Profetii cutremurelor

Profetii cutremurelor

Sa nu se creada ca Sfintii Bisericii au vorbit despre ghicitul viitorului numai din dorinta de a nega orice harisma prezenta la altii. Ci au vorbit cunoscand indeaproape problema.
Parintii nu au negat posibilitatea descoperirii unor evenimente viitoare prin darul lui Dumnezeu. Parintii cu viata sfanta au putut si pot primi de la Dumnezeu descoperirea unor fapte inainte ca ele sa aiba loc.
Nu multe sunt cazurile in care Dumnezeu daruieste slujitorilor sai sa cunoasca viitorul, si ele au loc numai in scopul de a ajuta mantuirii oamenilor sau de a anunta pedeapsa dumnezeiasca.
Criteriile dupa care se recunoaste o persoana care are harisma inainte-vederii sunt urmatoarele: persoana respectiva apartine Bisericii lui Hristos, recunoaste ca adevarate toate invataturile bisericesti, duce o viata de sfintenie, nu “prevede” nimic din ceea ce poate contrazice dogmele sau invataturile Sfintei Traditii. Pare ca Dumnezeu ar fi egoist si nu ar vrea sa ii faca partasi si pe altii acestei harisme. In realitate Dumnezeu nu poate incredinta acest mare dar decat celor care stiu sa se foloseasca de el cu intelepciune. Darul inainte-vederii are rolul de a intari credinta oamenilor si de a-i calauzi pe calea mantuirii; Dumnezeu nu avea de ce sa incredinteze acest dar celor care stau departe de Biserica. Pentru ca darul inainte-vederii nu este bun in sine, ci este bun numai in masura in care este folosit pentru a ajuta mantuirii sufletelor.
Ne vom opri putin asupra catorva dintre profetiile Sfantului Cosma, marele dascal al Greciei. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, principala problema a grecilor era eliberarea de sub asuprirea turceasca. Legat de aceasta asteptare inflacarata, plina de nadejde, Sfantul Cosma a facut cateva profetii.
“«Cand va veni lucrul dorit?» (eliberarea de sub turci – n.n.), l-au intrebat pe sfant in Tsaraplana Epirului. «Cand se vor amesteca acestia», a raspuns sfantul aratand spre cei doi copacei”. (62; 197). Tot despre acest moment, aflandu-se in Epir, el a profetit: “Chinurile sunt inca multe. Aduceti-va aminte cuvintele mele: Rugati-va, lucrati si rabdati cu tarie. Pana ce se va inchide aceasta rana a platanului, tinutul vostru va fi in sclavie si nefericire”. (62; 197). Si a mai precizat: “Lucrul dorit va veni cand doua pascalii vor cadea in acelasi impreuna” (62; 197).
Copaceii s-au amestecat in acelasi an in care s-a inchis rana platanului, in 1912, anul eliberarii Epirului. In acel an, praznicul Buneivestiri a cazut in aceeasi zi cu praznicul Invierii: odata cu Epirul au fost eliberate si alte regiuni ale Greciei continentale.
Profetiile sfantului au fost legate de subiecte variate: “Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le poate inchipui. Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai repede decat iepurele. Va veni vremea in care locul acesta va fi incins cu un fir. Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte in alta – de pilda, de la Constantinopol in Rusia – ca si cum ar fi in camere apropiate. Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari si aruncand foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!” (62; 205).
Nu trebuie sa credem ca profetiile de mai sus sunt facute prin inspiratie dumnezeiasca doar prin faptul ca s-au implinit. Chiar si un om de stiinta al vremurilor respective ar fi putut spune ca, mai devreme sau mai tarziu, omul ar fi construit masini si avioane de razboi, ca ar fi inventat telefonul sau telegraful, (ar fi fost de ajuns sa vada planurile aparatelor de zbor facute de Leonardo da Vinci, si si-ar fi dat seama ca posibilitatea ca omul sa nu zboare cu ajutorul unei masinarii perfectionate ar fi fost extrem de mica). Iar pentru vicleanul diavol era la fel de simplu sa spuna aceleasi lucruri (nu o data diavolul s-a folosit de tehnica pentru a da credibilitate “profetiilor” sale; a se vedea cazul lui Maurice Berteax caruia un “clarvazator” i-a prezis – in anul 1874, cu 29 de ani inaintea efectuarii primului zbor cu avionul – ca va muri ucis de o masina zburatoare).
Sfantul Cosma nu a facut profetiile legate de descoperirile stiintifice in urma cercetarii stiintei. Le-a facut pentru ca asa l-a insuflat Dumnezeu. Daca s-ar fi folosit de stiinta, i-ar fi fost cu neputinta sa stie peste cati ani Epirul va scapa de sub jugul turcesc.
Una dintre cele mai interesante profetii ale Sfantului Cosma pare a avea legatura directa cu timpul in care traim: “Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite” (62; 199). S-ar putea sa fie vorba tocmai de faptul ca multi oameni, crestini cu numele, sunt sclavi ai televizorului, in fata caruia isi petrec ore indelungate in fiecare zi; si daca pierd un episod dintr-o telenovela cad in deznadejde. S-ar putea ca in profetia sfantului sa fie vorba despre fanatismul celor care isi petrec ore intregi in spatiul virtual, fiind sclavii internetului, si in lumea reala nu sunt in stare sa se poarte normal nici macar cateva minute. S-ar putea sa fie vorba si de faptul ca jocurile pe calculator si desenele animate pline de violenta modeleaza universul copiilor, intinan- du-le curatia sufleteasca. “Oare putem spune ca internetul si televizorul conduc omenirea?”, s-ar putea intreba cineva. Daca ne gandim ca nici televizorul si nici internetul nu sunt altceva decat lucruri facute de mintea omeneasca, nu am avea de ce sa ne speriem. Chiar daca s-ar putea ca, peste o vreme, sa fie creat un robot care sa poata conduce oamenii, totusi e putin probabil sa se ajunga la o asemenea situatie.
Profetia sfantului legata de “lucrurile necuvantatoare care vor conduce lumea” ar putea fi legata de televizor tocmai pentru ca oamenii se lasa modelati de exemplele pe care le ofera acesta: de la televizor oamenii invata sa vorbeasca, sa se imbrace, sa “iubeasca”, sa se relaxeze. Televizorul este un manipulator ideal ale carui comenzi subtile sunt executate de catre oameni “in deplina libertate”. Si chiar daca el transmite vorbele altora, el nu vorbeste.
Profetia ar putea fi legata de internet si pentru faptul ca, incetul cu incetul, viata umana este din ce in ce mai legata de operatiunile facute pe calculator. Si poate ca, peste ani si ani, cine va domina internetul va domina in mare masura viata oamenilor, prin controlul hranei, al mijloacelor de transport, al energiei electrice. Totusi, nu este locul sa insistam aici asupra acestei profetii. Ci vom trece la o alta profetie a sfantului Cosma:
“Raul va veni de la cei cititi (invatati, intelectuali).” (62; 200). Daca aceasta ar fi fost singura profetie a sfantului, atunci intelectualii (care s-ar fi simtit mustrati in mod direct de aceasta profetie) ar fi putut afirma despre sfant ca este un habotnic si un extremist (mass-media incearca sa ne convinga de faptul ca pentru crestini astfel de cuvinte ar trebui sa isi piarda incetul cu incetul conotatia negativa, fiind asemanatoare injuriilor care au fost adresate miilor de sfinti mucenici de catre calaii lor).
Una dintre cele mai clare dovezi care arata cata dreptate a avut sfantul este necredinta intelectualilor, sau mai bine zis reaua credinta a acestora. Ce sunt intelectualii? Sunt oameni care se evidentiaza prin nivelul lor intelectual. Nimic nu e rau in asta. Dar rau este ca, in cele mai multe cazuri, intelectualii sunt rupti de Biserica, intelectualii au propriul lor dumnezeu si propria lor credinta. Rau este ca intelectualii nu vor sa isi foloseasca talantii primiti de la Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc si spre ajutorul celorlalti, ci il folosesc in scopuri contrare.
Specifica intelectualilor a fost atitudinea de a fragmenta invatatura Bisericii si de a lua din ea numai ce le convine. Nu este greu sa recunoastem originea acestei atitudini in trasaturile de baza ale ereziilor primelor veacuri. Fara sa isi dea seama, intelectualii repeta demersul rationalist al marilor eretici (totusi, uneori sunt constienti de faptul ca ii urmeaza pe acestia: Carl Gustav Jung a semnat tratatul sau Sermones ad Mortuos cu pseudonimul Basilide, celebrul eretic gnostic – cf. (8; 140)).
Pe astfel de intelectuali (al caror tipar il recunostea in “inteleptul” si in acelasi timp ereticul Tolstoi) ii mustra Sfantul Ioan din Kronstdant cand spunea ca “Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant ca prin invatatura, minunile, pilda, patimirile si moartea Sa sa reaseze si sa mantuiasca neamul omenesc, sa-l lumineze, sa-l curete, sa-l innoiasca, sa il infrumuseteze cu toata virtutea si sa-l uneasca pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreuna cu scriitorii asemeni lui, carora nu este numar, s-au aratat si traiesc pe pamant spre a intuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinta si anarhia lor, o multime de oameni, care le urmeaza, le citesc scrierile hulitoare” (33; 35-36). “Da, nu este intelepciune la Lev Tolstoi, cel care a innebunit cu totul, ci este la Biserica pe care el o calca in picioare, este la apostoli si la evanghelisti si la toti Sfintii Parinti si Dascali ai lumii.” (33; 41).
