Preiau integral articolul fratelui Mugur Vasiliu
RAPORTUL ORBULUI XXXV: PIAŢA UNIVERSITĂŢII sau despre murdărirea singurului simbol al libertăţii post-decembriste:
RAPORTUL ORBULUI XXXV:
Au trecut aproape 22 de ani şi, iată că, prea puţină lume îşi mai aduce aminte de ceea ce a însemnat protestul studenţilor împotriva continuării comunismului în România, protest căruia i s-au alăturat, pe acea vreme, foarte mulţi intelectuali şi nu numai. Este foarte important de amintit că acest protest a fost primit cu mare ostilitate de întreaga clasă politică, precum şi de întreaga ţară, care era plină de „cetăţeni indignaţi”; iar televiziunea transmitea încontinu lucruri pe cât de mizerabile, pe atât de mincinioase despre participanţii la manifestaţia din Piaţa Universităţii.
Şi tot puţini sunt aceia care îşi mai amintesc că manifestaţia din Piaţa Universităţii a fost îndreptată împotriva noului comunism, care luase „faţă umană” – după expresia principalului responsabil pentru crimele începute în România în decembrie 1989, Ion Iliescu -, neocomunism care a îmbrăcat de atunci şi până astăzi tot felul de forme politice, cu tot felul de denumiri: FSN, PDSR, PD, PNL, PNŢ, UDMR, PC, PDL şamd. Toate la un loc, şi fiecare separat, nefiind decât oglindiri ale fărâmelor rămase după spargerea PCR, toate fiind infiltrate până în profunzime de securitate şi cadre ale fostului partid comunist.
Tehnica de reideologizare a clasei politice comuniste a fost prezentată de către Andropov, după cum ne spune Teodor Codreanu în volumul „POLEMICI INCORECTE POLITIC”, Editura Rafet – Râmnicu Sărat, 2010: „Nu ne mai poate însă înşela nimic după ce unul dintre stâlpii bolşevismului, Iuri Andropov, a elaborat teoria celor patru stadii ale partidului comunist. O reamintesc: 1) partidul îşi asumă deschis numele de comunist şi ia puterea prin revoluţie, instaurând dictatura proletariatului; 2) când numele de comunism se compromite, partidul şi-l schimbă, dând impresia unei noi revoluţii, reintroducând, aparent, pluralismul; 3) prin pluralism, pierde puterea şi se resemnează; 4) revine la putere într-un cadru aparent democratic. Iar cea mai bună ascunzătoare e să revină sub eticheta unui partid de „dreapta”. O asemenea subtilă metamorfoză a cunoscut, în ultimii douăzeci de ani, ceea ce s-a numit, la început, Frontul Salvării Naţionale”.
Deviza, care a tot fost pronunţată în prima perioadă a neocomunismului în România şi după care s-au întâmplat aceste false schimbări, este: „La vremuri noi – tot noi!”
Astfel că, studenţii, care au deschis balconul, şi cei care li s-au alăturat au protestat împotriva noului sistem (neo)comunism şi nicidecum împotriva unui singur partid, în favoarea altor partide. De altfel, Piaţa Universităţii a căpătat imediat cu începerea protestului denumirea de Zonă Liberă de Neocomunism. Este un lucru foarte important, care a fost denaturant în chiar timpul manifestaţiei, atunci când partidele istorice, fără a avea curajul să susţină public revendicările pieţei, încercau să se erijeze în susţinători – acest lucru se explică prin faptul că reprezentanţii oficiali ai neocomunismului, în acel moment, erau FSN şi Ion Iliescu, iar despre ceilalţi, care erau „în formare”, se ştia mai puţin. Trebuie să ne amintim că de la balconul Pieţii Universităţii – care era singura scenă a protestului – a vorbit un singur om politic, Corneliu Coposu, care a vorbit împotriva… legionarilor!
