VINE REVELIONUL

VINE REVELIONUL BETIILOR SI AL DESFRAULUI. Cum ne invata insa Sfantul Ioan Gura de Aur ca trebuie sa ne comportam de Anul Nou?

 

Vine revelionul … Multi barbati vor bea pana vor cade sub mese. Multe femei vor bea pana vor dansa pe mese. Si toti vor spune bancuri porcoase si vor rade grohaind ca porcii. Iar unde-i loc, o vor pune si de o orgie. Unde nu, se vor limita la dansuri, pipairi si inchipuiri erotice.

Noi ortodocsii sa nu facem astfel. Iata ce aflam din Cuvânt la Anul Nou:
din “Predici la duminici si sarbatori”

(1 ianuarie)
Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.
Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.
Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.
Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.
Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.
Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.
Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.
Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.
De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.
Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.
Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.
Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.
De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.
Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.
Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?
Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!
Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.
Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.
Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?
Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.
Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.
Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).
De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.
Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui secuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.


st articol apartine blogului Saccsiv

Nu este nimic nou sub soare.

Ecclesiastul spune: nu este nimic nou sub soare.

Mi se pare totuşi că ceva ar putea să-l surprindă. Ceea ce puteţi vedea şi auzi într-o maternitate: abandonarea copilaşilor şi transferarea lor la orfelinate.

Cred că în timpul Ecclesiastului nu erau orfelinate.

Odată a trebuit să mă confrunt cu o neînţelegere de nepătruns a medicului-şef şi a altor persoane în privinţa unui copil care nu era asemenea tuturor celorlaţi. El avea cromozoma 21 suplimentară.

Nici nu-mi aduc aminte bine, de era băiat sau fată, nu-mi aduc aminte care era numele mamei…Dar ţin minte câte lacrimi şi cu câtă durere privea la pătucul copilaşului, unde se afla acela pe care l-a aşteptat 9 luni, şi deja venind în lumea asta nu a fost primit de toţi şi deodată.

Cum se putea întâmpa anume cu noi? Iată întrebarea principală. Şi deloc originală.

Medicul-şef nici nu a încercat să-i accepte poziţia şi nici nu a încurajat-o:

- Abandonaţi-l şi trăiţi mai departe.

El era categoric. Părerea lui a acceptat-o şi soţul şi biata mamă a rămas faţă-n-faţă cu durerea sa.

- Ce să le spun?

- Spuneţi-le că atunci când vor deveni bătrâni şi nu vor putea să-şi poarte singuri de grijă, când nu vor mai fi cei, pe care şi-i doreşte familia, atunci vor avea şi ei o şansa la milostivirea faţă de ei, dacă vor începe de acum să procedeze asemenea faţă de cei care au acum cea mai mare nevoie de sprijin, ajutor şi dragoste.

Ea se aştepta la susţinerea preotului, dar acela a abordat o poziţie stranie şi spunea ceva nu prea clar despre ascultarea faţă de soţ şi că pacea în familie e cea mai importantă. Ce straniu – despre ce pace se poate vorbi într-un asemenea caz.

- Polina Vladimirovna, soţul mi-a spus să iau hotărârea singură….Cum să procedez, doar este copilul meu şi îl iubesc aşa cum este….

- Cred că v-aţi răspuns singură la întrebare.

Peste un timp m-a telefonat şi mi-a mulţumit pentru susţinere. Copilul l-au luat acasă cu două zile înainte de finisarea termenului, prevăzut pentru a lua hătărârea decesivă. Cea mai mare susţinere a venit din partea feciorului mai mare. Relaţiile din familie câte puţin au început a reveni la normal, şi la orizont se vedea deja atât de mult aşteptata pace…

***

Aceşti copii adesea vin pe lume foarte greu. Până mă îngrijam de copilaşul nou-născut nu am atras atenţia la aceste nuanţe. Dar după câteva ore am observat că ceva nu prea este bine. I-am spus despre bănuiala mea mamei, dar ea nu a vrut să creadă.

A doua zi trăsăturile caracteristice pentru afecțiunea cromozomială erau evidente. Nici atunci părinţii nu doreau să creadă. Un mic altul. Consultarea geneticianului. Părinţii iau copilaşul acasă fără să creadă în acestă bănuială tot mai evidentă şi aşteaptă rezultatele analizelor. Dar mama spune că pentru ea nu contează care va fi el.

Cu personalul maternităţii mama nu prea vrea să comunice, devenind chiar puţin agresivă. Dar copilul va merge acasă – şi aceasta e cel mai important…

 

***

Practic în câteva zile cazul se repetă. Vorbesc cu mamă despre faptul că aceşti copii pot fi instruiţi şi învăţaţi, doar că va fi necesar de mai mult efort, timp şi răbdare. Îi propun să-l hrănească pentru prima dată şi primesc un refuz categoric.

Copilaşul, învelit cu o plapumă, stă nu departe de femeia care i-a dat viaţă şi priveşte lumea cu acea privire încrucişată care-l deosebeşte de mulţi alţii. Ea îl priveşte ciudat, apoi îi întoarce spatele, dar totuşi revene cu privirea la el.

Dar să ia în braţe aşa ceva, cu atât mai mult să-l hrănească şi să-l ia în salon nu vrea.

Peste o zi îşi strânge lucrurile şi pleacă, fără a reveni la copilaşul, care a trăit sub inima ei aceste nouă luni de zile. Nu, ea nu are nevoie de un psiholog. Se mai întâmplă în viaţă şi mai apoi va naşte un copilaş sănătos. Scutece pentru copil a lăsat, iar mai mult ea nu are ce-i oferi. E doar o maternitate nu prea bună. Altă dată va merge în altă parte şi totul va fi bine.

***

În lumina aceste istorii îmi aduc aminte de alta.

Cu Aişe am făcut cunoştinţă în secţia de chirurgie pentru copiii. O femeie tânără şi extraordinar de frumoasă. Un tânăr soţ. Primul copil. A făcut analiza de trei ori. Nu putea crede că minunatul ei copilaş poate fi diagnosticat într-atât de crud.

Copilul s-a născut cu cardiopatie congenitală şi cu o anomalie la intestin. Acasă în Krimeea toţi au susţinut-o, şi rudele au adunat împreună suma necesară pentru numeroasele intervenţii. Familia este un concept mare. Şi ei se susţin unul pe altul.