Iar celor care se indeletniceau cu intelepciunea cea desarta a acestei lumi, respingand adevarul, marele sfant le spunea: “Incetati a mai bea apa cea moarta a romanelor si a tuturor cartilor puturoasei intelepciuni lumesti, care s-au inmultit la nesfarsit. De nu veti asculta, veti ramane in veac invatati orbi, care nu cunosc calea si in pacatele voastre veti muri si veti mosteni intunericul vesnic. Va ajunge cat ati ras de adevarurile cele vesnice si vii; cu dragoste va chemam in sanul Bisericii – desteptati-va din trufia pacatului si din hipnoza patimilor pe care noi v-o punem, cu toata dreptatea, pe seama” (33; 41).
Intelectualii au avut o atitudine dualista in privinta profetiilor legate de viitor. Mai precis, au cautat sa nege valoarea profetiilor facute de sfintii Bisericii si sa cerce-teze cu atentie “profetiile” facute de “misticii” de alte credinte (consider incorecta folosirea termenului mistic in afara teritoriului ortodox; Dumnezeu nu poate fi vazut decat de catre cei carora li Se descopera El Insusi: fata de crestinii ortodocsi, “misticii” altor religii sunt orbi care au halucinatii vizuale).
Este adevarat ca au existat si false profetii puse pe seama sfintilor Bisericii, si la fel de adevarat este ca neimplinirea lor a generat confuzie in mintile celor slabi in credinta. Dar intelectualii nu au fost obiectivi in cautarea lor, nu au incercat sa afle care profetii erau autentice si care nu. Ei au vrut sa cerceteze profetii de pe un teren religios neutru. Aceasta este atitudinea impusa oricarui cercetator care aspira la faima internationala: impartialitatea. Daca tratezi lucrurile din perspectiva crestina, se considera ca ti-ai pierdut obiectivitatea: filtrul tau crestin a deformat realitatea.
Aceasta obiectivitate a cercetarii nu a tinut seama de un criteriu: ca lipsa perspectivei crestine poate fi de o mie de ori mai periculoasa decat impartialitatea. Ce au facut intelectualii (psihologi, sociologi, istorici ai religiilor, etc.)? Au incercat sa sondeze adevarurile religioase dupa propriile lor criterii. Ei au selectat criteriile de judecata a adevarului, de parca acest lucru ar fi stat in puterea lor.
Exista un adevar al cercetatorilor, al specialistilor. Dar el nu are nimic in comun Adevarul absolut, cu Dumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pe larg atitudinea religioasa a intelectualilor. Ci vom observa ca linia pe care au mers ei in cunoasterea religioasa a fost urmata de catre marea masa de oameni, care s-a lasat calauzita de catre niste pastori orbi.
Ne vom opri atentia asupra unui singur aspect: cercetarile migaloase i-au facut pe intelectuali sa ajunga la concluzia ca profetii si profeti au existat in toate marile religii ale lumii. Impartialitatea stiintifica le-a fost cea mai buna bariera pentru a ajunge la adevar. Respingand invatatura crestina, ei au respins si darul discernamantului cu care Dumnezeu ii binecuvanteaza pe crestini. Impartialitatea, considerata piatra de temelie a cercetarii lor, a fost prapastia care i-a impiedicat sa deosebeasca intre falsele si adevaratele minuni, intre falsele si adevaratele profetii.
Interesul manifestat de intelectuali fata de minunile si profetiile existente in alte spatii religioase a fost molipsitor: ceilalti s-au grabit sa afle cat mai multe despre acest subiect, cu o foame care trada nu numai dorinta de cunoastere, ci si dorinta de senzational (combinata nu de putine ori cu dorinta de a acumula cat mai multe subiecte pentru discutii sterile; se observa o atitudine comuna cu cea a gospodinelor care “vaneaza” telenovele).
Vom atinge un punct extrem de important in problematica profetiilor contemporane: este vorba de tema cutremurelor, o tema careia i se acorda astazi din ce in ce mai multa atentie.
In Sfanta Scriptura exista cateva referiri la cutremure. La rastignirea Mantuitorului “pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat” (Matei 27; 51). Cand ingerul Domnului a pravalit piatra de la mormantul in care fusese pus trupul Mantuitorului, “s-a facut cutremur mare” (Matei 28; 2).
“La miezul noptii, Pavel si Sila, rugandu-se, laudau pe Dumnezeu in cantari, iar cei ce erau in temnita ii ascultau. Si deodata s-a facut cutremur mare, incat s-au zguduit temeliile temnitei si indata s-au deschis toate usile si legaturile tuturor s-au dezlegat” (Fapte 16; 25-26).
Putem vedea in aceste trei exemple o dovada a faptului ca acest fenomen, inclus in categoria fenomenelor naturale si considerat a nu avea decat cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.
Crestinii stiu ca nimic nu se intampla fara rost, ca de fapt nu exista intamplare. Chiar daca de multe ori oamenii nu inteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, in toate se manifesta o randuiala dumnezeiasca. Si tocmai pentru ca este dumnezeiasca si nu omeneasca, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care cerceteaza lucrul mainilor lor. Sau, chiar daca o cerceteaza cu infumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descopera numai celor smeriti, celor sporiti in virtute, celor care merg pe calea mantuirii. Ceilalti confunda cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.
De ce exista psihoza cutremurelor? Pentru ca oamenii sunt constienti de faptul ca prefera pacatul virtutii, ca aleg raul in locul binelui. Si le este teama ca pedeapsa lui Dumnezeu va cadea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a cazut asupra celor din Sodoma si Gomora.
Pe unii oameni nu ii intereseaza nici referinta scripturistica la cutremurul de la rastignirea Mantuitorului (care a aratat ca intreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci cand ingerul a pravalit piatra de la mormant. Pe acei oameni nu ii intereseaza ca Hristos a Inviat, si ca fiecare dintre noi va invia, spre rasplata sau spre osanda. Pe acei oameni ii intereseaza numai profetiile Sfintei Scripturi legate de pedepsirea pacatosilor la sfarsitul lumii. Pentru ca, desi ei au ales calea pacatului, glasul constiintei ii mustra inca. Si chiar daca nu vor sa se indrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merita.
Mantuitorul a fost intrebat de ucenici cand va veni sfarsitul lumii: “Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului? Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va speriati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul. Caci se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt inceputul durerilor. Atunci va vor da pe voi spre asuprire si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu.” (Matei 24; 3-9). Prigoana suferita de Biserica in tarile comuniste, si in mod special in Imperiul Rusesc, ofera o imagine palida a prigoanei finale.
Pana la aceasta prigoana sangeroasa, chiar daca vor fi razboaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfarsitului. Pe oameni nu ii sperie insa numai judecata finala, ii sperie si momentele care o vor preceda.
“Si in ceasul acela s-a facut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prabusit si au pierit in cutremur sapte mii de oameni, iar ceilalti s-au infricosat si au dat slava Dumnezeului cerului.” (Apoc. 6; 11-13). “S-a facut cutremur mare, asa cum nu a fost de cand este omul pe pamant, un cutremur atat de puternic” (Apocalipsa 6; 16-18).
Este clar ca, in cele din urma, sfarsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce sa il astepte cu spaima. Celor ce au crezut cu adevarat in Hristos, sfarsitul le va fi spre implinire, spre bucurie vesnica in dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa se teama ca vine sfarsitul, nu trebuie sa se molipseasca de disperarea sectantilor a caror propovaduire nu are in centru dobandirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.
Totusi, cugetarea la sfarsitul lumii poate izgoni moleseala, poate alunga trandavia care vrea sa puna stapanire pe inimi. Pentru a aprinde ravna crestinilor pentru mantuire, Sfantul Cosma Etolianul spunea: “Cerul care se vede, pamantul si toate vor arde si lumea va muri. Cand vor face acestea? Hristosul meu spune ca acum ele se apropie repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o data, ar putea sa se faca si in noaptea asta. Oare n-au si inceput deja? Nu vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele si raurile s-au intors? Azi ne lipseste una, maine alta si Dumnezeu ni le da tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gandim la ele. Va spun iarasi un lucru si va indemn: chiar daca cerul s-ar cobori jos si pamantul ar urca sus, chiar daca lumea intreaga va pieri, cum are sa piara azi-maine, sa nu va ingrijiti ce va face Dumnezeu. De va va arde trupul vostru, de vi-l va praji, daca va va lua lucrurile voastre, sa nu va ingrijiti: dati-le, ca nu sunt ale voastre. De suflet si de Hristos aveti nevoie. Chiar daca lumea intreaga ar cadea, nu v-ar putea lua acestea doua, numai daca nu le veti da de bunavoie. Acestea doua sa le paziti, ca sa nu se intample sa le pierdeti” (62;139-140).
Indemnandu-i pe crestini sa se roage, Sfantul Cosma ii sfatuia: “sa o facem mijlocitoare, ca sa mijloceasca la Hristos, pe Stapana noastra Nascatoare de Dumnezeu, fiindca Fiul ei e manios pe noi pentru prea multele noastre pacate si vrea sa ne piarda. Ce mai asteptam, fratilor? Azi-maine vine sfarsitul lumii, de aceea alergati sa va indreptati” (62; 113).