Sigur că partidele politice nu au fost susţinători ai protestului, iar Piaţa Universităţii sigur că nu a protestat doar împotriva unui partid; şi sigur că protestul nu a fost împotriva ideii de partid, aşa cum au acreditat şi continua să o facă multe voci. Ci, încă o dată, protestul a fost îndreptat spre sau către libertatea reală şi – în mod implicit şi explicit – împotriva întreg eşicherului politic din acel moment, care se trăgea în mod evident şi integral din partidul comunist. Chiar dacă pentru mulţi dintre români nu era prea clar care sunt „doctrinele” „noilor partide”, studenţii au înţeles foarte repede cum stau lucrurile şi au acţionat în consecinţă. Ca participant şi organizator al Pieţii Universităţii, depun mărturie că ştiam şi atunci precum ştim şi acum că România are nevoie, cu mare necesitate, de un partid politic care să conducă după normele organice ale poporului român – şi nu de variante de obedienţă financiar politică externă ale comunismului, ale capitalismului şamd. Cu alte cuvinte, România are nevoie de normalitate, de firesc, iar viaţa politică este cea care ar trebui să imprime şi să susţină această normalitate. Acesta a fost punctul de plecare şi aceasta a fost permanent direcţia Pieţii Universităţii, în 1989: libertatea ca formă de firesc în viaţa poporului român, între Hristos şi neamul românesc.
Şi, şi cu mult mai puţini mai ştiu că Piaţa Universităţii a fost suprimată în zilele de 13, 14 şi 15 iunie 1990, prin violenţă extremă – numeroase crime şi mutilări – condusă şi controlată de puterea comunistă (sau neocomunistă) de la Bucureşti, cu sprijinul minerilor. Este suficient să spunem că în noaptea de 13 iunie 1990, Ion Iliescu a scos în stradă transportoarele blindate şi a tras cu muniţie de război în manifestanţi – cu alte cuvinte ce a făcut Ceauşescu în decembrie 1989, a fost doar o „simplă nebunie”. Venirea minerilor la Bucureşti – chemaţi şi dezinformaţi şi incitaţi la omor în mod criminal de către Ion Iliescu şi alte cadre ale fostului partid comunist, printre care şi Traian Băsescu, cadre care ne sunt nouă cunoscute astăzi ca „oameni politici democraţi” – este cea mai gravă acţiune de crimă organizată, îndreptată împotriva poporului român, de la lovitura de stat din decembrie 1989. Comunism înseamnă crimă.
Evident că nimeni nu a dat seamă de acest lucru, cum nimeni, de 22 de ani, nu a dat seamă de nici una dintre loviturile date sufletului poporului român şi statului român. De atunci şi până astăzi, neocomunismul s-a instalat în România, purtând mai multe nume de partide politice. Nu are nici un rost să înşirăm denumirile complete sau prescurtate ale partidelor care au fost, pe rând la putere sau în opoziţie în România; este mult mai simplu să spunem: toţi conducătorii României, din 1989 şi până azi, au fost sau sunt comunişti sau neocomunişti şi sunt responsabili de genocidul la care a fost supus întregul popor în această perioadă, precum sunt vinovaţi de înaltă trădare faţă de statul român de drept, la a cărui dizolvare asistăm în această perioadă – ca urmare a acţiunilor acestor conducători.
Astăzi, 23 ianuarie 2012, de mai bine de o săptămână în piaţa universităţii se desfăşoară o manifestaţie asupra căreia trebuie neapărat să stăruim în rândurile de mai jos. Pe 13 ianuarie, în zona Pieţii Universităţii au avut loc un fel de proteste foarte ciudate – de fapt nici nu au fost proteste, ci, în primele două zile, în mod evident au fost diversiuni totale. Credem că astăzi nu trebuie să insistăm asupra faptului că atât violenţele „manifestanţilor” – care nu au fost altceva decât oameni instruiţi special pentru acest fel de comportament – cât şi modul de intervenţie al forţelor de ordine – care au sprijinit aceste violenţe cu tot avântul – nu au nimic în comun cu Fenomenul Piaţa Universităţii din 1990. Şi totuşi, cu mare lejeritate, cei care au ocupat acel spaţiu se revendică de la protestul iniţiat de Liga Studenţilor, în 1990.
Este delirant, fiindcă, pe de-o parte, ceea ce se cere acum, în fosta zonă liberă de neocomunism, vizează un partid – PDL – şi un personaj care ocupă postul de preşedinte – Traian Băsescu, despre care se spune că sunt vinovaţi pentru locul unde se află acum România – adică, în prăpastie; iar pe de altă parte, piaţa este o parte dintr-o acţiune amplă, concertată, susţinută de cealaltă parte a „clasei politice”. Ei bine, cine sunt cei care spun şi susţin aceste lucruri?
