, ca si cum s-ar indrepta incolo, catre iad; ele le vor
aduce oamenilor moartea grozava sub ruine. Si cel care va ramane in viata ii va
invidia pe cei care au murit intr-o clipa, pentru ca soarta lui e si mai
inspaimantatoare- moartea de foame si prin asfixiere.
Orasele vor prezenta o priveliste groaznica, chiar si cele ce vor fi ferite
de o distrugere capitala, lipsite de apa si electricitate, caldura si
aprovizionarea alimentara. Vor aminti de niste imense cosciuge de piatra, atat
de multi oameni vor muri. Bande de ticalosi vor savarsi rautati, chiar si ziua.
In orase va fi greu sa te deplasezi, iar noptile oamenii se vor strange in
grupuri mari, ca impreuna sa incerce sa ajunga pana in zori. Rasaritul soarelui
va anunta nu bucuria unei zile, ci mahnirea necesitatii de a trai si aceasta
zi.
Nu trebuie sa credeti ca la sat va domni linistea si bunastarea. Otravite,
slutite, arse de seceta sau inecate de ploi, campurile nu vor mai da roadele
trebuincioase. In vite vor da molime nemaivazute si oamenii, nemaifiind in stare
sa le ingroape le vor lasa sa se descompuna, otravind aerul cu niste miasme
groaznice. Taranii vor suferi din cauza atacurilor orasenilor, care, in cautare
de hrana, se vor imprastia prin sate, gata sa omoare omul pentru o bucata de
paine! Da, pentru acea bucata pe care acum nu o pot inghiti fara condimente si
sosuri, vor fi varsari de sange. Canibalismul va fi un fenomen frecvent; primind
pecetea Antihristului, omenirea va sterge toate hotarele moralitatii. Si pentru
sateni noaptea va fi un timp al groazei, pentru ca anume noaptea se vor intampla
cele mai crunte jafuri. Dar trebuie nu doar sa supravietuiesti, ci si sa
pastrezi averea pentru lucru, altfel amenintarea mortii de foame va fi o
realitate. Insisi oamenii, la fel ca in oras, vor fi vanati. Dintr-o parte, va
parea ca s-au intors vremurile de dinainte de potop. Dar nu. Pe atunci, asupra
lumii, dainuia cuvantul lui Dumnezeu: “Cresteti si va inmultiti“. Acum, insasi
viata omenirii, esenta sa, e indreptata spre negarea harului si a lucrarii lui
Dumnezeu. Dar nici acesta nu este sfarsitul.
TOATE INCEP DE LA CELE MICI. PERVERTIREA MORALITATII PANA LA CULMI DE
NEIMAGINAT, BATJOCORIREA CREDINTEI, INCURAJAREA SUICIDULUI
Foarte des, mai bine zis, aproape intotdeauna, de dupa lucrurile marunte nu
le distingem pe cele cu adevarat mari. In sensul acesta, nu observam cum un mic
pacat incalca legile fundamentale ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea
aceasta si, ca un Creator, a creat-o in deplina armonie cu Sine. Va amintiti
cuvantul spus despre lumea abia creata: “E buna!” Dumnezeu a spus aceasta,
Dumnezeu cel Atotsuficient, Atotiubitor, Atotputernic, Atotdesavarsit, Creatorul
Atotmilostiv a gasit creatia ca este buna, adica lumea se afla in armonie cu
Binele, cu Dragostea, pentru ca Dumnezeu este Dragoste. Omul este singura fiinta
capabila sa influenteze existenta lumii, cununa creatiei, creata de asemenea
dupa chipul si asemanarea Binelui si a Dragostei. Si poruncile care i-au fost
date de catre Creator nu sunt nimic altceva decat niste indrumari pentru o viata
linistita si fericita, in armonie cu El. Tot ce vine in contradictie cu aceste
porunci este pierzator pentru lume, pentru tot ce este vital pentru ea, care
depinde de ea. Toate incep parca de la niste fleacuri: de la o rochie mai
libertina, de la invatamantul colectiv al fetelor si al baietilor, si nu sub
indrumarea unei fete duhovnicesti, ci sub cea a unui invatator mirean. Degraba
si acest nume se va sterge, ramanand tot unul invatator [profesor]! Invatator de
ce si a ce? Multi dintre acesti invatatori, in general, sunt din punct de vedere
moral uzati. Altii nu stiu si nici nu vor sa stie nimic despre regulile de
convietuire in aceasta lume creata de Dumnezeu. Ce-i pot invata ei pe altii? Ii
invata despre lume, insa nu ca o creatie a lui Dumnezeu, ci pentru a trai intr-o
lume supusa unor duhuri diavolesti! Iata putinul din care reiese multul.
Pervertirea moralitatii. De cate ori a incercat satana s-o faca generala,
atotcuprinzatoare, s-a ciocnit de fiecare data de demascarea amenintatoare a
Bisericii. Dar pentru duhurile intunericului cea mai groaznica este demascarea,
scoaterea la lumina. Precum hotul se furiseaza in intuneric, fiindu-i frica de
lumina, asa si invaziile dracesti sunt mai eficiente si mai ispititoare cand
lipseste lumina adevarului. Lumea e in intunericul placerilor unei duzini de
tari “dezvoltate”, pe care vrajmasul le-a ales ca sprijin in misiunea de
innebunire a intregii lumi. Arma principala in aceasta afacere este lozinca
libertatii. Cat sange a fost varsat in revolutii si rasturnari de putere, in
actiuni sociale si pseudoreligioase, rafuieli politice si mistice pe altarul
diavolului “libertate”! Acesta este el, diavolul rasculat si invins, zidirea
care a vrut sa ia locul Creatorului- acesta este cel mai de seama iubitor de
libertate. Si “libertatea” lui nu e capacitatea daruita omului de a fi
desavarsit in virtuti. Nu, “libertatea” lui sunt cele mai grele lanturi, al
caror scop e ca, lipsindu-l pe om de orice posibilitate de a alege intre bine si
rau, sa-i lase liber doar drumul spre iad.(…) Esenta acestei miscari e sa faca
drum, intai de toate pentru tineri, catre satan. Observati, parinte, un drum
intr-un singur sens. Incearca sa te opui: imediat vei fi stopat. Biserica
Ortodoxa – ea nu-i lasa pe toti sa doarma linistit. Toti catolicii sunt gata
pentru orice, ei primesc civilizatia draceasca, “progresul”. Sustinand
sionismul, ei spun, de fapt, “da” venirii lui Antihrist.