Au trecut mai mult de doua sute de ani de cand au fost rostite aceste cuvinte, si sfarsitul lumii nu a venit. Cei care insa au cugetat la sfarsitul lumii si si-au indreptat vietile prin pocainta, acum se bucura de desfatarile raiului. Iar cei care au ras de cuvintele Sfantului Cosma, si au ramas robi pacatului, au gustat deja din intunericul Apocalipsei.
Tot asa cum in primele secole ale Bisericii unii crestini asteptau sfarsitul lumii ca sfarsit al prigoanelor sangeroase pornite de catre imparatii pagani, si asteptarea sfarsitului le-a sporit ravna spre cele duhovnicesti, tot asa si astazi unii crestini pot cugeta la apropierea sfarsitului: cu atat mai mult cu cat lumea nu vrea sa mearga spre mai bine, ci spre mai rau.
Este adevarat si faptul ca inmultirea pacatului si imputinarea crestinilor care duc viata curata e un semn al apropierii sfarsitului. Un parinte cu viata sfanta a profetit ca, atunci cand nu va mai fi poteca de la un om la altul (adica atunci cand se va raci dragostea dintre oameni), va veni sfarsitul. Vedem astazi ca, desi s-au inmultit mijloacele de comunicare, ca desi prin internet si prin telefonia mobila oamenii isi trimit sute de mesaje, aceste mesaje exprima multa, foarte multa superficialitate. Si, chiar cand aceste mesaje contin declaratii de dragoste, e vorba de cele mai multe ori de o dragoste patimasa, de o dragoste carnala: dragostea curata e stalcita de tot felul de caricaturi.
In slujba sa, Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, marele facator de minuni, este numit sfant “al vremurilor de pe urma”. Trebuie sa tinem seama si de acest fapt: ca lumea va exista atata vreme cat va exista Biserica. Si ca, atunci cand credinta se va imputina, va veni sfarsitul. Lumea nu are rost fara Biserica. Lumea care respinge, defaimeaza si prigoneste Biserica, pe fata sau pe ascuns, isi scrie singura condamnarea la moarte. Putem spune chiar ca o astfel de lume este sinucigasa.
De nimic altceva nu trebuie sa se ingrijeasca drept-credinciosii, decat de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos pregusta bucuriile raiului inca din viata pamanteasca si pe acestia, chiar daca sfarsitul lumii va veni, mai devreme sau mai tarziu, nu ii poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptica. Cuvintele din Crez – “Astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie…” nu arata nici disperare, nici frica. Cine rosteste Crezul are inima plina de nadejde in Dumnezeu, in Cel care poarta de grija tuturor celor care Il cinstesc.
Cei uniti cu Hristos nu se lasa molipsiti de psihoza cutremurelor. Ei stiu ca Dumnezeu are grija de fiecare in parte. Ei nu se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai sa nu pacatuiasca, sa nu se indeparteze de Dumnezeu.
Sfantul Ioan Gura de Aur rezuma foarte frumos filosofia crestina despre infruntarea necazurilor: “Nimic nu apleaca sufletul atat de mult spre iubirea de intelepciune ca necazul” (59; 58). Si mai spunea ca “darul de a suferi este mai mare decat darul de a invia mortii, pentru ca facand cineva minuni, ii ramane dator lui Dumnezeu, pe cand daca cineva sufera, acestuia Dumnezeu ii ramane dator.” (59;265).
Chiar daca ar fi cutremure, crestinii adevarati nu au de ce sa se teama. Pentru ca stiu ca nici un cutremur nu poate avea loc fara ingaduinta dumnezeiasca.
Si daca sfarsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni cand va avea loc, la fel este si cu cutremurele care il vor preceda. Acest lucru il stie numai Dumnezeu.
Iar profetii de ocazie, care anunta cu disperare cutremure numai pentru a a se afla vreme de cateva zile in atentia opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformandu-se in deznadejde, ii indeparteaza pe oameni de Dumnezeu), nu sunt decat apostoli ai diavolului.
Oamenii trebuie sa nu se lase speriati de zvonurile de cutremure. Oamenii trebuie sa inteleaga ca falsii profeti nu pot fi mesagerii lui Dumnezeu. Chiar daca afirma ca vorbele lor sunt inspirate de Dumnezeu, chiar daca afirma ca au primit misiunea sfanta de a-i chema pe oameni la pocainta. Din Sfanta Scriptura aflam ca diavolul incearca sa imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a castiga increderea oamenilor.
Chemarea la pocainta rostita de falsii profeti nu poate aduce roade duhovnicesti, chiar daca pare asemanatoare cu chemarea la pocainta pe care o rosteste Biserica.
Oamenii nu s-au invatat minte. Desi au fost mintiti in nenumarate randuri de tot soiul de falsi profeti, care au anuntat mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfarsitul lumii, totusi ei continua sa aiba incredere in acesti vizionari rataciti. Vina nu este numai a vizionarilor. Daca lumea nu i-ar asculta, poate ca ei s-ar retrage in varf de munte sau prin paduri, sa sperie ursii si lupii cu mesajul lor. Lumea ii asculta pentru ca se teme de sfarsit. Lumea ii asculta pentru ca se teme de pedeapsa pe care o cheama asupra ei, pacatuind.
Profetii de ocazie nu au de unde sa stie nici cand va veni sfarsitul, si nici cand vor veni marile cutremure. Chiar daca unele cutremure au fost anuntate cu putin timp inainte ca ele sa aiba loc, aceasta s-a datorat faptului ca miscarea placilor tectonice are loc inainte ca oamenii sa simta cutremurul. Stiind ce se intampla in adancurile pamantului, diavolul putea presupune data aproximativa la care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai multe ori s-a inselat. Ar fi fost normal ca oamenii sa nu mai dea crezare profetiilor pe care el le-a facut prin mesagerii sai. Si totusi nu a fost asa. Oamenii s-au incapatanat sa creada profetiile acestor vizionari. Ba, mai mult, atunci cand, pentru o scurta perioada de timp acestia au disparut din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus sa ii caute. Chiar daca stiau ca pacatuiesc facand aceasta.
Cei care sunt curiosi sa afle care sunt profetiile vizionarilor ar trebui sa cunoasca modul in care profetii adevarati pot fi deosebiti de falsii profeti.
Cata vreme cineva se afla in afara Bisericii, deci este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robi cu viata sfanta prin care poate chema poporul la pocainta, si nu are nevoie de suflete intinate cu noroiul ereziei sau al paganatatii.
Cata vreme cineva afirma despre sine ca este fiu al Bisericii, ca este urmas al Sfintilor facatori de minuni, si facandu-si reclama dovedeste iubire de sine, iarasi nu poate fi vas ales al lui Dumnezeu. Domnul nu intra cu forta in inimile oamenilor, si in inimile celor mandri nu are loc, oricat de insistent ar fi chemat. Hristos izgoneste mandria, nu o poate trece cu vederea. Pentru ca mandria este dovada credintei in propriile puteri si a lipsei de nadejde in puterea lui Dumnezeu.
Cata vreme cineva spune ca este crestin-ortodox, dar profetiile sale contrazic invatatura Bisericii, el este lup in piele de oaie.
Semnele deosebirii intre robii lui Dumnezeu si falsii profeti sunt clare. Daca oamenii ar tine cont de ele, nu ar mai risca sa cada in prapastie.
Falsii profeti incearca sa ii convinga pe oameni ca in Biserica nu mai exista sfinti, nu mai exista sfintenie, si de aceea Dumnezeu isi revarsa harul sau asupra celor care au o credinta diferita de cea ortodoxa.
Sa citeasca acesti potrivnici ai lui Dumnezeu despre zecile despre profetii pe care le-a facut parintele Porfirie, marele sfant grec al vremurilor noastre. Si sa isi dea seama ca in fata acestuia “vizionarii facatori de minuni” care stau departe de Biserica sunt ca niste cocosi in fata vulturului. Sa inteleaga acesti potrivnici ca, oricat de puternica ar fi lupta diavolului contra credintei ortodoxe, Biserica nu va putea fi ingenuncheata. Ortodoxia va avea pana la sfarsitul veacurilor marturisitorii ei pe care Dumnezeu ii va povatui pe calea sfinteniei.
Crestinii nu trebuie sa mearga la ghicitori sau sa citeasca despre profetiile falsilor vizionari, gandindu-se ca, dupa ce isi satisfac curiozitatea, se vor pocai de greseala lor. Nu trebuie facuta nici o concesie diavolului si curselor sale.
Sfantul Cosma Etolianul le spunea crestinilor din vremea sa: “Stii, fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Asa cum tu nu vrei ca femeia ta sa aiba legatura cu altul, asa si de la tine Dumnezeu vrea sa nu ai nici o parte cu diavolul. Esti multumit ca femeia ta sa desfraneze cu altul? – Nu. O data pe saptamana? – Nu. – De doua ori pe luna? – Nu. – O data pe an. – Nu. – O data la zece, cincisprezece ani? – Nu. Nu vrei ca altul sa iti sarute femeia? Asa si de la tine, fratele meu, Dumnezeu vrea sa nu ai nici o legatura cu diavolul” (62; 124).
Sa ii lumineze Dumnezeu pe cei care merg la ghicitori sau cred in profetiile falsilor vizionari sa se lepede de ratacirea lor, si sa nu mai cada in cursele intinse de diavol nici macar o data pe zi; si nici macar o data pe luna sau pe an.
Sa le dea puterea de a cauta adevarul in Biserica, si sa ii ajute sa mearga pe calea pe care au mers toti pacatosii care prin pocainta au devenit sfinti.