E absolut inacceptabil pentru o logică de om normal, dar este real: cei care au distrus ţara până la Traian Băsescu, cei care au furat şi au nimicit poporul român împreună cu Traian Băsescu, în ultimii ani; ei bine: ei sunt cei care strigă cel mai tare şi care ne transmit, tuturor românilor, cum că ei sunt mai curaţi decât lumina soarelui şi că ei nu mai pot suporta nenorocirea adusă peste ţară, de PDL şi Traian Băsescu. Altfel spus: PSD, care „a înfierat cu mânie proletară” protestul din 1990 şi a numit pe participanţi „golani” şi care a tras cu tab-urile în manifestanţi –în noaptea de 13 iunie 1990 -, cere puterii actuale să fie „democrată” şi „să ţină seama”, „să îndeplinească” cererile „străzii”.
Ce mai contribuie la acest delir sunt discuţiile din mass-media şi, nu mai puţin, cei care le fac. E ca într-un coşmar, care nu se mai termină: jurnaliştii şi analiştii politici care “înfierau” public – sau popular – protestul studenţilor, de exemplu Cristian Tudor Popescu sau Corina Dragotescu şamd, debitând cele mai abjecte minciuni, într-o manieră remarcabil-analfabetă; tot ei sunt cei care acum pronunţă cuvinte de apreciere pentru manifestaţia Piaţa Universităţii din 1990, tocmai ca – prin aceasta – să susţină – astăzi – această diversiune, pe care o găsesc şi „îndreptăţită” şi „legală” şi „democratică”.
Realitatea este că nici un român nu mai poate suporta nenorocirea în care se află România astăzi, dar, în acelaşi timp, nici un român sănătos la cap, nu uită că această nenorocire ne vine de la întreaga clasă politică – începând cu Ion Iliescu, cel care de exemplu l-a crescut şi susţinut pe Traian Băsescu, şi cu partidul FSN din care s-au desprins – cu program – toate celelalte partide politice, din 90 până acum.
Atenţie: din 1990 şi până acum sunt exact aceiaşi oameni la cârma ţării – care se află fie la guvernare, fie în opoziţie! PDL-ul nici nu exista când România începuse căderea liberă, iar PNL-ul a fost permanent la guvernare – de altfel alianţa lui cu partidul socialist condus de păpuşa lui Ion Iliescu este relevantă: în România socialismul, liberalismul şi conservatorismul sunt acelaşi lucru! Despre UDMR este inutil să vorbim: curvăsăria politică a acestei facţiuni şovine antiromâneşti este evidentă din 1990 şi până acum. Nu este nici un fel de susţinere a PDL-ului, ci de susţinere a realităţii şi de atragere a atenţiei asupra acestei noi lovituri de stat, înscenată cu ajutorul nemijlocit, sau mai bine spus prin mass-media întreagă. Şi dacă, în 1989 a fost cumva mai simplu – fiindcă exista o singură televiziune şi un singur regizor, în persoana lui Sergiu Nicolaescu – astăzi se vede cu mare claritate cum toate mijloacele de transmisie în masă ascultă de o singură comandă. Nu este un lucru simplu: se dă impresia unei mişcări naţionale de masă – câtă vreme în stradă sunt cinci sute de oameni – pentru a se induce ideea de schimbare legitimă, pentru o lovitură de stat. Toţi moderatorii şi analiştii fac acest lucru, în acest moment. Ar fi interesant de înregistrat aceste emisiuni pentru a le pune faţă în faţă cu realitate, doar puţin mai târziu.
Aceasta este realitatea: toate partidele politice din 1990 şi până acum sunt formate din foştii comunişti sau din neocomunişti – unii chiar copii de sânge ai unor mari bolşevici din perioada stalinistă – şi formează o castă dizolvantă şi omogenă neocomunistă, un zid care nu a permis nici unei singure formaţiuni politice din afara bolşevismului să pătrundă în „politica românească”. Şi care, desigur nu va permite nici de acum încolo. Aceasta fiindcă, politica românească este astăzi înţeleasă ca practicarea hoţiei, dizolvarea statului român şi desfiinţarea poporului român.