Si am vazut eu cate incercari face raul mondial pentru a pata Sfanta
Biserica, preacurat Trupul lui Hristos! Intai de toate o vor defaima in toate
ziarele, la radio si televiziune. Iudei cu nume slave vor defaima in fel si chip
clerul si pe crestini, isi vor bate joc de randuieli, de posturi, de modul de
viata, de tot ceea ce a fost intotdeauna baza viabilitatii poporului. Chiar in
Biserica, in mediul duhovnicesc vor patrunde mii si mii de distrugatori
catoliciti ai Ortodoxiei. Aparent evlaviosi, duhul lor e altul, strain, si
poporul va parasi lacasurile lor. Vor sta restaurate si proaspat construite, dar
pustii. Unde va straluci luminita adevaratei sfintenii si credinciosiei duhului
credintei stramosesti? Dar cine cauta gaseste. Nimeni nu se va putea indreptati
spunand: “Doamne, am cautat dar n-am gasit!” In intunericul necredintei si al
ateismului, pe tot pamantul ard luminitele adevarului. Si vor fi prigonitii si
stramtorati dreptii slujitori şi supuşi hulelor de tot felul. Slugile diavolului
nu se vor sfii nici să ucidă, dacă va îngădui Dumnezeu unui cuvios să primească
cununa mucenicească. Mulţi vor fi ei, drepţii mucenici ai timpului de pe
urmă!
Dar cei de duh străin îşi vor aştepta conducătorul, pe antihrist (mesia ) .
Şi lor însă li se va mai oferi posibilitatea de a se salva, adică să-şi dea
seama cine este el, numai că puterea şi banii le vor închide multora ochii.
Cumplite vremuri! Dar toate încep de la mărunţişuri. Clerul a încetat să mai
poarte hainele cuvenite cinului. De acum şi bărbile rase, după moda catolicilor
şi a protestanţilor, nu mai stârnesc mirare.
A doua „libertate”, umflată în fel şi chip, e libertatea pervertirii
moralităţii. Din păcate, oamenii au primit-o şi ea a devenit o parte organică a
zilelor noastre. Desfrânarea nu mai e desfrânare, ci emancipare sexuală
(uitaţi-vă cum ascunde vrăjmaşul fapta după cuvinte, la prima vedere, frumoase:
nu desfrânare, ci sex; nu hoţie, ci expropriere ş.a.m.d.). Coruperea începe la
cea mai fragedă vârstă, educând, chipurile, cultura sexelor şi a relaţiilor
dintre ele. Vor începe (iar pe alocuri aceasta deja se întâmplă) să le arate
copiilor corpuri dezgolite, actul sexual în desfăşurare, aprinzând poftele,
lăsând aceasta să treacă drept ceva normal. Cărţile şi televizorul vor fi pline
de oameni goi, scene groaznice de desfrânare. Dezgolirea din zilele noastre e
doar începutul. Scopul e mult mai spurcat: grădinile Astartei şi ale lui Baal,
unde se împerecheau ameţiţi de băutură şi de droguri sute şi sute de păgâni.
Iată acolo, spre închinare dracilor, târăsc lumea luptătorii pentru libertate.
De cine eşti învins, aceluia îi eşti rob. De această robie în ambalaj de
libertate se lasă ispitiţi oamenii.
Dar şi desfrânarea propriu-zisă le pare puţină slugilor întunericului. Ca o
manifestare a culmii iubirii de libertate, a descătuşării gândirii, se va servi
sodomia şi zoofilia. Propagarea acestei scârboşenii va atinge proporţii de
necrezut, poate mai mult chiar decât coruperea sexuală. Cazurile căsătoriilor
între homosexuali vor beneficia de tot atâta publicitate ca şi inventarea, pe
timpuri, a antibioticelor! Sodomiţii vor apărea peste tot: vor fi artişti, întâi
de toate, politicieni, administratori. Păcatul sodomiei va deveni eticheta
viitorului apropiat. Deja acum au loc orgiile lor sălbatice, carnavalurile
anuale în America. Toate astea se vor întâmpla şi la noi, într-un chip nu mai
puţin respingător. Toţi cei care se vor împotrivi acestei invazii drăceşti vor
fi declaraţi potrivnici ai libertăţii altora, înapoiaţi şi persoane antisociale,
fiindcă toate statele, în fruntea activităţilor lor, pun nu apărarea
moralităţii, ci apărarea libertăţilor drăceşti.
Anume drăceşti, pentru că nici acum nu prea întâlneşti o publicaţie ortodoxă,
decât cele propriu-zis bisericeşti. Iar la televiziune, arhiereii au acces numai
de sărbătorile cele mari. Câte prostii se scriu şi se spun, dar nu e nici o
confruntare de idei, puncte de vedere privitor la concepţiile despre lume. Bună
libertate, când poţi numai să-ţi baţi joc de sfinţenie! Restul e tabu.
Dar şi aceasta s-a început de la fleacuri şi, vai, ce demult. S-a început
aceasta odată cu transmiterea şcolilor parohiale în administrarea zemstvelor, a
puterii laice. Şi au mers acolo ateii ca să educe cadre pentru revoluţia din
1917!
Tinerii, nimerind sub puterea satanei, din cauza păcatelor săvârşite, ameţiţi
de băutură şi droguri, nu vor putea rezista ultimei chemări către iad a
ucigaşului din veac şi îşi vor pune capăt zilelor. Numărul cazurilor de suicid
va creşte peste măsură. Şi va creşte într-atât, încât nu va mai trezi mirarea
nimănui, ca o consecinţă firească a celor ce se petrec. Cu atât mai mult cu cât
numărul celor care suferă de boli înfricoşătoare, ca rezultat al plăcerilor
desfrânate sau al necumpătării, va fi atât de mare, iar suferinţele acestora –
atât de groaznice, că sinuciderea va părea societăţii ceva de genul unui act
caritabil. Vor ajunge până acolo încât vor propune oamenilor această cale, fapt
ce s-ar explica doar într-un singur fel – totul este orientat spre pierderea
sufletelor rătăcite.