SURSA de deveghepatriei

Mancam kaka

Îmi cer scuze pentru titlu. Cei care vor avea bunăvoinţa şi răbdarea să citească articolul îşi vor da seama că nu am greşit cu nimic… Zilnic, auzul telespectatorilor trebuie să suporte reclamele deosebit de agresive şi mincinoase ale giganticului producător de iaurturi Danone, ce-şi promovează aşa-zisele beneficii pentru sănătate, în cazurile Activia şi Actimel. Reclamele respective sunt promovate pe toate canalele TV, până spre miezul nopţii. Simaţi cititori, dacă ţineţi la sănătatea dvs. şi a familie, nu mai consumaţi iaurturile probiotice! Efectul nociv al acestora pentru sănătatea umană nu lipsesc. Am mai scris pe această temă. Revin cu informaţii noi. Dacă vă interesează. În anul de graţie 2000 în presa germană se putea citi: „Iaurturile probiotice pot periclita viaţa”. Totul a pornit la un congres pe teme medicale ţinut la Birmingham. Prezentând rezultatele cercetărilor sale, imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger a precizat că iaurturile probiotice pot duce, la persoane cu sistemul imunitar slăbit – dacă mă pot exprima aşa. slăbirea sistemului imunitar a devenit o „boală” a contemporaneităţii -,la boli ca meningită, pneumonie sau septicemie. Tot la congresul respectiv a fost prezentat cazul unui diabetic mai în vârstă care, după consumul iaurturilor probiotice, s-a pricopsit cu o frumuseţe de abces la ficat. Viaţa i-a fost salvată numai prin operaţie. În urma acestui caz, şeful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a dat dispoziţia penttu scoaterea iaurturilor probitice din menu-ul bolnavilor. Realitatea este că mâncăm caca…fără să ne dăm seama. De ce? Deoarece credem în reclamele mincinoase. Iar personalul din sistemul medical nu ţine cont de semnalele de alarmă pe care le trag specialiştii în alimentaţie. Nu ne informează. Şi aşa, prin persuativitatea tipic occidentală am fost convinşi, încetul cu încetul (metoda picăturii chinezeşti), de „beneficiile iaurturilor probiotice. Mai mult, potrivit presei britanice, gigantul producător de iaurturi Danone a recunoscut că a exagerat în reclamele produselor: Activia nu îmbunătăţeşte tranzitul intestinaş, iar Actimel nu întăreşte sistemul imunitar.În Statele Uniet, cel puţin, aceste raclame au fost interzise.Majoritatea consumatorilor nu cunosc că cele două produse sunt o invenţia a concernelor americane. Ele conţin bacterii care, înainte, nu au fost folosite niciodată în alimentaţie. Aceste bacterii se găsesc în flora vaginală, în rect, în tractul uro-genital, în excrementele de porci şi a altor animale. Repet, fără să conştientizăm, mâncăm caca… Concernele care produc astfel de iaurturi introduc în organismul consumatorilor, cu bună-ştiinţă, aceste bacterii. Pentru că ele nu supravieţuiesc din cauza acidului din stomac atunci când, din greşeală, sunt îngurgitate. Savanţii în halate albe le-au modificat genetic ca să supravieţuiască acidului din stomac! Consumând iaurt probitic, bacteriile vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al consumatorului. Astfel, automat, se schimbă flora naturală. Aceste bacterii sunt amestecate în iaurt după ce acesta a fermentat. Toţi producătorii de iaurturi, cu excepţiile de rigoare, folosesc aceste bacterii nocive. Foar5te greu veţi găsi un iaurt natural, făcut cu bacterii tradiţionale. Ele provin de la viţel sau vacă. Danone & Co vă crează, stimaţi cititori, floră vaginală în intestine cu efecte deosebit de nocive pentru sănătate. „Rezultatele” nu întârzie prea mult să apară.. deoarece ele sunt contra naturii umane. Scris de Teodor FILIP

Notiunea falsa NOM vs. Noua Ordine Mondiala

Noua ordine falsa este de fapt ,,lumea veche,, adica lumea pe care o cunoastem acum chiar daca pervertita. NOM incearca sa denigreze tot ce reprezinta trecutul nostru. Aceste institutii care trebuiesc denigrate sunt……..bancile, politia,armata, statul, familia,scoala, economia, sistemul judecatoresc, religiile, sistemul sanitar etc.
Bancile trebuiesc denigrate pentru ca in viitor nu ne mai trebuiesc, deoarece fiecare va avea un cont din care i se va extrage banii. Banii vor fii electronici si vor fii intr-un cip sub piele. Asadar bancile trebuiesc denigrate pentru ca va fi o singura banca mondiala care ,,va supraveghea,, toate tranzactiile. Toate bancile or sa cada ca mustele atunci cand stapanii acestei lumi vor hotara. Politia trebuie sa fie denigrata si destructurata pentru ca in NOUA ORDINE totul trebuie sa fie un ,,haos organizat,,. Infractorii isi vor face de cap pentru ca lumea sa fie sufocata si sa ceara o salvare. Armata in viitor nu-si mai are rostul deoarece satul global cere o armata unica. Statul care in trecut si-a aparat cetatenii de abuzuri se va dezintegra pentru a face loc statului planetar. Familia nu va mai avea un rol in educarea copiilor pentru ca nu-i asa STATUL GLOBAL va avea o atitudine mult mai ,,ocrotitoare,, fata de copii. Scoala va avea rolul de a indoctrina in spiritul noilor cerinte ale EPOCII DE AUR sau mileniului in varianta sectara. Economia trebuie sa fie pusa pe baza ,,regulilor pietei libere,, adica a sclaviei cu acte. Sistemul judecatoresc trebuie distrus pentru ca legile nu mai corespund noilor cerinte ale ELITEI. Religiile nu sunt bune pentru ca altfel nu ar putea lua nastere doctrina inchinarii la lucifer. Sistemul sanitar trebuie ,,rentabilizat,, pentru ca mancatorii inutili sa dispara.
Trebuiesc denigrate toate institutiile de la nivel planetar cum ar fii Bilderberg, CFR, masonerie, societati secrete, bursele etc. Si toate aceste pentru ca fara acest lucru nu ar putea sa puna in loc altceva ,,mai bun,,. Pe masura ce toate aceste lucruri vor avea loc lumea se va bucura ca a reusit sa descopere conspiratia. Dar conspiratia este dezvaluita atat cat fraierul sa nu-si de-a seama de lucrurile mai adanci. Lumea pe masura ce totul se prabuseste cere vinovati. Si vinovatii vor fii din randul politicienilor, marionetelor, institutiilor etc. Si toata aceasta denigrare se va face pentru ca lumea sa nu mai aiba incredere in nimeni si nimic. In capul omului va fi o confuzie totala iar el nu va mai stii ce sa aleaga. Si aceasta confuzie si disperare va fi exploatata de antihrist vazut ca cel mai mare salvator din toate timpurile. Si atunci miliardarii de carton vor fii foarte generosi impartind ajutoare bogate pentru cei naivi care nu cred in adevaratul Dumnezeu. Asadar lupta impotriva institutiilor inseamna lupta impotriva vechii ordini si acceptarea antihristului ca singurul salvator. Practic in capul omului institutiile si legile vor fii inlocuite cu un om care ,,va face dreptate,, pentru cei necajiti. Aceasta este falsa lupta a diavolului si a slugilor lui pentru a instaura cel mai crunt sistem opresiv care a existat de cand este omul pe acest pamant. Si acesta se va infaptui cu ajutorul omului caruia i se va da ceea ce doreste in functie de patimile care-l stapanesc. Adica betivului i se va da bautura, fanilor- idoli pe care sa-i adore, gurmanzilor mancare, desfranatilor…………….Si totul pentru ca lumea sa uite de Hristos.
PS. Asteptati-va la ce este mai bun dar pregatiti-va pentru ce este mai rau

 scris de STOP RFID 666

CRESTINISM si BUDHISM

Para1e1e - intre CRESTINISM si BUDHISM

Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.

Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.

Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).

In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.

Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.

Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.

Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).

Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă0.

Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.

Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.

Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).

Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.

Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.

De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.

''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)

(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana).

DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT ÎN ÎNGER DE LUMINA

Smerenia este o faptă bună pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mănâncă niciodată; noi ne ostenim, dar el nu stă degeaba; noi citim prin cărti, dar el este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iartă-mă"!

Am să vă spun o istorioară sfântă din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugărită, săraca, era paraclisieră, în viata de obste. Paracli-sierul se duce la ora 11 (23) noaptea, că Utrenia se face la miezul noptii, si scoală pe staretă. Asa am apucat si noi. Când eram paraclisier, aveam un clopotel în mână si un ciocan. Mă duceam si băteam de trei ori în usă si ziceam: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".

Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era rânduiala si asa am apucat noi. Asa era si această călugărită. Ea, ca să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară si până la Utrenie, si când era ora 11(23) fuga la staretă să ia blagoslovenie ca să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.

Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gândit diavolul să-i facă, ca s-o ocărască stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i trăgea clopo-tele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:

- Nebună, hăi, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?

Dar ea zicea:

- Iartă-mă, maică staretă, că am gresit!

Ea nu stia că-i dracul, credea că altă călugărită vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, si de cu seară si după miezul noptii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, ca să tulbure pe călugărita care citea la Psaltire.

Dar ea ce-a făcut? "Măi, am să mă duc în clopotnită! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce în mână si niste lumânări, că nu erau pe atunci becuri, ca să citească în clopotnită, să vadă care-i maica aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.

Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celălalt si se agată cu mâna de funie ca să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:

- În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!

- Văleu, roaba lui Dumnezeu, dă-mi drumul, că nu mai vin niciodată!

- Nu. Stai!

- Dă-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mă-năstirea asta!

- Nu! Stai să vină maica staretă si maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.

- Dă-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!

- Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu si Sfânta Cruce! Stai asa, cu mâna pe funie!

Si ea săraca s-a dat jos din clopotnită si s-a dus la staretă.

- Maică staretă!

- Ce-i cu tine?

- Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!

Maica staretă a luat câteva maici din consiliu si s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, ca s-o supere. Când a ajuns si l-a văzut:

- Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urât tare!

Si, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!

- Nu! Lăsati-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.

Dar el striga:

- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!

- Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ti ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!

- Asta n-o pot face!

Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic în iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.

Si au tras clopotele să se adune maicile.

- Măi, dracul în clopotnită! Îl pune aceea să-si ceară iertare.

Când îl vedeau, tipau si fugeau care într-o parte, care în alta.

- Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.

Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Asa si noi. Când vei vedea că cineva îti cere iertare, si tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"

- Nu zic "iartă-mă"!

Atunci a zis călugărita:

- Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânti o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.

- Dacă voi cânta, vă topiti ca ceara.

- Nu ne temem!