Care este starea românilor, acum, după 22 de ani în care s-au succedat la putere şi FSN şi PNL şi PNŢ şi UDMR şi PC şi toţi ceilalţi care acum aruncă integral vina asupra unui singur partid şi asupra unui singur om, nemaiavând răbdare să le vină rândul la conducere?
Am mai spus aceste lucruri. Analizând situaţia de fapt a societăţii româneşti, în aceste momente, am ajuns la concluzia necesităţii atenţionării poporului român, oriunde s-ar afla acesta, cît şi a ierarhilor şi părinţilor duhovniceşti, asupra pericolului în care se află însăşi existenţa neamului românesc. Puterea politică în România comunistă şi neocomunistă nu are nici cea mai mică legătură cu structura intimă spirituală şi culturală a poporului român, ceea ce ne dă îndreptăţirea să afirmăm că des-fiinţarea statului român şi exterminarea poporului român au devenit politică „naţională de stat”, după cum urmează:
Des-fiinţarea morală prin:
• promovarea pe toate căile şi cu toate mijloacele a „liberalismului” ateu care este, asemenea tuturor ateismelor, fundamental imoral, justificând în numele „libertăţii” toate înclinaţiile vicioase ale firii omeneşti, anulând graniţele dintre permis şi nepermis, dintre normal şi anormal, dintre bine şi rău. Astfel se instituie un „haos al drepturilor” nelimitate ale omului care din punct de vedere moral nu mai are nici o obligaţie;
• protejarea pe cale legislativă: a desfrâului, în numele „libertăţii” de a dispune de propriul trup; a uciderii pruncilor nenăscuţi; a practicilor sexuale împotriva firii; a pornografiei;
• imoralitatea generalizată, popularizată prin toate mijloacele sub pretextul dreptului de „expresie”, „opinie” şi „informare”.
Des-fiinţarea spirituală prin:
• protejarea pe cale legislativă a anihilării spiritual religioasă a unuia dintre puţinele centre creştine care continuă să reziste ofensivei unei ideologii care nu este atee ci antihristică. România ultimilor ani a fost transformată într-un vast câmp de acţiune al propagandei cultelor păgâne şi al prozelitismului sectelor eretice şi satanice;
• crearea de premize pentru fărâmiţarea statului român actual, care devine din ce în ce mai evidentă – prin practicarea unor politici economice de izolare regională şi de federalizare; prin acceptarea tacită de către statul român a redeschiderii discuţiilor legate de Tratatul de la Trianon;
• participarea cu bună ştiinţă la desfigurarea locurilor de interes major pentru români – Roşia Montană, Sarmisegetusa etc;
• „uitarea” ansamblului teritoriului românilor care include Basarabia, Nordul Bucovinei, Transcarpatia, Cadrilaterul;
• practicarea unei politici externe, „externă” de interesul naţional faţă de chestiunea canalului Bâstroe, faţă de chestiunea Dunării, faţă de chestiunea Insulei Şerpilor;
• nefolosirea intenţionată în negocierile diplomatice a avantajelor aduse de istorie – doar averea românului Emanuil Gojdu, atestată de testamentul său care se păstrează integral, însuşită ilegal de statul maghiar ar valora mai mult decât bugetul acestui stat pe doi ani; tezaurul României de la Moscova are o valoare inestimabilă;
• obstrucţionarea cercetărilor arheologice şi izolarea descoperirilor de interes crucial pentru descrierea identităţii româneşti;
• lipsa de reacţie – asumată – faţă de atacurile josnice date de diferite state, la adresa istoriei şi integrităţii teritoriale a României;
• pierderea treptată a suveranităţii prin legislaţia care a permis vânzarea de teren străinilor. Sunt zone în Ţară în care peste 50% din pământul ţării aparţine unor firme străine.
