Cea mai fierbinte si interesanta intrebare pentru multi este, sigur, cand va incepe razboiul cel mare, cel pe care noi il asteptam, al treilea razboi mondial.
Desi in Sf. Scriptura nu este fixata data, exista profetii ale Sf. Parinti care ne pun in ispita de a relata si a corela elementele existente si “semnele” vremii, pentru ca sa facem cel putin un calcul, care nu reduce cu nimic incertitudinea cititorului.
Este inutil sa spunem ca, oricate calcule s-au facut, ramane esentiala datarea de la profetul Daniel. Nu putem condamna pe niciunul din cei care au incercat sa faca aceste calcule, dar este preferabil ca sa se asculte avertismentul: “
“; chiar si cu o cronologie gresita, decat sa nu ascultam nimic si sa fim indiferenti fata de evenimentele ce vor veni. Important de retinut este ca evenimentele acestea, in sine, nu se schimba. Ele vor veni negresit. Toate profetiile se vor implini la vremea lor.
Exista o profetie a cuviosului Nil, care a sihastrit in muntele Athos inainte de anul 600. Cuviosul Nil profeteste ca “
Si in vedenia Sf. Nifon se relateaza ca Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii, S-a oprit si si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: “
“, adica veacul cel care este plin de pacate si semnificand 7500. Exista multe astfel de marturii.
Sf. Cosma al Etoliei relateaza despre razboiul cel mare: “
“, adica la jumatatea dintre 7000 si 8000. El a zis ca razboiul va veni cand vor coincide doua sarbatori impreuna.
Intr-adevar in 1912 Pastile a coincis cu sarbatoarea Buneivestiri, iar Epirul a fost eliberat.
Exista si alta profetie a sfantului, care relateaza evident despre razboiul general pentru care sunt consacrate multe profetii. “
“. Asadar, cand dupa o perioada de seceta va urma sarbatoarea Pastelui si Buneivestiri. Astfel sarbatorirea impreuna a coincis in 1991.
Daca, asadar, presupunem ca datele puteau mijloci, gresim, indiferent cat de putin, pentru mijlocul acestor veacuri; atunci este justificata retinerea cuiva, fata de data realizarii evenimentelor care s-au profetit.
Daca cunoastem ca anul 5508 este data nasterii lui Iisus, atunci 1992 va fi anul pe care-l cautam. Fiindca 5508 (de la facerea lumii pana la nasterea lui Iisus) + 1992 = 7500.
Este inutil ca sa subliniem ca anului 1992 i se face reclama, dintr-o pura intamplare, stranie(?), ca fiind inceputul unei noi ere.
Not strigam ca sa nu ne pregatim pentru unificarea lumii, asa cum era inainte de turnul Babel.
Unificarea acestei lumi este o unificare sub aspectul pacii, dar in realitate ea pregateste o inrobire permanenta, o dictatura mondiala nemaivazuta, fiindca va incerca ca sa niveleze dreptul national al fiecarui popor, si incet popoarele vor fi asimilate in creuzetul internationalismului sub conducerea dezgustatorului Antihrist. Ce nu a izbutit Hitler prin arme, inainte mergatorii lui Antihrist reusesc cu alte arme: banii, diplomatia, masoneria, santajul, inrobirea spirituala. Iata inceputul ingrozirilor. Asadar, sustinem ca razboaiele, inevitabile din vremea noastra, sunt o noua fata a raului ce duce la subjugarea si inrobirea noastra in ghiarele lui Antihrist in 1992. Acesta este intelesul mai adanc al unificarii popoarelor din zilele noastre. Este un razboi european fara varsare de sange. Si dupa cum cei infranti intr-un razboi capituleaza fara conditii in fata invingatorului, astfel si noi semnam in alb impotriva autonomiei noastre spirituale.
Lasand la o parte problema numerelor, sa incercam o apropiere a evenimentelor care ne avertizeaza si au mai ramas de implinit. In acesta chestiune avem conducator totdeauna profetiile Sf. Parinti si cele din Sf. Scriptura. Ca toate profetiile sunt de acord ca ne aflam in ajunul unui nou razboi european – mondial. Si astfel, dupa cum am descris, in general, si evenimentele relatate in Apocalipsa arata ca sunt in acord cu aceasta viziune; ca ne aflam in ajunul celei de a patra trambite, care anunta un razboi infricosator.
pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos; pentru venirea lui Antihrist şi pentru sfârşitul lumii culese din Tomul al doilea
EU, Efrem, cel prea mic şi păcătos şi plin de greşeli, cum voi putea să spun cele mai presus de puterea mea? Dar de vreme ce Mântuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necărturari, înţelepciune i-a învăţat şi, prin dânşii, pe credincioşii de pretutindeni i-a luminat, şi limba noastră cu îndestulare o va lămuri spre folosul şi zidirea mea, a celui ce zic, şi a tuturor ascultătorilor. Şi voi grăi cu durere şi voi spune cu suspinări despre sfârşitul lumii de acum, şi despre acel fără de ruşine şi cumplit balaur (adică Antihrist), cel ce va tulbura pe toate cele de sub cer şi are să bage teamă şi împuţinare şi cumplită necredinţă în inimile oamenilor. Va face arătări, semne şi înfricoşări, încât, de ar putea, ar amăgi şi pe cei aleşi; pe toţi se va sârgui să-i înşele cu mincinoasele semne, cu năluciri de arătări vrăjitoreşti şi cu fermecătorii, care se vor face de dânsul.
Căci, cu voia lui Dumnezeu, va lua stăpânire, ca să înşele lumea, fiindcă s-au înmulţit păgânătăţile oamenilor şi pretutindinea tot felul de lucruri cumplite se lucrează. Pentru aceasta Preacuratul Stăpân, va lăsa să fie ispitită lumea cu duhul înşelăciunii, pentru păgânătatea ei, de vreme ce oamenii s-au depărtat de la Dumnezeu şi au iubit pe vicleanul. Mare nevoinţă va fi, fraţilor, în vremile acelea, mai ales asupra celor credincioşi, când se vor săvârşi semne şi minuni de însuşi balaurul, cel cu multe stăpâniri, când se va arăta ca un dumnezeu, cu năluciri înfricoşate, zburând în văzduh, şi toţi dracii, ca îngerii, înălţându-se înaintea lui, şi va striga cu tărie schimbându-şi chipul şi înfricoşând fără de măsură pe toţi oamenii. Atunci, oare, fraţilor, cine se va afla întărit şi neclătinat petrecând, având în sufletul său semnul Unuia-Născut, a Fiului lui Dumnezeu, adică sfânta Lui venire, când va vedea necazul cel nemângâiat, ce se va face pretutindenea, peste tot sufletul şi nu va fi de nicăieri nici o mângâiere?
Şi, în vremea aceea, nu va fi linişte pe pământ, iar marea, văzând-o toată lumea tulburată, va fugi fiecare ca să se ascundă în munţi, unii murind de foame, iar alţii de sete cumplită, topindu-se ca ceara. Şi nu va fi cine să-i miluiască pe ei, când vor vedea toate feţele lăcrimând şi cu durere întrebând: Nu cumva se află vreun grai al lui Dumnezeu pe pământ? Şi nu se va auzi de nicăieri! Cine oare va suferi urgia zilelor acelea? Şi cine va răbda necazul cel nesuferit? Când vor vedea amestecarea popoarelor, celor ce vor veni de la marginile pământului, pentru vederea tiranului, mulţi, închinându-se înaintea spurcatului, vor striga cu cutremur (încât şi locul se va clătina de strigările lor), zicând: Tu eşti mântuitorul nostru! Atunci marea se va tulbura şi pământul se va usca, cerul nu va mai ploua şi lacurile se vor usca. Şi toţi cei ce vor fi pe pământ, de la răsărit către apus, vor fugi de multă frică. Şi iarăşi, cei ce vor fi la apusul soarelui, către răsărit, vor fugi cu cutremur.