Inima a fost operată şi ultima operaţie a rămas în urmă. Soţul îi aduce numeroase articole despre copii cu acest sindrom şi ea citeşte mult despre aceşti copilaşi deosebiţi. A citit şi despre un copilaş care fiind diagnosticat cu sindromul Down acum frecventează o şcoală obişnuită.

Acum ea se simt rău, deoarece copilul e în secţia de reanimare, iar ea este mama lui. Ea mereu simte durerea lui. Încearcă să păstreze posibilitatea de a-l hrăni cu pieptul, căci copilul ei are nevoie de ce e mai bun….

***

Era în luna august, când căldurile sunt foarte greu suportate. Îmi îndreptam paşii către sala de naştere, când am primit un telefon. M-au înştiinţat că mama, care tocmai a dat naştere unui copilaş vrea să-l abandoneze la maternitate.

Deşi copilaşul se născuse foarte drăguţ. Nu pot să spun că îmi pierdusem calmul şi orientarea, dar mi-am zis că voi vorbi acum cu ea faţă de martori şi apoi vom vedea.

Nu ţin minte dacă L-am rugat pe Dumnezeu ca mama să rămâie totuşi mamă. Probabil nu, căci nepătrunse sunt căile Domnului şi acet copilaş are şansa să aibă o altă mamă.

Merg pe hol şi meditez dacă are vreo importanţă ce îi voi spune sau faptul pe cine va vedea acum în faţa sa?

Moaşa Ala. Suntem în contrast cu ea. Ea e blondă, frezată foarte scurt şi eu o brunetă cu părul creţ.

- E de neconvins! — oftează moaşa. Au telefonat şi de la consultaţie, unde a fost la evidenţă, - ştiu şi ei că vrea să abandoneze copilul.

Intrăm în salon. Pe pat stă întinsă o femeie, obosită şi chinuită după naştere, sau cine ştie poate chiar de viaţă. Stă cu ochii închişi. Poate nu vrea să ne privească

Mă ocup de copilaş. E o fetiţă. Nimic deosebit. Încep să-i completez fişa. Femeia e la a doua naştere, prima dată a adus pe lume un copil cu 20 de ani în urmă. Cu atât e mai ciudat.

Vine şi medicul care a asistat naşterea, de fapt au vorbit cu ea deja toţi, i s-a propus şi ajutorul unui psiholog şi ajutor cu diverse lucruri. Nu acceptă nimic. Cere doar să fie externată cât mai curând.

Mă întorc să privesc copilul. Fac aşa mereu înainte de a pleca şi a lăsa ca mama şi copilul să înceapă viaţa împreună, uniţi de sentimente şi emoţii noi pentru ambii.

Femeea mă priveşte. O privire ciudată, nici nu înţeleg ce anume ar putea spune. Trebuie să încep discuţia. Sunt oare şanse?

- Bună ziua. Eu vreau să abandonez copilul la maternitate.

În salon e cald şi luminos. Mica fiinţă stă foarte cuminte de parcă intuieşte că se hotărăşte soarta ei. Probabil că nici ea nu are ce să spună.

- Bună ziua, sunt şefa secţiei de copii…

- Vă rog să nu-mi spuneţi absolut nimic. E un pas bine gândit. Am avut nouă luni ca să iau această decizie. Ştiu că acesta poate fi ultimul meu copil. Dar nu-mi voi schimba decizia.

Îmi pare că şi vântul s-a liniştit de după geam. Merită oare să mai vorbim?

Ne privim şi nimeni nu mai spune nimic. Ea e palidă şi de parcă lipsită de viaţă, de parcă urmele vieţiii sale grele şi-au lăsat amprenta pe întreg chipul ei. Sau doar aşa îmi pare.

- Dacă puteţi aduceţi-i vă rog nişte scutece şi hăinuţe.

- Eu nu pot. O puteţi lua, dacă Vă trebuie. – Ea se întoarce şi priveşte peretele de vis-a-vis. Discuţa s-a încheiat fără a începe.

Mă apropii şi iau copilul în braţe. Cu o mişcare obişnuită. Fetiţa deschide ochii şi mă priveşte. Eu îi zâmbesc. Hai, priveşte şi nu o asculta pe această tanti. Toate o să le ai – şi o mamă grijulie şi o familie integră. Sunt toate şansele pentru aceasta.

Ce fetiţă bună şi drăguţă. O privire adâncă. O privesc şi mă bucur. Cât e de bine că ţi s-a dat şansă la viaţă şi mă poţi privi. Atât de pătrunzător şi drăguţ. Întipărind ceva necunoscut ce ai întâlnit în privirea mea.

Pătucurile cu copii abandonaţi stau separat. Împreună cu sora medicală am spălat fetiţa şi am îmbrăcat-o în hăinuţele aduse de cineva cu inimă mare. Acuş te voi hrăni şi dintr-o sticluţă adusă tot de oameni buni pentru asemenea copilaşi.

A venit şi sora superioară să privească fetiţa. Fetiţa i-a plăcut şi a plecat zâmbind deşi acum va urma o procedură mai puţin plăcută, cu întocmirea la numeroase hârtii şi chemarea poliţiei.

Intră moaşa. Mama a fost mutată în salon. Moaşa îi zâmbeşte fetiţei.

Suntem deja trei, cărora le provoci zâmbet.

Seara am intrat în salonul cu speranţa că uite poate…poate s-a răzgândit şi poate fetiţa va pleca acasă… Doar servitoarea făcea ordine.

- Ea a plecat deja. Ştiţi, cine şte câte se întâmplă în viaţă. Las-o să plece cu Dumnezeu.

- Las-o să plece.

- Fetiţa e foarte drăguţă?

- E un copilaş minunat.

- E bine. Neapărat o va înfia cineva!

Dau din cap spre aprobare şi plec. Da, Aşa este. Nu ne rămâne decâte să aşteptăm un om bun.

***

Ecclesiastul nu cunoştea chiar totul despre oameni?

Sau doar o aşa o invenţie ca orfelinatul nu poate fi numită şi umană?

Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4 Ecclesiastul spune: nu este nimic nou sub soare.