Des-fiinţarea biologică prin:
• protejarea legislativă a scăderii natalităţii – lucru distrugător pentru un popor – care are drept consecinţă schimbarea raportului natalitate/mortalitate şi duce inevitabil la dispariţia biologică a poporului român;
• practicarea unei politici economice – de înfometare, umilire şi îmbolnăvire a populaţiei; consecinţele sunt mărirea numărului de bolnavi şi diversificarea bolilor;
• aşa zisa reformă în sănătate, care nu este altceva decât mutilarea preocupării pentru sănătatea românilor – de la experimentele medicale care se fac pe copiii din România (cele mai multe cazuri de SIDA la copii sunt rezultatul infectării în urma injectărilor care s-au făcut în spitalele din România, de către personal calificat – nimeni nu a anchetat vreunul din cazurile în care un copil fiind internat cu o altă boală contractează SIDA în spital) şi până la „reorganizarea” sănătăţii care nu poate duce decât la „reforma anatomică” sau la „schimbarea corpului uman”;
• indiferenţa faţă de mizeria şi proasta dotare din spitale;
• transformarea sănătăţii populaţiei într-o afacere – statul român achiziţionează seruri – vaccin ce nu sunt necesare, în detrimentul serurilor româneşti care şi-au dovedit eficienţa;
• vaccinarea fără nici un discernământ a copiilor, lucru care are ca rezultat scăderea imunităţii acestora – fapt dovedit medical de către imunologi şi neluat în seamă de către autorităţi;
• deosebit de proasta retribuire a medicilor;
• lipsa de preocupare a statului pentru sănătatea populaţiei prin impactul terifiant al zonelor poluate asupra vieţii. În ţară există sute de zone cu intensă poluare, uneori chiar radioactivă;
• iresponsabilitatea în reglementarea măsurilor din alimentaţie. Legislaţia extrem de permisivă în domeniu ne transformă în poligon de testare chimică, biologică. Este recunoscut pe plan mondial faptul că rolul alimentaţiei în sănătatea populaţiei este crucial. Acest lucru este eludat în România. Mai mult: legislativul a permis de curând introducerea în cultură şi a soiurilor modificate genetic;
• absenţa unor programe naţionale de educaţie în sănătate.
Des-fiinţare socială şi profesională prin:
• distrugerea echilibrului social actual la care s-a ajuns după zeci de ani prin nesfârşită suferinţă, prin colectivizare şi industrializare forţată. Acest echilibru este în strictă legătură cu economia Ţării care prin transformările dramatice pe care le cunoaşte generează mase întregi de şomeri, disponibilizaţi, cărora nu li se oferă în schimb nimic concret;
• dezinteresul conştient asupra unor categorii profesionale în strânsă activitate cu economia centralizată a statului: hidroenergeticienii, specialişti în activitate nucleară, geneticieni, etc. şi cercetătorii în general;
• adoptarea în timp a unui pachet legislativ care are ca urmare dispariţia ţăranului român şi a gospodăriei sale, corp social care a susţinut prin munca sa de zi cu zi şi prin jertfele sale de sânge fiinţa neamului românesc. Transformarea ţăranului în fermier sau „agro-business man” presupune pierderea unei identităţi, aceea de român.
Des-fiinţarea economică prin:
• orientarea politicii economice româneşti către subordonarea economică faţă de capitalul străin care a devenit deţinător majoritar al acţiunilor – inclusiv în întreprinderile cu caracter strategic;
• faptul că România are astăzi datorii mai mari decât avea la sfârşitul celui de-al doilea război mondial fără nici un temei pentru statul român, pentru români; în aceste condiţii puterea din România nu numai că nu justifică această stare de fapt, ci o şi ascunde, pentru a putea continua dezastrul în numele „dezvoltării economice”;
• înstrăinarea tezaurului naţional din Banca naţională, lucru care se poate întâmpla doar în caz de război sau în caz de înaltă trădare de ţară;
• măsurile de ordin fiscal care sunt menite să distrugă integral economic întreprinderile mici şi mijlocii şi să sprijine întărirea marilor corupţi, a celor care s-au îmbogăţit din jefuirea avutului naţional;
• neprotejarea agriculturii cu tot ce înseamnă ea – în primul rând oamenii, pământul, pădurile, şi apoi soiuri valoroase, rase autohtone – va conduce, cu siguranţă, la un dezastru;
• înrobirea efectivă a populaţiei prin măsuri fiscale care ţin de domeniul absurdului. Impozitări succesive aberante ale aceluiaşi venit, impozit direct, T.V.A., impozit pe propietate, taxe la înstrăinarea proprietăţii, toate menite să ne răpească timpul şi libertatea pentru a hrăni o hidră care se numeşte „clasa politică”.