Luând atunci, obraznicul, stăpânirea, va trimite pe draci în toate marginile pământului, ca să propovăduiască cu îndrăzneală, că „s-a arătat cu slavă; veniţi de-l vedeţi pe el!” Cine, oare, va avea sufletul de diamant, ca să sufere vitejeşte toate smintelile acelea? Cine, oare, va fi acest om, precum am zis, ca toţi îngerii să-l fericească pe el? Căci eu, fraţilor, iubitorul de Hristos, desăvârşit m-am înfricoşat numai din însăşi pomenirea balaurului. Cuget în mine, despre necazul cel mare ce va fi asupra oamenilor în vremile acelea şi în ce fel se va arăta acest balaur pângărit, asupra neamului omenesc, însă, sfinţilor, celor ce vor putea birui nălucirile lui, mult mai cumplit li se va arăta; că vor fi mulţi cei ce se vor afla atunci plăcuţi lui Dumnezeu, care vor putea să se mântuiască prin munţi şi dealuri şi în locuri pustii, cu multe rugăciuni şi cu plângere nesfârşită. Că, văzându-i Dumnezeu pe ei aşa în plângere nemângâiată şi în credinţă curată, Se va milostivi spre dânşii, ca un Părinte iubitor de fii, şi-i va păzi pe ei, unde se vor ascunde. Că prea pângăritul nu va înceta, căutând pe Sfinţi pe pământ şi pe mare, socotind că el va împărăţi de acum pe pământ. Şi pe toţi îi va supune, şi va socoti, ticălosul, să stea împotrivă în ceasul acela înfricoşat, când va veni Domnul din cer, neştiind, ticălosul, de a sa neputinţă şi mândrie pentru care a căzut din cer.
Cu toate acestea va tulbura pământul, va înfricoşa pe toate, cu mincinoasele semne vrăjitoreşti. Şi nu va fi în vremea aceea, când va veni balaurul, slăbire pe pământ, ci mare necaz, tulburare şi amestecare de popoare, moarte şi foamete în toate marginile pământului. Căci, însuşi Domnul, cu dumnezeiasca Sa gură, a zis: „
Că unele caacesteanu s-au făcut de la începutul zidirii. ” Iar noi, păcătoşii, cum vom asemăna nevoia cea peste măsură, încă şi netâlcuită, după cum Dumnezeu însuşi a numit-o pe dânsa. Însă, fiecare să-şi pună în mintea sa, cu dinadinsul, sfintele cuvinte ale Domnului şi Mântuitorului, cum că, pentru nevoia şi necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea, prin a Sa milostivire, sfătuindu-ne pe noi şi zicând:
Rugaţi-văca sănu fie fuga voastrăiarna (adică căzuţi în vreo sectă, eres),
sau sâmbăta (adică în nelucrarea pocăinţei, deci, petrecând în păcate). Iarăşi a zis: „
Privegheaţi totdeauna, adeseori rugându-vă, ca săscăpaţi de necaz şi săstaţi înaintea lui Dumnezeu, ca săvământuiţi de toate acestea, cătimpul aproape este;” şi în această răutate toţi stăm şi nu credem! Deci, să ne rugăm neîncetat, cu lacrimi, ziua şi noaptea, căzând la Dumnezeu, ca să ne mântuim de necazul ce va să vie pe pământ, ca să nu vedem nicidecum fiara, nici să nu auzim înfricoşările lui, căci vor fi cutremure şi morţi de multe feluri peste tot pământul.
Viteaz suflet va fi acela, care va putea să-şi ţină viaţa atunci în mijlocul smintelilor, căci dacă în credinţă se va împuţina omul, atunci foarte uşor se va înconjura şi se va robi de semnele balaurului celui rău şi viclean, şi neiertat se va afla unul ca acesta la judecată, că vânzător lui însuşi se va afla, că a crezut tiranului de bună voie. De multe rugăciuni şi lacrimi avem trebuinţă, o, iubiţilor, ca să fie cineva din noi tare în ispite! Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei, cele ce se vor face de ea, căci luptătoare împotriva lui Dumnezeu fiind, pe toate va voi să le piardă.
Aţi auzit, fraţii mei cei iubitori de Hristos, ce a făcut diavolul israilitenilor în pustie, când ieşeau din Egipt? Cum i-a amăgit pe ei, ticălosul şi prea spurcatul, ca să facă toţi acel prea cumplit păcat, că a învăţat pe Valaam ca să dea lui Valac, împăratul Madianului, sfat rău, ca să pună pe femeile cetăţii în corturi şi pe popor să-l amăgească spre curvie şi spre a jertfi? Căci, văzându-i Dumnezeu, ca pe nişte necuraţi, cu totul, deodată a vrut să-i piardă pe ei, după ce toţi ar fi curvit cu femeile, ca nişte dobitoace. Şi au pus pe femei cu neruşinare la un loc (în comun) şi mese pline de mâncări, de stropiri şi mirosuri de jertfe înaintea porţilor, pe toţi trăgându-i spre moarte.
Ca acela ce va dori să curvească cu spurcatele acelea femei, mai înainte să aducă jertfa şi apoi să intre la dânsele, căci nu luau femeile plată de la popor, ca pe toţi cei ce veneau la dânsele să-i înşele a jertfi la idoli. Şi au dat boierilor să curvească cu fetele boierilor, de asemenea şi bogaţilor cu fetele bogaţilor, iar pe cele mai multe din femei în comun, la tot norodul cel prost.
Aţi văzut lucrarea nedreptăţii şi vicleana meşteşugire, cum tuturor le-a săpat groapa spre moarte? Văzut-a cineva din voi, cândva, vreun lucru ca acesta, fără ruşine? Preacurvia ţinând sabia, cea cu două ascuţişuri, căci cu două morţi cumplite omorau femeile pe cei ce intrau la dânsele, ca să jertfească la idoli şi să curvească. Cu un astfel de chip, va face tiranul, ca toţi să poarte pecetea fiarei, când va veni în vremea sa, la împlinirea vremilor, căci are să amăgească pe toţi cu semne şi numai aşa vor putea să cumpere bucate şi tot felul de trebuinţe, şi povăţuitori peste popoare va pune, ca să împlinească porunca lui.
Luaţi amite fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita şi cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că ştie ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipeşte toată puterea lui şi pentru aceasta pecetluieşte dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele noastre. Asemenea este şi fruntea, care, ca un sfeşnic ce poartă făclia luminei, adică semnul Mântuitorului pe faţă.
Deci, fraţii mei, înfricoşată nevoinţă o să fie tuturor oamenilor, celor iubitori de Hristos, dar până la ceasul morţii să nu se teamă cineva şi nici să nu stea cu moleşire, când va începe a închipui balaurul pecetea sa în locul Crucii Mântuitorului, în acest fel se va osteni vrăjmaşul, ca numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să nu se mai pomenească deloc în vremea lui.
Şi aceasta o va face, fiindcă se teme şi se cutremură necuratul de sfânta putere a Mântuitorului nostru. Căci, de nu se va pecetlui cineva cu pecetea aceluia, nu se va robi de nălucirile lui, iar Domnul nu se va depărta de la unii ca aceştia, ci îi va lumina şi îi va trage către El. A înţelege se cade nouă, fraţilor, cu tot dinadinsul, nălucirile vrăjmaşului, că nemilostiv şi fără de omenie este. Iar Domnul nostru, cu linişte va veni la noi toţi, ca să gonească de la noi meşteşugurile balaurului (fiarei). Deci, noi, credinţa lui Hristos neabătută şi curată ţinând-o, uşor vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie, şi se va depărta de la noi neputinciosul, neavând ce să facă. Căci eu, prea micul, vă rog, fraţilor iubitori de Hristos, să nu ne moleşim, ci, mai ales, puternici să ne facem cu puterea Crucii. Netrecuta nevoinţă lângă uşă este; platoşa credinţei să o luăm cu toţii; să scoatem cu dragoste din izvorul cel dumnezeesc, nădejdile mântuirii sufletelor noastre! Nezidita Treime, cea de o Fiinţă, este izvor ce dă viaţă. Dacă se va înconjura cu astfel de arme sufletul nostru, călcat va fi balaurul. Cu toate acestea, se cade nouă, a ne ruga, ca să nu cădem în ispită, nici să fugim iarna. Fiţi gata, deci, ca nişte robi credincioşi, neprimind pe altul; de vreme ce hoţul şi pierzătorul şi cel fără de omenie, mai întâi va veni în ale sale vremi, vrând să fure, să înjunghie şi să piardă turma cea aleasă a lui Hristos. Falsul păstor va lua asupra lui chipul Adevăratului Păstor, ca să înşele oile turmei lui Hristos.