Mi se pare totuţi că ceva ar putea să-l surprindă. Ceea ce puteţi vedea şi auzi într-o maternitate: abandonarea copilaşilor şi transferarea lor la orfelinat.

Eu cred că în timpul Ecclesiastului nu erau orfelinate.

Odată a trebuit să mă confrunt cu o neînţelegere de nepătruns a medicului-şef şi a altor persoane în privinţa unui copil care nu era asemenea tuturor celorlaţi.. El avea cromozoma 21 suplimentară.

Nici numi aduc aminte bine, de era băiat sau fată, nu-mi aduc aminte bine, care era numele mamei…Dar ţin minte câte lacrimi şi durere privea la pătucul copilaşului, unde se afla acela pe care l-a aşteptat 9 luni, şi deja venind în lumea asta nu a fost primi de toţi şi deodată.

Cum se putea întâmpa anume cu noi ? Iată întrebarea principală. Şi deloc originală.
Medicul-şef nici nu a încercat să-i accepte poziţia şi nici nu a încurajat-o:
- Abandonaţi-l şi trăiţi mai departe.
El era categoric. Părerea lui a acceptat-o şi soţul şi biata mamă a rămas faţă-n-faţă cu durerea sa.
- Ce să le spun?
- Spuneţi-le că atunci când vor deveni bătrâni şi nu vor putea să-şi poarte singuri de grijă, când nu vor mai fi cei, pe care şi-i doreşte familia, atunci vor avea şi ei o şansa la milostivirea faţă de ei, dacă vor începe de acum să procedeze asemenea faţă de cei care au acum cea mai mare nevoie de sprijin, ajutor şi dragoste.
Ea se aştepta la susţinerea preotului, dar acela a abordat o poziţie stranie şi spunea ceva nu prea clar despre ascultarea faţă de soţ şi că pacea în familie e cea mai importantă. Ce straniu – despre ce pace se poate vorbi într-un asemenea caz.
- Polina Vladimirovna, soţul mi-a spus să iau hotărârea singură….Cum să procedez, doar este copilul meu şi îl iubesc aşa cum este….
- Cred că v-aţi răspuns singură la întrebare.
Peste un timp m-a telefonat şi mi-a mulţumit pentru susţinere. Copilul l-a luat acasă cu două zile înainte de finisarea termenului, prevăzut pentru a lua hătărârea decesivă. Cea mai mare susţinere a venit din partea feciorului mai mare. Relaţiile din familie câte puţin au început a reveni la normal, şi la orizont se vedea deja atât de mult aşteptata pace…
***
Aceşti copii adesea vin pe lume foarte greu. Până mă îngrijam de copilaşul nou-născut nu am atras atenţa la aceste nuanţe. Dar după câteva ore am observat că ceva nu prea este bine. I-am spus despre bănuiala mea mamei, dar i-a nu avrut să mă creadă.

A doua zi trăsăturile caracteristice pentru afecțiunea cromozomială erau evidente. Nici atunci părinţii nu doreau să creadă. Un mic altul. Consultarea geneticianului. Părinţii iau copilaşul acasă fără să creadă în acestă bănuială tot mai evidentă şi aşteaptă rezultatele analizelor. Dar mama spune că pentru ea nu contează care va fi el.
Cu personalul maternităţii mama nu prea vrea să comunice, devenind chiar puşin agresivă. Dar copilul va merge acasă – şi acesta e cel mai important…
***
Practic în câteva zile cazul se repetă. Vorbesc cu mamă despre faptul că aceşti copii pot fi instruiţi şi învăţaţi, doar că va fi necesar de mai mult efort, timp şi răbdare. Îi propun să-l hrănească pentru prima dată şi primesc un refuz categoric.
Copilaşul, învelit cu o plapumă, stă nu departe de femeia care i-a dat viaţă şi priveşte lumea cu acea privire încrucişată care-l deosebeşte de mulţi alţii. Ea îl priveşte ciudat, apoi îi întoarce spatele, dar totuşi revene cu privirea la el.
Dar să ia în braţe aşa ceva, cu atât mai mult să-l hrănească şi să-l ia în salon.
Peste o zi îşi strânge lucrurile şi pleacă, fără a reveni la copilaşul, care a trăit sub inima ei aceste nouă luni de zile. Nu, ea nu are nevoie de un psiholog. Se mai întâmplă în viaţă şi mai apoi va naşte un copilaş sănătos. Scutece pentru copil a lăsat, iar mai mult ea nu are ce-i oferi. E doar o maternitate nu prea bună. Altă dată va merge în altă parte şi totul va fi bine.
***
În lumina aceste istorii îmi aduc aminte de alta.
Cu Aişe am făcut cunoştinţă în secţia de chirurgie pentru copiii. O femeie tânără şi extraordinar de frumoasă. Un tânăr soţ. Primul copil. A făcut analiza de trei ori. Nu putea crede că minunatul ei copilaş poate fi diagnosticat într-atât de crud. anomalie congenitală de intestin
Copilul s-a născut cu cardiopatie congenitală şi cu o anomale la intestin. Acasă în Krimeea toţi au susţinut-o şi rudele, au adunat împreună suma necesară pentru numeroasele intervenţii. Familia este un concept mare. Şi ei se susţin unul pe altul.
Inima a fost operată şi ultima operaţie a rămas în urmă. Soţul îi aduce numeroase articole despre copii cu acest sindrom şi ea citeşte mult despre aceşti copilaşi deosebiţi. A citit şi despre un copilaş care fiind diagnosticat cu sindromul Down acum frecventează o şcoală obişnuită.
Acum ea se simt rău, deoarece copilul e în secţia de reanimare, iar este mama lui. Ea mereu simte durere lui. Încearcă să păstreze posibilitatea de a-l hrăni cu pieptul, căci copilul ei are nevoie de ce e mai bun….
***
Era în luna august, când căldurile sunt foarte greu suportate. Îmi îndreptam paşii către sala de naştere, când am primit un telefon. M-au înştiinţat că mama, care tocmai a dat naştere unui copilaş vrea să-l abandoneze la maternitate.