TREPTELE SCARII SPRE ANTIHRIST. CAPCANA SISTEMULUI DE DEPENDENTE. LACOMIA SI
ATASAMENTUL PENTRU BUNURI MATERIALE
O altă înfricoşătoare şi drăcească capcană va fi îndemnarea oamenilor către
câştiguri, către mărirea veniturilor personale. Această patimă a iubirii de
avuţie este păguboasă, ca orice necumpătare. Iar necumpătarea duce la
distrugerea naturii, în orice sferă ar fi câştigaţi aceşti bani, şi se reflectă
asupra mediului înconjurător. A doua parte a acestei capcane constă în folosirea
acestor bani, a acestor mijloace. Mai repet încă o dată că acest sistem de viaţă
e nemaipomenit de fragil, monstruos de fragil. Deci şi folosirea de către oameni
a banilor e supusă acestei fragilităţi.
Ce prezintă, în sine, banii actuali? O înşelare, o fantomă, o iluzie, ca şi
acele „minuni” diabolice. Toată tehnica produsă devine ceva semnificativ doar în
prezenţa a o mulţime de „dacă“: dacă este combustibil, dacă sunt piese de schimb
etc. Pe lângă toate acestea, automobilul modern, în absenţa unor ateliere
specializate, nici nu poate fi reparat! înseamnă că, în cazul în care dispare un
„dacă”, toate acestea devin o grămadă de metal inutil. Exemplul este de faţă: ce
are un ţăran acum mai de preţ – calul şi vaca.
Iar mai departe e şi mai şi: cea mai mare parte de bani se păstrează fie la
bancă, fie în hârtii de valoare. Vor dispărea aceste bănci, vor da faliment, ca
să poată fi îngenuncheaţi oamenii. Vor dispărea într-o clipită; asemenea
repetiţii au mai avut loc şi cu destul succes. Iar întreprinderile se vor stopa
din cauza cataclismelor naturale şi a războaielor. Şi cu ce se va alege omul?
Cu o groază de lucruri inutile, pentru achiziţionarea cărora s-au cheltuit ani
de viaţă, a căror valoare e destul de relativă chiar şi într-o lume mai reuşită,
iar într-o lume a catastrofelor e praf, e nimic.
Îmi amintesc că femeile mă întrebau: să ai în casă covoare şi cristaluri e
păcat sau nu? Toată Uniunea a grămădit acestea prin case, chiar mai mult decât a
avut nevoie. Şi mai departe? Iar acum imaginaţi-vă că se deconectează
electricitatea, gazele şi căldura. Pe ce va schimba omul covoarele şi cristalul?
Pentru un topor şi o sobă? Dar cine mai are asemenea lucruri? Unul sau doi
dintr-o sută, poate.
Şi dacă a venit vorba de lucruri, cât de raţional era construită lumea până
la nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se
depunea efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor,
într-atât îşi preţuiau oamenii timpul! Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea
pentru toate, să dovedească şi la câmp, şi la biserică, şi de sărbători să stea
cu rudele la masă. Dar acum? Încălţămintea – pentru un sezon, hainele – pentru
două, ei hai, trei! Dar nu mai e timp pentru rugăciune, nici pentru biserică –
lasă că mă rog acasă -, nici pentru copii. Din păcate, aceştia cresc fără
supraveghere, părinţii doar sunt preocupaţi să câştige bani. În schimb, nu trăim
mai rău decât alţii. Dar trăim?! Trăieşte doar omul liber, iar cel din robie,
robul, doar există. Dumnezeu L-a dat pe Fiul său Unul Născut ca să ne scoată din
robie, din robia păcatului şi a patimilor, iar noi, ca evreii ieşiţi din robia
egipteană, cârtim şi vrem înapoi, în captivitate. Las’ să ne moară copiii şi
apropiaţii să fie umiliţi, numai supa să fie la vreme! Numai că supa aceasta e
tocmai caşcavalul din capcană. Când uşa s-a închis, iar caşcaval mai este,
şoarecele oare ştie că s-a prins? I-a venit ceasul, dar caşcaval mai este şi el
îl roade cu râvnă, fericit de prânzul căzut nu ştiu de unde! Dar cel ce a pus
capcana a auzit cum s-a închis uşa şi ştie că jertfa e acolo. El poate veni
îndată să ucidă victima, dar o poate lăsa să-şi digere în voie prânzul. Pentru
moment, poate că îi va fi strâmt, iar apoi se va obişnui. Ţi-e foame? Mai ales
că nici nu te ucide. Iar sfârşitul e bine ştiut. Bănuiesc că şi şoarecele îşi dă
seama de aceasta.
Da, cumplite vremuri. De exemplu, ultimul război, de ce s-a dezlănţuit? Iată:
Hitler, războinicul popor german, refacerea Europei şi a lumii. Comuniştii mai
adaugă la aceasta imperialismul şi lupta pentru colonii. Şi încă multe altele,
numai că nu aceasta contează. Este, mai curând, vorba despre posibilitatea de a
centraliza puterea, puterea asupra întregii lumi. Orice copac se cunoaşte după
rod; orice ţi-ar spune vânzătorul de puieţi de la piaţă, vei afla şi vei preţui
totul abia atunci când, în sfârşit, vei culege rodul. Dar care sunt roadele
războiului? Milioane de ortodocşi omorâţi şi schilodiţi, atât în Rusia, cât şi
în Balcani. Principalul bastion al Ortodoxiei la sud-vest, Serbia, a ajuns în
mâinile croaţilor, a catolicilor – Iosif Broz Tito e croat şi Croaţia devine cea
mai dezvoltată republică. Regiunile ortodoxe ale Iugoslaviei nu sunt doar în
uitare, ci Kosovo se populează intens cu musulmani, precum astăzi Rusia şi
Moscova cei mai nou e si Romania..(nt tr)
Alt bilanţ e Israelul. Propaganda a fost astfel organizată ca să se creadă că
principalele victime ale războiului au fost evreii şi nicidecum slavii sau, să
zicem, francezii. Revenind la Balcani, pentru Tito au luptat sârbii, croaţii au
fost cu nemţii, iar, în fine, au câştigat croaţii. Aşa şi evreii. Întâi de
toate, pe cine au nimicit nemţii? Cea mai mare parte au fost evreii pe jumătate,
fie botezaţi, fie toleranţi în privinţa altor religii, nu iudeii, şi, cu atât
mai mult, nici unul dintre capii sionismului n-a nimerit în temniţele lui
Hitler, ei au reuşit să plece, pentru că ştiau dinainte cele ce se vor întâmpla.