Însă cei ce ştiu şi vor recunoaşte glasul cel Sfânt al Adevăratului Păstor, îndată îl vor cunoaşte. Că glasul pierzătorului nu se aseamănă cu glasul Adevăratului Păstor, fiindcă glasul tiranului este rănitor. Plin fiind glasul lui de chipul hoţului, îndată se şi cunoaşte. Deci, să ne învăţăm, prietenilor, cu ce chip are să vină pe pământ şarpele cel fără de ruşine! Fiindcă Mântuitorul, vrând să mântuiască neamul omenesc, din Fecioară S-a Născut şi chipul omului luând a zdrobit pe vrăjmaş cu sfânta putere a dumnezeirii Lui. Blând şi smerit a fost pe pământ, ca pe noi să ne înalţe de la pământ la cer. Căci, cu încredinţare şi cu adevărat, Dumnezeu este Cel ce S-a zămislit şi S-a întrupat, născându-Se din Sfânta Fecioară, şi prin patima Crucii, a mântuit neamul omenesc, şi iarăşi va să vină în ziua cea de pe urmă să judece viii şi morţii şi să răsplătească tuturor după faptele lor, drepţilor şi necredincioşi-lor, ca un Drept Judecător.
Aceasta ştiind-o şi cunoscând-o vrăjmaşul, că iarăşi va să vină din cer Domnul, cu slava dumnezeirii, a socotit şi aceasta, ca să ia asupra lui chipul venirii lui Hristos şi să ne înşele pe noi. Dar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoşat pe pământ, iar vrăjmaşul nu va veni aşa, căci zurbagiu este. Şi se va naşte, cu adevărat, dintr-o femeie spurcată, care va fi unealtă a lui; deci el nu se va întrupa, ci cu acest fel de chip va veni prea pângăritul, ca un hoţ, ca să înşele pe toţi, fiind smerit, liniştit, urând cele nedrepte, de la idoli întorcându-se, dreapta credinţă mai mult cinstind, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, cu bună aşezare, bun către toţi, cinstind cu covârşire pe neamul iudeilor (că ei aşteaptă venirea lui). Iar în toate acestea, va face semne, arătări şi înfricoşări cu multă stăpânire şi se va meşteşugi cu vicleşug ca să placă tuturor, şi să fie iubit repede de mulţi. Daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se va arăta, şi cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face împărat. Şi după ce vor vedea multe popoare nişte fapte bune ca acestea şi puterea sa, toţi împreună, cu o voinţă se vor face, şi cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: Oare se mai află vreun om ca acesta bun şi drept? Însă cel mai mult, poporul cel ucigaş al iudeilor, îl vor cinsti şi se vor bucura de împărăţia lui. De aceea, ca unul ce va cinsti cel mai mult locul şi biserica iudaică, va arăta tuturor, că se face purtare de griji pentru dânşii. Şi, când va împărăţi balaurul pe pământ, cu mare sârguinţă popoarele i se vor face ajutătoare: Edom, şi iarăşi Moav, încă şi fiii lui Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, şi ei se vor face cei dintâi apărători ai lui.
Apoi, se va întări îndată împărăţia acestuia, şi va bate cu mânie pe trei împăraţi mari. Iar după aceasta, se va înălţa inima lui, şi va vărsa balaurul amărăciunea sa, punând înainte, în Sion, veninul morţii, tulburând lumea. Va clătina marginile pământului, va necăji toate, va pângări suflete. Nu se va mai arăta ca un cucernic, ci cu totul va fi fără de omenie: iute, mânios, cumplit, nestatornic, înfricoşat, slut, urâcios, greţos, sălbatic, pierzător, sârguindu-se a arunca în groapa păgânătăţii tot neamul omenesc, prin aşa nebunie. Va face semne mincinoase, iar mulţimea şi alte multe popoare, stând înaintea lui, îl vor lăuda pentru năluciri şi vor striga cu glas mare, încât se va clătina locul, în care popoarele vor sta înaintea lui. Şi el va grăi cu îndrăzneală: Cunoaşteţi voi puterea şi stăpânirea mea? Iată dar, înaintea voastră, a tuturor, poruncesc acestui munte mare, ce este de cealaltă parte a mării, ca să vină aici la noi. Apoi, va zice spurcatul: Ţie, îţi poruncesc să te muţi îndată dincoace de mare; şi va alerga muntele, în privirea tuturor, însă nicidecum din temeliile lui nu se va muta, ci va fi o nălucire. Căci cele ce Dumnezeu Cel Preaînalt, de la începutul zidirii, le-a întemeiat şi le-a înălţat, asupra acestora, prea spurcatul, nu are stăpânire. Şi va amăgi lumea şi cu alte năluciri vrăjitoreşti. Şi iarăşi, altui munte, ce va sta în adâncul mării celei mari, ostrov foarte mare fiind, îi va porunci să se ducă şi pe uscat să stea, în ţărmuri veselitoare, spre veselia privitorilor, dar ostrovul nicidecum din mare nu se va mişca. Şi iarăşi, îşi va întinde mâinile lui şi va aduna mulţime de târâtoare şi păsări; de asemenea, încă va păşi pe deasupra adâncului, şi pe mare va umbla ca pe uscat; însă toate acestea vor fi năluciri.
Şi mulţi vor crede în el şi-l vor slăvi, ca pe un dumnezeu tare. Iar celor ce vor avea pe Adevăratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor şi cu deamănuntul vor privi, prin credinţă curată, şi vor cunoaşte înşelăciunea lui. Acestea toate făcându-le, va înşela lumea şi mulţi vor crede lui, slăvindu-l ca pe un dumnezeu, însă câţi vor avea frica lui Dumnezeu în ei şi ochii inimii luminaţi, vor cunoaşte cu dinadinsul, că nici muntele nu s-a mutat din locul său, nici ostrovul nu a ieşit din mare pe uscat. Toate acestea, în numele său, le va săvârşi Antihrist; şi nu vor fi adevărate, după cum am zis mai sus, căci cu farmece va lucra toate mincinoasele lui minuni, fermecând vederile oamenilor, ce se vor pleca a crede lui. Că nu va primi prea spurcatul să se pomenească Preacuratul Nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, căci luptător împotriva lui Dumnezeu este şi fiu al pierzării.
Acestea făcându-se şi popoarele închinându-se lui, şi ca pe un dumnezeu lăudându-l, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt, în ceruri, şi îşi va întoarce faţa Sa de către ei. După aceea se vor face cumplite semne: foamete necurmată, cutremur neîncetat, morţi necontenite şi semne înfricoşate. Atunci cerul nu va mai ploua, pământul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, râurile se vor usca, iarba nu va mai răsări, verdeaţă nu va fi, copacii din rădăcină se vor usca şi nu vor odrăsli, peştii mării şi chiţii într-însa vor muri şi putoare pierzătoare şi sunete înfricoşate va trimite marea. Şi, de huietul valurilor, vor muri oamenii de frică. Atunci vor plânge şi vor suspina cumplit sufletele lor şi necaz necontenit îi va cuprinde pe dânşii, ziua şi noaptea. Nicăieri nu vor găsi să se sature de mâncare, căci povăţuitorii de noroade, tiranii, se vor afla în tot locul. Şi dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului însemnată pe frunte şi pe mâna dreaptă, va cumpăra puţin de mâncare din cele ce se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sânurile maicilor, vor muri şi maicile deasupra pruncilor lor, va muri tatăl cu fiii şi femeia pe uliţă, şi nu va fi cine să-i îngroape sau să-i strângă în mormânturi.