- Si ce cântare să cânt?

- Cântă Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.

Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar stii cum cânta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, si gata. Până acolo! Miluieste-ne, nu voia să zică.

- Zi "miluieste-ne"!

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Cântă miluieste-ne, că nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ti dea drumul, până nu zici miluieste-ne.

Cânta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.

- Zi miluieste-ne!

- Nu pot!

- Să te ardă puterea Sfintei Cruci!

- Văleu! Dati-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am pătit aici.

- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!

Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Si când a cântat miluieste-ne pe noi, a strălucit ca soarele si a zburat la cer. S-a făcut înger. Si atunci maicile au început a face metanii:

- Multumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieste-ne pe noi!

De aceea, dacă cineva a gresit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am gresit!"


parintele Ilie Cleopa

Povestea lui David (1 an)

Povestea
lui David (1 an): Are nevoie de 35.000 de euro pentru recuperare

VIDEO |
David Gabriel Irimescu
Ce am face oare daca ni s-ar intampla noua
ceea traieste micutul David ? Atunci cand esti mare, parca intelegi si accepti
mai usor suferinta si durerea. Atunci cand boala chinuie un copilas, nimic din
ceea ce i se intampla nu pare a fi pe intelesul nostru.
Nadia si-a dorit
mereu un copil dar de multi ani nu mai spera sa aiba unul. David a aparut in
viata tinerilor parinti ca o minune. O micuta minune care a venit pe lume mult
prea repede. S-a nascut la 28 de saptamani, fara ca plamanii lui sa fie bine
dezvoltati.
Fiecare secunda, fiecare respiratie a fost conditionata de
tuburi, perfuzii si transfuzii. Micuta lui inimioara era gata sa se opresca iar
viata lui era in mainile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu in infinita lui iubire pentu
oameni a ascultat rugile mamei si ale lui si David a continuat sa
traiasca.
In urma oxigenarii indelungate i-au fost afectati si ochisorii
facand retinopatie pierzandu-si in ritm alert vederea. Alta operatie, multa,
multa durere si disperare. A stat 3 luni internat la maternitatea Cuza Vodă din
Iaşi, la sectia de neonatologie. Acasa nu mai reusea sa ajunga iar durerea ii
“macina ” trupusorul. Boala e necrutatoare si-si afunda si mai tare ”ghearele”
in trupusorul lui. O hernie inghinala, durerile insuportabile il trimit de alte
2 ori in spital.
Fiecare zi din viata micutului David, e una care poate
prevesti o noua suferinta iar durere face deja parte din viata lui. Zambeste
atunci cand e tinut in brate de mamica sau taticul lui dar nu-si poate imbratisa
parintii. Gangureste si e atent la tot ceea ce se intampla in jurul lui, dar
nimic din ceea ce ar trebui sa i se intample la varsta lui, nu se poate
intampla.
Nu spune mama sau tata si nu poate tine o jucarie in manute.
Are manutele si piciorusele paralizate. E inconjurat de multa dragoste. E lumina
ochilor parintilor lui, dar viata micutului David e conditionata de o suma de
bani. Sufletelul lui nu poate intelege de ce trebuie sa indure atata suferinta.
Vrea sa traiasca si lupta pentru acest lucru.
Pe 19 august implineste 1
anisor dar acest lucru nu este un motiv de bucurie pentru ca odata cu trecerea
timpului, afectiunea de care sufera David se agraveaza (encefalopatie hipoxic
ischemică, paralizie cerebrală – tetrapareză spastică) iar recuperarea lui nu
mai suporta nicio amanare.
Speranta este cea care moare ultima si mereu
exista o sansa. Aceasta ar fi, cat timp David este inca micut, la Clinica
Internationala de Recuperare din Ucraina. Este nevoie de 35.000 euro pentru 10
sesiuni – 3500 euro fiecare (câte una la 4 luni). O suma, mult prea mare pentru
parintii lui, care conditioneaza recupararea lui David. Viata lui poate fi
salvata cu ajutorul fiecaruia dintre noi.
David spera că lumea in care a
venit e una buna si că semenii lui îi inteleg durerea. David spera că intr-o zi
se va juca ca toti ceilalti copii de varsta lui si că viata lui poate fi una
normala alaturi de parintii si de fratele lui.
David asteapta sa plece in
Ucraina si sa inceapa sedintele de recuperare. David iubeste viata si vrea sa
traiasca. Acum nu poate vorbi dar intr-o zi o sa va multumeasca daca-l ajutati
sa
traiasca!
www.sansapentrudavid.wordpress.com
__________
Cont
lei : RO86BPOS07207878987RON01
Cont euro :
RO21BPOS07207878987EUR01
Tel: 0749 51 35 78 (Irimescu Gabriel Florin –
tata)
Tel: 0741 32 44 66 (Labunt Nadia Florina – mama)
Labunţ Nadia
Florina
Adresa: str. Vârnav, nr. 36, sc. B, ap. 1, loc. Botoşani,
cod
poştal 710163
Adresa e-mail: nadia_labuntz@yahoo.com (mama)

RAZBOIUL MONDIAL 3

RAZBOIUL MONDIAL 3

Focul care s-a aprins în Balcani se va extinde. Stăpânirea rusească de astăzi se va răsturna şi popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor ciocni cu popoarele din NATO, pe terenul Turciei, care va dispărea de pe hartă Ciprul va primi o palmă vremelnică de la turci. Din această conflagraţie generală, însă, se va naşte Bizanţul. Toate sunt conduse de Logosul divin, nici de americani, nici de evrei. Aceştia se impun câteodată, pentru că Dumnezeu îngăduie, ca să-i pedepsească pe ai Săi. Vechiul Israel, evlavioşii din vechime, evreii, au fost pedepsiţi de 7 ori. Şi au fost robi timp de 70 de ani la perşi. Când s-a încheiat pedeapsa aceştia au revenit. A fost o pedeapsă, o palmă dată de Dumnezeu, ca să se trezească. Aceşti evrei au fost vechiu Israel Astăzi, noul Israel suntem noi, şi pedeapsa noastră este de 70 de ori câte 7 şi nu înşeptită, pentru că noi am avut cunoaşterea dumnezeiască. Robia noastră de 70 de ori câte 7 (1453 de la cucerirea Constantinopolului) concretizată prin Islam, de-abia acum se încheie. Acesta a fost canonul lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Ceva asemănător s-a întâmplat cu poporul rus. Înainte cu 50 de ani m-am întâlnit împreună cu Bătrânul meu, Iosif Zăvorâtul, cu un călugăr rus, bătrân de vârstă. Ca să-l întărim despre cele înfricoşătoare întâmplate poporului rus, prin încercarea credincioşilor de către comunism, am vrut să-i dăm curaj, spunându-i cuvinte de mângâiere. Acesta însă a zis „ Nu este nimic, este o pedeapsă care va ţine 70 de ani”. „De unde ştii?” l-am întrebat. Şi răspunsul lui a fost: „În 1917 când s-a instaurat comunismul, creştinismul a fost scos în afara legii şi cel care ucidea creştini era socotit erou. Creştinii au intrat în panică şi cei bogaţi au evadat spre Europa, alţii au alergat către biserici, nădăjduind că Dumnezeu va face minunea să-i salveze. Într-o mare biserică, a Sfinţilor Apostoli, au intrat aproape 5000 de creştini. Bolşevicii, când i-au găsit au pus foc bisericii. Unul dintre creştini n-a murit, ci a reuşit să se urce pe turle, a stat lângă o fereastră şi a respirat. Deci acesta mi-a zis că atunci când se apropia moartea şi oamenii şi plângeau şi strigau, s-au arătat cei 12 Apostoli şi le-au spus că nu pot să-i ajute, pentru că Dumnezeu nu îngăduie. «Este pedeapsa pentru păcatele voastre, care va ţine 70 de ani!» au zis ei Acestea ni le-a spus călugărul rus, cu 50 de ani înainte. În perioada care s-a scurs de atunci aproape că am uitat cuvintele ui. Când a căzut însă turnul de hârtie al «bunăstării răsăritene», atunci mi-am amintit. Am stat şi am numărat şi am văzut că erau exact 70 de ani. Acum şi canonul nostru al celor 70 de ori câte 7 se încheie şi lucrurile vor reveni. Acum legea duhovnicească va fi aplicată în diferite chipuri Întâi de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii vrăjmaşi ai Ortodoxiei: Islamul şi Catolicismul. Aceştia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi nimiciţi. Chiar şi cei care au distrus civilizaţia bizantină nu sunt turcii care au cucerit cetatea, ci cruciaţi europenii, catolicii, care i-au încurajat pe turci să distrugă Bizanţul. Aşadar, pe urmaşii lor, Dumnezeu îi va aduna acolo înlăuntru şi vor fi ucişi. Voi sunteţi mai tineri şi veţi vedea, de vreme ce veţi fi în viaţă Acum va fi marea conflagraţie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum în Balcani nu se va opri. Ceea ce-l împiedică să se răspândească este stăpânirea rusească împărţită, care stă în coasta americanilor. Însă poporul rus îi va arunca ş popoarele creştineşti ale Balcanilor vor reveni. Ruşii vor acum să iasă la Marea Mediterană, acesta va fi imboldul. Însă nu va fi acesta adevărul, ci faptul că Dumnezeu îi provoacă ca pe instrumentele Lui. Aceştia coborând vor stinge şi vor pierde într-o săptămână vijelia turcească. Şi, când vor ajunge prietenii Turciei (adică urmaşii cruciaţilor), adică popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagraţie şi vor fi nimiciţi. Ciprul va primi palma de la turci (pentru că acum este neatins), dar va fi vremelnică. Turcia se va stinge, şi nu va exista nicio pagină în istoria universală care să amintească faptul că a existat acest neam osândit. Îmi iubesc mult patria şi mă întristez mult că astăzi fii grecilor se ruşinează să spună că sunt greci. Cuvântul grec nu înseamnă rasist. Această trăsătură poate fi pusă pe seama oricărui alt neam, în afară de greci. Acum însă nu mai suntem greci, ci romani, bizantini, suntem oameni îndumnezeiţi.