Deşi copilaşul se născuse foarte drăguţ. Nu pot să spun că îmi pierdusem calmul şi orientarea, dar mi-am zis că voi vorbi acum cu ea faţă de martori şi apoi vom vedea.
Nu ţin minte dacă L-am rugat pe Dumnezeu ca mama să rămâie totuşi mamă. Probabil nu, căci nepătrunse sunt căile Domnului şi acet copilaş are şansa să aibă o altă mamă.
Merg pe hol şi meditez dacă are vreo importanţă ce îi voi spune sau faptulpe cine va vedea acum în faţa sa?
Moaşa Ala. De parcă formăm un contrast cu ea. Ea e blondă, frezată foarte scurt şi eu o brunetă cu părul creţ.
- E de neconvins! — oftează moaşa. Au telefonat şi de la conultaţia, unde a fost la evidenţă, - ştiu şi ei că vrea să abandoneze copilul.
Intrăm în salon. Pe pat stă întinsă o femeie, obosită şi chinuită după naştere, sau cine ştie poate chiar de viaţă. Stă cu ochii închişi. Poate nu vrea să ne privească
Mă ocup de copilaş. E o fetiţă. Nimic deosebit. Încep să-i completez fişa. Femeia e la a doua naştere, prima dată a adus pe lume un copil cu 20 de ani în urmă. Cu atât e mai ciudat.
Vine şi medicul care a asistat naşterea, de fapt au vorbit cu ea deja toţi, i s-a propus şi ajutorul unui psiholog şi ajutor cu diverse lucruri. Nu acceptă nimic. Cere doar să fie externată cât mai curând.
Mă întorc să privesc copilul. Fac aşa mereu înainte de a pleca şi a lăsa ca mama şi copilul să înceapă viaţa împreună, uniţi sentimente şi emoţii noi pentru ambii.

Femeea mă priveşte. O privire ciudată, nici nu înţeleg ce anume ar putea spune. Trebuie să îmcep discuţia. Sunt oare şanse?

- Bună ziua. Eu vreau să abandonez copilul la maternitate.
În salon e cald şi luminos. Mica fiinţă stă foarte cuminte de parcă intuişte că se hotărăşte soarta ei. Probabil că nici ea nu are ce să spună.
- Bună ziua, sunt şefa secţiei de copii…
- Vă rog să nu-mi spuneţi absolut nimic. E un pas bine gândit. Am avut nouă luni ca să iau acestă decizie. Ştiu că acesta poate fi ultimul meu copil. Dar nu-mi voi schimba decizia.
Îmi pare că şi vântul s-a liniştit de după geam. Merită oare să mai vorbim?
Ne privim şi nimeni nu mai spune nimic. Ea e palidă şi de parcă lipsită de viaţă, de parcă urmele vieţiii sale grele şi-au lăsat amprenta pe întreg chipul ei. Sau doar aşa îmi pare.
- Dacă puteţi aduceţi-i vă rog nişte scutece şi hăinuţe.
- Eu nu pot. O puteţi lua, dacă Vă trebuie. – Ea se întoarce şi priveşte peretele de vis-a-vis. Discuţa s-a încheiat fără a începe.
Mă apropii şi iau copilul în braţe. Cu o mişcare obişnuită. Fetiţa deschide ochii şi mă priveşte. Eu îi zâmbesc. Hai, priveşte şi nu o asculta pe această tanti. Toate o să le ai – şi o mamă grijulie şi o familie integră. Sunt toate şansele pentru aceasta.

Ce fetiţă bună şi drăguţă. O privire adâncă. O privesc şi mă bucur. Cât e de bine că ţi s-a dat şansă la viaţă şi mă poţi privi. Atât de pătrunzător şi drăguţ. Întipărind ceva necunoscut ce ai întâlnit în privirea mea.

Pătucurile cu copii abandonaţi stau separat. Împreună cu sora medicală am spălat fetiţa şi am îmbrăcat-o în hăinuţele aduse de cineva cu inimă mare. Acuş te voi hrăni şi dintr-o sticluţă aduse tot de oameni buni pentru asemenea copilaşi.

A venit şi sora superioară să privească fetiţa. Fetiţa i-a plăcut şi a plecat zâmbind deşi acum va urma o procedură mai puţin plăcută, cu întocmirea la numeroase hârtii şi chemarea poliţiei.
Intră moaşa. Mama a fost mutată în salon. Moaşa îi zâmbeşte fetiţei.
Suntem deja trei, cărora le provoci zâmbet.
Seara am intrat în salonul cu speranţa că uite poate…poate s-a răzgândit şi poate fetiţa va pleca acasă… Doar servitoare făcea ordine.
- Ea a plecat deja. Ştiţi, cine şte câte se întâmplă în viaţă. Las-o să plece cu Dumnezeu.
- Las-o să plece.
- Fetiţa e foarte drăguţă?
- E un copilaş minunat.
- E bine. Neapărat o va înfia cineva!
Dau din cap spre aprobare şi plec. Da, Aşa este. Nu ne rămâne decâte să aşteptăm un om bun.
***
Ecclesiastul nu cunoştea chiar totul despre oameni?
Sau doar o aşa o invenţie ca orfelinatul nu poate fi numit şi uman?

Traducere Natalia Lozan

Articol apărut în original pe siteul

www.pravmir.ru

sursa www.ortodoxia.md

Staretul Efrem Vatopedinul

ETENTIA Staretului Efrem Vatopedinul: ARESTAREA SE AMANA DIN CAUZA STARII PROASTE DE SANATATE. Pozitia parintelui Gheorghios Metallinos si protestul Fundatiei Sfantul Andrei (RUSIA)

Vezi si:

• Staretul Efrem Vatopedinul ARESTAT PREVENTIV IN AJUNUL CRACIUNULUI!! ”Un atac al masoneriei care razboieste Biserica”. SFANTUL MUNTE ATHOS LOVIT IN INSASI INIMA SA…

• Romfea.gr: Protoiereul Gheorghios Metallinos: Decizia ar trebui revocata

Parintele Gheorghios a afirmat, printre altele, la un canal de televiziune: ”sunt surprins de decizie, care nu este indreptata doar impotriva Man. Vatopedi... Asta pentru ca resimtim un resentiment, avand in vedere ca decizia a fost luata tocmai in aceste zile.” Parintele a mai spus ca avem de-a face cu ”un razboi dus impotriva Bisericii, in special impotriva vietii monahale.”