Dar persecuţiile, într-un fel anume tratând cele întâmplate, au avut ca rezultat
crearea statului Israel. Pământ li s-a dat – puţin de tot, dar, cum se zice pe
la noi, pune-i şi la masă. Au luat pământul ăsta cu hapca de la arabi. Şi,
iarăşi, arabii sunt terorişti, iar evreii – nu!
Al treilea considerent ţine de Europa. Ce altceva ar fi silit-o să se unească
dacă nu un război global? Şi, iată, acum o putem considera o ţară unică, din
Turcia până în Norvegia. Totul va fi comun – Guvernul, banii, legile. Totul este
pus de acord cu America, astfel încât, în cazul unei uniuni comune, să nu apară
probleme.
Care dintre aceste considerente e cel mai important pentru satanişti? Nu
putem şti. Gândesc şi am văzut că acestea sunt treptele uneia şi aceleiaşi scări
ce duc în împărăţia lui antihrist. La venirea lui aici, totul deja e pregătit,
centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu
cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui
despre lume. Cu această cartelă se va putea controla orice mişcare a omului şi
pe pământ, şi sub pământ, şi sub apă. Totul va fi.
Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, aşa cum L-a primit
pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere. De mers,
merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e deja în
capcană, chiar dacă a mai rămas o bucăţică de caşcaval, fapt despre care a şi
spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios. Noi deja am
acceptat condiţiile acestei lumi. Oamenii nu pur şi simplu au fost de acord, ci
singuri îşi zidesc sistemul dependenţei de lume şi, dacă ai intrat în horă,
trebuie să joci până la capăt, iar în cazul de faţă, până la Judecata de
Apoi.
Cel mai înfricoşător, însă, e faptul că a auzi nu înseamnă a si vedea, iar la
vedere toate sunt mai groaznice şi mai mârşave. Şi-apoi nu trebuie spus totul,
ca nu cumva imaginile viitorului să umple de mâhnire prezentul.
Da, se pare că cel mai real fapt existent în lumea aceasta e moartea. Numai
că în realitatea aceasta nu vrea nimeni să creadă şi, mai exact, să măsoare
realitatea morţii cu iluzia vieţii omeneşti. Iluzia nu în sens de minciună, la
Dumnezeu nu există minciună, Dumnezeu este Adevărul. Înşelarea vieţii constă în
grabnica ei trecere şi în atitudinea pe care o are omul faţă de ea, ori, cum se
mai zice, cauza tuturor nenorocirilor se află în noi înşine. Omul se uită la
trecerea vieţii ca la o veşnicie, uitând de realitatea morţii. Vorbeşte-i cuiva
despre moarte, mai ales despre propria sa moarte, şi ţi-l vei face duşman. Dar
ce, parcă el va trăi veşnic, sau eu, sau oricare altul? Noi, pur şi simplu, ne
străduim să nu ne gândim la moarte şi să fugim de ea după metoda struţului –
ţi-ai vârât capul în nisip şi-ţi pare că nu mai există niciun pericol! Dar
aminteşte-ţi câţi sfinţi au trăit cu sicriul în chiliile lor. De ce? Pentru
amintirea morţii, despre care Sfânta Tradiţie spune că e zălogul mântuirii! Ce
oameni au fost, adevăraţi oameni, fii ai lui Dumnezeu, dar aveau mereu înainte o
amintire a morţii – sicriul! Şi pentru ei, dar şi pentru noi, păcătoşii, oamenii
vremurilor de pe urmă, pentru că tare ne mai atrage o viaţă veşnică pe pământ,
aşa ne-am mai învăţat să ne amăgim, încât ni se pare că iată-iată, încă puţin,
şi vom căpăta elixirul tinereţii veşnice.
Cum i se leagă măgarului un morcov în faţa ochilor, ca să alerge după dânsul
tot drumul şi să nu-l supere pe stăpân cu opririle, tot aşa satan momeşte
omenirea cu morcovul vieţii veşnice şi păcătoase pe pământ. Adică, ce să te mai
nevoieşti cu lucrările duhului, cu rugăciunea şi postul, sau, mai ales, cu
iubirea aproapelui, tu ori crezi că după coşciug e numai pământul rece în care
ai să putrezeşti şi tu, şi sicriul se va face putregai, sau în aceea că există
deja diferite modalităţi de întinerire, de prelungire a vieţii, de prevenire a
bătrâneţii, tot ce vreţi. Ei, dar dacă sunteţi prea neîncrezători, iar de trăit,
vreţi să trăiţi, vă îngheţăm! Când vă vom dezgheţa, atunci totul va fi deja
descoperit şi veţi trăi veşnic. Aiureli de om nebun, dar cred, săracii, cred.
Da, pe pământ poţi sa te uneşti cu veşnicia şi cu ochii tăi să te convingi de
realitatea veşniciei, dar nu de mirajul satanic. Apostolul Pavel, Sfântul
Serafim de Sarov şi câţi alţii s-au învrednicit să vadă frumuseţile grădinilor
raiului! Tot aşa precum un şi mai mare număr de rugători au fost luminaţi de
lumina necreată a Taborului. Dar însăşi înfăţişarea oamenilor lui Dumnezeu şi a
oamenilor lui satan nu e un zălog al realităţii?
Cum, deci, să ne mântuim în această vreme de pieire? Au spus nişte
teoreticieni cum că nu se poate omul mântui; dacă va vrea Dumnezeu, îl va
mântui, dacă nu, e imposibil. Şi toate acestea independent de nevoinţele omului.
Calvinism, nu altceva, dar principalul e că nici să tinzi spre mântuire nu are
sens, de vreme ce nu te poţi mântui. Păcătuieşte, frate al meu, cât îţi pofteşte
sufletul – vei fi pe plac sau nu, nu depinde de tine.
Numai că nu, tocmai că nu este deloc aşa. Da, fără ajutorul lui Dumnezeu,
nimeni nu se poate mântui. Însuşi Mântuitorul le-a spus aceasta ucenicilor, ce
să ne mai frământăm zadarnic minţile. Dar ajutorul Domnului se adaugă la râvna
omului, la munca şi la străduinţele lui. Cum marele ierarh Ioan Gură de Aur
spunea că tu trebuie să aduci tot ce e al tău, iar ce nu ajunge, va împlini
Dumnezeu! Şi pentru că râvnă nu este, ne mântuim cu necazuri şi boli. Cumpătare
trebuie, cumpătare în toate. Boala boarfelor, consumismul, iată povara satanică
ce stăruie asupra oamenilor. Toate sunt puse în slujba agoniselii şi nu mai au
capăt.