Des-fiinţarea politică prin:
• renunţarea la prerogativa statului suveran de a emite legi interne conform voinţei proprii;
• renunţarea la prerogativa statului independent şi suveran de a funcţiona în graniţele etnice fireşti, iar când acestea sunt încălcate, de a încerca prin toate mijloacele repunerea în drepturi;
• acordarea de drepturi cetăţeneşti necondiţionate imigranţilor atraşi în ţară de posibilităţile nelimitate de a obţine profituri ilicite;
• acordarea de privilegii tuturor tipurilor de minorităţi – de la cele etnice până la cele sexuale sau pseudo-religioase – simultan cu reducerea dreptului firesc al majorităţii de a se proteja;
• falsa democraţie şi imaginatul pluripartitism – toate partidele care s-au succedat până în prezent la conducerea ţării – TOATE – sunt conduse de foştii activişti comunişti cu feţe mai mult sau mai puţin umane; toate doctrinele politice sunt de stânga;
• nerespectarea legilor de chiar instituţiile legislativă şi executivă – Constituţia României este profund neconstituţională, deoarece legea de modificare a constituţiei din 2003 trebuia promulgată de Preşedintele României, lucru care nu s-a întâmplat;
Des-fiinţarea administrativă prin:
• crearea unor instituţii administrative şi legislative complicate, sursă de haos şi corupţie;
• instabilitatea legislativă şi abuzurile clasei politice fac ca instituţiile statului să fie umplute până la refuz de clienţi politici care au un singur scop: acela de a obţine foloase materiale imediate de pe aceste poziţii;
• o birocraţie excesivă şi haotică care blochează iniţiativele private sub masca unor reglementări şi a controlului;
• lipsa de pregatire a personalului administrativ şi a demnitarilor care uneori nu au nici cele mai elementare cunoştinţe în domeniu;
• reorganizarea regională a României, în pretinse „regionalizări economice” dar care încep să prindă contururi administrativ teritoriale proprii.
Des-fiinţarea militară prin:
• culpabilizarea armatei prin afirmaţii mincinoase privind rolul criminal pe care l-ar fi avut în „Revoluţia de la 1989”; o aşa zisă reformă a armatei făcută la cererea expresă a unor puteri străine şi sub supravegherea unor militari străini. Corpuri întregi de armată au fost desfiinţate fără să dea cineva socoteală pentru scăderea criminală a capacităţii de apărare a ţării. Unităţi tactice şi strategice de o deosebită importanţă au fost literalmente desfiinţate. Mare parte a echipamentului a ajuns la fier vechi;
• implicarea armatei şi statului în conflicte străine de interesele noastre, care ne aduc nu numai prejudicii de imagine ci şi importante prejudicii materiale şi umane;
• desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi înfiinţarea unei aşa zise armate profesioniste conduce la dispariţia unei etape importante în formarea tinerilor şi creează posibilitatea ca pe viitor armata să poată fi folosită împotriva propriului popor;
• desfiinţarea unei întregi industrii militare extrem de profitabile a adus nu numai prejudicii economice colosale, ci distruge şi capacitatea de apărare pe termen lung – armata română nemaifiind capabilă să se alimenteze din Ţară cu suportul material;
• instalarea de baze militare străine desfiinţează orice idee de independenţă şi libertate.
Des-fiinţarea învăţământului prin:
• introducerea unor materii ce nu au nici o legătură cu latura educativă sau de învăţământ ci doar servesc intereselor politice;
• tratarea materiilor de învăţământ preuniversitar cu un dezinteres voit;
• deosebit de proasta retribuire a profesorilor;
• culpabilizarea profesorilor pentru situaţia economică actuală;
• reducerea învăţământului universitar;
Des-fiinţarea dreptului la istorie prin:
• aservirea necondiţionată a Ţării, în termenii cei mai ruşinoşi, intereselor străine, contrare interesului naţional, până la anularea demnităţii de român.
Acestea sunt doar câteva exemple de „politică”, pe care o practică puterea din România, ca urmaşă, încă mai bolnavă, a comunismului. Acesta este spiritul Pieţii Universităţii. Orice este în afară de acesta, nu are a face cu Piaţa Universităţii. Aşadar, ceace se petrece acum în pieţele de lângă universităţi, în centrele mai multor oraşe, şi la toate televiziunile, nu este altceva decât o mineriadă cu o altă înfăţişare. Cu alte cuvinte, de această dată „strada” „e cu minerii” şi cu „puterea”.