• Presa Ortodoxa (de limba greaca):

Ultima oră
Continuare»

Lovitura de stat din decembrie 1989

Fostul şef al Serviciului de Contraspionaj, despre Lovitura de stat din decembrie 1989

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie…”. Agentia de presa “Asii Romani” a publicat in exclusivitate un foarte interesant interviu cu Pasarin despre culisele loviturii de stat din decembrie 1989.
Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu
ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia
din Decembrie 1989?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în
continuare de ce.
S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe.
Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu.
La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.
Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului.
De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice.
Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.
În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul.
În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu.
Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă “ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei.
Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc.
Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime.
De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru.
Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii:
de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră,
o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare.
Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat.
Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas
niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită,
n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României,
împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia
şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru
pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.
Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii,
dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii,
de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă,
ori noi asta am făcut.
Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam
strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură
cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională.
Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul
evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară
şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu.
Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional.
Trebuie spus că s-a afirmat că în
România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi,
o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic,
ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la
cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat.
S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu
zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi
cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la
Timişoara şi la Bucureşti.
Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de
scos în stradă.
Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au
participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au
hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid.
De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.
Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”…
Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.
R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 89?
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara.
Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau.
Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost
pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu,
pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara , Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars.
Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului
să mascheze intervenţia externă.
sursa http://www.agentia.org

Acest articol apartine blogului Romania-Dacia

Nu ştiu ce să mărturisesc...

Spune-mi: dacă te iert, ai putea tu, oare, să-Mi răspunzi cu bucurie şi recunoştinţă?

Deseori se întâmplă să vină la mine cineva pentru a se spovedi zicând: „Nu ştiu ce să mărturisesc acelaşi lucru se repetă mereu…” Aceste cuvinte arată o lipsă ucigătoare de atenţie în faţa vieţii.

La sfârşitul unei singure zile, poate vreunul dintre noi să spună că a împlinit tot ceea ce a avut de împlinit, că şi-a pus în lucrare toate capacităţile, că gândurile şi sentimentele sale au fost ireproşabile, că nu a neglijat niciuna din îndeletnicirile pe care putea şi trebuia să le săvârşească şi că niciuna dintre aceste făptuiri nu a fost pătată de vreo nedesăvârşire? Cine poate spune că gândurile sale nu au fost confuze, că inima nu i s-a posomorât, că voinţa nu i s-a clătinat, că năzuinţele şi purtarea sa nu i-au fost întinate de vreo nevrednicie?

Dacă cineva vine să se spovedească şi spune: „Nu ştiu ce să spun”, acesta înseamnă că n-a cugetat niciodată la ceea ce ar fi putut – şi, în consecinţă, la cum ar fi trebuit – să fie şi că se mulţumeşte doar să se compare cu ceea ce fusese el însuşi înainte sau cu alţii tot atât de răi ca şi el. Când spunem că venim an după an pentru a repeta mereu aceleaşi lucruri, aceasta dovedeşte că nu am încercat niciodată vreun sentiment de ruşine sau de durere şi că am acceptat starea noastră de păcătoşenie cu o desăvârşită indiferenţă. „În fine, eu mint, dar toată lumea minte! Sunt pricină de scandal, dar toată lumea este pricină de scandal! Îl uit pe Dumnezeu, dar cum să-mi amintesc de El?

Trec mai departe prin faţa celor ce au nevoie de mine: Vedeţi, nu te poţi opri în faţa fiecărui om!” Şi aşa mai departe… Dacă am putea vedea măcar o dată – aşa cum vede Dumnezeu – consecinţele faptelor noastre sau ale nelucrării noastre; dacă am putea vedea cum un cuvânt spus sau nespus, o faptă împlinită sau neîmplinită pot naşte consecinţe în viaţa aproapelui! Dacă am vedea în ce măsură un cuvânt poate să fie hotărâtor pentru destinul unui om sau un serviciu făcut la timp pentru destinul altuia…

Iar dacă dovedim o asemenea indiferenţă faţă de noi înşine, e de la sine înţeles că vom dovedi o indiferenţă şi mai mare faţă de aproapele; ceea ce i se întâmplă ne lasă cu totul reci şi indiferenţi. Iată de ce venim să mărturisim aceleaşi lucruri, din moment ce nu am remarcat nici măcar o singură dată că ele fac din noi nişte monştri şi că încetăm să mai fim asemănarea lui Dumnezeu, acest chip pecetluit în adâncurile fiinţei noastre. Acest chip ne-a fost într-un anume fel încredinţat, iar noi clipă de clipă l-am distrus, l-am înnegrit, l-am profanat, fie prin negrijă, fie prin răutate, nu atât dintr-o pătimaşă răutate, cât dintr-o răutate mediocră, nesemnificativă.

Auzim câteodată zicându-se: „Nu reuşesc să mă smulg din legătura păcatelor! Dacă aş fi săvârşit un păcat mare, poate aş fi fost zguduit; pe când aşa, toată mulţimea păcatelor mele nu apasă asupra mea mai mult decât un strat subţire de praf.” Ne obişnuim cu ele, aşa cum ne obişnuim să vieţuim în dezordinea apartamentului nostru… Nu ne dăm seama că uneori e mai greu să ne slobozim de un oarecare număr de păcate mărunte decât de un păcat mare. Pentru că acest păcat mare poate să ne zguduie într-atât încât, în ciuda incapacităţii noastre de a rămâne treji, el să ne trezească. Cât despre păcatele de zi cu zi…

În viaţa unui nebun pentru Hristos, Alexie, din gubernia Voronej din Rusia, se povesteşte cum acesta a primit vizita a două femei. Prima avea conştiinţa tulburată de un păcat groaznic pe care îl săvârşise, cealaltă nu făcea decât să se văicărească: „Sunt o păcătoasă ca toată lumea. Ştiţi, părinte, e cu neputinţă să trăieşti fără a păcătui!” El le-a arătat concret semnificaţia afirmaţiilor lor, trimiţându-le pe câmp. Celei ce săvârşise acel singur păcat care o copleşea, îi porunci să meargă să caute piatra cea mai mare pe care o putea ridica şi să i-o aducă. Celei de-a doua îi porunci să adune în şorţul său atâtea pietricele câte putea să strângă. Atunci când s-au întors, el le-a cerut să ducă pietrele înapoi şi să le aşeze exact în locul din care le luaseră. Prima a mers de-a dreptul la locul de unde luase piatra, a cărei urmă era încă vizibilă pe sol, a pus-o la locul ei şi s-a întors. Cealaltă a rătăcit îndelung, fără a-şi putea aminti unde găsise toate acele pietricele pe care le adunase. Acest nebun pentru Hristos a arătat că nu trebuie să tratăm cu dispreţ ceea ce pare nesemnificativ, dar de care nicio putere din lume n-ar putea să ne slobozească.