Am început povestirea mea cu prima viziune, cum se prăbuşeau oamenii în iad,
ce-i trăgea pe ei încolo. Ce înseamnă aceasta? Că nu trebuie să ai nici maşină,
nici casă, nici mobilă?
Cu vreo doi ani în urmă, au venit la mine, pentru rugăciuni, două familii de
ruşi care au fugit din Georgia. M-a uimit evadarea lor, felul cum s-au petrecut
toate. Era deja imposibil de plecat. Toţi cei care voiau s-o facă legal, adică
să respecte toate formalităţile, ca să aibă posibilitatea să-şi ia cu ei tot
ce-au agonisit, maşini şi ce mai aveau de preţ, fie la hotarul ţării, fie în
drum spre el, au fost jefuiţi şi supuşi violenţelor, iar în unele cazuri –
omorâţi. Vizitatorii mei au judecat cu înţelepciune: „Domnul a dat, Domnul a
luat, noi să supravieţuim, celelalte ni se vor adăuga“. Aşa cum erau îmbrăcaţi
s-au urcat în maşini, şi-au luat doar haine călduroase în portbagaj şi au fugit.
Dumnezeu, cu purtarea Lui de grijă, le-a dat atunci şi locuinţe, şi maşinile şi
le-au legalizat, aşa a fost să fie.
Iată, aşa stau lucrurile cu ataşamentul faţă de obiecte. Unul le salvează
fără a se mai gândi la propria siguranţă, cum altfel, doar toată viaţa a muncit
pentru ele. Pentru altul, ele sunt nişte mijloace, nu un scop în sine. De aceea,
un asemenea om cu o asemenea atitudine faţă de lucruri nu se va orienta
niciodată la ceea ce se cheamă „demnitate”. Să-mi fie comod, şi-atât. Iată o
mentalitate potrivită, mai ales pentru vremurile noastre. Nu trebuie să adunaţi
lucruri a căror însemnătate nu vă e clară sau de care vă puteţi lipsi. Vi le
procuraţi doar pentru că toţi le au. Nu e bine aşa. Mulţumiţi-vă cu ceea ce e
absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu şi trainic. Aceasta se referă
îndeosebi la haine şi la hainele călduroase, de iarnă. Principiul este acesta –
să fie trainice, din fibre naturale şi să ţină cald.
LIPSA DE TIMP SI DE COMUNICARE. PERICOLUL TELEVIZORULUI. PREGATIREA PENTRU
PRIMIREA LUI ANTIHRIST.
Foarte atenţi trebuie să fim cu aparatele electronice. Acestea, din aşa-zişi
prieteni, într-o clipă se pot transforma în duşmani nemiloşi; orice receptor
este în acelaşi timp şi un emiţător. Nu o singură dată am discutat despre
aceasta cu oameni competenţi. Aceasta priveşte îndeosebi televizorul. Această
„minune” a civilizaţiei iscă mari bătălii în jurul său. E vorba, cred, nu atât
de televizor, cât de întrebuinţarea lui.
Pe de o parte, oamenii timpului nostru au un surplus de comunicare cu
oamenii, iar pe de altă parte, oricât ar părea de straniu, simt lipsa
comunicării. Şi iată din ce cauză: comunicarea, ca, de altfel, tot ce face omul
zilelor noastre, se produce în fugă. Comunicare; are loc fie la serviciu, fie pe
drum, când omul e într-o dispoziţie nu tocmai paşnică – e neliniştit, obosit.
Lipseşte atmosfera necesară pentru o comunicare liniştită.
Omul zilelor noastre are o cantitate imensă de timp în plus; nu greşesc,
pentru că „liber” înseamnă „în plus”. Şi aşa în toate: în ceea ce ţine de hrană,
de haine, de locuinţă. Peste tot, ceea ce este în plus este dăunător pentru
suflet. Dar cel mai mare pericol constă în timpul de prisos, pentru că însăşi
apariţia timpului liber este o mărturie a lipsei vieţii duhovniceşti şi a unui
mare răsfăţ în viaţa de zi cu zi. In contul a ce apare timpul liber? În contul
lucrului? Nu, orice altceva, numai nu lucrul va rămâne pe ultimul loc. Despre
oamenii decăzuţi, desigur, nu vreau să vorbesc, despre alcoolici şi narcomani.
Tema aceasta, chiar dacă se înrudeşte cu a noastră, e totuşi diferită de ea.
Deci, pentru omul societăţii contemporane, lucrul se află pe primul loc. Mai
mult decât atât, chiar şi credincioşii, primăvara, se ocupă de lucrările
pământului şi în zilele de duminică şi în săptămâna Patimilor şi în săptămâna
Luminată; se produce un fel de nivelare, un fel de mitocănie generală. înseamnă
că nu e timp de pierdut. Mai mult decât atât, toţi, literalmente, suferă din
cauza lipsei de timp. Dar, totuşi, acest timp liber există şi încă e foarte
mult, însă de unde se ia?
Acesta e timpul care trebuie folosit pentru lucrările duhovniceşti – fie
rugăciune, fie lecturi duhovniceşti – şi pentru comunicarea duhovnicească,
folositoare pentru suflet. Numai că timpul acesta se foloseşte numai pentru
distracţii. Aşa l-a învăţat satana pe om să-şi organizeze viaţa, ca din ea să
lipsească cu desăvârşire timpul de liniştire, de cugetare asupra celor ce s-au
întâmplat peste zi, pe parcursul săptămânii, a lunii. Toate acestea sunt
înlocuite de distracţii. Iar în acest sistem de distracţii televizorul îşi are
locul său de onoare, privilegiat. Cea mai mare parte a timpului liber el o
„înghite”, acest idol al civilizaţiei contemporane. Iar eu aş zice că e un tiran
înfricoşător şi un despot care ţine sub dominaţia sa cea mai mare parte a
omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută, pentru că robii îşi simt situaţia
înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forţaţi. Iar
aceasta e o robie benevolă şi, la prima vedere, chiar plăcută. Şi doar roadele
amare ale desacralizării, ale cruzimii şi desfrâului dovedesc că şi în acest
caz, ca în orice altă robie, de câştigat are doar stăpânul. Iar coarnele
stăpânului se iţesc de după ecran. De aceea, în acest sistem de pregătire a
oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi este destinat rolul nu
doar de mâncător al timpului liber – rolul său distructiv e mult mai mare. Se
uită omul la ştiri, chiar şi ortodoxul, şi i se pare că lucrul acesta e necesar
şi util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca propriu-zis ştirile ocupă puţin
loc, iar restul e ocupat de analiza celor întâmplate, adică o anumită viziune
asupra lucrurilor, care trebuie să i se inducă consumatorului tele-produsului.