Putoare rea se va face, din mortăciunile cele multe ce vor fi aruncate pe uliţi şi pretutindenea, şi mult îi va necăji pe cei vii. Dimineaţa, toţi vor zice cu suspinuri şi cu durere: când se va face seară ca să dobândim odihnă? Şi venind seara, iarăşi, cu lacrimi prea amare, vor grăi între dânşii: oare când se va lumina, ca, de necazul ce stă asupra noastră, să scăpăm? Atunci, se va veşteji frumuseţea feţii la tot trupul. Se vor face feţele lor greţoase, ca de morţi, şi va fi urâtă frumuseţea femeilor, iar toţi cei ce s-au plecat cumplitei fiare şi au luat pecetea aceluia, adică păgânescul chip al spurcatului, alergând către dânsul, vor zice cu durere: dă-ne nouă să mâncăm şi să bem, că toţi murim de foame şi goneşte de la noi fiarele cele veninoase! Şi, neavând ce răspunde, ticălosul, va zice cu multă asprime: de unde să vă dau eu, oamenilor, să mâncaţi şi să beţi, dacă cerul nu voieşte să dea pământului ploaie, şi pământul, iarăşi, nicidecum n-a dat seceriş sau roadă? Şi, auzind acestea, poporul va plânge şi se va tângui cu totul, neavând mângâiere în necaz. Necaz peste necaz va fi lor, nemângâiat, căci, de bună voie, au crezut tiranului. Şi dacă ticălosul nu va putea nici lui să îşi ajute, cum îi va milui pe dânşii? În acele zile vor fi nevoi mari, de necazul cel mult al balaurului, de fricăşi de cutremurul cel mare şi huietul mării, de foame, de sete şi de muşcăturile fiarelor. Toţi cei ce vor lua pecetea lui Antihrist şi se vor închina lui, ca lui Dumnezeu, nu vor avea nici o parte în împărăţia lui Hristos, ci dimpreună cu balaurul vor fi aruncaţi în gheena.
Fericit va fi acela ce se va afla sfânt şi credincios, şi va avea în inima lui credinţă, fără de îndoială, către Dumnezeu, că fără de frică vor lepăda întrebările lui, defăimând muncile şi nălucirile lui. Dar mai înainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tezviteanul şi pe Enoh, ca un milostiv, ca să facă cunoscută dreapta credinţă neamului omenesc, şi să propovăduiască cu îndrăzneală cunoştinţa de Dumnezeu tuturor, ca să nu creadă tiranului de frică, că vor striga şi vor zice: Înşelător este, o, oamenilor, nimeni să nu creadă lui nicidecum! Şi nici să nu-l ascultaţi pe acest luptător împotriva lui Dumnezeu! Nimeni din voi să nu se înfricoşeze, că degrabă se va surpa. Iată, Domnul Cel Sfânt vine din cer, să judece pe toţi cei ce s-au plecat semnelor lui.
Însă puţini vor fi atunci cei ce vor voi să asculte şi să creadă în propovăduirea Proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul ca să-Şi arate negrăita Sa iubire de oameni, că niciodată nu voieşte moartea păcătosului şi a necuratului, ci voieşte ca toţi să se mântuiască; că nici în vremea aceea nu va lăsa neamul omenesc fără de propovăduire, ca fără de răspuns să fie toţi la judecată. Deci, mulţi din Sfinţi, câţi se vor afla atunci, la venirea spurcatului Antihrist, vor vărsa râuri de lacrimi, cu suspine, către Dumnezeu Cel Sfânt, ca să se mântuiască de balaur şi, cu mare sârguinţă, vor fugi în pustietăţi, în munţi şi în peşteri, cu frică se vor ascunde. Şi îşi vor presăra pământ şi ţărână pe capetele lor, rugându-se noaptea şi ziua, cu multă smerenie. Şi li se va dărui lor aceasta, de la Dumnezeul Cel Sfânt, şi-i va povăţui pe dânşii Darul Duhului Sfânt în locuri hotărâte, şi se vor mântui, fiind ascunşi în găuri şi în peşteri, nevăzând semnele şi înfricoşările lui antihrist. Căci celor ce au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui. Iar celor ce îşi au mintea de-a pururea la lucruri lumeşti şi iubesc cele pământeşti, nu le va fi cunoscută venirea acestuia. Căci, cel ce de-a pururea este legat cu lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, tot nu crede, ba îl şi urăşte pe cel ce i-ar spune despre venirea lui Antihrist. Pentru aceasta Sfinţii se întăresc în credinţă spre a scăpa, că toată învăluirea şi grijile vieţii acesteia le-au lepădat.
Atunci va plânge tot pământul, marea şi aerul vor plânge împreună, şi dobitoacele cele sălbatice şi păsările cerului; vor plânge munţii şi dealurile şi lemnele câmpului. Vor plânge şi luminătorii cerului, dimpreună cu stelele, pentru neamul omenesc; că toţi s-au abătut de la Dumnezeu Cel Sfânt şi Ziditorul tuturor şi au crezut înşelătorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, în locul Făcătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului. Va plânge pământul şi marea şi cu totul va înceta glasul psalmului şi al rugăciunii din gura omului! Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu se va mai sluji sfinţirea şi prinosul! Iar după ce se vor împlini trei ani şi jumătate, ai stăpânirii spurcatului şi a faptelor lui, şi după ce se vor împlini toate smintelile, în tot pământul, după cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul şi Mântuitorul nostru, ca un fulger strălucind, din cerul cel sfânt, cel prea curat şi înfricoşat şi prea slăvit, Dumnezeul nostru şi împăratul şi Mirele Cel fără de moarte. Pe nori va veni, cu slavă neasemănată, înaintea Lui alergând rânduielile îngerilor şi ale Arhanghelilor, toţi, văpăi de foc fiind, Heruvimii, având ochii în jos şi Serafimii, zburând cu feţele şi picioarele ascunse între aripile lor, cele de foc, strigând cu groază, unul către altul, şi zicând: întreit Sfânt, întreit Sfânt este Domnul. Şi glas de trâmbiţă va grăi cu frică: sculaţi-vă, cei ce dormiţi. Iată, a venit Mirele!
Atunci se vor deschide mormintele şi va auzi ţărâna cea putrezită, acea mare şi înfricoşată venire a Mântuitorului, şi, ca într-o clipeală de ochi, se vor scula toate seminţiile pământului şi vor căuta la frumuseţea cea sfântă a Mirelui. Mii şi milioane de mii de îngeri şi de Arhangheli şi nenumărate oşti se vor bucura cu bucurie mare. Atunci Sfinţii, Drepţii şi toţi care nu vor fi luat pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura foarte. Şi se va aduce tiranul, legat de îngeri, cu dracii lui dimpreună, înaintea divanului. Şi cei ce vor fi luat pecetea lui, toţi păgânii şi păcătoşii, se vor aduce legaţi; şi va da împăratul hotărâre asupra lor, hotărârea osândei celei veşnice în focul cel nestins! Şi toţi cei din peşteri se vor bucura împreună cu Mirele, cu bucurie negrăită, în împărăţia cea veşnică, împreună cu toţi Sfinţii, în nesfârşiţii vecii vecilor. Amin.