Ar trebui să cugetăm la toate acestea. Pe de-o parte pentru că, într-adevăr, dacă nu dăm atenţie micilor păcate, ne va fi imposibil să ne dezbărăm de ele. Pe de altă parte fiindcă odată înrădăcinat obiceiul de a nesocoti micile greşeli, negrija devine o a doua natură şi vom păcătui din ce în ce mai mult, ajungând astfel treptat să desfigurăm, să ruinăm, să distrugem şi să profanăm chipul lui Dumnezeu din noi.

Am pornit această discuţie de la gândul morţii. De fiecare dată când ne ducem la spovedanie, ar trebui să o facem ca şi cum ne-am afla în pragul morţii. Moartea ne pândeşte pe fiecare dintre noi. Nimeni nu ştie dacă îi va fi sau nu dat timp de pocăinţă. Nu neapărat că va muri mâine, ci că în zece ani e posibil să-şi piardă amintirile şi să nu mai poată să se întoarcă asupra sa pentru a-şi examina conştiinţa… Dacă înaintea fiecărei spovedanii ne-ar veni gândul că acum e momentul hotărâtor al vieţii noastre – cu alte cuvinte că ori intrăm de acum şi de aici, de pe pământ, în viaţa veşnică, ori vom rămâne în afara ei, orice am spune la spovedanie şi în ciuda părerilor de rău pentru nedesăvârşirea noastră –, atunci vom privi altfel la problemele mici, cât şi la cele mari din viaţa noastră. De fapt, ce numim mic şi ce – mare? Se poate întâmpla ca un lucru important să nu ne marcheze în aceeaşi măsură ca un altul aparent nesemnificativ.

Apostolul Iacov zice că o zăbală de dimensiune mică este suficientă pentru a mâna un cal năvalnic (Iac. 3, 3). La fel se întâmplă şi cu noi; putem renunţa la tot ce e păcat în noi, şi totuşi păstra ceva la care nu putem renunţa. Aceste este micul frâu prin care diavolul ne înrobeşte. Ni se pare că suntem liberi în trupul şi sufletul nostru, în afara unui mic amănunt, iar acest mic amănunt ne ţine captivi. Din momentul în care un asemenea mic amănunt ne ţine prizonieri, întreaga noastră fiinţă este înrobită.

Depinde de noi să ne facem un examen profund, o analiză lucidă şi cât se poate de serioasă a vieţii. Dacă ne-am examina starea de păcătoşenie, îndepărtarea de Dumnezeu, distanţa dintre ce am putea fi şi ceea ce suntem, indiferenţa noastră rece faţă de aproapele, dacă am putea conştientiza toate acestea la lumina unei noi zile, am rămâne încremeniţi şi cuprinşi de groază înaintea acestei viziuni şi am putea auzi atunci chemarea Domnului: „Spune-mi: dacă te iert, dacă Eu îţi zic astăzi că te iubesc cu toată viaţa şi cu toată moartea Mea, prin Crucea Mea, prin Răstignirea şi Învierea Mea, ai putea tu, oare, să-Mi răspunzi cu bucurie şi recunoştinţă?”

Bucurie, pentru că eu nu pot să mă iert şi nici să mă tămăduiesc prin mine însumi, dar pot să fiu iertat şi să mă tămăduiesc prin puterea lui Dumnezeu. Recunoştinţă, pentru că, dacă aşa stau lucrurile, atunci cu adevărat toată viaţa creştinului se rezumă la un singur lucru: fiecare gând, fiecare mişcare a inimii, întreaga voinţa noastră şi toate înclinaţiile fireşti, toate faptele noastre să-I poarte recunoştinţă lui Dumnezeu pentru că ne-a mântuit, pentru că atât de mult ne iubeşte…

Iar dacă suntem atât de iubiţi, atunci întreaga noastră viaţă trebuie să fie vie, să fie necontenit semnul mulţumirii şi al recunoştinţei noastre înaintea lui Dumnezeu pentru faptul că El există, pentru că Îi stă în putere să ne iubească într-atât.

Mitropolitul Antonie de Suroj – „Taina iertării, taina tămăduirii”

 

 

sursa www.ortodoxia.md

 

DISPARITIA BANILOR FIZICI

AUTOMATELE INTELIGENTE si DISPARITIA BANILOR FIZICI

 