Numele celor ce comandă aceste opinii, a celor ce comandă informaţia servită,
nici nu trebuie numite – şi aşa este clar. De aceea, sub acţiunea programelor
TV, omul îşi pierde capacitatea de a gândi independent şi de a recepta maxim
conştient evenimentele ce au loc şi, în sfârşit, să-şi creeze propria concepţie
despre lume.
Şi încă un mare rău ce vine de la televizor şi, din păcate, nu ultimul. Acest
rău constă în subminarea autorităţii Bisericii. Subminarea sistematică şi
diabolic-vicleană e în toate: în batjocorirea clerului, a obiceiurilor
ortodoxe, în contrapunerea creştinismului cu ocultismul, cu păgânismul, cu
toate. Totul e îmbibat cu ură faţă de Adevăr. Nu va trece încă mult timp şi
producătorii de televiziune vor începe să-şi bată joc pe faţă de Hristos, de
sfinţi. De o ură mare vor fi pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu, totul va fi plin cu otrava răutăţii infernale. Abia acoperit cu vălul
umorului, al comediei, „iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere
a tot ce este dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârşit. Iar sfârşitul va fi acela
că va apărea acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Şi va intra în
acelaşi moment în toate casele. Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate
casele? Noi spunem că aceasta e una dintre calităţile lui Dumnezeu –
omniprezenţa, căci îngerii se deplasează în spaţiu şi există în timp. Iar
Biserica învaţă că antihristul va intra dintr-odată în toate casele şi aici
parcă am avea de-a face cu o contradicţie.
Dar nu, Biserica, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca este vasul
adevărului, al adevărului Divin. Ca să mimeze omniprezenţa, antihristul va
intra în toate casele în acelaşi timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl
va primi în locuinţa sa şi-l va primi de bunăvoie! Şi-l va primi, îl va primi,
pentru că a vrut să fie pregătit de aceasta şi s-a pregătit cum trebuie, pentru
că n-a acceptat învăţătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe
plac – se plictiseşte de uscăciune, şi mai ales încă în pustie!
CUM VA FI PRIMIT ANTIHRIST SI CUM VA FI SFARSITUL. CAUZA NENOROCIRILOR.
INDRACIREA OAMENILOR SI CHINURILE ULTIMILOR CRESTINI
(…) Eh, raţiunea aceasta! Unii taie cu cuţitul pâine, iar altul îi ia cu el
omului viaţa. Iar raţiunea, raţiunea e un lucru alunecos, nu există ticăloşie şi
mârşăvie pe care raţiunea să nu le poată justifica, să nu găsească cauza din
care toate acestea n-ar trebui făcute. Aşa va găsi o scuză şi pentru numerele
personale şi pentru paşapoarte şi pentru … 666! Că doar nu pe cadavre vor fi
puse numerele astea şi nici nu vor adormi simţurile oamenilor, nu, nicidecum.
Toţi, toţi vor înţelege, dar raţiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi,
iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autolinişti cu
argumentele raţiunii. Amar îmi este mie, unui bătrân de o sută de ani, să spun
aceasta, dar pregătirile vor fi de aşa natură că despre materii înalte, vă rog
să mă credeţi, nici vorbă nu va fi! Ce vorbă mai poate fi de „iubeşte-L pe
Domnul Dumnezeul tău“? Pe sine însuşi se vor trăda, pe nevestele şi copiii lor,
trup din trupul lor. Apostolul Iubirii îi demasca pe cei care se băteau cu
pumnul în piept că-L iubesc pe Dumnezeu şi-l urau pe aproapele, zicând: Cel care
nu-l iubeşte pe aproapele său pe care îl vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu, pe
Care nu-L vede? (Ioan 4: 20)
Aproapele, nu ca rudă de sânge, ci toţi oamenii care ne înconjoară.
Trădătorul timpurilor de pe urmă e şi trădătorul sângelui său, gata să distrugă
totul pentru o clipă de viaţă pământească, care nu vrea să-şi ia de seamă, să
înţeleagă că, întâi de toate, pe sine se trădează, că se dă nu în mâinile
despoţilor de pe pământ, ci la chinuri veşnice în iad. Se trădează, se trădează.
Iată-l născut şi botezat până se află în mâinile Domnului. Însă el are voinţă
liberă de alegere şi înţelegere a binelui şi răului, şi conştient se leapădă de
dreptul de fiu al Iubirii şi trece în robia răului! Dar cât e de înfricoşător
acolo! (…) Stareţul s-a lăsat pe pernă şi a tăcut. De sub pleoapele lăsate
cădeau lacrimi – una, două, trei… Buzele i se mişcau mute în rugăciune. Tu
crezi, continuă el peste câteva minute, că făcătorului de minuni de la Sarov,
atât de simplu înălţat până la sălaşurile raiului, i-a fost uşor să fie gata să
meargă în iad, doar ca alţii să se salveze?! Nu, aceasta e treapta cea mai
înaltă a Iubirii, e o totalitate a tuturor virtuţilor, dacă vrei, Vedere a lui
Dumnezeu, Cunoaştere a lui Dumnezeu. Dumnezeu pe Fiul Său L-a adus ca jertfă
pentru păcatele noastre, pentru păcatele întregii omeniri.
Apostolul Pavel se oferă pe sine ca jertfă pentru neamul iudeilor,
preafericitul Serafim – pentru creştinii din păgâni. Ei şi alţii ca ei, mii,
care au mers pe calea agonisirii virtuţilor, pe calea asemănării cu Dumnezeu, au
fost gata să se jertfească pentru oile rătăcite. Ei nu doar au citit, ci au şi
cunoscut, căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a
dat (Ioan 3: 16). – Părinte Antonie, întreb, dar, totuşi război va mai fi?
Stareţul a zâmbit cu amărăciune. O, neam puţin credincios, până când voi fi cu
voi?! – îţi aminteşti aceste cuvinte, părintele? Despre ce vorbesc eu, părinte
Alexandru?! Războiul merge de la facerea lumii şi va continua până la a Doua
Venire a lui Hristos Răscumpărătorul! Vor participa sau nu oamenii la acest
război, nu e chiar atât de important, mai exact, aceasta este urmarea, nu cauza.