Paisie Aghioritul

Disperarea şi deznădejde

Disperarea şi deznădejdea în vremea crizei

Azi am fost într-un hipermarket. Printre ritmurile muzicale ambientale, mi-a atras atenţia o reclamă: “Te-ai săturat să auzi de criză peste tot? [a urmat un mixaj de ştiri suprapuse despre creşterea preţurilor şi tăierea salariilor] Uită de criză! La noi găseşti preţuri începând de la 20 de bani!”. Ce dezamăgire! Reclama începuse promiţător… Chiar că se vorbeşte prea mult despre criză şi încă nu foarte multă lume a murit de foame. Despre ce vom mai vorbi oare când vom începe să auzim cum cutare sau cutare s-a dus pentru că nu a mai avut cu ce să cumpere mâncare sau medicamente? Deşi nu ştim încă dacă foamea va veni mai întâi sau războiul sau poate anarhia. Analizând situaţia, cea din urmă ar fi chiar varianta probabilă: disoluţia statului este deja un proces în desfăşurare, necunoscuta este doar pănă unde va merge. De foame este greu de crezut că vom muri de vreme ce încă avem terenuri nelucrate şi suntem din ce în ce mai puţini pe măsură ce natalitatea scade şi emigraţia creşte.
Deci, după un început promiţător, reclama a continuat pervers, lansând ideea că dacă poţi cumpăra produse de la 20 de bani ai putea scăpa de criză. Dar cine ar putea crede aşa ceva sau cine ar fi impresionat de această reclamă nereuşită – cel puţin în partea a 2-a? Dacă aş da doi bani pe capacitatea intelectuală a realizatorilor de publicitate, aş crede că reclama a fost făcută ca să îşi bată joc de problemele oamenilor, dar pentru că imaginaţia realizatorilor pare a fi în criză, încercând să facă o reclamă care să sublinieze că magazinul respectiv are şi produse ieftine, a ieşit … ce-a ieşit.

Reclama m-a făcut însă să mă gândesc mai profund la felul în care sunt oamenii afectaţi emoţional de criză şi aducându-mi aminte de feţele din ce în ce mai triste şi disperate pe care le văd, m-am întrebat dacă nu cumva durerea cea mai mare vine în primul rând din scăderea nivelului de trai, nu din faptul că s-ar fi ajuns la un nivel de trai insuportabil. Nu exclud excepţii dar, în general, nu am auzit oameni care să nu aibă ce să mănânce. Fac mereu recurs la mâncare pentru că în definitiv, foamete înseamnă când lumea moare de foame nu când nu mai poate să mănânce la restaurant. Recunosc că nivelul de trai nu constă doar din mâncare, ci include mult mai multe, dar simplific pentru a fluidiza discursul. Ca o paranteză, nu am auzit pe nimeni să renunţe la abonamentul TV pentru că este în criză.
Într-una din profeţiile ortodoxe despre sfârşitul lumii, se zice că înainte de sfârşitul lumii, oamenii vor trăi ca boierii şi boierii ca împăraţii. Eu cred că nu este exclus ca această profeţie să se împlinească acum. Dacă ar fi să comparăm viaţa omului modern care trăieşte la oraş în ziua de astăzi cu cea a ţăranului de acum 70-80 de ani în urmă, cu adevărat acum suntem boieri. Nu mi-am dat seama de asta până când, discutând cu bunicii de greutăţile pe care le-au avut în viaţa lor, am aflat că erau zile în care mâncau mămăligă uscată rămasă de la masa anterioară, încălzită din nou, sau că a fost o perioadă în care cu copii cu toţi dormeau împreună cu porcii pentru că nu aveau unde să doarmă. Omul modern de azi însă strâmbă din nas doar dacă i se strică aparatul de aer condiţionat.
Ce aduce nou criza în viaţa oamenilor ca să se justifice amarul, tristeţea şi deznădejdea care ne împresoară? Oare nu cumva aceiaşi oameni care cad acum în deznădejde şi spun “ce viaţă mai e şi asta?” nu sunt aceiaşi care dacă au avut bani să cumpere o Dacie acum 3 ani, mureau de ciuda dacă vecinul îşi cumpăra ultimul model de Mercedes şi îl acuzau şi atunci pe Dumnezeu că viaţa nu e corectă şi că ei nu au avut noroc?
A duce o viaţă simplă, dezlipiţi de tentaţiile materialismului este într-adevăr o provocare. A înfrunta lipsurile materiale, dar nu numai, mai ales când nu ai o înţelegere a rostului vieţii şi când nu te-ai obişnuit să întinzi mâinile către Dumnezeu care este Dumnezeu a toată milostivirea şi îndurarea, este o provocare şi mai mare. Este un curaj nebunesc şi o disperare care într-adevăr nu poate fi înţeleasă, deşi puţini sunt cei care nu au trecut prin valea plângerii. Cât de greu ar fi oare să înţelegem că suferim pentru că păcătuim?
Este cu totul de mirare cum aflaţi în necaz, la ananghie, în lipsuri şi în situaţii pe muchie de cuţit, oamenii încă sunt orbi şi surzi ignorându-L pe Dumnezeu în continuare, călcând poruncile parcă cu o râvnă şi mai mare, înjurând, hulind şi păcătuind direct proporţional cu marşul fatal al măsurilor de austeritate şi cu creşterea preţurilor. Chiar şi pentru un ochi neavizat nu este greu de observat delicateţea cu care Dumnezeu, în urma cererilor noastre repetate de a ne lăsa în pace, ne părăsesşte încet-încet, cu delicateţe, ca să putem vedea pas cu pas răul care vine în loc şi focul care începe să fiarbă în toată omenirea şi astfel, fără a ne prăpădi de tot, să Îl rugăm să se întoarcă în viaţa noastră şi să ne arate ce să facem.
Nu trebuie însă să ne mire reacţia oamenilor la criză deoarece deja am fost anunţaţi că aşa se va întâmpla în vremea Apocalipsei: “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” (Apocalipsa 22,11) Acest verset este totodată o profeţie şi un îndemn. Profeţeşte cum se vor comporta nedrepţii în vremurile din urmă şi îi îndeamnă pe sfinţi să continue lupta.
Oare nu ar putea Dumnezeu să găsească o soluţie la toate acestea? Oare nu ar fi de ajuns o mică rugăciune, un mic gest din partea fiecăruia sau măcar o zi de post ca să îl înduplecăm pe Dumnezeu să ne scoată din mocirlă?

Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele. (Regi I, 2#7)
http://www.chiazna.ro