Iata ce aflam din articolul Intelligent Vending Machines point towards a cashless future:
Jafurile sunt in crestere dar nu sunt indreptate arme – ci telefoane mobile. Si nu esti tu cel jefuit. Iti faci cumparaturile intr-un viitor fara bani fiind la curent cu tehnologia digitalizarii banilor si schimbarea modalitatilor de cumparare.
Ziua tranzactiilor fara numerar este aici – nu sfarsitul valutei in sine ci disparitia banilor fizici. De-a lungul Americii, totul de la vanzarea de bilete, spalatorii, telefoane publice si automate integreaza serviciile de plata USA Technologie wireless, dezvoltandu-se noua economie digitala. Cu un click de la un telefon mobil cu bluetooth poti face cumparaturi fara bani fizici – lasa-ti portofelul acasa.
Tranzactiile fara numerar deschid calea pentru noi canale de destributie pentru multe industrii, inclusiv divertismentul, procesarea fotografiilor digitale, fabricatia, spalatoriile si produsele de birotica si papetarie.
Iar cu aparitia automatelor inteligente (IVM), experienta cumparaturilor automate este tangibila.
Testele initiale au starnit interesul consumatorilor si noul dispozitiv e-Port de generatia a cincea e acum folosit pentru sticlele de Coca-Cola in automate IVM din intreaga lume.
Si recentul acord cu gigantul de telecomunicatii AT&T Wireless va facilita tranzactiile prin intermediul retelelor de telefonie, asteptandu-se accelerarea acceptarii „societatii fara bani lichizi”. Reteaua wireless AT&T GSM/GPRS este disponibila in peste 7.500 de orase si de-a lungul a peste 30.000 de autostrazi interstatale in SUA.
Un e-Port de generatia a cincea poate fi instalat intr-un automat in cinci minute sau mai putin, permitand conectivitate wireless pentru a accepta o tranzactie cu un card de credit/debit pe langa operatii cu monede si bancnote. Utilizeaza reteaua de procesare a datelor USALive permitand clientilor acces web in timp real la istoria tranzactiilor, verificarea soldului si intretinerea contului, crescand profitabilitatea si functionabilitatea.
Mai mult, IVM-urile si chioscurile automate pot fi aprovizionate cu diverse produse facilitand utilizarea mai eficienta a spatiilor din complexuri comerciale si spatii publice. Trebuie sa ne asteptam la dezvoltarea sistemulu automatelor, IVM-uri facandu-si aparitia in tot mai multe spatii publice si inlocuirea operatorilor umani.
In lipsa banilor fizici IVM-urilor sunt mai putin vulnerabile la furt. In plus, cu recunoasterea amprentelor la telefoane mobile securitatea ta financiara este protejata.
Deci puteti pune deoparte monedele si bancnotele, se anunta inceputul sfarsitului bentru banii lichizi si inceputul economiei digitale.
Doar nu-ti pierde telefonul!

http://www.usatech.com/

sursa http://saccsiv.wordpress.com

CUM SA NE CRESTEM COPIII?

CUM SA NE CRESTEM COPIII? (IV) Dragostea, discernamantul, cainta si rugaciunea intensa a parintilor – cele mai sigure “metode” de educatie

Partile anterioare extrase din aceeasi carte:

• CUM SA NE CRESTEM COPIII? – N. E. Pestov (I). “Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, va fi pedepsit aspru pentru acest pacat”
• CUM SA NE CRESTEM COPIII? – N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii
• CUM SA NE CRESTEM COPIII? (III) Bazele vietii crestine. DEPRINDERILE CAII CELEI STRAMTE

***

Rugaciunea parintilor pentru copii, o garantie a succesului in procesul educatiei

… Cereti si vi se va da. (Lc. 11,9)

“Un mare cunoscator al vietii duhovnicesti, Sfantul Isaac Sirul, considera drept o con­ditie esentiala a succesului in orice lucru intreprins de om ca „orice lucru, mare sau mic, sa fie cerut cu rugaciune de la Ziditorul Sau”.

Asadar, prima conditie in procesul educatiei este rugaciunea intensa a parintilor pentru copiii lor. Iar daca simtim slabirea intensitatii rugaciunii sau ca nu suntem atenti in timp ce ne rugam, atunci, conform invataturilor Sfintilor Parinti, noi vom suplini aceste neajunsuri, asa cum am mai spus, completand-o sub raport cantitativ. Asa sfatuia Cuviosul Serafim. El recomanda parintilor sa nu se limiteze la randuielile obisnuite, ci, imitandu-i pe calugari, sa vina la rugaciune si in ceas de noapte.

Continuare


sursa articol http://www.razbointrucuvant.ro

Cum ne-au transformat in sclavi…

Lista impozitelor din Europa! Cum ne-au transformat in sclavi…

Lista impozitelor pe venitul personal in Europa (nu firme):

• Danemarca 59% plus 20% VAT
• Austria 50% plus 20% VAT
• France 40% plus 19.6% VAT
• Greece 40% plus 19% VAT
• Olanda 52% plus 19% VAT
• Suedia 55% plus 25% VAT
• Germania 42% plus 19% VAT

Guvernele au decis sa ne tina intr-o sclavie voluntara si perpetua prin taxe ! Taxele pe venit sunt o modalitate de control asupra populatiei.

In tot acest timp bancile nu platesc nicio taxa, nici TVA, nici taxa pe venit !

TU PLATESTI TOT CE NU PLATESC BANCILE !
Sa luam spre exemplu Olanda – 55% impozit la stat, ramai cu 45% din salariul tau.

Si din astia 45% mai pierzi la stat inca 19% la fiecare cumparatura cand platesti VAT. Nefiind firma nu ai cum sa iti deduci VAT-ul in nici un fel. Din banii dati pe benzina 80% reprezinta accizele statului . Mai pune ratele (ca s-a ajuns sa muncesti o viata pentru un apartament nenorocit) si asigurarile obligatorii prin lege (mama lor de lobisti) - ramai cam cu 10% din ce muncesti.
In Belgia, esti taxat cu 45% incepand de la 35.000 euro.

Oricum, in toata tarile “capitaliste”, individul e sclavul statului. Muncim doar pentru stat.
In Europa de ceva ani, spre exemplu in Spania si Anglia daca o persoana moare si doneaza copiilor sai o proprietate, acestia trebuie sa plateasca un impozit de 35% din diferenta dintre valoarea de achizitie si pretul de piata, iar cum asta nu ar fi suficient se mai adauga o taxa de succesiune sau de donatie de 34% din valoarea de piata.
Practic 69% din pretul casei este luat cu japaca de stat ; astfel oamenii vor reipoteca la banca o proprietatea care era platita integral, iar asta doar pentru a intra in posesia casei parintesti, sau a bunicilor. Sclavie cu fata umana – evul mediu high-tech - us vs. them…

• Deci cum era cu democratia si capitalismul in Europa, cumva socialism cu tenta sclavagista ? Seamana cumva a Unionea Sovietica ambalata in staniol ?
• Si totusi unde dispar toti acesti bani din taxele pe venit, donatii si succesiuni, impozitele firmelor, TVA, taxe de drum, vama, accize pe benzina, alcool si tigari, amenzi - unde se duc oare ? Ma refer la lume in general, lasa Romania…
• Olanda are o populatie de 16 milioane.
• Daca din astia 16 milioane lucreaza numai 7 milioane si fiecare plateste impozit in medie 10 mii de EUR (platesc mai mult ei) statul primeste anual la buged 70 miliarde EUR !!! Basca restul de impozite de firme, accize etc enumerate mai sus care alea aduc si mai multi bani… ehe, va fura astia, iar voi stati cu ochii larg inchisi

sursa   de deveghepatriei

Cuviosul Părintele nostru Nil Pustnicul

Cuviosul Părintele nostru Nil Pustnicul

 

Cuviosul Nil era de neam din Constantinopol unde, fiind bine crescut, a pătruns toate învăţăturile cărţii şi s-a făcut orator ales în cuvinte. Venind în vîrstă desăvîrşită, s-a însoţit cu o cinstită soţie şi a născut cu ea doi fii, unul de parte bărbătească şi altul femeiască. Iar pentru neamul său bun şi pentru înţelepciunea lui cea mare, a fost ales eparh (prefect) al cetăţii, în vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi vieţuia cu plăcere de Dumnezeu în cinste şi în curăţenie.