Cauza e în spiritualitate, în eforturile spiritului. Aminteşte-ţi,
Constantinopolul asediat de către păgâni, de strămoşii noştri slavi. Dar
asediaţilor, cu toată decăderea lor, li se păstrează conştiinţa faptului că
motivul nenorocirilor sunt anume păcatele, ele sunt pricina acestor necazuri.
Dumnezeu e cu noi atâta timp cât noi suntem cu El. Se întorc grecii de la păcat,
cu post şi rugăciune, şi Dumnezeu arată o astfel de minune a Maicii Domnului că
începe o furtună şi corăbiile păgânilor sunt împrăştiate în toate părţile. Cât
de minunate sunt lucrurile Domnului o dovedeşte faptul că după această minune o
mare parte din slavi au primit botezul. Iată şi războiul. Fiecare trebuie să
ducă război cu propriile sale păcate. Iar de rezultatele acestei lupte în plan
duhovnicesc vor depinde şi succesele în viaţa pământească. Vremurile de pe urmă.
De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare
meticulozitatea expunerii.
Uite cum Scriptura e plină de mici detalii, ce exactitate a expunerii, lucru
de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul Sfânt. E cu totul
altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos.
Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a
oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de
îndrăcire a omenirii. Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor
viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere,
ateismul. Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele
de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele.
Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Însuşi
Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl.
Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău
când dau buzna tâlharii. Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la
un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul. Dar omul întotdeauna se
străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului.
Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi
acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei –
Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre
semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat.
Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nici o contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii
de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi proorocirile, dar a venit
Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru
Dumnezeiescul Prunc! Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului
Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile – „răstigneşte-L,
răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul
obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească,
învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum
venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face
rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist. Aşa şi
acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le
vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare
a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge
adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul.
Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi
satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a
dat Sfânta Scriptură. Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii
ale Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul
Sfânt, iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii
create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci
al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muribunde, care vrea
să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat,
pieirea sufletelor lor. (…) Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la
pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi
simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui
Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a
lui Hristos. întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei
să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de
„anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui
Hristos.
Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer,
în lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ
nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare
alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni.
Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul
satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu
l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau
chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor
ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de
către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă. Iată încă
un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu
chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile
oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu
cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor,
fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci
de luptat cu ei!
DE LA IMBUIBARE LA FOAMETE. CUM VOR FI JUDECATA SI IADUL. CAT DE IMPORTANT
ESTE SA NU PIERDEM TIMPUL SI SA NE OSTENIM PENTRU DOBANDIREA DUHULUI SFANT
Şi peste toate acestea va domina foamea. O foame dublă – şi fizică, şi, în
principal, spirituală. Vor fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor
duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar
oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru
întreţinerea vieţii, cu mult mai multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de
ajuns câteva boabe de grâu şi puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii
pustiului. Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu
ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare
numai ei? Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor
rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de
către păcat.
Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor
este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca.
Încearcă, cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin
probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri,
reţete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca
cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine
puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de
apă îi sunt de ajuns. Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de saturaţie?
Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt,
consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea
omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte,
de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi
de toate.
Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a alege şi nici raţiune,
iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite.
Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni nu poate să-l oblige;
tot ce face, face de bunăvoie. Iată Viaţa şi iată moartea. Iată
Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul Sfânt,
şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare alege
liber una dintre ele. Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de
Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să
agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din
râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu
rugăciunea şi postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit
moarte şi pe ea o vor primi. De aceea s-a şi spus că nu se va îndrepta tot cel
viu. Că doar nu va fi o judecată aşa cum ştie lumea – cu procuror, avocat, cu
ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăţi înseşi faptele
omului – faptele şi gândurile. Şi va primi fiecare ce a ales în această vale a
plângerii şi a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a
ales viaţa va primi viaţa veşnică şi fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai
dulce – iadul şi chinurile veşnice. Şi, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi,
principalul chin nu este tigaia [”cazanul cu smoala”, n.n.], ci lipsa lui
Dumnezeu!
Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem în permanenţă drept sprijin Lucrarea Lui
dătătoare de Viaţă. Aşa ori altfel, suntem adăpaţi de Harul Său. Măcar şi prin
Cuvântul spus la facerea lumii plantelor şi animalelor, omului şi universului.
Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă. Timpul din
urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului înşelat de
mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Şi iată
că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în
aceasta e zălogul mântuirii. Scriptura spune clar că domnia antihristului va
dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei ani, dar şi atâta
va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, aşa luptă
înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu veghem,
ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu.
Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu
râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu –
faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa
aceasta, maşină – e foarte de dorit. Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea
această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.
MIRAJUL BUNASTARII SE SPULBERA. COLAPSUL BANCILOR. DUPA HAOSUL GENERAL,
ANTIHRIST VINE CA SALVATOR SI JUSTITIAR, FACE MINUNI AMAGITOARE, VA FI SOCOTIT
DUMNEZEU SI VA FI PRIMIT CHIAR SI IN BISERICI. IMPOTRIVA ORICARUI COMPROMIS CU
DIAVOLUL.
Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că
anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această
talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor
bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot
atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o
repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au
încrezut în bănci au devenit cerşetori într-o singură zi. Au agonisit cu anii,
care în contul burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o
viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj.
Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume. Totul se va
petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai
puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre
altele. Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt controlate de aceeaşi
mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o
labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de
faţă are un bot de fiară cu un rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind
acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor
fi adunaţi toţi în acelaşi staul.
Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le
este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă. Iar acesta, din păcate,
nu va fi ultimul prilej de mirare. Toată această carcasă de bunăstare construită
de omul modern se va dovedi a fi o capcană de oţel pentru el însuşi. Ei, dar ce
să mai vorbim, capcana are cel puţin arcuri, apasă pe ele şi eşti liber. Chiar
şi animalelor închise le reuşeşte uneori să facă aceasta. Aici aşa ceva nu va fi
posibil. Şi-i va împinge dracul pe oamenii necredincioşi sau pe cei cu puţină
credinţă să-şi facă seama, îngrozitor e faptul că vor fi prohodiţi şi
înmormântaţi – se va scrie că a fost în stare de iresponsabilitate şi, gata,
lucrul e ca şi făcut. Ca şi cum judecata asupra unui asemenea lucru, vizând
iertarea sau pedeapsa, s-ar putea face pe pământ!