Vedenia
unui om al lui Dumnezeu, drept şi minunat
ACEST om al lui Dumnezeu, sculându-se pe la miezul nopţii, şedea gândindu-se. Şi luând aminte spre înălţimea cerului, fiind lună şi lucind stelele pe cer, cum şedea singur, aducându-şi aminte de păcatele sale şi de ziua cea înfricoşată a judecăţii, plângea cu tânguire; şi vede că, deodată, s-a ridicat tăria cerului, ca o pânză, şi a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos, foarte mare, stând în văzduh, întru tărie, împrejurul Lui stăteau toate puterile cereşti, cu frică şi cu cutremur: Îngerii, Arhanghelii, înfricoşatele Stăpâniri, ca în rând de război, stând cu multă frică. Domnul a făcut semn unuia din îngerii începători de cete, care a venit aproape de Dânsul, înfricoşat şi înspăimântat. Şi a zis Domnul către dânsul: Mihaile, Mihaile, începător al aşezământului Meu, ridică, împreună cu ceata ta, scaunul cel în chipul focului, al slavei Mele şi mergi în valea lui Iosafat şi îl găteşte pe el, spre dumnezeiasca apropiere a venirii Mele, căci a sosit ceasul judecăţii, ca să primească fiecare după lucrurile sale. Şi fă aceasta degrabă pentru că a sosit ziua cea mare, a venirii Mele: Eu voi răsplăti celor ce s-au închinat idolilor şi pe Mine, Făcătorul, M-au tăgăduit, şi au cinstit pietrele şi lemnele şi au slujit lor! Asemenea şi noilor iudei şi celor ce au zis că sunt iudei şi nu sunt, ci adunare a satanii şi următori ai mincinoşilor prooroci. Aceştia se vor zdrobi, toţi, ca vasele olarului: criticii, ereticii şi cei ce au îndrăznit a Mă despărţi de Tatăl Meu şi cei ce au îndrăznit a coborî pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, întru zidire. Vai lor, că munca îi aşteaptă pe ei! Iar iudeilor, celor ce M-au răstignit şi nu au crezut în Mine, Mă voi face arătat lor, că Mie Mi s-a dat puterea, cinstea şi stăpânirea. Eu voi judeca cu dreptate. Iudeii ziceau, când eram răstignit: „
Vai Ţie! Cel ce strici Biserica, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!” A Mea este izbânda, Eu voi răsplăti neamului celui răzvrătit şi rău. Îl voi judeca şi-l voi mustra şi de multă ruşine îl voi umple şi cumplită pedeapsă îi voi da, pentru că nu s-a pocăit. I-am dat vreme de pocăinţă şi nu M-a ascultat. Uciderea lui Cain o voi izbândi, că pocăinţă şi vreme, ca să se pocăiască, le-am dat lor şi n-au luat aminte. Eu singur voi izbândi. Aceasta o voi face şi sodomitenilor, care au spurcat văzduhul şi pământul cu putoarea lor.
Eu am ars Sodoma şi Gomora, şi iarăşi îi voi arde cu foc, desăvârşit, pentru că s-au întors de la dulceaţa Sfântului Duh şi au iubit curvia şi desfrânarea diavolului. Eu voi răsplăti curvarilor celor nebuni şi întunecaţi cu mintea, care umblă turbaţi după muieri şi celor ce nu se îndestulează cu femeile lor, ci aleargă ca nebunii, pentru lipsa lor de minte, şi-i trage satana (ca şi cu un frâu) în adâncul focului şi nu se tem de înfrioşata cădere în mâinile Dumnezeului Celui viu. Cu mânie şi cu ameninţare voi veni asupra lor! Că timp de pocăinţă le-am dat lor şi nu s-au pocăit. Aceasta o voi face şi tâlharilor, care au făcut ucidere. Pe toţi lucrătorii fărădelegilor, cei ce au făcut multe răutăţi şi nu s-au pocăit, tartarului îi voi da! Eu le voi arăta lor cum se cuvine a se supune lui Dumnezeu şi poruncilor Lui. Căci tuturor le-am dat timp de pocăinţă şi n-au luat aminte la ea. Unde este lucrarea lor? Şi pentru că n-au păzit porunca pe care le-am dat-o lor, ci M-au defăimat, îi voi umple de multă ruşine şi amărăciune şi de aprinderea durerilor! Datu-le-am lor pildă pe fiul cel risipitor şi pe mulţi alţii, ca să nu se deznădăjduiască, însă ei M-au dispreţuit şi poruncile Mele le-au tăgăduit şi s-au întors de la Mine şi au iubit desfrânarea, iar pe Mine M-au urât şi s-au făcut robi ai pântecelui. Să se ducă, deci, în focul pe care şi l-au aprins!
Iar pe cei ce s-au săvârşit în pomenire de rău îi voi da în grea tulburare, pentru că pacea Mea nu au iubit, ci, cu urgie, mânie şi amărăciune, şi-au cheltuit viaţa lor. Eu gata sunt a le răsplăti lor, pentru că nu s-au ruşinat şi nu s-au umilit.
Iar pe asupritori, pe cămătari şi pe iubitorii de argint, care pricinuiesc a doua slujire de idoli, îi voi pierde de tot şi voi izbândi asupra lor, cu toată mânia Mea, fiindcă şi-au pus nădejdea în aur, lepădându-se de Mine, ca şi cum Eu nu M-aş fi îngrijit de dânşii. Voi apuca pe cei ce se socotesc a fi creştini, dar zic că nu este învierea morţilor, şi pe cei ce zic că se face mutare a sufletelor în alte trupuri (metempsihoză) şi alţi nebuni, pe toţi aceştia, ca ceara în gheena îi voi trimite şi în foc şi în cenuşă se vor preface! Atunci se vor încredinţa de învierea morţilor!
Pe vrăjitori şi pe fermecători, pe cei ce caută în stele şi ghicituri îi voi sfărâma cu pierzare silnică şi se vor vântura în pieire! Iar pe cei ce beau vinul cu cântări şi cu muzică, care de Mine s-au lepădat, îi voi pierde şi îi voi arunca în adânc. A Mea este izbânda. Eu voi răsplăti fiecăruia, ca un Drept Judecător. Vai, celor ce cântă cântări lumeşti, joacă şi vorbesc deşertăciuni şi celor ce se mândresc şi joacă după umbra lor; cu dreptate şi fără făţărnicie îi voi arde pe dânşii, fiindcă i-am chemat la pocăinţă, cu adevărat, şi nu M-au ascultat, ci Mă batjocoreau. Tuturor am pus milă şi pocăinţă şi nicidecum n-au luat aminte la Mine! Iar pe cei ce micşorează Dumnezeieştile Scripturi, pe care Duhul Sfânt le-a pus în gurile Sfinţilor Mei, îi va cuprinde pe dânşii întunericul şi pâcla şi viermele le va mânca inimile! Fiindcă şi-au bătut joc şi au râs de poruncile Mele, şi eu voi râde de dânşii, şi, plini de ruşine fiind, focului îi voi da! Iar pe cei ce umblă la vrăjitori şi fermecători, ca la doctori, şi îşi pun nădejdea în ei şi în scrierile lor şi la altele de acest fel, îi voi certa şi atunci vor cunoaşte că trebuie să nădăjduiască în Dumnezeu, iar nu în făpturile Lui (în oameni), că nu s-au smerit Mie, ci M-au defăimat, neavând ei nici o tărie. A Mea este izbânda şi Eu le voi răsplăti lor.
Iar împăraţilor şi boierilor, care pururea Mă amărăsc cu nedreptăţile lor, în numele Meu le voi răsplăti lor, că au nădăjduit, cu mândrie, în dreptăţile lor şi cu defăimare au nedreptăţit poporul Meu şi au luat daruri şi au prefăcut dreptatea în nedreptate. Iar Eu, nu voi face aşa, că stăpânirea Mea nu primeşte daruri; deci, îi voi pierde pe dânşii, după răutatea lor, ca un Dumnezeu drept şi, atunci, vor cunoaşte că Eu sunt înfricoşat şi iau duhurile boierilor şi sunt mai înfricoşat decât toţi împăraţii pământului. Vai, lor, că în muncă vor merge! Căci au scrâşnit cu dinţi asupra drepţilor şi au vărsat sângele nevinovat al fiilor şi fiicelor lor! Vai, năimiţilor, care nu sunt păstori, că urgia Mea le va răsplăti. Vai, vai, vai, lor! Toată urgia Mea o voi vărsa asupra lor şi asupra năimiţilor care au furat Sfintele Mele Taine, că nelegiurile lor strigă către Mine. Faptele lor tulbură Scaunul Meu, cel în chipul focului, nedreptăţile lor până la ceruri s-au suit şi de vorbele lor cele smintitoare se înfricoşează Heruvimii, că în fiecare clipeală de ochi trimit câte o hulă la înălţimea Mea.