Apoi, socotind deşertăciunea lumii acesteia care petrece în răutate, cum că nimic într-însa nu este statornic, nimic drept şi veşnic, ci toate răzvrătite, pline de nedreptate şi vremelnice, a voit a căuta viaţa cea veşnică, în care este veselia cea adevărată şi neschimbată, precum şi bunătăţile cele nesfîrşite. Atunci a sfătuit şi pe soţia sa să se învoiască la hotărîrea lui cea bună.
Deci, mai întîi a împărţit la săraci toată averea lor, apoi a dăruit libertate robilor şi roabelor. După aceasta şi-au împărţit între ei pe fiii lor; soţia a luat pe fiica sa, iar el a luat pe fiul său, anume Teodul şi au ieşit din Constantinopol, lăsînd lumea şi toate cele din lume.
Soţia lui s-a dus, împreună cu fiica sa, în Egipt şi, intrînd acolo într-o mînăstire de fecioare, a primit viaţa călugărească şi într-însa a petrecut bine zilele sale, slujind Domnului. Iar fericitul Nil, împreună cu fiul său Teodul, s-au dus la Muntele Sinai şi sălăşluindu-se în pustie, împreună cu sfinţii părinţi, a primit chipul monahilor, urmînd vieţii lor, postind, nevoindu-se şi sîrguindu-se în multe feluri de osteneli călugăreşti.
Astfel petrecînd ei viaţa monahicească, s-a făcut năvălirea barbarilor spre acea pustie, care, venind fără veste ca nişte fiare sălbatice, au ucis pe mulţi sfinţi părinţi, iar pe alţii i-au robit. Între aceştia a robit şi pe Teodul, fiul lui Nil, după care tatăl său se tînguia cu amar; dar mai vîrtos atunci cînd a auzit că era să fie junghiat de barbari ca jertfă, precum se scrie în cuvîntul scris despre el. Dar Dumnezeu a păzit pe Teodul viu şi întreg pentru că l-a răscumpărat de la barbari episcopul cetăţii Eliuziei şi l-a făcut cleric spre slujba Bisericii.
De acest lucru înştiinţîndu-se Cuviosul Nil, s-a dus singur în cetatea Eliuziei şi a fost primit cu cinste de episcopul locului, care l-a hirotonit preot, deşi nu voia, şi l-a rugat pe el să rămînă împreună cu dînsul. Nevrînd fericitul Nil să rămînă acolo, de vreme ce voia să se întoarcă în Sinai, episcopul i-a dat pe fiul său şi i-a slobozit pe ei cu pace. Fericitul Nil, venind iarăşi la locul său cel dintîi în Sinai, împreună cu fiul său, a vieţuit ani îndelungaţi şi a alcătuit multe cuvinte pustniceşti pline de înţelepciune şi de folos. Apoi, scriind diferite epistole, a trecut la Domnul.
Citiţi vă rog şi:
Profetia Sfantului Cosma Etolianul se implineste acum? Va sosit hiliarmenul in apele grecesti?
PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST
Text remarcabil despre ANTIHRIST
Text remarcabil despre APOCALIPSA – VIZIUNILE STARETULUI ANTONIE
Profetia Sfantului CALINIC de la Cernica despre 1992, inceputul SFARSITULUI LUMII …
OBLIGATORIU DE CITIT. Sfantul Ierarh Nifon: VEDENIE DESPRE INFRICOSATA JUDECATA
“Cand rusinea femeilor va disparea, atunci ziua Judecatii va fi aproape“
NICI RETRAGEREA LA SAT NU E O SOLUTIE … Staretul Antonie: Oamenii vor fi vanati pentru a fi mancati
STARETUL ANTONIE: Catastrofe naturale, inundatii si cutremure vor distruge orasele si vor nimici mare parte dintre locuitori. Restul vor fi prada bandelor …
Staretul Antonie despre ANTIHRIST: „Totul se va petrece prin intermediul institutiilor bancare”
Nu avem voie sa ne supunem nici unei puteri ce face voia dracilor. Staretul Antonie: CEI CE SPUN CA ORICE PUTERE E DE LA DUMNEZEU, SE VOR SUPUNE SI ANTIHRISTULUI …
Parintele DIONISIE DE LA COLCIU – INVATATURI: Despre Uniunea Europeana, alunecarea oamenilor Bisericii, antihrist, rugaciunea inimii, cum sa vietuiasca crestinii in orase
Parintele Dionisie de la Colciu despre ROMANII VREMURILOR DE PE URMA
Pomenirea Cuviosului NIL izvorâtorul de mir. Profetia sa despre ANTIHRIST
Pomenirea Sfantului Cuvios NIL ATHONITUL. Sa ne reamintim de extraordinarele sale PROFETII despre ANTIHRIST si MUNTELE ATHOS …
PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …
Sfantul EFREM SIRUL despre ANTIHRIST …
Sfantul mitropolit Varlaam: PROOROCII DESPRE VREMURILE DIN URMA si caderea crestineasca a Moldovei. DACA NE UITAM IN JUR, CE OBSERVAM?
Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lumii …
O EXCEPTIONALA PROFETIE din secolul XV descrie lamuritor cum va fi in timpul ANTIHRISTULUI. Vor pricepe macar acum adormitii ce e cu eGuvernarea, internetul obiectelor si documentele cu cip?
Text exceptional: MARSUL DISTRUGATORULUI
Skartsiuni Dimitriu: “Profetii despre antihrist”

 

Sursa: BLOG CRESTIN ORTODOX