Despre Antihrist de la Sfantul Efrem Sirul

Sfantul Efrem Sirul despre Antihrist

“Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor… Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el…
Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite… Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta Lui venire.
Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, va fugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara. Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimand si cu durere intreband: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant? Si nu vor auzi de nicaieri raspuns…
Cine va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului. Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatina de strigatele lor, zicand: Tu esti mantuitorul nostru… Atunci marea se va tulbura si pamantul se va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de la rasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi in rasarit cu cutremur…
Luand atunci obraznicul stapanirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiasca cu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-am infricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamului omenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placuti lui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca vazandu-i Dumnezeu in asa plangere nemangaiata si intru credinta curata, se va milostivi spre dansii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca stapaneste tot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer, nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut…
Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa cu semnele sale vrajitoresti pe toti. Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si necaz, moarte si foamete peste tot pamantul. Ca insusi Domnul a zis: “Ca unele ca acestea nu s-au facut de la intemeierea lumii”. Iar noi pacatosii, cu ce vom asemana acele nevoi peste masura de mari? Insa, sa-si puna fiecare in mintea sa cuvintele Mantuitorului, cum ca, pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa.
Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca daca putin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau si viclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei. Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate …
Luati aminte, fratii mei! Covarsirea fiarei si mestesugirea ei de la pantece incepe. Caci dupa ce va fi stramtorat cineva, de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pe mana dreapta si pe frunte va fi pus semnul. Ca sa nu mai aiba stapanire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sfintei Cruci, si nici pe frunte a se mai insemna cu Numele Sfant al Domului, nici cu preasfanta si slavita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca stie ticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, ii risipeste toata puterea lui. Pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea care este ca un sfesnic ce poarta faclia luminii. Deci fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana in ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire cand balaurul va incepe a pune pecetea sa, in locul crucii Mantuitorului. Si va face in asa fel incat sa nu se mai faca nici un fel de pomenire Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de puterea Mantuitorului nostru. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nalucirile vicleanului, si nici Dumnezeu nu-i va parasi, ci ii va lumina si-i va atrage la Sine. Ni se cade, noua fratilor, a intelege nalucirile vicleanului, ca nemilostiv si fara de omenie este. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, ca sa goneasca mestesugirile balaurului. Deci noi tinand neabatuta si curata credinta in Hristos, lesne vom birui puterea vrajmasului; si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa ne faca. Ca eu, fratilor, va rog pe voi iubitorilor de Hristos, sa nu ne molesim, ci mai ales puternici sa ne facem cu puterea crucii. Cu toate acestea ni se cade noua a ne ruga, ca sa nu cadem in ispita. Deci fiti gata ca niste credinciosi robi, neprimind pe altul. Ca de vreme ce furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai va veni intru ale sale vremuri, vrand sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, adevaratul Pastor; Caci se va da pe sine drept adevaratul Pastor, ca sa insele oile turmei lui Hristos.
Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel va veni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in mod special pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om ca acesta bun si drept? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturor ca are grija de ei. Si cand va imparati balaurul pe pamant, cu mare sirguinta, toate popoarele ii vor veni in ajutor:Edom si iarasiMoab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina lui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui.
Apoi imparatia aceluia se va intari si va bate cu manie pe trei imparati mari. Iar dupa aceasta se ve inalta inima lui, si-i va varsa amaraciunea lui, punand inainte, din Sion, veninul mortii, tulburand lumea, va clatina marginile, va necaji toate, va pangari sufletele. Nu se va arata ca un cucernic, ci in toate ca unul fara de omenie: manios, cumplit, nestatornic, infricosat, urat, uracios, salbatic, pierzator si silindu-se a arunca in groapa paganatatii tot neamul omenesc, prin a sa nebunie.
Si stand multimea inaintea lui si alte popoare multe, laudandu-l pe el pentru naluciri, vor striga cu glas mare, incat se va clatina locul in care popoarele vor sta inaintea lui. Si le va grai cu indrazneala: Cunoasteti toate popoarele puterea si stapanirea mea? Iata dar inaintea voastra a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealalta parte ca sa vina aici la noi. Si va zice spurcatul: si va alerga, adica muntele in privirea tuturor, insa nicidecum din temeliile lui mutandu-se. Caci cele ce Dumnezeu Prea Inalt dintru inceputul zidirii le-a intemeiat si le-a inaltat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii, ostrov foarte mare fiind, ii va porunci sa se duca pe uscat. Dar ostrovul nu se va misca nicidecum, ci nalucire va fi. Si iarasi isi va intinde mainile lui, si va aduna multime de taratoare si pasari. Asijderea inca va pasi pe deasupra adancului, si pe mare si pe uscat va umbla; insa toate acestea vor fi naluciri. Si multi vor crede intru el si-l vor slavi ca pe un Dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevaratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si vor cunoaste inselaciunea lui. Acestea, toate facandu-le, va insela lumea si multi vor crede lui, slavindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar cati vor avea frica lui Dumnezeu in ei si ochii inimii luminati, vor cunoaste ca nici muntele nu s-a mutat din locul sau, nici ostrovul nu a iesit din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihrist si nu vor fi adevarate, precum am zis mai sus. Caci cu farmece va savarsi toate mincinoasele lui minuni, fermecand vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.
Si acestea asa facandu-se, si popoarele inchinandu-se lui, laudandu-l ca pe un Dumnezeu, din zi in zi se va mania Cel Prea Inalt in ceruri si isi va intoarce fata Sa de la el. Si dupa aceea se vor face cumplite semne: foamete neintrerupta, cutremur neincetat, morti necontenite si temeri infricosate. Atunci cerul nu va mai ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, raurile se vor usca, iarba nu va mai rasari, verdeata nu va fi, copacii din radacina se vor usca si nu vor odrasli. Pestii si chitii marii in ea vor muri si putoare pierzatoare va trimite marea si sunete infricosate, si de huietul valurilor vor muri oamenii de frica.Nicaieri nu vor afla sa se sature de mancare, caci se vor pune peste tot conducatori tirani. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului insemnata pe frunte si pe mana dreapta, va cumpara putine din cele ce se vor afla. Atunci va plange si va suspina cumplit tot sufletul, si ziua si noaptea se vor chinui. Atunci vor muri pruncii la sanul mamelor, vor muri si mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatal cu fiii si femeia pe drum, si nu va fi cine sa-i ingroape sau sa-i stranga in morminte.
Putoare rea va fi din cauza multimii mormintelor, si a trupurilor ce vor fi aruncate pe strazi si pretutindeni, care mult vor necaji pe cei vii. Dimineata toti vor zice cu suspinuri si cu durere: cand se va face seara ca sa dobandim odihna? Si venind seara, iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intre dansii: oare cand se va lumina, ca de necazul ce ne sta deasupra sa scapam? Atunci se va vesteji frumusetea fetei tuturor, si vor fi fetele lor ca de morti, si va fi urata frumusetea femeilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplit fiarei si au luat pecetea aceluia, adica paganescul chip al spurcatului, alergand catre el, vor zice cu durere: da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, si goneste de la noi fiarele cele veninoase. Si neavand ce raspunde ticalosul, va zice cu multa asprime: de unde sa va dau eu, oamenilor, ca sa mancati si sa beti? Ca cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie, si pamantul nicidecum n-a dat seceris sau roada. Si auzind acestea multimile, vor plange si se vor tangui cu totul, neavand nici o mangaiere. Necaz peste necaz va fi lor nemangaierea, caci de buna voie au crezut tiranului. Si ticalosul nu va putea nici lui sa-si ajute, si cum ar putea sa-i miluiasca pe ei? Intru acele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frica, si de cutremurul cel mare si huietul marii, de foamete, de sete si de muscarile fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, nu vor avea nici o parte de Imparatia lui Hristos, ci dimpreuna cu balaurul se vor arunca in iad.
Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimand muncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul si pe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nu se infricoseze, ca degrab se va surpa. Iar Domnul cel Sfant vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui.
Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru ca toata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat.
Atunci va plange tot pamantul. Marea si aerul vor plange impreuna, si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii si dealurile si lemnele campului. Vor plange si luminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristos cu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor implini trei ani si jumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mantuitorul nostru ca un fulger stralucind, din cerul cel sfant, eel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea lui ingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii avand ochii in jos, si Serafimii zburand si fetele si picioarele ascunzandu-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot. Si glas de trambita graind cu frica: Sculati-va cei ce dormiti, iata a venit Mirele.
Atunci se vor deschide mormintele si va auzi tarina cea putrezita acea mare si infricosata venire a Mantuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua pecetea balaurului celui pagan, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cu dracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti paganii si pacatosii vor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osandei celei vesnice in focul cel nestins. Amin”.

sursa de deveghepatriei

Basescu vrea Statele Unite ale Europei

Basescu vrea Statele Unite ale Europei: Fara cedarea de suveranitate, Europa nu va mai fi o putere

Presedintele Traian Basescu a sustinut, joi, la Sulina, necesitatea realizarii Statelor Unite ale Europei, el precizand ca acesta este punctul sau de vedere si avertizand ca "numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o putere economica si militara". "Numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o putere economica si militara. (...) Altfel, Europa va ramane o carte de istorie a lumii, in care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi", a avertizat Traian Basescu, potrivit Mediafax. Seful statului a apreciat ca viitorul Uniunii Europene ca structura politica de forta este "incert" daca nu se iau "deciziile care trebuie luate pentru functionarea UE". El a sustinut necesitatea realizarii "Statelor Unite ale Europei". Traian Basescu a precizat ca este vorba despre punctul sau de vedere, ca nu sunt "decizii subterane" luate la nivelul UE, ci este "viziunea" sa cu privire la evolutia Europei in continuare. "UE pierde constant, in ultimii zece ani, in competitivitate in raport cu China, SUA, cu alte mari puteri economice. Si cand nu ai forta economica, nu poti fi nici o forta militara. Degeaba ataci Libia, ca nu castigi razboiul. Iar securitatea este fundamentala, iar securitate nu se poate face decat cu bani, iar banii nu pot fi produsi decat de o economie performanta. Iar o economie fragmentata, cu politici diferite in 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic. Ne trebuie, ca europeni, performanta economica, ne trebuie securitate si aceste doua elemente fundamentale nu pot fi facute decat prin decizii politice fundamentale. Si repet teza prin care am trecut deja: trebuie sa decidem repede, in urmatorii doi-trei ani, daca vom crea 'Statele Unite ale Europei' sau nu. Si subiectul este extrem de delicat si dificil pentru ca trebuie asigurat un leadership formidabil la nivel european, care sa convinga cele 27 de natiuni - 28, ca intra si Croatia de indata - ca numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o mare putere economica si o putere militara pe masura, capabila sa asigure securitatea cetatenilor ei", a declarat presedintele Basescu, potrivit Agerpres, la tabara de vara de la Sulina, organizata pentru tinerii romani care traiesc in diaspora. Foto: Mediafax Preluare dupa HotNews.ro

PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA ÎMPOTRIVA PARINTILOR

PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA ÎMPOTRIVA PARINTILOR
Vine o femeie de la Falticeni, din comuna Petia, si-mi spune: "La noi o fata a murit nemaritata, moarta de mai mult timp; au dezgropat-o de trei ori din zece în zece ani. Au gasit-o putreda, dar amândoua mâinile, de aici din umar, nu sunt putrede, negre ca pacura si miroase groaznic; iar unghiile au crescut ca secera. Ce sa aiba?"

Zic: "Aceea ori a lovit-o pe mama-sa sau pe tatal ei". "Dar de unde sa stim? Tata-su mort, mama sa moarta, n-are neamuri". "Mai cautati, poate dati de vreo ruda de-a ei!"

A gasit o matusa undeva departe, Marta, sora cu mama ei, vaduva, la Liteni, de 94 de ani.

- Matusa Marta - aceea n-auzea -, dar de unde esti?

- De la Petia - un sat mare, unde este nepotul Parintelui Argatu paroh.

- Dar n-ai avut o sora Maria?

- Am avut o nepoata, Mariuta!

- Dar Mariuta nu cumva a lovit pe tata?

- Nu pe tata, pe mama a batut-o!

Mama ei era bolnava de pelagra; se strica la minte. Cu boala asta de pelagra, nu-i omul nebun totdeauna. Este periodic asa, câteva ore, pe urma iar îsi revine. Mariuta lua funia de la vaca si unde o gasea, o lega si, batând-o, o aducea pâna acasa.