Lupii cei răi, cei tari de cap şi netăiaţi împrejur la inimă, care au sfărâmat via Mea şi oile Mele le-au risipit, păstoresc aurul şi argintul, cu care şi-au câştigat vrednicia lor cea Arhierească. Şi, o, cât va fi munca acestora şi cât de mare va fi plângerea lor! Întru mânia urgiei Mele îi voi tulbura pe ei. Câştigat-au oi şi boi şi cai şi grădini stricăcioase, iar de oile Mele nu s-au îngrijit. Eu voi certa cu toiagul fărădelegile lor şi cu bătăi nedreptăţile lor. Înfricoşată este munca acestora, asemenea cu a lui Antihrist!
Iar pe preoţii ce grăiesc deşertăciuni şi se ceartă în Sfintele Mele Biserici, în foc îi voi arunca şi în tartar îi voi cufunda şi, ca pe vasele olarului, îi voi sfărâma! Eu vin, aducând judecata Mea. Am venit şi iarăşi voi veni, dar care se va afla vrednic ca să Mă întâmpine pe Mine? Vai celor ce sunt în fărădelegi, căci vor cădea în mâinile Mele! Că fiecare va veni înaintea Mea gol şi descoperit. Unde se va arăta atunci neruşinarea lor? Cum vor vedea ei faţa Mea şi unde va fi ruşinea lor?
Apuca-voi şi pe cei ce gândesc ei că sunt monahi, care cu multă lenevire umblând, mint lui Dumnezeu şi oamenilor. Căci unele au făgăduit şi împotrivă au lucrat.
Pe aceştia îi voi prinde, ca şi cu o undiţă, şi îi voi zgudui, ca fulgerul din nori, şi în adânc îi voi trimite; căci nu s-au îndestulat de pierzarea lor, ci şi altora s-au făcut sminteală şi pierzare. Bine era lor a nu făgădui, căci, rău vieţuind, în desfrânare, s-au amestecat în necuraţii. A Mea este izbânda! Eu voi răsplăti celor ce nu voiesc a se pocăi, şi îi voi judeca, ca un drept Judecător!
Acestea zicând Domnul, către Arhistrategul Mihail şi auzind celelalte puteri acestea, câte a zis, frică şi cutremur i-a cuprins pe toţi îngerii. După aceasta, a poruncit Domnul să-I aducă peceţile celor şapte veacuri, ale stării lumii, de la începutul zidirii şi după această poruncă, Mihail, îndată ducându-se la Casa aşezământului, le-a adus, fiind ca nişte valuri mari de pânză. Apoi le-au pus înaintea feţei Domnului, stând împrejur cu frică şi cu cutremur toate puterile cereşti.
Şi priveam -zice omul minunat -cum desfăşura Domnul cărţile veacurilor şi cele ce erau scrise în ele. Deci, luând veacul întâi, şi deschizând, zicea: Aici s-au scris întâi acestea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Un Dumnezeu în trei feţe. Fiul născut din Tatăl şi Făcătorul veacurilor. Căci cu Cuvântul Tatălui s-au aşezat veacurile; cu Cuvântul Tatălui cerurile s-au întărit şi tot pământul şi cele dedesubt, marea şi râurile, şi toate cele ce sunt, şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor.
Puţin după aceasta, deschizând cartea, zicea: aici s-a scris închipuirea lui Dumnezeu, Celui nevăzut, a întâiului om, Adam, cu Eva, femeia lui. Şi, trecând puţină parte a cărţii, a zis: „Porunca lui Dumnezeu, Atotţiitorului şi Ziditorului tuturor celor văzute şi nevăzute: lui Adam s-a dat această lege, cu încredinţarea de a o păzi cu scumpătate către Dumnezeu, şi de a cugeta că Dumnezeu este mai presus decât el.” Şi iarăşi, trecând de aici, a zis: „Călcarea de poruncă pe care a călcat-o închipuirea lui Dumnezeu, adică omul, care este după chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, amăgindu-se, mai mult din lenevire şi puţină îngrijire, şi căzând, s-a scos din rai, cu dreaptă judecată şi cu hotărârea lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie el, nevrednicul şi călcătorul de poruncă, în mijlocul atâtor bunătăţi!” Iarăşi, trecând mai înainte, zise: „S-a sculat Cain asupra lui Abel şi l-a omorât pe el, cu sfatul diavolului; dator este focului gheenei, iar Abel va trăi în veci!” Şi mai trecând puţin zise: „Faţa binecuvântării lui Set şi icoana sfinţeniei lui Enoh şi mai înainte-închipuirea înălţării Mele, Enoh.” Şi la sfârşitul cărţii era scris: „Cartea veacului întâi.”
Iar în următoarele veacuri, sunt scrise faptele oamenilor, pe care le-au lucrat în vremelnica lor viaţă: moartea şi viaţa, nelegiurea şi dreptatea, smerenia şi trufia; şi fiecăruia i se va da după lucrarea lui. În acest chip au ieşit cele şase veacuri.
Ţinând şi Cartea veacului al şaptelea, a zis: începutul răutăţilor şi al vicleşugului, începutul nemilostivirii, începutul a toată urâciunea şi desfrânarea şi a spurcăciunii şi a grăirii de rău şi a grăirii în deşert. Şi, înaintând, zicea: Oamenii veacului acestuia: răi, pizmăreţi, spurcaţi, pângăriţi cu sufletul şi cu trupul, mincinoşi (având dragoste făţarnică în inimă, grăiesc cele rele; amăgiri şi curse pe buzele lor şi în inimă cugetă cele rele), care îndreaptă pe cei necredincioşi, pentru daruri; curvari, preacurvari, robiţi fiind de sodomiceasca curvie. Vai lor! Şi iarăşi, răsfoind cartea şi înaintând puţin, şi-a ridicat ochii în sus şi, cu mâna lovindu-şi genunchiul şi acoperindu-şi fruntea Sa, împreună şi ochii, a stat multă vreme ca şi cum s-ar gândi şi a zis: Cu adevărat a covârşit acest veac, al şaptelea, cu nedreptatea şi cu răutatea, pe cele trecute. Iarăşi, mai trecând puţin, în carte zicea: Elinii care s-au închinat idolilor, se vor sfărâma cu lemnul, cu suliţa şi cu piroanele care le-au băgat în Pâinea Mea cea de viaţă făcătoare (care este Trupul şi Sângele Meu), care răneşte pe cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Şi, trecând puţin, liniştindu-Se, iarăşi Şi-a ridicat capul, uitându-Se în cartea veacului şi zicea: Iată doisprezece boieri, ai marelui împărat, albi ca lumina, care au tulburat pământul şi mările, au astupat gurile fiarelor, au ucis balaurii, au povăţuit orbii, au îndestulat pe cei flămânzi şi pe cei bogaţi i-au deşertat (adică i-au făcut milostivi spre săraci). Cei ce au vânat pe oameni şi, cu dumnezeiasca însuflare, i-au înviat din moartea păcatului, multă va fi plata lor. Şi, trecând puţin mai înainte, zicea: Alesus-au cei iubiţi şi mărturisitori Mie – dragostea lor cea prietenească până la ceruri, iubirea lor până la scaunul Meu, dorinţa lor în inima Mea, pofta lor necontenit Mă arde. Deci, slava Mea şi stăpânirea Mea, cu dânşii.
Şi, iarăşi, întorcând cea mai multă parte a cărţii, zâmbind, zicea: Omul, ţinând cu dreaptă credinţă ocârmuirea cetăţii de pe şapte munţi, povăţuitorul împărăţiei s-a aflat slujind dragostei Mele, şi lui i se cuvine împărăţia cerurilor, ca unui râvnitor şi următor al lui Hristos (Acesta este împăratul pe care au să-l pună îngerii în Constantinopol, după căderea turcilor, după cum zice Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos).
După aceasta, cele mai multe lăsându-le, zicea: Mireasa Mea, cea prea frumoasă (adică Biserica), împodobită şi cinstită, pe care mulţi cârciumari s-au silit să o crâşmărească şi prea curvă să o arate; iar ea de Mine nu s-a lepădat şi împotriva eresurilor celor de multe feluri s-a înarmat şi le-a surpat şi de pe piatra care este întemeiată nu s-a clătinat; nici porţile iadului nu o vor birui.