Sigur că Traian Băsescu este deosebit de nociv pentru România – la fel a fost însă şi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi toţi prim miniştrii, pornind de la Petre Roman (Neulander), fiul unuia dintre cei mai mari criminali împotriva umanităţii ai războiului civil din Spania – Walter Neulander –, şi încheind cu Emil Boc, care face parte din structurile oculte, împreună cu cei mai mulţi din această organizaţie teroristă, cunoscută sub numele de scenă drept „clasa politică românească”. Ar trebui făcută o evaluare a vinovăţiilor şi a vinovaţilor pentru situaţia în care ne aflăm – lucru care mă cam îndoiesc că se va petrece, în această lume. Or, cei care protestează în aceste zile în Piaţa Universităţii sunt susţinătorii celorlalte partide şi ai celorlalţi „oameni politici”, în afară de PDL şi Traian Băsescu. Astfel că, întreaga clasă politică, susţinută de mass-media întreagă insistă, pe toate căile, să dărâme puterea actuală cu scopul de a lua ei înşişi din nou puterea – făcând, pentru a câta oară?, rotaţia la putere.
Ceeea ce se petrece în aceste zile în Piaţa Universităţii este monstruos, la fel de monstruos ca toate crimele făcute de comunişti în România, de mai bine de 60 de ani: este maimuţărit şi folosit singurul simbol al libertăţii în România ultimilor 20 de ani, tocmai de către cei care, prin tot ce au făcut până acum au arătat că ei au fost adevăraţii duşmani ai Pieţii Universităţii. Mai rămâne ca Ion Iliescu să vină în Piaţa Universităţii şi să vorbească despre lupta pentru libertate. Din nou suntem în aceiaşi situaţie: chiar criminalul este cel care acuză, iar de vină este mortul şi, pentru ca totuşi să plătească cineva: puşca!
Idealurile protestatarilor din Piaţa Universităţii au rămas până astăzi la fel de actuale ca acum 22 de ani: alungarea comunismului – vinovat de genocid împotriva poporului român pentru aproape 60 de ani – şi a neocomunismului – continuator degradat al comunismului şi care se face vinovat la rândul lui de dezastrul în care se află acum România.
Acum, avem nevoie mai mult ca oricând de Piaţa Universităţii – de acel loc în care să ne rupem de întreg contextual politic actual; de acel loc în care să putem să ne adunăm şi să începem să construim. Da, un partid politic, un drum pe care să putem merge cu toţi românii care înţeleg că neamul românesc are un drum anume, un drum al său deosebit de drumurile pe care le au alte popoare. Un loc care să poată fi numit, pe drept cuvânt, „România”.
Repet: acum, atât în Bucureşti, cât şi în întreaga ţară, asistăm la punerea în act a unei lovituri de stat, cu ajutorul „cetăţenilor indignaţi”, care nu pricep riguros nimic – care sunt pe postul minerilor din 1990 – şi care fac parte, în cea mai mare măsură, din partidele care organizează aceste manifestaţii, cu scopul de a lua puterea. Tot ce se scandează în Piaţa Universităţii aceste zile este în mod evident direcţionat de partidele politice. Piaţa este compusă din oameni obedienţi partidelor politice, oameni ai serviciilor secrete şi mulţi, mulţi ţigani! Dacă strigi împotriva celorlalte partide decât PDL, eşti fără doar şi poate bătut.
Aceasta nu este Piaţa Universităţii – nu acesta este duhul luptei pentru libertate, propriu Zonei Libere de Neocomunism, din 1990, ci este aceiaşi jalnică piesă care ne costă pe noi, pe români, odată mai mult. Ceea ce este însă deprimant este faptul că se repetă aceiaşi reţetă, de la Revoluţia Franceză, până astăzi. Este aceiaşi demenţă, îndreptată împotriva credinţei noastre, împotriva existenţei noastre, împotriva lui Hristos.
http://axa.info.ro/utile/piata-universitatii-sau-despre-murdarirea-singurului-simbol-al-libertatii-post-decembriste?
sursa
http://saccsiv.wordpress.com
“victimă colaterală”. Străduţele nu-mi par o opţiune însă, aşa că metroul de la Universitate, intrarea dinspre Romană, pare cea mai bună opţiune.