E ceva de felul indulgenţei catolice – ai cumpărat-o şi eşti deja iertat. Şi
altui nenorocit i se pare mai puţin înfricoşător – l-au prohodit doar pe
precedentul: „Cu sfinţii odihneşte-L…”, e iertat, iar mie ce-mi încurcă?! Mulţi,
mulţi oameni vor merge în iad cu cântarea aceasta, punându-şi singuri capăt
zilelor, lipsindu-se de orice posibilitate de a lupta pentru viaţa veşnică,
pentru viaţa în Viaţă. Am văzut şiruri de sicrie. Pe pământ plâng, bocesc, se
cântă prohodul, iar în jur joacă dracii, mulţumiţi că au putut să piardă atâtea
suflete! Iar viii îi vor invidia pe cei morţi. Da, frica de boli şi de războaie,
de moartea celor apropiaţi.
Trebuie să ai multă credinţă şi nădejde în Dumnezeu ca să poţi suporta toate
acestea. Cum un om plin de mândrie şi iubitor de argint să îndure umilinţa? Doar
ieri el însuşi striga: „Dacă eşti deştept, de ce nu eşti bogat?.’” Ieri,
mulţumirea de sine dădea din el, iar astăzi e un nimeni. Va accepta orice; şi
codurile, şi „666″, şi cu sânge va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are
nevoie de aceasta! Şi aşa eşti al lui, te mai zbaţi, mai sari în sus, dar gâtul
de acum ţi-e în laţ – eşti al nostru! Umilinţa îndurată cu smerenie în zilele
bunăstării himerice, iată podeţul peste cei trei ani şi jumătate de putere ai
lui antihrist. Asupra cui însă va ţinti atunci gheara ispitei duşmăneşti? Asupra
celor credincioşi. Nu i-au putut ispiti cu confortul şi aurul, cu bunătăţi şi
maşini, să încercăm acum, sub ameninţarea morţii de foame, să-i ispitim cu o
bucată de pâine. Greu, oh, ce greu va mai fi să-ţi păstrezi sufletul când cei
apropiaţi, copiii, demult nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură.
Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea
stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru
că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogăţiile strânse,
bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol şi tot de el distrusă, pentru
instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti jinduiţi dolari vor fi număraţi
cu metrul. Aurul va ajunge la preţul său adevărat – zero. Ca metal, nu e bun de
nimic, iar în rest, nici de foame, nici de frig nu ţine. Preţ vor avea doar
lucrurile funcţionale, lucruri fără de care nu e posibilă supravieţuirea omului
– topoare, fierăstraie, orice instrument, plite simple de fier. Stareţul a
închis ochii. Iarăşi s-a strecurat o lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se
mişcau după obişnuinţă în rugăciuni. În ajunul venirii antihristului va fi un
haos în viaţa tuturor ţărilor.
Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică, aşteaptă
venirea antihristului [ca Mesia]. Aceştia sunt, întâi de toate, iudeii şi
musulmanii. După ei, acei protestanţi care, negând Dumnezeirea Domnului nostru
Iisus Hristos, propovăduiesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Creşterea
influenţei lor se vede de pe acum, iar mai departe va fi şi mai mare.
Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra
tot – şi păduri, şi câmpuri, şi râuri. Siberia va fi luată de chinezi şi poate
şi mai mult. „Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?“, îl întrerup pe stareţ.
Unde va arăta Dumnezeu.
Principalul e mântuirea, nu discuţiile [teoretice] despre mântuire. Esenţa
„minunilor” antihristului va consta în seducţia pe care o vor emana. Adică,
atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor vrăji ochiul. De aceea, până şi să
te uiţi la ele e păcat şi primejdie de moarte. Trebuie să te ascunzi şi privirea
să ţi-o ascunzi. Dar nici aceasta nu e tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea
absolută. A venit Mântuitorul nu în Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au
primit, ci, mai mult decât atât – L-au răstignit. Dacă e să judecăm drept, şi
acum îl batjocoresc şi-L răstignesc, negând Dumnezeirea Lui şi schimonosind
învăţătura Lui. Iar acesta va veni ca dumnezeu, nu Dumnezeu, dar ca dumnezeu, şi
îl vor primi şi-l vor crede dumnezeu pentru minunile sale mincinoase, pentru
faptele sale înşelătoare. Adică pentru ceea ce va fi plăcut şi atrăgător pentru
oameni. Ispititor, ne spune limba slavonă, bisericească. De aceea se şi spune că
nu se va îndrepta tot cel viu – nu va avea îndreptăţire.
Acum sunt din cale afară de vorbăreţi pseudoînvăţătorii. Atunci însă când
faptele şi cuvintele lor vor fi verificate de Adevăr, se va vădi toată minciuna.
Dar va fi primit antihristul în orice biserică din lume şi i se vor închina lui
ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar
cu minuni amăgitoare va face astfel încât i se vor închina ca unui dumnezeu!
Iată în ce constă grozăvia, iată de ce va lipsi orice motiv de îndreptăţire! Dar
cei care îl vor primi vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfârşeşte la Cina
cea de Taină. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El,
toate astea se întâmplă acolo, în Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă. Ştii, când
ne luau CK, eram ca nişte oi, nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu
mă compar cu Mântuitorul. Mergeam tăcuţi la abator; pur şi simplu era greu să-ţi
imaginezi că e posibilă o asemenea fărădelege. Şi doar ştiam cine sunt ei. Cât
au proorocit stareţii despre aceste vremuri, despre puterea slugilor
întunericului. Dar şedeam şi aşteptam – cine va fi următorul. Doar mulţi au
nimerit în aceste mreje ale minciunii. Cât de mari şi de deştepţi erau şi
arhiepiscopul Ilarion, învăţătorul meu, şi mitropolitul Serghie, şi mulţi alţii.
Dar au greşit când au crezut că te poţi înţelege cu dracii şi cu slugile lor. Le
părea că, păstrând forma, conţinutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost
aşa, dar aceasta s-a văzut mai târziu. Tot aceasta se întâmplă şi acum, numai că
se va vedea mai târziu.
Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde! Cum s-a şi
spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi puţinul
ce-l are.
Vegheati!“
Parintele Paisie Aghioritul
sursa
de
deveghepatriei