Iar după aceasta a zis şi pentru păcătoşi, precum arată cuvintele cele însemnate ale oamenilor celor buni şi a celor răi: Pe câţi moartea i-a închis şi, cu pocăinţă, nu s-au spălat! Şi cartea avea mai întâi scrise lucrurile oamenilor buni, iar după acestea erau scrise fărădelegile oamenilor celor răi. Ca nisipul mării era mulţimea lor, pe care, trecându-le, Domnul Iisus se supără foarte, clătinând cu capul şi suspinând. Şi stătea acea înfricoşată mulţime a îngerilor, foarte înspăimântaţi şi cuprinşi de cutremur, şi ziceau de trecerea citirii veacului al şaptelea. De când a început acest veac, ziceau ei, cu multă şi cu grea nevoie de păcate se cuprinde cea mai multă parte a cărţii acesteia. Ajunge! Căci cartea naturii omeneşti, după înjumătăţirea ei (adică în al şaptelea veac şi jumătate au să ia sfârşit toate, adică până la anul 7500 de la facerea lumii), este plină de fum şi de nevoi, plină de pizmă şi de ucidere, plină de minciuni şi de duşmănie şi de pomenirea de rău şi de toate alte păcate urâte. Pentru aceasta, cu înjumătăţirea ei, desăvârşit voi tăia cu totul lucrarea ei.
Acestea zicând Domnul, a pornit pe Arhanghelul Mihail, ca spre judecată. Şi, îndată, a ieşit Mihail, cu toată ceata lui, ţinând cu sine necuprinsul Scaun, ceată care este nenumărată şi pe care nu o va încăpea tot pământul. Şi, mergând, zicea: Sfânt, Sfânt, Sfânt, înfricoşat, Mare, Înalt, Puternic şi Preaproslăvit eşti, în vecii vecilor! Şi îndată a trimis pe Gavriil, cu ceata lui, şi el, ducându-se, începea, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui! Şi de acel înfricoşat glas, care striga, s-a clătinat cerul şi pământul. A plecat şi al treilea înger, în urma lor, înfricoşat, împreună cu ceata lui, şi numele lui era Rafail. Când mergea el striga, zicând: Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. A plecat şi a patra rânduială de ceată, începătorul lor era grozav şi dulce la vedere. Şi, mergând şi acesta, striga, zicând: „
Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grăit; şi a chemat tot pământul, de la răsăriturile soarelui până la apusuri. Din Sion este buna cuviinţă a frumuseţii Lui! Dumnezeu arătat va veni şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge şi împrejurul Lui vifor foarte ” şi celelalte ale Psalmului. Şi cei mai mari ai cetei răspundeau, zicând: Scoală-Te, Doamne, judecă pământul, că Tu îl vei moşteni pe dânsul cu toţi aleşii Tăi şi cu toţi cei ce păzesc poruncile şi îndreptările Tale. Că binecuvântat eşti, Cel ce vii! Că vrei să judeci pământul şi lumea întru adevăr şi dreptate. Şi începătorul acestei dumnezeieşti cete se numea Uriil, ca cel ales cu numele.
După aceasta a venit înaintea feţei Domnului prea proslăvita Sa Cruce, strălucind ca un fulger înfricoşat, şi era mare slava ei, având bună mireasmă, foarte mare. Şi se aducea în mijlocul celor două cete, a Stăpâniilor şi a Puterilor, cu prea mare cinste. Şi mergând ele, era o înfricoşată privelişte, căci mulţimea puterilor acelora era cuprinsă de multă fricăşi cutremur. Şi, când se despărţeau ele, cântau şi ziceau: „Înălţa-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu şi bine voi cuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.” Şi cealaltă ceată răspundea şi zicea: „Înălţaţi pe Dumnezeu şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!”
Şi după aceasta s-a dat dumnezeiasca poruncă către Arhanghelul Mihail şi stând înaintea feţei Domnului, a venit şi un alt înger şi sta înaintea feţei Domnului, fiind gata ca în chip de ostaş de a porni, având încinsă scularea din morţi, şi era acea sculare, ca o piele subţire, schimbată, înăuntru era ca cenuşa cea obişnuită, foarte vârtoasă şi pe partea din afară scria învierea morţilor, iar pe cea dinăuntru, viaţa celor adormiţi în buna credinţă. Şi, luând Domnul în mâinile Sale scularea morţilor, a suflat de trei ori într-însa şi trei cuvinte a grăit către ea şi a dat-o lui Mihail, înfricoşatului înger, zicând: Ia trâmbiţa aceasta şi mergi la locul Căpăţânei, în care Preacuratele Mele mâini Le-am întins, şi, stând, trâmbiţează de trei ori şi să stai. Şi aceasta zicându-i, s-a dus îngerul cu sârguinţă. După aceasta a chemat altă ceată, care se cheamă „începătorii”. Şi zicea celui mai mare al lor: „Ţie îţi zic: luând dumnezeiasca ta ceată să stai în toată lumea, ca să răpeşti în nori pe toţi Sfinţii de la răsărituri şi de la apusuri, de la miazăzi şi de la miazănoapte şi să-i aşezi, în ceasul trâmbiţei, în văzduh, spre întâmpinarea venirii Mele.”
După aceasta a dat semn, prin îngeri, ca să schimbe cerul şi pământul, din stricăciune în nestricăciune; soarele şi luna să se întunece, stelele să cadă, râurile şi marea să se usuce, şi toate cele ce sunt pe pământ să se piardă şi să se sfârşească. Pe urmă a căutat Dreptul Judecător, spre pământ, şi iată a văzut ceaţă, întuneric, plângere, vaiete şi osteneala oamenilor, din multa tiranie a satanei. Căci balaurul, plin fiind de mândrie, de nebunie şi de furie, înghiţea (mânca), pe toate sfărâmându-le, ca verdeaţa buruienilor. Şi mai ales, când vedea pe îngerii lui Dumnezeu pregătindu-i focul cel veşnic.
Deci, văzând acestea, Dreptul Judecător îndată a poruncit unuia din îngeri, care era înfricoşat, iar vederea lui aspră, îngrozitoare şi nemilostivă; şi acesta era căpetenia unei cete de îngeri şi i-a zis: mergând, ia cu tine toiagul Meu şi sfarmă şi înfricoşează, şi ia, împreună cu tine, şi nenumăratele tale rânduieli, cele mari, şi călătoreşte pe marea cea înţelegătoare (adică în toată lumea) şi prinde balaurul, cu toiagul puterii Mele, după porunca Mea, şi îl răneşte cumplit şi, pe toate duhurile lui, cele necurate, legându-le şi ridicându-i pe toţi, să-i împrăştii în puturoasele munci. Şi, mergând acesta, a prins pe balaurul întunericului împreună cu dracii lui şi îl ducea la focul gheenei. După aceasta a zis Domnul, către Arhanghelul ce ţinea dumnezeiasca trâmbiţă, să trâmbiţeze. Atunci pe neaşteptate s-a făcut multă tăcere în ceasul acela, ca şi cum toate s-au pustiit. Deci a mai trâmbiţat şi toate trupurile morţilor s-au aflat întregi. Şi a trâmbiţat a treia oară. Şi s-a pornit Duhul Domnului, din glasul trâmbiţei, şi a intrat în fiecare trup şi spaimă şi frică a cuprins pe toţi de glasul trâmbiţei. Şi tremurau cele de sus şi cele de jos şi se îngrozeau cu totul.
Şi s-au sculat morţii într-o clipeală de ochi (de a căror povestire, fraţilor, frică este şi a grăi), şi, stând ei, cuprindeau toată faţa pământului. Şi precum ploaia împiestriţată, aşa se pogorau cetele legiunilor de îngeri din cer, la Scaunul pregătit, strigând întru tărie şi zicând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul de Slava Lui!.” Şi sta tot poporul cu frică şi cu cutremur, iar nenumăratele cete de îngeri, de sus privind, se înspăimântau de acea stăpânire înfricoşată şi acea pogorâre pe pământ.