Mama-sa, când se trezea, vedea ca-i vânata si o blestema pe Mariuta: "Mariuta, dragul mamei, sa nu mai putrezeasca mâinile tale! Tare rau m-ai batut! Dragul mamei, de ce ma bati, ca nici eu nu sunt bucuroasa de boala asta? Nici eu nu stiu ce fac. M-a pedepsit Dumnezeu, mi-a dat boala asta si tu ma bati? Parca eu stiu ce fac? Eu nu-mi dau seama".

Dar Mariuta, în loc sa-si ceara iertare cu lacrimi si cu durere, râdea.

Si a murit mama si dupa un an a murit si Mariuta, tânara. Dar ea nu s-a dus la un duhovnic s-o dezlege, nici de la mama-sa n-a cerut iertare. Si acum Mariuta sta de treizeci de ani în groapa si mâinile stau neputrede si sufletul ei arde în focul cel vesnic, în cuptoarele iadului, cum zice Mântuitorul - unde focul lor nu se stinge.

Ai auzit ce înseamna blestemul de mama? Ea daca se ducea sa ceara iertare la mama, se ducea la un duhovnic si se spovedea, atunci o dezlega duhovnicul când era vie, dar acum cine s-o dezlege? Mama n-a iertat-o, duhovnicul n-a dezlegat-o si ea a murit asa blestemata. Si acum sta sufletul ei în iad în vecii vecilor si trupul a ramas ca marturie si pentru altii.

Si m-a întrebat pe mine ce sa faca, caci a murit nedezlegata. "Duceti-va la un arhiereu sa-i faca dezlegare la crucea ei, pentru ca un duhovnic nu o poate dezlega, din cauza ca acesta-i un pacat foarte mare". Ea sta în iad pâna putrezesc mâinile ei.

Daca a lovit pe tata sau pe mama cu piciorul, piciorul nu putrezeste, daca a lovit cu mâna, mâna nu putrezeste. Eu am scris despre cele opt pricini pentru care nu putrezesc mortii. Am aratat care-i blestemat de dumnezeiestile pravile, care-i blestemat de arhierei, care-i blestemat de parinti, care nu putrezesc din cauza pamântului, care nu putrezesc din cauza firii; toate sunt puse.

Iar cei care au lovit pe tatal sau pe mama lor, cu care madular au lovit, acela nu putrezeste. Voi n-ati auzit la nunta cum cânta Biserica? Binecuvântarea parintilor întareste casa fiilor, iar blestemul maicii zdruncina si temeliile (Isus Sirah 3, 9). Fereasca Dumnezeu! Nimeni n-are drept mai mare asupra copilului pe fata pamântului decât mama! Nici macar tata.

Biata mama crestina! Ea este cea care a purtat copilasul în pântece noua luni; mama l-a nascut cu atâta durere. Numai Dumnezeu stie si ea! Nu stiti? Ca sunteti mame. L-a purtat în brate doi ani si i-a supt pieptul. Si l-a curatit, si l-a spalat, si l-a îmbracat. Aduceti-va aminte când barbatul venea de la lucru mort de oboseala si se culca, si când plângea copilul, zicea sotul: "Scoala, femeie, plânge fata, plânge copilul!" Tot mama.

Câte nopti n-a dormit! "Scoala, mama!" Daca scutecele-s murdare, schimba-l, înfasa-l, da-i tâta din nou, pune-l în leagan, leagana-l încet sa adoarma, pazeste-l de foc, de apa; si când a auzit ca tipa copilul, i-a sarit inima din loc: "Vai de mine, copilul n-a patit ceva?" Stiti cu câta greutate i-ati crescut! Câta dragoste are mama de copilas! Fiinta cea mai sfânta în familie pentru copii este mama. Ce sa va spun eu? Ca doar stiti.

De aceea ati auzit la nunta cum cânta Biserica? Binecuvântarea parintilor, întareste casa fiilor, iar blestemul maicii zdruncina si temeliile. Mama, care-i cea mai de jertfa la cresterea copiilor, are cea mai mare trecere la Dumnezeu. Fiindca mama este aceea care sufera, saraca.

Si când un copil crescut de mama cu atâta jertfa, cu atâta dragoste si cu atâta mila, nu asculta de ea, este pacat strigator la cer. Sa fereasca Dumnezeu! Cât veti trai voi, sa iubiti pe mama, s-o ajutati la batrânete, la boala, la chin, ca mare binecuvântare primiti de la Dumnezeu.

Ati vazut ca din cele zece porunci, numai una este cu fagaduinta; porunca a cincea: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamânt.

Când o vezi pe mama ta batrâna si bolnava si zice "Dragul mamei, nu ma lasa!", cum poti s-o treci cu vederea, când stii ca ai fost în pântecele ei si când stii cât s-a jertfit ea pentru tine atâtia ani de zile si acum îti cere ajutorul tau? Poti sa treci peste cuvântul mamei? Si tata are mare drept, dar el e mai departe de copil. El este cu treburile dinafara. Cu alte griji. Dar mama, nu vezi? Îl tine în brate, îi da tâta, îl înfasa, îl pazeste. Pai ea este leaganul omenirii. Asa a facut-o Dumnezeu pe mama, ca sa se poata creste generatiile lumii întregi.

O inima de mama adevarata, nimeni n-o poate pretui, cât este de scumpa. De aceea, fiindca vorbim oleaca, va rog sa fiti foarte atenti cu tata si cu mama când au slabit. Cât traiesc parintii, trebuie ascultati. Totdeauna, dar mai cu seama când vezi ca s-au îmbolnavit, ca au mare nevoie de ajutorul vostru. Sa nu cumva sa-i treceti cu vederea!

Fericiti si de trei ori fericiti copiii aceia, care asculta de tata si de mama, mai ales daca parintii lor sunt credinciosi. Au mare fericire si în veacul de acum si în cel viitor. Ca, daca nu asculta, fereasca Dumnezeu!

Ia gânditi-va voi, cine iubeste mai mult pe copii ca parintii? Si în special mama. Mama daca ar avea cinci-sase copii, si unul ar fi rau, chiar de ar fi ocarât-o sau ar fi înjurat-o, daca îl vede ca a cazut în foc sau în apa si striga: "Mama, nu ma lasa!", ea sare în foc dupa dânsul ca sa-l scoata. Uita toate. Asa-i mama pentru copii, dar tot asa trebuie sa fie si copiii pentru mama.

De aceea, în casa, când esti amarâta, ca mama, si ai zis un blestem - ca omul când este suparat, mai scapa câte un blestem -, nu-i o crima ca ai zis. Dar când te duci la spovedanie sa spui: "Parinte, când eram necajita, am blestemat copiii". Te-a dezlegat duhovnicul, dezlegata esti. Dar tu sa spui la spo-vedanie. Dar daca moare mama si a blestemat copiii, nici copiii nu putrezesc, si ea se duce în fundul iadului. Ca blestemul de mama este mai puternic decât al preotului, pentru ca ea are cea mai mare autoritate de la Dumnezeu asupra copilului. Nimeni nu se jertfeste mai mult pentru copil în lumea asta ca mama.

Mai degraba sa iei varga sa-l bati de o suta de ori, decât sa-l blestemi. Auzi ce spune Solomon: Varga si nuiaua dau întelepciune copilului, iar copilul lasat de capul lui, va aduce mare scârba si mare rusine parintilor sai.

Ca sa va dati seama cât de mult iubeste o mama pe fiii sai, am sa va spun o întâmplare care s-a petrecut în China. În anul 1921, într-o toamna, a luat foc o padure din Muntii Himalaia; muntii cei mai mari din lume. Sigur, a concentrat China mii si zeci de mii de oameni, ca sa izoleze focul. Dar ce s-a întâmplat?

S-au dus oamenii si taiau padurea înainte de a ajunge focul. Voi nu stiti cât de înfricosat este focul când arde padurea! Mie mi s-a întâmplat odata de am vazut. Huieste ca tunetul, mai ales daca bate vântul. Ati auzit si în Psaltire: …ca focul care arde padurea, ca vapaia care arde muntii. Este ceva înfricosator.

Deci asa s-a întâmplat si acolo. Lumea a alergat cu topoare, cu joagare, cu ferastraie; fiecare cu ce avea, ca sa izoleze padurea ca sa nu arda.

Dar s-a întâmplat ca, taind ei copacii cu zeci de kilometri înainte de-a ajunge focul, focul venea cu o rapiditate nemaipomenita, au vazut în vârful unui copac un cuib de pasare; o pasare de marimea porumbelului. Când au vazut ca are cuib în copac, nu au mai avut timp sa se suie si sa scape puii, caci focul se apropia. Si s-au uitat sa vada ce se întâmpla.

Amândoua pasarile, si mama si tata, când au simtit fumul si au vazut primejdia ca ajunge la pui, zburau amândoi roata si tot tipau; tipau si faceau semn la pui. Dar puii erau mici, plapânzi, nu aveau aripi tari sa zboare.

Când a ajuns focul la o suta de metri, pasarea tata a parasit puii; a fugit ca sa scape de foc, ca simtise fierbinteala focului ca vine din urma. Iar pasarea mama, când a vazut ca vine focul, tot tipa si zbura roata, roata; roata pe lânga cuib, roata, ca si cum ar fi zis: "Dragul mamei, vine moartea, fugiti!"

Si când a vazut ca copacul în care-i cuibul a luat foc, nemaiavând alta masura sa ajute puii ei, ce-a facut? Ultima ei miscare a fost jertfa aceasta: Când a vazut ca si cuibul a luat foc, ea s-a pus cu aripile pe pui. Si într-o clipeala a mistuit-o focul cu tot cu cuib, cu tot cu pui.

Iata ce înseamna mama! A vrut mai bine sa se jertfeasca de o mie de ori si sa nu paraseasca puii ei, când erau în primejdie de moarte.

Asa trebuie sa fie inima de mama si inima noastra fata de toti crestinii si mai ales fata de parintii care ne-au crescut.



Parintele Cleopa