Deci, cum priveau toţi de sus, fără de veste, s-a făcut cutremur şi tunete şi fulgere în valea dreptăţii şi i-a cuprins pe toţi mare frică şi cutremur şi multă nepricepere. Şi, îndată, s-a ridicat tăria cerului şi deodată s-a arătat cinstita Cruce, strălucind mai mult decât soarele, slobozind raze strălucitoare şi bună mireasmă, şi era dusă de către Sfinţii îngeri. Şi, după puţin timp, s-a făcut cântare şi laudă de obşte, zicând: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului; Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat tuturor oamenilor, Judecătorul şi Stăpânul şi Domnul păcii.”
Şi, această cântare făcându-se cu tărie, iată, Judecătorul S-a arătat pe nori, şezând pe Scaunul slavei Sale şi, de multa strălucire şi curăţire, se înflăcăra cerul şi pământul. Şi, din mulţimea morţilor care înviaseră, fără de veste se ridicau în sus şi se răpeau de nori în văzduh întru întâmpinarea Domnului. Iar cei rămaşi jos, plângeau cu amar că nu s-au învrednicit a fi răpiţi şi ei. Şi erau în amară durere şi întristare sufletele lor. Plecau genunchii la Judecătorul şi iarăşi se ridicau. Şi după ce a şezut Judecătorul pe Scaunul slavei Sale celei înfricoşate, au stat împrejurul Lui toate puterile cerurilor, cu multă frică şi cu cutremur. Şi cei ce în nori se răpiseră, spre dumnezeiasca întâmpinare a Dreptului Judecător, s-au pus toţi de-a dreapta, iar care nu s-au răpit în văzduh, cea mai mare parte, s-au despărţit de ei şi s-au dat focului gheenei, fără a fi judecaţi (aceştia sunt păgânii, cei ce n-au crezut în Dumnezeu). Iar ceilalţi s-au adunat de-a stânga Judecătorului, şi dintre aceştia cei mai mulţi erau iudei şi boieri, arhierei, preoţi, împăraţi, clerici şi mulţime multă de monahi şi mireni, care stăteau cu multă ruşine şi se ocărau pe sine, ticăloşându-se pentru a lor pierzare.
Aşa, avându-şi feţele pline de ruşine, se sfărâmau ca şi cum ar trage de moarte, foarte tare suflând, iar alţii sforăind, ca în somn schimbându-se, şi toţi erau cuprinşi de multă durere de plâns, de nedumerire şi de deznădăjduire, şi nici unul nu avea nici o mângâiere bună. Cei ce stăteau de-a dreapta Judecătorului, toţi erau luminoşi şi frumoşi, luminând ca soarele şi strălucind mai mult decât fulgerul; toţi cinstiţi şi proslăviţi, albi ca lumina, înfocaţi de fulgerul luminii, strălucindu-se cu tot adevărul, şi nu îndrăznesc a zice, ca însuşi Judecătorul şi Dumnezeul nostru.
Deci, îndată, uitându-se în amândouă părţile, înfricoşatul Judecător, la cei din dreapta privind cu bucurie, a zâmbit. Iar văzând pe cei din stânga, S-a tulburat, cu multă urgie, şi Şi-a întors faţa Sa de la dânşii. Şi cu glas mare zicea către cei de-a dreapta: „
Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia Mea cea gătită vouă, mai înainte de întemeierea lumii, căciamflămânzit şi Mi-aţi dat deam mâncat, am însetat şi M-aţi adăpat, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. ” Şi răspunzând aceia, au zis: „
Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit, însetat şi Te-am adăpat, străin şi Te-am primit, gol şi Te-am îmbrăcat, bolnav şi Te-am cercetat, sau în temniţă şi am venit la Tine?”
Atunci, răspunzând, Domnul nostru Iisus Hristos, le-a zis: „
Amin, amin, zic vouă: întrucât aţi făcut unuia, dintre aceştia mai mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut.” Apoi, întorcându-Se cu iuţime către cei de-a stânga, le-a zis: „
Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui! Că, am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi nu M-aţi adăpat, străin am fost şi nu M-aţi primit, gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi nu M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi nu aţi venit la Mine.” Şi, răspunzând ei, au zis: „
Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau în temniţă, şi nu am slujit Ţie?” Atunci, răspunzând, Domnul le-a zis: Amin, amin, zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Duceţi-vă de la Mine voi, cei întunecaţi ai pământului, în tartar, unde este scrâşnirea dinţilor; acolo va fi vaiul şi plânsul cel nemângâiat!
Acestea zicând şi hotărând Domnul, iată că, pe neaşteptate, pe dinaintea feţii Sale, din partea răsăritului, a izvorât un râu de foc mare şi înfricoşat, cu tărie mergând spre apus. Şi era în lăţimea lui ca o mare, mare şi largă. Deci, cei de-a stânga, foarte tare s-au înfricoşat, când curgea râul cel de foc şi tremurau foarte mult, fiind întru nepricepere şi li se schimba mintea, ca într-o uimire. Şi îndată, înfricoşatul Judecător a poruncit ca prin mijlocul râului cel de foc, să treacă drepţii şi păcătoşii, ca prin foc, să se încerce ei. Şi întâi cei ce stăteau de-a dreapta au început a se încerca. Şi, trecând toţi prin mijlocul focului, s-au aflat ca aurul cel curat şi lucrurile lor nu s-au ars, ci, mai vârtos, s-au arătat mai luminate şi strălucite, prin ispitire. Şi se bucurau foarte, când se cercau dumnezeieştile lor fapte şi nu s-a aflat nicidecum stricăciune întru dânşii. După aceasta, au venit şi cei de-a stânga, ca să treacă şi ei prin mijlocul focului, spre a se încerca lucrurile lor. Deci, cum au început a trece, flacăra a ars pe cei păcătoşi împreună cu lucrurile lor; s-au ars ca nişte paie, rămânând ei întregi spre a se arde în veci şi încă a se arde fără a se mistui, împreună cu diavolul şi cu îngerii lui, în vecii vecilor; şi nici unul dintre dânşii n-a putut trece râul cel de foc. Pe toţi i-a cuprins focul, ca pe nişte vrednici de muncă.
Atunci, înfricoşatul Judecător, sculându-Se de pe Scaun, a început a face pornire spre dumnezeiasca cămară, către împărăţia cerurilor şi Se depărta împreună cu toate puterile cereşti care cântau, zicând cu multă frică şi cutremur: ridicaţi domni porţile voastre şi să se ridice porţile Edenului, să intre Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul, împreună cu toţi Sfinţii Lui, ca să le dăruiască lor moştenirea cea veşnică. Şi altă ceată striga, zicând: Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Lui, împreună cu toţi fiii cei după har. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, împreună cu fiii Sionului. Iar Arhanghelii, mergând înainte, slăveau pe Domnul, şi cântau, în versuri cereşti şi de mântuire, zicând, ca şi cum ar răspunde: „Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire şi în psalmi să-I strigăm Lui.” Şi altă ceată răspundea, zicând şi cântând cu dulceaţă: „Dumnezeu, mare este Domnul şi împărat mare peste tot pământul; că în mâna Lui sunt toate marginile lumii, şi înălţările munţilor ale Lui sunt.”
Aşa, de dulceaţa cea mare a cântărilor acestora, ca în somn se prefăceau cei ce ascultau şi erau într-o nespusă bucurie. Şi, cântând Sfinţii îngeri, în aşa cântare intrau Sfinţii cu Domnul nostru Iisus Hristos, în cereasca desfătare a dumnezeieştii cămări, în săltarea inimii; apoi s-au închis porţile. Iar după ce s-au închis porţile cămării celei de nuntă, atunci, a chemat Domnul pe cei întâi ai dumnezeieştilor îngeri, şi au stat de faţă: întâi Mihail şi Gavril, Rafail, Uriil şi, după aceştia, începătorii celorlalte cete, spre a împărţi dumnezeieştile daruri şi cununi.
sursa articol
deveghepatriei
